Creeaza.com - informatii profesionale despre


Simplitatea lucrurilor complicate - Referate profesionale unice



Acasa » referate » geografie
GEOGRAFIE ECONOMICA MONDIALA - GEOGRAFIA INDUSTRIEI, AGRICULTURII, TRANSPORTURILOR si TURISMULUI

GEOGRAFIE ECONOMICA MONDIALA - GEOGRAFIA INDUSTRIEI, AGRICULTURII, TRANSPORTURILOR si TURISMULUI





GEOGRAFIE ECONOMICA MONDIALA

Obiective

Geografia economica mondiala, parte integranta din sistemul
stiintelor geografice, ofera o imagine de ansamblu asupra repartitiei la nivel planetar a resurselor naturale exploatabile si a principalelor pro-duse economice, permite cunoasterea aspectelor principale care carac-terizeaza economiile nationale si intelegerea mecanismelor care deter-mina evolutia si dezvoltarea lor ascendenta. Ea studiaza volumul rezer-velor si extractia resurselor naturale, atat ca repartitie naturala, in spatiu, cat si ca obiect al activitatilor economice de valorificare, transport, depozitare si comercializare.



Prin urmare, scopul studierii acestei discipline il constituie cunoasterea localizarii formelor de productie si de consum, a diverselor activitati de productie in raport cu nivelul de dezvoltare economica a statelor de pe glob si marimea populatiei.

In planul de invatamant pentru facultatile cu profil economic, aceste cunostinte sunt necesare pentru a se face corelatiile necesare cu disciplinele care ofera pregatirea de specialitate, resursele naturale, umane, produsele semifinite si finite fiind gestionate de o mare varie-tate de societati si firme cu importanta diferita in functie de marimea lor si de volumul activitatilor derulate.

I. POPULATIA – RESURSA ECONOMICA

Cresterea continua a populatiei globului determina o puternica presiune asupra resurselor, epuizarea rapida a unora dintre ele si  accentuarea poluarii mediului in unele regiuni ale globului. In orice analiza demografica se urmareste evolutia unor indicatori specifici. Unii dintre acestia se refera la evolutia numerica a populatiei si repartitia in teritoriu: fecunditatea, fertilitatea, nuptialitatea, divortiali-tatea, natalitatea, mortalitatea generala si infantila, sporul natural, densitatea, mobilitatea. Alte date statistice ne arata structura populatiei pe grupe de varste, pe sexe, medii de locuire, profesionala, etnoling-vistica, rasiala, religioasa. Dintre toate aspectele demografice au fost selectate cele care arata rolul factorului uman si presiunea exercitata de acesta asupra resurselor planetei.

La nivelul anului 2001, populatia Terrei era de 6,13 mild. locui-tori. Pe glob si pe continente, repartitia populatiei este diferita, in functie de coordonatele geografice, altitudine, clima etc.

Peste 77% din populatia globului traieste in zonele temperate, cele mai mari densitati fiind inregistrate in emisfera nordica (92% din populatia globului). Cele mai mici densitati se intalnesc in tinuturile situate in Sahara, Kalahari, centrul Australiei, Amazonia, centrul Asiei si regiunile situate dincolo de paralela 60° latitudine nordica.

Miscarea naturala a populatiei reprezinta indicatorul demografic cel mai des utilizat pentru a analiza evolutia populatiei. Acest indica-tor este reprezentat de relatia dintre natalitate si mortalitate, iar dife-renta dintre acestea doua reprezinta sporul natural (soldul natural, bilantul natural al populatiei).

Natalitatea este un fenomen demografic influentat de nivelul de dezvoltare economica a unei tari, venitul pe locuitor, traditia fa-miliala, nivelul de educatie si acces la servicii medicale etc. Ea repre-zinta numarul total de noi nascuti inregistrati la o mie de locuitori. Pe glob exista tari cu valori foarte mari ale ratei natalitatii si tari unde aceasta are valori foarte mici, iar valoarea medie este de 18-22‰.

Mortalitatea reprezinta numarul de persoane  decedate din toate categoriile de varsta, la 1000 de locuitori, intr-un an. Cauzele mortali-tatii globale difera de la un continent la altul si de la o tara la alta in functie de o multitudine de factori naturali si antropici. Din datele statistice internationale rezulta ca exista mari diferente intre tarile dezvoltate si cele foarte slab dezvoltate, cu un inalt grad al saraciei si o slaba educatie. Valorile mortalitatii generale variaza datorita unor cauze precum: diferente de morbiditate, accidente, factori de risc natu-rali, calitatea si accesul la servicii sanitare si de educatie. Valoarea medie mondiala a mortalitatii este de 9‰.

Soldul natural exprima diferenta dintre rata natalitatii si rata mortalitatii, raportate la 1000. Sporul natural are o valoare pozitiva, cand numarul nou-nascutilor este mai mare decat cel al persoanelor decedate, si negativ, cand fenomenul este invers. El are valori foarte eterogene datorita unor diferente intre datele inregistrate pentru natalitate si cele pentru mortalitate. Pe glob, sporul natural mediu al populatiei a fost de 1,32 ‰ pentru perioada 1995-2000.

Valorile soldului natural exprima sintetic modul de evolutie a unei populatii; astfel, ele pot exprima o stare de puternic dinamism, stagnare, crestere lenta sau regres al numarului de locuitori din orice tara. Fenomenul de scadere semnificativa a populatiei se constata in mai toate tarile din Europa de Vest; totodata, cresteri importante au loc in tari din Africa Centrala si de Vest, Orientul Apropiat, America Centrala si de Sud.

Mobilitatea teritoriala a populatiei exprima fenomenul deplasarii populatiei, al migratiei atat interne, cat si internationale. In ultimele decenii ale secolului XX s-a intensificat migrarea, din tari asiatice, europene, africane mai slab dezvoltate, a specialistilor cu inalta pre-gatire catre tari cu deosebite performante in domeniile stiintei si tehnologiei (S.U.A., Canada, Germania, Marea Britanie, Japonia etc.).

Schimbarile din fostele tari socialiste au favorizat un fenomen intens de migratie pe motive economice din aceste tari catre tarile cu economie dezvoltata. In general, imigrantii desfasoara activitati pe care populatia rezidenta refuza sa le mai presteze, datorita conditiilor mai grele de lucru sau slabei remunerari. Tarile primitoare valorifica pregatirea profesionala, aptitudinile native, puterea de munca a migrantilor, toate acestea determinand ca economiile tarilor respective sa devina si mai puternice.

Structura populatiei este important a fi analizata intrucat ea ofera date despre resursele umane, in special despre resursele de munca. Exista mai multe tipuri de structuri ale populatiei.

Structura populatiei pe grupe de varsta exprima nivelul de im-batranire sau intinerire demografica a unei populatii dintr-un anumit spatiu geografic. Ea este influentata, atat de dinamica naturala a popu-latiei, cat si de mobilitatea ei in teritoriu (mobilitate sau migratie determinate mai ales, de factori economici).

Structura populatiei pe sexe  reflecta raportul intre cele doua sexe. Pe plan mondial, exista un raport relativ echilibrat. La grupele de varsta ale copilariei, ponderile sunt egale, iar la grupa populatiei tinere se constata o usoara predominanta a populatiei masculine. La grupele de populatie adulta, unde exista diferentieri ocupationale, se constata o crestere de 0,5-1,5% a populatiei feminine, ca urmare a mortalitatii masculine datorate unor accidente de munca, bolilor specifice fumatu-lui, consumului excesiv de alcool; la grupele de populatie varstnica se remarca predominanta populatiei feminine. Structura pe grupe de varste, sexe, alaturi de nuptialitate, fecunditate, determina evolutia ascendenta sau descendenta a natalitatii, densitatea populatiei.

Structura socio-economica a populatiei evidentiaza gradul de ocupare a fortei de munca in diferite sectoare ale economiei mondiale. Nivelul de dezvoltare economica, dotarea tehnica a principalelor sec-toare componente determina modul de formare a locurilor de munca, durata acestora. Conform definitiei O.N.U. si Organizatiei Mondiale a Muncii, din totalul populatiei, cea activa este reprezentata de persoa-nele angajate si retribuite, sau care lucreaza pe cont propriu, la care se adauga numarul persoanelor apte de munca aflate in somaj.

Numarul populatiei active depinde de limitele varstei de munca si de ponderile diferite ale sectoarelor economice – primar, secundar, tertiar, cuaternar – in structura economiilor nationale. Gradul de ocu-pare exprima ponderea populatiei active in totalul populatiei si demonstreaza, totodata, gradul de dezvoltare economica a unei tari. Din acest punct de vedere, indicatorul respectiv are valori diferentiate de la o tara la alta.

Rata somajului este un alt indicator care caracterizeaza poten-tialul populatiei ca resursa de munca.

Structura culturala a populatiei cuprinde o serie de alte structuri care diferentiaza societatea umana. Dintre acestea pot fi mentionate: structura etnico-rasiala, structura lingvistica, structura confesionala, structura privind gradul de instruire, care influenteaza direct sau indirect structurile economice.

Structura pe medii de viata  exprima, printre altele, influenta pe care o are populatia care locuieste la sat sau la oras asupra fenome-nelor economice. De-a lungul istoriei, asezarile umane, ca urmare a fenomenului de dezvoltare socio-economica, au cunoscut  un proces de diferentiere din punct de vedere al numarului populatiei, al concen-trarii spatiului construit. In functie de mediul in care locuieste, populatia globului se clasifica in populatie urbana si populatie rurala. Rata medie de urbanizare pe glob, in perioada 1990-2000, a fost de 3,5%, valori mai mari existand in tarile in curs de dezvoltare – 4% si mai reduse in tarile dezvoltate – 1%.

