Creeaza.com - informatii profesionale despre


Evidentiem nevoile sociale din educatie - Referate profesionale unice
Acasa » referate » literatura romana
Junimea si junimismul; Titu Maiorescu

Junimea si junimismul; Titu Maiorescu




Junimea si junimismul; Titu Maiorescu

Ca si "Dacia literara" a lui Mihail Kogalniceanu in 1840, societatea "Junimea", infiintata tot la Iasi, in 1863 (de catre Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi, Theodor Rosetti, Petre Carp si Vasile Pogor), si organul ei de presa, revista "Convorbiri literare" (aparuta din 1867), exprima, intr-un context cultural inca neasezat si nelimpezit, necesitatea imperioasa a unei directii. Junimismul se cristalizeaza si se face cunoscut mai intai prin conferinte publice, apoi prin sedinte de lectura si prin articolele din "Convorbiri literare" - revista care, in perioada ei ieseana (1867-1885), va domina net si va orienta viata literara romaneasca. Spiritus rector este, de aceasta data, Titu Maiorescu, care, printr-o frumoasa si semnificativa coincidenta, are in 1863 exact varsta lui Kogalniceanu in 1840: 23 de ani. Articolele si "campaniile" sale impotriva "directiei vechi" in cultura si literatura, in privinta limbii literare si a ortografiei, in problema neologismelor si a "betiei de cuvinte" au avut ca rezultat intrarea literaturii noastre intr-o noua faza de evolutie: faza autonomiei esteticului, a disocierii lui ferme de etnic (elementul national) si de etic (elementul moral). Efervescenta romantic-nationalista a generatiei pasoptiste, frazeologia ei generoasa, dar si bombastica, ignorand de multe ori, in virtutea unor nobile idealuri nationale, adevarul estetic (adica valoare propriu-zisa a operei), confuzia de planuri, toate acestea sunt inampinate de Maiorescu printr-un energic si rasunator "In laturi!". El il continua pe Kogalniceanu intr-o actiune, paradoxal, tot intemeietoare, propunandu-si "sa curete" terenul literar de impuritatile straine literaturii, sa elimine confuziile inca persistente si sa stabileasca niste criterii ferme, specifice culturii literare si "deduse" din estetica generala.

Sistemul sau este insa mult mai amplu si mai riguros, asa cum apare formulat in "Critice". Maiorescu este, de fapt, primul critic roman, cel care a fixat, cu o mana sigura si o intuitie fara gres (mergand in sensul evolutiei literaturii), reperele si rigorile acestei discipline. Din "lupa impotriva neadevarului" el va face mai intai o directie, apoi, o literatura. Perioada marilor nostri clasici, Eminescu, Caragiale, Creanga, Slavici, este si perioada marelui critic care le-a deschis paginile "Convorbirilor literare". Criteriul aparat de el s-a vazut "concretizat", intr-un mod exemplar, in operele acestora; frazele lui Maiorescu despre poezia lui Eminescu sau despre comediile lui Caragiale isi pastreaza inca si astazi validitatea critica.



Intr-o epoca in care idealul Unirii Principatelor fusese deja atins, mentorul "Junimii" nu mai accentueaza, ca altadata Kogalniceanu, pe ideea si principiul nationalitatii, ci pe ideea si principiul adevarului. Daca "Dacia literara" combatea "mania primejdioasa" a traducerilor, care "omoara in noi duhul national", "Junimea" si "Convorbiri literare" (dar si Eminescu in publicistica politica, ori Caragiale in comedii) combat acum, si mai virulent, importul de forme goale, de forme fara fond, dintr-o civilizatie si o cultura occidentale superioare. Pentru "Junimea" si pentru cel ce-i fixeaza programul, neadevarul nu poate fi scuzat si sustinut numai pentru faptul ca el poate servi afirmarii nationalitatii. (In acest sens, polemica pe care Maiorescu o va purta cu adeptii curentului latinist este elocventa.) Adevarul trebuie insa aparat si sustinut intotdeauna, oricat de dureros ar fi, pentru ca numai pe fundamentul lui se poate construi o cultura nationala. Altfel, se ajunge la "o literatura falsa si urata", care este "cel dintai pas spre degradarea culturei incepande".

Datoria criticii, visul maiorescian al "inteligentei libere", este aceea de a deosebi "adevarul de eroare si frumosul de urat", aratand exemplele negative si modelele demne de urmat, edificand o ierarhie valorica dupa criteriul strict estetic. Formula artei pentru arta isi gaseste in "Junimea" si in Titu Mairescu niste repere, rapid clasicizare, ale demnitatii si rigorii critice. O data cu ea, literatura romana intra intr-o varsta a modernitatii, iar generatiile urmatoare de critici isi vor raporta frecvent si in mod explicit demersurile la ideile estetice ale lui Maiorescu.







Politica de confidentialitate







creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.