Creeaza.com - informatii profesionale despre


Cunostinta va deschide lumea intelepciunii - Referate profesionale unice



Acasa » referate » Istorie
CONDITII GENERALE ALE APARITIEI STATULUI IN ORIENT. TIPOLOGIA STATELOR ORIENTALE. NATURA SI FUNCTIILE REGALITATII

CONDITII GENERALE ALE APARITIEI STATULUI IN ORIENT. TIPOLOGIA STATELOR ORIENTALE. NATURA SI FUNCTIILE REGALITATII



CONDITII GENERALE ALE APARITIEI STATULUI IN ORIENT. TIPOLOGIA STATELOR ORIENTALE. NATURA SI FUNCTIILE REGALITATII

Statele vechiului Orient s-au constituit pe un imens teritoriu, extins mult dincolo de ariile de formare originare prin colonizare. In spatiul originar intra Africa nord-estica, Semiluna fertila, platourile Asiei Mici si Iranul, Asia Centrala, zona indo-gangetica si Campia Chinei Centrale. Din aceasta simpla enumerare rezulta constatarea ca nu se poate vorbi de o identitate de caractere fizico-geografice. Dimpotriva, statele orientale apar in conditii de mediu si regim climatic extrem de diverse de la campii aluvionare (Egipt, Mesopotamia Centrala si de Sud, delta Hilmandului, India, China) la platouri aride, semideserturi, oaze si campii costale (Iran, Siria, Fenicia, Palestina, Urartu, Anatolia Centrala). In aceste imprejurari nu are temei incercarea de a stabili un raport de interdependenta absoluta intre anumite zone geografice, momentul aparitiei si natura statului in Orient. Ideea de mai sus nu impune, in mod automat, concluzia ca factorii geografico-climatici nu ar fi jucat vreun rol in istoria lumii orientale vechi, ci permite doar precizarea ca acestia nu au fost determinanti pentru evolutia socio-economica si politica a spatiului luat in considerare. Aceasta concluzie obliga la luarea in discutie a functiei agriculturii irigate in aparitia statelor de tip oriental si, in ultima instanta, a conceptului de societate hidraulica propus de Wittfogel.


Nu se poate contesta faptul ca cele mai timpurii formatiuni statale orientale care evolueaza in forme mai mult sau mai putin clasice se asociaza cu agricultura irigata (Egipt, Sumer, Harappa, China in Shang). Dar, urbanizare si stat se intalnesc si in zone in care irigatia este de mai mica insemnatate sau lipseste cu totul. Pornind de la asemenea


constatari si fapte, V.M. Masson si Southall au pus in circulatie o serie de concepte noi precum acelea de culturi urbane centrale si periferice sau de state unitare si state segmentare. In primul grup, V.M. Masson asaza tarile cu economie centralizata, concentrata in mari bazine hidrografice, caracterizate prin rata de crestere si productivitate ridicate, spor demografic important si inventarea unui sistem de scriere.

In cel de-al doilea grup ar intra tarile din zonele de podis si stepa, care s-ar caracteriza prin trasaturi opuse acelora dintai. Ideea lui Southall este mai articulata si mai fina, intrucat pune in relatie modul de formare si natura guvernarii, independent de caracterul hidraulic sau nonhidraulic al economiei. Prin state unitare, Southall intelege formatiuni cu o structura ierarhica administrativa complexa, bine definita, gravitand in jurul unor centre hegemonice, cu centralizare specializata, intr-un teritoriu clar delimitat. Trebuie sa intre in aceasta categorie: tari rezultate din evolutii de sine statatoare ca Egiptul, orasele state sumeriene, unele din orasele-state canaanite, cum sunt Ebla sau Ugarit. In cazul statelor segmentare aparute, de foarte multe ori, datorita unui stimul exterior (colonizare sau influenta) se constata un nivel inferior de integrare al diferitelor structuri administrativo-politice, tendinta zonelor periferice de a se sustrage autoritatii centrale si, in consecinta, existenta unui grad mai inalt de autonomie locala.

In mod concret, aceasta trasatura se reflecta in lipsa de abilitate a autoritatii centrale de a colecta surplusul rural prin tribut sau taxe, slabiciunea legaturilor politice si economice, tendinta de a se reduce subordonarea fata de putere la o forma strict ritualica (prestarea de omagii). Acesta pare sa fie cazul asezarilor databile la mijlocul si sfarsitul mileniului al III-lea din zona Karababa.

Este de remarcat aici insuficienta forta de rezistenta a unor asemenea structuri. Aparitia lor este legata de un transfer de civilizatie care a dus la destramarea relatiilor gentilice si la aparitia unor structuri socio-politice noi. Numai ca aceste structuri se prabusesc o data cu centrele din sud, zona revenind la formele ancestrale de pastoralism nomad.

O alta cale este aceea care a dus la formarea asa-numitei civilizatii Habur (circa 2600 i. Chr.) si a unor state segmentare datorita aparitiei in zona a unor grupe mici de „agenti” sudici cu misiunea de a stabili relatii de schimb cu sefii locali.

Ca urmare a acestor contacte, comunitatile indigene adopta forme administrative mesopotamiene, inclusiv practica organizarii de


depozite centralizate, sigilate cu sigilii cilindrice dupa moda sume­riana. Inovatia a favorizat sau a grabit o anumita evolutie socio-economica; iar aceasta a dus la treptata transformare a economiei, la aparitia stratificarii, a centrelor rezidentiale si a controlului specializat. Descoperirile din nivelul III de la Leilan confirma aceasta interpretare. Ca si in cazul zonei Karababa insa, asemenea structuri s-au dovedit a fi extrem de fragile, ele disparand in perioada akkadiana fara sa se poata preciza exact imprejurarile in care fenomenul s-a produs.