La nivel mondial, se remarca o categorie de tari care detin un grad ridicat de urbanizare: Marea Britanie, Australia, Belgia, Franta, Germania, S.U.A., cu 70-85% din totalul populatiei. In schimb, Africa, Asia se remarca prin niveluri mai reduse de urbanizare, cu exceptia Japoniei. Continentul cu cel mai mic grad de urbanizare este Africa, unde majoritatea tarilor au valori cuprinse intre 4-10% din totalul populatiei.

Pe glob, la sfarsitul secolului XX, existau 17 aglomeratii urbane multimilionare, care detineau circa 2,0% din populatia mondiala. Potrivit ultimelor estimari ale O.N.U., circa 48,5% din populatia mondiala locuieste in mediul urban (2000). Se manifesta o tendinta de concentrare a populatiei in mediul urban; astfel, au aparut forme de concentrare urba-na de tipul metropolelor (orase multimilionare), sau al megalopolisurilor (cele mai spectaculoase). Pentru anul 2000, primele 10 metropole de pe glob erau: Tokyo (26,4 mil.loc.), Ciudad de Mexico (18,1 mil. loc.), Bombay (18,0 mil. loc.), Sao Paolo (17,7 mil.loc.), New York (16,8 mil. loc.), Lagos (13,4 mil. loc.), Los Angeles (13,1 mil. loc.), Calcutta (12,9 mil. loc.), Shanghai (12,8 mil. loc.), Dhaka (12,8 mil.loc).

II. GEOGRAFIA INDUSTRIEI

Geografia industriei se ocupa cu studiul ramurilor industriale, al repartitiei si exploatarii resurselor, repartitiei geografice a centrelor de exploatare, dispersiei productiilor pe glob etc. La randul sau, geografia industriei cuprinde urmatoarele subramuri: industria extractiva, indus-tria energiei electrice, industria metalurgica, industria constructoare de masini, industria chimica, industria materialelor de constructii, indus-tria prelucrarii lemnului, industria usoara si industria alimentara.

 Industria extractiva

Cea mai veche resursa cunoscuta si utilizata este carbunele (75% carbune superior si 25 % carbune inferior). Din totalul rezervelor mon-diale, 95 % se gasesc in emisfera nordica, predominand carbunele supe-rior; 2/3 din aceste rezerve sunt detinute de Federatia Rusa, Ucraina, China, SUA, Australia, Germania, India, Africa de Sud. La nivelul conti-nentelor, America de Nord detine 68%, Asia 17%, Europa 10%, Africa 3%, Australia 2%.

O alta resursa importanta o constituie petrolul. Cele mai mari rezer-ve continentale le au Arabia Saudita, Irak, Kuwait, Emiratele Arabe Unite, Venezuela, Mexic, Federatia Rusa, Libia, S.U.A., R.P. Chineza, Nigeria, Norvegia, Algeria; in domeniul submarin se remarca Arabia Saudita, Emiratele Arabe Unite, Mexic, Marea Britanie, Norvegia, Nigeria, India,etc. Din rezervele mondiale, Australia detine circa 3%,
Europa 4 %, America Latina 5%, America de Nord 6%, Africa 10%, Fe-deratia Rusa si alte state din Asia 17%, iar Orientul Apropiat, circa 55%.

Gazele naturale, atat cele naturale, cat si cele asociate, sunt, ala-turi de carbune si petrol, intens utilizate in ramurile industriale ca ma-terie prima si produs chimic, pentru ingrasaminte chimice, negru de fum, cauciuc sintetic, materiale plastice, fire si fibre sintetice. Principalele tari producatoare de gaze naturale pe glob sunt: Federatia Rusa, S.U.A., Canada, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Uzbekistan, Argentina, Arabia Saudita etc.

Industria energiei electrice

In economia mondiala, aceasta ramura reprezinta un domeniu de maxima importanta pentru toate celelalte sectoare economie si pentru viata sociala. Energia electrica reprezinta o resursa usor utilizabila in productie, in transporturi si telecomunicatii, , in consumul casnic etc. Ea a permis revolutionarea principalelor mijloace de productie. Produ-cerea de energie electrica presupune utilizarea unor resurse primare cum ar fi combustibilii fosili, resursele hidroenergetice, energia atomica, energia solara, energia geotermala, energia eoliana etc.

Centralele termoelectrice. Constructia termocentralelor a fost realizata in zonele cu materiile prime necesare si in functie de consu-mul de energie al regiunii industriale si urbane respective. Cresterea preturilor pe piata mondiala a determinat o economisire a combustibi-lilor primari prin utilizarea altor produse mai ieftine  (pacura, gazele). In tarile care detin importante resurse de carbune si in etapa actuala, se mai construiesc termocentrale de mare putere cu turbine de 1000 MW pana la 3000 MW. Cele mai importante se afla in Federatia Rusa, Germania etc. Obtinerea energiei electrice prin termocentrale pune problema polu-arii mediului ambiant, cu deosebire a aerului, cu produse secundare rezultate din ardere, si a apei de spalare si racire  evacuate.

Centralele hidroelectrice folosesc ca resursa primara energia poten-tiala rezultata din caderile naturale sau artificiale de apa. La realizarea marilor amenajari hidrotehnice se foloseste apa din fluvii, rauri, prin crearea de noduri hidrotehnice (in cascade), actiuni ce permit, totodata, si regularizarea debitelor de apa din bazinele hidrografice. Cea mai mare parte a potentialului hidroenergetic este utilizata in tarile cu o economie dezvoltata, deoarece presupune costuri ridicate. Peste 75% din resursele hidroenergetice apartin insa tarilor din Asia, Africa, America de Sud. Cu toate acestea, zonele respective detin un numar modest de amenajari hidroenergetice, ceea ce explica si consumul lor mai scazut de energie electrica. Potentialul hidroenergetic al planetei, teoretic, se cifreaza la 6,2 milioane Mw, iar cel amenajabil in conditiile tehnice actuale la 2,5 milioane Mw. Pe glob exista un numar mic de tari cu potential hidroenergetic deosebit: Brazilia, R.P. Chineza, R.P. Congo,  Federatia Rusa, Indonezia, S.U.A.

Centralele atomoelectrice. Pe masura ce sursele de energie prima-ra se diminueaza, solutionarea mondiala a cererii de energie se indreapta tot mai mult spre noile tipuri de centrale ce folosesc izotopi radioactivi. Importanta acestora este data de faptul ca, prin fisiune nucleara, dintr-un gram de uraniu imbogatit se pot obtine circa 0,5-1,0 megawati pe zi, valoare egala cu aceea a folosirii a 2500 kg de carbune brun. La finalul anului 1999, existau pe glob 443 de centrale nucleare in functiune, cu un numar de circa 614 reactoare, distribuite in 35 de tari. Circa 75% din valoarea totala a energiei nucleare, de 2500 terawati/ora, a fost obtinuta, in acel an, in numai 6 tari ale lumii: S.U.A. -30%, Franta -17%, Japonia -13%, Germania -7%, Canada -4%, Marea Britanie -4%.

Industria metalurgica

In cadrul industriei grele, industria metalurgica, cu toate subramu-rile ei, detine un loc aparte datorita volumului mare de materii prime pe care le prelucreaza, dar si valorii ridicate  a produselor obtinute. Aceasta reprezinta un sector economic important pentru alte ramuri industriale si include subramurile: industria siderurgica feroasa, industria siderur-gica neferoasa si industria constructoare de masini. Fiecare ramura poate include, la randul sau, alte subramuri in functie de gama variata de produse pe care le obtine si le comercializeaza la nivel mondial. Industria siderurgica feroasa detine cea mai mare pondere, circa 75 % din valoarea productiei intregii industrii metalurgice de pe glob.

Industria metalurgica feroasa utilizeaza minereu de fier, fierul vechi, cocsul, gazele naturale, fondati (calcar, dolomit) si produce fonta, oteluri si produse laminate. Materiile prime auxiliare sunt reprezentate de diferite minereuri cu anumite proprietati fizice si chimice care sprijina prin diferite concentratii procesul de innobilare a otelurilor; la acestea se mai adauga folosirea unor materiale refractare, apa de racire si spalare, oxigen etc.

Localizarea industriei siderurgice este in functie de anumiti factori, reprezentati in principal de: marile bazine carbonifere din S.U.A., Federatia Rusa, Germania, Marea Britanie, Polonia; in zona litorala, in porturi specializate sau complexe din Germania, Italia, Japonia, Olanda si S.U.A.; in apropierea marilor zacaminte de minereu de fier cu o concentratie importanta de fier in Franta, Luxemburg, Marea Britanie, Suedia, Ucraina, Romania; in apropierea surselor de  energie electrica din Franta, Italia, Federatia Rusa, Ucraina; in apropierea centrelor mari ale industriei constructoare de masini, a marilor santiere navale din  Germania, Japonia, S.U.A., Suedia.

 Industria metalurgica neferoasa cunoaste o evolutie ascendenta, deoarece multe ramuri industriale necesita astazi cantitati tot mai insem-nate de metale neferoase. Repartitia acestora este neomogena. An de an,  productia mondiala de metale neferoase inregistreaza valori diferite in functie de cerere, posibilitati de stocare si preturi mondiale. In statele  industriale, productia de metal rafinat este mult mai mare decat cea de minereuri, datorita importului de materii prime din statele in curs de dezvoltare care nu rafineaza decat o parte din metalul extras. In ultimele decenii se constata o crestere a cererii de asemenea metale, deoarece se remarca o diversificare a aliajelor  usoare folosite in industria constructoa-re de masini in procesele de robotizare si miniaturizare a echipamentelor si utilajelor.

Din prelucrarea minereurilor de bauxita, blenda, galena, cinabru etc. rezulta ca produse finite:  aluminiu (S.U.A., Canada, Federatia Rusa), cupru (Chile, S.U.A., Japonia), zinc (R.P. Chineza, Canada, S.U.A), plumb (Australia, Canada, Chile), magneziu (Cehia, Slovacia, Australia), mercur (Chile, Columbia, Federatia Rusa), dar si metale pretioase (aur – R. Africa de Sud, S.U.A., Australia; argint – S.U.A., Australia, China) sau metale rare.

