Creeaza.com - informatii profesionale despre


Evidentiem nevoile sociale din educatie - Referate profesionale unice



Acasa » referate » Istorie
Germania si Italia (secolele XI-XV)

Germania si Italia (secolele XI-XV)



Germania si Italia (secolele XI-XV)

Cu destine unite din perioada Ottonienilor, Germania si Italia au o evolutie politica asemanatoare, in sensul ca in ele se mentine farami-tarea, care, in Franta si Anglia, fusese inlocuita de centralizarea monarhica. Aceasta situatie are cauze multiple.

Atat Germania, cat si Italia sunt lipsite de unitate economica, diferitele lor regiuni orientandu-se spre centre cu interese deseori divergente.

Afirmarea papalitatii a constituit un alt factor al mentinerii divi­ziunii politice in cele doua zone. Existenta unui stat teritorial condus de episcopul Romei in centrul Italiei a impiedicat pana in epoca moderna orice tentativa de a reface unitatea peninsulei.


Imparatul nu dispune, ca in Franta, de un domeniu feudal, in jurul caruia sa se realizeze centralizarea. In plus, conflictele deschise dintre imparat si papa slabesc si mai mult puterea primului in spatiul german, contribuind decisiv la mentinerea faramitarii. Pentru a bene­ficia de sprijin in lupta cu papalitatea sau pentru realizarea ambitiilor italiene, imparatii fac numeroase concesii, sau sunt siliti la acestea de o feudalitate oricand gata sa se alieze cu dusmanii.

Pentru Italia, o cauza a mentinerii faramitarii a fost afirmarea puternica a autonomiilor urbane, care a condus la frecvente lupte intre orase pentru suprematie. De asemenea, instaurarea dominatiei arabe, apoi normande, angevine sau aragoneze in sudul Peninsulei italice a fost un alt factor care a contribuit la esecul oricarei tentative de unificare.

Germania

Imperiul este privit, dupa disparitia ottonienilor, din ce in ce mai mult ca suma celor trei regate ce il constituie: Germania, Italia si Burgundia. Germania se extinde spre est pe seama slavilor. Pana in secolul al XI-lea, organizarea interna este cea mostenita de la carolin-gieni si ottonieni, cu functiile de comite si de duce, teoretic revocabile de catre rege, si cu rolul important al unui cler supus si fidel autoritatii monarhice. Dinastia franconiana, instaurata in 1025, a incercat, mai ales prin Henric al IV-lea (1056-1106), sa duca o politica de centralizare monarhica si de restaurare a controlului asupra bisericii, pe cale sa-si afirme independenta ca urmare a reformei gregoriene. Intre regele german si papa Grigore al VII-lea intervine disputa asupra dreptului de


a investi in inaltele functii bisericesti, asa-numita „lupta pentru investitura”. Miza era de fapt asigurarea controlului asupra clerului si, desi conflictul se termina cu un compromis (Concordatul de la Worms, 1122), rezultatul este disparitia „bisericii imperiale”, care sprijinise pana atunci autoritatea monarhica in fata aristocratiei laice. Principii sunt beneficiarii deceniilor de conflict, in care se produc teritorializarea ducatelor etnice si formarea a zeci de principate teritoriale, apartinand aristocratiei laice sau ecleziastice (familiile Staufen, Welf, Supplinburg, episcopii de Mainz, Köln, Hamburg, Bremen, Salzburg etc.). Ca urmare a puterii acumulate, acestia au un rol din ce in ce mai important in alegerea regelui, principiul ereditar nefiind recunoscut.

In 1125, la conducerea Germaniei urma dinastia Staufenilor (Hohenstaufen), care incerca la randul ei sa realizeze centralizarea statului in sensul in care evoluau deja regatele Frantei, Angliei sau Siciliei. Frederic I Barbarossa (1152-1190) a restaurat autoritatea monarhica, folosind in favoarea sa relatiile feudo-vasalice, supunandu-i pe principii teritoriali ce uzurpasera bunuri regale in timpul „certei pentru investitura” si constituind un domeniu regal in sud-vestul Ger­maniei (Suabia, Alsacia, Palatinatul). El asociaza la conducere marii feudali, care se constituie in grupul inchis al „principilor imperiului” (Fürsten). In scopul intaririi puterii sale, reuseste sa controleze din nou numirile in inaltele functii ecleziastice, obtinand astfel un episcopat care sa-l sprijine in reluarea luptei cu papalitatea. Dornic sa pro­moveze ideea imperiala potrivit careia trebuia sa beneficieze de stapanirea asupra intregii lumi crestine (dominium mundi) nu accepta afirmarea independentei oraselor italiene si nici a regatului normand din Sicilia. Conflictul cu orasele din Italia de nord, grupate in Liga Lombarda, conduce in cele din urma la infrangerea fortelor imperiale la Legnano (1174). Acest conflict a contribuit, de asemenea, la dimi­nuarea autoritatii sale in Germania, intrucat imparatul a fost silit sa faca concesii principilor in schimbul sprijinului militar al acestora.

Dupa moartea lui Frederic I Barbarossa, autoritatea regala de-abia restaurata in Germania este din nou pusa in discutie, intrucat fiul sau, Henric al VI-lea (1190-1197), a fost preocupat mai mult de problemele Siciliei, adusa mostenire de sotia sa Constanta, fiica ultimului rege normand din insula, Roger al II-lea. Intre 1197 si 1209 a urmat o peri-oada de anarhie, „micul interregn”, marcata de luptele intre diferitele factiuni ale principilor, dintre care Welfii erau principali opozanti ai Staufenilor. Fiul sau, Frederic al II-lea (1215-1250), urca pe tronul


german si imperial in calitatea sa initiala de rege al Siciliei. Imperiul pe care doreste el sa-l construiasca este unul mediteraneean, centrat pe Sicilia si pe Italia, pe care incearca s-o unifice. De aceea, pentru a-si asigura linistea in Germania, face importante concesii principilor laici si eclesiastici. Deplasarea centrului de greutate al imperiului spre sud este ilustrata si de stabilirea capitalei la Palermo.



Dupa moartea sa, imperiul se prabusea din nou in anarhie, nici un candidat nereusind sa-si impuna autoritatea asupra intregii Germanii din 1254 pana in 1273 („marele interregn”). Faramitarea politica atingea punctul ei culminant si ideea imperiala isi demonstra pentru totdeauna esecul. Din timpul domniei lui Rudolf de Habsburg (1273-1291), ales de principi, datorita lipsei de forta reala, nu se mai practica incoronarea la Roma, iar Italia si Burgundia nu mai conteaza pentru imperiul devenit un stat german.

In 1308 puterea imperiala trece la familia de Luxemburg, al carui principal reprezentant a fost Carol al IV-lea (1346-1378), care a consa­crat prin Bula de Aur (1356) principiile alegerii imparatului. In desemnarea imparatului, papa nu mai are nici un rol, alegerea acestuia fiind atribuita celor sapte principi electori, trei ecleziastici (arhiepiscopii de Mainz, Köln si Trier) si patru laici (regele Boemiei, markgraful de Brandenburg, comitele palatin si ducele de Saxa-Wittenberg). Imparatul era doar suzeran si judecator suprem, fiind lipsit de mijloacele exercitarii unei puteri efective. Nu existau armata, finante, organe judecatoresti subordonate imparatului, iar Dieta imperiala (Reichstag), cu competente mai largi, scapa autoritatii monarhului. O incercare de reforma a sistemului politic al imperiului a incercat Sigismund de Luxemburg (1410-1437).In pofida eforturilor sale, autoritatea imperiala ramane slaba in Germania, care evolueaza in directia federalizarii.

Imperiul se contura astfel, la sfarsitul secolului al XIV-lea, ca o federatie de principate teritoriale (peste 300) si, in pofida altor incer­cari de reforma, avea sa ramana astfel pana la desfiintarea sa de catre Napoleon in 1806.

Italia

Avantul comercial si mestesugaresc a asigurat, mai ales din secolul al XI-lea, intarirea oraselor din nordul Italiei, care, pentru a-si apara interesele economice, au incercat pe orice cale sa-si sporeasca libertatile in raport cu puterea politica. Profitand de incapacitatea imparatului de a-si exercita puterea efectiva in zona, mai ales in


contextul luptei pentru investitura, comunele italiene obtin largi privi­legii care le permit pe termen lung sa se manifeste ca republici urbane independente. Aceasta libertate a oraselor este mai rar intalnita in zonele centrale si sudice, unde autoritatea statului papal si mai ales a regatelor Siciliei si, ulterior, Neapolelui exercita inca un control puternic. De slabirea puterii imparatului au profitat si unii feudali locali, care au constituit principate teritoriale independente.

In aceste conditii, in Italia se intalneste o larga varietate de organizari statale si regimuri social-politice: republici urbane (orase state care au supus autoritatii lor un intins teritoriu inconjurator), principate teritoriale (ducate, marchizate, seniorii), statul papal, rega­tul celor doua Sicilii (mai tarziu al Neapolelui). Orientarile economice diferite si divergenta intereselor politice aduc adesea orasele si statele italiene in conflict unele cu altele.

Dintre republicile urbane, merita analizat in primul rand cazul Venetiei. Din secolul al X-lea, fostul oras bizantin dobandeste o auto­nomie din ce in ce mai mare, concretizata in institutiile orasului, definit ca o republica nobiliar-patriciana. Autoritatea centrala, cu functii insa mai mult reprezentative si limitate de o serie de institutii, apartinea fostului duce bizantin, numit acum doge. Conducerea apartinea de fapt Marelui Consiliu, alcatuit din cateva sute de persoane, recrutate din randul nobilimii si patriciatului si care in 1297 se inchide in fata patrun-derii reprezentantilor din familii mai noi.

Genova, principala rivala comerciala a Venetiei, era condusa de un doge, impreuna cu un Mare Consiliu.

Florenta s-a desprins in secolul al XII-lea de sub autoritatea marchizilor de Toscana si s-a organizat in comuna, condusa de consiliul celor 12 consuli si consiliul format din circa 100 cetateni de vaza. In secolul al XIII-lea, ca urmare a afirmarii politice a breslelor, conducerea orasului se restructureaza, in componenta Senioriei, principalul organ de conducere, intrand reprezentanti ai breslelor mari si mijlocii, care, prin Sentintele dreptatii din 1293, impiedica accesul la functii al membrilor familiilor nobiliare si patriciene vechi. Mai existau un gonfalonier (stegar) al dreptatii (judecator suprem si comandant al trupelor urbane) si, incepand din secolul al XIV-lea, 8 priori (reprezentanti) ai breslelor. Observam ca spre deosebire de Venetia, unde se consolidase regimul nobiliar-patrician, la Florenta s-a trecut la un regim corporativ. In secolul al XV-lea insa, puterea politica a fost acaparata de membrii bogatei familii Medici, fara ca




aparent magistraturile republicii sa se schimbe. Puterea familiei de Medici a fost rasturnata in 1494, in contextul razboaielor italiene, dar restaurata cativa ani mai tarziu. Florenta se transforma intr-un prin­cipat teritorial.

In secolele XIII-XIV, si in alte orase italiene au avut loc trans­formari ale regimurilor social-politice, in conditiile afirmarii unor paturi sociale noi, dornice sa participe la conducere sau datorita ambitiilor unor familii dornice sa-si impuna conducerea personala. Luptele erau duse frecvent prin intermediul unor comandanti de mercenari, condotierii, care puteau sa preia pe seama lor puterea, cum s-a intamplat la Milano, unde Francesco Sforza instaureaza in 1450 o noua dinastie ducala.

Alte principate teritoriale importante erau, in nord-vestul Italiei, ducatul Savoiei, marchizatele de Monferrat si Saluzzo.

In sudul Italiei, dominatia bizantina s-a mentinut pana prin secolul al IX-lea, cand arabii au inceput sa se instaleze in anumite zone. In secolul al XI-lea, Sicilia si sudul peninsulei sunt cucerite de normanzi, care organizeaza aici Regatul celor doua Sicilii, condus de familia Guiscard. De la sfarsitul secolul al XII-lea, printr-o alianta matrimoniala, Regatul celor doua Sicilii revine Hohenstaufenilor, care, prin Frederic al II-lea (1197-1250), incearca sa faca din el baza unui imperiu mediteranean. Papa Inocentiu al IV-lea, pentru a slabi puterea regelui german, ofera in 1266 coroana Siciliei lui Carol de Anjou, fratele regelui Frantei, Ludovic cel Sfant. Stapanirea franceza este eliminata insa din insula in 1382, in urma unei rascoale cunoscute sub numele de „vecerniile siciliene”. Regele Pedro de Aragon, sustinut si de papa Grigore al X-lea, cucereste Sicilia, apoi Sardinia. La mijlo­cul secolului al XV-lea, si sudul Italiei este cucerit de la angevini, astfel ca Regatul celor doua Sicilii este reunificat sub stapanirea Aragonului, devenit astfel o putere mediteraneana.

In centrul Italiei se gasea statul papal, constituit in urma interventiei francilor impotriva longobarzilor la mijlocul secolului al VIII-lea. Intre 1309-1378, papa nu mai rezideaza la Roma, ci la Avignon, astfel ca in teritoriile statului papal puterea este exercitata de marile familii aristocratice. In acest timp insa, printr-un sistem de impozite impus intregii crestinatati si prin folosirea unei birocratii specializate, papalitatea edifica o monarhie centralizata institutional. Puterea papei asupra teritoriilor italiene se restaureaza abia dupa


lichidarea Marii Schisme a Occidentului (1378-1418), in timpul careia au existat in acelasi timp papi la Roma, Avignon si, din 1409, si la Pisa.

Relatiile dintre statele italiene au fost frecvent conflictuale, dar s-au inregistrat si colaborari, mai ales in fata unui dusman comun. Astfel, imparatul german Frederic I, sperand sa profite de rivalitatile dintre orasele italiene, incearca sa impuna, prin dieta de la Roncaglia (1258), restituirea drepturilor regaliene uzurpate de acestea. Opozitia Milanului atrage dupa sine distrugerea orasului, dar italienii se unesc in Liga lombarda, victorioasa in fata imparatului, la Legnano.

Secolul al XV-lea este marcat de conflictele dintre Florenta, Venetia, Milano, statul papal si Regatul angevin de Neapole. In luptele dintre ele incepe sa se puna in practica principiul echilibrului (1454, Liga de la Lodi), ce consta in realizarea unor aliante care sa nu ingaduie nici unui stat sa dobandeasca preponderenta in peninsula. Acest echilibru s-a mentinut pana la razboaiele italiene, incepute de Franta la sfarsitul secolului al XV-lea si care au contribuit la extin­derea dominatiilor straine in Italia.









Politica de confidentialitate

.com Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 PROIECT DE LECTIE Clasa: I Matematica - Adunarea si scaderea numerelor naturale de la 0 la 30, fara trecere peste ordin
 Proiect didactic Grupa: mijlocie - Consolidarea mersului in echilibru pe o linie trasata pe sol (30 cm)
 Redresor electronic automat pentru incarcarea bateriilor auto - proiect atestat
 Proiectarea instalatiilor de alimentare ale motoarelor cu aprindere prin scanteie cu carburator

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 Lucrare de diploma - eritrodermia psoriazica
 ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI LA CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1946-1947)
 Proiect diploma Finante Banci - REALIZAREA INSPECTIEI FISCALE LA O SOCIETATE COMERCIALA
 Lucrare de diploma managementul firmei “diagnosticul si evaluarea firmei”

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 CONTABILITATEA FINANCIARA TESTE GRILA LICENTA
 LUCRARE DE LICENTA - FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT
 Lucrare de licenta stiintele naturii siecologie - 'surse de poluare a clisurii dunarii”
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 Proiect atestat informatica- Tehnician operator tehnica de calcul - Unitati de Stocare
 LUCRARE DE ATESTAT ELECTRONIST - TEHNICA DE CALCUL - Placa de baza
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 Proiect atestat tehnician in turism - carnaval la venezia




Germania si Italia (secolele XI-XV)
DESCRIEREA CURTII din BRANCOVENI (EPOCA Matei BASARAB)
Politica externa a Romaniei Mari
ABSOLUTISMUL LUMINAT IN AUSTRIA HABSBURGICA SI IN PRUSIA
Politica externa a Romaniei
Dacism. Formarea limbii si a poporului roman
FILIATIA MARII DINASTII a BRANCOVENILOR
CONSERVAREA-RESTAURAREA PATRIMONIULUI CUTURAL ROMANESC PANA IN SECOLUL XX


Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu