MOARTEA lui MATEI VODA

MOARTEA lui MATEI VODA

Despre sfarsitul vietii domnului aga Matei din Brancoveni iata ce ne poate spune Gheorghe Kraus, op. cit., p. 159): "Desi Matei Voda era un barbat de 65 de ani, a dat dovada de multa vitejie si fiecare i-a aratat cinstea cuvenita. Spre marea mirare a tuturor, el era pretutindeni, cand in fruntea, cand in spatele ostirii, iar sub el au fost impuscati trei cai. Desi fusese lovit la genunchiul stang, a luptat mai departe vitejeste, iar dupa ce a izbandit, s-a intors la scaunul sau si a cerut sa i se lege ranile". Ranirea lui Matei Voda in timpul luptei de la Finta, care a avut loc la 17 mai 1653, este confirmata si de alte izvoare: "au nemerit si pre Matei voda un glont de sineata aproape de incheetura genunchiului."¹⁷⁷ Paul de Alep stie ca domnul a fost impuscat "in picior", dar ca a rezistat durerii pana seara, cand si-a scos cisma plina de sange¹⁷⁸ si unde se mai spune ca rana a fost facuta "la piciorul stang, den josul genunchiului".¹⁷⁹ Vitejia batranului ostean este recunoscuta si de Bissaccioni, care arata: "benche vecchio, (il principe) fece meraviglie di sua mano, combattendo, e con la voce, inanimando ei suoi"¹⁸⁰. Sfarsitul domniei voievodului muntean a fost insa intunecat de o serie de tulburari izbucnite in cadrul armatei sale, tulburari care au amarat pe batranul domn¹⁸¹. Cronicile interne prezinta prima ridicare a slujitorilor ca urmand la scurta vreme dupa aceasta mare batalie dusa impotriva vesnicului sau dusman de la rasarit, Vasile Lupu. Letopisetul Cantacuzinesc (favorabil domnului) ne povesteste despre aceasta rascoala urmatoarele: "Iar Matei Voda, fiind ranit de razboiul cazacesc, zacea in patul lui si nu putea sa se rapaose si sa-si caute leacul ranei sale de necazul slujitorilor lui, mai vartos dorobantii si seimenii si altor cete". Cronicarul arata mai departe cum i-a strans Matei Basarab pe dorobanti si seimeni sub steagurile sale si cum le-a asigurat toate cele necesare traiului. Acestia insa "sa indracira de se-nebunira si incepura a nu-l bagare in seama nici cat, ci-si batea joc de dansul si in toate zilele zbiera in curtea lui"¹⁸². Rasculatii au scos tunurile afara in camp, au intrat in curtea domneasca si au cerut sa li se plateasca banii pe cari-i promisese domnul cu ocazia victoriei de la Finta, amenintand ca de altfel si-i vor lua singuri din vistierie.

In expunerea cronicarului, apare drept cauza nemijlocita a razvratirii ostirii muntene neplata lefurilor dupa biruinta de la Finta. In fata bataliei hotaratoare, Matei Basarab promisese ca va plati slujitorilor leafa pe doua luni daca acestia vor lupta cu vitejie si vor obtine victoria. Dupa batalie, la indemnul unor mari boieri, se pare ca domnul nu si-a mai indeplinit promisiunea facuta, ceea ce a provocat nemultumiri in randurile dorobantilor si seimenilor, care avusesera un rol decisiv in obtinerea biruintei. Aceste imprejurari sunt descrise mai pe larg si intr-o scrisoare a principelui Gheorghe Rakoczy din 11/12 iunie 1653, in care se spune: "dupa lupta si biruinta lui Matei Voda [.], s-a intamplat ceva zarva din pricina ostasilor de acolo, impotriva unor slujbasi din preajma voievodului si armasasti, anume impotriva marelui camaras"(vistier?). Dupa cum relateaza principele, ostasii rasculati i-au invinuit de tradare atat pe marele armas cat si pe marele vistier, "pe armas din pricina prea marei lui strasnicii, pe vel camaras ca este talhar al lefii obisnuite a ostenilor [.] si ca leafa pe doua luni, fagaduita in dar de voievod cu prilejul luptei pe care a dat-o, vel camarasul a vrut sa o socoteasca din nou leafa lor"¹⁸³, de aici a luat probabil stirea Georg Krauss despre tradarea celor doi mari dregatori¹⁸⁴. Nemultumirea rasculatilor ar fi fost provocata intai de toate - ca si in cronica - de faptul ca nu li se platise solda de doua luni, fagaduita de domn inainte de batalia de la Finta ca rasplata pentru biruinta. Intr-o forma asemanatoare aflase si rezindentul imperial la Istanbul cauzele si desfasurarea rascoalei izbucnite la Targoviste. Primul dintre boierii sacrificati ar fi fost marele armas, platitor al ostirii; acesta a refuzat cu vorbe aspre sa plateasca pedestrimii leafa pe trei luni, pedepsind pe cei trimisi la el sa-i ceara plata, ceea ce a provocat o puternica agitatie; acuzand pe pedestrasi (dorobanti si seimeni) de razvratire, armasul a incercat sa-i supuna cu ajutorul ostasilor calari (curtenilor), dar acestia au facut cauza comuna cu ceilalti ostasi, au intrat in palatul domnesc, au luat pe cei doi boieri (vistierul si armasul) si i-au ucis¹⁸⁵. Rezulta deci ca nemultumirea ostenilor pentru neplata soldelor a fost motivul principal al rascoalei. Paul de Alep care l-a vazut pe batranul domn in ultima parte a vietii sale - afirma ca acesta "se facuse peste masura de zgarcit"¹⁸⁶. Astfel stand lucrurile, este posibil ca domnul - indemnat de unii boieri - sa fi incercat sa nu-si implineasca fagaduielile facuta ostenilor in momente grele (mentionam ca doua lefuri pentru intregul efectiv al oastei muntene de lefegii ar fi insemnat circa 100.000 taleri!), din relatarile pastrate rezulta ca rasculatii s-ar fi ridicat atat impotriva domnului, cat si a unora din marii sai dregatori. Radu Popescu afirma chiar ca ostenii rasculati "striga pen curtea domneasca sa le dea lefi, ca ei au batut razboiul cu Vasile Voda si zicea lui Matei voda sa se duca sa se calugareasca, ca sa nu le mai trebuie sa le fie domn, batran fiind si bolnav"¹⁸⁷. Era, fara indoiala, o insulta grava la adresa domnului care zacea pe patul lui de suferinta. In aceasta atmosfera de teama si teroare, care domnea la curtea lui Matei Basarab, ostenii rasculati i-au ucis pe cei doi mari dregatori, vistierul Ghinea Tucala si pe armasul Radul Varzaru zicand ca "ei nu lasa pe Matei voda sa le dea lefile". Ostenii au intrat in palat si i-au luat pe cei doi dregatori si "i-au dus in afara din targ, unde erau toti stransi, acolo i-au sfarmat cu sabiile", spune cronicarul¹⁸⁸. Uciderea lor in mijlocul poporului este confirmata chiar de Matei Basarab.

Dupa aceea rasculatii au atacat "casele lor si le-au pradat rau", incat "sa ingrozise toti boiarii de frica lor", dupa cum scrie Radu Popescu ¹⁸⁹.

Domnul si ceilalti boiari, priveau cu neputinta la ceea ce savarseau rasculatii. Batranul domn "acestea vazand si fiind bolnav; nu putea sa faca alt, numai il blestama" (ca neputinciosii au acest obicei de blestema)"¹⁹⁰. La auzul ca Matei aga din Brancoveni a cerut ajutor din Transilvania si ca vor sosi cateva mii de osteni din partea vechiului sau prieten Gheorghe Rakoczy ca sa inabuse rascoala seimenilor, acestia s-au potolit, dar pentru putina vreme, caci, in iarna au reinceput-o. Iata ce ne marturiseste cronica vremii: "dupa ce s-au vindecat Matei Voda Basarab la picior, esit-au in preumblare catre Arges si, invartejindu-se (=inapoindu-se) de acolo, iar dorobantii si seimenii i-au inchis portile (de la Targoviste) si i-au iesit inainte, la santul cel mare, cu toate tunurile, opriind pe domnul lor ca sa nu mai intre in cetate zicand ca de acum inainte nu le mai trebuie sa le mai fie domn, ci, sau sa iasa din tara, sau sa se calugareasca". Abia atunci cand el le-a promis ca le va plati lefile i-au dat voie sa intre in cetate, spunandu-le ca le va da bani "dan dastul". Slujitorii insa "nu sa mai asazara", "ci ca niste lupi flamanzi, si ziua si noaptea zbiera si umbla pre la casele boierilor, ca niste calici de-i pedepsea [.]

Nimenilea nu le putea sta impotriva"¹⁹¹. Aceasta rascoala a tinut toata iarna dupa cum ne marturiseste cronicarul Radu Popescu, "cu necazuri ca acestea (cauzate de rascoala) Matei a petrecut toata iarna¹⁹². In fata acestei situatii grave - fara precedent in Istoria Tarii Romanesti - Matei Basarab a adunat "pre toti credinciosii lui boiari si slugi si le-a spus ca el condamna cu asprime rascoala; dupa cele inregistrate de cronicar, domnul era tare suparat mai ales pe dorobanti care s-au unit cu "seimenii straini" impotriva sa. La ei s-au alaturat si mitropolitul lor Stefan. Cuvintele puse de cronicar pe seama domnului sunau ca o adevarata proorocire: "De acum inainte, dragii miei, sa stiti cu adevarat ca, pentru faptele lor, vor sa vie mari raotati asupra acestii sarace de tara. Si va sa caza la mare nevoie; si vor sa patimeasca si cei buni pentru cei rai¹⁹³. Parerea lui P.P. Panaitescu este aceea ca Matei Basarab ar fi fost un adevarat profet in aceasta privinta si ca cronicarul pusese aceste cuvinte dupa inabusirea rascoalei¹⁹⁴.

Aga Matei din Brancoveni dorea - daca va mai avea zile - "ca in primavara sa aduca 30.000 de tatari si pe ungurii lui Gheorghe Rakoczi al II lea, ca sa-i loveasca pe acesti talhari.¹⁹⁵ Dar, batranul domn n-a apucat sa-si puna in aplicare aceasta intentie fiindca la data de 9 aprilie 1654 a trecut in vesnicie fiind otravit de un medic polonez, platit pare-se de boierii sai. Matei "a murit dis-de-dimineata, in palat, la locul obisnuit, sub cerul liber in loggia palatului. A fost inmormantat la Targoviste, alaturi de fiul sau Mateias in tinda bisericii domnesti. "Iar apoi, fiind multe rautati si robii aici in tara de limbi pagane, i-au scos oasele afara si au statut catava vreme acolo in beseareca. Iar daca statu Mihnea al III lea, a fi domnul tarii in urma lui Constantin (Serban) Voda, fiindu-i oasele tot dezgropate, le-au trimis cu cinste tocma acolo la aceasta manastire Arnota, precum au fost poftit, pana era in viata"¹⁹⁶. A fost inmormantat alaturi de tatal sau Danciu Vornicul din Brancoveni.

Despre faptul ca aga Matei din Brancoveni venea adeseori pe la cuibul sau parintesc, invatatorul pensionar Constantin Cojocaru si sora Andreea Niculaie de la Sfanta manastire Brancoveni ne informeaza in presa cotidiana locala¹⁹⁷ in articolul "Izvorul Tamaduirii de la Manastirea Brancoveni", (legenda populara locala), urmatoarele: Printre cele mai interesante legende populare locale ce fac parte dintr-o antologie folclorica intitulata in mod sugestiv "Mugurasi brancovenesti", din Brancoveni, autor Constantin Cojocaru, Editura Didactic Pres, Slatina, 2005, recent aparuta, se enumera si legenda "Izvorul Tamaduirii". Traditia locala ne spune ca "Aga Matei din Brancovenii Oltului" a inceput refacerea manastirii in urma vindecarii miraculoase cu apa izvorului tamaduitor care curge si azi.

Aceasta legenda a "Izvorului Tamaduirii", pastrata din strabuni si transmisa din grai in grai, ca de obicei sub forma destul de autentica si care mai circula si azi pe teritoriul comunei Brancoveni. Iata ce marturiseste aceasta sfanta legenda: "Intr-o zi de primavara, Matei Voda, venind cu alaiul sau domnesc de la Targoviste, capitala Tarii Romanesti de pe vremea aceea, in anul 1653, in luna mai in urma razboiului purtat de el cu rivalul sau Vasile Lupu de la Finta si impreuna cu prietenul sau de nedespartit pe nume Duna Pietrarul, a plecat impreuna cu acesta prin padurea de sub coama dealului sa culeaga flori si umplandu-se pe mana de tina a mers de s-a spalat in apa izvorului din fata manastirii. Si stergandu-se el cu sangulia (batista pe turceste) pe data a bagat de seama ca bubele ce le avea pe maini si pe picioare in urma ranilor provocate in timpul razboiului pe data s-au vindecat si pe care doctorii lui personali de atunci nu le-au putut vindeca".

Caci spunea el: "de-a surda s-au trudit ei sa mi le vindece, n-au putut sa-mi faca nimic, iar apa aceasta cu care m-am spalat acuma a facut mare minune cu mine".

Degraba, atunci scoase voda si mesii (papucii din picioare), caci si pe picioare avea rani si udandu-i si pe acestia in apa tamaduitoare se curata pe data si de aceste bube.

Si vazand Matei Voda aceasta mare minune, ii porunci lui Duna Pietrarul sa taie toti copacii din prejur, lasand in picioare numai un singur stejar si un ulm ca sa umbreasca drumul de langa manastire si caruia Domnitorul i-a dat numele de "Drumul lui Duna" ("Pe Duna", ce se pastreaza si azi in toponimia locala). Apoi puse domnul de se facu o bisericuta de lemn si puse acolo un calugar. Monografia judetului Romanati a domnului Stefan Richman din 1923 noteaza: "De sub poala dealului ce se inalta ca un parapet izvoraste, in fata manastirii o suvita de apa ce aduce in fiecare an, in ziua Izvorului Tamaduirii (Vinerea Mare, prima zi de vineri din saptamana de dupa Paste), sute de pelerini din tara si de peste hotare ce vin si iau apa sfintita (agheasma) de la acest izvor ce pare a avea efecte destul de miraculoase".

Si nu este singura. Pentru ca si in trecut ca si azi exista marturii ca aceasta apa, izvorand, din mila Maicii Domnului, mereu, aduce alinare sau vindecare suferintelor celor ce vin aici cu credinta.