Industria constructoare de masini este o ramura esentiala a indus-triei grele, cu un rol major in economia fiecarei tari. Pe plan mondial, industria constructiilor de masini tinde sa devina ramura cu ponderea cea mai ridicata in valoarea totala a productiei industriale, mai ales in statele dezvoltate: 45 % in Japonia, 35 % in Marea Britanie, 38 % in Germania, 37 % in S.U.A.

Principalii producatori mondiali in cadrul ramurilor industriei cons-tructoare de masini sunt: S.U.A, Germania, Marea Britanie, Japonia (in-dustria utilajelor industriale si tehnice); Federatia Rusa, Ucraina, S.U.A. (industria utilajelor agricole); S.U.A., Franta, Marea Britanie, Germania, Rusia, Polonia, Canada, Japonia, R.P. Chineza, Australia (industria aero-nautica); Japonia, China, Germania, Polonia, Spania, Danemarca, Croatia, Olanda, Norvegia (industria constructiilor navale); Rusia, Franta, S.U.A. (industria materialului feroviar). Cea mai noua si cea mai importanta sub-ramura este industria electronica si electrotehnica. Aceasta subramura  apartine indeosebi tarilor cu puternica dezvoltare economica, precum S.U.A., Japonia, Germania, Federatia Rusa, Franta, Italia, Marea Britanie, Olanda, Suedia etc. cu localizari in marile centre urbane.

Industria chimica

Ponderea ei in industria mondiala este in permanenta crestere, cu un ritm ce depaseste in unele cazuri 15%. A beneficiat de-a lungul ulti-melor doua secole de numeroase descoperiri stiintifice care au permis realizarea multor substante chimice ca produse ce pot inlocui resursele naturale. In plus, industria chimica si subramurile ei au permis o mai buna valorificare a unor resurse naturale epuizabile in obtinerea de noi substante de sinteza. In prezent, industria chimica se confrunta cu unele dificultati cauzate de majorarea pretului titeiului si a gazelor naturale. In ciuda reducerii volumului de productie la unele produse datorita costurilor ridicate, dezvoltarea industriei chimice a fost impulsionata de cresterea cererii din partea agriculturii, pentru ingrasaminte si pesticide, ca si din partea medicinii, pentru noi medicamente etc.



Ca urmare a diversificarii produselor, in timp s-a realizat si o gru-pare a acestei industrii in doua subramuri majore: industria chimica de baza, prin care se obtin: acizi, produse clorosodice, amoniac, metanol, fe-nol, si industria produselor chimice finite, care produce: ingrasaminte chimice, pesticide, produse farmaceutice, detergenti, coloranti, material fotografic, fire sintetice, cauciuc sintetic, mase plastice.

Materiile prime folosite in industria chimica sunt: minereurile fe-roase si neferoase, calcarele, sarurile, sulful, hidrocarburile, carbunii – puse la dispozitie de scoarta terestra, azotul si oxigenul din atmosfera, uleiurile, tanantii, cauciucul natural, lemnul, grasimile, oasele – materii prime vegetale si animale si, uneori, apa. Prin unele subramuri ale acestei industrii se valorifica numeroase subproduse si deseuri rezultate ca pro-duse secundare din alte ramuri industriale. Principalii producatori mondi-ali sunt: S.U.A., Japonia, Germania (mase plastice), S.U.A., R.P.Chineza, Japonia (fire si fibre sintetice), S.U.A., Japonia, Federatia Rusa (cauciuc sintetic), S.U.A., Japonia, Germania (industria carbochimica), S.U.A., R.P. Chineza, Germania (produse clorosodice), S.U.A., Federatia Rusa, R.P. Chineza (acid sulfuric), S.U.A., Federatia Rusa, Maroc (ingrasamin-te fosfatice), Canada, Germania, Franta (ingrasaminte potasice), S.U.A., Japonia, Canada (hartie), Belgia, Marea Britanie, Franta, Germania, Olanda, S.U.A., Canada, Japonia, Elvetia (medicamente).

Industria materialelor de constructii

Aceasta ramura economica a avut mereu o dezvoltare ascendenta de-a lungul secolelor ca urmare a evolutiei  constructiilor din  activita-tile industriale, civile, transporturi, turism, comert, sanatate, invatamant, din domeniul public si privat. Materialele folosite in industria materia-lelor de constructii sunt, in majoritate, cele de origine naturala, inclu-zand  mai multe tipuri de roci, si cele de tip industrial.

Industria cimentului se remarca printr-o productie mondiala de 1,6 miliarde tone in anul 1999. Principalele tari producatoare, in ordine descrescatoare, sunt: R.P. Chineza, India, S.U.A., care impreuna ofera 55% din productia mondiala, urmate de Japonia, Coreea de Sud, Brazilia, Turcia, Italia, Germania, Spania, Mexic, Argentina. Industria ceramicii si portelanurilor are ca principali producatori mondiali: R.P. Chineza, Japonia, India, Coreea de Sud, Franta, Germania, Marea Britanie, Olanda,  Belgia, R. Ceha, Romania, Spania, Suedia, Mexic. Industria sticlei constituie o activitate care isi are radacinile in  perioada antica. La ora actuala, pe glob se produc numeroase tipuri de sticla cu duritati, grosimi si culori diferite. Unitatile producatoare sunt situate in apropierea zonelor bogate in materii prime, energie electrica, gaze natu-rale sau in marile centre urbane. Pe plan mondial, principalii produca-tori sunt: S.U.A., Japonia, R.P. Chineza, Coreea de Sud,  Canada, Fede-ratia Rusa, Germania, Franta, Polonia, R. Ceha, Marea Britanie, Italia.

Industria de prelucrare a lemnului

Ca resursa naturala de baza, padurile reprezinta un important rezer-vor de materii prime, constand din material lemnos de diferite calitati, diverse substante utilizate in industria farmaceutica, alimentara, pielarie sau chimica, la care se adauga alte produse secundare reprezentate de ciuperci, fructe de padure, plante medicinale etc. 95% din fondul forestier mondial este compus din paduri naturale si 5% din plantatii. Principalele ramuri ale acestei industrii sunt: industria cherestelei, industria de placi aglomerate si placi fibrolemnoase, industria mobilei. La nivelul statis-ticilor mondiale, extragerea bruta a lemnului este exprimata in productia de lemn rotund, adica de busteni, la care se adauga celelalte subramuri ale industriei de prelucrare a lemnului. Productia mondiala de masa lemnoasa se ridica la 335. 247 milioane mc in anul 2000. In ordinea descrescatoare a productiei se remarca urmatoarele tari: SUA-500 milioane mc., India –320 milioane mc., R.P.Chineza, Brazilia, Canada, Federatia Rusa, Indo-nezia, Etiopia, Nigeria, Suedia, Finlanda, Franta, Germania etc.

Industria cherestelei este industria cea mai importanta ca volum in cadrul subramurilor de prelucrare a lemnului. Cele mai mari produc-tii de cherestea provin din  S.U.A., Canada., Federatia Rusa, Brazilia, Japonia, Germania, Suedia, Finlanda, Romania, Austria, India, R.P. Chineza, Malaysia, Polonia. De remarcat este faptul ca, fara a dispune de un patrimoniu forestier extins, Japonia, Franta, Germania au mari productii de cherestea, fiind mari importatoare de busteni.

Industria placilor aglomerate si a placilor fibrolemnoase constituie o subramura a industriei lemnului, dezvoltata mai recent, ca rezultat al valorificarii superioare a intregii mase lemnoase exploatate. Produsele acestei subramuri se prezinta sub forma placajelor, furnirelor si placilor. Aceste produse se utilizeaza tot mai mult in industria mobiliei si in constructii civile si industriale. Cele mai mari productii le asigura Canada, S.U.A., Federatia Rusa, urmate de Japonia, Germania, Franta, Suedia, Finlanda, Spania.

Industria mobilei apartine in special  marilor centre urbane, avand o larga piata de desfacere axata in general pe  productia de serie mare. Marii creatori si producatori mondiali de mobila sunt: S.U.A., Federatia Rusa, Germania, Suedia, Italia, Japonia, Canada, Romania, Franta.

Industria usoara

Industria usoara reprezinta un domeniu economic deosebit de important care beneficiaza de un ritm foarte dinamic de diversificare si modernizare, menit sa contribuie la satisfacerea nevoilor de viata si confort ale populatiei globului. Performantele ei depind in buna masura de celelalte ramuri industriale care participa la dezvoltarea sa prin asigurarea consumurilor energetice si necesarului de tehnologie. Aceasta industrie inglobeaza mai multe subramuri:  industria textila si a confectiilor, industria pielariei si incaltamintei, blanariei. Materiile prime valorificate de aceasta ramura sunt foarte variate, unele de origine vegetala si animala–plante textile, tipuri de piei, blanuri sau de origine minerala si sintetica-fire si fibre sintetice, tanini, uleiuri minerale. Principalele tari producatoare sunt, pentru industria textila si a confec-tiilor: R.P. Chineza, Federatia Rusa, Brazilia (industria bumbacului), R.P. Chineza, Italia, S.U.A. (industria lanii), R.P. Chineza, Federatia Rusa, Japonia (industria matasii), Rusia, Belarus, Lituania (industria inului si canepii), S.U.A., Japonia (industria confectiilor si tricotajelor), iar pentru industria pielariei si incaltamintei, blanariei: Federatia Rusa, Italia, Franta, S.U.A., R.P. Chineza, Japonia, Argentina, Brazilia s.a.

Industria alimentara

Industria alimentara este ramura industriala cea mai dependenta de productia agricola. Ea foloseste si unele materii prime minerale (exemplu: sarea). Este una din ramurile cu grad de diversificare ce difera de la o tara la alta. Aceasta ramura detine o pondere importanta in valoarea productiei globale industriale, cu tendinta de crestere de la un an la altul. Repartitia unitatilor industriale este strans legata de resursele de materii prime (culturile agricole, zonele de crestere a animalelor, domeniile piscicole etc.). Marii producatori din industria alimentara, pe subramuri, sunt: R.P. Chineza, S.U.A., Fed. Rusa, Brazilia, Egipt (morarit si panificatie), S.U.A., Brazilia, R.P. Chineza, India, Argentina (carne si preparate din carne), S.U.A., Franta, Marea Britanie, Germania, Spania (conserve din legume si fructe), R.P. Chineza, Peru, Japonia, Federatia Rusa, India (prelucrarea pestelui), S.U.A., Franta, Noua Zeelanda, Germania, Olanda (lapte si produse lactate), R.P. Chineza, Argentina, India, Olanda, Germania (uleiuri vegetale), India, R.P. Chineza, Thailanda, Brazilia, Turcia (zahar si produse zaharoase), iar pentru industria bauturilor alcoolice: Argentina, Portugalia, Australia (vinuri), Germania, Marea Britanie, Cehia (bere), Federatia Rusa, Japonia, S.U.A. (bauturi spirtoase).   

III. GEOGRAFIA AGRICULTURII

Agricultura constituie cea mai veche si reprezentativa activitate umana, cu rol major in fiecare economie nationala de pe glob. In aceasta ramura economica lucreaza circa 60% din populatia globului, ea ofera o gama foarte variata de materii prime, prelucrate industrial, si asigura nevoile de alimentatie a populatiei. Concomitent cu progresele din stiinta si tehnologie, activitatile agricole au cunoscut procese succesive de modernizare. Evolutia ascendenta a agriculturii este determinata de o multitudine de factori, cu influenta directa sau indirecta asupra cantitatii si calitatii produselor agricole.

Astfel, la nivelul continentelor, ca si al statelor,  productia agricola are o repartitie inegala, cu randamente diferite, fapt ce mentine puter-nice decalaje intre ele sub aspectul posibilitatilor de alimentatie si pre-lucrare. Pe masura dezvoltarii economiilor nationale, profilul si struc-tura agriculturii nu mai depind nemijlocit de o serie de factori naturali, iar imbunatatirea continua a tehnologiilor agrare a facut ca baza de materii prime agricole sa se amplifice: exista produse agricole vegetale si produse agricole de origine animala, furnizate de sectorul zootehnic.

Terenurile ocupa 4,9 mld. ha din care arabilul detine 10,8%, pasunile si fanetile 24,1%, fondul forestier 31%. Conditiile oferite de mediul natural, nivelul de dezvoltare economica generala, dotarea sectoarelor agricole, gradul de participare la schimburile comerciale mondiale determina anumite moduri de exploatare a terenurilor agricole. Pe glob exista patru tipuri de agricultura: agricultura performanta, agricultura de subzistenta, agricultura de plantatie, agricultura centralizata. 

Ramurile geografiei agriculturii sunt: cultura plantelor, cresterea animalelor, sericicultura, apicultura, piscicultura si acvacultura.

Cultura plantelor

a) Cultura plantelor cerealiere – acestea reprezinta pe glob sursa de baza in alimentatia populatiei si in zootehnie, fiind cultivate pe o suprafata de 760 milioane ha, ceea ce reprezinta 50% din terenurile arabile ale planetei noastre.

Graul este cea mai importanta cereala, datorita calitatilor sale de panificatie, fiind una dintre cele mai raspandite plante de cultura de pe glob. Mari zone producatoare de grau de pe glob se gasesc in  regiunile de campie si colinare joase din Rusia, Ucraina; in SUA, in bazinul mijlociu si inferior al fluviului Mississippi, pe campiile litorale, in Podisul Preeriilor.

In Europa, graul are mare raspandire in Italia, Franta, estul Angliei, nordul  Spaniei, bazinul mijlociu si inferior al Dunarii. Asia are doua zone importante de cultura a graului: in nord-estul Chinei si in India. In America de Sud, terenuri cultivate cu grau sunt in regiunile de campie si de podis din Argentina, Brazilia, Chile, Peru, Uruguay. In Australia, graul se cultiva pe 2/3 din terenurile arabile existente. Principalii producatori mondiali sunt: R.P. Chineza, India, S.U.A., Federatia Rusa, Franta.

Orezul reprezinta o cultura cu maxima extindere in zonele calde si umede din sudul si estul Asiei. Regiunile favorabile sunt in zonele de revarsare a raurilor, in delte, lunci, acolo unde exista conditii de umiditate si temperatura mai ridicate. Aceasta planta este folosita in alimentatia curenta, dar din ea se obtin diferite produse si in industria alimentara. Cele mai importante suprafete cultivate exista in: India, R.P. Chineza, Bangladesh, R.S. Vietnam, Thailanda, Myanmar, Brazilia, S.U.A., Nigeria, Coasta de Fildes, Tanzania etc.; principalii producatori sunt: R.P. Chineza, India, Indonezia, Bangladesh, Vietnam.

Porumbul este o cereala specifica regiunilor din zona temperata, fiind aclimatizat si in zonele cu clima subtropicala umeda. Originea sa este in zonele geografice ale Americii Centrale si de Sud, de unde apoi a fost introdus si pe celelalte continente. Pe glob, in emisfera nordica, aceasta planta se cultiva pana la paralela 50° latitudine nordica, iar in emisfera sudica, pana la 40° latitudine sudica. Cultivarea acestei plan-te in tarile dezvoltate este complet mecanizata, folosindu-se soiuri hibride de  mare productivitate. Exista un grup de tari care detin mari suprafete: S.U.A.,  R.P. Chineza, Brazilia, Mexic, urmate de India,
R. Africa de Sud, Indonezia, Tanzania, Argentina, Romania, Filipine, Franta etc. Principalele tari producatoare sunt: S.U.A., R.P. Chineza, Brazilia, Mexic, Franta.

b) Cultura legumelor – acestea sunt cultivate pe suprafete mari, atat pentru hrana populatiei, cat si pentru industrializare.

Cartoful – se cultiva atat pentru hrana populatiei si animalelor, cat si ca materie prima in industrie, din el fabricandu-se alcool, glucoza, faina de cartofi. Originar din America Centrala si de Sud, se cultiva in-tensiv in Europa si Asia. Cele mai mari productii le obtin: R.P. Chineza, Federatia Rusa, India, Polonia, S.U.A., Ucraina, Germania, urmate de Belarus, Olanda, Marea Britanie, Turcia, Iran, Canada etc. 

Maniocul, originar din America de Sud, este o planta care are cerinte mari fata de temperatura si precipitatii, fiind cultivat de aceea in zonele climatice mai calde si umede. Faina obtinuta poarta denumirea de tapioca. Pe glob, urmatoarele tari sunt renumite ca suprafete si productie: Nigeria, Brazilia, Thailanda, R.P.D. Coreeana, Indonezia, Ghana, India, Tanzania, Mozambic, R.P. Chineza, Paraguay s.a.

Batata (cartoful dulce) se cultiva in zonele tropicale. Tarile producatoare: R.P.Chineza, Nigeria, Uganda, Indonezia, R.S. Vietnam, India, Japonia, Rwanda, Burundi, S.U.A., Filipine, Kenya etc.

Ignama face parte din familia lianelor, care au tuberculi comes-tibili. Aceasta planta este specifica unor tari de pe continentele asiatic si african: Nigeria, Coasta de Fildes,  Ghana, Benin, Togo, urmate la mare distanta de Camerun, R. Centrafricana, R. Haiti, Brazilia, Columbia, Japonia, Papua Noua Guinee etc.

Tomatele sunt plante cu larga raspandire, originare din Peru, unde erau denumite mere peruviene. Principalele cultivatoare sunt: R.P. Chineza, S.U.A., Turcia, Egipt, Brazilia, Mexic, India, Iran, Uzbekistan, Italia, Spania, Grecia, Federatia Rusa etc.

c) Cultura plantelor oleaginoase – pe glob exista mai multe specii de plante din care se obtin variate tipuri de uleiuri vegetale. Acestea se extrag din semintele de soia, floarea soarelui, arahide, bumbac, masline, palmier de ulei s.a. Uleiurile obtinute sunt folosite in industria alimen-tara, industria farmaceutica, cosmetica etc.

Soia, ca planta oleaginoasa, detine suprematia. Principalele pro-ductii se obtin in: S.U.A., Brazilia, Argentina, R.P. Chineza, India, Paraguay, Canada, Indonezia, Italia, Bolivia, Nigeria, Thailanda.

Floarea soarelui reprezinta o planta specifica zonelor temperate moderate si mediteraneene, fiind a doua planta ca importanta in produc-tia de uleiuri alimentare si grasimi vegetale. Cea mai mare cantitate de seminte se produce in Argentina, Federatia Rusa, R.P. Chineza, Franta, S.U.A., Spania, Romania, India, Turcia, Ungaria, R. Africa de Sud, Italia etc.

Maslinul  se cultiva pentru obtinerea unor uleiuri alimentare de o calitate deosebita si pentru fructele care se pot consuma in stare proaspata sau conservate. Exista intinse plantatii de maslini in Italia, Spania, Grecia, Tunisia,  Turcia,  Maroc, Portugalia. Pe primele locuri se situeaza Spania, Italia, Grecia, Siria, Turcia, Maroc, Algeria, Egipt, Iordania, Libia, Argentina.   

Arahida constituie a treia planta oleaginoasa ce face parte din fami-lia leguminoaselor, specifice zonelor tropicale, fiind cunoscuta sub denu-mirea de alune americane. Pe plan mondial sunt renumite: R. P. Chineza, India, Nigeria, S.U.A., Sudan, Indonezia, Senegal, Myanmar, Argentina, R.D. Congo, Ciad, R.S. Vietnam etc.

