Creeaza.com - informatii profesionale despre


Cunostinta va deschide lumea intelepciunii - Referate profesionale unice



Acasa » referate » literatura romana
Mihai Eminescu - Universul poetic

Mihai Eminescu - Universul poetic



Mihai Eminescu - Universul poetic

 

            Mihai Eminescu (1850-1889), cel pe care Nicolae Iorga avea sa-l numeasca “expresia integrala a spiritului romanesc”, a vazut lumina zilei la Botosani, la 15 ianuarie 1850.  In ambianta de vis a mosiei Ipotesti, Mihai isi va petrece copilaria, stabilind o puternica legatura sufleteasca cu natura. Acumularile din vremea copilariei (atractia catre folclor- doinele, basmele, povestile- imaginea naturii eterne) se vor sedimenta in memoria afectiva a poetului si se vor metamorfoza, peste ani, in poezie.

            Primele incercari in versuri dateaza din 1866, cand inchina prfesorului sau, disparut prematur, poezia “La mormantul lui Aron Pumnul”, publicata intr-o brosura omagiala a elevilor gimnaziului, unde semneaza Mihai Eminovici. In acelasi an, debuteaza in revista “Familia” cu poezia “De-as avea”, salutat cu entuziasm de Iosif Vulcan, directorul revistei, care ii preschimba numele din Eminovici in Eminescu, modificare adoptata de poetul insusi.

            Adevaratul debut se produce in 1870, cand, de la Viena, trimite revistei iesene « Convorbiri literare » trei poezii : « Venere si Madona », « Mortua est », « Epigonii », creatii pe care Maiorescu le foloseste drept argumente esentiale in definirea directiei noi in cultura romana. La insistentele lui Maiorescu, Eminescu vine, in 1877, la Bucuresti ca redactor principal la ziarul “Timpul”, alaturi de I.L. Caragiale si de Ioan Slavici. Activitatea publicistica febrila desfasurata la “Timpul” este epuizanta, grabind izbucnirea bolii care incheie amara “pribegie” a creatorului de geniu prin lume. Fiinta celui care pretuise mai mult decat propria-i viata cunoasterea, fiorul cosmic al naturii si imaginea iubirii perfecte este redata eternitatii la 15 iunie 1889, cand descopera ca “Timpul mort si-ntinde trupul si devine vecinicie” (“Scrisoarea I”).


Conceptia despre poezia si misiunea poetului

            Atat in poeziile antume cat si in cele postume Eminescu isi formuleaza ideile proprii despre arta literara si despre conditia poetului. Preferinta pentru valorile romantice a marturisit-o el insusi in poemul “Eu nu cred nici in Iehova”:

            “Nu ma-ncantati nici cu clasici

            Nici cu stil curat si antic.

            Toate-mi sunt deopotriva,

            Eu raman ce-am fost: romantic.”

            In ciuda afirmatiei sale categorice lirica eminesciana are si trasaturi clasice: cunoasterea literaturii si a artei antice, pretuirea idealurilor de bine, frumos si de adevar (triptic estetic specific filosofiei antice), aspiratia catre ideea de perfectiune si echilibru, stilul reflexiv, sententios, armonios, limpede si –uneori- cu accente ironice.

            Conceptia estetica a lui Eminescu are doua componente : una nationala, bazata pe retorica romantica, specifica scriitorilor de la 1848, si cealalta de sorginte cultural-europeana, inspirata din filosofia idealist-kantiana si shopenhaueriana.

            Obsesia artistului a fost sa gaseasca cuvintele “ce exprima adevarul” si creatia lui sa puna in evidenta adevarurile vietii si ale suferintelor omenesti. Una dintre ideile frecvente in lirica eminesciana este aceea potrivit careia, prin formele nepieritoare ale artei, omul reuseste sa invinga vremelnicia existentei sale si chiar eternitatea timpului. Numai lasand in urma lui o opera artistica de valoare universala, scriitorul autentic atinge nemurirea spirituala datorita plasmuirii frumosului artistic : « Numai poetul/ Ca pasari ce zboara deasupra valurilor/ Trece peste nemarginirea timpului… ».

Poezia iubirii si a naturii

            Lirica eminesciana infatiseaza iubirea inteleasa ca sentiment intemeietor. Mitul erotic subliniaza importanta perechii ideale, formate dupa modelul adamic si al Androginului platonician. Cuplul uman, unit printr-o dragoste impartasita, intemeiaza viata fiintei, impacand-o cu ritmurile lumii cosmice. Interferenta dintre tema iubirii cu aceea a naturii este o modalitate lirica preluata de Eminescu din poezia folclorica.

            Eminescu nu a fost un simplu pastelist, pentru ca el nu a descris imagini reale, ci cadre fantastice aspatiale si atemporale. Natura eminesciana are o valoare intelectual-reflexiva, caci elementele sale componente devin simboluri ale meditatiei poetului. Decorul eminescian este specific si reuneste cele doua dimensiuni esentiale- terestrul si cosmicul- reconciliate intr-o viziune unitara a naturii universale. Pentru poet, spatiul cosmic este imaginat in doua ipostaze: fie intr-o proiectie a genezei, fie intr-una a stingerii depline, prin care se prefigureaza disparitia civilizatiei omenesti si chiar dezagregarea cosmosului. Armonia universala reconciliaza contrariile, poetul construind –deopotriva- imagini cosmogonice si escatologice. In cadrul fizic eminescian, erosul evolueaza in timp, de la idealitate la dezamagire si la o atitudine contemplativ-filosofica despre semnificatia iubirii trecute. Dintre elementele terestre predomina cele acvatice, concretizate sub forma izvoarelor, a lacurilor, a marii si a oceanului. Dintre vegetale, poetul prefera teiul si salcamul, simboluri ale verii, ale miresmelor florale si ale plenitudinii germinative. Elementele cosmice recurente in poezia eminesciana sunt: cerul, stelele, luceferii si, mai ales, luna. Natura terestra este sugerata intr-o continua rotire a anotimpurilor, care marcheaza trecerea irevocabila a timpului. Eternitatea duratei temporale este mereu pusa in antiteza cu efemeritatea existentei omenesti. Decorul eminescian teluric are adesea un aspect paradisiac, de o perfectiune ideala, unde elementele de flora si fauna abunda. Este o natura mitica, de inceput de lume, in care cuplul uman reactualizeaza imaginea perechii omenesti primordiale din Eden.

            Consonanta dintre natura si iubire este evidentiata de catre Eminescu prin doua atitudini lirice distincte: cand imagineaza o dragoste fericita sub forma implinirii erotice, poetul infatiseaza peisaje familiare de basm, intime, ocrotitoare; cand, dimpotriva, evoca dezamagirea lui in iubire si spulberarea unui sentiment odinioara puternic, el proiecteaza un decor sumbru, incremenit, rece, cu elemente naturale stinghere, lipsite de podoabe vegetale si chiar agonizante

Folclorul, izvor de inspiratie

            Eminescu a vazut in folclorul national o sursa importanta de inspiratie creatoare. G. Calinescu observa doua maniere distincte de folosire a elementelor folclorice de catre Eminescu: fie preluarea directa a motivelor si a temelor recurente in lirica folclorica, fie modificarea culta a surselor populare.

            Romanticul Eminescu afirma ca o literatura culta nu isi poate defini specificul national decat in masura in care a valorificat integral traditiile istorice si folclorice ale natiunii sale. El considera ca literatura populara a reusit performanta artistica de a gasi expresia cea mai potrivita, mai directa si succinta de exprimare a ideilor rapsozilor, prin slefuirea colectiva si succesiva a aceluiasi text folcloric de catre mai multi autori anonimi.

Influente in lirica eminesciana

            Arthur Schopenhauer (1778-1860) considera realitatea o aparenta, o iluzie in spiritul budismului. Viata omului constituie o permanenta deziluzie si sursa de suferinta, de sub tirania careia omul se poate elibera numai partial, prin contemplare estetica (cu ajutorul muzicii) si total, prin “nirvana” (inabusirea vointei de a trai si, implicit, stingerea suferintei). Lumea este un “lucru in sine” ca urmare a manifestarii unei “vointe oarbe de a trai”, asadar, un prilej de nefericire perpetua. Existenta in spirit este lipsita de determinari si tinde spre absolutul care se opune lumii fenomenelor generatoare de suferinta. Conceptul de “nirvana” (in sanscrita- stingere) simbolizeaza “repaosul absolut” (incetarea ciclului reincarnarilor si eliberarea definitiva de suferinte, obtinuta prin contemplatie si asceza).



            Budismul a fost intemeiat de Buddha, care se numea in realitate printul Siddartha Gautama. Miscarea ideologica si filosofica a fost indreptata impotriva rigiditatii sistemului brahmanic de casta din vechea societate sclavagista indiana. Ideea centrala este aceea ca, din pricina cautarii continue a placerii, viata devine un izvor de suferinta si de iluzii. Salvarea de perspectiva durerii se poate obtine prin detasarea spirituala, prin renuntarea la orice placeri efemere, prin “perfectionarea spirituala”, a carei ultima treapta este “nirvana”, starea de fericire mistica, pe care budistii cred ca o pot obtine prin eliberarea de grijile vietii si prin contopirea individului cu esenta divina. Budismul s-a caracterizat prin: pesimism extrem, ascetism, pasivitate si propovaduirea neimpotrivirii la raul din lume, a egalitatii religioase iluzorii intre oameni.

Teme literare fundamentale

            1)Timpul ca dimensiune ireversibila constituie o supratema abordata de Eminescu deopotriva in creatia sa lirica si epica, unde dubla opozitie ontologica timp obiectiv/timp subiectiv, durata consecutiva (cronologica)/durata simultana (juxtapunerea, alaturarea secventelor din epoci distincte) este rezolvata in favoarea celui de-al doilea termen. Eminescu distinge intre timpul uman, timpul terestru si timpul cosmic.

            2)Mitul nasterii si al mortii universului: “masinaria lumii” este vazuta, in sens filosofic, “incepand cu momentul genezei si incheind cu stingerea imaginata de poet sub forma apocalipsului” (Eugen Simion).

            3)Mitul istoriei: poemele explica mersul societatii omenesti si sunt construite pe baza unor antiteze ce exprima o “incompatibilitate fundamentala: aceea dintre plenitudinea si intelepciunea trecutului si formele decadente ale prezentului” (Eugen Simion). Un Eminescu satiric, vizionar, exprimand o genuina scarba de tot ce este decazut si lipsit de grandoarea idealurilor sau, dimpotriva, inflacarat aparator al valorilor traditionale se manifesta in interiorul unui vast spatiu liric.

            4)Mitul “dascalului” care “stie sa citeasca semnele intoarse din cartea lumii si apara legile vechi. El este urmasul zeilor din timpurile mitice si traieste intr-o pestera misterioasa sau in umbra zidurilor egiptene” (Eugen Simion).

            5)Mitul erotic are fie nuanta idilizanta, fie dimensine filosofica. Intr-un loc sugereaza voluptatea adormirii, intr-altul dezvaluie melancolia neimplinirii sentimentale ori incompatibilitatea structurala si neputinta comunicarii intre eternul cosmic si umanul trecator.

            6)Mitul oniric imagineaza lumi posibile, spatii cosmice atinse de magia visului extins la scara planetara. Pe taramurile inchipuite stapaneste adevarata armonie, cresc si se dezvolta miraculor o alta flora si fauna.

            7)Mitul regresiunii spre elementar, al intoarcerii intr-o natura fabuloasa, de inceput de lume. Aceasta formeaza un spatiu de securitate pentru spiritul romantic, bolnav de nemarginire, ostil limitelor inguste ale existentei si ale telurilor marunte. Codrul cu vegetatia luxurianta este cadrul ideal in care se va produce “recosmicizarea” omului.

            8)Mitul creatorului exprima pozitia in lume si rostul mai inalt al omului de spirit in raport cu toate celelalte experiente ale individualului. Natura umana, spiritualizata prin contemplatie si traire ascetica in planul ideilor, iese din stricta forma individuala, pe care o imbraca in mod accidental, si capata masura generalului, a prototipului.

            9)Mitul literar (al poeziei). Lirica poetului se confunda cu un “orfism generalizat”, caci toate ideile, starile de suflet, viziunile, miturile, un fel de a fi in lume, disperarea si bucuria se purifica intai, trecand printr-un discurs muzical.

Motive artistice adiacente

            Geniul este, concomitent, un spirit al analizei (al profunzimii), dar si al sintezei (al corelarii) temelor lirice cu o varietate de motive, mai ales de sorginte romantica, cum ar fi:

a)motive ale conditiei umane: omul si istoria, raul din lume si inechitatea sociala, panorama desertaciunilor omenesti, meditatia patriotica si satira politica, izolarea omului de geniu in lumea comuna, masura egal aplicata tuturor oamenilor prin destinul lor tragic, triada lumeasca “aur, marire si amor”

b)motive filosofice: haosul si universul, cosmogonia reunind tabloul genezei cu cel al escatologiei, Archaes (prototipul imuabil) si avatarii (intruparile succesive ale acestuia), motivul dublului (fratele geaman), somnul si visul, ocultismul si astrologia (halucinatii de timp si spatiu), viata ca vis, titanismul si “zborul uranic” (ascensiunea la cer si caderea din vis), magnetismul (spiritismul- invocarea duhurilor), inanimatul animat si reversul fenomenului, pactul cu diavolul, metempsihoza, omul vesnic

c)motive erotice si ale decorului eminescian fabulos: erosul ideal si “floarea albastra”, demonul feminin/ femeia-inger, zeitatea incomplet intrupata, natura mirifica, “giganticul si natura minima”, “macabrul si paradisiacul”, “lunatismul”.

Curente literare de referinta



            1)Romantismul constituie o miscare artistica si literara, afirmata in primele decenii ale secolului al XIX-lea, in Europa, care a fost pregatita de un moment literar de tranzitie de la iluminism la romantism, numit preromantism. Dintre preromanticii nostri ii amintim pe: Vasile Carlova, Ion Heliade-Radulescu, Grigore Alexandrescu. Romantismul s-a afirmat initial in Anglia, apoi s-a raspandit in Germania, in Franta si in intreaga Europa. Aceasta miscare culturala a cuprins nu numai literatura, ci si artele plastice, muzica, filosofia, istoria si estetica. In Germania, romantismul a avut cea mai larga audienta, caci a reinviat interesul pentru Renastere, pentru istorie, folclor si filosofie. Doi mari poeti preromantici au pregatit curentul literar german: J.W. Goethe si Fr. Schiller. Dintre poetii romantici s-au impus: Jean- Paul Richter, Johann Christian Friedrich Holderlin, Novalis, ultimii doi influentand puternic lirica eminesciana in latura ei onirica si vizionara.

Tinand cont de momentul afirmarii romantismului pe scena europeana si de cel al creatiei eminesciene propriu-zise, critica literara l-a integrat pe Eminescu romantismului tarziu. Acest decalaj temporal a provocat si imbinarea trasaturilor romantice ale liricii eminesciene cu cele clasice. Nu numai poetii germani l-au influentat pe Eminescu, ci si marii poeti francezi si englezi, incadrati in aceasta miscare culturala: Victor Hugo, George Gordon Byron.

Principiile estetice care au guvernat miscarea romantica :

  1. preponderenta cultivarii sensibilitatii, a imaginatiei si a fanteziei creatoare in defavoarea ratiunii lucide;
  2. evaziunea in trecut, apreciata ca o forma de contrapondere a realitatii obiective, de care romanticii erau dezamagiti. Evaziunea lirica se realizeaza sub forma visului sau a somnului, intr-un decor preferential nocturn;
  3. contemplarea naturii, sub forma descrierilor (in pasteluri) si a meditatiilor asupra universului;
  4. interesul pentru traditii, istorie si folclor national;
  5. prezentarea unor eroi exceptionali, actionand in imprejurari deosebite (de pilda, conditia artistului de geniu in lume);
  6. importanta acordata sentimentelor omenesti si mai ales iubirii, intelese ca o traire afectiva puternica si intemeietoare a cuplului omenesc integrat armoniei universale;
  7. descoperirea infinituluin spatial si temporal (spatiul si timpul sunt notiuni relative, proiectii subiective, asa cum le-au definit filosofii idealisti);
  8. pretuirea libertatii de creatie la nivelul limbii literare precum si amestecul genurilor si al speciilor literare. Caracteristica romantismului este si largirea vocabularului poetic, prin patrunderea arhaismelor, a regionalismelor si a constructiilor specifice limbajului oral. Printre procedeele stilistice caracteristice romantismului s-au impus antiteza si comparatia dezvoltata in definirea unor situatii, idei, attitudini sau in caracterizarea personajelor.
  9. ironia romantica bazata pe simularea acordului cu un anumit punct de vedere, ce apare mai ales in opera romanticilor germani, are drept scop tocmai accentuarea opozitiei fata de ideea ironizata de autori. Adesea ironia romantica dobandeste accente satirice si pamfletare ca in “Scrisorile” lui Eminescu.

Asadar, acest curent literar a generat chiar un stil si o atitudine tipic romantice, caracterizate prin dominatia particularului asupra generalului, a individualului asupra colectivitatii, a sentimentelor asupra ratiunii, prin interesul deosebit fata de natura, mediu ambiant, culoarea locala (concretizata in elementele decorului, in traditiile istorice, etnografice si folclorice). Tipologic, o atitudine “romantica” va exista intotdeauna si se va raporta, prin opozitie, la una “clasica”.

2)Ideea de clasicitate: Orientarea si atitudinea clasicizanta converg spre un tipar moral care stipuleaza drept principiu estetic echilibrul intre continutul si forma operei de arta, asigurat in asa masura incat s-o indeparteze de exagerari si artificiu, armonizare ideala spre care tinde creatia tuturor marilor scriitori romani. Eminescu a cunoscut limbile stravechi, a pretuit cultura si filosofia de factura clasica, preluand idei platoniciene, stoice si epicureice. Cunoasterea literaturii si a artei antice, venerarea idealurilor de bine, frumos si de adevar (triada estetic-morala specificca filosofiei antice), aspiratia catre ideea de perfectiune si de echilibru, stilul reflexiv, sententios, armonios, limpede si –uneori- cu accente ironice (de satira superioara) sunt trasaturi clasice ale operei eminesciene.

Concepte operationale aplicate

            Atitudinile tipic romantice sunt: dominatia individualului asupra generalului, a sentimentelor asupra ratiunii, dezamagirea si suferinta geniului in lumea comuna, interesul fata de natura, atentia pentru redarea culorii locale. Indragostitul adopta atitudinea tipica a adoratorului mistic, care prefigureaza o noua religie- iubirea sacra. Discursul liric coincide cu un monolog adresat de aspirantul la dragoste femeii divinizate, pe care o invoca si o elogiaza prin exclamatii si interogatii retorice.

            Antiteza consta in prezentarea in opozitie a unor caracteristici, personaje, idei, cu scopul de a evidentia o categorie dintre ele sau de a formula o concluzie morala din opunerea lor.

            Sonetul este o poezie cu forma fixa, alcatuita din 14 versuri, in general din doua catrene si doua tertete, catrenele avand rima imbratisata, iar tertetele- rima libera variata. In sonet exista regula ca nici un cuvant sa nu se repete, in afara, bineinteles, a conjunctiilor, a prepozitiilor si a verbelor auxiliare. Versul ultim are, uneori, caracter de maxima. Majoritatea silabelor sunt neaccentuate, asigurand “Sonetelor” eminesciene o cadenta monotona, lenta, in acord cu starea de “somnie” a eului poetic.



            Epitetul consta in reliefarea unor insusiri deosebite ale obiectelor, fiintelor, ideilor, fenomenelor si ale starilor sufletesti.

            Vedele (in sanscrita veda- “cunoastere”, “stiinta”) sunt documente literare si filosofic-religioase ale Antichitatii indice, redactate intre mileniile II-I i. Hr., care au devenit “Cartile sfinte” ale brahmanilor si ale hindusilor. Mihai Eminescu s-a inspirat din “Imnul creatiunii lumii” care face parte din culegerea “Rigveda” (Veda imnurilor), mai ales in descrierea poetica a genezei din “Scrisoarea I”, unele versuri ale autorului roman fiind aproape identice cu cele din modelul antic indian.

            Tautologia reprezinta o judecata logica, in care ideea – o data formulata- este intarita prin repetitie, pentru a-i accentua importanta. (ex: “Codrule, codrutule”, “Vom visa un vis ferice”, etc).

            Metafora este figura de stil prin intermediul careia se prezinta ca echivalenti doi termeni distincti, intre care se realizeaza un transfer de trasaturi semantice. Transferul este posibil datorita continutului semantic –partial comun- al elementului substituit si al celui care se substituie. Se mai numeste si trop prin asemanare sau prin analogie.

            Catrenul reprezinta strofa de patru versuri care pot avea structuri, forme si lungimi diferite, iar rimele sunt incrucisate sau imbratisate. Este tipul de structura prozodica cel mai frecvent intalnit in lirica clasica si moderna.

            Sinecdoca, numita si comprehensiune, este forma particulara a metonimiei, realizata prin inlocuirea unui nume cu altul, pe baza unei relatii cantitative intre cei doi termeni. Aceasta foloseste partea pentru intreg in locul partii, particularizeaza generalul, utilizeaza genul pentru specie si invers, singularul pentru plural, etc. (ex : « Cand la ziua cea de mane abia cuget-un sarac).

            Epizeuxisul (figura de constructie) este o figura de stil a repetitiei, care consta in reluarea imediata a unui cuvant intr-un vers sau intr-o fraza ; efectul artistic este cel al intensificarii ideii sau actiunii evidentiate.

            Meditatia este specia liricii, cu caracter filosofic, ce exprima, cu mijloace artistice, reflexii asupra existentei.

            Strofa polimorfa este cea mai ampla structura prozodica, fiind alcatuita dintr-un numar mare de versuri, de la sapte la douasprezece si chiar mai multe in lirica actuala.

            Cvinaria este strofa alcatuita din cinci versuri care pot avea orice masura, dar respecta, in ceea ce priveste rima, regulile generale.

            Tertetul este strofa alcatuita din trei versuri.

            Tertina este o poezie cu forma fixa, ordonata in strofe de trei versuri endecasilabice (11 silabe), integrata intr-un ansamblu strofic de aceeasi factura. Primul vers rimeaza cu al treilea, iar al doilea- cu versurile intai si al treilea din strofa urmatoare, aceasta schema a rimelor continuand pana la ultima strofa, al carei al doilea vers rimeaza cu un vers final, izolat.

            Imprecatia este o forma speciala de invocatie si de interogatie care formuleaza dorinta de a-l vedea pe un adversar (ori un ins ticalosit) implinind sau suportand actiuni cu efecte dezagreabile –daunatoare siesi-, ca o consecinta a propriilor defecte ori a unui comportament blamabil.

            Metonimia este un trop prin corespondenta directa, caci numele unui obiect este inlocuit prin altul, complet diferit, dar cu care el insusi se afla intr-o relatie de contiguitate logica (spatiala, temporala sau cauzala). Exista metonimia cauzei, a instrumentului, a efectului, a continatorului prin continut, a posesorului, a intregului inlocuit prin parte, etc.

            Oximoronul este o forma particulara de antiteza, care apare de obicei antitetizata, fiind o asociere paradoxala a doi termeni contradictorii (chiar incompatibili din punct de vedere logic), cu efecte expresive surprinzatoare. Se inrudeste si cu paradoxul propriu-zis. (ex.: “Neguri albe, stralucite”)

            Romanta a fost la origine un cantec popular dedicat eroilor unor intamplari extraordinare sau unor povesti de dragoste pilduitoare si are o forma scurta si simpla, caracterizata prin melancolie si muzicalitate. Eminescu a ales romanta pentru fondul ei liric esential si pentru caracterul direct al confesiunii.









Politica de confidentialitate

.com Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 PROIECT DE LECTIE Clasa: I Matematica - Adunarea si scaderea numerelor naturale de la 0 la 30, fara trecere peste ordin
 Proiect didactic Grupa: mijlocie - Consolidarea mersului in echilibru pe o linie trasata pe sol (30 cm)
 Redresor electronic automat pentru incarcarea bateriilor auto - proiect atestat
 Proiectarea instalatiilor de alimentare ale motoarelor cu aprindere prin scanteie cu carburator

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 Lucrare de diploma - eritrodermia psoriazica
 ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI LA CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1946-1947)
 Proiect diploma Finante Banci - REALIZAREA INSPECTIEI FISCALE LA O SOCIETATE COMERCIALA
 Lucrare de diploma managementul firmei “diagnosticul si evaluarea firmei”

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 CONTABILITATEA FINANCIARA TESTE GRILA LICENTA
 LUCRARE DE LICENTA - FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT
 Lucrare de licenta stiintele naturii siecologie - 'surse de poluare a clisurii dunarii”
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 Proiect atestat informatica- Tehnician operator tehnica de calcul - Unitati de Stocare
 LUCRARE DE ATESTAT ELECTRONIST - TEHNICA DE CALCUL - Placa de baza
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 Proiect atestat tehnician in turism - carnaval la venezia




Feminism si feminitate din perspectiva generala
CEREMONIALUL NUPTIAL - simbol al vietii omenesti
REALITATE SI FICTIUNE
LIMBAJUL COTIDIANULUI IN OPERA LUI MIRCEA CARTARESCU - VALENTE ALE CUVANTULUI
Influenta turca
Nuvela Alexandru Lapusneanul de Costache Negruzzi comentariu
Hanu – Ancutei de Mihail Sadoveanu comentariu
ROLUL POEZIEI IN INVATAREA LIMBII FRANCEZE


Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu