Opera lui vasile alecsandri

OPERA LUI VASILE ALECSANDRI

Opera lui Vasile Alecsandri este rezultatul unui program (estetic si ideologic) si mai putin rodul unei spontaneitati arbitrare sau al unei vesele fantezii. Gravitatea reala dar indelung contestata a dramaturgului nu trebuie cautata in tentatia sublimului, in mitul "ciocarliei si a vulturului" ci in consecventa cu care si-a impus un eziderat social si un ideal moral, intr-o vreme cand in Europa nu scria numai Hugo si Tolstoi ci si micii autori francezi de vodeviluri, "scriitorii europeni", pe care Alecsandri i-a asimilat in maniera de mare scriitor. (In acest sens, cartea lui Charles Drouhet - "V. Alecsandri si scriitorii francezi", Cultura Nationala, Bucuresti, 1924 - desi are merite comparatiste incontestabile, a impus punctul de vedere dupa care nimic sau foarte putin din teatrul lui Alecsandri este original. Numai pentru Chirita Charles Drouhet asocia zeci de titluri si autori: pe Molière - "La Comtesse d'Escarbagnase", Picard - "Les Provinciaux à Paris", Regnard - "Les Folies amoureuses", Maillot - "Madame Angot ou la poisarde parvenue de la cour", Desangiers - "Le Mariage du Dumollet", etc. In afar faptului, spune Drouhet, ca Alecsandri a imprumutat integral trasaturile eroinei principale, nebunia Lulutei, e din Regnard, Barzoi e copiat dupa personaje molieresti - Jourdain, de exemplu - Gulita e si el o copie franceza, caracterizarea onomastica a personajelor e un calc francez si tot frantuzesti sunt si travestirile lui Leonas. E stiut, insa, ca cele mai multe dintre coincidentele comparatiste a caror descoperire ne produce uneori o atat de vinovata placere nu sunt, in cele mai multe cazuri, decat mijloace externe alea literaturii asupra carora nu poate emite nimeni titluri de proprietate. Caracterizarea onomastica, travestiurile, simularea nebuniei, n-au fost niciodata inventii brevetate pe numele cuiva, cu atat mai putin pe numele autorilor francezi citati de Charles Drouhet, unii dintre ei de o statura literara mult mai modestadecat Alecsandri. Este fapt dovedit astazi ca Alecsandri a preluat experienta comediei franceze de bulevard, asa cum a pus la contributie si resurse ale teatrului romanesc popular sau a celui de marioneye, dar si in aceasta situatie filiatiile lui Charles Drouhet sunt fara indoiala exagerate. Chirita, pentru a ramane la acest exemplu, este atat de specifica pentru contextul social-politic romanesc al epocii incat orice analogii cu alte realitati isi pierd interesul de fond. De altfel Chirita este sinteza unei succesiuni de variante tipologice. Ea poate fi recunoscuta in Zamfira din "Piatra din casa" sau in Tarsita din "Iasii in carnaval" sau in anumite personaje feminine din monologuri. Aceste veritabile studii de personaj care au precedat si au urmat Chiritei sunt de natura sa ne faca mai circumspecti in modul de a pune problema filiatiilor franceze in teatrul lui Alecsandri.)

Alecsandri ramane un insurgent tipic pentru generatia de la 1848, nu numai prin participarea la miscarile democratice ale vremii, ci si prin pionieratul fascinant al tuturor initiativelor sale, prin faptul de a fi fost primul care a cules "Miorita" primul roman care a fost distins cu ceea ce numim astazi un premiu international de poezie si primul scriitor roman care a cunoscut ca poet si dramaturg succesul de public. Fiecare premiera cu o piesa de Alecsandrise impunea ca un moment distinct cu o semnificatie de pionierat si succesiunea lor rapida a stimulat progresul neintarziat al dramaturgiei si teatrului nostru, a ars etape obligatorii ale procesului de maturizare a miscarii noastre teatrale. "Iorgu de la Sadagura" este primul mare succes de public al unui dramaturg roman, o performanta in arta improvizatiei satirice "Iasii in carnaval" sau "Un complot in vis" este o alegorie politica coroziva care echivaleaza prin efectele si agresivitatea reactiilor unei parti a publicului cu o "bataille d'Hernani" romaneasca, Chirita este in toate ipostazele sale primul triumf al unui personaj dramatic in teatrul nostru, care a impus un tip comic de o mare originalitate cu drept de acces in galeria marilor tipuri comice ale lumii, "Despot Voda" este printre primele meditatii romanesti asupra puterii, o incercar temerara de combinare a dramei hugoliene cu tragedia shakespeariana, de inspiratie istorica, monologurile impun o specie cu totul noua in dramaturgie pe care Alecsandri a numit-o "canticel comic", denumire neconsacrata, intarind tocmai prin aceasta ideea de inovatie, "Sanziana si Pepelea", un experiment autentic in dramaturgia romaneasca, un "remake", o prelucrare insolita a unui mit, iar "Fantana Bladuziei" aduce pentru prima data in dramaturgia noastra interesul asupra temei creatiei si a creatorului de geniu. Merite de pionierat, dar insemnand, de fapt, foarte mult, pentru ca pionieratul este el insusi o aventura. Desi poate nu avea nimic din febrilitatea revolutionarului, Alecsandri a fost un insurgent de vocatie nu numai prin aceasta cutezatoare asumare a pionieratului, ci si prin exercitarea consecventa pe toata durata vietii a unui nonconformism launtric. Criticismul social programatic si noul ideal estetic pe care aceasta il presupune, indrazneala si orgoliul de a aborda toate genurile literare, precizia cu care a impus capodopere in toate genurile, saltul extraordinar pe care il realizeaza literatura romana moderna prin Vasile Alecsandri (sincronizandu-se cu literatura europeana a vremii inainte ca "sincronismul" sa fi fort teoretizat, dar functionand in practica literatura a scriitorului, in relatiile sale europene), expansiunea si ambitia creatoare in fata careia ne pune opera alecsandriana, toate acestea sunt cateva componente ale unei revolutii teoretice si practice infaptuite de Alecsandri. Comoditatea, placerea contemplatiei, "kieful" si alte insusiri din aceasta clasa pot fi luate in considerare doar ca determinari secunde ale unei naturi complexe.