Uleiurile vegetale sunt obtinute si din semintele de susan, bumbac, rapita, in, ricin, mac, mustar; de asemenea, se obtin grasimi si uleiuri vegetale din fructele palmierului de ulei, nucului de Queensland, care se cultiva in Australia de Nord, nucului de Brazilia, arborelui de unt din Africa Centrala, palmierului de jojoba din regiunile aride ale Africii si Americii. Pentru toate aceste plante oleaginoase mentionate productiile sunt mici.

d) Cultura plantelor pentru zahar are o importanta deosebita prin faptul ca zaharul a devenit o componenta esentiala in alimentatie si industria alimentara. Zaharul rafinat se obtine prin prelucrarea sfeclei si a trestiei de zahar. Sfecla de zahar se cultiva indeosebi in regiunile cu climat temperat moderat si in cele mediteraneene. Principalele tari producatoare: Franta, S.U.A., Germania, Turcia, Ucraina, Polonia, Fe-deratia Rusa, Italia, Marea Britanie, Spania, Iran, Japonia, Chile, Maroc, Egipt, Siria etc. Trestia de zahar este originara din Oceania – Papua Noua Guinee si, ca planta de cultura, a fost cunoscuta si cultivata inca din prima perioada a Antichitatii, in India, tulpinile fiind folosite in stare bruta. Principalele state producatoare: Brazilia, India, R.P. Chineza, Mexic, Thailanda, Cuba, S.U.A., Australia, R. Africa de Sud, Indonezia, Filipine, Egipt, Venezuela, Peru, Kenya etc.

e) Cultura plantelor textile; in cadrul acestei culturi exista mai multe tipuri de plante folosite in obtinerea firelor naturale. De-a lungul timpului au fost obtinute si soiuri care dau o productie semnificativa de seminte din care se extrag uleiuri.

Bumbacul constituie una dintre cele mai valoroase plante pentru obtinerea firelor textile naturale – ofera circa 50% din productia totala de fire naturale. Aria de raspandire a culturii este intre 30o latitudine nordica si 25o latitudine sudica, in zona calda.

Cele mai mari tari cultivatoare de bumbac sunt: S.U.A.,
R.P. Chineza, India, Pakistan, Egipt, Sudan, Mexic, Brazilia, Armenia, Georgia, Turcia, Turkmenistan, Uzbekistan. In Europa, se cultiva in Bulgaria, Spania, Federatia Rusa.

Inul este o planta originara din Asia Mica. In general, se cultiva in regiunile cu climat temperat moderat si mediteranean, indeosebi pentru fibre, dar exista si soiuri cultivate pentru seminte, in vederea extragerii de uleiuri. Tarile care detin cele mai importante terenuri de cultura sunt: Federatia Rusa, Spania, Belarus, Franta, Egipt, Olanda, Argentina, Cehia, Polonia, R.P.Chineza.

Canepa este o planta originara din Asia Centrala, mai precis din India, cu arie de raspandire relativ redusa. Principalele tari  cu suprafete semnificative sunt: Federatia Rusa, Ucraina, Belarus, Polonia, Romania, Serbia si Muntenegru, Macedonia, Slovenia, India, R.P.Chineza, Pakistan.


Iuta este o planta textila tot mai mult solicitata pentru rezistenta si durabilitatea firelor sale. Aceasta planta se cultiva in regiunile tropicale umede, indeosebi cele musonice. Din fire se fabrica saci, covoare, franghii, suporturi textile pentru industria mobilei, textila etc. Principa-lele tari cultivatoare si producatoare sunt India, Bangladesh, Thailanda, Filipine, Myanmar, Zair.

Pomicultura; in cadrul acestei ramuri a agriculturii sunt incluse acele specii care ofera fructe necesare consumului curent in stare proaspata sau conservata, unei alimentatii echilibrate. Aici sunt cuprinse specii care se cultiva in plantatii in regiunile temperate, mediteraneene, tropicale umede si subecuatoriale. Din categoria pomilor folositi in pomicultura se disting: grupa fructelor samantoase – marul, parul, gutu-iul; grupa fructelor samburoase – caisul, piersicul, ciresul, visinul; grupa fructelor uscate-alunul, nucul, castanul; grupa fructelor tropicale – portocalul, mandarinul, grepfrutul, lamaiul, smochinul, curmalul.

a) Cultura arborilor fructiferi din regiunile temperate si medite-raneene. La nivelul acestui spatiu geografic sunt extinse pe suprafete importante plantatiile de meri, peri, pruni, ciresi, visini. Asemenea plan-tatii de pomi fructiferi se gasesc concentrate in Franta, Italia, Germania, Marea Britanie, Polonia, Romania, Federatia Rusa, Ucraina, S.U.A.,  Canada, Japonia, R.P. Chineza, Argentina, Australia s.a.

In aceeasi grupa  si familie  cu merii si perii se inscrie si gutuiul, care se cultiva in Bulgaria, Grecia, Turcia, Romania, Iran, Spania, Portu-galia, Franta. Importante plantatii de caisi si piersici se afla in Franta, Italia, Spania, Turcia, Iran, Siria, Egipt s.a.

Plantatiile de citrice – portocali, lamai, mandarini, grepfruturi. In anul 2000, productiile cele mai mari de lamai au fost obtinute in principal in: Mexic, India, Argentina, S.U.A., Iran, Italia, Turcia, Brazilia, R.P. Chineza, Egipt, Peru, Grecia. Pe suprafete mai reduse si cu productii mai mici, lamaiul este cultivat in: Ghana, Maroc, Libia, Tunisia, tarile Americii Centrale, Chile, Peru, Liban, Siria, Thailanda, tarile mediterane-ene europene. Grepfrutul se cultiva mai ales in urmatoarele tari: S.U.A., Israel, Cuba, R.P. Chineza, Argentina, R. Africa de Sud, Mexic, Turcia, India, Sudan, Brazilia, Paraguay. Productii mai mici au Kenya, Mozambic, Tunisia, tarile Americii Centrale, Cipru, Iran, Israel, tarile mediteraneene europene. Cele mai mari productii de mandarine sunt obtinute in  Japonia, Spania, Brazilia, Italia, SUA, Maroc, R.P. Chineza, Argentina, Turcia. Cele mai renumite tari cultivatoare si producatoare de portocali: Brazilia, S.U.A., Mexic, India, Spania, Egipt, Iran, Pakistan, Turcia, R. Africa de Sud, Grecia.

b) Cultura arborilor exotici din regiunile subecuatoriale si tropi-cale umede. Regiunile cu clima calda si umeda situate intre 5o si 20o latitudine nordica si sudica beneficiaza de conditii favorabile dezvoltarii unei vegetatii luxuriante si a unor plante de cultura deosebite. Din marea varietate a acestora exista cateva specii care au o larga intrebuintare in alimentatia curenta, in gastronomie, in industria alimentara, farmaceutica cosmetica.

Arborele de cafea. Plantatiile cele mai mari se afla in Brazilia, Coasta de Fildes, Indonezia, Columbia, Mexic, R.S. Vietnam, Ecuador, India, Camerun, Uganda etc. Pe primele locuri, ca productie, se situeaza: Brazilia, R.S. Vietnam, Columbia, Indonezia, Coasta de Fildes, Mexic, Etiopia, Uganda, Costa Rica, Peru. Principalele tari exportatoare sunt Brazilia, Columbia, Coasta de Fildes, Mexic, Guatemala, Salvador, Uganda.

Arborele de cacao: cele mai mari productii de cacao se obtin in  Coasta de Fildes, Ghana, Indonezia, Nigeria, Brazilia, Camerun, Ecuador, Malaysia, Columbia, Mexic.

Arbustul de ceai este originar din regiunile umede ale Asiei musonice, fiind o cultura traditionala in zonele colinare si montane mai inalte din  India si Extremul Orient. Pe glob se obtin doua sorturi principale de ceaiuri: ceaiul verde, ceaiul negru. Plantatii mari se afla in R.P. Chineza, India, Sri Lanka, Kenya, Indonezia, Turcia, R.S. Vietnam, Japonia.

Bananierul este un arbust tropical originar din zona insulara a Americii Centrale si care s-a extins in tarile din America Centrala si de Sud, Africa, insulele Oceaniei. La ora actuala, are cea mai mare raspandire in Brazilia, Ecuador, Honduras, Costa Rica, Guatemala, Jamaica, Mexic, Columbia. Se mai cultiva in India, Bangladesh, Filipine, Indonezia, Thailanda, R.P. Chineza si pe suprafete foarte mici in Irak. In Africa sunt prezente plantatii  in Burundi, Coasta de Fildes, Ghana, Somalia, R. Africa de Sud, Australia. Cea mai mare pondere, 65%, din productia mondiala revine continentului asiatic  urmat de cel sud-american.

 Ananasul este originar din tarile Americii Centrale si ale Asiei de sud-est. Cele mai importante plantatii se afla in Brazilia, Venezuela, Ecuador, Peru, Nigeria, R. Congo, Guineea, Filipine, Indonezia, Malaysia, R.P.Chineza.

Arborele de cocos are utilizari multiple: coaja fructului, foarte dura, ca vas, partea alba-albumenul (coprah) pentru extragerea uleiului, sucul – ca apa de cocos, o bautura apreciata de localnici, seva tulpinilor – in obtinerea zaharului, siropului, alcoolului, scoarta – la realizarea de plase, franghii, impletituri. Cele mai extinse plantatii se afla in Filipine, Indonezia, Malaysia, India, Sri Lanka, Australia, Solomon, Fidji, Samoa, Noile Hebride, Noua Caledonie, Vanuatu. In Africa, se cultiva in Somalia, Tanzania, Mozambic, Angola, Coasta de Fildes, Guineea, Senegal, R. Congo, Nigeria.

