Simboluri stravechi

SIMBOLURI STRAVECHI

"Simbolul religios reveleaza solidaritatea

ce exista intre structurile existentei

si structurile cosmice.

Omul nu se simte izolat in Cosmos,

se simte deschis catre o Lume, care,

gratie simbolurilor, ii devine familiara".

Mario de Micheli¹⁾

ecetarele sunt obiecte de cult autentic crestine,dar partea artistica a suprastructurii lor oglindeste o mostenire si o gandire mitica straveche. In general este invederat ca "gandirea mitica se dovedeste a fi, prin persistenta structurilor sale fundamentale in subtextul gandirii constiente, o constanta a spiritului uman pe care il plaseaza astfel in concordanta cu orizontul metafizic. Frecventa fenomenelor de sincretism hranite de acelasi substrat mitic [este] manifest in arta, cu atat mai mult cu cat ne vom apropia de arta populara in care cenzura noului cult [crestin] e mai putin stricta. Desfasurarea istoriei si experienta cumulata pe care ea o impune nu distrug structura simbolului, ci ii adauga noi valente"²⁾. Mircea Eliade constata ca: "Populatiile rurale ale Europei au reusit sa integreze in crestinism o mare parte a mostenirii lor precrestine, de o vechime imemoriala. Ar fi inexact sa credem ca din aceasta cauza taranii Europei nu ar fi crestini. Dar trebuie sa recunoastem ca religiozitatea lor nu se reduce la formele istorice ale crestinismului, ca ea pastreaza o structura cosmica aproape in intregime absenta din experienta crestinilor citadini. Am putea vorbi despre un crestinism primordial, anistoric: crestinandu-se, agricultorii europeni au integrat in noua lor credinta religia cosmica pe care o conservau din preistorie" ³⁾.

Fara a face din cele de mai sus un sablon de idei, un indreptar preconceput, le asezam la inceputul acestei pagini pentru pertinenta si autoritatea lor in materie.

Pentru a patrunde in universul propus, va trebui sa intram intr-un alt capitol al artei lemnului, care sa ne permita un pelerinaj la sursele arhetipale, o calatorie la sensurile stravechi, spre a descoperi ca (nu mai putin decat alte marturii, culturale sau arheologice) motivele sculptate pe anumite pecetare ilustreaza - prin simbolurile stravechi incorporate: Axis Mundi, Colti de lup, Brau-torsada, Funie zig-zag si Ichtys - atat specificul mioritic, cat si apartenenta acestuia la universal.

1) "Axis Mundi"

fig. nr. 1

fig. nr. 2

fig. nr. 3

Taranul Pop Patru a Niti dintr-un mirific sat de la poalele Gutaiului a cioplit prescornicerul din figura nr.l, inspirandu-se dupa un pecetar mostenit de la stramosi (fig.nr.2).

Despre stramosii nostri se spune ca traiau "lipiti de munti" (montibus inhaerent ⁴⁾ ); spatiul lor vital - mai ales in vremuri de restriste - erau codrii carpatini cu falnici brazi si vigurosi stejari. Acest sincretism, dintre viata romanului si natura in sanul careia era fericit sau trist, l-au putut indemna sa incresteze si pecetarele cu o cruce-arbore; dar ne putem gandi si la o " combinatie sincretica intre Crucea crestina si Arborele vietii", pecetarul insusi avand forma de brad incununat cu cruce: o ipostaza a arborelui cosmologic, paradisiac.

Iata ce spune Anca Pop Bratu ⁵⁾: "Forma astfel creata este o combinatie sincretica intre Crucea crestina si Arborele Vietii. [Este] un prim caz in care forma arhetipala (Arborele Vietii), derivata din gandirea mitica, razbeste in cea mai clasica imagine a noului cult (Crucea), al carui sens il intareste, contribuind la integrarea sa in ciclul cosmic. Simbol al vietii si fertilitatii inepuizabile (legat indisolubil de simbolismul apei), dar si al regenerarii ciclice si, prin extensie, al invierii, deci al imortalitatii, Arborele garanteaza astfel prin empatie eficacitatea simbolului crestin caruia ii confera atributele sale, tot asa cum virtutile sale magice se transmit atat plantelor miraculoase, cat si "adevaratului lemn al Crucii", facuta din Arborele Paradisiac "[]."Virtutile magice ale plantelor miraculoase (care au capacitatea de a vindeca, de a invia sau de a aduce noroc in dragoste-fertilitate) deriva fie din atributele Arborelui Vietii, fie din motivul mitic al nasterii unor plante gratie sacrificiului ritualic al unui erou primordial. Astfel, in legendele crestine apocrife, forta "adevaratului lemn al Crucii" de a invia mortii consta in originea sa paradisiaca, el fiind menit sa devina "lemnul mantuirii, chiar de la obarsia pacatului primitiv" (N.Cartojan, Cartile populare lin literatura romana, Bucuresti, 1974, v.I, p.156); calitatile plantelor miraculoase au in schimb ca sursa "nasterea" lor din sangele varsat de Mantuitor pe Golgota" ⁶⁾. "Inrudite prin substrarul lor mitic cu tipul cruce-arbore, pecetarele sub forma de brad reprezinta o alta ipostaza a arborelui cosmologic [ca bradul "cu solzi" din Petrova, fig.nr.3]. Conice si decorate de cele mai multe ori cu mici triunghiuri incizate, pecetarele acestui tip sugereaza atat forma bradului cat si a fructelor sale acoperite cu solzi.

Prin atributele sale concret formale (verticalitatea, perenitatea frunzelor sale verzi) bradul, considerat arbore sacru, devine un simbol al arborelui Axis Mundi dar si al Arborelui Vietii.

