Creeaza.com - informatii profesionale despre


Cunostinta va deschide lumea intelepciunii - Referate profesionale unice



Acasa » referate » literatura romana
“Luceafarul”- comentariu

“Luceafarul”- comentariu



“Luceafarul”- comentariu

 

            Mihai Eminescu a prelucrat un basm romanesc intitulat “Fata in gradina de aur”, care aparuse intr-un memorial de calatorie, realizat de un german, Richard Kunisch in 1861. In acest basm personajul fantastic era unul negativ, un zmeu care, indragostindu-se de o fata de imparat, a cerut-o de sotie, promitandu-i sa o faca nemuritoare precum el. Fata l-a refuzat, cerandu-i zmeului sa renunte la lumea sa vesnica si sa devina muritor pentru ea. Zmeul ii promite aceasta si calatoreste spre Demiurg pentru a-i cere dezlegarea de conditia sa imuabila. Intre timp, tanara imparateasa s-a indragostit de semenul ei, Florin. Vazand tradarea, zmeul a pravalit o stanca asupra fetei necredincioase. Florin a ramas langa stanca ucigasa, murind de durere, iar zmeul s-a intors in lumea lui nepieritoare. In prima varianta, Eminescu a pastrat povestea identica, cu exceptia finalului, pe care l-a modificat astfel: zmeul i-a blestemat pe fata de imparat si pe Florin sa nu moara in acelasi timp si sa cunoasca suferinta despartirii si a singuratatii in iubire. In a doua varianta, Eminescu a transformat povestea folclorica intr-o meditatie filosofica: fata de imparat este mentinuta ca eroina, dar isi dubleaza identitatea (feminitatea ideala-femeia telurica), zmeul dispare si in locul lui este conceput Luceafarul (si in ipostaza de Hyperion), reflectand conditia geniului in lumea comuna si neimplinirea sentimentului de dragoste intre doua fiinte apartinand unor lumi ireconciliabile.

            Poemul debuteaza cu formula traditionala pentru basmul romanesc, care nu determina nici locul si nici momentul actiunii si plaseaza povestea imaginara intr-o indeterminare spatio-temporala.


            Fata de imparat este definita prin epitetul “prea frumoasa”, exprimat printr-un adjectiv la gradul superlativ absolut. Ea este unicul copil al cuplului imparatesc si se distinge atat prin armonia trasaturilor fizice, cat si prin insusirile ei sufletesti de exceptie: “mandra-n toate cele”. Poetul o compara cu imaginea crestina a “Fecioarei intre sfinti” si cu stralucirea “Lunii” in puzderia de stele a cerului nocturn.

            Fata ramane anonima numai in prima parte a poemului. Tanara aspira la dragostea idilica si viseaza la un tanar frumos, intruchipat de motivul Zburatorului. Ritualul de dragoste o aduce in fiecare seara langa fereastra castelului, prin care Luceafarul o priveste. Proiectat in “zare”, el se deplaseaza cu lumina lui stelara pe “miscatoarele” unde ale aerului si se reflecta in apele marilor, reprezentand un far pentru “corabiile negre”. Repetarea zilnica a acestei priviri reciproce provoaca atractia erotica dintre fiinta pamanteana si corpul stelar. Dragostea pentru Luceafar simbolizeaza aspiratia catre absolut si dorinta omului comun de a-si depasi conditia limitata de muritor.

            Primul dialog imaginar al celor doua personaje simbolice cuprinde chemarea fetei si raspunsul Luceafarului. Ea ii cere sa paraseasca lumea cosmica si sa se intrupeze ca o fiinta omeneasca. Luceafarul se arunca in apele marii, luminandu-le in adancuri, si din elementul acvatic se naste un “mandru tanar” cu aspect de inger. Poetul il compara cu un “voievod” din timpurile trecute, cu parul blond ca “aurul moale”, cu umerii goi, pe care este prins “un giulgiu vanat”, cu fata “stravezie si alba”, precum ceara, tinand in mana un “toiag” impletit din “trestii”, simbolizand un zeu al apei si al vegetatiei marine. Dar Luceafarul se dovedeste capabil sa reproduca numai forma umana, nu si pulsatia biologica. De aceea, are un aspect cadaveric si lipsit de viata. Poetul insusi il numeste, printr-o antiteza, « un mort frumos cu ochii vii ». Identitatea astrala a Luaceafarului este tradata de luminozitatea intensa a ochilor. Ii marturiseste fetei ca a patruns cu greu in lumea pamanteana si ca tata ii este cerul, iar mama ii este lumea acvatica. Cerul si marea ii sunt parinti simbolici, fapt ce sugereaza unitatea dintre spatiul celest si universul teluric. La randul sau, Luceafarul ii cere fetei sa devina “mireasa” lui, promitandu-i sa o transforme intr-o zeitate acvatica. In lumea abisurilor, ea va stapani “palate de margean” si toata suflarea oceanului va asculta de ea. Fata il va respinge, nu din mediocritate sufleteasca (asa cum s-a afirmat), ci pentru ca a intuit lucid ca nemurirea promisa inseamna moartea ei in sens uman. Ca sa renasca sub forma unei entitati eterne, ea trebuie mai intai sa piara inecata in apele marii. Fata ii reproseaza in consecinta ca vorbele sale si “portul” ii sunt “straine”, ca straluceste fara viata si ca lumina ochilor sai ii ii ingheata sangele in vene. Antitezele folosite de eroina demonstreaza intelegerea faptului ca cei doi apartin unor lumi diametral opuse: viata si inertia mortii (“caci eu sunt vie, tu esti mort”).

            Luceafarul sufera o infrangere care il face sa nu isi mai faca apartia trei zile (cifra fatidica), insa dragostea lui este mai puternica decat vointa si il face sa revina la fereastra fetei. A doua convorbire din timpul somnului urmeaza ritualul celei dintai, cu cateva diferente notabile. Auzindu-i chemarea, Luceafarul se prabuseste din ceruri. El se intrupeaza sub chipul unui demon, caracterizat prin imagini funebre. Parul ii este negru, pe cap poarta o “coroana” ce “arde”. Bratele neinsufletite si albe ca marmura ii ies dintr-un “giulgiu negru”, este palid la fata, iar ochii inflacarati clipesc intunecat (oximoron cromatic). De data aceasta parintii lui simbolici sunt Soarele si Noaptea. El isi repeta chemarea, dar ii promite iubitei sale ca o va transforma in cea mai luminoasa stea a cerului. Dragostea Luceafarului se explica si prin aspiratia lui spre lumea concreta si prin dorinta unei forme cosmice eterne de a imbraca si o alta conditie decat vesnicia incremenita in sine. Iubirea lor poate fi inteleasa si ca o atractie irezistibila a contrariilor. Metamorfozele Luceafarului in inger si demon esueaza deopotriva, pentru ca prototipul astral este incapabil sa dozeze corect insusirile umane. El ii provoaca fetei senzatia de inghet sau de ardere, in ambele ipostaze lumina lui fiind ucigatoare.



            Luceafarul evidentiaza dihotomia dintre calitatea lui de nemuritor si cea a fiintei supuse legilor firii si destinate mortii inevitabile. Fata de imparat ii va cere sa renunte la calitatea de corp ceresc, sa coboare pe pamant, devenind muritor ca si ea. Iubirea nu se poate implini decat omeneste si Luceafarul, ca si zmeul din poveste, ia hotarirea de a renunta la conditia eterna. Superlativul absolut folosit in versul “cat te iubesc de tare” justifica afectiv transpunerea fetei in conditia de obiect unic al pasiunii Luaceafarului si tanjirea acestuia dupa cunoasterea lumii pamantene. Hyperion accepta datina “pacatului” si, implicit, dezlegarea de legile vesniciei. Pentru a-si schimba conditia primordiala, el de indreapta catre centrul lumii si incearca sa convinga divinitatea de importanta covarsitoare a experientei lui sentimentale.

            Incepand cu partea mediana a poemului, fata isi pierde anonimatul si se individualizeaza prin numele de Catalina. Nu intamplator barbatul si femeia poarta acelasi nume (Catalin si Catalina), pentru ca sunt exponentii individuali ai aceleiasi spete omenesti. Ei reprezinta simbolul perechii, al cuplului uman alcatuit pe baza unui sentiment de atractie erotica reciproca.

