Eroziunea solului. Probleme generale si clasificare

Ziarul francez L'EXPRES prezenta in urma cu cativa ani urmatoarea stire alarmanta :

". in ultimii 15 ani circa 17 milioane hectare de paduri tropicale au fost rase de pe suprafata pamantului ." (peste 1 mil ha/an). Se cheltuiesc anual 500 mil $ pentru impaduriri dar ar fi necesari 5 mld $/an !

Numim eroziune a solului procesul de desprindere, transport si depunere a particulelor de sol de catre factorii de mediu.

Fig. 1 Mecanismul de producere a eroziunii prin actiunea apei

Eroziunea solului afecteaza terenurile agricole, dar prin materialul erodat, care ulterior ajunge si este transportat in albia raurilor, influenteaza negativ si unele lucrari hidrotehnice si activitati umane. Pagubele produse anual in tara noastra de fenomenele de eroziune a solului sunt de circa 600 mil $ (in valori 1970) din care apreoximativ 80% revin agriculturii.

Pierderile de sol vegetal se cifreaza la 5 15 t/_{ha x an} (adica 3 9 mm/an ca grosime de strat erodat). Rezulta ca 1 cm de sol se erodeaza in circa 1 ¸ 4 ani.

Refacerea sau formarea pe cale naturala a unui strat de 1 cm sol vegetal dureaza 100 300 ani (in functie si de roca de baza). De aici rezulta marea importanta a combaterii eroziunii solului. Chiar si O.N.U. are organisme specializate si a elaborat o strategie de protectie a mediului si de combatere a eroziunii solului.

Clasificarea proceselor de eroziune a solului

Clasificarea proceselor de eroziune a solului se poate face in functie de mai multi factori si forme de manifestare:

a)      In functie de intensitatea cu care se produce:

Eroziune normala, egala cu refacerea naturala a solului,

Eroziune accelerata, mai rapida decat refacerea naturala.

Eroziunea accelerata este cauzata si de practicarea agriculturii in mod necorespunzator.

b)      Dupa felul actiunii asupra terenului:

Eroziune de suprafata (se dezvolta pe suprafete relativ mari, aproximativ uniform, pe adancime mica si nu da nastere la formatiuni permanente),

Eroziune de adancime (e forma avansata a eroziunii de suprafata ce se manifesta accentuat dupa o anumita directie de concentrare dand nastere la formatiuni cu caracter permanent).

Fig. 2 Aparitia eroziunii in adancime

c)      Dupa perioada de producere a eroziunii:

Eroziune geologica veche (vaiuga, valceaua, valea seaca sau viroaga, valea raului propriuzisa),

Eroziune contemporana in adancime (rigola, ogasul, ravena, rapa, torentul).

d)     Dupa agentul care produce eroziunea:

Agenti naturali

- apa - prin efectul picaturilor de ploaie,

- prin scurgere la suprafata,

- prin deplasarea ghetarilor,

- variatiile de temperatura,

- vantul - eroziunea eoliana,

Omul - eroziune antropogena (in urma activitatilor omului).

Eroziunea produsa de picaturile de ploaie se datoreste energiei cinetice pe care o acumuleaza acestea in cadere. In contact cu solul E_c se transforma in lucru mecanic producand desprinderea si imprastierea particolelor de sol (f max picatura ploaie, 6 mm).

Teren orizontal

Fig. 3

- se produce o redistribuire uniforma a particulelor de sol si deci nu apare eroziunea

Teren inclinat (sau ploaie care cade oblic)

Fig. 4

- nu se mai produce o redistribuire a particulelor ci eroziune (o mai

mare parte din particulele dislocate din sol se deplaseaza la vale)

Eroziunea prin scurgerea apei la suprafata solului se produce in timpul ploilor torentiale, cand cantitatea de apa cazuta o depaseste pe cea care se poate infiltra. In aceasta situatie apare un strat de apa care se scurge la suprafata terenului.

Fig. 5

Daca P + T < R echilibru bun

P + T > R particula se deplaseaza

P + T = R echilibru la limita

Principiile generale privind actiunea de combatere a eroziunii solului

Combaterea eroziunii solului (C.E.S.) se studiaza pentru a mentine fertilitatea solului si a impiedica scurgerea debitului solid (material erodat) catre cursurile de apa. La noi in tara factorul principal care produce eroziunea este apa care se scurge la suprafata terenului in bazinele de receptie ale cursurilor de apa.

