^{Exercitii de creativitate bazate pe insusirea corecta a operatorilor critici maiorescieni}

• Exemplele pe care Maiorescu le alege spre a ilustra fenomenul de uzura maxima a comparativelor in poezia pasoptista sunt "stelele, florile si filomelele" precizand ca:

spre a mai putea fi intrebuintate asemenea metafore in literatura romana, trebuie improspatate in mod original prin alte cuvinte, care sa fie in stare a renaste din nou imaginile in frumusetea lor primitiva.

Comentati validitatea aprecierii sale critice analizand evolutia acestor concepte in poezia romaneasca ulterioara. Urmariti, de exemplu, semnificatia motivului stelei in poezia eminesciana, utilizarea pe care Macedonski o da motivului privighetorii (care a substituit filomela), precum si functionalitatea poetica a florilor in poezia simbolista.

• Aflat sub puternica impresie a eseului lui Edgar Allan Poe Filozofia compozitiei, pe care il si cita intr-o nota ("compara Edgar Poe, analiza poeziei sale Corbul"), Titu Maiorescu este inclinat sa teoretizeze asupra efectului, prilej cu care analizeaza si "defectul micsorarii":

Poezia are sa mareasca efectul; prin urmare, numai acolo unde anume prin micimea obiectului se produce impresiunea cea mai marcanta, numai acolo diminutivul poate avea locul sau special. (Poezia romana. Cercetare critica)

Pornind de la aceasta pozitie teoretica, cum credeti ca ar fi analizat Maiorescu necesitatea "micsorarii" viziunii poetice in urmatoarele versuri eminesciene:

Iar in lumea asta mare, noi copii ai lumii mici,

Facem pe pamantul nostru musunoaie de furnici;

Microscopice popoare, regi, osteni si invatati

Ne succedem generatii si ne credem minunati;

Musti de-o zi pe-o lume mica de se masura cu cotul

În acea nemarginire ne 'nvartim uitand cu totul. (Scrisoarea I)

• Raspunzand unei scrisori a lui Duiliu Zamfirescu, in care acesta il critica pe Caragiale - "o fire atat de fantastica si de muncita, in care arama si diamantul sunt legate impreuna spre a da iluzia unui inel ducal"- Maiorescu propune o definire non-schopenhaueriana a geniului:

convingerea ce o am despre Caragiale este ca are una din cele mai vioaie inteligente ce le poate produce natura, electric, buna memorie, momente in care aceasta extraordinara vibratilitate celulara a materiei cenusii din creieri il scoate mai presus de el insusi si-l face capabil de scrieri literare de mare valoare. (Caragiale, Opere 3, 615 si urm.)

Comparatia aceasta conceptie asupra geniului cu cea exprimata in studiul despre Eminescu si comentati diferentele si asemanarile.