Latinitate si Dacism - "Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent"

STUDIU DE CAZ

Latinitate si Dacism

"Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent"

G. Calinescu

(Editura Aristarc, Onesti, 1998 )

G. Calinescu debuteaza in opera sa, cu explicatia referitoare la cuvintele "torna, torna fratre", rostite pe campul de lupta, de un soldat al armatei conduse de Martin si Comentiolus in anul 579. In acest sens G. Calinescu afirma: "[.] vorbele acestea n-au niciunul din caracterele esentiale limbii romane si sunt numai niste vestigii de graiu romanic." Astfel un prim argument ce statuteaza latinitatea poporului roman este constituit de aparitia destul de tarzie a primelor documente oficiale scrise in limba romana "intr-o vreme cand graiul era de mult inchegat." Incepand cu 1521, anul aparitiei intaiului ravas romanesc, "Scrisoarea lui Neacsu din Campulung catre judele Brasovului Johannes Brenknér" (1521), folosirea limbii romane este din ce in ce mai deasa, apar primele texte mai lungi, constituite in mare parte de scrieri religioase: psaltiri, evangheliare, cazanii, liturghiere, dar in aceeasi perioada apare si tiparul. In viziunea lui Calinescu "toate acestea sunt de un mare interes cultural si linguistic, dar de o valoare estetica nula."

Pare un fapt izbitor ca limba in structura si lexicul ei fundamental este latina, intrucat masiva inraurire slavona ii induce in eroare pe cei nepregatiti "filologiceste". Insa in acest sens Calinescu afirma ca "tot ce priveste situarea omului pe pamant si sub astre, ca fiinta libera, civila, cu institutii si viata economica elementara, categoriile existentei in sfarsit intra in zona latina." Pentru ca "romanul crede in Dumnezeu, in ingeri, in zane si a fost botezat de preot la biserica, unde dumineca, mai ales batran, isi face cruce si se roaga. El nu e pagan, caci vede deasupra lui pe cer, soarele, luna, stelele si nu e salbatic. E domn, om vechiu de cetate si taran, avand o tara, o lege, ascultand de un imparat. Avand pamant, lucreaza, face aratura, semanatura, manueste sapa, secera, impinge boii. Seamana secara, trifoi, canepa. La padure, la munte, la ses, incaleca pe cal sau se duce pedestru ori cu carul. Toamna pe ploaie, vant, ceata, fulger, iarna pe ger de crapa pietrele sta la adapost. Are casa cu scoarte pe pereti, cu usa, o curte, un staul, un caine, vaca cu lapte, scroafa, oi, gaini. Dela fantana aduce apa cu ulciorul ori cu galeata" si multe alte fraze ce evidentiaza substratul latin al limbii romane.

Spre deosebire de acest fond, cel slavon "izbeste prin sunetele gangavite, gafaite, sumbre, de un grotesc trist adeseori". Majoritatea cuvintelor exprima pierderea demnitatii umane, inegalitatea, raporturile aspre de atarnare, umilinta, necesitatea, fiind apte pentru descrierea monstruosului: marsav, scarnav, trandav, gangav, garbov, carn, plesuv, curvar, nauc, prost, tamp. "Acum stau in fata in fata noul jupan si stapan care e bogat, lacom, mandru, darz,strasnic, grozav,naprasnic si robul: sarac, slab, blajin. Dela stapan iti vin, cand esti sluga, toate relele: bazaconia, munca, osanda, truda, ostenirea, tanjirea, boala, scarba, napasta, nacazul, ciuda,[.] El te dojeneste, te cazneste, te munceste, te obijdueste, te prigoneste, te huleste, te goneste, te izbeste, te razbeste, te sdrobeste, te striveste, te prapadeste." La aceasta serie de cuvinte se pot adauga multe altele ce nuanteaza teroarea, calamitatile, lumea haoticului: gloata,norod, potop, pojar, prapad, rascoala, primejdie, prapastie, bezna, iad, etc.

Cuvintele unguresti reprezinta un mijloc de imbogatire a vocabularului roman si nicidecum baza acestuia. Astfel, ungurismele scot in evidenta mestesugurile, produsele harniciei umane: ferastrau, hardae, barde, hamuri, lacate, zabale, ilauri. "Acolo sunt orasele cu belsuguri, gazdele mari si formalitatile pargaresti (hotar, vama). Dai seama, ai nevoie de chezas si platesti bir. Acolo cheltuiesti si bei aldamasul pe la fagadaie. Atitudinea specifica a poporului maghiar a fost tradusa in propriile lui cuvinte. Toate ale ungurului sunt uriase, el te ulueste, fiindca-i de neam si e gingas, plin de ganduri si de alean, desi sudueste

Turcismele vechi cuprind notiuni legate de interior oriental, obiecte de bazar: conac, fanar, cazan, tipsie, baltag, fildes, catifea. In timp au patruns termenii cu caracter otoman, de functii pompoase, de bucatarie exotica, de petreceri indecente, "de pezevenglacuri, caraghiozlacuri si pehlivanii.", cuvinte ce confera frazei un aspect multicolor si bufon. In opozitie cu acest limbaj se afla cuvintele grecesti din epoca fanariota, ce au un efect subtil, umoristic, reprezentand "finetea sufleteasca excesiva, pretentia culturala, pretiozitatea, sofistica, apelpisirea

Analizand caracteristicile fiecarui idiom, G. Calinescu afirma ca "dorul autohton e o stare de nostalgie senina, cheful oriental e o exaltare monotona, statatoare, jalea slava e depresiva si dureroasa, aleanul unguresc e exuberant, chinuitor. Cugetul latin e curat, aplicandu-se la el notiunea legata de constiinta, ungurescul gand este numai ascuns[.]. Gandul poate fi cu viclesug." Astfel, Calinescu reuseste, prin aceasta valoroasa analiza, sa statuteze intrun mod pregnant si autentic caracterul latin al limbii romane.