Principiile de combatere a eroziunii solului sunt:

Folosirea rationala a terenurilor in panta, prin organizarea antierozionala a acestora (tarlale, parcele, drumuri);

Micsorarea efectului picaturilor de apa asupra solului prin dezvoltarea covorului vegetal, rezultand reducerea transportului solid;

Micsorarea stratului de apa care se scurge la suprafata terenului (covor vegetal plus lucrari de mobilizare (afanare) a solului, rezultand retinerea unei cantitati mai mari de apa in sol;

Micsorarea coeficientului de scurgere (K = Hs/H) prin crearea conditiilor de infiltrare a apei in sol

Micsorarea vitezei de scurgere a apei la suprafata terenului prin marirea rugozitatii, micsorarea pantei si crearea de obstacole pe directia de scurgere;

Marirea rezistentei la eroziune a terenului prin folosirea metodelor antierozionale agrotehnice, silvice si hidrotehnice;

Mentinerea umiditatii optime in sol, avand ca urmare dezvoltarea optima a covorului vegetal;

Crearea profilelor de echilibru pe formatiunile de eroziune in adancime.

Lucrarile antierozionale in bazinele hidrografice (zone cu teren in panta daca agentul principal de eroziune este apa) pot fi impartite in mai multe categorii, in functie de specificul interventiei umane:

A)    Lucrari agrotehnice antierozionale:

executarea lucrarilor agricole pe curba de nivel,

culturile cu fasii inierbate,

culturile in benzi alternative,

lucrari de mobilizare a solului (afanare).

B)    Lucrari silvice antierozionale:

- perdele de protectie din arbori,

- plantatii silvice.

C)    Lucrari hidrotehnice antierozionale:

Pentru retinerea totala a scurgerii:

- valuri orizontale,

- canale orizontale,

- terase orizontale.

Pentru retinerea partiala si dirijarea scurgerii apei:

- valuri inclinate,

- canale inclinate,

- terase inclinate.

Pentru evacuarea controlata a apelor de pe versanti (terenuri in panta) - debusee.

Lucrari pe formatiunile torentiale (combaterea eroziunii in adancime si realizarea profilelor de echilibru): lucrari in zona de varf, lucrari in lungul formatiunii de eroziune (protectii de albie, traverse ingropate, praguri, baraje) si lucrari in zona de evacuare in emisar

Masuri de combatere a eroziunii in adancime. Amenajarea torentilor

Generalitati

Eroziunea solului se manifesta, dupa urmarile ei, in doua feluri:

Eroziunea de suprafata,

Eroziunea in adancime.

Eroziunea de suprafata se datoreste, in principal, apei si vantului si se manifesta in mod aproximativ uniform si pe suprafete relativ intinse.

Daca eroziunea si scurgerea apei se concentreaza pe anumite directii (linia de panta a terenului) si pe verticala atunci apare eroziunea in adancime.

Formele eroziunii contemporane in adancime sunt:

siroirile (adancime pana la 0,2 m);

rigolele (adancime intre 0,2 0,5 m);

ogasele (adancime intre 0,5 2 m);

ravenele (adancime peste 2 m).

Clasificarea ravenelor dupa criterii morfometrice,

stadiul de dezvoltare si loc de formare

Nota. BH - bazin hidrografic de receptie

Clasificarea ravenelor dupa torentialitate

Torentul este o retea de ogase si ravene care converg spre o albie adanca (canal colector) si pe care se scurg debite lichide mari, care antreneaza mari debite solide.

a

b

Fig. 20 Alcatuirea unui torent

Pentru a pune in evidenta eroziunea se foloseste profilul longitudinal prin formatiunea de eroziune:

Fig. 21

Eroziunea se stabilizeaza si activitatea torentului (sau ravenei) se stinge atunci cand tangenta la varf este verticala (varful ajunge in vecinatatea cumpenei apelor) si tangenta la punctul de baza este orizontala.

Prin ridicarea nivelului de baza sau coborarea lui se poate stinge actiunea torentului sau se poate relua daca era stinsa (fig. 22).

Fig. 22

Caracteristicile torentilor

Torentii se deosebesc de cursurile permanente de apa printr-o serie de caracteristici :

a)      Debit specific mare (se face referirea la unitatea de suprafata a bazinului de receptie) (m³/s km²),

De exemplu, torentul Valea Cerbicani, cu suprafata bazinului de receptie de 3,5 km² are debitul specific q = 14 m³/s km²; el ''se varsa'' in raul Valea Chinejii, care are suprafata bazinului de 700 km² si q = 0,6 m³/s km².

b) aparitia brusca a viiturilor,

c) durata scurta a viiturilor,

d) gradul (relativ) mare de incarcare cu material solid a curentului de apa,

e) pante mari si neregulate,

f) timpul de concentrare a scurgerii poate fi mai mic decat durata ploii.

Aceste caracteristici se datoresc faptului ca suprafata bazinului de receptie este mica si poate fi acoperita in totalitate de o ploaie torentiala.

Clasificarea torentilor

Clasificarea torentilor se face dupa urmatoarele criterii:

a)      Dupa forma bazinului de receptie:

Cu bazin de receptie circular (concentrarea rapida a scurgerii si aparitia brusca a viiturilor),

Cu bazin longitudinal ; viiturile cresc mai lent.

b)      Dupa caracterul curentului de viitura:

Aposi (k_incarcare = 0 0,04), formati in zone cu roci rezistente si vegetatie; g_{amestec transportat} 10,6 KN/m³,

Apopietrosi (k_i = 0,04 0,4), formati in zone cu vegetatie degradata; g_am 15 KN/m³,

Noroiosi (k_i > 0,4) ; transporta un amestec vascos, au curgere lenta, laminara (Re = 5 40) si o mare putere distructiva (versantii de nord ai Muntilor Fagaras).

c)      Dupa actiunea predominanta a curentului:

De sapare: sunt torenti tineri, cu albie sapata in roci moi; nu au ajuns la echilibru,

De transport: au reteaua de scurgere in echilibru relativ (pe ea nu au loc eroziuni; transporta doar material erodat de pe versanti),

Micsti: de sapare si transport.

d)     Dupa categoria de folosinta a terenului predominant in bazinul de receptie:

Torenti in zona de padure,

Torenti in terenuri agricole,

Torenti in zona unor localitati sau obiective economice.

e)      Dupa studiul de evolutie:

Torenti tineri : cu activitate intensa in bazin, in retea si in zona de depunere; sunt torenti de sapare,

Torenti varstnici : cu activitate limitata doar la bazinul de receptie si partea superioara a retelei de scurgere,

Torenti stinsi : cu viituri reduse si cu foarte putin material solid; au profil de echilibru si suprafata acoperita cu sol vegetal si plante.

Amenajarea formatiunilor de eroziune in adancime

Actiunea distructiva a torentilor se manifesta prin eroziunea in adancime, transportul si depunerea materialului. Faza de eroziune provoaca pagube prin distrugerea terenurilor afectate, iar in faza de depunere, prin afectarea unor terenuri agricole, a cailor de comunicatie, a localitatilor sau a unor constructii hidrotehnice aflate pe raurile care primesc aluviunile erodate si transportate de torenti (cai navigabile, prize de apa, lacuri de acumulare ).

Amenajarea torentilor se poate face prin:

Amenajarea varfului torentului pentru a stavili avansarea eroziunii,

Amenajari pe reteaua de transport a torentului, prin lucrari transversale care permit reducerea capacitatii de eroziune si transport a acestuia prin reducerea pantei de scurgere. Panta noua care se va da torentului, dupa calcule, se numeste panta de amenajare sau de proiectare (uneori chiar panta de compensatie),

Amenajarea zonei de evacuare in emisar (conul de dejectie), Astuparea cu pamant si redarea terenului spre utilizare.

Consolidarea retelelor de eroziune in adancime cu ajutorul masurilor fitoameliorative: inierbari, brazduiri si impaduriri sau prin protectii de albie.

Amenajarea formatiunilor erozionale de adancime este pe de o parte dificila si pe de alta parte costisitoare. Este recomandabila stabilirea unui plan de control al procesului erozional si determinarea celui mai adecvat tip de protectie dar si cel mai economic posibil. Amenajarea unei formatiuni erozionale trebuie raportata intotdeauna la utilizarea viitoare a terenului respectiv.

In general se poate folosi una din urmatoarele actiuni: izolarea torentului (ravenei), recuperarea ravenei si stabilizarea ravenei.

Izolarea ravenei are ca obiectiv principal oprirea procesului erozional prin evitarea concentrarii apei in zona de varf astfel incat aceasta sa nu mai poata provoca erodarea. In functie de starea ravenei se pot construi canale sau terase care sa impiedice total intrarea apei in ravena.

Astuparea formatiunii de eroziune presupune actiuni de modelare a terenului. Aceasta metoda se poate aplica doar in cazul ravenelor mici, a rigolelor si ogaselor. Avantajul acestei metode consta in faptul ca permite reintroducerea in circuitul agricol a acestor terenuri. Dezavantajul este acela ca investitia este mare, in special datorita volumul de lucrari de terasamente ce trebuie efectuat. Din acest motiv metoda se recomanda pentru zone de mare valoare agricola sau de alta natura.

Lucrarile de modelare - astupare se executa diferentiat in functie de adancimea formatiunii de eroziune. Daca latimea si adancimea ravenei permit intrarea utilajelor, se recomanda executia cu trei buldozere, din care doua lucreaza pe zonele limitrofe (buldozerul 1 decoperteaza, buldozerul 2 sapa si impinge pamantul in ravena), iar cel de - al treilea buldozer, pozitionat pe axul ravenei, imprastie si niveleaza pamantul adus de buldozerul 2. Daca ravena este adanca, atunci se foloseste una din urmatoarele metode:

Ravena se imparte in sectoare de lungimi diferite (fig. 20). Cu ajutorul screperelor se decoperteaza stratul de sol vegetal din primul sector si se transporta si depune la varful ravenei. Urmeaza saparea pe sectorul I si deplasarea pamantului rezultat in sectiunea ravenei. In al doilea sector se decoperteaza stratul de sol vegetal si cu el se executa acoperirea primului sector. Aceasta operatiune se executa in ordine, pentru fiecare sector in parte, pana la varful ravenei.

Se decoperteaza stratul de sol vegetal cu un buldozer si se depoziteaza la 5-8 m distanta de marginea zonei de lucru (fig. 21). Urmeaza saparea si impingerea pamantului in ravena si acoperirea cu pamant vegetal a intregii zone. Avantajul acestei metode consta in faptul ca se poate lucra in acelasi timp pe toata lungimea ravenei.

Fig. 23. Schematizarea metodei de astupare a ravenei cu screpere si buldozere

Fig. 24. Schematizarea metodei a doua de astupare a ravenelor

In cazul in care recuperarea ravenei prin modelare - astupare nu se poate realiza, se foloseste metoda consolidarii ravenei. In functie de dimensiunea ravenei se recomanda una din urmatoarele actiuni:

pentru ravenele mici, mai mult largi decat adanci, cu o panta mai mica a talvegului si cu bazine de receptie mici, se pot utiliza masuri fitoamelioartive.

pentru ravenele mijlocii si mari, se recomanda fie structuri temporare, fie structuri permanente.

In unele situatii, in zona de varf se pot realiza lucrari pentru retinerea scurgerilor pe suprafata zonei de varf sau pentru interceptarea si evacuarea dirijata a scurgerilor.

Retinerea scurgerilor (fig. 22) se aplica atunci cand terenul este uniform si prezinta pante mici, fara pericol de alunecare, iar debitul de acces este redus. Exista doua variante de amenajare:

canale de coasta orizontale (de nivel) cu digulet aval, amplasate pe 1-3 randuri la care se adauga impaduriri; plantatia silvica se proiecteaza pe intreaga ramificatie de varf si pe malurile acesteia pe o latime de 20-40m.

canale de coasta orizontale fara digulet aval, pentru ca zona sa fie folosita agricol (eventual valuri orizontale); terasamentele acestora se insamanteaza, pentru folosirea in primii ani ca faneata.

Fig. 25. Schema de amenajare a unui torent, cu retinerea scurgerilor

Interceptarea si evacuarea scurgerilor se foloseste atunci cand zona de varf nu este adecvata pentru amplasarea canalelor de nivel (sunt prezente alunecari de teren, terenurile au permeabilitate mica, debite colectate mari). Si in acest caz exista doua variante:

Interceptarea si evacuarea scurgerilor chiar prin varf, varianta care se aplica atunci cand zona de varf are anumite caracteristici si anume: prezinta importanta sociala si economica, malurile retelei sunt ocupate de plantatii valoroase, nu prezinta conditii pentru amplasarea unui debuseu, debitul de acces este peste 2-3 m³/s.

Daca inaltimea caderii la varful retelei este de pana la 2,5 m, se utilizeaza un prag cu disipator de energie (fig. 26. a), daca inaltimea depaseste 2,5 m se proiecteaza fie un jilip (canal rapid) fie o cadere in trepte, in functie de panta talvegului (fig. 26. b si c).

Interceptarea si evacuarea scurgerilor intr-un loc din reteaua torentiala (cel mai adesea in bazinul disipator al unei lucrari transversale; varianta se aplica atunci cand exista conditii de executare a unui debuseu pe maluri, caz in care varful retelei fie se astupa, fie apele sunt preluate de un canal inclinat (fig. 27).

Fig. 26. Interceptarea si evacuarea scurgerilor prin varful ravenei:

a) prag cu bazin disipator; b) jilip; c) cadere in trepte

Fig. 27 Interceptarea scurgerilor in zona de varf si evacuarea in reteaua torentiala prin intermediul unui debuseu

Tot in scopul opririi proceselor erozionale se pot realiza amenajari pe reteaua de transport, prin lucrari transversale (care permit reducerea capacitatii de eroziune si transport a materialului solid prin reducerea pantei de scurgere) sau prin lucrari longitudinale.

Lucrarile de amenajare folosite in lungul retelei mai au si rolul de a consolida talvegul si malurile.

Lucrarile aplicabile in lungul retelei de scurgere pot fi :

• consolidari ale talvegului; cele mai corespunzatoare lucrari sunt constructiile transversale (traverse ingropate, praguri sau baraje).
• stabilizari ale malurilor; cele mai utilizate lucrari sunt cele de sprijinire:

zidurile de sprijin, care se folosesc atunci cand taluzul de mal este abrupt, talvegul stabilizat, nu exista surpari de mal, obiectivele de pe mal sunt importante;

contrabanchetele din anrocamente, care se folosesc atunci cand inaltimea taluzului de mal este de peste 3-4 m, largimea albiei la fund este mai mare de 8-10 m, eroziunea laterala este puternica, taluzul are panta naturala de echilibru si pe mal sunt situate obiective importante;

casoaie;

gabioane;

constructii transversale.

• atenuari ale debitului solid, pentru care se folosesc constructii transversale.

Cele mai utilizate lucrari sunt constructiile transversale. Acestea pot fi traverse ingropate (inaltimea utila este zero), praguri (inaltimea utila este 1,5 - 2 m) sau baraje (inaltimea utila 2 - 10 m).

Traversele ingropate se realizeaza de obicei din zidarie de piatra sau din beton, in santuri de adancime egala cu "inaltimea" dorita a lucrarii (traversele ingropate nu depasesc cota fundului ravenei).

Cele mai utilizate solutii pentru praguri sunt cleionajele simple sau duble, casoaiele, gabioanele, pragurile din zidarie de piatra cu mortar de ciment si din beton simplu (lucrarile se prevad cu deversoare, pentru tranzitarea debitelor de apa si cu disipatoare de energie situate imediat in aval).

Pentru baraje se folosesc unele dintre urmatoarele tipuri constructive : din pamant, de greutate (zidarie de piatra, beton), placi rezemate pe contraforti sau diferite prefabricate.

De cele mai multe ori se executa baraje masive dar se foloseste si solutia barajelor filtrante (care lasa apa sa treaca prin corpul lor).

Fig. 28. Schema unui baraj de pamant

Fig. 29. Schema unui baraj de greutate

Fig. 30. Baraj din zidarie de piatra

Fig. 31. Schema baraj cu fundatie evazata

Fig. 32. Baraj cu contraforti

Fig. 33. Schema unui baraj din placi nearmate pe contraforti

Fig. 34. Baraj filtrant din beton monolit

Fig. 35. Schema unui baraj filtrant

Fig. 36. Amplasarea lucrarilor transversale dupa metoda sustinerii reciproce

Fig. 37. Amplasarea lucrarilor transversale prin metoda nodurilor hidrotehnice

Fig. 38. Schema de amenajare prin metoda etajarii lucrarilor

Fig. 39. Amplasarea lucrarilor dupa metoda pantei de compensatie

Amenajarea zonei de evacuare in emisar (conul de dejectie) are scopul de a opri accesul in emisar al materialelor erodate si transportate in reteaua de scurgere, dirijand apele de viitura intr-un emisar natural, pe traseul cel mai scurt si stabil.

In cele mai multe din cazuri, evacuarea apelor de viitura se produce printr-o albie naturala, care traverseaza zona de depuneri si conflueaza cu emisarul natural. Sunt cazuri cand albia naturala de evacuare lipseste sau este foarte slab conturata. In acest caz se va executa un canal de evacuare. Amplasarea canalului de evacuare trebuie sa tina cont de urmatoarele criterii:

un traseu corespunzator are lungimea minima si panta talvegului redusa, strabate terenuri de valoare economica redusa, are un traseu stabil si se termina cu o confluenta stabila. Traseul trebuie sa fie rectiliniu, sau cu numar redus de curbe, razele de curbura sa fie cat mai mari.

sectiunea are forma dreptunghiulara, trapezoidala (simpla sau etajata) sau parabolica. Cand sunt necesare lucrari de amenajare radicala, se adopta o sectiune etajata, consolidata mecanic in sectiunea inferioara. Daca traseul de evacuare trece printr-o zona populata atunci se adopta o sectiune unica, de forma dreptunghiulara sau trapezoidala, pentru ca sa se ocupe cat mai putin loc.

pentru stabilizarea sectiunii, pe cat posibil, consolidarea albiei trebuie facuta biologic sau mixt.

In cazul folosirii consolidarilor mecanice (pereuri din zidarie de piatra in moloane sau in mozaic cu mortar de ciment, din beton simplu turnat pe loc sau din placi prefabricate din beton.) se recomanda urmatoarele:

o       Se verifica stabilitatea taluzurilor daca canalul este sapat artificial;

o       Daca adancimea canalului este sub 2m, taluzul va avea panta 1:1 sau 1:1,5;

o       Daca se captuseste canalul cu zidarie sau beton monolit, se prevad rosturi de contractie - tasare de 1-2cm, situate la distanta de 4-6 m unul de celalalt, umplute cu mastic bituminos;

o       Daca se captuseste canalul cu dale de beton, rosturile dintre acestea se umplu cu mastic bituminos.

Eventualele cerinte de reducere a pantei se rezolva cu traverse ingropate sau se pot introduce caderi;

Se recomanda ca intersectia canalului cu diverse cai de comunicatie sa se faca sub un unghi cat mai apropiat de 90^o;

La intersectia cu emisarul, pe canal se executa praguri terminale si se consolideaza cu pereu, zidarie sau beton;

Racordarea cu emisarul natural se recomanda sa fie construita sub forma de palnie difuzoare.

Uneori pot fi introduse in schema de amenajare a zonei de evacuare mici bazine de retentie. Aceasta solutie, desi este poate dezavantajoasa din punct de vedere economic, este cea mai potrivita atunci cand trebuie aparate impotriva colmatarii, lacuri de acumulare, cai de comunicatie si centre populate.

Consolidarea retelelor de eroziune in adancime cu ajutorul masurilor fitoameliorative

Retelele de eroziune in adancime pot fi consolidate prin masuri fitoameliorative, care constau in inierbari, brazduiri si impaduriri. Avantajul folosirii acestor masuri consta in eficacitatea, durabilitatea si costul lor redus.   Dezavantajul consta in faptul ca taluzurile raman o perioada mai indelungata lipsite de vegetatie ceea ce ar putea conduce la destabilizarea lor. Indiferent de solutie, speciile de plante sau arbori trebuie astfel alese incat sa se poata adapta zonei climatice respective.

Se recomanda ca insamantarea sau plantarea sa se realizeze pe directii paralele cu curba de nivel.

Inierbari

Inierbarile se utilizeaza in special ca lucrari longitudinale, pentru stabilizarea taluzurilor naturale precum si a celor rezultate artificial.

Din punct de vedere al executiei, inierbarea se poate face:

• fara lucrari pregatitoare, prin insamantare simpla (fig. 37); se executa cand taluzurile sunt stabile si pot fi mentinute in aceasta stare pana cand iarba insamantata se dezvolta suficient;
• cu lucrari pregatitoare, constand in acoperirea taluzurilor cu un strat de pamant vegetal gros de 10-20 cm. Pentru aceasta este necesara o modelare in trepte a terenului incepand de la partea inferioara catre partea superioara a taluzului ce trebuie consolidat. Pe taluzurile care sunt predispuse la o eroziune accentuata, insamantarile au sanse de reusita numai daca sunt sustinute de gardulete.

Fig. 40 Insamantare simpla

Brazduiri

In general brazduirile se folosesc la fixarea taluzurilor canalelor artificiale din pamant, dar, daca ele se combina cu alte forme de consolidare cum ar fi pereurile, brazduirile se pot utiliza si la consolidarea malurilor formatiunilor eroziunii in adancime. Acest tip de lucrare se foloseste fie la partea superioara a formatiunii erozionale, dar mai ales intre lucrarile transversale, atunci cand viteza curentului de apa nu depaseste 1,5 m/s.

Pentru reusita realizarii acestor lucrari este necesar ca brazdele sa provina din zone cu terenuri similare cu cele unde dorim sa le punem in opera.

Recoltarea brazdelor nu se va face cu mult timp inainte de aplicarea lor, iar grosimea va fi in functie de adancimea de inradacinare a speciilor de plante care le compun.

Daca brazdele se vor utiliza pe terenuri nisipoase, argiloase sau loessoide, atunci se recomanda ca aplicarea lor sa se faca pe un strat vegetal de aproximativ 10 cm grosime.

Fig. 41 Scheme de amplasare a brazdelor

Brazdele pot fi de doua tipuri:

• brazde bucati, cu dimensiuni de 25x40, 20x25 si mai rar 30x50 cm;
• brazde fasii cu latimea de 25 cm si lungimea de 1-3 m.

Fixarea lor pe taluz se realizeaza cu ajutorul unor tarusi lungi de 20-30 cm si cu diametru de 3 cm, confectionati din lemn de fag, carpen, brad, sau, in zonele umede, din salcie (fig. 2-4).

Brazdele se pot amplasa astfel:

• pe lat, in suprafete complete sau careuri (cu goluri);
• in trepte, dispuse normal sau inclinat fata de linia taluzului de mal;
• sustinute de o retea de consolidare realizata romboidal din gardulete sau elemente prefabricate, daca taluzurile au pante foarte mari.

Daca se amplaseaza mai multe randuri de brazde pe taluz, acestea se dispun in sah.

Impaduriri

Pe taluzuri de ravena si ogase proceeeele de plantare sunt urmatoarele:

- Plantarea in despicatura Consta in deschiderea unei fante cu cazmaua aproape vertical pe suprafata taluzului, adanca de 20÷25 cm, in care se introduc radacinile puietilor, dupa care se introduce pamint fin si se inchide fanta prin apasare cu piciorul, astfel ca suprafata terenului sa ramana nemodificata sau sa prezinte modificari reduse. Procedeul a fost experimentat pe taluzuri cu inclinare mare (41÷60°), unde executarea gropilor nu este posibila.

- Plantarea in gropi de 30 x 30 x 30 cm a dat rezultate bune, in aceleasi conditii aratate la plantarea in despicatura, dar in cazul talazurilor stabile sau semistabile, cu inclinare sub 20÷25°.

- Plantarea cu pamant fertil de imprumut Pe taluzurile stancoase cu petice de sol scheletic, plantarea nu se poate realiza fara folosirea pamantului fertil de imprumut. Rezultate satisfacatoare s-au obtinut cand in gropile executate s-au introdus 10÷30 dm³ sol fertil.

- Plantarea cu puieti cu radacinile protejate Din cauza pantelor mari, prinderea puietilor este destul de anevoioasa, in special in zonele secetoase. Din aceste motive, folosirea la plantare a puietilor cu radacinile protejate asigura un procent de prindere mult mai ridicat. Se pot mutiliza, de exemplu, puieti de pin si salcioara crescuti in pungi de polietilena. Procedeul folosirii puietilor cu radacinile protejate trebuie folosit la impadurirea taluzurilor, mai ales in zonele secetoase.

- Plantarea in cordon Procedeul consta in plantarea deasa (la distanta de 0,2÷0,5 m in lungul rindului) a puietilor, drajonilor sau butasilor, pe terase inguste (40 cm) nesprijinite, amplasate la distanta de 1,5÷2 m din ax in ax.