"Copacul" - comentariu
Spre deosebire de romanticii
entuziasti, ale caror reverii proiecteaza ample viziuni subiective,
parnasienii prefera creatia de expresie impersonala, definita prin cultul
formei si printr-un pronuntat estetism. Contemplarea fenomenelor
lumii este una obiectiva, in dimensiuni fastuos-ornamentale, fara participare
afectiva. Poezia care rezulta este una descriptiv-picturala in tonuri cromatice
intense, dar reci, in timp ce cadrele exotice reliefeaza o natura statica
si elemente geologice incremenite in maretia lor. In spatiul
liric parnasian, patrund obiectele de arta (sculpturi, picturi, bijuterii, vaze
ornamentale, bibelouri), metalele si pietrele pretioase, plantele
exotice, esentele rare si parfumurile, interioarele fastuos decorate,
dar neinsufletite. Parnasienii sunt preocupati de perfectiunea
formala (masura precisa a numarului de silabe intr-un vers, cadenta
ritmica impecabila, raritatea si bogatia rimelor, varietatea
tipurilor de grupari strofice). Poetii afiliati acestui curent
literar reiau structuri lirice dificile care reclama virtuozitate prozodica
(rondelul, sonetul, rondoul, balada, trioletul, vilanela), ei traduc si
imita forme strofie orientale (rubaiat, pantum, hai-kai-ul japonez),
consacrandu-le in poezia moderna.
In literatura romana, unele forme
lirice parnasiene au coexistat cu cele simboliste, cel care a dat continut
si expresie in maniera parnasiana versurilor sale esteAl. Macedonski, in
unele poezii din "Excelsior" si "Flori sacre", dar mai ales in
creatiile cu forma fixa din volumul aparut postum, si anume "Poema
rondelurilor" (1927). Aspiratia trairii in estetic, ce presupune
gratuitatea gestului artistic, inseamna primatul absolut al categoriei frumosului
creat si receptat in detrimentul altor valori materiale si
spirituale. Rezulta o poezie pura, in sensul eliberarii actului creator de
semnificatii morale, sociale, etc. Asa cum o intelg St.
Mallarme, P. Valery sau Ion Barbu (in prima sa etapa de creatie -cea de
influenta vadit parnasiana- caracteristica perioadei 1919-1921). Din etapa
literara mentionata fac parte texte lirice inspirate din mitologia
clasica, dionisiacul estetizant al lui Nietzsche si din parnasianismul
francez: "Pentru marile Eleusinii", "Panteism", "Arca", "Ixion", "Dionisiaca",
"Pytagora", "Driada", "Nietzsche", etc.; acestora li se adauga cele care
surprind marile forme geologice in tipare pietrificate ori solidificate:
"Lava", "Muntii", "Banchizele", "Fulgii", "Gheizerii", etc.
Adaugat unor creatii lirice
similare ca maniera estetica (precum "Umbra", "Cucerire", "Rasarit", "Macel"),
acest poet parnasian este un sonet clasic, alcatuit din doua catrene si
doua tertine insumand paisprezece versuri. Autorul surprinde imaginea
personificata a copacului ce ramane "hipnotizat" de frumusetea luminii
ceresti, pe care ar dori sa o atinga. Este surprinsa, astfel,
nazuinta unui element de natura pamanteana de-a atinge universul cosmic,
unindu-si corola de frunze cu acesta. Copacul tanar este descris
hiperbolic ca un gigant "cu mii de crengi crispate" si dornic sa se imbete
de "licoarea opalina". Chiar atunci cand este invaluit de intunericul
noptii, sau cand cerul ii este ascuns de "perdeaua de nori", copacul
indragostit de viziunea cereasca nu poate uita "viziunea" luminoasa. El este
-ca si spicele din cunoscutul poem blagina "Cantecul spicelor"- un simbol
ascensional ce isi ignora voit radacinile care-l inlantuie de
materialitatea taranei. Poetul infatiseaza imaginea arborelui in
"augusta toamna", cand frunzisu-i bogat alcatuieste o veritabila
"casca" divers colorata, de la verde catre ruginiu si de la rosu spre
maroniu. O data cu trecerea toamnei simbolizand asfintitul plenitudinii
vegetale, copacul isi pierde "nodul imbelsugat" al frunzelor si
se inchina gol si singuratic catre pamant. Sonetul barbian recurge la un
paralelism intre destinul copacului privit in rotatia anotimpurilor si
conditia omului derulata in succesiunea etapelor vietii sale. Ca
si copacul infrunzit primavara si golas toamna, omul aflat la zenitul
tineretii nazuieste spre cunoastere si spre impinirea
idealurilor, dar in toamna existentei sale imbatraneste incovoindu-se
spre moarte si catre "glia" in care va pieri.
.com