Daca se ia in considerare gradul de autonomizare sau margina-lizare economico-politica sau de periferizare a unor provincii, atunci se poate afirma ca regatele hittit, assirian si chiar persan si chinez, in perioada Zhou, se inscriu in categoria statelor segmentare, intrucat o parte din teritoriile subordonate lor se sustrag sau au tendinta de a se sustrage puterii centrale. Se pot cita in sprijinul acestei afirmatii exis-tenta provinciilor de margine guvernate de viceregi cu drept de transmisie ereditara a tronului (Karkemish) sau relatiile „vasalice” stabilite cu tara Wiluissa sau Arzawa, in cazul regatului hittit, statutul satrapiilor extrem orientale (Bactria, Sogdiana, de exemplu) in impe­riul persan si tendinta de atomizare si de autonomizare a statelor intrate in componenta regatului Zhou.

Aceste cateva exemple impun mentionarea altor doua aspecte extrem de importante. Primul priveste conditiile si caile aparitiei statului in Orientul Antic si care se dovedesc departe de a fi unitare si uniforme. In realitate, fiecare evolutie constituie un caz particular si devine extrem de dificila incercarea de a stabili o cale clasica sau tipica, asa cum s-a incercat sa se demonstreze. Fara indoiala ca unele tendinte comune pot fi inregistrate, dar forma lor concreta de mani­festare este variabila in functie de o multitudine de factori dintre care traditiile culturale particulare nu pot lipsi.

Cel de-al doilea aspect deriva din precedentul si priveste marea variabilitate a structurilor, variabilitate prezenta chiar si in cazul unor formatiuni dezvoltate intr-o arie geografica restransa, desi pornesc de la premise mai mult sau mai putin unitare. In sprijinul acestei afirmatii se pot cita diferentele dintre Umma si Lagash, de pilda, primul stat conservand formula rege-preot, in vreme ce in Lagash se inregistreaza vtendinta de laicizare a puterii regale si, in consecinta, de separare a functiilor religioase de cele politico-militare.

Stabilirea factorilor principali care au determinat sau au grabit trecerea la stat nu constituie o sarcina usoara, mai ales in conditiile in


care nu exista un consens intre specialisti. De la inceput, trebuie pre­cizat ca s-a incercat elaborarea unei alternative cronotipologice in care sa se proiecteze evolutia vietii urbane. Numai ca orice taxonomie sociala, ca si schemele interpretative realizate pe baza ei sunt anulate de extrem de marea variabilitate a mecanismelor socio-economice. De altfel, orice studiu istoric concret atesta o diversitate de situatii, care se inscriu sau nu intr-o schema prestabilita. In legatura cu acest aspect s-a atras atentia asupra cazului Catal Huyuk, calificat drept fenomen aberant, prematur si care, in consecinta, s-a „infundat” (Kohl si Wright), adica s-a dovedit neviabil.

Cat priveste acea grila vizand testarea si incadrarea unei societati pe o anumita treapta de dezvoltare, ea se constituie dintr-o serie de criterii formulate in 1950 de V.Gordon Childe, amendate ulterior de C.Renfrew (1972), R.Adams si Tosi (1973), si anume: 1) cresterea demografica; 2) centralizarea populatiei; 3) specializarea economica a asezarilor sau a cartierelor; 4) restructurarea teritoriului in sensul ierarhizarii structurilor teritoriale; 5) diviziunea muncii inter- si intra-comunitare; 6) aparitia arhitecturii monumentale si a altor lucrari colective; 7) stratificarea sociala, adica aparitia elitelor sociale eredi­tare cu drept de control asupra productiei; 8) organizarea comertului la mare distanta si transformarea acestuia intr-un catalizator al civili­zatiei zonale.

Se pune un accent atat de mare pe ultimul criteriu, intrucat el este considerat a reprezenta mijlocul unic de integrare a centrului cu peri-feria, mai exact, de institutionalizare a schimbului interregional de valori ale carei consecinte esentiale au fost formarea unui sistem mondial mai larg si mai important decat orice unitate politica a vremii; un sistem „transnational” sau „transregional”, principiul unic in jurul caruia acest sistem functiona fiind cel economic, desi existenta lui in afara legaturilor politice si culturale (Kohl) era imposibila.

Un model de astfel de relatie este cel propus de Tosi pentru spatiul mesopotamo-irano-indian. La randul lui, Alden prezinta o alternativa pentru perioada protoelamita. Pe baza unor astfel de modele au fost elaborate si conceptele de tectonica placilor culturale sau a zonelor de interferenta a curentelor culturale, de exemplu, Bactriana, marea placa elamita, placa indiana, Oxus etc. Chiar daca conceptul de sistem mondial pare prea modern, nu se poate nega faptul ca schimbul facea parte dintr-o retea mai vasta de relatii, ca a jucat un rol esential in procesul de aculturatie sau de colonizare si ca a


avut drept rezultat fie accelerarea proceselor interne de urbanizare (vezi Mari si Leilan), fie implantarea, intr-un teritoriu strain, a unor structuri noi (vezi Shortughai, Tell Brak). Asemenea constatari nu trebuie sa conduca la absolutizarea acestui criteriu, cum inclina Tosi, Lamberg-Karlovsky sau Ratnagar, dar nici nu poate fi minimalizat, asa cum procedeaza adeptii conceptului de mod de productie asiatic.

Intelegerea importantei contactelor comerciale pentru lumea orientala a determinat elaborarea unor formule menite sa exprime mai bine si mai nuantat formele si efectele lor asupra comunitatilor umane legate prin asemenea retele stabile de schimb. Astfel, se vorbeste despre obiect supracultural sau stil intercultural pentru a desemna obiecte cu forme si functii identice in mai multe culturi, dar si despre stil si semantica supraculturala, si se incearca a se distinge intre tipuri de mesaje interculturale (structurale, nestructurale si tehnice). Cu alte cuvinte, se atrage atentia asupra nevoii de a se inventa sisteme de comunicatie si echivalente prin limba, sisteme unice de greutati si masuri, ca si de a elabora unele forme specifice de relatii politice si economice.