Viticultura. Vita de vie este o planta mediteraneana, fiind adaptata si la conditiile de clima din zonele temperate. Prefera solurile afanate, formate pe calcare, roci  vulcanice, nisipuri si depozite loessoide, din zonele colinare si de podis cu versanti insoriti. Are cerinte mai mari fata de temperatura,  caldura, avand pretentii mai reduse fata de precipitatii si umezeala. Isi are originea in regiunea Caucazului si a Asiei Mici. Exista trei mari categorii de plantatii: cu soiuri de vita portaltoi, cu soiuri roditoare nobile, cu soiuri hibride, acestea din urma fiind mai putin valoroase. Din suprafata viticola mondiala, Europa detine 60%, avand cele mai mari productii de vinuri si struguri de masa. Cele mai valoroase plantatii viticole se gasesc in Franta, in regiunea Alsaciei si Lorenei, Bordeaux, Champagne, Cτte d'Or, Languedoc si pe Valea Rhonului. Plantatii viticole se mai gasesc in Italia, in Campia Padului, Piemont, Sicilia, apoi in Spania, Portugalia,  Romania, Ungaria, R. Moldova. Alte areale viticole: in America de Nord – S.U.A., Mexic, in America de Sud – Argentina, Chile, Peru, Uruguay, in Australia, Africa – Algeria, Maroc, R. Africa de Sud, in Asia – R.P. Chineza, India. In productia mondiala de struguri se detaseaza ca mari producatoare:  Italia, Franta, Spania, Romania, R.P. Chineza, Turcia, Argentina,  Iran, Chile, Germania, R. Africa de Sud, Australia, Grecia, India Egipt, Brazilia.

Cresterea animalelor reprezinta componenta cea mai valoroasa pentru  orice economie, deoarece valorifica materii prime vegetale si contribuie la  siguranta alimentara a populatiei prin aportul de proteine.

a)  Cresterea bovinelor reprezinta sectorul cel mai important si dinamic, care ofera cantitati importante de carne si materii prime pentru industria alimentara, pielariei etc. Exista rase specializate pentru productia de lapte, carne. Pe plan mondial, cresterea lor se face in mari ferme din apropierea marilor centre urbane sau pe spatii libere intinse  prin pendulare pastorala. Cele mai mari efective le detin: India, Brazilia, R.P. Chineza, S.U.A., Argentina, Sudan, Etiopia, Mexic, Australia, Columbia, Federatia Rusa, Bangladesh, Pakistan Franta, Nigeria, Venezuela, Germania s.a..

b)  cresterea porcinelor este extinsa pe toate continentele si se suprapune de multe ori arealelor de cultura a porumbului, cartofului. Porcinele se cresc in mari complexe zootehnice si in gospodariile marilor ferme, rasele cele mai raspandite fiind cele pentru carne. Urmatoarele tari detin un efectiv important de animale: R.P. Chineza, S.U.A., Brazilia, Germania, Spania, R.S. Vietnam, Federatia Rusa, Polonia, India, Mexic, Franta, Olanda, Danemarca, Japonia, Indonezia etc.;

c)  Cresterea ovinelor reprezinta o ocupatie specifica regiunilor care au importante suprafete cu pasuni  si fanete naturale. In multe tari se cresc intensiv in cadrul fermelor mari sau extensiv, prin transhumanta si nomadism pastoral. Exista pe glob un mare numar de rase renumite pentru calitatea lanii sau a pielicelelor de blana, piei brute (Merinos) sau pentru carne (Covriedale) si lapte (Friza). Principalele tari care detin un numar important de ovine sunt: R.P. Chineza, Australia, India, Iran, Sudan, Noua Zeelanda, Marea Britanie, Turcia, R. Africa de Sud,  Pakistan, Spania, Nigeria, Etiopia, Algeria, Maroc, Brazilia, Argentina, Peru, Federatia Rusa, Siria etc.

Pe langa ovine, se mai cresc si alte specii de animale: bubalinele, caprinele, cabalinele, pasarile si altele. Apicultura, sericicultura, pisci-cultura, acvacultura sunt alte ramuri ale cresterii animalelor.

IV. GEOGRAFIA TRANSPORTURILOR

Aceasta studiaza repartizarea geografica a transporturilor,  factorii ce influenteaza raspandirea lor, rolul transporturilor si comunicatiilor in dezvoltarea economico-sociala, modificarile pe care le produc ele asu-pra mediului inconjurator.

Rolul transporturilor este foarte important, fiind dat de faptul ca ele asigura circulatia materiilor prime, a produselor finite, a persoanelor in orice punct de pe glob si prin aceasta contribuie la dezvoltarea socio-economica a oricarei natiuni. Aparitia si dezvoltarea, modernizarea cai-lor si a mijloacelor de transport reprezinta un proces dinamic care de-pinde in mare masura de progresul economic, tehnologic si stiintific, de fluxurile de produse si persoane. Prin intermediul cailor de comunicatii se realizeaza legatura intre zonele cu activitati primare-agricultura, silvi-cultura, mineritul si zonele in care se desfasoara activitati din sectoarele secundar-industrie si tertiar-servicii, turism, comert.          

   Dupa mediile in care se desfasoara, transporturile si comuni-catiile se incadreaza in patru mari categorii:

1.  Pe uscat: feroviare si rutiere

a) Transporturile feroviare. Pe continente si regiuni, reteaua fero-viara are o repartitie neuniforma; astfel, Europa detine 27% din lungi-mea mondiala a acestei retele, Asia 13%, America de Nord si Centrala 45%, Africa 5%, America de Sud 7%, Australia si Oceania 3%. Apreci-erea nivelului de dezvoltare a cailor ferate in orice tara se face pe baza stabilirii densitatii acesteia raportata la 1000 kmp. Densitatile cele mai mari se gasesc in Belgia si Germania – 114 km/1000kmp fiecare, Luxemburg 110 km/1000kmp, Polonia 24 km/1000 kmp, S.U.A.
22 km/1000 kmp, Canada 10 km/1000kmp, iar pe continentul african si asiatic se regasesc cele mai mici valori, sub 0,1 km/100kmp.

Dupa intensitatea traficului de marfuri si calatori exista diferente foarte mari intre tari determinate de marimea teritoriala, nivelul de dezvoltare economica, intensitatea schimburilor comerciale, dezvoltarea turismului: tari cu trafic foarte intens (Japonia, R.P. Chineza, India, Ucraina), tari cu trafic intens (Germania, Franta, Italia, S.U.A., Canada), tari cu trafic mediu (Federatia Rusa, Marea Britanie, Polonia), tari cu trafic redus, tari cu trafic foarte redus.

O mare parte din tarile si marile orase europene sunt legate prin trenuri de mare viteza. In Franta, acestea sunt cunoscute sub numele de TGV, in Germania de ICE, SUA-High Speed Train-HGT, Marea Britanie-Advanced Passanger Train – APS, Japonia-Shinkansen s.a. Exista constructii de arta inginereasca care faciliteaza transportul feroviar: poduri, tuneluri (Mont-Cenis, St. Gothard, Arlberg etc.), tune-luri submarine (Cheriton-Frethon, Severn, Moji-Shimonoseki etc.) s.a.

b) Transporturile rutiere. Modul de exploatare a retelei de cai rutiere este exprimat prin numarul de automobile aflate in circulatie pe drumurile fiecarei tari. Pe baza datelor oferite de statistica internationala in 1999, a rezultat urmatoarea ierarhie: S.U.A., Federatia Rusa, Japonia, Germania, Italia, Franta, Marea Britanie, Spania, Canada, Mexic, Brazilia, Australia, Polonia. Actualmente, reteaua rutiera mondiala are 26 milioane km lungime (1999) si aceasta se extinde de la mari altitudini pana in zonele cele mai joase ale planetei.

SUA detine primul loc, cu 6,2 milioane km, Franta 1,5 milioane km, Brazilia 1,4 milioane km, India 1,3 milioane km, Japonia 1,0 milioane de km, Canada 720 000 km, R.P. Chineza 680 000 km, Fede-ratia Rusa 500 000 km,  urmate cu valori mai mici de Marea Britanie, Germania, Ucraina, Polonia, India, Australia etc.

Cele mai mari densitati, raportate la 1000 kmp, se gasesc in: Luxemburg -1997 km, Germania -1767,4 km, Elvetia -1719,9 km, Danemarca -1648,1 km, Marea Britanie -1484,5 km,  Franta -1468,7 la 1000 km2. Constructiile ingineresti sunt de tipul podurilor, rutiere sau feroviaro-rutiere (Oland, Bosfor, Kaumon, Lake Pontcharirain, Costa de Silva etc.); tuneluri dintre cele mai mari si cu un trafic important sunt: in Europa: Mont Blanc (Franta – Italia),  St. Bernard (Italia – Elvetia), intre Austria si Elvetia s.a.; in S.U.A., tunelele sunt situate in Muntii Apalasi si in Muntii Stancosi; tuneluri submarine rutiere mai importante sunt cele din Marea Britanie (pe sub estuarul fluviului Mersey) sau cel feroviar – rutier Eurotunel, dintre Franta si Anglia.

2.  Pe apa: fluviale, maritime, canale

a) Transporturile fluviale. In Europa, exista cateva cai navigabile  principale pe fluviile: Volga, Dunarea, Nipru, Don, Nistru, Rhin, Elba, Vistula, Loire, Meuse, Oder, Sena, Rhone, Pad, Tamisa.

O data cu construirea canalului Dunare – Marea Neagra (64,4 km), a canalului Rhin-Main-Dunarea (530 km) si a complexului de canale care fac legatura cu Rhonul, Sena, Elba, Weser a avut loc o extindere a transporturilor fluviale in Europa. In Asia exista un numar important de fluvii care permit transporturile de marfuri, materii prime si persoane. Cele mai reprezentative sunt: Yangtzi, Mekong, Amur, Lena, Enisei, Obi, Brahmaputra, Eufrat, Gange, Aldan, Tigru, Godavari s.a.. Lacurile sunt reprezentate de Aral, Baikal, Balhas s.a. America de Nord este cunoscuta pentru marile fluvii: Mississippi si Missouri, Mackenzie si Athabaska, Yukon, St. Laurentiu, Colorado, Rio Grande, Columbia, dar si pentru sistemul Marilor Lacuri – Superior, Huron, Michigan, Erie, Ontario, cu suprafete mai reduse. Africa se remarca printr-un numar mult mai mic de fluvii si mari rauri navigabile. Cele mai cunoscute sunt: Nilul si Kagera, Congo, Niger, Zambezi. America de Sud este renumita pentru prezenta fluviului Amazon si a afluentului sau Ucayali, Rio de la Plata si Parana, Madeira, Orinocco. Lacurile care permit navi-gatia unor ambarcatiuni usoare sunt: Maracaibo din Venezuela,  Titicaca. In Australia, fluviile principale sunt: Murray, Darling. Numarul lacu-rilor este mai redus, cele mai importante fiind situate in partea central-sudica a continentului: Eyre, Gaidner.

Pe fluviile amintite s-au construit si dezvoltat numeroase porturi, dintre care mentionam: Chicago, Detroit, Cleveland (Marile Lacuri); St. Louis, Memphis, Pittsburg (Mississippi); Moscova, Volgograd (Volga); Paris (Sena); Londra (Tamisa), Belgrad, Budapesta (Dunare).

b) Transporturile maritime. Transporturile maritime prezinta avan-tajul ca pot transporta cantitati mari de produse cu cheltuieli mai reduse. Cea mai mare flota este cea a Federatiei Rusiei, urmata de cele ale Japoniei, Greciei, Chinei, Norvegiei, S.U.A., Chinei. Exista mari porturi in care se desfasoara un trafic intens, cu capacitate deosebita de an-corare, incarcare-descarcare, depozitare. Europa se remarca prin portu-rile: Londra si Medway, Milford Haven, Amsterdam-Ijmuiden, Hamburg, Wilhelmshaven, Bremen, Rotterdam, Anvers, Gdansk-Gdnya, Le Havre, Dunquerque, Marsilia, Genova, Trieste, Augusta, Constanta; Asia: Shanghai, Guanzhou, Osaka-Kobe, Keihin Port, Chiba, Yokohama, Nagoya, Kawasaky, Tokyo, Singapore, Mena al Ahmadi, Hakodate, Bangkok, Hong Kong, Vladivostok etc. America de Nord: Halifax, New York, Hampton Roads, Houston, Boston, Baton Rouge, Philadelphia, Tampa, Baltimore, Vancouver, Los Angeles. Africa: Casablanca, Tunis, Cairo, Bonny, Dakar, Monrovia, Conakry, Douala, Lagos, Cabinda, Dar es Salam, Capetown. America de Sud: Vitoria, Rio de Janeiro, Buenos Aires, Salvador, Porto Alegre, Montevideo, Valparaiso etc. Australia: Adelaide, Melbourne, Sydney, Perth, Brisbane, in Noua Zeelanda la Wellington. Rute maritime importante leaga continentele, traversand Oceanul Pacific si Oceanul Atlantic: New York – Boston – Halifax (nord-estul Americii de Nord), spre Rotterdam, Hamburg, Londra (Europa); Golful Persic – Japonia.   



3. Aeriene: aeronave

Transporturile aeriene. Lungimea totala a liniilor aeriene regulate se cifreaza la aproximativ 4,5 miliarde km. Suprematia in transporturile aeriene o detine S.U.A., cu 51,6% din totalul mondial, urmata de Germania 5,1%, Marea Britanie 5%, Franta 4,5%, Japonia 3,8%, Canada 2,8%. Principalele rute internationale inlesnesc legaturi intre tari din Europa si Asia, Europa si Africa, Europa si America de Nord, America de Nord si Asia, Europa, America de Nord si Australia etc. La nivelul continentelor, cea mai densa retea de rute aeriene le detin S.U.A., Canada, Franta, Germania, Marea Britanie, Federatia Rusa. Organizarea si derularea zborurilor se fac prin intermediul unor mari companii aeriene, ca: Panam, Delta pentru S.U.A., Lufthansa pentru Germania, Air France pentru Franta, Alitalia pentru Italia, KLM pentru Olanda, Aeroflot pentru Federatia Rusa, Tarom pentru Romania, British Airways pentru Marea Britanie etc. Pe plan mondial, sunt consemnate mai multe zone cu o concentrare mare a transporturilor aeriene: in America de Nord, in S.U.A.: New York, Washington, Dallas, Chicago, Los Angeles, San Francisco; in Europa: Moscova, Londra, Paris, Frankfurt pe Main, Bucuresti – Otopeni; in Asia: Tokyo, Osaka, Seul si Singapore.

4. Speciale: conducte, magistrale pentru combustibili, telegraf, telefon, radio, aerospatiale etc.

V. GEOGRAFIA TURISMULUI

Turismul, ca fenomen economic si social, a cunoscut o dezvoltare spectaculoasa, exploziva in cea de a doua jumatate a secolului XX. Dorinta de a calatori de a cunoaste locuri noi este cunoscuta inca din Antichitate, chiar daca la inceput aceste dorinte aveau ca scop principal cuceririle de noi teritorii sau schimburile comerciale.

De-a lungul timpului, incep sa se diversifice motivatiile de cala-torie, conturandu-se tot mai mult activitatea de turism determinata de actiuni religioase, folosirea efectului terapeutic al apelor minerale, na-molurilor, salinelor, deplasarile studentilor catre centrele universitare, calatorii catre lumi noi etc. O data cu amplificarea fluxurilor turistice,
s-au dezvoltat si industria hoteliera, comunicatiile, transportul, activitati complementare destinate turismului.  

Turismul reprezinta ansamblul de masuri puse in aplicare pentru organizarea si desfasurarea unor calatorii de agrement sau in alte sco-puri, realizate fie prin intermediul unor organizatii, societati sau agenti specializati, fie pe cont propriu, pe o durata limitata de timp, precum si industria care concura la satisfacerea nevoilor turistice.

Formele de turism si toate activitatile turistice aferente sunt deter-minate de calitatea si cantitatea resurselor turistice care alcatuiesc po-tentialul turistic (natural, entropic, cultural-istoric, economic) al oricarei tari. Acesta este influentat de factori naturali, in general, neschimbati, si factori economici, demografici, politici, psihologici, caracterizati printr-o dinamica accentuata.

Industria turistica este cercetata prin prisma unor indicatori econo-mici: numarul de sosiri, de plecari, numarul de innoptari, durata seju-rului, gradul de ocupare a structurilor de cazare, valoarea sumelor in- casate din activitatile turistice, valoarea sumelor cheltuite pentru turism. Cele mai multe sosiri s-au inregistrat in ultimii ani in Franta, S.U.A., Spania, Italia, R.P. Chineza, Marea Britanie, Federatia Rusa, Mexic, Canada, Germania, Austria, Polonia, Ungaria, Grecia etc.

In functie de importanta resurselor, de gradul de concentrare a lor, a bazei de servicii turistice, a fluxurilor turistice interne si internationale se pot determina mai multe bazine turistice.

Europa reprezinta principalul bazin traditional. In cadrul lui dis-tingem mai multe zone: zona mediteraneana (cea mai mare concentrare turistica din lume, principalele centre turistice fiind localizate in zonele de tarm, dar bazinul mediteranean cuprinde si mari centre urbane: Roma, Venetia, Florenta, Granada, Cordoba, Atena, ceea ce adauga turismului maritim balnear si pe cel cultural, sportiv, comercial, astfel ca toata perioada anului este folosita pentru turism); zona fatadei Atlanticului de Nord, caracterizata mai ales de un trafic intern si mai putin de unul international, precum si de o dispersare a zonelor predominant turistice; se intalnesc statiuni litorale pe coasta atlantica a Spaniei; San Sebastian, in Franta: Biarritz, Deauville; Marea Britanie: Whithy Bay, South Shilds, East Bourne, Bringthon; principalele orase ale Europei de Nord-Vest concentreaza in jurul lor localitati de un real interes cultural si istoric: Parisul, cu Versailles si Chartres, iar Londra, cu Oxford si Cambridge, Greenwich.

Zona Arcului Alpin, situata in centrul Europei, concentreaza cea mai mare parte a turismului montan. Statiunile din aceasta zona dispun de facilitati deosebite, cum ar fi: cai ferate si sosele moderne, amenajari pentru agrement deosebit de atractive. In Austria: Kitzbuhel, Innsbruck, Bad Gastein; Elvetia: Crans-Montana si Davos, Lausanne, Lucerna, in Franta: Albertville, Chamonix, Grenoble, Val d’Isere; in Italia: Belluno, Cervinia, Cortina d'Ampezzo; Germania: Oberstdorf, Garmisch-Partenkirchen. Aria Muntilor Carpati se remarca printr-un numar mai mic de statiuni montane: Polonia: Zakopane; Slovacia: Smokovec; Romania: Sinaia, Predeal, Poiana Brasov. Statiuni montane mai exista in Muntii Pirinei, Muntii Jura, Alpii Dinarici, Muntii Rodopi, Muntii Scotiei, Alpii Scandinaviei.

In Europa Orientala, de un interes deosebit sunt statiunile de la Marea Neagra, atat de pe litoralul romanesc, cat si de pe cel bulgaresc: sau din Carpatii Romanesti. Numerosi turisti provin din Germania, Polonia, Cehia, Slovacia, Federatia Rusa.

Asia s-a remarcat, in primul rand, prin turismul cultural, generat de multimea marturiilor istorice, la care se adauga turismul religios sau turismul montan sau maritim-balnear. Turistii sunt atrasi aici de monu-mentele istorice si arhitectonice, marturii ale civilizatiilor antice. Se remarca vechile orase Ur, Eridu, Babilon (Irak), Persepolis, Hamedan, Kermanshah (Iran), Mecca (Arabia Saudita), Delhi, Bombay, Madras, Hyderabad (India), Anuradhaputra, Colombo (Sri Lanka), Dacca (Bangladesh), iar in estul continentului asiatic principalele zone turistice apreciate pentru trecutul istoric sunt cele din R.P. Chineza,  Coreea de Sud,  Japonia, Filipine, Indonezia, Vietnam s.a.. Din ce in ce mai multi turisti se indreapta catre statiunile litorale, balneoclimaterice din India (Golful Bengal), Filipine sau catre exoticele Insule Hawaii, Samoa, Fiji, Tahiti.

America de Nord si Centrala este cunoscuta pentru frumusetea peisajelor naturale din zonele montane si de litoral, prin monumentele foarte vechi care apartin civilizatiilor amerindiene. Tarile nord-americane primesc mai putin turisti decat cele din Europa. Principalele atractii turistice ale S.U.A. sunt constituite de: zona litorala de la Oceanul Atlantic, in special din Peninsula Florida (Miami Beach, Palm Beach), Peninsula California sau Litoralul Pacific (San Francisco, Los Angeles, San Diego). In schimb, zonele montane  permit si practicarea sporturilor de iarna – Muntii Stancosi si Muntii Apalasi. Multi turisti viziteaza zona Marilor Lacuri, marile orase din nord-estul Canadei.

Africa este continentul unde turismul s-a dezvoltat dupa anii
’50-’60 ai secolului XX, cand multe state africane si-au obtinut indepen-denta politica. Litoralul african are o oferta diversificata si de buna calitate in primul rand in Maroc, Tunisia, Algeria, Libia. In Egipt, un punct de atractie traditional il constituie Valea Nilului si vestigiile lumii antice – piramidele, orasul Cairo pentru muzeele de arheologie. Fru-moase statiuni maritime exista pe coasta atlantica din Coasta de Fildes, Senegal. Zonele turistice din Camerun, Kenya, Nigeria, Tanzania,
Mozambic, R. Africa de Sud reprezinta un tip de bazine turistice rezervate pentru turismul cultural inedit, ecologic-safari, turismul pentru participarea la vanatori organizate. In arealul acestor state exista peste 60 de parcuri si rezervatii naturale.

America de Sud se remarca prin cateva zone turistice datorita peisajelor naturale, prezentei unor statiuni maritime la Oceanul Atlantic si Oceanul Pacific. Tarile cele mai vizitate sunt Venezuela, pentru farmecul capitalei Caracas, Brazilia, pentru plajele de la Rio de Janeiro, Sao Paulo, Bahia, Santos, Columbia cu statiunea Barranquillo, Uruguay cu Punta del Este, Argentina cu Mar del Plata.  

Australia si Noua Zeelanda sunt vizitate mai ales de europeni (brita-nici), iar zonele cele mai vizitate sunt:  marile orase (Camberra, Sydney, Melbourne), zonele litorale,  zonele din nord cu vegetatie luxurianta, bari-erele de corali, atoli; in Noua Zeelanda: orasele Auckland, Christchurch, statiunile pentru cure balneare cu ape termale (Rotorna, Tanpo) sau sta-tiunile pentru practicarea sporturilor de iarna.

VI. GEOGRAFIA COMERTULUI

Primele schimburi simple, in natura, au aparut in epoca antica, o data cu diversificarea activitatilor economice, aparitia de ateliere mestesugaresti, realizarea unor surplusuri de materii prime si bunuri. Marile descoperiri geografice, revolutia industriala au determinat acce-lerarea activitatilor comerciale. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, comertul se amplifica tot mai mult in domeniul resurselor energetice si al bunurilor manufacturate, ca si in alte domenii.

Aceasta dezvoltare a condus si la aparitia unor organisme interna-tionale menite sa descurajeze pozitiile de monopol si sa faciliteze parti-ciparea tuturor tarilor de pe glob la schimburi comerciale care sa le sus-tina cresterea economica.

Comertul mondial a avut o crestere de 5,7% in 1999 si de 10,5% in 2000, fapt ce releva si ritmul mediu de crestere a economiei mondiale. Intre tarile dezvoltate si cele in curs de dezvoltare exista si in prezent multe dezacorduri legate de preturi, volumele de materii prime si bunuri ce se pot exporta, aplicarea taxelor vamale.

Principalele tipuri de comert sunt: comertul cu marfuri, comertul cu servicii, comertul de servicii pentru calatorii. Pe plan mondial, cei mai mari exportatori si importatori de marfuri sunt: S.U.A., Germania, Japonia, Franta, Marea Britanie (exportatori), S.U.A., Germania, Marea Britanie, Japonia, Franta (importatori); pentru servicii sunt: S.U.A., Marea Britanie, Franta, Germania, Italia (exportatori), S.U.A., Germania, Japonia, Marea Britanie, Franta (importatori); pentru servicii pentru calatorii: S.U.A., Spania, Franta, Italia, Marea Britanie (exportatori), S.U.A., Germania, Japonia, Marea Britanie, Franta (importatori).

Mondializarea schimburilor este legata de:

·         cresterea cererii (a nivelului de viata, cresterea populatiei);

·         revolutia in transporturi si in manipularea marfurilor. Aceasta vizeaza toate componentele: varietate, rapiditate, forme de gestionare. Manipularea a cunoscut importante modernizari prin mecanizare, pale-tizare, containerizare, introducerea informaticii s.a.;

·         dezvoltarea marilor societati multifunctionale si a celor cu im-portante locuri pe piata financiara mondiala;

·         cu toate ca exista un proces de fractionare, in locuri indepar-tate, a unor componente ale unui produs finit, circa 30 % din schimburile produselor manufacturate se fac intre societatile – mama si filialele lor;

·         reducerea formalitatilor de frontiera, vama, formarea zonelor de liber schimb sau schimburi rapide si facile, care incep sa se extinda tot mai mult pe glob.

Se constata pozitia slaba in comertul mondial a Asiei de Sud, Africii subsahariene, pozitia intermediara a Americii Latine – Caraibe, Maghreb – Orientul Mijlociu, fostei U.R.S.S., unde schimburile comer-ciale au scazut mult intre anii 1980 si 2000, remarcandu-se in schimb dinamismul din zona Asia-Pacific.

VII. ECONOMIA MONDIALA
SI MEDIUL INCONJURATOR

La nivel mondial, in cele doua milenii de dezvoltare si progres s-a constatat ca impactul activitatilor umane asupra mediului inconjurator se exprima prin:

·    schimbari fundamentale ale peisajelor naturale, care au suferit un puternic proces de antropizare;

·    exploatarea intensiva a principalelor resurse economice ale planetei, multe dintre ele cu caracter epuizabil;

·    aparitia primelor modificari climatice, manifestate prin factori de risc distructivi;

·    modificari  ireversibile in existenta  si structura ecosistemelor naturale;

·    reducerea treptata a biodiversitatii floristice si faunistice, prin disparitia multor specii;

·    aparitia de schimbari esentiale in fondul genetic al florei si faunei salbatice si domestice, prin diminuarea adaptabilitatii la noile  si rapidele schimbari de mediu.

Toate aceste aspecte se concretizeaza, la nivelul planetei, in calitatea mediului inconjurator, care sufera importante mutatii de la un ciclu de dezvoltare la altul. O data cu evolutia societatii umane, degra-darea si poluarea mediului s-au amplificat, manifestandu-se in diferite forme si intensitati, cu mari diferente de la o regiune geografica  la alta. Practic, fiecare sector economic contribuie la schimbarea calitatii mediului inconjurator.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

1. Erdeli G., Braghina C., Frasineanu, D., Geografie economica mondiala, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2000.

2. Aur N.I., Gherasim, C., Geografie economica mondiala, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2003.

3. Matei, H.C., Negut, S., Nicolae, I., Enciclopedia statelor lumii, editia a IX-a, Editura Meronia, Bucuresti, 2003.

4. Negoescu, B., Vlasceanu, Gh., Geografie economica – Resursele Terrei, Editura Meteora Press, Bucuresti, 2001.









Politica de confidentialitate

.com Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 PROIECT DE LECTIE Clasa: I Matematica - Adunarea si scaderea numerelor naturale de la 0 la 30, fara trecere peste ordin
 Proiect didactic Grupa: mijlocie - Consolidarea mersului in echilibru pe o linie trasata pe sol (30 cm)
 Redresor electronic automat pentru incarcarea bateriilor auto - proiect atestat
 Proiectarea instalatiilor de alimentare ale motoarelor cu aprindere prin scanteie cu carburator

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 Lucrare de diploma - eritrodermia psoriazica
 ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI LA CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1946-1947)
 Proiect diploma Finante Banci - REALIZAREA INSPECTIEI FISCALE LA O SOCIETATE COMERCIALA
 Lucrare de diploma managementul firmei “diagnosticul si evaluarea firmei”

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 CONTABILITATEA FINANCIARA TESTE GRILA LICENTA
 LUCRARE DE LICENTA - FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT
 Lucrare de licenta stiintele naturii siecologie - 'surse de poluare a clisurii dunarii”
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 Proiect atestat informatica- Tehnician operator tehnica de calcul - Unitati de Stocare
 LUCRARE DE ATESTAT ELECTRONIST - TEHNICA DE CALCUL - Placa de baza
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 Proiect atestat tehnician in turism - carnaval la venezia

Elemente privind dezvoltarea regiunii dunarene romanesti
Teoriile morfologice cu aplicatii in structura si dinamica sistemelor teritoriale
Miscarile sociale, economice si politice ale globalizarii
Rezerva potentiala de roci carbonatice miocene
Diagnoza modului de organizare a sistemelor teritoriale
Africa
Geografia mentala, Geografie Umana - Bucureștii la nivel mental
Principii specifice de analiza a sistemelor teritoriale



Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu