EVUL MEDIU (400-1492) - Cadrul geografic si istoric in gandirea vremii

EVUL MEDIU

I Cadrul

A. Cadrul geografic si istoric

Evul Mediu este o perioada foarte indelungata din istoria universala; ea se intinde de la caderea Imperiului Roman (476) pana la descoperirea Americii si caderea emiratului Granadei, cand se pune capat dominatiei arabe in Spania.

Disparitia Imperiului Roman este urmata de o lunga perioada de recesiune si tulburari. Fostele provincii trec sub controlul "barbarilor', care sunt departe de a poseda o civilizatie la fel de infloritoare ca a predecesorilor lor. Tehnicile si cunostintele se imputineaza, folosirea scrisului se reduce simtitor. Doar partea orientala a imperiului se mentine in jurul capitalei Bizant si perpetueaza traditia romana. Dupa efemera incercare a lui Carol cel Mare de a reface imperiul, se ivesc lent noi entitati. Prima parte a perioadei este marcata in ansamblu de slabirea puterilor monarhice. Europa este faramitata, iar puterea centrala a diferitelor entitati este lipsita de prea mare autoritate. In acest context se va dezvolta o structura sociala specifica: feudalitatea. In a doua jumatate a Evului Mediu, monarhii isi recapata incet, incet importanta si constituie formatiuni nationale coerente si puternice.

incepand cu secolul al Vll-lea, Occidentul se confrunta cu o noua amenintare: invazia islamului. Dupa ce a cucerit fostele colonii romane din Africa si i-a anihilat sau i-a supus pe crestinii care se gaseau acolo (mai ales in Egipt), islamul invadeaza Spania si o buna parte din sudul Frantei de astazi. Suveranii catolici ai Spaniei vor purta impotriva islamului o lupta indelungata, respingandu-l progresiv si realizand, in cursul acestei

defensive, unificarea tarii lor. La sfarsitul Evului Mediu, Spania va deveni pionierul marilor descoperiri geografice, si acestea o vor propulsa, prin bogatiile castigate, la rangul de cea mai importanta putere a secolului al XVI-lea.

In paralel, regii Frantei, la inceput slabi, confruntati cu dificultati provocate de unii mari feudali, purced cu rabdare la crearea unei entitati nationale puternice, printr-o politica in care au tras foloase de pe urma razboaielor, casatoriilor si aliantelor. In pofida declinului serios din secolul al XlV-lea, marcat de episoadele razboiului de o suta de ani, Franta este la sfarsitul Evului Mediu o putere unitara, relativ stabila, apta sa joace un rol esential. incepand cu secolul al Xl-lea, Anglia, cucerita de normanzi in 1066, devine, de asemenea, o natiune autonoma care dispune de o putere redutabila. in pofida faptului ca a esuat in intentia de a-si impune autoritatea asupra Frantei, monarhia engleza este a treia entitate inchegata a Evului Mediu.

in schimb, alte regiuni raman faramitate si slabe din punct de vedere politic. Lumea germanica pastreaza doar simbolic amintirea imperiului, prin alegerea unui imparat, dar, in fapt, este complet divizata. Puternica in jurul anului 1000, importanta ei slabeste din ce in ce mai mult. Italia cunoaste o mare stralucire in domeniul culturii si dispune de o mare bogatie economica, datorata mestesugurilor si comertului, dar este impartita in mici statulete, ravnite de vecinii ei mai puternici si mai dezvoltati. Aceasta va fi cauza razboaielor Italiei din timpul Renasterii.

Din punct de vedere social, lumea medievala este marcata de o structura ierarhizata in mod inegalitar. Profitand de slabiciunea relativa a puterilor statale, o aristocratie razboinica isi impune progresiv dominatia asupra unei mase taranesti cu un statut precar, careia ii ofera in schimb protectia sa. Avand la baza un schimb personalizat, aceasta relatie inegalitara se intinde asupra unui vast ansamblu social, deoarece si micii feudali se plaseaza sub egida unor suzerani mai puternici. Se creeaza astfel o retea complexa de dependente si servicii care organizeaza raporturile sociale. La aceasta se adauga puterea considerabila a Bisericii; ea a stiut sa inchege cu noile puteri raporturi care sa-i permita exercitarea unei influente considerabile. Crestinismul, devenit religie a Imperiului Roman in perioada finala a hegemoniei acestuia, a reusit sa-si conserve autoritatea si sa se impuna in raport cu noii carmuitori ai statelor. Evul. Mediu este marcat de mana forte a Bisericii in toate domeniile. In plus, Biserica ramane pentru multa vreme singura institutie care detine cunoasterea mostenita din Antichitate. Evul Mediu se caracterizeaza, astfel, prin coexistenta, adesea complexa, a doua puteri: una temporala, exercitata de regi si aristocratie, si una spirituala, exercitata de instantele ecleziastice. Perioada de apogeu a Evului Mediu cunoaste chiar hegemonia Bisericii, care, uneori, isi. aroga dreptul de a inlatura capete incoronate sau, cel putin, isi indreapta puterea amenintatoare in aceasta directie. Evul Mediu tarziu, marcat de ascensiunea lenta a puterii regale, se caracterizeaza, dimpotriva, prin independenta sporita fata de autoritatea pontificala si ordinele religioase. Privita din acest unghi de vedere, perioada medievala apare ca un indelungat duel intre "doua spade': regii si Papa.

incepand din secolul al Xll-lea, evolutia societatii medievale poarta amprenta intensificarii schimburilor; se creeaza o societate urbana care capata din ce in ce mai mare importanta si modifica echilibrul social. O burghezie imbogatita prin comert cunoaste un deplin avant in diferite puncte ale Europei, si anume indeosebi in Italia si in Flandra, tulburand ordinea feudala, pregatind evolutiile ulterioare. Schematizand, se poate spune ca Evul Mediu a condus Europa de la o lume in care razboiul era faptul primordial la o economie in care comertul si mestesugurile devin predominante.

In plan religios, sunt cateva fenomene notabile, incepand cu dez­voltarea vietii monahale si puterea unor ordine religioase. Manastirile cunosc o prosperitate exceptionala, se constituie ca adevarate orase a caror bogatie considerabila este ravnita de puterile politice, dupa cum o demonstreaza rafuielile dintre Ordinul Templierilor si regele Filip cel Frumos al Frantei.

In alta ordine a faptelor, cu incepere din secolul al Xll-lea, timp de mai bine de un veac, prinde contur o vasta miscare avand drept scop recucerirea locurilor sfinte cazute in mainile arabilor. Intre 1099 si 1270, vor fi intreprinse opt cruciade cu obiective complementare diverse si a caror soarta a fost, de asemenea, diferita. Unele au ajuns la rezultate destul de indepartate de ambitiile initiale, cum a fost cazul cruciadei din 1204, care s-a soldat cu cucerirea Constantinopolului. intr-adevar cruciadele au o dimensiune care depaseste cu mult cadrul religios: cupiditate de natura economica, dorinta de a stapani bogatiile si teritoriile Orientului si de a intemeia acolo noi principate. Dar, rand pe rand, cuceririle occidentale in aceste tinuturi aveau sa cada in mainile arabilor, apoi in mainile turcilor, nu fara a fi contribuit la imbogatirea unor seniori si mai ales a unor ordine religioase cu vocatie militara.

B. Contextul cultural

Europa medievala este aproape complet dominata de probleme religioase. intr-o lume destul de frusta si violenta, Biserica este singura institutie care, la inceput, pastreaza continuitatea cu inalta civilizatie si cultura antica. De aceea, este normal ca ea sa furnizeze gandirii medievale cadrul de meditatie.

Dupa o perioada intunecata ce a urmat imediat dupa disparitia Impe­riului Roman de Apus, apar noi forme de cultura. in domeniul arhitec­turii, perioada romana adusese o innoire considerabila. De asemenea, statuarul, inspirat, inainte de toate, de teme religioase, prinde din nou viata si cunoaste o inflorire remarcabila, dupa cum o atesta, intre altele, portalurile si capitelurile romane. ii urmeaza, incepand cu secolul al Xll-lea, o arta care va fi numita, poate nu tocmai fericit, gotica. Este celebra "epoca a catedralelor' de pe intreg cuprinsul Europei dand seama de avantul economic si spiritual al acelei vremi.

Literatura medievala cunoaste o inflorire deosebita incepand din secolul al Xl-lea. La inceput de inspiratie aristocratica, va imbraca o forma epica prin "chansons de geste'* care povestesc aventurile razboi­nice ale eroilor. O data cu emanciparea cavalerului medieval, se dezvolta un curent curtenesc, arta si etica referitoare la viata nobililor, valorilor razboinice si religioase li se adauga motive profane, precum iubirea. Literatura curteneasca ilustreaza, prin rafinamentul si subtilitatea ei, gradul de cultura atins de mediile aristocratice din secolul al Xll-lea. in aceasta literatura se manifesta o sensibila influenta a literaturii antice, precum si importanta pe care a dobandit-o femeia in viata curteneasca, Cantece vitejesti - n. trad. dupa o perioada dominata de valori exclusiv masculine si razboinice. Reprezentantul cel mai stralucit aJ acestui curent, care numara si femei precum Mane de France, este, fara indoiala, Chretien de Troyes, autor de romane in versuri, ca Lancelot sa u cavalerul cu caruta, ori Perceval sau povestea Graal-ului. Apar, de asemenea, o literatura de inspiratie populara, Ies fabliaux, si scrieri satirice, cum a fost Romanul Vulpii, care a inregistrat un enorm succes, judecand dupa numeroasele "ramuri' care compun ciclul. Nu trebuie uitata aparitia unor piese de teatru de inspiratie religioasa, "misterele', jucate adesea in fata bisericilor, cu ocazia numeroaselor sarbatori religioase.

Toate aceste forme de literatura sunt astazi inaccesibile* din pricina evolutiei limbii, dar ele fac dovada bogatiei si diversitatii acestei epoci, argument serios, menit a repune in drepturi Evul Mediu, pana nu demult prezentat intr-o viziune caricaturala, fiind asimilat unei lungi perioade intunecate de ignoranta. Nu trebuie neglijata nici influenta acestei literaturi careia ii datoreaza mult scrierile lui Rabelais ori teatrul lui Moliere.

In domeniul filosofiei, mostenirea antica este integrata selectiv de catre traditia crestina. Multe texte antice au fost temporar ori definitiv pierdute, altele au ajuns in Occident prin filiera araba, dar unele, precum scrierile lui Aristotel, au stat la baza formarii tiparelor culturale, filtrate prin gandirea parintilor Bisericii. Fenomenul s-a manifestat insa destul de tarziu si este asociat cu patrunderea filosofiei lui Averroes, ganditor arab, a carui influenta a fost considerabila in Europa. Toate aceste scrieri sunt integrate unui tip de gandire izvorat din crestinism, devenit cadru pentru dezvoltarea gandirii medievale.

Lucrarile circula ca transpuneri in varianta contemporana a idiomurilor in care au fost create. Pentru spatiul francez sunt renumite transpunerile medievistului Joseph Bedier (n. trad.).