Principii de actiune in organizarea sistemelor teritoriale

Principii de actiune in organizarea sistemelor teritoriale

Pentru realizarea dezideratelor propuse printr-o organizare optimala a sistemelor teritoriale se recomanda aplicarea in toate actiunile a unor principii (Fig.36), care orienteaza in fond tot complexul de masuri ce urmeaza a fi intreprins. Aceste principii se refera in mod direct la modalitatile de orientare a interventiilor, in asa fel incat efectele acestora sa fie benefice pentru sistemele teritoriale respective, pentru functionarea lor la maximum de eficienta economico-sociala sau naturala. Dintre aceste principii subliniem urmatoarele:

a. Preferinta pentru obiective, in locul programarii detaliate. Data fiind complexitatea evolutiei sistemelor mari, de tipul celor teritoriale, in care atingerea unor obiective se poate realiza pe mai multe cai, dintre care unele necunoscute, este de preferat fixarea obiectivelor finale si pe etape, fara a se face o programare detaliata a evolutiei. Asigurarea unui control riguros pe etape este mult mai eficient decat controlul permanent al modului de realizare a unei programari foarte detaliate. Deci, definirea obiectivelor si a mijloacelor de a le atinge este mult mai importanta decat o programare rigida a actiunilor (Fig.37). Altfel, exista riscul interpretarii gresite a directiei de evolutie, prin utilizarea ca date de referinta a unor momente de analiza, care pot oferi o baza falsa de indicii.

b. Conservarea varietatii.   Un element de baza in pastrarea stabilitatii unui sistem teritorial este mentinerea varietatii acestuia. Reducerea componentelor sau a unor relatii dintre acestea va avea efecte negative asupra flexibilitatii geosistemelor in calea interventiilor externe neprevazute, diminuandu-i rezistenta la schimbare si pregatindu-l pentru integrarea deplina in mediu, respectiv pentru pierderea individualitatii sale (Fig.38). In cazul unei cresteri a numarului de componente cu o unitate, efectele vor fi extrem de accentuate, prin multiplicarea in progresie geometrica a relatiilor si aparitia de noi legitati in functionarea sistemului teritorial respectiv, fara insa a-l schimba.

c. Depistarea punctelor de amplificare. Prin analizele intreprinse asupra sistemului teritorial si prin tehnici de simulare se pot identifica punctele sensibile ale unui sistem complex. Intervenind la acel nivel se declanseaza fie amplificari, fie inhibari controlate, in functie de scopul urmarit (Fig.39). In spiritul mentinerii productivitatii sistemului teritorial si eventual al cresterii acesteia, actiunile vizeaza, de regula, stimularea punctelor de rezonanta teritoriala, prin care efectele benefice sunt multiplicate. Totodata, un rol important pentru controlul evolutiei ulterioare il are identificarea punctelor de blocaj, fie pentru a fi inlaturate, fie pentru a li se accentua caracterul, stranguland fluxurile de pierdere energetica, de exemplu.

d. Mentinerea selectiva a restrictiilor. Un sistem teritorial poate sa functioneze in moduri si directii diferite. Unele dintre acestea sunt dorite, iar altele nu, intrucat conduc la dezorganizarea sistemului. Daca se vrea mentinerea unui anumit comportament care sa conduca la o dezvoltare durabila, atunci trebuie mentinute, selectate si impuse numai anumite restrictii. Corectarea evolutiei pe termen lung a sistemului teritorial se face prin revizuirea setului de restrictii aplicate initial (Fig.40).

e. Interventia cu prudenta in sistemul buclelor de reglare.

Interventia abuziva in sistemele de autoreglare a geosistemelor poate conduce la efecte cu totul neasteptate si contrare scopului urmarit. Uneori efectele obtinute pe termen scurt par a fi cele asteptate, dar pe termen lung acestea se dovedesc a fi catastrofale. Prudenta in interventiile de reglare se recomanda si prin imposibilitatea anticiparii reactiilor unor componente (Fig.41).

f. Restabilirea echilibrelor prin descentralizare. In procesele de dezvoltare apar numeroase dezechilibre, fie datorita schimbarilor care au loc in interiorul sistemului teritorial, fie datorita unor interventii anterioare. In sistemele puternic antropizate cele mai frecvente sunt dezechilibrele dintre centru si periferie. Restabilirea echilibrelor se poate face in acest caz printr-o interventie directa in localizarea (relocalizarea) activitatilor, la nivelul fiecarui subsistem(Fig.42). De o mare importanta este insa posibilitatea de transfer a dezechilibrelor de la nivelul sistemelor teritoriale, la nivelul subsistemelor si rezolvarea acestora la palierul respectiv. In cazul sistemelor mari este preferabila aceasta preocupare, intrucat interventiile cele mai eficiente sunt la nivel local.

g. Integrarea prin diferentiere. Dezvoltarea durabila a unor sisteme teritoriale presupune numeroase procese de integrare pe verticala sau pe orizontala. Pentru a realiza aceasta integrare este nevoie de o diferentiere prealabila, diferentiere generatoare de complementarism si deci de cooperare intre subsisteme. Unitatea in diversitate este cea care contribuie la atingerea unor nivele inalte de organizare, la cresterea complexitatii (Fig.43). Evident ca aceasta diferentiere nu se poate introduce haotic, ci avand la baza repartitia clara a resurselor, posibilitatile de valorificare locala si de creere, astfel, a unei diversitati interne, care sa impuna cooperarea prin complementaritate.

h. Acceptarea agresiunilor. Se stie ca, in general, un sistem homeostatic nu poate evolua decat daca este agresat de evenimente din lumea exterioara. Intrucat, asa cum s-a aratat orice sistem teritorial nu exista izolat, ci conectat la mediul sau extern, neacceptarea agresiunilor i-ar diminua posibilitatile de comunicare cu lumea. O organizare optimala a sistemelor teritoriale trebuie sa fie in masura sa capteze acesti germeni ai schimbarii si sa-i integreze in evolutia sa (Fig.44). Acceptarea interventiilor este insa selectiva, intrucat uneori este mai importanta asigurarea protectiei componentelor sau structurii, in ansamblu, a sistemului teritorial. Evaluarea caracterului interventiei si a momentului declansarii este deosebit de utila in atitudinea de acceptare sau non-acceptare

i. Respectarea timpului de raspuns. Sistemele teritoriale complexe integreaza, in propria evolutie si organizare, durata. Fiecare interventie nu trebuie apreciata numai prin prisma efectelor imediate, ci pentru o apreciere reala este necesara respectarea unui anumit interval de timp pentru raspuns din partea subsistemelor sau componentelor. Extensiunea acestui interval depinde de complexitatea si de specificul sistemului respectiv, de viteza cu care acesta percepe interventia si ii apreciaza efectele (Fig.45).

j. Utilizarea eficienta a energiei de comanda. In sistemele teritoriale, ca de altfel si in alte categorii de sisteme, exista doua tipuri de energii: una de comanda si alta de putere, de executie. Prima o declanseaza pe a doua si ii controleaza evolutia. Conditia esentiala este ca energia de comanda sa fie aplicata in punctele sensibile, de unde sa corecteze intreaga evolutie a energiilor declansate (Fig.46). In acelasi timp, este necesar ca acest control sa se exercite cu un minim de energie, dar care amplificata ulterior sa asigure stimularea tuturor centrilor locali de comanda si de executie.

Aceste principii, daca sunt respectate, asigura, in ansamblul lor, o evolutie a oricarui sistem teritorial spre o armonie a subsistemelor natural, economic, social si cultural, pe termen lung.