Dovezile acceptarii unui limbaj intercultural sau supracultural comun sunt: folosirea limbii akkadiene ca limba diplomatica si a tran-zactiilor comerciale chiar si in perioadele de timp in care aceasta a devenit o limba moarta, circulatia manualelor scribale in arii culturale diferite (vezi circulatia manualelor sumeriene), circulatia monedelor sigilare si a greutatilor si masurilor, aparitia vocabularelor sau a dictio-narelor.

In sfarsit, este necesar sa se atraga atentia si asupra faptului ca prin intermediul relatiilor de schimb se reduce distanta efectiva dintre centru (focar) si periferie (zona marginala), operatie care a mers pana la constituirea unui Koine cultural, de exemplu Koine-ul elamobac-trian sau mesopotamian.

Toate aceste fenomene au avut ca efect ultim disparitia multora dintre trasaturile particularizatoare, cel putin, la nivelul elitelor, ceea ce a contribuit la formarea impresiei ca exista o anumita similaritate, daca nu chiar identitate de evolutie. Numai in masura in care nu se pierd din vedere detaliul si nuanta, este posibil sa se ajunga la preci­zarea caracteristicilor deosebitoare intre structuri.

In acelasi timp, observatiile inregistrate pana acum sunt suficient de numeroase si semnificative pentru a face sa dispara din gandirea istoricilor ideea unor evolutii paralele, in vase inchise, fara sau cu foarte


slabe contacte. Indiferent de ponderea care se acorda acestor contacte, apare limpede acum ca ele au fost numeroase si ca au precedat, la mare distanta in timp, momentul aparitiei statelor orientale. Nu are importanta in acest context mobilul schimburilor. Semnificativ ramane doar faptul ca, indiferent de natura marfurilor schimbate, materii prime sau obiecte necesare vietii ceremoniale sau bunuri destinate consumului obisnuit, ele raspundeau unei nevoi colective.



Problema este daca schimbul a jucat rolul de stimul sau a avut o importanta cauzala in aparitia si dezvoltarea centrelor urbane. Fara indoiala ca nu se poate vorbi de un aport exclusiv la aceasta evolutie. Dar nu se poate nega faptul ca, intrucat obiectul schimbului era impus de o necesitate economica, sociala sau culturala, tranzactiile au pretins existenta unei autoritati si, prin aceasta, constituirea elitelor, care si-au putut extinde ulterior controlul din sfera comertului in sfera altor sectoare ale economiei si, in cele din urma, in sfera politicului, ca si in sfera religioasa.

Cresterea importantei schimbului, cu toate transformarile care decurg din aceasta, nu este de conceput in afara dezvoltarii tehno­logiei, la randul ei un raspuns la o cerere sociala. Evident, rolul tehnologiei nu trebuie sa fie absolutizat. Mai exact, nu trebuie sa fie apreciat, abstract si mecanic, in sensul ca oricarui progres tehnologic trebuie sa-i corespunda, in mod necesar, o crestere a productiei si transformari socio-economice notabile. Pe de alta parte, saltul pe o treapta superioara a societatii nu presupune neaparat un cumul de inventii si progrese tehnologice.

De pilda, efortul lui C. Renfrew de a face plauzibila trecerea la o societate protourbana in Egeea mileniului III i.Chr., datorita progreselor inregistrate concomitent in trei sectoare economice (cerealicultura, viticultura, horticultura, pe de o parte, metalurgia si navigatia, pe de alta parte), s-a dovedit lipsit de consistenta. Caci studii mai recente au demonstrat ca nici viticultura, nici horticultura (cresterea maslinilor) nu au avut vreo importanta economica deosebita in Egeea pana in mileniul II i.Chr. In schimb, dezvoltarea navigatiei cu corabii lungi a putut sa provoace spargerea structurilor comunitare si aparitia societatilor pe ranguri.

Observatia este cu atat mai valabila in cazul unor state orientale. Astfel, in Egipt si India harappiana, metalurgia nu joaca un rol excep-tional in perioadele pre si protodinastice. In schimb, in agricultura se inventeaza noi tehnici (se extinde agricultura umeda) si se fac progrese


in domeniul transporturilor (numai pe apa in Egipt, pe apa si pe uscat in India).

Aceste progrese se asociaza cu un spor demografic semnificativ care a avut drept efect aparitia posibilitatii de a mobiliza o mana de lucru importanta. In acest fel, a fost posibil sa se obtina cresterea productiei si marirea productivitatii muncii. La un pol opus se afla Anatolia Centrala, unde metalurgia bronzului si fierului cunoaste un avant extraordinar, unde apar si alte progrese (transport pe uscat, cresterea animalelor, viticultura, pomicultura, schimbul la mare distanta) si totusi statul format aici nu evolueaza in mod clasic.

Explicatia este de cautat in rolul economic nesemnificativ jucat de metalurgia fierului. In acelasi timp, nu trebuie sa se piarda din vedere ca in aceasta zona negustorii assirieni organizati in asezari coloniile comerciale au jucat rolul de factori stimulatori in raport cu populatia locala si ca aparitia statului nu s-a datorat unei dezvoltari exclusiv autonome.

Asa cum s-a amintit mai sus, intre factorii favorizatori se numara si sporul demografic. Este drept ca, in conditiile Antichitatii orientale, cresterea numarului populatiei a avut doua consecinte. Pe de o parte, asigura mana de lucru necesara obtinerii unui spor de produse agricole sau pentru marile lucrari de constructie. Pe de alta parte, in conditiile unor tehnologii primitive, nici o arie geografica nu poate sa asigure, pe o durata de timp nelimitata, resursele necesare intretinerii unei popu­latii excedentare. Mai ales, cand aceasta este concentrata in mari orase si este antrenata in alte tipuri de activitati decat acelea de subzistenta.

In momentul in care echilibrul dintre aria geografica, resurse vegetale, animale si minerale, populatie umana era distrus, in fata comunitatilor umane traitoare in acea zona nu existau decat trei alternative posibile: 1) noi solutii tehnologice si optimizarea exploa-tarii resurselor; 2) o mai buna diviziune a muncii; 3) migrarea unei parti din populatie spre periferie. Este ceea ce se intampla in perioada Uruk tarzie, cand sunt populate cu locuitori veniti din sudul Mesopo-tamiei, Susiana, regiunea raului Djala, nordul Mesopotamiei si din nordul Siriei cu rezultatul deja amintit, adica de uniformizare culturala. Este necesar sa se mentioneze ca aceasta ultima alternativa reprezinta ruperea lantului cauzal propus de Cowgill, si anume stress, raspuns, schimbare, forma cea mai fireasca de reactie la presiunea demografica.


Trebuie facuta si precizarea ca pentru a putea vorbi de o struc-tura noua sunt necesare concentrarea si centralizarea populatiei in centre urbane mari. Fenomenul a fost cel mai bine observat prin studii in teren in zona oraselor Uruk si Ur. In baza acestor studii, s-a observat cum, la mijlocul mileniului IV i.Chr., Uruk-ul era deja un centru important avand ca element central un Ziggurat, iar in jurul orasului gravita un numar mare de asezari rurale (circa146). Catre sfarsitul aceluiasi mileniu insa, in masura in care suprafata orasului se extinde, se asista la diminuarea numarului asezarilor din teritoriul rural. Mai intai raman 76, apoi 24. O situatie asemanatoare a fost constatata la Ur.

Tendinta generala este de concentrare a populatiei urbane. O asemenea transformare determinata fie de motive de ordin militar, fie de tendinta fireasca de deplasare a locuitorilor satelor catre oras pretindea, pe de o parte, o perfecta organizare si un control eficient si, pe de alta parte, asigurarea conditiilor socotite de Barker absolut obligatorii pentru a face posibila existenta a ceea ce el numeste „megalopolis”.

Aceste conditii rezulta din natura simbiotica a raporturilor dintre rural si urban si dintre diversele sectoare ale economiei si se reduc la: 1) realizarea unui surplus in sectorul resurselor (agricole, materii prime de baza); 2) asigurarea lemnului necesar pentru prepararea hranei, desfasurarea unor mestesuguri si a constructiilor; 3) asigurarea transporturilor pe apa si pe uscat intrucat, indiferent de importanta resurselor, acestea nu au nici o valoare daca lipsesc mijloacele de transport; 4) spor demografic continuu pentru a contracara efectele mortalitatii sporite in conditiile mediului urban, in primul rand, prin absorbtia populatiei din zonele rurale.

Pentru atingerea acestor conditii era necesara interventia de mare anvergura a statului in calitate de constructor si organizator. In cazul statelor hidraulice acest rol se materializeaza in aparitia lucrarilor de irigatie si extinderea lor la scara mare, distributia controlata a apei, coordonarea si planificarea muncii, dezvoltarea altor sectoare care pretind o actiune de planificare cum sunt constructiile, totul vizand o produc­tivitate stabila si sporirea bogatiei. De aici, necesitatea structurarii administratiei ierarhizate, constituirea arhivelor si elaborarea unui calen­dar. Schema nu are valabilitate generala in sensul ca nu pentru toate statele distributia apei si lucrarile hidraulice aveau importanta. Ceea ce ramane ca trasatura general valabila este interventia puterii centrale in


sectoarele economice-cheie, aducatoare de profit. De exemplu, se sugereaza ca saparea, la circa 3000 i.Chr. a doua canale, concomitent cu fundarea orasului Mari, nu a fost determinata decat de nevoia de a realiza navigatia intre Habur si Eufrat, si nu de tipul de agricultura practicat. In plus, pare mult mai probabila ipoteza ca acest oras faimos, situat pe Eufratul mijlociu, este rezultatul complementaritatii economiilor bazi­nului mediteranean, piemontului Taurus si coastei de vest a Siriei. Este semnificativ ca in jurul orasului Mari gravitau o serie intreaga de centre mai mici, situate in valea mijlocie a Haburului si in nordul Siriei, cum sunt acelea de la Teli-al-Ragai, Leilan si Brak care ofera un alt model de integrare centre urbane/hinterland rural. In acest caz, asezari mici, specia­lizate din punct de vedere economic, erau incorporate intr-un sistem administrativ mai larg, dispunand de un control institutionalizat asupra surplusului. Dovada acestei stari de lucruri o constituie descoperirea sigiliilor, bullae-lor din lut si a tablitelor economice in relatie cu structuri arhitectonice asociabile cu o activitate administrativa si fiscala (mari silozuri de stat), precum si cu constructii destinate activitatilor religioase (temple, capele sau altare). In acelasi tip de structuri, textele confirma existenta pamantului proprietate de stat sau a templelor, ca si folosirea mainii de lucru dependente, concomitent cu mentinerea proprietatii private asupra unei parti din pamant, supus controlului comunitatii si obligatiilor fiscale.

O situatie particulara este reprezentata de Assur, a carui transfor­mare dintr-un mic sat intr-un oras-stat s-a petrecut in perioada akkadiana, datorita rolului de punct de control pe care el l-a jucat in cadrul schimburilor la mare distanta pe traseul dintre Akkad si zona muntoasa din nord.

Exista si cazuri clare din care rezulta ca urbanizarea este rezultatul unui act politic. Exemple raman asezarile assiriene de la Tell al Rimah si, pentru o data mai timpurie, orasul Puzris Dagan (Drehem).

O situatie aparte o constituie Egiptul, considerat a reprezenta modelul unei civilizatii fara orase, opus, adica, aceluia tipic mesopo-tamian de oras-stat. Ideea este dezvoltata de Frank Kolb, care admite, pentru Egipt, existenta doar a unor capitale de nome constand din fortareata, templu si, eventual, un centru comercial. Lista completa a acestora apare in mormantul lui Reckmire, care ne prezinta centrele conduse de functionari locali si in care se colectau taxele anuale. Papirusul Wilbour atesta totusi ca unele din capitalele nomelor erau si centre administrative care controlau pamantul, templele, functionarii.


De altfel, in perioada Regatului Mijlociu exista in Egiptul de Sus o retea de orase majore, echidistante in raport cu Nilul, a caror functie era exploatarea resurselor umane si agricole, ca si supravegherea navi­gatiei pe fluviu. Din pacate, nu rezulta din izvoare in ce masura orasele respective dispuneau si de un teritoriu rural propriu, de o populatie urbana semnificativa din punct de vedere numeric si in ce masura ele indeplineau functii economice si sociale proprii. Imaginea negativa este ingrosata de cele trei capitale Memphis, Theba, Akhetaton, care, judecand dupa stadiul actual al informatiei, apar mai curand drept palate-orase, adica resedinte ale faraonilor, centre administrative, religioase, loc de rezidenta a functionarilor si lucratorilor regali decat centre legate de o activitate mestesugareasca si comerciala proprie.



Din aceasta constatare nu pot fi trase concluzii atat de categorice de genul aceleia propuse de Kolb, dupa care civilizatia egipteana ar fi una nu cu orase, ci una cu palate, temple si morminte. De altfel, se stie deja ca unele capitale de nome (Hinsu si Hardan) aveau si unele functii economice, nu numai administrative. Pe de alta parte, o serie de centre religioase (Abydos, Enkhob si Nekheb) concentrau un numar foarte mare de locuitori care nu se recrutau dintre preoti si slujitorii templelor, ci si din alte categorii. In sfarsit, orase ca Gebtyn si Syawti chiar si detineau, pe langa rolul strategic important, si un rol economic. In ciuda acestor corective ramane neindoielnic faptul ca in Egipt nu functioneaza legea absorbtiei de catre oras a populatiei rurale, nu se inregistreaza fenomenul diviziunii muncii intraurbane, asa cum se constata in Sumer in timpul dinastiei a III-a din Ur si ca rolul comercial si mestesugaresc al oraselor este nesemnificativ.

*

Pentru definirea structurilor orientale este necesara luarea in considerare a dificultatilor care rezulta din acceptarea fara spirit critic a postulatului formulat de Marx si succesorii sai privind existenta unui mod de productie asiatic. Caci, o analiza atenta a realitatilor istorice concrete demonstreaza ca trasaturile presupuse a-l caracteriza, si anume, dreptul regal de proprietate asupra intregului pamant, starea de dependenta generalizata a locuitorilor, absolutismul regal, chiar despo-tismul, nu se intalnesc, in stare pura, in aproape nici un stat oriental. Nici macar in cele a caror origine si


evolutie se inscriu intr-o cale care poate fi considerata clasica. Variabilele sunt extrem de numeroase.

Dincolo insa de trasaturile deosebitoare exista o serie de elemente care pot fi considerate drept tipice pentru majoritatea cazurilor. Primul dintre ele ramane centralizarea economiei sau etatizarea ei. Se poate spune, chiar, in ciuda modernitatii termenului, dirijarea economiei. Una din expresiile acestui etatism o constituie dimensiunea domeniilor regale. Evident, situatiile nu sunt absolut identice. De exemplu, in Egipt, intreaga tara apartinea, in teorie, faraonului ca dar zeiesc. Institutiile, templele sau indivizii (arendasi, mercenari) detineau pamant in virtutea unor danii regale reinnoite la inceputul fiecarei domnii. Chiar daca proportiile acestor danii nu sunt spectaculoase, ele raman, in conceptia lui B.I. Kemp, semnificative. Cel putin in cazul templelor, care detin forme durabile de bogatie pamant arabil, fie si diseminat de-a lungul fluviului (vezi papirusul Wilbour), turme de animale, locuri pentru pescuit si vanat, acces la resurse minerale. Asemenea danii au fost facute si in favoarea unor indivizi (functionari, soldati) drept plata sau rasplata pentru servicii aduse regelui.

Este interesant ca, incepand cu perioada Regatului Nou theban, exista dovezi (Valencay I) ca astfel de danii s-au transformat in proprietati depline, ereditare (vezi inscriptia lui Mes). Important, in toate aceste situatii, indiferent de uzufructuar sau proprietar, este faptul ca dreptul absolut de proprietate regala este recunoscut pentru plata taxelor. Inclusiv templul varsa in magaziile regale 10% din recolta pentru pamantul cultivat cu grane si avea raspunderea pentru administrarea unei parti din pamantul regal (Khato).

Ipoteza este intarita de constatarea ca in Egipt exista o lipsa de precizie in materie de administrare a patrimoniului statului. De pilda, vizirul avea in sarcina nu numai domeniul regal sau de stat, ci si pe acela al templelor, de unde concluzia fireasca ca daniile erau supuse, neconditionat, controlului autoritatii centrale.

In alte state, regele nu este proprietarul intregului pamant arabil. De exemplu, in India ariana el stapanea doar parloagele. In Ugarit, regele dispunea numai de o parte din terenul arabil, chiar daca acesta putea fi extins prin cumparare. In schimb, regele din Ugarit, ca si cel din Mari, era proprietarul absolut al pasunilor si percepea taxe speciale pentru arendarea acestora.

Situatia se explica prin conditiile naturale si socio-economice ale acestor state. Si anume este vorba de o zona de stepa in care un rol


important il joaca pastoritul nomad sau transhumant. De altfel, numai importanta acestui sector poate explica existenta unui functionar la Mari rabi Amurrim in atributiile caruia intrau si arendarea pasu-nilor si perceperea taxelor de pasunat.

Indiferent de tipul de proprietate sau de administratie, controlul regal sau de stat se exercita prin perceperea de taxe, variabile ca valoare si natura. Conditiile de achitare a taxelor sunt mai mult sau mai putin uniforme. In mod normal, plata se facea in natura, in functie de cultura, cuantumul fiind stabilit individual (familial), dar plata si raspunderea erau colective (comunitare sau de obste).

Controlul productiei mestesugaresti reprezinta cea de-a doua parghie prin intermediul careia se realizeaza etatismul economiei. Informatii numeroase confirma existenta unor ateliere regale, cu tine-rea unei evidente stricte privind intrarea materiilor prime, realizarea productiei, destinatia acesteia, volumul, disciplina fortei de munca, valoarea ratiilor etc.

Cea mai importanta sursa privind aceasta problematica o constituie arhivele din perioada dinastiei a III-a de la Ur (Ur si Drehem). Ele sunt precedate de texte datand DTIII (circa 2550-2340 i.Chr.) si provenind de la Girsu, Ebla, Nippur. Toate aceste loturi de tablite atestau existenta unor „case ale mestesugarilor” (8 la Ur, de exemplu), ca si o anumita specializare intre orase. De pilda, in Ur, erau concentrate ateliere de textile, de obiecte de uz comun si de lux si orasul detinea, totodata, monopolul comertului cu Golful Persic. Ratiile zilnice distribuite dove­desc ca numai in atelierele regale de la Ur lucrau 12000-13000 de tesatoare. Orasul Drehem (Puzris-Dagan) avea, in schimb, controlul comertului cu carne, lana si animale vii (ovine).

Caracterul activitatii desfasurate rezulta din faptul ca suprave­ghetorii atelierelor erau asimilati functionarilor de stat. O situatie asemanatoare a putut fi inregistrata in Assiria (medie si tarzie).

Fenomenul nu este absolut identic in toate statele orientale. In cea mai mare parte a cazurilor, regele isi aroga dreptul de monopol asupra unor activitati, de exemplu extragerea aurului si aramei in Egipt si India, metalurgia fierului in Hatti si China, atelierele de corabii in Byblos sau Ugarit etc. Dupa caz, regele detine rolul de principal agent in operatii imobiliare si de credit. Astfel, Zimri-lim din Mari, ca si regele din Alalakh erau principalii bancheri, oferind impru­muturi in grane sau in argint cu titlu individual sau colectiv contra unor dobanzi excesiv de mari (intre 30-50%) si avand drept garantii


imobile (mazzazanum) sau persoane (qatatum). Formula nu este circumscrisa numai la orasele mentionate. Ea apare si in legislatia babiloniana, ca si in tranzactiile paleoassiriene de la Kanesh si in Imperiul Persan.

In sfarsit, regele detine controlul schimbului la mare distanta nu numai pentru ca este principalul proprietar al marfurilor si deci singu­rul in masura sa ofere conditiile materiale si organizatorice in vederea desfasurarii tranzactiilor, ci si, in primul rand, pentru ca este unicul garant al acestora. Un atare statut rezulta din faptul ca desfasurarea schimbului la mare distanta nu era posibila in afara relatiilor politice. Arhivele de la Mari, Ugarit, Tell el Amarna o confirma.

Aceasta imixtiune a politicului in sfera comertului international se explica, pe de o parte, prin nevoia de a asigura securitatea marfu-rilor si calatorilor si, pe de alta parte, prin dreptul de preemtiune de care dispune regele asupra fondului de marfa. De altfel, statutul negustorilor face obiectul dreptului international oriental si este preci­zat in tratatele dintre statele egale (vezi tratatul dintre Ramses II si Hattusil III), in tratatele de vasalitate (vezi tratatele dintre regii din Ugarit si regele din Hatti). Iar clauze speciale sunt prevazute in legislatia interna (vezi codul de legi al lui Hammurabi si codurile de legi hittite) pentru a le asigura integritatea persoanei si a patrimoniului de care dispuneau. Trebuie sa se adauge si amanuntul ca, dupa caz, unii tamkari regali puteau primi dreptul de a percepe impozite, inclu­siv incasarea tributului datorat tarilor suzerane (vezi Ugarit). In fine, in sarcina regelui intrau organizarea si controlul depozitelor publice sau centrale.

Cea de a doua trasatura definitorie rezulta din existenta mai multor forme de proprietate asupra pamantului. Asa cum s-a aratat mai sus, cea mai mare parte a pamantului este proprietate de stat sau regala. Una din problemele care se pun este aceea a precizarii raportului dintre proprietatea regala, aflata in administratie directa, si proprietatea tem­plelor. Or, atat in cazul Egiptului, cat si al unor orase-state sumeriene (de exemplu, Lagash), ca si in Canaan, textele dovedesc ca templul nu stapaneste o suprafata mai mare de 10% din pamantul arabil (Diako-noff, Deimel, Gelb). De altfel, si acest pamant este rezultatul unei alienari prin donatie oricand revocabila. De aici, nevoia reconfirmarii periodice a daniei. Intr-o situatie asemanatoare se afla si indivizi care au beneficiat de bunavointa regala.


Cei mai multi dintre specialisti admit, alaturi de aceasta forma de proprietate, in functie de diferite conditii istorice concrete, existenta pamantului in proprietate privata, deci care nu apartine nici templului, nici palatului. Diakonoff imparte aceste proprietati in doua categorii: pamantul aflat in proprietatea, nu in folosul, comunitatilor. El il numeste comunal privat, in sensul ca obstea careia ii apartine are drept de decizie asupra modului de utilizare sau instrainare.



Tipice in aceasta privinta sunt prevederile codului de legi assirian, care stabileste dreptul de preemtiune in caz de vanzare-cum-parare pentru membrii comunitatii. O situatie si mai complicata este cunoscuta in Arrapha (Nuzi), unde nu exista decat vanzare mascata prin formula adoptiunii fictive. Tablitele recuperate la Arrapha atesta insa ca, si in aceasta forma ocolita, un singur individ putea sa acapa­reze cea mai mare parte a pamantului comunitar, in schimbul preluarii unora dintre sarcinile rituale ale posesorilor initiali.

In sfarsit, exista proprietate privata individuala, care poate fi instrainata, zalogita, testata in conditiile legislatiei in vigoare. Singura limitare vine din faptul ca dreptul de proprietate este garantat de obste. Vanzari si cumparari de loturi sunt atestate in intreg spatiul oriental, cu exceptia Egiptului, unde pare sa predomine cazurile din care o tenura veche s-a putut transforma intr-o proprietate transmisa ereditar, dar nu prin drept, ci prin obicei sau prin traditie. In orice caz, nu se mai poate opera acum cu notiunea de proprietate regala asupra intregului pamant ca expresie a unei fictiuni. Se stie acum ca proprie-tatile regale puteau fi marite prin cumparare (Akkad, Ugarit) sau prin confiscare (Mari). Oricum, Diakonoff atrage atentia ca aceasta optica deformata se datoreste folosirii unilaterale a arhivelor.

Un alt aspect caracteristic il reprezinta caracterul binar al clasei dependente. Diakonoff foloseste termenii de serbi si sclavi pentru a-i delimita. Mai corect ar fi sa se faca deosebirea in functie de statutul lor juridic, si anume intre persoane libere sau nelibere din punct de vedere juridic, dar, in ambele situatii, dependente din punct de vedere economic, si care sunt mentinute in aceasta stare prin metode extra-economice. Gelb si Diakonoff au procedat la o analiza foarte fina a realitatilor intalnite in diverse structuri orientale, propunand 20 (Gelb) sau 18 (Diakonoff) criterii in baza carora aceste doua mari categorii pot fi diferentiate.

Diferenta esentiala este data de faptul ca sclavii erau folositi in cele mai simple ramuri de productie, erau concentrati in casa, nu


dispuneau, cu rare exceptii (vezi regatul hittit), de nici o avere sau libertate personala (exceptii in Hatti), iar tipul de supraveghere era mai simplu. Gelb considera ca principala sursa a sclavilor era nasterea in casa (Codul lui Lipit Ishtar, Hammurabi). Razboiul nu devenise inca o sursa importanta pentru obtinerea de sclavi. Opinia este confirmata de absenta pietelor de sclavi si de efortul regilor de a rascumpara pe concetatenii capturati si deportati (vezi Entemena, edictul din 2430 i. Chr.).

Cea de-a doua categorie reprezinta, de fapt, principala forta de munca in agricultura si in mestesugurile mai complicate. Foarte important este ca asemenea grupe de persoane desemnate in texte sumeriene cu termenii de gurus (geme) sau muskenum reprezinta principala forta de munca din sectorul de stat, regal sau al templelor. Din punct de vedere al libertatii de miscare, aceasta ramane o imposi­bilitate indiferent daca este vorba de persoane straine (prizonieri, deportati) sau de localnici.

Conditiile de lucru raman aceleasi: efort organizat, controlat, ratii zilnice, posibilitatile de emancipare sunt exceptionale. Trebuie sa se noteze ca un statut foarte aproape de acela servil este propriu pentru dinastia a III-a din Ur, Egipt si regatul assirian. In vreme ce in Hatti, Ugarit, Urartu sau China in Zhou „oamenii regelui” erau obligati sa dea o redeventa (cereale, animale, produse mestesugaresti), sa presteze corvezi (taiat de arbori, lucru pentru templu sau palat), uneori sa plateasca si taxe, dar nu erau grupati in conformitate cu un sistem cvasimilitar.

Este drept ca, in unele cazuri (Ugarit), statutul de dependent (nayyalu) era rezultatul incapacitatii fiscale a unui individ altadata membru cu drepturi depline intr-o comunitate. Este interesant ca pre­luarea pamantului de catre un alt proprietar presupunea si preluarea datoriei precedentului. Trebuie precizat ca pentru spatiul vest semitic una din alternativele la decaderea in starea de dependenta erau fie fuga si constituirea de bande, cunoscute in corespondenta diplomatica sub numele de hapiru, fie accentuarea tendintei spre nomadism.

Natura regalitatii, caracterul statutului si elaborarea unei teo­logii politice se adauga la trasaturile particulare, definitorii ale structurilor orientale.

Numeroase mituri, reprezentarile iconografice, selectia obiectelor care compun „regalia”, monumente de arta si de arhitectura atesta, ca fenomen general, proiectia mitica a institutiei si persoanei regale. Cel


mai adesea este vorba de integrarea regalitatii in mituri cosmogonice sau ale creatiei si de ideea de ordine cosmica si morala, de ideea mentinerii unui echilibru desavarsit atat in cer, cat si pe pamant.

O asemenea concluzie se bazeaza, intre altele, pe studiul iconografiei sigiliilor cilindrice mesopotamiene realizat de D.Hansen. O analiza atenta confirma predilectia pentru alegerea de teme mitolo­gice in stransa relatie cu conceptiile contemporanilor privitoare la raportul regelui cu zeii, dar si din nevoia de a oferi un model de comportare morala.

Interpretari similare sunt sugerate de o serie de obiecte de arta minora (tesaturi, manere de cutit decorate), precum si de tematica unor picturi cu destinatie funerara, de exemplu M 100 de la Hieraconpolis, de modelul iconografic propus de arta kushana (statuara si monete). Locul pe care-l ocupa in tematica predinastica sau dinastica timpurie din Egipt dansul Heb-Sed, asocierea rege/barca sacra de forma semi-lunara, in aceeasi arie culturala, functia simbolica a maciucii in arta iraniano-kushana, simbolismul jadului verde in traditia dinastica chi­neza sunt doar cateva elemente care dau substanta ideii de mai sus. Se poate vorbi chiar de o veritabila mitologie a unor gesturi ritualice: dans ritual exclusiv, fundarea de constructii, victoria asupra dusma-nului (sinonim cu raul si haosul), aducerea de sacrificii de tip special (sacrificii umane), succes in vanatoare (ca test al charismatismului persoanei regale) sau ca o alta forma de reprezentare a triumfului asupra raului sau haosului. Parti din epopeea lui Ghilgames sau din alte opere literare asimilabile cu o epoca eroica in Mesopotamia, actele de hierogamie din regatul babilonian sau nou theban, luarea in posesie a celor patru orizonturi de catre regele chinez, forma descrisa de calatoria cuplului regal cu prilejul celor doua sarbatori anuale (de toamna si de primavara) in tara Hatti sunt asociabile mitologiei regale. Din raportul particular rege/divinitate rezulta si titulatura regala in care se exprima fie statutul de zeu incarnat (Akkad, Egipt), fie cel de reprezentant sau delegat al zeului pe pamant (Hatti, Assiria, Babilon, Persia), fie acela de descendent al unui stramos divinizat (China).

Din nevoia de justificare a ideologiei regale au fost create o serie de scenarii cum sunt ceremoniile de celebrare a Anului Nou, asociate fie cu acte de hierogamie, fie cu consumul unei bauturi halocinogene (haoma) in India si in Persia, fie cu consumul de vin sau opiu dizolvat in miere in Egipt. In relatie cu ideea de renastere sau revigorare a substantei divine din persoana regala pot fi amintite sarbatorile Heb-sed


si Opet in Egipt si ceremonialul special destinat regilor hittiti. Fara nici o indoiala ca o serie de fapte, cum era dreptul exclusiv de a proceda la fundarea de sanctuare, ca si inaltarea acestora, precum si realizarea altor lucrari de prestigiu (linii de fortificatii, palate, constructii funerare, lucrari hidraulice) se integreaza in aceasta ideologie regala. In sfarsit, destul de timpuriu a fost elaborata o formula literara, sau un topos, menita sa dezvolte natura paternalista a statului si a regalitatii.

Aceasta natura este subliniata de continutul unor edicte regale incepand cu cel mai vechi cunoscut (Edictul lui Entemena din 2430 i.Chr.) si de prologul textelor legislative, acolo unde s-a pastrat (Codul lui Urnammu, Codul lui Lipit Ishtar, Codul lui Hammurabi), chiar texte literare (vezi Povestea taranului bun de gura). Scopul acestor texte este de a pune in valoare functia regelui de mentinere a starii de armonie pe pamant si intre cer si pamant. Imaginea regelui justitiar, bun, drept, aparator al celor umili si slabi rezulta din analiza acestor texte. Aceasta functie speciala vine si din natura de garant al armoniei universale, care incumba regelui in calitatea lui foarte speciala fie de zeu, fie de intercesor intre lumea pamanteana si lumea cereasca.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

1. Barzu, L., Ursu Naniu, R., Istoria universala veche. Istoria Orientului

Antic, Editura Fundatiei Romania de Maine, 2003.

2. Amiet, P., Antichitatea orientala, Bucuresti, 2001.

3. Lombard, D., China imperiala, Bucuresti, 2003.

4. Lalouette, Cl., Civilizatia Egiptului antic, vol. 1-3, Bucuresti, 1976.

5. Moscati S., Vechile civilizatii semitice, Bucuresti, 1975.








Politica de confidentialitate

.com Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 PROIECT DE LECTIE Clasa: I Matematica - Adunarea si scaderea numerelor naturale de la 0 la 30, fara trecere peste ordin
 Proiect didactic Grupa: mijlocie - Consolidarea mersului in echilibru pe o linie trasata pe sol (30 cm)
 Redresor electronic automat pentru incarcarea bateriilor auto - proiect atestat
 Proiectarea instalatiilor de alimentare ale motoarelor cu aprindere prin scanteie cu carburator

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 Lucrare de diploma - eritrodermia psoriazica
 ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI LA CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1946-1947)
 Proiect diploma Finante Banci - REALIZAREA INSPECTIEI FISCALE LA O SOCIETATE COMERCIALA
 Lucrare de diploma managementul firmei “diagnosticul si evaluarea firmei”

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 CONTABILITATEA FINANCIARA TESTE GRILA LICENTA
 LUCRARE DE LICENTA - FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT
 Lucrare de licenta stiintele naturii siecologie - 'surse de poluare a clisurii dunarii”
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 Proiect atestat informatica- Tehnician operator tehnica de calcul - Unitati de Stocare
 LUCRARE DE ATESTAT ELECTRONIST - TEHNICA DE CALCUL - Placa de baza
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 Proiect atestat tehnician in turism - carnaval la venezia




„BOIARII cei BATRANI DEN BRANCOVENI, de MOSIE, DE STRAMOSIE inca DEN DESCALICATOAREA TARII”
POPASURILE lui CONSTANTIN VODA in satul Mariei Sale de BASTINA
CONSTITUIREA STATELOR MEDIEVALE ROMANESTI: TRANSILVANIA, TARA ROMANEASCA (UNGRO-VALAHIA), MOLDOVA, DOBROGEA
Conventia de alianta romano - polona (3 martie 1921)
REGIMURILE POLITICE. FASCISMUL SI NAZISMUL
Asezari. Locuinte. Fortificatii. Monumente comemorative
Alte operatiuni militare (1942-1944) - ROMANIA
BASARABII, O FAMILIE VECHE SI NOBILA IN VALAHIA


Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu