CLASICISM vs. ROMANTISM

CLASICISM  vs. ROMANTISM

Clasicismul, doctrina literara cristalizata in secolul al XVII-lea in Franta, constituie prima revalorificare fidela a unei experiente artistice epuizate (clasicismul antic). Arta poetica a lui Boileau este dedusa din Poetica lui Aristotel si din textele antichitatii. Au fost conservate urmatoarele idei: arta este imitatie (mimesis) rationala, un mestesug (ars) care se poate deprinde (de unde inflorirea retoricii - ars bene dicendi / scribendi) prin invatarea unui cod inchis: regula unitatilor (de actiune, de timp, de loc, ultima aparand dupa l630, prin analogie cu primele doua), subordonata principiului verosimilitatii, subiecte nobile (tragedia, epopeea), expresie echilibrata, simpla, eleganta, armo­­nioasa (stilul aticist); finalitatea artei este delectarea si indreptarea morala

Prezentarea calinesciana a perechii clasicism-romantism, ca antinomie perfecta, este antologica. Cu stilul sau metaforic, emfatic si percutant, G. Calinescu deceleaza cu finete si uimitoare mobilitate fasciculele de seme individualizatoare la nivel psihologic, social, ideologic, stilistic si retoric. Se porneste de la celebrul dicton al lui Goethe: "clasic e ceva sanatos, romantic e ceva bolnav" (si Nietzsche va dezaproba "boala romantica", romantismul decadent).

Prezentam selectiv si antisimetric semele celor doua arhetipuri stilistice in formulare calinesciana (ultimele seme, referitoare la formele de gen si la specificul codului retoric, ne apartin):

In CLASICISM, cliseul si mimesis-ul anuleaza inventia si spontaneitatea. Codul retoric este exterior, imperativ, iar opera este valorizata in functie de conformarea sau non-conformarea la canoane. Abaterea este perceputa ca un concept negativ, echivalat cu uratul, cu iregularul estetic.

Citandu-i pe Goethe si pe Schiller, Hugo Friedrich arata ca in clasicism aprecierea poeziei se face exclusiv dupa criterii de continut: seninatate launtrica, generalitate tipologica, "privire fericita inlauntrul realului", tihna, bucurie, iubire, fericire, idealizare, lumina, suflet senin. Poezia va deveni act de limbaj, cu exigente formale, abia in modernism. Clasicismul se rezuma, in domeniul expresiei, la "limba bine strunita" si la celelalte atribute ale echilibratului si inexpresivului stil aticist: corectitudine, claritate, puritate, precizie, ordine si completitudine.

ROMANTISMUL presupune inventie si originalitate. Rebarbativ la diviziunea in genuri - la orice tip de constrangere exterioara - el isi asuma liber retorica, pe care o manipuleaza in chip creator. Prin puterea ei unificatoare, imaginatia este facultatea prin excelenta a romanticului, iar mitologia - un depozit de simboluri, "substanta insasi a poeziei" . De unde importanta visului si a sursei sale, inconstientul, desigur cu alte valente decat in suprarealism. In vis, romanticii cauta un "dincolo" transcendent, comunicarea cu natura cosmica, ipostaza a divinitatii; la suprarealisti, visul isi pierde functia metafizica, dezvaluind un "dincoace", adica functionarea reala a gandirii si a subconstientului.

Ideea analogiei universale, ca filozofie poetica in romantism si in modernism, explica esenta metaforica a artificiilor de limbaj. Dupa suflet si inconstient, al treilea mit romantic este, dupa A. Beguin, poezia . Romanticii se vor increde in imagine, in magia materialului lingvistic, captand prin ritmuri si imagini sonore acea realitate ce scapa inteligentei (cf. faza de "scuturare a podoabelor" in stilul eminescian devenit incantatie, magie a semnificantului prozodic, eufonie).

Poetul este un vizionar (cf. mitul geniului demoniac), iar Poezia - realul absolut, smuls ordinii intamplatoare. Ironia romantica va fi raspunsul tragic al eului la incompatibilitatea real vs. ideal ; ea presupune detasarea si atitudinea ludica in a construi si a nimici lumile imaginare (cf. dialectica demon-titan-geniu in Luceafarul eminescian). Va fi si un alt raspuns, provocator de efecte tensionate: antiteza, figura prin care T. Maiorescu definea critic inceputurile poetice ale lui Eminescu.

In esenta, lirica romantica ramane un limbaj al sentimentului.