Locul important pe care il ocupa bradul in obiceiurile noastre populare⁷⁾, ca si frecventa lui ca motiv decorativ pe teritoriul carpato-dunarean, din neolitic, in epoca bronzului si apoi la daci, pentru a fi regasit in epoca feudala si a deveni una dintre temele favorite ale artei populare romanesti ⁸⁾ , releva posibilitatea ca bradul sa fi stat la noi " in centrul cultului arborilor" si poate explica atat vechimea cat si marele numar al reprezentarilor sale plastice ⁹⁾.

Validitatea pecetarului in forma de brad e garantata atat de atributele Arborelui Vietii cat si de imunitatea spatiului sacru al carui centru il constituie ca Arbore-Axa a Lumii" ^10}.

In monumentala "Dacia preistorica", eruditul Nicolae Densusianu la pagina 73 - "specimene de ornamentica preistorica (Dacia, Troia si tinuturile Greciei)", figura nr.106, reda chiar un veritabil Axis Mundi^11} iar Romulus Vulcanescu¹²⁾ adauga ca "bradul mirific ca arbore comunicational intre cer si pamant in conceptia dacilor se aseamana cu yggdrasil - ul in conceptia vechilor germani; ambele reprezentari arboritico-mitice tin de substratul indo-euopean si simbolizeaza miscarea ascendenta a imanentului biospiritual in cosmos. Bradul mirific leaga pamantul de cosmos. Cu radacinile infipte in pamant, trunchiul infipt in ceruri, iar coroana trecand dincolo de ceruri, in cosmos, bradul devine "o ideograma mitologica a doctrinei exoterice europene, care exprima simbolul cosmologic al miscarii ascendente a vietii de pe pamant in cosmos"¹³⁾.

Bradul, cu verticalitatea sa impecabila si cu perenitatea ramurilor sale verzi, este o sageata a Pamantului catre Cosmos ! Asa irumpe si din inimile colindatorilor de Craciun invocatia bimilenara: "O, brad frumos, o, brad frumos/Cu cetina tot verde/Tu esti copacul credincios,/Ce frunza nu si-o pierde./O, brad frumos,/Al lui Cristos,/ Verdeata ta imi place./Oricand o vad sunt bucuros/Si vesel ea ma face".

"Dupa Ovid Densusianu¹⁴⁾, Alex. Graur¹⁵⁾ si Alex Rosetti¹⁶⁾, apelativul Craciun deriva din creatio, care in latina inseamna nastere: nasterea naturii, transfigurata mai apoi in nasterea lui Craciun; sau din incarnationis, incarnare, - deci renastere: renasterea naturii prin incarnarea lui Craciun.

In orice caz, ipoteza denumirii latine a lui Craciun nu justifica originea lui, care putea sa fie anterioara si care, in limba daca, putea sa fi insemnat tot creatio sau ceva asemanator¹⁷⁾[] E. Çabej atrage atentia ca la albanezi numele de Craciun vine de la o buturuga numita crencia care se aprinde de sarbatoarea Craciunului ca sarbatoare a nasterii lui Iisus "¹⁸⁾.

Mitul arhaic al unui cioban zeu-mos este transfigurat in mitul unui cioban demonic care refuza sa o primeasca pe Fecioara Maria sa nasca in staulul lui. Sotia lui Craciun o primeste intr-ascuns si moseste pe Iisus, fapta pentru care Craciun ii taie mainile, iar Fecioara Maria ii lipeste mainile la loc. Minunea il converteste pe Craciun []. De bucurie ca nevasta sa a scapat de pedeapsa lui necugetata, Craciun aprinde un rug din cioate de brad in curtea lui si joaca hora cu toate slugile lui. Dupa joc imparte Fecioarei Maria daruri pastoresti (lapte, cas, urda, smantana) pentru ea si Copil. De aici transfigurarea lui Mos Craciun intr-un sfant care aduce de ziua nasterii lui Iisus daruri copiilor, obicei care se suprapune cu amintirea darurilor pe care [] (dupa Evanghelii) le aduceau regii-magi in staul[-ul din Bethleem] Cantecele de bucurie adresate de slugile lui Craciun cu prilejul minunii lipirii mainilor bunei lor stapane Craciuneasa s-au transformat in colinde ce glorifica [] nasterea lui Iisus [] . "C-asa-i legea din batrani / Din batrani, din oameni buni, / Sa se dea la Sant Craciun / Un colac s-un vinat bun". Cultul stramosilor si mosilor s-a ingemanat treptat cu cultul soarelui, astfel incat mitologia gerontolatrica a devenit consubstantiala cu mitologia solara []. In epoca daco-romana, peste cultul solstitiului de iarna al lui Craciun, personaj mitic dac, s-au suprapus si datini latine referitoare la Soles invictus si Saturnalii, in care coniferele jucau un rol primordial, ca la romani" ¹⁹⁾. O, brad frumos, o, brad frumos, cu cetina tot verde!

2) "Colti de lup"

Din multitudinea de figuri geometrice, ca elemente decorative stravechi " poate cel mai frecvent intalnit, constand dintr-o forma triunghiulara, apare motivul dintelui de lup, mai ales pe obiectele de mici dimensiuni, cum ar fi cele folosite in gospodaria taraneasca pentru uzul zilnic, dar si pe piesele de mari dimensiuni (mobilier), ori chiar pe unele elemente de arhitectura "²⁰⁾.

Despre dintele de lup, ca element decorativ " cu originea in neolitic " ²¹⁾, se afirma si ca ar fi un " motiv specific unei geografii de codri nesfarsiti"²²⁾; dar prezenta coltilor de lup (fig.nr.4) ca motiv ornamental pe pecetare (uneori insotind, deasupra si dedesubt, funia ca linie a vietii), nu o putem interpreta exclusiv prozaic, ca: romanul

fig.nr. 4

frate cu codrul se intalneste mereu cu lupul in viata cea de toate zilele si - de aceea - nu-i poate ignora prezenta nici cand, iarna, stand linistit la gura sobei, ciopleste un pecetar pentru bunica Ci, insistenta cu care dintele de lup este o prezenta frecventa (si nu numai in ornamentatia sculptata) ne obliga sa cautam semnificatiile mai profunde ale acestei prezente in viata romanului.

Sa apelam, deci la corpusul literar al culturii orale, la acel tezaur de legende, credinte si eresuri "ce fruntea-mi de copil o inseninara, / Abia-ntelese, pline de-ntelesuri" ²³⁾. Si iata-ne aflind ca: "Cel mai feroce dintre animalele faunei noastre -lupul - a impresionat profund gandirea si imaginatia populara; de aceea il gasim prezent in mai toate genurile si categoriile literaturii si culturii orale []²⁴⁾. Popoarele arhaice vedeau in fiecare trecere de la o treapta a vietuirii la alta, un prag si un salt ontologic fundamental. In momentele de cumpana ale acestei treceri, interveneau o seama de animale, (probabil totemice), care transferau puterea lor asupra neofitului, ii comunicau tainele lumii, il protejau de fortele raului, ii dadeau nume si ii garantau izbanda in marile probe [].

Fratia cu lupul incepe inca din segmentul pre-existential, cand copiii care plang in pantecele mamei inainte de a se naste se transforma in pricolici (fiara salbateca, mai ales lup) si continua dupa moarte in post-existenta, in lumea miticului, asa cum reiese din cantecul zorilor cantat la casa mortului (Ion Ghinoiu²⁵⁾).

Prima insertie a lupului in universul existentei umane este una malefica. Intr-adevar, imediat dupa nastere, cateva semne prevestitoare permit identificarea celor haraziti sa fie pricolici, adica "oameni-lup": daca "chitia" pruncului este rosie ("dovada" ca asupra lui planeaza umbra malefica a lupului), moasa o apuca repede, iese cu ea afara si striga: "Auziti lume ca s-a nascut un lup pe pamant! Nu e lup sa manance lumea, ci e lup sa munceasca si sa aiba triste de ea". Prin aceasta invocatie (care, in spatiul cuvantului, afirma intai identitatea dintre copilul cu "chitie" rosie si lup - "s-a nascut un lup" - si o neaga apoi, subliniind caracterul uman al acestui "lup" care va munci si va suferi omeneste), ea anuleaza actiunea nefasta a puterilor raului si apara pruncul de intruziunea demonicului (vezi T. Pamfile²⁶⁾).

Alteori, prezenta lupului in datinile de nastere tine de ordinea beneficului. Atunci cand se face "schimbarea numelui" (pentru a proteja - in mod magic - copiii bolnavi sau amenintati cu moartea), noul nume "e dorit sa fie numele unui animal salbatic: Lupu, Ursu etc, respectiv Lupa, Ursa, Vidra etc, caci credinta este ca salbataciunile sunt "curate" medical vorbind, deci exemplare ca sanatate si posesoare a tuturor virtutilor de curaj si putere " (O.Buhociu ²⁷⁾). Aceasta convingere populara isi are ecou si intr-un descantec in care celui bolnav i se promite "Mancarea lupului, / Puterea ursului. / Sa mananci cat lupu / Si sa poti cat ursu" (Gr.Tocilescu, C. Tapu²⁸⁾. [] Aflat pe lungul drum care-1 va conduce prin "lumea fara dor" catre locul ultim de odihna, cel disparut se intalneste cu diferite "animale calauza" ²⁹⁾: "Si-ti va iesi / Lupul inainte, / Ca sa te spaimante. / Sa nu te spaimanti, / Frate bun sa-1 prinzi, / Ca lupul mai stie / Seama codrilor / Si-a potecilor. / Si el te va scoate / La drumul de plai, / La un fecior de crai, / Sa te duci in rai, / C-acolo-i de trai, / in dealul cu jocul, / C-acolo ti-e locul, / In camp cu bujorul, / C-acolo ti-e dorul" (C.Brailoiu ³⁰⁾). Este evident ca aici lupul detine functia de animal psihopomp, de animal-ghid, care conduce sufletele mortilor pe caile intortocheate ale taramului funerar. Fratia cu lupul releva un profund caracter initiatic deoarece trecerea si integrarea in "plaiul" de dincolo nu ar fi posibila daca mortul nu ar fi condus si sfatuit de animalul atoatestiutor (vezi C. Buhociu ³¹⁾). [] Zona nordica si insulara a Europei cunoaste figura infricosatoare a "Werwolf"-ului, iar francezii povestesc despre faptele amarnice ale asa-zisului "Loup-Garou". Referindu-se la ultimul exemplu, dar vorbind despre intregul complex folcloric al "oamenilor-lupi", Mircea Eliade afirma ca "numeroasele legende si credinte referitoare la "loup-garous" pot fi explicate printr-un proces de folclorizare, adica prin proiectarea in lumea imaginara a unor rituri concrete, fie samanice, fie de initiere razboinica" ³²). [] In ecosistemul european, lupul reprezinta, in ordinea animalelor, vanatorul prin excelenta: feroce, abil, inteligent, el ofera un model "dinlauntru" al artei prinderii si decuparii victimei. Este firesc deci ca lupul sa figureze ca emblema si totem al grupurilor de tineri initiati, ei insisi vanatori de exceptie, angajati (sau numai promisi) intr-o mare vanatoare ceremoniala. In acelasi timp insa "forta si ardoarea dovedita in lupta, fac din lup o alegorie razboinica" (J.Chevallier ³³⁾). Dar vanatorul si razboinicul sunt inruditi, caci "razboinicul este vanatorul prin excelenta; ca si acesta el isi gaseste modelul in comportamentul unui carnasier" (M.Eliade, o.c, p.26). Prin aceste determinari succesive campul semantic al lupului se deschide spre multiple planuri si nivele mitologice, planuri care se coreleaza si intrepatrund reciproc: astfel lupul apare ca divinitate funerara, animal totemic, paznic si calauza in lumile inaccesibile, protector al initierii, vanator de exceptie si model simbolic al razboinicului.

Identificrea mitica si rituala cu lupul sta, dupa opinia lui Mircea Eliade, la baza numelui dacilor (subl. ns.). Citand pe Strabon, care afirma ca dacii foloseau, pentru a se denumi, cuvantul "dáoi" si pe Heschius care sustine ca "daos" inseamna in limba frigiana (limba de factura tracica) "lup", savantul amintit conchide: "Prin urmare dacii se numeau ei insisi, in vechime, "lupi" sau "cei care sunt ca lupii", adica cei care se aseamana lupilor " (idem, p.13). Acest nume etnic deriva probabil dintr-un "epitet ritual" care consacra relatia ternara dintre grupul de tineri initiati, vanatoarea-razboi si lup. Tinerii daci, viitori luptatori, se considerau, pe parcursul initierii, lupi: "Esentialul initierii mitice consta in transformarea rituala a tanarului razboinic in animal []. in acest caz doua aspecte pot fi retinute: 1) tanarul devenea razboinic redutabil asimiland, in mod magic, comportamentul unui animal, indeosebi al lupului, sau 2) imbracand ritual pielea unui lup, fie pentru a impartasi modul de a fi al acestui carnasier, fie pentru a semnifica ideea ca el devenise un "lup" (idem, p.18). De la aceste grupuri de razboinici, numele s-ar fi extins, devenind un termen care desemna intreaga colectivitate si apoi, intr-o faza ulterioara, intreaga etnie. Aceasta ipoteza este sprijinita, in demonstratia istoricului religiilor, de trei serii de argumente. Primele sunt de natura lingvistica: "dáos" inseamna in limba veche "lup", urmatoarele sunt de natura etnologica: numeroase triburi si grupari sociale din perimetrul indo-european adora lupul, se identifica ritual ori mitologic cu el, au ceremonii si credinte analoage celor cunoscute pentru civilizatia daca. Ultimele argumente sunt de natura istorica si arheologica: urme ale cultului lupului au fost descoperite pe tot teritoriul romanesc si ele dateaza, in cele mai vechi forme, inca din neolitic; tot astfel binecunoscutul stindard dacic, reprezentand, probabil, o divinitate protectoare a luptatorilor, avea forma unui cap de lup³⁴⁾ prelungit cu un trup de sarpe "³⁵⁾.

Socotim ca nu este nesemnificativ a pomeni aici (dupa atatea fraze savante despre daci) ca cei doi copilasi intemeietori ai gintei latine - Romulus si Remus - au supravietuit pentru ca i-a alaptat o lupoaica. Altfel, din ce neam s-ar fi nascut tatuca Traian si - din el si Decebal - bunicele noastre, care ne admonestau infricosator: "Vezi, ca vine lupu'!".

Nici cioplitorii de pecetare sau mesterii de porti si biserici, n-or fi stiind ei toate savantlacurile citate de noi, dar un lucru este cert: frecventa cu care ornamenteaza cu Colti de lup nu este nici intamplatoare, nici lipsita de profunde semnificatii ³⁶⁾.

" Brau - torsada "

fig. nr. 5

fig. nr. 6

fig. nr. 7

fig. nr. 8

Priviti cu atentie pecetarul din fig.nr.5. Ce sa admiram, intai, in el ? Incredibila putere de teologhisire lapidara, sau rafinamentul artistic condensat al taranului roman care, dupa ce separa cu traditionala torsada partea de jos, utilitara, a pecetarului, ciopleste peste ea o veritabila reprezentare plastica a Sfintei Treimi, exprimata original intr-o dubla ipostaza: triunghiul divin ce troneaza deasupra si inca trei "ochi" dispusi triunghiular si perfect isoscel, tot simbol al Divinitatii care patroneaza cele dedesubt ?

Evident, pecetarul, cu care, in satul Leordina, se petcetluia prescura la usa unui cuptor de copt, are ceva comun cu turlele sub care se va realiza, pe altar, Misterul Liturgic! Acolo, omul se va intalni cu Dumnezeu; intre pamant si cer intervine o intalnire; orizontul la care se intalnesc cele doua planuri existentiale este linia de unire, "firul" ce leaga (si delimiteaza) omenescul de divin.

Acest "fir" numit brau-torsada este romanesc; l-a cioplit un roman. Priviti-1 pe agnetul unui vechi pecetar din Cernauti (fig.nr.6)³⁷⁾, sau inconjurand "ritualic piciorul unei peceti pe care o consacra, asa cum o franghie consacra odinioara, prin izolare, locul sacru de cel profan"³⁸⁾ (fig.nr.7), sau pe o proaspat cioplita poarta monumentala (fig.nr.6,cap.II)³⁹⁾, sau pe crucea care privegheaza la mormantul unui tanar adormit, nu demult, printre straini (fig.nr.8)⁴⁰⁾, sau inconjurand, de cateva secole, ca un brau protector, mijlocul sau partea de sus a peretilor majoritatii bisericutelor de lemn, "ca franghie rasucita, pe care o simti aspra si trainica"⁴¹⁾, infruntand veacurile si fabuland despre "pelerinajul omului la sursele existentei [pentru ca] in povestile romanesti, firul se deapana pe ghem odata cu destinul eroului, [] spirala [] simbolizand miscarea circulara pornita de la un punct si prelungita la infinit " ⁴²⁾ ; peste tot, indiferent de functia artistica (strict decorativa sau simbolica), este, in arta, o pecete romaneasca, un semn de apartenenta etnica.

Observati ca acest brau autohton, din lemn, "lucrat din buza de secure si scoaba de fier, se reliefeaza puternic, cu mult trup, pulsand in rasucitura lui fara capat, ca o fuga, la infinit, [realizand, astfel] jocul de umbra si lumina care vibreaza suprafetele, [si din care se contureaza] intelesul de Durata-Nemurire"; - in timp ce braul celtic, de migratie, are o "liniaritate monoton-matasoasa, [este] gravat pe metal de lupta si cusut cu fir pe vesmant de razboinic" si se constituie intr-o iluzie a Infinitului si Nemarginirii, desemnand si caracterizand "popoarele celtice, vanturate prin lume de neodihna migratiei si mistuite de setea pentru o mereu dizolvata Fata-Morgana" ⁴³⁾.

Braul autohton "e al pacii si al stabilitatii de vatra, e dur in materie, armonic si solar in expresie, se ancoreaza mai ferm in spatiu si timp, fiind emblema unui univers de rostire specifica - civilizatia lemnului" ⁴⁴⁾

" Funia zig-zag "

O gasim mereu prezenta pe uneltele textile, pe furcile de tors si pe prisnele, pe instrumentele muzicale (fluiere, mai ales), cat si pe batele ciobanesti sau pe spargatoarele de alune, - pe toate indeplinind doar o functie pur ornamentala, infrumusetand obiectul respectiv; si pe unele pecetare ea "separa si totodata articuleaza"⁴⁵⁾ cele doua campuri existentiale, ca obisnuita funie torsada din fig.nr.7.

Dar, pentru a pricepe ca de fapt nu este un simplu motiv ornamental, iata, un stravechi pecetar din Saliste (fig.nr.9 si 10), pe crucea caruia funia geometrizata de zig-zag nu mai delimiteaza, pe orizontala, doua lumi, nici nu infrumuseteaza un obiect banal, ci, transformata intr-o veritabila spirala a vietii exprima elevat, pe verticala, inaltarea vietii pamantesti spre cer, aspiratia dintotdeauna a lutului spre stele, a omului spre azur - asa cum Rastignitul

fig. nr. 9

fig. nr. 10

de pe lemnul Crucii inalta jertfa Sa pentru om spre Tatal cel din ceruri, Hristos insusi exprimat de mesterul popular printr-o spirala in zig-zag rastignita pe cruce. Iisus - spirala in zig-zag: opera unui taran din veacul trecut, care are curajul de a fi precursor al post-modernistilor!

Asupra acestei spirale a vietii trebuie sa mai zabovim, deoarece se cuvine a-i evidentia deosebita trainicie in timp si spatiu: simbolismul ei este prezent in mitologia straromana, ca axa spirala intre rai si iad; o transmite pana-n pragul secolului nostru poezia populara ce vorbeste despre "calea raiului"; iar in contemporaneitate, pe substratul autohton al unei cai mirifice, Brancusi a trasat la Targul Jiu o Via Sacra romaneasca, in complexul monumental consacrat eroilor din razboiul de intregire al neamului. Iata consemnarea acestor trei aspecte:

I) In mitologia straromana "urcarea si coborarea din Rai pe pamant, ca si coborarea de pe pamant in Iad si urcarea pe pamant din Iad, se facea ritual pe axa Rai-Iad, in spirala. Ritul calatoririi in spirala, intre ceruri si pamant, si pamant si subpamanturi, este respectat de cele doua ierarhii divine (ceresti si subpamantesti) si de eroi si de oameni []. In coborare sau ascensiune, divinitatile ceresti nu produc perturbari atmosferice, numai cele diavolesti, care urcand in vazduh produc vartejuri in urma lor, uneori destul de daunatoare pentru oameni (uragane sau tornade)"⁴⁶⁾.

II) In poezia culeasa din judetul Neamt,

" Calea Raiului e lunga,

cat o viata sa n-ajunga.

Calea Raiului e smeada,

tragi la ea ca la obada,

urci, cobori si nu sfarsesti,

cauti si nu nimeresti,

cand sa zici ca ai scapat

de la cap o ai luat;

piedici jos si piedici sus,

cazi si te ridici rapus,

nu stii care-ti este scrisa,

ce astepti si datu-ti-s-a "⁴⁷⁾.

III) Brancusi "a inchipuit o Via Sacra, care porneste de la Coloana Nesfarsita trece prin mijlocul bisericii Sf. Apostoli, apoi prin Poarta Sarutului si se opreste la Masa Tacerii. In fond, biserica este inclusa de sculptor, din capul locului, in complexul monumental, astfel incat Via Sacra sa reprezinte o cale mirifica in toate aspectele ei simbolice: masa ospatului funerar, aleea scaunelor pentru odihna celor indoliati, poarta sarutului la despartire inainte de Marea Trecere, biserica, conceputa ca o bazilica-necropola, si coloana nesfarsita a recunostintei nationale si a legaturii dintre cer si pamant, dintre spiritele celor morti care salasluiesc in ceruri si a celor vii care trudesc pe pamant"⁴⁸⁾.

Dar "ce sunt, in definitiv, romboizii brancusieni, daca nu Funia stilizata, Braul geometrizat, dur in abstractiune si plantat pe verticala, sa lege (veche aspiratie!) pamantul de cer. Ca ar fi ceva adevar in relatia Brau - Coloana ne-o spune si semnul matematic al infinitului (formula totala a Duratei), care-i tot fragment de Brau, de rombi ingemanati, doi la numar.

Vreau sa zic ca simbolurile se intalnesc in estuarul cunoasterii, unde spiritele alese decanteaza timpul, spatiul, comprima distantele, afirma obsesiile matricei din care descind. Ce-am facut, asa dar ? Am formulat o ecuatie posibila: Infinitul celtic - ideea maramureseana a Duratei - Infinitul brancusian   - matematica infinitului. Chestiunea nu-i doar de estetica; ne mana in straturi milenare de spirit, mitologie, civilizatie, valori "⁴⁹⁾.

I c h t y s "

fig. nr. 11

Din epoca persecutiilor si a catacombelor, de la crestinii primelor veacuri, simbolul-parola, Ichtys, traverseaza secolele, pastrandu-si nealterat intelesul genuin ; sub pestii incrustati pe prescornicerul din fig.nr. 11, minunat stilizati, este inscris anul erei crestine - 1812; deasupra, in varful pecetarului - o rastignire splendid executata; pe revers, cinci litere, COMAN, inscriu in tiparele istoriei numele familiei din Moisei care-si asuma acest crestinesc blazon de noblete.

Prin intruparea Logosului a coborat in lume "Lumina"; si unii oameni "nu L-au primit" pentru ca iubeau intunericul. Dar "Lumina lumineaza in intuneric si intunericul nu a cuprins-o" (Ioan 1,5).

Proaspat-infiripata Biserica crestina a avut de suferit, a fost persecutata pentru ca noua invatatura, Evanghelia iubirii, vestea principii deosebite de cele care guvernau atunci relatiile dintre oameni. Din cartea istorica Faptele Apostolilor, scrierile Parintilor si consemnarile istoricilor evrei, elini sau romani - putem intelege cat de mare opozitie au intalnit aceste idei si cu cata inversunare s-au napustit asupra crestinilor, cei care voiau sa mentina omenirea in intunericul idolatriei si sclavagismului. De la prigoana iudaica, ce culmineaza cu lapidarea arhidiaconului Stefan, apoi la prigoana pagana pornita de imparatul Nero (61), continuata pana sub Diocletian (305) timp de aproape trei secole, crestinii sunt urmariti, arestati si supusi la tot felul de chinuri: ucisi cu pietre, strapunsi cu sulite, taiati cu sabia, aruncati in arena circurilor sa fie sfasiati de fiarele salbatice, sau legati de stalpi, unsi cu smoala si aprinsi ca niste faclii pe aleile gradinilor protipendadei pagane. "Non licet esse christianos!".

Dar puternicul imperiu roman, in loc sa extermine crestinismul, nu a reusit decat sa sfinteasca glia cu moastele martirilor si sa aprinda pe cer miriadele de luceferi ai credintei. Lumina Evangheliei iubirii invaluie piramidele Egiptului din indepartatul Orient si Coloanele lui Hercule din indepartata Spanie; la anul 313 imparatul Constantin recunoaste capitularea lumii greco-romane in fata Ideii crestine, semnand Edictul de la Milan; iar daca peste 50 de ani (361-363) apostatul Iulian va incerca sa mai persecute Biserica lui Cristos, nu va putea muri inainte de a-si recunoaste neputinta: "Ai invins, Galileene!". Miracolul supravietuirii si izbanzii crestinismului este sorgintea sa divina (intrezarita, la anul 31, si de rabbanul Gamaliel - c.f. Faptele Apostolilor 5,38-39)⁵⁰⁾. "Lumina lumineaza in intuneric si intunericul nu a cuprins-o"⁵¹⁾.

In timpul domniei intunericului, discipolii Rastignitului se intalneau pe furis, in locuri ferite de privirea iscoditoare a persecutorilor, prin paduri, pesteri, catacombe. Cuvantul-parola, Ichtys, sau conturul unui peste desenat in colbul sau noroiul potecilor, ca "borna de orientare" spre locul de intalnire la Misterul Liturgic - nu sunt lipsite de o semnificatie si un simbolism precis. In greceste, "limba universala" a inceputului de mileniu crestin, la peste i se spune IHTYS (Luca 24,42 ; Ioan 21,9 sq). Despartind prin punct o litera de alta, se poate scrie ideograma: Iisus Hristos Teú Yòs Sotír = Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu Salvator.

Cu acest inteles genuin cuvantul-parola este prezent pe prescornicerul din 1812, prin cei trei pesti frumos stilizati traversand peste 17 veacuri. Nu cunoastem alt "filon" in care sa se fi perpetuat "pestele". Deci, Coman din Moisei nu preia dintr-un corpus legendar, dintr-o reprezentare cosmogonica sau dintr-o arhaica zoomitologie simbolul pestelui - pentru ca in pantheonul mitologic autohton acesta nu exista ⁵²⁾. El apartine neintreruptei traditii crestine.

*

La-nceputul acestui capitol am afirmat, impreuna cu Mario de Micheli, ca "simbolul religios reveleaza solidaritatea ce exista intre structurile existentei si structurile cosmice. Omul nu se simte izolat in Cosmos, se simte deschis catre o Lume, care, gratie simbolurilor, ii devine familiara". Daca am izbutit sa ridicam macar un colt al valului de taina de pe aceste cateva simboluri stravechi - Axis Mundi, Colti de lup, Brau torsada, Funie zigt-zag si Ichtys - putem vedea mai clar, putem pricepe mai limpede cat este de adevarata spusa aceluiasi de Micheli, ca: "Cel care intelege un simbol nu numai ca se deschide lumii obiective, dar, in acelasi timp, reuseste sa iasa din starea sa individuala si sa se apropie de o intelegere universala. Experienta individuala se trezeste iar si se transforma in act spiritual"⁵³⁾; langa care trebuie sa asezam si spusa romanului Brancusi, ca: "Daca oamenii [] din vremea noastra [] nu recunosc minunea pe care o constituie viata insasi, ceea ce le lipseste este dimensiunea cosmica, sentimentul acela al aventurii spiritului dincolo de realitatea imediata"⁵⁴⁾. Quod erat demonstrandum.

Note:

Mario de Micheli, Avangarda artistica a secolului XX, Ed. Meridiane,
Bucuresti, 1968, cit.apud Mircea Deac, Brancusi. Surse arhetipale, Iasi, 1982, p.14.

Anca Pop-Bratu, Pecetarele din Maramures - un fenomen de sincretism, Ed. Academiei Romane, Studii si cercetari de istoria artei, seria Arta plastica, tom.27/1980, p.10.

Mircea Eliade, Le sacré et le profane, Paris, 1975, p.138, cit. Anca Pop-Bratu, ibid. 66

Anticul Florus, cit. apud C.C.Giurescu, Transilvania in istoria poporului roman, Bucuresti, 1967, p.18.

O.c., p. 15.

Id. ibid. nota 13, cu trimiterea: "v. V. Candrea, Iarba fiarelor, Bucuresti, 1928; M.Eliade, Ierburile de sub Cruce, in Revista Fundatiilor Regale, nov. 1939; N.Cartojan, Cartile populare in literatura romana, v.II, pg. 114-115 (despre originea vitei de vie); v. de asemenea, la M. Eliade, Traité d'histoire des réligions, capitolul Arborele si Crucea, pg. 249-251 (cu bibliografia problemei, p.278)".

"Vezi P.H.Stahl, La Dendrôlatrie dans le folklore et l'art rustique du XlX-e siècle en Roumanie, in Archivio Internazionale di Ethnografia e Preistoria, voi. II, Torino, 1959, p.43-69 " - nota 14 la Anca P.B., ibid.; vezi si Romulus Vulcanescu, Mitologie romana, Bucuresti, 1987, pg. 330-331.

Pe celebrele blide de la Vama, ca "brad" si ca "arbore al vietii", vezi Iuliu Pop, Motive ornamentale pe ceramica populara din Tara Oasului, Muzeul Artei Baia Mare, mss., p.21-25 si 31-32.

"P.Petrescu, Motive decorative celebre, Bucuresti, 1971, p.47 (bradul ca
"tipar traco-getic" al Arborelui Vietii)" - nota 15 la Anca P.B., ibid.

Anca P.B., o.c,p.l5.

Nicolae Densusianu, Dacia preistorica, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1986, 736 pg.

Mitologie romana, p.359.

R.Vulcanescu, Coloana cerului, Bucuresti, 1972, p.35.

Ovid Densusianu, Limba descantecelor, in Grai si suflet, IV, 1929-1930 si 1931-1932, - nota 17 la R.Vulcanescu, Mitol. rom., p.330.

Alex.Graur, Etimologii romanesti, Buc.,1963 - nota 18 la R.V., ibid.

Alex.Rosetti, Limba descantecelor romanesti, Buc, 1975 - nota 19 la R.V., ibid.

Referitor la raspandirea geografica a cuvantului Craciun, R. Vulcanescu,
utilizand lucrarea lui Petru Caraman, Substratul mitologic al sarbatorilor de iarna la romani si slavi, Iasi, 1931, scrie: "Craciun in afara granitelor etnice romanesti nu se gaseste decat la slavii din imediata vecinatate cu romanii: la o parte din bulgari Kračun (cu sensul romanesc); la ucrainenii carpatici Kerečuny, atestat in expresia Kerečunj večery (ajunul Craciunului); la cehi Kracun [] la slovaci tot Kračun, rar si numai la cei din est; la unguri Karácson (forma cu n final palatalizat Karácsony), cu acelasi sens ca si la romani []. Deci reiese ca pretutindeni cuvantul e imprumutat de la romani", o.c, p.330.

E.Çabej, Zu einigen Erscheinungen der albanesischen Sprachenschicht und deren balkanichen zusammenchägen, in Studia Albania, XVI, p.35-104, - nota 22 la R.Vulcanescu, o.c, p.330.

R.Vulcanescu, o.c, p.330-331.

Cornel Irimie si Marcela Necula, Arta taraneasca a lemnului, Bucuresti, 1983, p.56.

Id.ibid.

D.Dumitrascu, Vechi pecetare maramuresene, in rev. Steaua, nr. 10/1977, p.55

Eminescu, Trecut-au anii (1883, dec).

Mihai Coman, Mitologie populara romaneasca, I, Ed. Minerva, Bucuresti, 1986, p. l44 si urm.

Ion Ghinoiu, Calendarul popular: Sarbatori si obiceiuri, mss., p.82-83, cit la M.Coman, o.c, p.144

Tudor Pamfile, Dusmani si prieteni ai omului, Libraria Socec si comp.,
Bucuresti, 1916,p.l31, cit. la M.Coman, ibid.

27) Octavian Buhociu, Folclorul de iarna. Ziorile si poezia pastoreasca, Bucuresti, Ed. Minerva, 1979, p.l46,cit. M.coman, ibid.

28)Grigore Tocilescu, Cristea N.Tapu, Materialuri folcloristice, Bucuresti, 1981, Ed. Minerva, v III, p.109, cit M.Coman, o.c, p.145.

29) "Lupul funerar" este insa o figura familiara pentru intreaga mitologie indo-europeana. In Rig-Veda, adoratorii ii cer zeului Pushan (intrupare a Soarelui) sa alunge lupul cel rau (intrupare a intunericului) din calea lor, iar inVendidat-zend sufletele bune se tem sa nu intalneasca lupul in drumul lor ceresc (Vezi Angelo de Gubernatis, Mythologie zoologique (ou les légendes animales), Paris, Ed. A. Durand, 1874, II, p.150-153). In traditia nordica, lupii Skoell si Hati vor sa inghita soarele si luna (idem, p.156), iar lupul Fenir, dusmanul zeilor, simbolizeaza "moartea cosmica"; la fel in mitologia greaca ori in cea celtica lupul releva atribute fatis funerare (Jean Chevallier, Alain Gheerbrandt, Dictionaire des symboles, Paris, Ed Seghers, 1974, III, p.145; Beryl Rowland, Animal with human face (a quid to animal symbolism), Knowville, University of Texas Press, 1975, p.162)" - M.Coman, o.c.,p.l46.

30)Constantin Brailoiu, Opere (V), Bucuresti, Ed.Muzicala, 1981, p.113,cf. M.Coman, ibid.

31) O.c, p. 19-20 si 32-33, cit M.Coman ibid.

32)M.Eliade, De Zamolxis à Gengis Khan, Paris, Payot 1970, p.27-28, cit M.Coman, o.c, p. 148.

Jean Chevallier, o.c., III, p.144.

"Sa mentionam aici ca lupul nu este singura figura mitologica care trebuie invocata pentru a explica structura, functia si semnificatia culturala a stindardului dacic. Acesta poate fi interpretat si ca o reprezentare compozita: cap de lup, trup de sarpe, sau chiar ca imaginea unui monstru fabulos; acest chip, spune Vasile Parvan " ne aduce aminte de capul de demon asiro-babilonian Tiamat sau de demonii hititi" (V. Parvan, Dacia, 1972, pg. 13). Pe de alta parte nu este exclus ca "trupul" ce continua dupa capul de lup sa nu fi avut, pentru daci, o valoare simbolica, ci una strict practica: acea prelungire de panza amplifica suieratul vantului si crea un sunet puternic, in masura sa-i inspaimante pe dusmani si sa imbarbateze pe ostenii daci. S-ar putea deci ca "sarpele cu cap de lup" sa fie o "interpretatio romanna" datorata necunoasterii semnificatiilor originare si resemnificarii figurii dacice intr-unul din codurile mitologice specifice culturii latine". - nota 18 la M.Coman, o.c, p.148 resp.218.

"Vezi op.cit., p.23; vezi si Ion Horatiu Crisan, Spiritualitatea geto-dacilor, Bucuresti, 1986,p.413-414" -M.Coman, o.c p.148.

"Simbolul vitejiei (lupul) si al intelepciunii (sarpele) - cele doua virtuti cu care un neam infrunta mileniile" - opineaza dr. Viorel Tigu, lecturand manuscrisul acestei carti; precizand si ca: "La stramosii nostri este accentuat cultul vitejiei, pe care lupul il semnifica excelent. Ideea dainuie si in crestinism: in unele biserici din tinutul Halmagiului este pictat si un militar viteaz, sfantul Lup". Pe mijlocul peretilor exteriori ai trupului batranei biserici de lemn din Ceheiu judetul Salaj (stramutata aici din satul Campia-Salaj, in 1763), funia torsada ("linia vietii") este insotita, pe toata lungimea ei, de doua randuri de "colti de lup".

Colectionat, prin anii 20 ai vecului nostru, de catre eruditul botanist Dr.Emilian Topa (fost profesor universitar la Facultatea de Farmacie din Cluj, apoi doua decenii director al Gradinii Botanice din Iasi) din zona Cernauti; daruit, in 1979, preotului Mircea Antal din Breb, cu care s-a imprietenit intr-o excursie (de studii, desi era aproape octogenar!) pe Pietrosul Rodnei; pecetarul nu are suprastructura artistica, ci se remarca prin deosebit de frumoasa cioplitura a pecetii agnetului (IC, XC,NI, KA) incadrat de o perfecta funie-torsada; lemn de paltin, 45x45 mm, h=50 mm.

Anca Pop Bratu, o.c, p. 19-20

Vezi si minunata carte a lui Francisc Nistor, Maramures - tara lemnului, Ed.Sport-Turism, Bucuresti, 1983, cu 257 ilustatii.

Sculptata de teologul Ovidiu-Sorin Antal (Breb) pentru mormantul verisorului sau din Düsseldorf - Germania, Andrei-Serban Antal (1971-1988).

D.Dumitrascu, ibid.

Mircea Deac, o.c.,p. 17-18

Pop Simion, Nord, Bucuresti, Ed.Eminescu, 1972, p. 21-22.

Id. ibid.

D.Dumitrascu, ibid.

R.Vulcanescu, Mitologie p.574.

Id. ibid., dupa Raspuns la Chestionarul mitologic, judetul Neamt, 1939.

V.G. Paleologu, De la Génese de la "Via Sacra" de Targul Jiu, Craiova 1967, apud R.Vulcanescu, o.c.,p.575 resp. 670

Pop Simion, o.c. p.22-23

"Si acum va zic: Dati-le pace la oamenii acestia, si-i lasati; caci de va fi de la oameni sfatul acesta sau lucrul acesta, se va risipi; iar de este de la Dumnezeu, nu-1 veti putea risipi [nimici]; [vedeti] ca nu cumva sa va aflati si [luptatori] impotriva lui Dumnezeu".

Vezi: Paul Allard, Histoire des persécutions, 5 vol., Paris, 1908-1924; idem, Le christianisme et l'empire romain de Neron à Théodose, ed. 8, Paris, 1908; la sfarsit, texte si bibliografie.

Vezi Mihai Coman, o.c, p.202-206 cap. Pestele

O.c, apud M.Deac, o.c, p.14-15.

Cf. C. Teodorescu-Tobac, Mitozofia lui Brancusi, Astra, nr.4 / 1969, apud M.Deac, o.c, p.6.