            Daca Luceafarul avusese fie o conditie ingereasca, fie una demonica, in schimb Catalin este conceput ca un om obisnuit, de conditie modesta, care indeplinea rolul de “paj” al tinerei imparatese. Eminescu il defineste din punct de vedere social drept bastard si orfan, numindu-l “baiat din flori si de pripas”, ca sa sublinieze conditia lui precara de viata. Pajul, care duce trena fetei, suplineste vitregia conditiei sociale prin indrazneala si prin curajul cu care isi declara iubirea fata de Catalina. Tanarul traieste sub semnul “norocului” si incearca o forma de seductie erotica asupra fetei de imparat. Majoritatea criticilor nu a observat refuzul initial al Catalinei fata de pajul indraznet si nici luciditatea cu care eroina il opune pe Catalin lui Hyperion. Catalina isi da seama ca dragostea ei pentru Luceafar este echivalenta cu “un dor de moarte”, caci omul nu poate atinge eternitatea decat parasind lumea fiintei. Catalin ii explica fetei ritualul iubirii si opune ideea de fericire pamanteana celei ideale, pe care ea nu si-o va implini niciodata. Acceptandu-l pe Catalin, eroina nu-si demonstreaza mediocritatea, ase cum s-a sustinut, ci are revelatia asemanarii de conditie si de structura umana cu cel care apartine aceleiasi lumi ca ea. Problema distinctiei morale intre fiinta comuna (Catalina) si spiritul de exceptie (Hyperion) este depasita de planul fizic si ontologic, in care fiintele apartinand aceleiasi lumi se armonizeaza intre ele. Totusi, Catalina isi exprima regretul pentru dragostea ei initiala, care ramane o proiectie nostalgica. Ea recunoaste ca va fi totdeauna despartita de spatiul astral in care locuieste Luceafarul: “In veci il voi iubi si-n veci/ Va ramanea departe” (repetitia locutiunii adeverbiale de timp marcheaza zadarnicia unei astfel de iubiri).

            Al doilea moment al partii mediane a poemului infatiseaza zborul Lucefarului si dialogul sau cu Demiurgul. Divinitatea reprezinta Absolutul, adica materia universala, superior organizata si ordonata de catre o fiinta necunoscuta si nerelevata inteligentei omenesti. In raport cu demiurgul (esenta imuabila), Hyperion este o forma individualizata a absolutului, deci un fragment de materie eterna.Dorinta lui Hyperion de a fi dezlegat de nemurire reprezinta vointa lui de a primi o alta structura, marcat de vitalitate, compatibila cu ideea dragostei omenesti.

            Dialogul lor se transforma intr-o controversa, in finalul careia Hyperion va fi refuzat. Pentru “o ora de iubire”, el accepta sa plateasca orice “pret”, afirmand ca tatal ceresc cunoaste secretul vietii si este capabil sa insufle traire vitala corpurilor inanimate, precum steaua.



            In termeni filosofici, el accepta ideea de “repaos”, careia i-o opune pe aceea de miscare si de continua modificare a formelor vii. Demiurgul apreciaza ca aceasta cerere este imposibil de indeplinit, pentru ca materia universala nu-si poate contrazice conditia primara de existenta. Modificand legile firii, adica ceea ce a statornicit o data pentru totdeauna, Creatorul lumii si al fapturilor acesteia s-ar nega, implicit, pe sine. Ca sa-l consoleze pentru refuzul de a-l transforma intr-un muritor, tatal ceresc ii ofera lui Hyperion urmatoarele compensatii: posibilitatea de a primi intelepciunea cosmica, descifrand toate tainele lumii; inzestrarea glasului fetei iubite cu insusiri orfice, datorita carora vocea ei divina sa se auda pana in varful muntilor si in insulele marilor; puterea universala, dreptatea si taria, prin intermediul carora sa stapaneasca intreg pamantul si popoarele ce vietuiesc si se succed pe suprafata lui.

            Demiurgul defineste conditia umana prin precaritatea ei, ca sa-l determine pe Luceafar sa renunte la ea. Oamenii se nasc si mor, generatii anonime succedandu-se unele altora; idealurile omenesti sunt “desarte” si ele nu dureaza in timp; existenta limitata a fiintelor este guvernata de “noroc” sau de “prigoniri de soarte”, care provoaca fie o fericire vremelnica, fie o deziluzie permanenta. In antiteza cu nestatornicia vietii umane, se plaseaza durata eterna a astrilor, mereu egali cu sine si care nu se schimba niciodata. Ei nu cunosc notiunea de timp, nici pe aceea de spatiu si nu au revelatia mortii in absenta cunoasterii vietii. Hyperion “ramane” neclintit in locul lui “menit din cer”, in succesiunea neschimbata a rasariturilor si a asfintiturilor, caci el vietuieste, dar nu fiinteaza. Nu numai oamenii pier, ci si corpurile ceresti: daca in urma unor cataclisme cosmice stelele se pot dezagrega si ele, in locul astrilor intunecati si reci “se naste iarasi soare”.

            Faptura divina atotcunoscatoare stie ce se petrece, deopotriva, in cer si pe Pamant. Ea prevede necredinta fetei si il indeamne pe Hyperion sa se intoarca spre “pamantul ratacitor” si sa se convinga de infidelitatea Catalinei.

            In partea finala a poemului, Luceafarul surprinde idila pamanteasca dintre Catalin si Catalina. Imbratisarea tinerilor semnifica aspiratia catre fericire a perechii pamantene.

            Hyperion traieste o drama atat din punct de vedere al cunoasterii, cat si afectiv. Vazand iubirea tinerilor, el devine constient de conditia sa eterna, care este ireversibila. Catalina ii adreseaza chemarea obisnuita, dar nu-i mai cere sa-i lumineze ”viata”, ci “norocul”. Astfel, cea ed-a treia invocatie adresata Luceafarului marcheaza si dorinta superstitioasa a fiintei pamantene de a-si prelungi fericirea prin asocierea duratei acesteia unei “stele cu noroc”. Luceafarul refuza cerinta fetei pe care o numeste “chip de lut”, amintindu-i –in sens crestin- de pamantul din care s-a nascut si in care va fi ingropata dupa moarte.

            Morala “Luceafarului” eminescian nu este alta decat cea desprinsa din inegalabilul “Tinerete fara batranete si viata fara de moarte”: generalul tanjeste dupa intruchipare individuala, iar in antiteza, umanul aspira catre idealitatea eterna; fiecare categorie ispaseste propria sa determinare si cele doua universuri raman incompatibile, deoarece, apreciaza filosoful C. Noica in “Sentimentul romanesc al fiintei”, “Exista in lumea fiintei un fel de lume a generalului pur, in care oamenii nu au asezare”.








Politica de confidentialitate

.com Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 PROIECT DE LECTIE Clasa: I Matematica - Adunarea si scaderea numerelor naturale de la 0 la 30, fara trecere peste ordin
 Proiect didactic Grupa: mijlocie - Consolidarea mersului in echilibru pe o linie trasata pe sol (30 cm)
 Redresor electronic automat pentru incarcarea bateriilor auto - proiect atestat
 Proiectarea instalatiilor de alimentare ale motoarelor cu aprindere prin scanteie cu carburator

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 Lucrare de diploma - eritrodermia psoriazica
 ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI LA CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1946-1947)
 Proiect diploma Finante Banci - REALIZAREA INSPECTIEI FISCALE LA O SOCIETATE COMERCIALA
 Lucrare de diploma managementul firmei “diagnosticul si evaluarea firmei”

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 CONTABILITATEA FINANCIARA TESTE GRILA LICENTA
 LUCRARE DE LICENTA - FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT
 Lucrare de licenta stiintele naturii siecologie - 'surse de poluare a clisurii dunarii”
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 Proiect atestat informatica- Tehnician operator tehnica de calcul - Unitati de Stocare
 LUCRARE DE ATESTAT ELECTRONIST - TEHNICA DE CALCUL - Placa de baza
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 Proiect atestat tehnician in turism - carnaval la venezia




REALITATE SI FICTIUNE
Comentariu Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga
STUDII AMERICANE
Povestea lui Harap-Alb( 1 august 1877)
“In gradina Ghetsimani” - comentariu
Hanu – Ancutei de Mihail Sadoveanu comentariu
Dictionarul limbii romane moderne
Comedia


Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu