Creeaza.com - informatii profesionale despre


Evidentiem nevoile sociale din educatie - Referate profesionale unice



Acasa » referate » literatura romana
„un inger de fata” - eseuri si comentarii

„un inger de fata” - eseuri si comentarii



„UN INGER DE FATA”

 

ESEURI SI COMENTARII

Nascuta pe plaiurile mioritice, scriitoarea Elisabeta Paunescu inzestrata cu Har in arta scrierii, muzicii dragostei pentru semeni, lupta pentru aparitia revistei „MIORITA NOASTRA” NEW YORK, adunand in paginile ei gandurile scriitorilor de pe intreg pamantul.

Cutezatoare, a trecut prin multe primejdii si a continuat sa iubeasca adevarul, dreptatea si tara din care s-a smuls.

Scriitoarea va trece prin timpul nesfarsit, pe cararile dragostei pentru Dumnezeu si oameni.

Viata scriitoarei este in mii de picaturi de lumina si simtire divina. Voi spune cu maxima sinceritate cateva impresii ale volumelor ce le am, de la scriitoare, poezie si proza.

Volumul de poezii „Sunt numai femeie”


Dragostea noptilor fierbinti, in natura binecuvantata de Dumnezeu si de „Mana Divina”, dupa o „perdea de frunze”, departe de lume si de ochii rautaciosi ai oamenilor, se contura un act al fericirii ce parea eterna, implinita sub vraja cerului, in lunile discrete ale licuricilor ce „zburau”, si neobositii greieri, vestiti cantatori in prag de noapte. (Noapte fierbinte)

Luna, stapana peste mari si tari, poarta vesnicia trairilor omenesti. Si cator iubiri n-a „croit carare / Peste Mare…?!”

Luna, un bulgare „D’amor”; „Aprins / De dor…”. Saruta marea, saruta crestele inalte ale muntilor, privind sagalnica la perechea de indragostiti, uniti de un „dor” aprins al sarutului. (Luna).

Tot Luna pare „vinovata” de neimpliniri, in misterioasele drumuri ale dragostei, trecuta ca „Un mic vartej” pe care nimeni si nimic nu-l poate opri. (Luna-i vinovata).

Tulburarile iubirii si nesiguranta gasirii unei iubiri curate, intr-o fiinta ce merita s-o iubesti, in care sufletele pot spera, ca-n viata trecatoare pot fi un singur univers, le regasim in poeziile: „Am alergat spre tine”, „Vecie”, „Fricosul”, „Inima pustie”, „Clipe traite”, „Trista luciditate”, „Astept” si altele.

Cat traim cautam. De cele mai multe ori gasim ce nu dorim. „Caut un om pe pamant” sugereaza autoarea, un om adevarat, nu superficial in tot ce face: „Caut un om pe pamant, / Cu suflet cald de Soare, / Sa-mi dea fiorii codrului, / Racoare”, un om caruia sa-i alunece „degetele-i lungi” in par, sa pot privi in ochii lui ca-n „Doi luceferi”. Poate in vis il voi gasi „Acolo unde nu ajung”, topindu-ma „langa acest om, / Ca intr-un foc astral, / Si fericirea sa-mi gasesc, / In omul ideal”.

Si filozoful grec cauta un om ziua, cu felinar aprins. (Diogene din Singapore – 404 - 323 i.e.n. – filozof grec care a aplicat in mod consecvent principiile scolii cinice*, traind conform cu natura, in dispretul civilizatiei. Dupa legenda, locuia intr-un butoi si umbla ziua in amiaza mare cu felinarul aprins, in cautarea „unui om”.

A promovat ideea cosmopolitismului antic, considerand ca omul trebuie sa fie „cetatean al universului”. Biografia sa, aproape legendara, cuprinde numeroase intamplari cu talc filozofic.).

*cinicii: Filozofie cinica in Grecia antica, care nu recunoaste normele sociale existente si propovaduia o viata simpla si reintoarcerea in natura.

Asemenea unei stelute nemuritoare, sufletul poetei paseste „pe drumul de lumina” pe care steluta l-a luminat, „pe luciul Marii Negre”, si din adancuri, cand trupul se dizolva in natura, sufletul alearga pe drumul de lumina, cand steluta apare pe cer, chemand-o in spatiul necunoscut:

„Si-asa din fundul Marii Negre,

Lucesc acum in a ta raza.

Apar pe cer, cand tu ma chemi.

Iti stau supusa-n slavi urcata!

Nemuritoare

M-ai facut!

Ma ai asa… cum,

Tu, ai vrut…”

[Cararea Lunii (Steluta)]

Sufletul poetei, in legatura cu astrele ceresti, se simte o stea cazuta pe planeta intunecata, dar dorinta fierbinte de a fi iar pe bolta luminii, o va desprinde de lumea posomorata, de pe planeta intunecata Pamant, cautandu-si locul de unde a fost aruncata:

„Eu nu sunt pamanteana,

Din stele sunt picata,

Ca mintea mea intr-una,

In univers te cata…”

Pe Pamant, sufletele astrale geniale, nu-si vor gasi niciodata implinirea dorita. Evadarea in spatiul infinit, desprinsa de greutatea trupului, cunosc libertatea implinirii in astral:

„Luceafarul Albastru

M-a-nfasurat in sine,

Si am simtit cum Astrul

Topitu-s-a in mine…”.

(Implinire)

Aceeasi dorinta de contopire cu Universul o regasim in „Raza ratacita”:

„O mica raza ratacita

Pornita din inalt de mii de ani,

Timida s-a oprit pe-o floare;

Dar floarea s-a lasat culeasa…

Si raza singura si trista,

Haihui pornit-a sa-si gaseasca,

Un alt tovaras pe Pamant.

Si s-a oprit la tine raza,

Si te-a-ncalzit,

Te-a dezmierdat,

Ti-a dat din Soare,

Un strop lumina

Si-n aur tot te-a-nvesmantat”.

Raza ratacita „In mii de ani de drum lumina”, poate a cazut in „bulbul de flori”, intr-o fata frumoasa nascuta dintr-o „raza ratacita”

(„Raza ratacita”)

In universul tainelor adanci, gandurile se pastreaza, ele constituind cele mai ascunse legaturi astrale, avand viteza luminii. Tainele ascunse din gandirea umana, asemenea unei „licariri de-o clipa” a unei stelute, vor fi bine ascunse, ca sa nu le afle „nimeni”. (Taina).

Cand cineva drag dispare in vesnicie, lasand in sufletele celor ce l-au iubit un gol al durerii, ramanand doar amintirile topite-n fiintele ce l-au iubit:

„Si vor ramane-n amintiri.

Si fir de iarba, si flori,

Iar din nebune daruiri,

Doar „amintiri” raman in zori.

Si fericit acela care,

In suferinti, ca tatal meu,

Va avea timp de meditare

’naite de-a pleca la Dumnezeu”.

(Si vor ramane-n amintiri).

Iubirea nu e statornica. Azi iubesti, maine urasti, poate ai iubit ce nu merita? Cati spun „te iubesc” si-n clipa urmatoare fiinta se intuneca si iubirea dispare.

Poate simte cum dragostea e numai „in visuri”, sau in basmele pe care mintea de copil, le ridica in sferile imaginabilului, acolo unde totul pare implinire si bucurie: „Dragostea (…) In basme o cautam / Ce frumoasa o credeam…” (Dragostea).

Cine iubeste, nu poate sa nu fie gelos. Gelozia este institutul de conservare a ceea ce iubesti:

„Mai si spui ca iti sunt draga…?

Tare as vrea ca sa te cred!

Ai noroc ca tin la tine,

Si ma fac ca nu le vad…”

(Gelozie si dragoste).

Viata omului e clipa trecatoare. Daca si acea clipa e nespus de sumbra si dureroasa, mai bine nu te-ai fi nascut:

„Si eu,

Si tu

Avem o clipa

Ce ne va duce,

Spre mormant”

Clipa in mainile durerii si visului neimplinit, mergand spre singura certitudine a omului, moartea:

„Tu,

Clipa mi-ai grabit-o…

Eu,

De „acolo”

Am s-o pandesc

Pe-a ta !!!

(Clipa)

Volumul de versuri „Sunt numai femeie”, il consider o reusita literara, volum in care regina poeziei e stapana pe sufletele noastre, reusind din plin sa umple sufletul de bucuria lecturarii, folosind simbolurile, prin forta transpunerii in iubirea implinirii si neimplinirii, legata cu mii de fibre invizibile, de existenta noastra efemera.

Volumul de versuri „Trairi in 7 dimensiuni

Nu intamplator poeta a ales cifra 7, cifra astrala simbolizand multe aspecte astrale si pamantesti: 7 arhangheli ce stapanesc cele 7 zile ale saptamanii. MIHAIL este biruitorul vrajmasilor. Cei nascuti Duminica sunt sub protectia lui si planetei Soarelui. In ebraica MI-KA-EL inseamna „cine este precum Dumnezeu”. Mihail este seful tuturor arhanghelilor. Cei nascuti Duminica vor spune rugaciunea: „Arhanghele Mihail, lumineaza-mi inima si ajuta-ma in lupta permanenta cu intunericul, cu egoismul, cu aparentele, pentru triumful etern al luminii. Fa ca arma mea sa fie eterna – dragostea. In numele Soarelui. Amin”.

Cei nascuti Luni se afla sub influenta Lunii si al arhanghelului GAVRIIL (GABRIEL), vestitor Dumnezeiestilor taine a intruparii Domnului. GABOR-EL in ebraica inseamna”forta lui Dumnezeu”. El anunta cand vine pe lume un copil. El tine in mana o lanterna inteleapta si o oglinda vazatoare, sprijinindu-se de un baston calator. Imprastie fecunditatea fizica.

Rugaciune: „Arhanghele Gavriil, opreste nestatornicia din mintea mea si ajuta-ma sa inaintez in dorintele mele. Da-mi lumina Luminii interioare pentru ca eu sa pot vedea dincolo de spatiu, dincolo de timp, in semnul Lunii. Amin”.

MARTI stapaneste Sfantul arhanghel SAMUEL. In ebraica SAMUEL inseamna „mana stanga a lui Dumnezeu”. Seful ingerilor ce tin registrele, selecteaza binele de rau. Confera odihna, rapiditate in luarea deciziilor, protejeaza de pericole, mai ales de cele din incendiu. Vibratia emanata de SAMUEL se asociaza cu vibratia plutonica a lui AZAEL, luntras al mortilor si custodele (pazitorul) al regiunilor obscure cu care contrabalanseaza sfera secreta si incandescenta din inconstient. El stapaneste planeta Marte.

Rugaciune: „Arhanghele SAMUEL, alimenteaza flacara din mine cand e obosita si delimiteaza-mi-o cand excede (depaseste), pentru ca energia mea sa fie mereu proportionata. Invata-ma in profunzime sa am curaj si decizie si ajuta-ma toata viata si nu ma uita, in semnul lui MARTE. Amin.

Cei nascuti MIERCUREA se afla sub influenta planetei MERCUR si a arhanghelului RAFAEL (RAFAIL) tamaduitorul neputintelor omenesti.

Este cea mai mica si mai rapida dintre planete, stapana mesajelor, a magilor si a medicilor. Este forta lui Dumnezeu.

Rugaciune: RAFAEL, vindeca-mi ranile din corp si reda-mi linistea inimii, ajuta-ma sa ma apropii de toti cei dragi. Sustine-mi norocul la locul de munca si fa-ma sa fiu bine vazut(a). In semnul lui MERCUR. Amin.

Cei nascuti JOI se afla sub influenta planetei JUPITER si a arhanghelului SACHIEL (URIIL) – raza focului Dumnezeiesc si luminator. In ebraica inseamna „Dumnezeu este perfect”. Degaja misterul angelic al bogatiei, dependenta de bani. Invatati sa cereti si pentru cei ce nu au.

Rugaciune: „SACHIEL, obisnuieste-ma cu arta dificila a masurii si tempereaza in mine pofta lacomiei. Pune-ma mereu in relatie cu gandurile bune si fa-ma sa ma multumesc cu cat am, pentru ca eu sa pot aprecia lucrurile la justa lor valoare. Controleaza-mi pasii si ajuta-ma sa renunt atunci cand este cazul in semnul lui JUPITER. Amin”.

Cei nascuti VINEREA se afla sun influenta planetei VENUS si al arhanghelului ANAEL (IEGUDIIL) slavitor lui Dumnezeu pentru intarirea oamenilor, lumina sanatatii, gratiei, maestrul dragostei, lucreaza in favoarea frumusetii si artei.

RUGACIUNE: „ANAEL ajuta-ma sa gasesc o cale spre a cunoaste frumusetea si ajuta-ma sa descopar mai intai de toate, frumusetea din inima. Daca o persoana dreapta ma intereseaza, ajuta-ma sa gasesc calea spre ea, lumineaza-mi cu lumina ta calea, si supravegheaza-mi pasii spre a ajunge la tine, in numele VENUSULUI. Amin”.

Cei nascuti SAMBATA se afla sub semnul planetei SATURN si al arhanghelului CASSIEL (VARAHIIL), arhanghel al linistei, datator blagosloveniei lui Dumnezeu. In ebraica inseamna „Tronul lui Dumnezeu”. Ajuta la controlarea interiorului, pentru a gasi bogatia spirituala. Ii cerem o favoare cu ajutorul unei crengute arse de pin sau fereguta (feriga).

Rugaciune: CASSIEL, cum pe pamant nu exista ingeri, asa in cer nu exista oameni. Asigura-mi un raport bun cu materia si incurajeaza-ma de fiecare data, cand sunt in gura lacomiei si cand imi doresc prea mult, pentru ca piatra pe care o am e la picioarele Tale, in semnul lui SATURN. Amin”.

In 6 zile Dumnezeu a infaptuit Creatia, iar in ziua a 7-a s-a odihnit.

In credinta poporului roman se crede ca Pamantul se sprijina pe 7 stalpi la a caror distrugere lucreaza diavolii si spiritele necurate, rozand stalpii pentru distrugerea Pamantului. Unde s-a prabusit un stalp din cauza necredintei oamenilor si nerespectarea posturilor, se produc cutremure, prabusiri ale pamantului, iesind la suprafata tot mai multe mari.

La pazirea stalpilor sunt si 7 ingeri, ce incearca sa se impotriveasca diavolilor, in distrugerea lor.

Tot de cifra 7 e legat Pastele Blajinilor, 7 zile dupa Inviere. Traind in Pamant afla de Pastele crestinilor prin posturile oamenilor si prin cojile de oua folosite la pasca, pe care poporul nostru are grija sa le arunce pe apele curgatoare, de unde se scurg pe Apele Sambetei, iar de acolo, ajung la lumea calda a Blajinilor. In interval de 7 zile, cat fac aceste coji pana le primesc Blajinii, cojile se intregesc, prin minune divina, si devin oua pline, care servesc apoi de hrana pentru Blajini.

7 zile sunt zilele saptamanii.

7 stele sunt in alcatuirea Carului Mare si Carului Mic.

7 planete etc.

Volumul de versuri „Trairi in 7 dimensiuni”, cuprinde 234 de poezii de o rara sensibilitate, trairi geniale, trecere prin filozofia cunoasterii, trairi omenesti, in comuniune cu Universul.

Volumul se deschide cu poemul „Parfumul teilor”

Teiul, copac sfant, avand frunzele ca o inima, in care salasluiesc sufletele. Teiul te indeamna la visare. Poeta, sub parfumul florilor de tei, citea o carte, dar parfumul florilor de tei o adormira, cu gandul dus departe, in Univers, unde chipul iubit, parca o privea din „gradina” cu „un tei” incarcat de parfum.

Iubirea adevarata invinge moartea si dimensiunile, „cum ca iubirea ce-mi porti nu are sa moara!!! / La fel vom pasi si-n cealalta primavara?”

Primavara, anotimpul renasterii si trezirii la o noua viata, prezenta in capitolul „Anotimpuri traite”, simtim din plin sensibilitatea poeziei, trairile sub Soarele cald „de primavara” cand „mugurii de pom” cer dreptul la „viata”.

Soarele pare mai bland, iar Luna „se schimba-n fecioara” privind cu blandete trezirea la viata a naturii. Uneori, primavara personificata e „mofturoasa” si „uricioasa”, cand lasa Soarele sa ne muste, iar vantul sa ne-nghete cu „ploaia rece”.

Poezia „Primavara mofturoasa” are un final optimist:

„Dar… ulcioarele nu s-or mai sparge,

batranul Ger a adormit,

si un Zefir ne-aduce vestea,

ca primavara a venit!”

Primavara e prezenta si in poemele: „Astept sa vina primavara” si „Primavara”

Primavara, intr-o natura gri, cu pomi de ciment, nu poate fi ca pe piciorul de plai romanesc:

Folosind antiteza, starea sufleteasca a poetei e incarcata de regretele trairilor, din tara iubita:

„Numai ca-n asta primavara,

nu am sa vad albi clopotei,

ca-aici, nu-i ca la noi in Tara,

sa infloreasca ghiocei…”

(Astept sa vina primavara)

Lipsa pasarilor calatoare: randunici, berze si altele, galagioasele vrabiute, „nu s-or scalda in praf si soare, / ca-n tara asta nu exista / micutele ciripitoare”.

Prozodic, poezia are ritm, rima, metrica, iar stilistic nu lipsesc metaforele, comparatiile, epitetele, anafora, repetitia, invocatia retorica, care inalta poezia „Astept sa vina primavara”, pe treptele inalte ale liricii universale.

Cu aceeasi nostalgie ca in „Astept sa vina primavara”, poate isi aminteste de primavara plaiurilor romanesti:

„La noi acasa-i primavara,

brandusele si ghioceii-au inflorit,

firavi, ei se inalta prin zapada,

si campu-ntreg a-mpodobit”.

Interogatia retorica din finalul poeziei, poeta, poate, sau nu primi un raspuns, poate, de undeva din dimensiunea a 7-a:

„Oare albii ghiocei aduc primavara,

sau primavara, aduce ghiocei?”

(La noi acasa)

Primavara si vara, anotimpurile cele mai iubite de oameni, Lumina Soarelui, coloritul campiilor, dealurilor, padurilor in care viata palpita printre vietatile prezente in ele, dorinta oamenilor de a explora atatea locuri pe acest pamant, inca necunoscut, toate le gasim in poeziile: „Vara”, „Omul si anul”, „Ploaie de vara”.

Ciclurile naturii repetabile, in vesnicia Universului, aduc schimbari in scurta si chinuita viata umana.

Toamna, doamna bogata isi aduna rodul in hambare, pregatindu-se sa primeasca cu resemnare, bruma ce-i va pisca copilasii, condamnandu-i la moarte. Si omul si natura s-ar dori nemuritoare, dar circuitul existentei terestre nu poate fi schimbat:

„As vrea sa uit ca-i toamna-afara,

In pomii uzi si-n pasii grei,

Sa nu mai vad cum cade frunza,

Si nici trecutii ani ai mei”.

Poeta trece la un alt timbru poetic, acel al nefiintei eterne:

„Si in mormant voi simti toamna,

in crizanteme adunata,

de-mi va aduce flori sub cruce,

baiatul meu cate odata…”

(Crizantemele toamnei).

Aceeasi tristete ce apasa sufletul poetei, in prag de iarna, cand copacii raman „goi” si „crengile batute-n vant”, iar trupul copacului gol, l-ar dori acoperit cu „alb vesmant”, pana la ivirea primului ghiocel tasnit de sub zapada, la tulpina lui:

„Si vor ramane-n haine albe,

pana ce-un ghiocel firav,

se va ivi de sub zapada,

s-anunte primavara brav”.

(Vis de reinviere).

Prin analogie, poeta, in poemul „O frunza in toamna”, se simte „frunza de toamna”, trecuta prin primavara si vara, gustand lumina ce o va parasi, cand isi va simti sufletul, „plutind pe-o frunza moarta”. Toamna, simbolul batranetii linistite sau pline de dureri si necaz, sapa ca un sfredel sufletul uman:

„Ca am fost si mai sunt inca

o frunza ratacita-n vant,

am venit si plec tot toamna,

lasandu-mi rodul pe pamant”.

(O frunza in toamna).

Capitolul de poeme cu titlul sugestiv „Trairea dorului”, nostalgia anilor ce-au fost, amintirile, salasluiesc in sufletul poetei, cum salasluieste pe cer Soarele si Luna:

„Si vor ramane amintiri,

si fir de iarba, si fiori,

iar din nebune daruiri,

doar „amintiri” raman in zori”.

(Si vor ramane-n amintiri)

Stilistic, poeta foloseste o paleta intreaga de tropi si figuri de stil, in care anafora nuanteaza pregnant continutul de idei:

„Si raza care, abia maine o sa iasa”

„Si focul care inca nu-i aprins”;

„Si clipa care-o gusti ca pe-o aleasa”;

„Si orice bucurie doare”;

„Si-l vezi cum creste zi de zi”;

„Si ne gandim ca maine va veni”;

„Si ziua care va sa vina”;

„Si vor ramane-n amintiri”;

„Si fir de iarba, si fiori”;

„Si fericit acela care”

(Si vor ramane-n amintiri)

Amintirile despre bunica, leaganul prunciei, despre mama si tata din care iti tragi obarsia , nu se pot sterge niciodata. Bunica era „locas de-nchinaciune”, mama, „perla stralucitoare”, tatal, i-a „fost model in viata, sunt copie din tine”, iar sfaturile lui le-a urmat cu sfintenie:

„Mi-ai dat taticule din viata,

Tot ce-ai avut de dat…

De-aceea eu ma socotesc,

Cea mai grozava fata”.

(Taticului meu)

Eul liric prezent prin folosirea verbelor la indicativ, persoana I singular, „sunt copie”, „am mers”, „stau”, si a pronumelui personal forme neaccentuate: „mi”, „m”, „mine”, forme gramaticale ce creeaza o legatura stransa intre poeta si bunul tata, plecat in lumea umbrelor. (Te chem taticule).

Folosirea anaforei prin verbe la modul conjunctiv, formeaza perspectiva pe care eul liric o imprima amintirii sale, cu actiuni posibile, realizabile, in inexplicabila intrebare: „De ce mor cei dragi?”.

Poeta cheama taticul „de dincolo”, din alta dimensiune perceptibila sau neperceptibila, „din nori” ce alcatuiesc chipuri pe care mintea le percepe olfactiv, sa coboare de-acolo „pe-o scara de matase”, cu bratele intinse „ca alta data”.

Intre dorinta si neputinta e o prapastie adanca. Trupul e neputincios. Numai gandirea poate trece in punctul si ceasul dorit.

Dialogul intre real si ireal are o turnura metafizica, intre a dori ceva atat de sfant si neputinta unei materializari:

„Si-ajuta-ma tu, tata,

Si roaga-L pe Cel Sfant,

Sa-mi stai iar calauza,

In drumul meu infrant”

(Te chem taticule).

Copiii sunt ce-i mai sfant si mai curat pe-acest pamant. „Feciorul mamei” intregeste aceasta teorie. Sa cresti un copil adus pe lume la „saisprezece ani” nu e usor.

Educatia presupune eforturi mari pentru mame, in ipostaza pe care un copil il are numai din partea mamei:

„Tatal tau s-a dus cu alta,

noi doi singuri am ramas,

si-am luptat sa-ajungem oameni,

prin scoli-nalte ne-am purtat.

Numele ti-am pus din Soare,

Am muncit si-n sarbatoare,

Te-am crescut ca pe o floare

Si-acum inima ma doare…”

(Feciorul mamei)

„Feciorul mamei” il pierzi cand se insoara, si daca fiinta iubita e „ca spinul cu-al sau cui”, inima mamei e rupta de durere, si numai mangaierea nepotului, ii mai da o raza de mangaiere, in lumea aceasta asa de sucita.

Capitolul liric intitulat „Trairi nemarginite”, ca si precedentele capitole lirice, trairile poetei in lumea si natura inconjuratoare, si comuniunea cu Universul, par nedespartite in „Rugaciune”, „Zodia apei”, „Apus de soare”, „Marea si cerul”, „N-un iad”, „In rai”, „Cred in Tine”, „Rugaciunea unei mame”.

Rugaciuni inchinate lui Iisus, Cel ce a suferit pentru pacatele omenirii, pentru mantuirea noastra, indurand un „greu calvar”, rastignirea pe Cruce, umilinti si batai fara margini, insumand numarul loviturilor primite, cate zile sunt in 14 ani – 5475, iar toate patimile Domnului au fost 100.146, si ne cutremuram rugandu-L sa ne ierte:

„Smerit mereu ma voi ruga,

Ajuta-ma sa fac doar voia Ta”.

(Rugaciune).

Fara apa n-am putea rezista. Nu intamplator Pamantul are 30% pamant si 70% apa, aceeasi proportie avand-o si omul.

Apa lasata de Dumnezeu pe Pamant, face posibila viata vietatilor si a naturii. Ea creste-n „fiecare firicel de iarba”, satura „vulturul plesuv”, „maretul leu”, „ciuta intre munti”, ca si oamenii insetati.

Din firicelul mic de apa ce cade de pe o stanca, picaturile cresc in rauri, fluvii, mari, oceane. Culorile apei sunt culorile cerului albastru, intunecat de furtuni, negru, cand „Luna nu se-arata”. Totul e „misterul / ce face ca marea / sa semene cu cerul” (Marea si Cerul).

Credinta in Dumnezeu e o alegere benevola, nu una impusa. Oamenii doresc stiinta, concretul, dar la ce foloseste oare, fara teama de Dumnezeu? Mai curat sufleteste e un taran care slujeste lui Dumnezeu, decat filozoful mandru, ce nu-si ingrijeste sufletul, cercetand mersul stelelor.

In stiinta gasesti amaraciuni si sovaieli, cunoasteri ce nu aduc sufletului folos.

Cunoscandu-te pe tine, vei cunoaste drumul adevarului. Mandrii, orgoliosii, robitii carnii trupesti, sunt numai in trup nu si in suflet.

Poeta vorbeste cu Dumnezeu prin rugaciuni, cu o credinta neclintita in Creator:

„Doamne, simt ca esti cu mine,

Peste tot unde ma duc,

Si in fiecare zi, Marite,

Imi indeplinesti dorinta,

Ce in rugi eu Ti-am cerut”

(Cred in Tine!)

Prezenta asonantelor in versuri, creeaza o muzicalitate poeziei, „Dorinta ta”:

„Si umbra lui sa-ti urmareasca”

„Doua directii sunt in orice drum”

Tu, hotarasti, pe care apucam acum”.

Cand dorintele raman fulgi de nea topiti in Soare, mereu te-ntrebi daca ai iubit pe cel (cea), ce-a meritat iubirea ta, sau n-a fost decat o iluzie desarta „furandu-ti poate si gandirea?”

Cel ce daruieste din suflet iubire, nu asteapta „rasplata”, rasplata o cer cei ce negutatoresc pana si sufletele.

O armonie imitativa in obtinerea unui efect muzical, o vom gasi in aliteratia din „Doua adevaruri”, adevaruri gasite in frumusetea naturii si in muzica, arta, care: „Te invaluie, Te-mbata, pare buna / Te ia cu ea, te duce pan-la cer / Si te arunca intr-un nor”.

Cei ce cunosc adevarul sunt mai fericiti decat cei ce-l vad, dar se fac ca nu-l vad.

Gradatia conjunctiei „ca” si prepozitia „cu”, exprima stari sufletesti tot mai puternice, in vesnica intrebare: „Ce sa cred?” Esti tu celui caruia i-am daruit inima, sau o intamplare nefericita, „Ca esti al meu iubit!” „Ca nu te cred…,” punctele de suspensie dau expresivitate si trairi intense ale poetei, incarcate de nostalgie, ironie, emotie, gol interior, o marca a eului liric in text:

„Ca eu mereu te vad,

Cu blonde, brune si roscate,

Cu par in ochi si zvapaiate,

Sa cred ca esti al meu!”

Deci, repetarea gradata  a conjunctiei ca si prepozitiei cu, si semnul exclamarii, da textului o valoare subiectiva, intarita de invocatia retorica „Sa cred ca esti al meu!”, dar in acelasi timp se impune figura de stil oximoronul, printr-o ironie subtila, dar usturatoare:

„Ca doar s-a intamplat…

Iar in tot timpul te-ai gandit

Ca esti al meu iubit!”

(Ce sa cred?)

Oximoronul il intalnim si in „Unui corector nepriceput”:

„De ce sa-mi strambi tu poezia,

voi face una stramba, eu,

cu-n ochi in cui

si gura la calcai

cu-n cal incalecat pe-un Fat –Frumos

si-o Baba Cloanta fara matura,

mergand pe jos”.

Pana critica a scriitoarei, nu poate trece cu vederea abuzul de putere al consulului roman din New York, in anul de gratie 1999, ce-si permitea sa adune bani de la cei doritori de prezenta la receptiile lui: „Dati o cota de dolari la Consulat, daca vreti sa fiti / invitati la receptiile Consulatului pe viitor si / din cand in cand”. Si pe buna dreptate scriitoarea se intreaba: „Oare ce s-o fi intamplat cu 'fondurile de protocol pe anul 1999' date de Romania?”, intrebari fara raspuns, intr-o lume haotica, in care a ajuns Romania. scriitoarea incheie: „Nimeni nu a indraznit sa bage mana in / buzunarele oamenilor si sa ceara bani / in felul acesta, pentru vreo scoala / cu limba romana, / pentru o biserica adevarata, / pentru un muzeu romanesc sau pentru un cor / sau o echipa de dansuri a noastra, / a romanilor care traim aici. / Consulul ne cere bani pentru 'receptii' si / nu sub forma de sponsorizare de la cei care / ar putea sa dea DIN CAND IN CAND cate ceva…” „Putem trai si fara consuli si chiar fara Consulat. / Tot aia o fi…”

In capitolul intitulat „Studentie traita”, poemele redau scene de o adanca emotie, in anii cei mai frumosi din viata fiecarui tanar, dar si parti negative legate de trecerea examenelor prin injosiri trupesti, sau copiatul. „Copiatul la franceza”: „Daca cartea nu scoteam / si daca nu copiam, / luam un doi tare falos, / dar asa, am luat un opt, / asa merge, il suport, / ca oricat as invata, / limba nu mi-o voi schimba, / tot romanca am sa fiu, / chiar dac-am sa-nvat sa scriu / si-n franceza si-n engleza / si de-as lua si 10-n teza…”

Vacantele dupa un an de studiu sunt, o bucurie pentru relaxare, cu o conditie: „Doar, mama-n pace sa ma lase, / Sa nu ma bata iar la cap, / Cu cartea, sa citesc, sau sa spal vase…”, punctele de suspensie, redau stari sufletesti cu o doza de ironie, dar si gol interior, la gandul ca vacanta, nu va fi cum o doreste.

Folosirea modului conjunctiv: „sa vad”, „sa fac”, „sa nu ma bata”, „sa citesc”, „sa spal”, la persoana intai, exprima actiuni posibil de realizat si perspective pe care eul liric il imprima amintirii vacantelor de alta data, incarcate de sarcini nedorite. (Vacanta mare).

In capitolul „Trairile pamantului”, poeziile capata o incarcatura cosmica, o trecere incarcata de emotii de la cer la pamant, de la iubire, ura, nastere, nunta, dragoste, visuri si moartea nedorita.

In „zbor”, primii pasi in viata, pot fi un zbor imaginar, sau o prabusire in realitatea pe care ti-o doresti:

„Am invatat sa vorbesc

si mama mi-a zis;

„Striga cat poti

copila mea

sa te auda universul…”

Si degeaba am strigat!”

Folosirea ingambamentului: „Striga cat poti

copila mea

sa te auda universul”

continua ideea din versurile precedente, iar interogatia retorica si invocatia retorica de la sfarsitul strofelor, intregeste dorinta autoarei de a afla un raspuns care nu vine:

„O, mama, cum sa ma duc?”

„In colivia asta rosie?”

sau invocatia retorica: „pana la soare!”;

„Dar nu mi-a dat nimic!”;

„Si degeaba am strigat!”;

„Fa-te pasare si zboara!”

Se contureaza sentimente de ironie, dar si durere si duiosie. Parca poeta se roaga unei divinitati, muze, pentru a-i solicita sprijinul. (zbor)

Lirism subiectiv, prin folosirea gerunziului: „crescand”, „dand”, cu valoare expresiva, sugereaza o valoare durativa a dragostei mamelor romance pentru copii, crescuti sa fie oameni buni, „dand” intregii lumi exemplu real despre „romance”, ca-s mame bune, adevarate”.

Sinestezia imbina in mod admirabil simtirile umane:

„Din Marea Neagra insorita”;

„lanuri de grau pentru pita”;

„livezi, paduri si ape mari”.

De la epitetele cu caracter vizual, la epitetele auditive: „imn anume / care sa cante Limba Romaneasca / facandu-l pe cel care il aude / de ea sa se-ndrageasca?”, la epitetele motrice: „Cat de viteji barbati avem in Romania, / cum ies in fata mortii fara frica”.

Intregul poem se adreseaza poporului roman si Romaniei, care darza in fata lumii a fost si va ramane:

„Sa nu mai creada lumea despre noi neincetat,

Ca nu suntem decat 'popor neinsemnat'.

(Intrebare)

Acelasi elogiu il aduce poeta, Romaniei, de care e legata cu mii de fibre, desi soarta a aruncat-o sa traiasca peste mari si tari.

O acumulare de tropi si figuri de stil: hipotipoza, sinestezia metafore, personificari, comparatii in „Romania” p. 184 – 185:

„Un rai de pasari cantatoare” strabat pe cerul albastru, peste ape si campii, dealuri, paduri. Florile „au parfum de zane”, din spuma marii „valu-si pune barba”, iar Delta Dunarii „cu trei brate, / cuprinde bogatii de vis…”

Fantasticul combinat cu realul:

„Cai-naripati pe nari scot flacari,

incalecati de Feti-Frumosi,

pornind galop spre Cosanzene,

cu plete lungi si ochi sfiosi”.

Frumoasele Ilene Cosanzene „torc din caier”, in sunetul buciumului pe care ciobanii nu-l parasesc, doinind de dor, de jale, de tristete, de bucurie, combinat cu sunetul clopotului de la biserica satului, anuntand ca „mane-i sarbatoare-n sat”, pagini mirifice de o rara valoare artistica.

Peisajul mioritic, specific plaiului romanesc, incheie minunatul poem cu o „hora in chindie”, in sunetul unei viori, „tobe si-un tambal”:

„Si toti ajung oameni in Tara,

de care eu v-am povestit

si oriunde ar fi prin lume,

nu vor uita de-unde-au venit”.

(Romania)

Viata in exil e greu de suportat pentru romanii legati trup si suflet de tara; o regasim in poemul: „Romanii in exil”

„Ne-am adunat din multe zari

romanii din exil,

si ne-amintim de grai si port

si visuri de copil.

Avem in sange tricolor,

Mandrii ca Decebal,

Suntem latini dupa Traian,

Viteji ca si Stefan”.

Dorul de Carpati, de izvoare, de frunze si buciumul ce-si scalda melodiile sub spuza stelelor, zborul pasarilor peste varfuri de ramurele, vorbesc un singur limbaj: patrie, libertate, dorinte de mai bine pentru poporul roman, ocolit de noroc:

„Libertatea, se lupta romanul

de veacuri pentru ea.

Libertatea, o, Doamne,

ajuta-i sa si-o ia!

Noi, din exil, liberi suntem

ca pasarea in zbor.

Libertatea, am da-o la toti de-am putea!”

Anafora, aprofundeaza ideea draga oricarui om de a fi liber, „Libertatea”.

Comparatia prin conjunctia cu valoare adverbiala ca, pune accent pe zborul sufletului uman fara constrangeri, legi, ingradiri de tot felul.

Descrierea naturii din tara iubita, prin imagini vizuale, auditive, olfactive, motrice, intr-o sinestezie a perfectiunii, ridicand valoarea eului liric si a starilor sufletesti, intr-o descriere subiectiva. Folosirea conjunctivului: „sa ne-amintim”, „sa si-o ia”, exprima o actiune realizabila. Folosirea reflexivului impersonal: „se-aud”, „se lupta”, cu pronume in Ac., subiectul participa intens desi este neexprimat.

Punctele de suspensie si semnul exclamarii, sursa de expresivitate, si adanci stari sufletesti, cu o doza de nostalgie si emotie.

Limbajul poetic este caracterizat prin claritate si naturalete.

Prin invocatia retorica, poeta parca se roaga bunului Dumnezeu pentru romanii ce „se lupta cu libertatea”. (Romanii din exil).

Poemul „Ce mai vindem?” este de stricta actualitate incepand cu lovitura de stat, in care au intervenit fortele straine, macelarind mii de oameni prin impuscare, iar dupa 1989, genocidul si sclavia impuse de presedintie, parlament, guvern, strainii tuciurii ce ne fura si noi rabdam, cu prea multa naivitate, acestea si multe altele se reflecta si in poemul amintit.

Cand tara ta ajunge pe maini CRIMINALE, CORUPTI, MINCINOSI SI HOTI, cum nu s-a mai pomenit in lume, apartinand celor ce nu sunt romani ci viermi, lacuste, vipere, sobolani, aventurieri de cea mai joasa speta, te intrebi, tu, romane, cui si ce mai vand aceste masti hidoase, ca sa-si faca o viata cum n-a visat-o???



Repetarea verbului a vinde creeaza esenta de baza a poeziei, incarcata de o revolta justificata:

„Vindem mama, vindem tata, vindem tara, ne

vindem si pe noi daca cineva ne intinde un dolar.

Nu mai poti avea incredere in nimeni viu sau mort.

Toti si toate se vand pentru bani.

Romanilor din tara le mai gasesti o scuza.

„SUNT FOARTE SARACI, LEFURILE, PENSIILE SUNT MICI SI

PRETURILE PIETII SI ALE NEVOILOR VIETII, AU CRESCUT”.

Prezenta oximoronului, acutizeaza amaraciunea poetei:

„Din rosii, s-au facut peste noapte verzi.

Verzii s-au alaturat rosiilor pentru ca acestia

INCA SE TIN PE POZITIE.

Ba 'colac peste pupaza', cei care isi declarasera

cate un partid favorit, acum abandoneaza totul

si trec la regalisti.

Totul se face in speranta unui 'OS DE ROS'.

Nimeni nu mai tine la Tara, nimanui

Nu-i pasa de ce o sa se intample romanilor din

Romania si poate si celor de pretutindeni”.

Situatia grava din Romania cum n-a mai fost niciodata, continua sa preocupe fiecare roman cinstit, drept, harnic, dar prea bun si ingaduitor cu strainii, ce le iau totul de sub nas:

„Gasesti usor ziare si televiziuni care, pentru un

pumn de dolari scriu si latra cum li se cere.

Nimeni nu mai are opinie, nimeni parca nu mai

Gandeste. Toti se vand asemenea 'CURVELOR' pe

Bani, adica pe dolari”.

Oximoronul si ingambamentul nuanteaza starea deplorabila a poporului roman.

Vindem „vecinii”, vindem Tara, „Cine mai roseste astazi?” sau „Cui ii mai incolteste remuscarea de 'curvasarie' / in zilele noastre? – Numai curvele o duc bine, vor spune unii. / Cine nu se face curva, nu stie nici macar / sa se marite. Il ia pe primul venit, si o brodeste ca / 'nuca in perete'.

Pe banii furati de la romanii ce rabda, ce rabda, ce rabda, marii puterii iar jefuitorii, isi fac case si petrec in placeri de neimaginat:

„De ce sa nu-si faca toti politicienii case in

Long Island, New York?

Ce oare unii sunt mai 'blegi?'

Daca si-a facut unul, acum isi fac toti.

Cu ce bani? Tot cu furatul sau cu cersitul!

Acum s-a inventat un cuvant nou,

SPONSORIZARE”

Sponsorizarile se fac pe baza de interese, in care castiga hotii, nu cei care au nevoie de un ajutor meritat, incat ironia amara isi va gasi locul si in versul:

„In curand si cersetorii o sa spuna pe strada:

„sponsorizeaza-ma cu un bilet de tramvai, de tren

sau de avion!”, incat poeta se intreaba daca toti romanii cad in haosul creat  dupa 1989 si mai ales cei „din diaspora”.

Folosirea verbelor la conjunctiv, diateza activa si reflexiva, interogatia retorica, sugereaza durerea, revolta justificata.

Folosirea conjunctiei daca cu valoare cauzala si conditionala, pune in discutie situatia reala prezentata in poemul „Ce mai vindem?”:

„daca cineva ne intinde un dolar”;

„daca-l chemi in casa”;

„daca si-a facut unul (case in New York), acum isi fac toti”; conjunctie ce implica un mare semn de intrebare.

Verbul eram la imperfect, subliniaza ceea ce am fost odata: „Din poporul ospitalier care eram candva, am / devenit un popor cu care, nu poti face nimic, / ca este pus la jumuleala”.

Imperfectul, timp durativ, pune accent pe o memorie afectiva cu trecut fericit sau nefericit.

Folosirea prepozitiei cu in versul interogativ „Cu ce bani?”, explica interesul autoarei de a afla adevarul despre aventurieri pusi pe furat si inavutire.

Intreg poemul este o trecere in revista a situatiei dezastruoase traite de romani, dupa lovitura de stat, cu sprijin strain – terorist, din 1989.

Adevarul nu poate trai pe pamant, el se afla numai in sferele ceresti.

Pamantenii ce iubesc adevarul, mor cu el in brate, saraci si umiliti:

„Sa ne jucam cu adevaruri,

chiar daca lumea n-o pricepe,

ca numai adevarul doare,

cand estre spus in gura mare”.

Epifora de la sfarsitul versurilor: „adevarul doare”; „gura mare”, folosita in mod gradat, da expresivitate poeziei, cu stari sufletesti puternice.

Conjunctia adversativa dar, indica dorinta poetei de a fi inconjurata de oameni ce indragesc adevarul:

„dar adevaru-i numai unul,

de-aceea-l spun in gura mare,

ca stiu ca, adevarul doare”.

(Adevarul doare).

Poeta simte gheara tristetii ce i-a cuprins sufletul, singuratatea, asemeni unei frunze moarte, luata de vantul rece al toamnei.

Casa pare pustie, doar peretii mai pastreaza, in zidurile lor, ecourile celor ce au fost si pe care i-ar dori in preajma, sa-i alunge tristetea:

„Sa-mi spui numai mie,

Ca-mi alungi tristetea,

Timpul lasi sa zboare,

Si din nou cu tine,

Alerg in razoare…”

Conjunctia ca leaga predicatul de subiectul neexprimat, iar conjunctia ca cu valoare adverbiala creeaza o comparatie, incarcata de tristete: „Singura-am ramas / Ca o frunza moarta, / Dusa-n vant de soarta”.

Folosirea modului conjunctiv la diateza reflexiva, cu pronume in cazul dativ (imi) „sa imi cant”, „sa-ti trimit”, „sa imi plang”, „sa-mi spui”, mod ce prezinta eul liric, punand accent pe singuratate, tristete, nostalgie. (Tristete).

In poezia „Un inceput de viata”, prezenta anaforei prin verbe la conjunctiv, la diateza activa si reflexiva: „sa pot”, „sa-ti daruiesc”, „sa dau”, „sa te iubesc”, „sa nu te superi”, verbe cu valoare imperativa, prin cresterea suferintei si dorinta de schimba ceva. Exprimarea subtila, metaforica, o intoarcere a eului liric in trecut: „ sa te pastrez / o viata langa mine”. (Un inceput de viata).

Alegoria „Fabula politica”, cu o referire directa la subjugarea Iugoslaviei prin forta armelor americane, in stransa relatie cu alte tari si popoare iubitoare de mariri teritoriale si suprematie in Europa, la care a participat si tapul presedinte, Constantinescu, dand cer liber avioanelor cu incarcaturi mortale, sa treaca peste Romania.

Iugoslavia e comparata cu „Musuroiul de furnici”, calcat in picioare de un „bou incapatanat”, care nu era altul decat presedintele Americii:

„Calaul, taurul-bou, si-a adunat pe langa el

si alte animale: vaci englezesti, bivoli nemtesti,

hiene belgiene, iepe frantuzesti, tapi romanesti,

vulpoi unguresti si magari turcesti,

toti cantand la acelasi tambal, pentru

a intra in gratia taurului american”

Sah Mat! Musuroiul de furnici a fost ras

de pe fata pamantului… Bal la Casa-Alba.

Eroii nascuti criminali se lumineaza

din craniile furnicilor sarbesti”

Macelul din Iugoslavia anului 1999 s-a repetat, cand fortele pagane musulmane, au smuls cu forta o parte din trupul Serbiei, Kosovo, la inceputul anului 2008. Teritoriul Kosovo reprezinta crestinatatea ortodoxa sarbeasca. Aceiasi tauri, boi, bivoli, hiene, iepe, vulpoi, magari au recunoscut independenta Kosovo, aflata sub puterea deplina a Satanei. Pe buna dreptate poeta se intreaba: „Care sunt adevaratii eroi? Tot furnicile

din musuroiul distrus”.

Razboiul contra crestinului popor sarb, a fost in postul Sfintelor Pasti, pe 24 martie 1999 si cat au tinut sarbatorile Sfinte.

Agresiunea NATO – NORD ATLANTIC in Kosovo si toata Iugoslavia, a inceput cu bombardamente de mare amploare, la ora 20, bombardand si distrugand toata noaptea (Satanele umbla pe intuneric), o tara pasnica.

Iugoslavia si Romania nu au ridicat probleme de agresiune niciodata, dar sub Satanele ce conduc tara din 1989, totul merge diabolic.

Populatia cata a ramas in viata a iesit in strada.

Americanilor li s-au alaturat nemtii, englezii, francezii, italienii, ungurii, turcii, belgienii, toti cei interesati de avutii si suprematie.

Pe 26 a II-a s-au inregistrat 100 de morti ti 400 de raniti. Conflictul a izbucnit din cauza albanezilor pagani.

S-au gasit si la noi dementi sa-i incurajeze pe criminali: tapul presedinte Emil Constantinescu, si Satana cu sprancene impreunate, ministrul de externe Andrei Plesu, si alti criminali aflati in parghiile puterii.

A patra zi de bombardament, americanii au introdus avioane invizibile, distrugand Belgradul. Un avion invizibil a fost doborat pe 28.03.1999.

s-a folosit 1900 tone de explozibil cazut pana in 29 martie.

In a 6-a noapte de bombardament, au lovit Belgradul cu 8 rachete din Marea Adriatica.

Au distrus spitale, maternitati, biserici, scoli, cladiri civile una dupa alta.

B. Clinton, al doilea Hitler, a distrus mai rau decat a distrus al II-lea razboi mondial.

320.000 de sarbi au plecat din pamantul lor sfant, Kosovo.

De ziua Floriilor, 100.00 de crestini din Belgrad au ramas fara lumina, iar Pastele l-au facut crestinii, sub puzderia de gloante si bombe.

Au distrus poduri peste Dunare, Novi Sad cazand primul .

Iugoslavia a aderat ca sa fie sprijinita, la alianta Rusia, Belorus, pentru a avea prieteni de nadejde in oprirea dezastrului.

1000 de morti pana pe 15.04.1999.

100 miliarde de dolari pagube in Iugoslavia.

6000 atacuri.

5 mii tone explozibil.

18 poduri distruse, distrugand si ultimul pod pe 26 aprilie 1999, peste Dunare nu mai exista nici un pod nedistrus.

7 aeroporturi

31 intreprinderi

14 spitale

400 scoli

15 biserici

39 uzine

13 rafinarii

12 statii T.V.

ambasada Chinei.

500.000 de refugiati, un bilant aproximativ pe 15.04.1999.

trecerea avioanelor americane peste tara noastra, s-a hotarat de guvernanti si presedintele Emil Constantinescu, in sedinta de guvern.

1500 avioane NATO au bombardat Iugoslavia.

O masa intinsa in America, in care n-a lipsit Emil Constantinescu, Plesu si tradatorii de neam si tara. Au stat impreuna pe data de 23 aprilie (Sfantul Gheorghe) la ospatul mortii – 50 de ani de opresiuni razboinice NATO.

Alegoria poetei mi-a amintit de scene zguduitoare petrecute la vecinii nostri sarbi, la care am tinut sa adaug si cateva date cu privire la acel nedrept si criminal razboi. Milosevici aparandu-si tara si neamul a fost socotit criminal de razboi si judecat de o comisie internationala la Haga, a fost condamnat la moarte. La fel s-a petrecut si in Romania anului 1989, cand fara judecata a fost omorat N. Ceausescu.

Volumul se incheie cu poemul „Adevarul cartilor”:

„In fiecare carte scrisa,

Exista un sambure de adevar

de aceea-i bine sa tii seama

si de prefata sau prolog,

de incheieri sau epilog”

Scriitorii sunt „suflete intruchipate / in oameni fara asemanare / in trup, in soarta si-n destin, / De-aceea scriitorii-nclina / s-arate-n carte bucurii si chin, / acolo unde intalneste / doar drumuri adunate-n val, / venind din unghiuri diferite, / plecand spre cai nemarginite”. (Adevarul cartilor).

PROZA

Voi recenza volumele de proza:

1.     „Eu si prietenele mele”.

2.     „ATTA – statuia daca – 2 volume.

3.     Maritata in strainatate.

4.     Condamnata la moarte – vol. II

5.     Dupa anul 2000

6.     Profesor in New York

Literatura pentru copii

1.     „Basmele bunicutei MI”

2.     „Casuta albastra”

Volumul de nuvele „Eu si prietenele mele”

Nuvela „Luna Mai” Apar in scena, scena vietii, doua surori Ana si Mariana, ultima casatorita si divortata, care iubesc acelasi barbat, pe Tony.

Din intamplare sau destinul ce hotaraste, Tony va ajunge sotul Anei, aducand pe lume doi gemeni, un baiat cu ochi negri ca ai mamei, si o fetita cu ochi verzi ca ai tatalui.

Prietene Anei, Silvia pleaca in Suedia, iar sora sa mai mare Mariana se recasatori cu fostul sot.

Aspecte firesti din viata zilnica. Nuvela este bine structurata, epicul are un caracter obiectiv, prin dialog, intamplari neprevazute, toate structurate pe relatii dintre oameni si nu pe fictiuni.

In nuvela „O gluma cu urmari”, autoarea ne introduce in lumea scenei si a reflectoarelor, unde teatrul si filmul prind viata.

Clara si Nelu, doi artisti ce pareau ca se iubesc, desi diferenta dintre ei era de 10 ani in plus, pe care Nelu ii avea.

Si cum artistii pleaca in turnee si Clara a plecat, legatura cu Nelu o tinea doar prin scrisori. Nelu spera un mariaj cu femeia visurilor lui desi clarei ii placea sa se joace cu mintea lui. La intoarcerea din turneu desi Clara il necajea des pe Nelu, hotarara casatoria. „Clara nu se mai rasfata singura, Nelu avea mare grija pentru acest lucru”

Nuvela „Oaza”.

Actiunea se petrece la Dragasani.

Personajul principal este Costica Stanescu, un baiat blond, cu ochi verzi, de statura potrivita, cu parul carliontat si rusinos ca o fata mare, venise proaspat din armata si grija lui cea mai mare era injghebarea unei gospodarii, in care sa-si aduca o nevasta.

Muncea de zor ridicandu-si „o casuta modesta pe locul lui”, caci parintii impartira pamantul celor trei copii.

Casatorindu-se cu Florica, dupa un an, Costica se lauda cu primul lui baiat, pe nume Dragos.

„Dupa patru ani, Costica si-a cumparat o masina si a plecat la Bucuresti sa se inscrie la facultate. A reusit la Agronomie la fara frecventa”, cand Florica i-a mai daruit un baiat, pe nume Doru.

Aparand la Dragasani o trupa de teatru, iar prezentatoarea era o fata frumoasa, Costica se indragosti de ea, numele ei fiind Eva. Aceasta era despartita de sot si avea un baiat de 14 ani.

Costica venea des la Bucuresti si idila, in apartamentul frumos al Evei, capatara proportii, pe care Florica le intuia. Eva pentru Costica era ca „o oaza in desert”.

Dar Florica, ca sa nu-si piarda sotul, plati doi oameni sa inventeze in fata lui Costica, ca a vazut-o pe Eva in Bucuresti „cu un barbat foarte bine”.

Minciuna a prins, Florica s-a intors acasa dupa ce un timp fusese cu baietii la parinti, iar divortul pe care il dorea Costica a incetat, casnicia continuand. Un unchi al Evei, trecand pe la Costica, intampinat de Florica si copii acesteia, va concluziona: „este un escroc sentimental, avand doi copii si o nevasta”.

In schita „Nemultumire

Conditia femeii in societate, in pragul adolescentei, si pana la formarea unei cariere onorabile sau mai putin onorabile, ca aceea a cantaretelor din localuri, unde majoritatea cantaretelor isi vindeau trupul pentru slujba respectiva.

Mira, cantareata de local, isi facea meseria onorabil, fara a ajunge le degradari morale ca in cazul altora.

Infidelitati in casatorie, iubiri impartasite sau neimpartasite, despartiri, subiecte tratate cu obiectivitate, cu nuante de bucurie si de tragism, in nuvela „Idila” si nuvela „Andrei”.

Critica si revoltatoare este nuvela „Ileana”.

Tema bogatilor ce-si latesc mosiile, ca acel domn Iordache, al carui fiu nu-i calca pe urma. Fiul sau, Marin e bun la suflet ca si mama lui moarta, si nu suporta discrepanta dintre bogatii ce poruncesc si au de toate si saracii ce le muncesc, ducandu-si in amar si chin zilele. Marin, „nu vrea sa vada oamenii tremurand de frica. El nu poate face rau oamenilor”.

De indragosteste de o fata saraca, ce muncea din greu la boierul Iordache.

Boierul hotaraste cu preotul, s-o marite fara stirea lui Marin, de care se indragostise, cu vizitiul boierului de 60 de ani, pe nume Tanase.

Marin a simtit ca tatal lui pregateste ceva pe ascuns. Dand foc salonului conacului, lumea din biserica uita de nunta si se repezi afara, timp in care Marin si Ileana, pe doi cai pregatiti de Marin, alese libertatea.

Nuvela e drama celor ce nu-si pot croi drum in viata dupa pofta inimii, constransi de familie si imprejurari nefaste.

O alta drama a destinului in „Cinci zile”, cu intamplari neprevazute, care pot ucide, intr-un drum abia inceput spre fericire.

Carmen, cand isi gaseste perechea in viata, dupa cinci zile de bucurii, moartea ii secera viata alesului, calcandu-l trenul.

Festivalul „Pace si prietenie” desfasurat in Bucuresti in 1953, cand la Teatrul din Ploiesti se aflau si micutele Elza si Jeni, eleve la Conservatorul Gerahian, „dansau, cantau, recitau”, incat spectatorii le-au numit „micutele artiste”.

„Elza era desteapta, talentata, cinstita si foarte frumoasa. Inalta, bine legata, bruneta, cu parul lung, negru, ce, in valuri ii cadea pe umeri, acoperindu-i gatul lung si umerii albi ca marmura”.

La festivalul international din Bucuresti, „Elzei i-a placut un negru”.

La o petrecere de Craciun, la parintii lui Jeni, Elza a cunoscut un ofiter, pe Horia Sorescu, cu care se va casatori, totul pregatindu-se intr-o saptamana.

Elza avea numai 16 ani cand se casatorira cu ofiterul, in martie 1954. in urmatoarea noapte de Craciun, dupa un an, Elza nascu un baietel de 5,200 kg, punandu-i numele Emanuel. Jeni se casatori cu Marin si aduse si ea pe lume un baiat de 5,200 kg.

Portretizarea Elzei prin folosirea tropilor si figurilor de stil, inalta proza in randul valorilor de seama din literatura romana.

Viata cuplurilor ce-si croiesc cu dragoste un drum in viata, nu au totdeauna un final fericit, si cel mai mult au de suferit copiii, ca in nuvele „Georgica”.

Obiectivitatea autoarei, folosirea secventelor rezumative, dar si ramificarea naratiunii, redarea uneori in mod simplu si direct a naratiunii, fara digresiuni, menite sa intrerupa uneori sirul celor narate, copilaria, vicii omenesti, trairi interioare, iubirea, le vom gasi si in nuvela „Iubire de o vara”.

Dragostea de-o vara intre Ante si Diana, fata venita din Romania unde va dansa intr-un local, printr-un contract de trei luni.

O dragoste marturisita, o despartire in care Ante ar fi dorit-o de sotie, dar Diana il refuzase, plecand fara sa-i lase macar adresa lui Ante, unde ar putea s-o regaseasca: „Nu stiu de unde a venit si unde a disparut iubirea mea de-o vara”, ganduri triste, intr-un deznodamant nefericit.

Epicul desfasurat in jurul a doua suflete indragostite, Ante si Diana, pe malul Adriaticei, departe de lume, de intrebari si intrigi. Finalul lasa o urma a destinului, ce intervine brutal, in despartirea lor, prin plecarea Dianei, fara a-si lua ramas bun de la Ante.

Incipitul nuvelei „Logodna Mioritei” are o doza de tristete, un nou inceput in viata, fiecare inceput e greu si plin de necunoscut.

Dupa despartirea de primul sot, Eta, Miorita Carpatilor, se va muta in Iugoslavia, cu baietelul ei.

Mariajul cu un sot inginer, dar cam betiv, nu o facu fericita.

Sotul primi o bursa in vederea doctoratului la New York, ocazie de a pleca toti trei in New York.

Sotul pierdu bursa, poate si din cauza lichidului Bachus, si se intoarse in Iugoslavia singur, fara sotia si copilul Etei, din prima casatorie.

Nu i-a fost usor Etei, descurcandu-se pentru existenta, cu masina de cusut, „facu pe soferul, dadu lectii de pian, si-si intocmi o publicatie, prin care cauta o cale de a ajunge la sufletele celor veniti, ca si ea, in necunoscut”.

A adus pe rand in New York pe cei ramasi in tara: fiul cu nora si nepotul, tatal cu mama si sora, unchiul cu matusa, verisori, alte rude si prieteni, pana isi injgheba o familie, fiecare gasindu-si un rost, iar Eta isi gasi un suflet pereche, casatorindu-se ci Izvor, pe 19 august 1955 la New York. Destinului nu-i poti dicta, nici cumpara cu toti banii din lume.

In naratiune lipseste intriga, imaginile vizuale, motrice, olfactive, auditive, simbolurile, folosirea portretizarilor prin adjective cu valoare de epitete: „excursii lungi”, „buni de nimic”, „tanar, suplu, inalt”, „rochie scurta si alba”, „Izvor mandru si drept” etc.

Epicul se desfasoara in jurul unui numar mai mare de personaje.

Intreg volumul de nuvele te atrage prin structuri motrice, narative simple, dar si complicate, cuprinzand incipitul, intriga, desfasurarea actiunii, punctul culminant, deznodamant, uneori dramatic.

ROMANUL „MARITATA IN STRAINATATE”

 

Roman subiectiv, cuprinde 191 de relatari, realiste, in framantata viata a scriitoarei.

Fluxul vietii da o senzatie coplesitoare de trairi in spatiul si timpul bine determinat.

Firul narativ sta sub forta destinului. Conflicte exterioare intre personajele de baza. Conflicte interioare, conflict de motivatie.

Foloseste stilul direct dar si indirect.

Naratiunile sunt structurate simetric prin precizarea locului, timpului, actiunii.

Capitolul „Visul Mirianei” e o trecere epica de la ireal si fictiune, in care autoarea supusa unui vis, incearca sa abandoneze o haina primita de le un evreu, crezand-o o pacoste, in calea viitorului mariaj.

De la fictiune la real prin prezentarea personajelor: Piky, Aleck, Andrei, personaje supuse jocului sortii.

Cu o sensibilitate acuta, viata legata de un mariaj bun, penduleaza in doua planuri:

     planul constiintei, iubirea cu analiza sentimentelor;

     planul realitatii obiective, centrat pe existenta vietii in societate, familie, si cat de greu poti decide cu cine iti legi viata, intr-un mariaj ce poate deveni oricand un cosmar pentru Miriana, eroina celor 191 capitole planuri de mai sus.

Anul Nou 1971, Aduse in sufletul Mirianei si Aleck „Intaia zi de dragoste si fericire”, care avea sa se amplifice in capitolele urmatoare: „Diferentele nasc dileme”, „concediul lui Aleck”, „sfarsitul concediului”, dar si hotararea Mirianei in a alege pe Aleck sau pe Andrei, lasand „pe Dumnezeu sa-i hotarasca soarta”.

Actiunile din capitolele urmatoare se petrec in diverse locuri din Bucuresti: Cina, Lido, Bordei, Intercontinental, apoi scenele nararii se vor muta peste hotare unde traia Aleck.

Capitolul „Pregatiri de nunta”, in care firul epic are o constructie riguroasa, personajele Miriana si Aleck, sunt mai bine individualizate, surprinse in situatii de presiune a timpului, emotiilor, situatii de criza, ca si capitolul „Nunta de pepeni”, o continuare a fericitului mariaj:

     „Alecksander, vrei sa iei in casatorie pe Miriana?

     DA! Raspunse din suflet Aleck si ii dadura lacrimile.

     Miriana, vrei sa iei in casatorie pe Alecksander?

     DA! Raspunse Miriana sfioasa si incepu sa planga.

Aleck o ridica in brate si o saruta”. Plangeau amandoi.

Perechea tanara, de proaspeti casatoriti, se indreptara spre Soseaua Kiseleff, la Pescarus, „pe marginea lacului Herastrau”. „Era gradina restaurantului Athene-Palace”, impreuna cu „cele 30 de persoane care formau nunta”.

In capitolul „plecarea intr-o lume noua”, Miriana isi va urma sotul peste hotare, in Iugoslavia de unde era.

Calatoria cu trenul, vamesii, casa sotului si mama soacra, epicul desfasurandu-se in jurul a trei persoane principale. Valorile artistice sunt prezente prin modul de expunere narativa, frazele au caracter scenic.

Comunicarea narativa, ilustreaza modalitatea de transmitere a mesajului textului epic, cu particularitati obiective sau subiective, relatia facandu-se intre autoare - personaje - cititor.

Casa in care soacra comanda direct, sau prin aluzii, nu era pe placul Mirianei, nu se simtea in voie, parca era o pasare intr-o colivie rece, in localitatea Varese din Iugoslavia.

Exista o tensiune narativa in tot volumul, conturarea atmosferei locului unde se desfasoara actiunea. Creatiile cu formula narativa ar putea fi numite „Cantarea timpului pierdut”.

Romanul „Condamnata la moarte”, reia personajele din romanul „Maritata in strainatate”, roman cu o adanca traire interioara, structurat in treisprezece capitole, avand ca personaj principal tot pe Miriana, ca si in volumul „Maritata in strainatate”, personaj complex, ce pune in evidenta prin gesturi, fapte, cuvinte, o substituire a Mirianei in autoare.

Ca tema e viata si moartea, Universul, iubirea, natura si vicii omenesti.

Capitolul I „La Biserica Sfintii Trei Ierarhi” din New York, populatia adunata striga contra si pentru sosirea Regelui Mihai I, care trecuse mai intai pe la biserica rusa din Manhattan, si nu e de mirare, deoarece bunica lui fusese rusoaica.

Profesoara Miriana conducea corul ce canta „Traiasca Regele”, apoi festivitatea s-a terminat cu o masa copioasa.

Naratiunea are caracter obiectiv prin folosirea persoanei a III-a.

Vorbirea directa prin dialog si indirecta in relatii cu mediul si personajele prezente, capitolul reda fapte reale, intr-o constructie riguroasa.

Capitolul al II-lea „Intoarcerea in Belgrad”

Impreuna cu tatal, Miriana a suferit un accident de masina, stand imobilizata in pat trei luni.

Dupa iesirea din spital, pleca la Belgrad la Aleck, sotul ce nu o parasise.

Pe 12 septembrie 1979, plecara amandoi in America, unde au stat un timp, apoi s-au intors in Belgrad, dar betiile sotului si rautatea soacrei erau greu de suportat.

Drumuri intre Belgrad si Bucuresti. Miriana nu-si gasise post de profesoara la Belgrad, caci era straina.

Ultimul Revelion petrecut de Miriana in Belgrad a fost in 1980. „Aleck facea scandal in fiecare seara, vroia divort inainte de a pleca definitiv in America”.

In capitolul al III-lea „Moartea lui Tito” ce s-a stins din viata pe 3 mai 1980, ora 15.05, acest mare om de stat, ce a tinut unita Iugoslavia, inima lui a incetat sa bata. La inmormantare au participat cei doi fii din prima casatorie, si a doua sotie Iovanca Broz, cu care nu a avut copii. Era cu 30 de ani mai tanara ca Tito.

Printre delegatii din toata lumea, au venit din Rusia Brejnev, din Romania Ceausescu, din America Carter etc.

„Iar Aleck a plecat in America. A primit o bursa la Politehnica din Brooklin, New York. O lasare pe Miriana fara nici un ban dupa o casnicie de 10 ani.

In capitolul al V-lea „Miriana in New York, titlul descrie tocmai desprinderea Mirianei de pe pamant european si plecarea pe pamant american, pe 20 decembrie 1980. „Avea viza multipla pe 10 ani”.

Aleck nu locuia cu Miriana, ea descurcandu-se pe unde putea, din ofertele celor ce o duceau greu, veniti din Romania. in cele din urma a inchiriat un apartament, sperand sa se mute si Aleck de la camin, dupa cum s-a intamplat.

Capitolul al VII-lea „Primul serviciu al Mirianei in New York”.

O zbatere pentru supravietuire. O lume straina si ostila.

A lucrat mai intai la o fabrica de confectii, castigand 75 de dolari pe saptamana. Muncea mult la negru, ajungand chiar la 700 de dolari saptamanal. Aleck a pierdut toate examenele si a fost dat afara din facultate. Cauta o slujba.

In capitolul urmator dupa ce a lucrat toata vara, toamna si iarna, s-a intors la Belgrad pentru a-si lua cateva lucruri si ramas bun de la soacra ce i-a mancat sufletul, spunandu-i la despartire: „ramai cu bine si sa-i spui lui Aleck ca o sa-i trimit divortul”.

Intoarsa in New York facea cursuri de engleza, lucra in fabrica de confectii. „Dupa 5 ani, Miriana si-a luat cetatenia americana si si-a adus toata familia, asa ca se stransese in New York 16 persoane din familia Mirianei”.

Moartea tatalui la 16 ianuarie 1992 la 92 de ani, i-a afectat mult sufletu-i chinuit.

Miriana si-a luat un apartament locuind singura.

Va da examene pentru echivalarea diplomei universitare. „Miriana a reusit sa intre in invatamant”.

Va face un mariaj nefericit cu Floricel, mai tanar decat ea.

Capitolul al XIII-lea, „Boala lui Floricel”, i-a marcat negativ toata viata Mirianei. Crescut de o mama adoptiva, Floricel a mers pe drumuri ce i-a grabit sfarsitul. Avea o tumoare in crestetul capului si „pete ciudate pe creier”, tumoare provenita de la cinci ani, cand mama adoptiva, pentru ca a pierdut cheile in zapada, gasindu-le, „cheile pe care mi le atarna mama mea la gat (isi aminteste Floricel). Ea le-a gasit si mi le-a bagat in cap. mi le-a pus pe crestetul capului si le-a indesat cu pumnii. Mau dus la spital, dar cred ca atunci s-a intamplat ceva acolo, rau, pentru ca m-a durut toata viata acel loc”

Miriana a aflat ca Floricel avea SIDA de la 14 ani, virus dat si Mirianei. La casatorie a ascuns boala lui. Dupa patru ani de casnicie Floricel a murit, iar Miriana se lupta cu medicamente pentru stoparea virusului.

„Floricel fusese homosexual, dat afara din tara de Ceausescu si in America traise cu unii, cu altii de cand venise, aspecte pe care Miriana le-a aflat la moartea lui in spital, dupa ce si-a facut si ea analiza.

„Au trecut cinci luni de cand Miriana stia ca este infectata de una dintre cele mai infioratoare boli”.

Cand stii ca moartea poate veni in orice clipa, te obisnuiesti cu ea si nu-ti mai este frica. „Se saturase cate insuccese avusese in viata”.

Medicatia multa si neplacuta lupta in corpul ei, cu cosmarul SIDA, contribuind toata medicatia la marirea ficatului, arsuri de stomac si alte neplaceri.

„Dupa trei luni de suferinta si-a dat sufletul chinuit intr-o noapte, intr-un pat de spital din Queens, cu mana pe Biblie, si totusi linistita ca i se terminasera toate chinurile pamantene. S-a dus la tatal ei, dupa Fecioara Maria, in gradina lui Dumnezeu”.

Finalul romanului e foarte trist si nu mai lasa loc de alte comentarii. Mai sunt si minuni in care raul se poate transforma intr-un bine si o viata nesperata…

ROMANUL „PROFESOR IN NEW YORK”

 

Structurat pe 23 de capitole, in care profesorul si elevii, in antiteza, alcatuiesc personajele romanului.

Roman realist, de tip obiectiv, naratiunea se raporteaza la autoare cu drame, incertitudini, bucurii, necazuri, impliniri.

Numai cine a fost si este profesor, cu tragere de inima, iubind copiii si meseria nobila, de a modela botul de huma insufletit, poate intelege aceasta naratiune, insumand 167 de pagini.

Primul sot al scriitoarei, colonelul Paul Nita, de care a divortat si cu care are singurul fiu, pe Sorin Lucian Sever Nita, doctor dentist in New York.

O alta experienta a mariajului l-a avut cu inginerul sarb Aleck (Alexander) Zivanovici, de care a divortat in 1980.

S-a casatorit cu un cetatean de origine romana, care a decedat in 1988.

Romanul incepe cu viata noua in tara tuturor posibilitatilor.

Contrastele sociale foarte mari cu foarte multi saraci dar si bogati ca in Romania anilor de dupa 1989, tara cu inceputului capitalismului criminal, bazat pe furt si distrugerea elementului romanesc.

Copiind tot ce e rau de la straini, au ajuns si la noi chiriile mari ca in America, chirii ce nu pot fi comparate cu veniturile minime pe economie, in care americanii se bucura de venituri minime de zece ori mai mari ca la noi. „Americanii (traiesc) in virtutea inertiei”.

Invatamantul nefiind obligatoriu, puteai invata sa stii de toate sau nimic. „Albilor li se mai cerea sa stie ceva carte, dar pe colorati, nimeni nu indraznea sa-i forteze pentru ca, o dadeau pe „ura de rasa”.

Albii incepuse sa imite negrii, mai ales in vestimentatie, cu cercei in diverse parti ale trupului, ceea ce pentru negrii era ceva obisnuit, in vremea sclavagismului.

Disciplina si corectitudinea, respectul in invatamant la noi pana in 1989, a disparut, luand raul de la americani sau alte tari dezvoltate.

Profesoara Elisabeta s-a mirat vazand cum in clasa „fetele isi aduceau iubitii”, se imbracau cum doreau, fara pic de decenta.

„Cursurile incepeau la 7 dimineata si se terminau la 4,30 dupa-amiaza, continuand cursurile serale”.

S-a izbit de comportamentul negrilor care „aveau un caracter ca tiganii nostri, semanau si la obraznicie, si la tupeu cu ei”.

Nu lipsita de intamplari neasteptate era viata de profesoara, cand intr-o zi elevii i-au spart masina, furand chiar „servieta cu prezenta lor pe o saptamana, desi scoala avea profesori europeni, elevii nu aveau de ce sa se planga de prestatia lor la catedra.

Eroii din roman se misca liber. Frazele au uneori caracter scenic (profesorii – elevii). Redarea sobra si realista. Modul de expunere: descrierea, naratiunea dialogata sau nu, intr-un cadru specific scolii, mediului social, in care traieste autoarea.

Folosirea pronumelui personal la persoana intai si a verbelor cu valoare genetica, asistam la o naratiune confesionala subiectiva. Verbele la gerunziu au valoare durativa. Punctele de suspensie redau expresivitate si stari sufletesti puternice resimtite de autoare, incarcate de emotii, nostalgie, un gol interior ca un nod in stomac, ironie, intr-o coeziune perfecta.

Nu lipsesc in tot romanul interogatiile retorice, repetitia gradata, invocatii retorice introduse in text, acolo unde trebuie, marind interesul cititorului.

Imagini artistice: vizuale, auditive, olfactive, motrice si verbe senzoriale.

Intalnim metafora trecutului dar si a prezentului.

Adverbe cu valoare expresiva.

Conjunctii (caci), introducand concluziile.

Plan patetic cu verbe la conjunctiv.

Plan real cu verbe la indicativ.

Enumeratia cu rolul de a da viata eului omniprezent, aratand rolul scolii in formarea personalitatii: „Imi placea meseria asta de profesor, pe care mi-o croisem de mica” (…) „Am vazut multe lucruri si neplacute in scoala americana”, spunea autoarea, surprinsa de viata frageda, care nu mai are nimic sfant in ea: „… vazusem deja destule lucruri neplacute la scoala. Profesorii batuti cu hartii si creioane in cap. copii obraznici care spuneau profesorilor fel de fel de porcarii…”

Activitatea scolara, activitati intelectuale, documentare, harul ceresc ce i l-a dat Dumnezeu de a fi o mare scriitoare, toate se manifestau intr-o legatura a destinului, cu rele si bune.

Nu-i erau straine evenimentele din Romania, de dupa lovitura de stat din 1989: „Dupa asa-zisa 'revolutie', adica dupa ce l-au omorat pe Nicolae Ceausescu, a inceput perioada de tranzitie, de la comunism la democratie si libertate si sigur ca unii oameni erau descumpaniti. Unii aveau doua sau chiar trei servicii, si aveau bani mai multi, iar altii (marea majoritate cinstita), nu aveau unde sa munceasca si banii la lipseau total… multi plecau hai-hui prin lume”.

Cu lux de amanunte, autoarea povesteste despre viata in orasul New York, unde „natii s-au strans in aceasta noua tara, din toata lumea de pretutindeni. Toti traiau laolalta, dar fiecare isi pastra traditiile natiei lui, din care evadase. Toti se numeau americani, dar fiecare natiune manca altfel, canta si-si mobila casa dupa obiceiurile tarii lor natale”.

In America, „Craciunul este cea mai mare sarbatoare din an”, aratand cu lux de amanunte viata in familii, pe strazi, magazine, in preajma sarbatorilor.



Fata de alte natii prezente in America, romanii erau cei mai defavorizati: „Romanii nu aveau, precum celelalte natii in America, ore si zile intregi de radio si televiziune in limba lor. Romanii aveau numai o jumatate de ora pe saptamana, cu un program amarat, plin cu reclame”.

Ajungeau dupa 1989 in America, filme, artisti, solisti lipsiti de talent, dar plini de bani si 'pile', mai mult tiganii, care nu aveau nimic cu traditiile si valorile romanesti, facandu-ne strainii pe adevaratii romani, 'tigani'.

La carma tarii instalandu-se tiganii: Iliescu, Nastase, Mitrea, Patriciu, Dinescu, Plesu, Tiriac, lista continua si toti ce au devenit dupa 1989 mari gangsteri, miliardari prin hotie si jaf, tara devenise campul de manevra al acestor salbatici fara neam si tara. Tarile civilizate le dau si bani tiganilor pe transport si hrana, numai sa scape de ei. Sunt un pericol social pe care nimeni din Romania nu ia o atitudine ferma.

„Deosebirea intre Romania si America era ca negrii nu se deosebeau prea mult de tiganii nostri, nici nu au incercat sa modifice muzica populara americana. Aici folclorul a ramas nealterat. Negrii isi cantau muzica lor, fara sa o amestece cu nimic… tiganii au stricat toata bogatia noastra folclorica”.

Autoarea revoltata de distrugerea traditiei romanesti, de catre spurcaciunile lumii, ce-au gasit la noi un loc cald, da un exemplu in care, intr-o zi, un ansamblu romanesc din Canada 'Tarancutele' venit la New York, au avut 20 spectatori romani, in timp ce la aceeasi ora, la un bal tiganesc, la o carciuma din Astoria, „se adunau toti romanii si tiganii din New York, si din imprejurimi”.

Ce e cel mai alarmant, din cauza tiganilor, ce se dau drept romani in strainatate, furand, omorand, comportandu-se vulgar, ca toata rasa lor de nomazi, fara neam si tara, romanilor adevarati au ajuns sa „le fie rusine sa-si spuna originea… Ei ar trebui sa se mandreasca cu originea lor latina si milenara”.

Printre elevi la scolile americane, romanii puteau fi numarati pe degete si refuzau sa vorbeasca romaneste, ca sa nu-i faca colegii 'tigani'.

Ce a ajuns tara si poporul cel mai viteaz si onest din lume? Bine a facut Antonescu ca i-a rarit urcandu-i in tren si trimitandu-i la Bug.

Munca la catedra, mai ales la clasele de handicapati, de multe nationalitati, era chinuitoare, dar cu o rabdare ingereasca, autoarea s-a achitat de ea:

„Ma chinuiam pentru o bucatica de paine sa educ copiii 'americanilor', iar ei, cand ajungeau pe picioarele lor, isi bateau joc de bani si de viata”.

Un aspect interesant il regasim in capitolul XIV, unde autoarea relateaza importanta civilizatiei intr-o tara: „La televizor a fost prezentat un Hotel pentru caini din Los Angeles. Pentru 55 de dolari pe zi, cainii aveau casa, masa (dietetica), ii duceau la bazinul de inot si faceau cu ei jocuri cu mingile in apa. Cainii aveau sali de sport, se antrenau pe benzi rulante, faceau plaje pe sezlonguri elegante, cu ochelari de soare la ochi, erau imbaiati si ingrijiti cum nici copiii nu erau”. „Asta insemna civilizatie? Toate acestea se petreceau in timp ce existau copii care dormeau sub poduri si mancau din gunoaie, precum odata cainii”.

Cred ca aceasta inseamna, nebunia celor bogati, care si in Romania au inceput sa etaleze risipa de bani, grandomanie, si nebunie fara margini.

Multimea pestrita din marele oras cu paduri de ciment, autoarea revoltata spune: „Orasul este plin de fel de fel de lepadaturi, era gradina lui Dumnezeu (Romania era numita astfel). Amestecaturi de oameni si animale”. Apoi referindu-se si la New York adauga: „Biserici in care se adunau nu numai homosexualii si lesbiene, dar si cei care traiau cu cainii. Ii vedeai intrand in asa-zisul Lacas al Domnului cu cainele amant dupa ei. Si ma gandesc ca si acestia au fost copii si au trecut printr-o scoala ca aceea in care munceam eu. Astia ne erau urmasii lumii civilizate?”

„Scolile nu erau prevazute cu aer conditionat incat vara cu greu se putea preda si invata, profesorii nu veneau la scoala, asa incat eu aveam iar ce munci”.

Aspecte pozitive dar si multe negative in comportamentul elevilor: „Eram din nou la scoala (dupa vacanta de vara). Copiii erau niste putori de nedescris. Unul care statea cu iubita langa el, gasise de cuviinta sa mearga in banca lui printre mese, dar pe sus, nu pe jos. Cauta un disc cu un joc, si ca sa nu ocoleasca prea mult, pe cei ce lucrau la computere, s-a suit pe mese. Iubita lui mi-a cerut voie sa se duca la bufet si sa-si ia mancare pe bonuri de saraci. A adus si pentru iubitul ei, care si asa pocnea de umflat ce era. iar mie, alti nenorociti, imi cereau bani, cu toate ca stiau ca nu le dadusem niciodata”.

Viata in cel mai mare oras american, New York, nu era paradisul pe pamant. Orasul te ademenea. „Nenorocirea mare era ca daca veneai in America si te opreai la New York, niciodata nu mai plecai de acolo. Te invatai cu mizerabilul ala de oras, cum te invatasesi si cu familia in care te nascusesi. Acolo ramaneai pentru vecie. Acolo iti pierdeai tineretea, banii si toata viata”.

Zgomotul masinilor si mirosul degajat prin arderea 'sangelui dracului', ceata deasa provenita din vaporii oceanului, iar in „metrou, magazine si chiar in case, mirosea a soareci si a apa clocita. Parca voiam sa fiu din nou acasa, in centrul Bucurestiului. Sa ies noaptea la Opera si sa ma duc pe jos acasa. Era frumos. Si aici ar fi fost frumos, daca as fi avut bani cat sa ma descurc omeneste si la nivelul unor americani bogati”.

Conditia negrilor in America era buna: „Negrii veneau la scoala, dar nu le pasa de nimic. nu dadeau atentie la lectii, sau sa invete ceva (…) Toate posturile usoare, cu raspundere mica, cu beneficii mari si bine platite erau ale lor. Nici nu le trebuia prea multa carte. Ei tot se angajau la 'City' sau la 'Guvern'. Acolo, pe langa bani, aveau asigurari bune medicale, concedii multe platite si cate si mai cate facilitati. Romanii nostri nici nu visau sa lucreze unde se angajau negri. Pe ai nostri nimeni nu-i ajuta, numai daca avea cineva absoluta nevoie de ei, pentru Limba Romana. Altfel, romanii se angajau unde nu se bagau negri, unde era mai mult de munca si mai greu”. Situatie prezenta si azi in lume, parca suntem blestemati s-o ducem rau si mai rau dupa 1989, sa muncim mult la bogatii interni si externi si sa nu avem parte de rodul muncii noastre. Motivul? Suntem prea buni si ingaduitori cu toata lumea, mai mult decat pentru noi , romanii. Credinta ne indeamna sa iubim si dusmanii, chiar daca acestia ne jefuiesc, ne lovesc, isi fac bogatii pe munca noastra.

Frumos si plin de simtire divina, incepe capitolul XX: „M-am nascut in Romania si chiar daca soarta m-a adus pe pamantul american, niciodata nu am sa uit Tara mea mama. Muntii, apele, iarba, fructele. Cerna albastra si rece in care pastravii alergau in voie si-i puteai urmari in joaca lor, Capra neagra, vulturii plesuvi si 'Floarea Reginei', pentru care trebuia sa te cateri pe stanci inalte si colturoase, ca sa o poti culege. Padurile de jnepeni si brazi, din care plangea rasina mirositoare. Stejarii de unde adunam ghinda verde sau coapta si cate si mai cate alte minunatii”.

E firesc sa gandesti despre frumoasa Romanie de pana in 1989, cand padurile cresteau si nu erau taiate de unguri, rusi, tigani si asiatici ca acum, raurile nu erau otravite cu fel de fel de chimicale, cand viata romanilor nu era terfelita ca acum de venetici  si localnici tuciurii, cand marea era a tuturor si nu ca astazi, ajunsa pe mana hotilor, parceland plajele, furand hotelurile, unde pana in 1989, orice roman putea fi cazat cu preturi onorabile. Din 1989 – 2008 cand scriu aceste randuri, in tara mea s-a instalat haosul, mizeria necunoscuta niciodata de romani, fuga peste hotare a romanilor ca sa-si ocroteasca propria viata. problema supravietuirii in orice colt al lumii, preocupa pe oamenii harnici, dar fara noroc, in tara ce nu mai este a lor.

Capitolul XXII se incheie cu o remarca a Reginei Maria a Romaniei, din cartea ei cu amintiri: „Cum se simteau oare, cei care aveau bani multi? Cei care puteau sa-si faca toate poftele, sa ia tot ceea ce-si doreau…? Nu putem sti, ca nu eram in situatia lor…” Si adauga profesoara Elisabeta: „Oare se gandeau ei vreodata ca noua ni se terminau foarte repede banii, pe cand lor, niciodata?? Ei ar fi putut oare, sa traiasca cu frica zilei de maine, in care mult mai sigur ca punga va ramane goala si degeaba aveai sa dai din colt in colt, ca tot nu rezolvai nimic? Singura noastra sansa era, sa lasam timpul sa rezolve… daca exista si pentru lipsa de bani o rezolvare… Pamantenii care munceau, isi faceau ceva bani pentru supravietuire, iar cei alesi de Dumnezeu sau de diavol, huzureau si se chinuiau sa-si cheltuiasca averile mostenite”, sau averile facute prin crima, furt, minciuna, atat de cunoscute la noi dupa 1989.

Cultura? Nu exista! Scriitorii valorosi fac foame sa-si publice cate un volum de proza sau poezie.

In Romania s-au perindat la Ministerul Culturii numai afaceristi, finantand editurile ce le publicau cateva foi fara valoare.

Editura Politica de pana in 1989 avea fonduri mari, care au incaput pe mainile lui Liiceanu, publicand tiganii ca si el: Dinescu, Plesu, Patapievici (ce conduce Institutul de Cultura), Tismaneanu, hungurul in sutana (dracul in sutana) Laszlo Tökes, sau pe spionii MOSSAD: Vantul (tigan), Marko Bela ; Sogor Csaba, chiar Tariceanu si Marius Oprea, lista continua. Ministrii culturii n-au nici in clin, nici in maneca cu tot ce inseamna cultura. Patapievici de la Institutul Cultural foloseste fondurile pentru interese personale.

Cultura s-a facut pana in 1989. Din 1989 cultura e o negustorie pentru cei inculti si certati cu legea.

Pana in 1989 operele literare erau o prioritate pentru statul roman. dupa 1989, scriitorii saraci isi publica cate o carte, cu eforturi financiare de neimaginat.

Capitolul XXIII se incheie cu un bilant al activitatii profesionale: „Ajunsesem sa lucrez in fiecare zi la scoala. Aveam copii buni, dar si rai. Munca era grea incat 'multe profesoare din scoala vorbeau singure (cedand nervos).' Eu inca nu incepusem aceasta descarcare nervoasa. Eram inca calma, dar nu stiam pentru cata vreme mai rezistam”.

Autoarea ajunge la concluzia ca in „scolile europene se facuse mai multa carte. Educatia fusese mai drastica si copiii ajunsesera mai buni: Aici in New York … scoala mi-a mancat mult din viata. dar am facut ceea ce imi placea si ceea ce invatasem”.

„Abia la 63 de ani am reusit sa-mi implinesc acest minunat vis (legat de muzica si pregatirea scriitoarei la Conservator). Suferisem mult pentru muzica, dar eram rasplatita. Imi venise randul sa stau eu in fata clasei, sa le predau din ceea ce stapaneam mai bine si sa le cant cate ceva acompaniindu-ma la pian. De obicei atacam piesele lui Brediceanu, pe langa Mozart sau Beethoven.

Cand am predat instrumentele cu corzi, in fiecare an am adus cate un violonist roman si a cantat copiilor Balada lui Ciprian Porumbescu, Rapsodia I-a a lui George Enescu si Ciocarlia”.

Si ca incheiere, la gandurile profesoarei Elisabeta Paunescu, ca sa alunece usor pe paginile si literele cartii: „Am avut copii foarte buni in clasele mele. Pe cei rai, i-am uitat. Dar pot sa va marturisesc ca mi-a fost mila si drag de ei si i-am iubit pe toti, chiar pe cei necivilizati si pacatosi”.

DUPA  ANUL  2000

Povestire stiintifico-fantastica, in care eroul principal este Doru, copilas roman, ramas orfan de ambii parinti la cutremurul din 1977. locuiau pe Bulevardul Magheru, intr-un apartament.

Crescut de bunicii ce se aflau la tara, in timpul cutremurului, Doru se afla la acestia, asa ca a scapat cu viata.

Crescut de bunici a devenit un flacau frumos, cu ochii verzi ca iarba campului. Iubea natura, Soarele, Luna, si tot ce Dumnezeu a dat spre folosul oamenilor.

Dezastrul din 11 septembrie 2001 din New York, o apocalipsa a timpului, in care autoarea a simtit-o si vazut-o, traind in acest oras, si poate aceasta spaima a determinat-o sa creeze un Fat-Frumos, salvatorul omenirii.

Povestirea incepe prin prezentarea personajului:

„Doru era sarac, dar nu intr-atat incat sa moara de foame sau sa nu aiba cu ce se imbraca pentru orice Ocazie”.

Cu detalii descrie apartamentul parintilor decedati, unde Doru isi amintea lumina ce predomina in incaperi, prin albul obiectelor inconjuratoare.

Povestile bunicii il adormeau, dar se visa ca eroii din ele: „Cosanzene, Feti Frumosi, Baba Cloanta, Sfarma Piatra, Alba ca Zapada si piticii, cai inaripati, incat visurile lui Doru nu mai erau niciodata pe pamant, intre semenii lui, ci intotdeauna undeva, unde era cu totul altfel decat cele ce-l inconjurau in realitate”.

Portretizarea lui Doru, devenit flacau, e incarcata de epitete si comparatii: „… Flacau mandru, voinic si frumos. Purta parul tuns scurt cu putin breton pe frunte. Ochii ii avea verzi ca iarba campului, iar pielea i se innegrise de la Soare”.

Cerul si Luna il fascinau si de multe ori vorbea cu astrele, simtind ca printre ele sunt si parintii lui.

Intrand la Facultatea de Astronomie, invata ceea ce si-a dorit, comunicarea cu Universul.

Dupa terminarea studiilor a plecat definitiv in New York.

„La una din Conferintele internationale de la Natiunile Unite, Doru si-a luat inima-n dinti si a prezentat planul de salvare a omenirii. Expunerea si argumentele au fost atat de convingatoare, incat in unanimitate s-a luat hotararea urgentarii acestor constructii pe Luna”, constructii schitate de Doru intr-o arhitectura unicat.

S-a ajuns pe Luna cu rachete si planul de locuire a Lunei incepuse sa ia amploare, intai printre expertii ingineri „din tarile pamantene ce puneau temelia constructiilor, impartind Luna in parcele”. Doru avea biroul lui.

Case piramidala luminate artificial. „Ferestre nu existau, apa adusa de pe Pamant cu fel de fel de plante, inclusiv animale. Existau biserici, biblioteci, restaurante, exact ca pe Pamant. Stadioane, bazine de inot, hipodroame, patinoare, partii, etc”.

Nu erau admisi pe Luna: puscariasii, politicienii, regii, sefii de stat, handicapatii, bolnavii.

Se credea ca omul anului 2000 va fi altul, preconizandu-se sfarsitul planetar: „Tot ce a fost bun a fost mutat pe Luna; Nu a fost transportat pe Luna nici un bogatas sau bogatasa”.

Cand ultimul tren a plecat pe Luna, pe Pamant, la New York, s-a produs dezastrul pus la cale de teroristi, unde doua avioane, „au intrat in 'zgarie nori' din World Trade Center. Blocurile cu cate 110 etaje au cedat la marea temperatura a exploziei gazului, cu care erau alimentate avioanele si au cazut. Din 40.000 de oameni care lucrau in acele doua blocuri, nu plecasera pe Luna vreo 5-6000 si aproape toti au fost prinsi in daramaturile acestora, sau au fost arsi de vii”.

Viata pe luna era un Rai visat de muritori. In Piramide se aflau oameni buni din toate colturile tarii „17.982 775 de suflete romanesti”.

Pe Pamant: „Multi plecasera in Ungaria, Armenia, Grecia, Macedonia. Tiganii au plecat si ei in patriile lor natale, India si Egipt”, dintre cei ramasi pe Pamant. Multi n-au vrut sa-si paraseasca casele si familiile traind in tarile lor.

„Doru s-a stabilit in varful piramidei numarul unu, la etajul 170, in orasul Parepa”.

Doru implinise pe Luna 41 de ani, casatorindu-se cu Dora, o fata de 26 de ani, dupa ce Doru construi o trasura spatiala cu care a calatorit in globul de sticla, cu doua locuri, voiaj de nunta, ajungand in Egipt, Grecia, in piramidele lunare.

ATTA

STATUIA DACA (vol. I)

Romanul nareaza o intamplare petrecuta in familia lui Stelian si Olimpia, in timpul primului razboi mondial.

Familia avea in curte un nuc, pe care incercase sa-l taie, uscandu-se. Cand a ajuns la scoaterea radacinilor, a iesit la iveala o statuie „ce inchipuia o femeie in marime naturala, stand dreapta si privind in sus spre Soare… Asa a aparut ATTA”.

Se poarta un dialog intre Costin, unul din feciorii Olimpiei, de numai 17 ani si statuia ATTA, in dorinta lui Costin de a cunoaste de la ATTA trecutul Daciei. Raspunsurile ATTEI sunt insotite de harti si documente.

ATTA va vorbi despre incursiunile lui Alexandru Macedon, de zeul dacilor Zamolxis, expeditiile regelui persilor, Darius, numindu-i pe geto-daci cei mai viteji.

Fragmentele sunt insotite de creatii populare, si partituri muzicale: Paparuda, Cantecul Zorilor, Vine, vine primavara, Ciobanasul, Leru-i Ler, Trei pastori, O ce veste minunata, Steaua sus rasare, Colindita, colindita, Dochia, In orasul Betleem,, Maine anul se-nnoieste, Capra, Sorcova si altele pe care ATTA le stia, fredonandu-le lui Costin. ATTA povesteste despre toate obiceiurile dacilor legate de anotimpuri. ATTA il incredinteaza pe Costin ca „Luna prin umbrele ei imi soptea acestea: „Vad tot ce se petrece pe Pamant. Patrund cu razele mele prin toate boschetele, prin casele oamenilor, mangaind somnul dulce al copiilor… Dezvolt fantezia ochilor deschisi ai adolescentilor, alin durerea bolnavilor trimitandu-le somnul pentru a-i transporta in imparatia visurilor. Luminez dulce cele mai gingase idile si cele mai mari patimi dintre barbati si femei, facand sa se intalneasca gandurile cu sufletul… Lupt vesnic pentru uitarea uratului, durerii si suferintei, redesteptand amintirea frumosului uitat”.

Ajunsese ATTA sa povesteasca lui Costin de puterea in stat detinuta de marele preot Deceneu sub Burebista si de Vezina sub Decebal. Sub Burebista si Decebal s-a facut un stat puternic.

Incursiunile romanilor si in Dacia de multe ori, exilul lui Ovidiu si moartea acestuia la Tomis, infrangerea dacilor intre 105 – 106.

Cu patos dar si cu revolta povesteste de Geta, care dorea sa vina in ajutorul fratilor taiati de romani, dar un voinic a salvat-o de la moarte, ducand-o in cortul lui, si cum intreaga familie ardea, ATTA povesteste cum Geta venea uneori sa i se planga, strigand disperata: „Uite sangele lui tata…” Adrianus ce o salvase pe geta de la moarte, ii adusese din fundul unei fantani „pe mama si pe fratele cel mic al Getei”.

Prin intrebarile puse de Costin ATTEI, autoarea ne introduce in istorie, traditii, framantari sociale, religie, folclor.

Casatoria Getei cu Adrianus, botezand prima lor fetita Maria–Felicia. Adrianus a fost lasat la vatra dupa casatoria cu Geta si au avut 8 feciori si trei fete.

„Cand Adrianus a ajuns frumoasa varsta de 83 de ani, a serbat si bunica Gete, 78 de primaveri. Aveau 21 nepoti si 7 nepoate”.

Aparitia crestinismului la noi, stima dacilor pentru Aurelian care era dac, pe timpul caruia Dacia a inflorit.

Obiceiurile de Sfintele Sarbatori pastrate, „pentru ATTA nu era nimic nou”. Toate traditiile stravechi, ATTA le-a pastrat in trupul ei de piatra, povestindu-le lui Costin. Aici intervine fantasticul prin personificarea ATTEI si dialogul firesc cu Costin.

Printre popoarele ce au navalit in Dacia, in capitolul VIII, sunt amintiti maghiarii sau ungurii, „popor de pastori nomazi de origine fino-ugrica, presati de pecenegi, s-au mutat dintre Don si Nipru spre vest in tinuturile Atelkuz. De acolo au atacat pe tarul Bulgariei de la care au suferit o totala infrangere. Sapte triburi maghiare conduse de Arpad au fost obligate sa paraseasca Atelkuzul…” si au patruns pe teritoriul Daciei, Campia Panoniei, stabilindu-se prin 896 – 900. triburi infernale, au cautat sa strabata Transilvania si alte tari vecine. Si autoarea adauga: „Acesti barbari lacomi (ca si azi) nicaieri nu au gasit aici, in aceasta tara, locuri pustii, asa cum inventeaza ei in istoria lor (minti clocite si viermunite)”.

ATTA povesteste printre suspinuri: „Eu nu am uitat cum acestia s-au lovit de cetatea Biharia-Bihor, condusa de Ducele Menumorut (Men Morat Mariot). Cetatea  Biharia avea un zid de aparare inalt de aproape 15 m, cu latura de 178 m si lung de 8 km”. Si alti voievozi daci ca ducele Glad, Gelu au aparat Ardealul.

Aceste lacuste si-au indreptat hoiturile catre nemti, dar au fost infranti de Otto I, „imparat german din dinastia saxona”.

Toti au ravnit la pamanturile dacilor, rusi, hunguri, tatari, turci, polonezi, etc., pentru bogatia acestei tari.

Autoarea prin dialogul ATTEI cu Costin va aminti de domnia lui Basarab I (1310 – 1352) in Tara Romaneasca si confruntarile cu Carol Robert de Anjou, cand ungurii au fost striviti intr-o stramtoare pe o zona muntoasa la Posada.

„Oastea lui Basarab a avut o victorie totala” pe data de 9-12 nov. 1330, fapte scrise de cronicari straini si de cronicarul Miron Costin.

Nici aparitia tiganilor la noi, ATTA n-a uitat-o.

In secolul XIII tiganii s-au asezat in jurul minelor de aur, condusi ca si azi de bulibasa.

„Rudarii tigani s-au stabilit cei mai multi in Bosnia, fiind lucratori in lemn”. „Tiganii covatari au invadat Ungaria. Ciurarii si caldararii, pe Valea Oltului, corturarii, la marginea satelor. Vorbeau trei limbi: tiganeste, ungureste, romaneste”. Furau copii mici obligandu-i la cersit ca si azi. „Voievodul Tarii Romanesti ii opreste pe spalatorii de aur sa treaca Carpatii”, iata o masura inteleapta care ar trebui aplicata si in zilele noastre.

Portretizarea tiganilor prin folosirea figurilor de stil este exceptionala: „Dintr-o mie ii cunosti dupa infatisare si cautatura. Obrazul lor tuciuriu le-a adus poreclele de cale, faraoni, ciori, etc. Ochii lor adesea oblici, negri, pe un fond umbrit de gene stufoase, au privirea fiarelor. Sfiala si indrazneala, viclenia si cutezanta, insotesc o fireasca frica de lovituri. Cea mai mare parte dintre barbati sunt bine legati, zvelti si foarte indemanatici. Ei sunt: geambasi, nalbari, repara tingiri si scule de arama, tund catari, fac contrabanda de toate felurile si se ocupa cu multe indeletniciri neingaduite. Femeile tiganilor sunt in general foarte urate. Au o anumita gingasie cand sunt tinere, dar devin hidoase dupa ce ajung mame. Ele se ocupa cu prezicerea viitorului, cer de pomana, fura si vand tot soiul de buruieni de leac, mai mult sau mai putin vatamatoare”.

ATTA il instiinteaza pe Costin ca tiganii sunt vrajitori, lucrand cu dracul, dand exemplul „versurile  celor patruzeci de bobi” pe care le rostesc cand dau in bobi. „Tigancile stiu sa descante in argint viu (mercur) si fire de matura. Apa descantata trebuia bauta si se tine un regim, adica sa nu mananci sarat, acru si iute”. „In hotie nu le intrece nimeni”. Hotia, crima, minciuna sunt ceea ce caracterizeaza rasa tiganeasca ca si cea de bozgori (hunguri).

ATTA il lamureste pe Costin ca tiganii sunt murdari, nu se spala, „parul niciodata spalat”. „Rom in limba tiganeasca inseamna 'om'. Cand spui 'rome', spui 'tigane' sau omule, care este tot aia”. „Tiganii nu sunt nici macar atei, isi schimba credinta odata cu tara”.

ATTA povesteste lui Costin despre Stefan cel mare si luptele cu turcii, Mircea cel Batran, glorificat in Scrisoarea III de M. Eminescu, despre Iancu de Hunedoara, Alexandru cel bun, Vlad Tepes, si sacrificiile romanilor pe campul de lupta.

ATTA personificata se va desparti in finalul romanului de Costin, acesta plecand la studii in Bucuresti.

Bine documentat, romanul ramane o capodopera a literaturii romane, iar autoarea, poate sta peste vremuri, ca si ATTA luminata de razele Soarelui, patind numai spre lumina.

Volumul II de la ATTA purtand acelasi titlu ca vol. I, cuprinde XXIV de capitole si un epilog.

Ca si in primul volum, hartile documentare nu lipsesc, partiturile muzicale: 'Cantecul lui Stefan cel Mare', La noi, (dupa versurile lui O. Goga) ca si 'De ce m-ati dat de langa voi', 'Cantecul lui Toma', 'Ghita Catanita', 'Iancu Jianu'. Nu lipsesc cele mai importante balade populare si poezii culte si populare: 'Banchetul lui Tepes', 'Navala lui Tepes', (D. Bolintineanu), poezii culte si populare dedicate lui Stefan cel Mare, Daniil Sihastru, Manastirea Arges, Miorita, Pintea Viteazul etc.

ATTA, statuia insufletita va continua dialogul cu feciorul Costin aflat in sanul familiei de Sfintele Pasti.

In prima zi de Pasti, Costin mangaind statuia, a intrat in dialog cu ea.

Va vorbi in continuare de Vlad Tepes, Stefan cel Mare, tradarea ungurilor in prinderea lui Vlad Tepes.

Nu lipsesc frazele in care arata cum era Bucurestiul din punct de vedere stradal, viata oamenilor, vestimentatia, preocuparile din acea epoca, completate cu o lirica populara:

„Daca n-ar fi hore-n lume,

Ai vedea fete nebune…

Si neveste duse-n lume…”

Portretizarea tatarilor ce au dat mult de furca domnitorilor: „Urati, de culoare galbena, cu fetele brazdate de sapaturi adanci, cu nasurile carne si ochii mici (simbolul vicleniei), infundati in orbite, spani, cu parul rar si aspru, traiau in corturi si bordeie murdare (…) Nici un tatar nu muncea”, furau, iar adunatura lor se numea 'Hoarda de aur'. Numai Stefan le-a tinut piept. Razboaiele lui Stefan sunt descrise cu fapte concrete luate din letopisete.

Va vorbi de profesiunea de calau in Tara Romaneasca pe care tiganii o executau. Domnia lui Mihai Viteazul, bataliile acestuia, tradarea ungureasca si omorarea lui, Unirea de la 1918, prezentand in copie drept document, Actul Unirii Basarabiei din 27 martie 1918.

Dialogul intre ATTA si Costin se sfarseste prin impietrirea ATTEI: „Fata ATTEI se impietri la loc, ochii ii devenira sticlosi si o liniste de mormant cuprinse intreaga statuie”. Costin se trezi si el la realitate. „Costin era plin de ATTA”.

In epilog aflam terminarea studiilor lui Costin, „Stiintele Economice” si Dreptul la Bucuresti.. Se casatoreste cu Mioara avand doua fete.

„ATTA a fost dusa la Muzeul de Arta Bucuresti”. In timpul razboiului a fost ascunsa in munti. Nemtii au descoperit-o impreuna cu alte valori si duse in trenul spre Berlin. Rusii le-au confiscat bagajele nemtilor din tren si in incaierarea dintre un rus si un neamt, „a explodat o grenada si ATTA a fost facuta tandari. Cu ea au murit si cei doi care se luptasera pentru ea. Faramele ATTEI s-au raspandit pe pamantul romanesc (trenul nu parasise inca Romania), ca o pulbere alba, ramanand pentru totdeauna in colbul gliei dace”.

Literatura pentru copii

 

BASMELE BUNICUTEI MI

 

Volumul cuprinde 40 de povesti incantatoare pentru prichindei. Volumul este dedicat nepotelului Alexandru (AL), iar bunicuta este autoarea MI.

Eroii din povesti, chiar daca sunt animale, ei pot foarte usor inchipui, viata copiilor. Cei zece arici pot fi zece fratiori saraci, ce-si incercau pe rand ghetutele, cate unul in fiecare zi, din cauza saraciei. (Ghetutele aricilor).

Puiul de vulpe plictisit in vizuina lui, pana la venirea mamei, incerca pentru prima data puful moale al zapezii, vazand fel de fel de urme pe zapada: de potarnichi iesite la lumina sa manance 'boabe de rachita', veverite ce 'rontaiau ghinda', un soricel dupa care a alergat vulpita pana in tufa unde soricelul isi avea casuta. Incercand sa-l manance i se facu greata, si-l arunca. In cele din urma se intoarce acasa unde mama-vulpe il astepta cu masa. (Puiul de vulpe).

In 'Tatal si feciorul'. Un taietor de lemne avea 11 copii. Cel mai mic era curios din fire si dorea sa stie tot, iar tatal i-a pus numele de TOT – de la stie TOT.

Apoi cand a fost mare l-a strigat Sorin, de la Soare fiindca iubea foarte mult Soarele „parca l-ar fi dorit in mainile sale”. Intemeind o familie si aducand pe lume un baietel, Sorin se intreba: „Oare tot atat de curiosi or fi fost si tata si bunicul si strabunicul?”

Basmele sunt scurte si pline de pilde pentru copii. Chiar daca in unele, ca in toate basmele intervine fantasticul in „Sorin si pana de bufnita”.

Basme cu teme biblice: „Fiul lui Dumnezeu”, in care fiecare copil primeste la botez un ingeras pazitor. Taina initierii religioase la prescolari, Nasterea lui Iisus, Sarbatorile de craciun, sunt povesti pline de intelepciune si credinta in Dumnezeu.

Povestea „Ingerul de hartie si bunica MI, un episod real, din familiile intelectualilor, dupa ocupatia ruseasca din 1944, familii tratate cu dispret, inchise in temnite bolsevice, iar casele furate pentru folosinta lor.

Craciunul, din toata saracia se sarbatorea, fiecare cu ce avea, iar obiceiul era, punerea unui ingeras de hartie, in varful bradutului, pentru ocrotirea casei si celor ce locuiesc in ea.

In basmul „Bunica MI si nepotelul ei AL” intalnim grija bunicutei pentru nepotel. Se spune ca bunicii ii rasfata mai mult pe nepoti decat pe propriei (proprii) copii. E un adevar. Timpul trecut l-ar dori reintors, si ceea ce n-a putut da copiilor, se recompenseaza prin nepoti.

Bunica MI isi deapana amintirile prin raspunsurile date nepotelului AL, multe intrebari si cu subiecte diferite, trecand prin sita binelui (tot ce a fost bun), caci raul trebuie negat in fata prichindeilor; il vor intalni cand varsta va inainta.

Un obicei stravechi la romani, este martisorul. In „Martisor” e cuprins acest obicei odata cu prima zi de primavara.

De ziua de 1 Martie, se leaga si povestea „Dochia” cea cu 9 cojoace. Un vant caldut cutreiera muntele Ceahlau, unde baba „Dochia” pastea oile. Si-a lepadat rand pe rand cojoacele, incalzindu-se la soarele cald. Cand si-a lepadat si ultimul cojoc, Crivatul si frigul aparut pe munte, a inghetat si turma de oi, cojoacele si pe Dochia. Fetele si baietii isi aleg in cele 9 zile (1 – 9 martie), trei zile: prima zi reprezinta, cum a fost trecutul; a doua zi – prezentul; a treia zi, viitorul, obicei pastrat numai la romani.

Basmele „Oul de ciocolata” si „Paste sarac”, povesti pline de realism, subiective, copiii tragand invataminte ce le vor folosi in viata. Personajele trec prin framantari sociale, confruntari de tot felul, folosirea prin exemplificari a zicatorilor, productii lirice populare cu valoare de document. Pastele e cea mai sacra sarbatoare la romani. Cu lux de amanunt4e, povesteste autoarea nepotului, semnificatia fiecarei zile din saptamana, Patimile lui Hristos. Fiecare sarac aduna putinul din alimente si bani, pentru ziua de Pasti. Invierea lui Hristos aducea in sufletul crestinilor cea mai mare bucurie din cursul unui an.

Basmele din volumul respectiv sunt pline de invataturi pentru copii.

Creatii epice culte, au ca izvor de inspiratie, lumea in care traim, folclorul, traditiile, triumful binelui asupra raului. Povestile au o certa nota de originalitate prin limbaj, personajele individualizate cu ajutorul detaliilor si dramatizarea actiunii prin dialog. Personajele fantastice sunt umanizate prin verva de optimism, dar si ironie, folosirea diminutivelor atat de placute copiilor, mici ca si ei, folosirea locutiunilor, proverbelor, epitetelor, comparatiilor, metaforelor cu valoare de simbol, hiperbole de un rafinament erudit. Expresii ritmate, care, pe langa functia lor stilistica, au si valoare afectiva.

Basmele au doza lor de sinceritate si adevar, cu care autoarea reproduce felul de a gandi si simti eroii, originalitatea realitatea, subiectivismul ce strabat paginile acestui volum.

 

Volumul de poezii pentru copii

CASUTA ALBASTRA

Optzeci de poezii pentru piticutii din ciupercuta albastra, casuta de vis si impliniri.

„In casuta cea albastra” stau: „o bruneta araboaica”;

„o codana romancuta”;

„o negresa creata toata”;

Repetarea numeralului 'o' de genul feminin, stilistic avem de-a face cu o anafora, cu rolul de exemplificarea personajelor ce se afla in casuta.

Rima in anumite strofe creeaza o asonanta.

In strofa a doua avem rima: 1-2; 2-3; rima incrucisata.

In ultima strofa: 1-2; 3-4; rima imperecheata.

Numarul silabelor: masura de 7, 8 silabe.

Tropii si figurile de stil sunt prezenti:

„casuta albastra”; „dulce ca o acadea”; „bruneta araboaica”; „are dinti ca giuvaerul”; „cosite aurii”; „negresa creata”; „sarboaica roscovana, mladioasa, diafana”.

In poezia „Basm” lirica ne introduce in fantastic. O randunica, mesagera unei scrisori, se da de trei ori peste cap si se preface intr-un Fat-Frumos. El a fost ursit „de o vrajitoare rea” sa fie randunica, „ca nu a luat de nevasta / Pe fata ei, cea uricioasa”.

Vraja a cazut cand fata frumoasa Ilenuta, merse la fantana ce secase, iar randunica sa-i ia din zbor de sub genele fetei o lacrima, aspect infaptuit, randunica prefacandu-se in ceea ce a fost inainte de vraja, in Fat-Frumos. Langa ei aparura si un castel, unde tatal lui Fat-Frumos hotarara casatoria acestora, intr-o mare bucurie.

Prozodia: Rima din strofa intai: 1-2; 3-4 – rima imperecheata.

Inchei randurile ce contin cateva impresii la volumele de versuri si de proza, ce la am oferite de autoare, si sunt fericita ca am putut sa citesc si sa scriu de spre o scriitoare de mare valoare pentru literatura romana.

Demna, buna, cu dragoste de semeni, gata oricand a se sacrifica pentru o cauza dreapta, plina de Har Dumnezeiesc, Elisabeta Paunescu ramane in vesnicie, pentru vesnicie prin tot ce a facut.

Prof. Georgeta Vasiliu Mihaila

15 iulie, 2008

Etta

            S-a trezit ca in fiecare dimineata. Se simtea usoara ca un fulg si simtea ca poate chiar sa mearga pana la capatul lumii.

Isi arunca privirea pe calendarul din fata ei, asezat sub icoana, in dreapta patului, unde stia ca este rasaritul.

Bastonul era la capul patului si papucii suiti la picioarele ei. Probabil ca femeile de serviciu spalase pe jos cu apa si detergent, ca de obicei

Calendarul arata 27 decembrie 2…. Oare venise Craciunul, sau rupsese cineva foile altei luni. In camera ei nu era nici un brad impodobit, asa cum obisnuia ea de cand era copila. Afara se vedea un soare frumos, dar nu stia daca era de vara sau daca era de iarna, pentru ca in camera aceea unde se afla Etta, era cald. Langa ea, in alt pat, o alta batranica, zacea cu ochii atintiti in tavan.

Parca nu era aceeasi batrana de ultima oara cand deschisese ochii. Era mai mica si mai slaba. Poate era noua… De cand era in acest azil de batrani, mai multe vecine de pat o parasisera. Cand au venit erau in picioarele lor sau in caruturi cu rotile mari, iar cand au plecat, erau acoperite din cap pana in picioare in cearsafuri.

Etta, sedea pe loc. din cand in cand cadea intr-un somn mai lung si cand se trezea observa ca parca cineva ii furase timpul.

Se scula usor si o porni spre baie. Acolo avea prosopul ei si se spala pe fata. Oglinda o arata de nerecunoscut. O batrana zbarcita, cu parul total alb si putin, cu fata alba ca marmura si osoasa.

Etta nu s-a recunoscut dar, a zis ca poate asa se schimbase, ca in fiecare an observase ca imbatraneste, dar, asta nu o deranjase niciodata. Cand era tanara, chiar se rugase la Dumnezeu sa fie repede batrana, ca sa scape de curtile barbatilor care roiau in jurul ei.

Fusese foarte frumoasa si inzestrata de cel de sus cu toate calitatile, si pe deasupra si desteapta.

Ultima parte a vietii ei si-o amintea ca si-o petrecuse intr-un „Senior Hause”, intr-o „casa de seniori” unde, isi avea garsoniera ei, cu mobilele ei, cu bibelourile si cartile ei. Avea si doua computere unde-si scria amintirile si pe care comunica cu tot globul pamantesc prin internet. Locuise intr-o casa mare, un bloc cu 16 etaje, asezat in mijlocul Manhattan-ului, intre Parcul Central si faleza raului Hudson. In fiecare zi cu soare isi petrecuse timpul in dreapta sau in stanga locuintei ei, in parcuri si bucurandu-se de broastele testoase, ratele si gastele, care, ca si ea se scaldau in razele aurii ale soarelui. Nu-si acoperea niciodata capul in soare, parca dorind ca razele lui sa-i patrunda adanc in fiinta. Sora ei era tot timpul cu ea. Era mai mica cu cinci ani si dupa ce a iesit si ea la pensie, o insotea pe Etta peste tot.

Stia ca inima ei nu era de loc normala. Era mai mare ca la ceilalti oameni, cu o valva sclerozata si alte doua cu pierdere de sange. Stia ca aorta ii plesnise si ca facea un mic balonas in piept, ce putea sa plesneasca in fiecare secunda, la cel mai mic efort. In rest era sanatoasa. Din toate o dureau cate un pic si asta socotea ea ca, nu o doare de fapt, nimic.

Dar de cand a cazut in holul blocului in care locuia, probabil la pierderea definitiva a sorei ei, iar luminile candelabrului mare de cristal de deasupra ei s-au stins pe rand in ochii ei, una cate una, nu-si mai aminteste aproape nimic. atunci avea 70 de ani. Acum nu mai stie cati ani are si vede ca imaginea din oglinda baii nu seamana cu ea nici un pic.

     A, ti-ai revenit? Te-ai dat jos din pat? Foarte bine! Hai sa mananci singura, pentru ca in fiecare dimineata te-am hranit ca pe un bebelus. Si fata in alb ii aseza pe masuta de la pat, o tava plina cu mancare. Cesti cu ceai, lapte, sucuri de fructe, paine neagra sau alba prajita, unt, branza topita, cateva feliute de sunca presata si pliculete mici cu gemuri de fructe.

„Asta inseamna ca este dimineata”, gandi Etta.

     Pot sa te intreb cava? S-a adresat Etta fetei in alb. Nici ieri nu a venit nimeni la mine? Nu a venit cineva in vizita???

     Pe tine nu te viziteaza nimeni niciodata! Stii ca ti-au murit parintii si sora, iar copii nu cred ca ai, ca nimeni nu vine sa intrebe de tine.

     Aveam un baiat, era doctor, unde o fi…? Si Etta ramase pe ganduri in fata tavii cu mancare.

     Hai, lasa prostiile, zi mersi lui Dumnezeu ca te-ai trezit din nou din crizele tale de somn. Hai, mananca, nu ma mai chinui pe mine sa-ti dau cu lingurita!

Si Etta incepu sa ciuguleasca din bunatatile trimise de Dumnezeu, gandindu-se ca trebuie sa traiasca, daca asa vrea El.

Cand a terminat, a cazut pe perna patului si s-a scufundat iar intr-un somn adanc. Inima ei obosise si avea nevoie de odihna. In vis, Sfanta Vineri ii aparu ca de obicei.

     „Vin-o cu mine” ii porunci ea. Hai la casa fiului tau, stiu ca iti este dor de el, hai cu mine ca sti tu drumul, doar ai condus masina atatia ani.

Si Etta , care avea trecuti de 90 de ani, s-a ridicat usor din pat, si-a luat bastonul si a plecat dupa Sfanta Vineri, care tinea in mana castelul ei din marmura alba pe care il daruise ultima oara feciorului ei cand implinise 53 de ani. Ii mai daduse cadou su o iconita cu Fecioara si Pruncul inconjurata de cei doi Arhangheli Mihail si Gavril, pentru ca ei Dumnezeu ii daduse in dar acest fiu, chiar pe 8 noiembrie, la ora 8 dimineata, de ziua acestor doi ingeri.

Etta, intre vis si realitate, se imbraca cu o rochita bleumarin, puse pe deasupra o vesta din lanica, isi trase ciorapii, alese din dulap o pereche da pantofi mai largi, lua de pe tava din fata patului, plina cu alte feluri de mancare decat cele de dimineata, painea si giusurile, le baga in buzunare, si iesi tiptil din camera, apoi merse tot holul lung pana la iesirea din cladire. Cobori in curtea plina cu copaci infrunziti si flori, iesi pe poarta si, pe trotuar o lua inainte.

Ajunsa la rascruce, recunoscu drumul care mergea spre „Long Island”, Insula Lunga unde copilul ei isi avea casa.

Insula Lunga era numita peninsula care se forma in continuarea New York-ului, lipita de Queens (un cartier al New York-ului) si se pierdea cateva sute de kilometrii in ocean. Cu masina facea o jumatate de ora pana la casa lui, dar pe jos nu incercase niciodata. Se bucura ca nu mai sedea in Manhattan, pentru ca ar fi avut de traversat Raul de Est pe unul din cele cinci poduri spre Queens. Dupa cum recunoscuse drumul la rascruce, iesirea din Queens era aproape, deci avea de mers numai pe Long Island, direct la casa fiului ei.

Se facu noapte si iar zi, apoi noapte si iar zi. Era cald, iar cerul o acoperea cu stele noaptea, ceea ce Etta nu-si mai amintea de cand nu le mai vazuse.

Cate nopti si cate zile a mers, Etta le-a uitat in fata cladirii impunatoare a fiului ei. Casa aceea mare, in forma de vapor, fara ferestre la strada, a si bucurat-o, dar a si intristat-o. nu vedea nici un semn ca cineva era acasa.

In dreapta cladirii era un mic gard de lemn prin care Etta a intrat in curte. In fata bazinului plin cu apa si inconjurat de un dec – o punte mare de lemn – , si multe flori, isi intari convingerea ca acea casa nu era parasita. Dar nimeni nu a observat-o si nimeni nu a intrebat-o ceva…

A incercat usile si geamurile peretilor din sticla care se intindeau pe toata suprafata acestei parti de casa, din curte, dar toate parca erau ferecate. S-a asezat pe o banca de marmura alba si a asteptat. Cat? Nu stie, dar a vazut ca se lasa seara. S-a uitat atent imprejur si a gasit casuta (magazia) cu scule din fundul gradinii. A intrat nestingherita in ea, si-a incropit un culcus din paturi gasite acolo intr-o lada si a aprins o lanterna. Apa avea de la furtunul ce uda florile, iar mancare a gasit in magazie. Printre obiecte de pescuit erau niste pungi cu covrigei si cartofi uscati.

In noaptea aceea Etta a visat decul plin cu lume. Sedeau intinsi la soare pe sezlonguri, tineri si adulti. Pe unii ii cunostea parca. Apoi ii vedea cum inoata in bazin, cum se aseaza la masa aceea lunga din fata gratarului de fripturi si cum petrec mancand si band bauturi alese… Apoi i se parea ca aude muzica si lume multa dansa si radea, luminati de luna si becurile discrete pitite in iarba. Dar pe fiul, nora si nepotul ei, tot nu i-a vazut, nici macar in vis…

A doua zi a mai facut o roata imprejurul casei, s-a plimbat prin curte printre flori, si ajungand la lada cu gunoi a vazut ceva alb, o bucata de marmura, aproape acoperita de pamant. S-a aplecat si a ridicat castelul alb pe care i-l daduse cadou fiului ei cu multi ani in urma.

„Unde or fi??? Nici fiul, nici nepotul meu nu sunt acasa? Poate or fi plecati in vacanta… au case si in Florida, si in Europa. Bine ca am petrecut o noapte la ei acasa, gandi Etta dupa ce saruta cu ochii gradina si casa fiului ei, iesi tiptil pe poarta, asa cum intrase, si o porni agale inapoi spre „Norsing Hom-ul” in care fusese parasita.

La jumatatea drumului de intoarcere, Etta s-a simti obosita. S-a asezat pe vine rezemandu-se de un perete si strangand castelul alb in maini, a adormit.

S-a trezit inconjurata de doi politisti care, ii citea dupa curelusa pe care o avea la mana stanga, adresa la care locuia de fapt. Au luat-o usor, au bagat-o in masina si au dus-o la „Norsing Hom”-ul unde isi avea patul, singura ei conectie cu lumea inconjuratoare.

Toti au primit-o cu blandete, mai ales cand le-a spus ca a fost la feciorul ei si le-a aratat castelul alb.

Timpul trecea, Etta traia intre vis si realitate. Nu o durea nimic, dar obosea din ce in ce mai mult si cadea in somnuri neterminabile. Intr-o dimineata o fata in alb a venit si i-a spus:

     Hai sa te fac frumoasa, fiul tau si-a anuntat vizita dupa ora 11. I-a ajutat sa se spele, sa imbrace o rochie bleu cu dungulite albastre, i-a pieptanat parul si a fardat-o putin. Etta se simtea obosita si emotiile au coplesit-o, cazand intr-un somn adanc. La piept strangea castelul alb pentru a i-l inapoia fiului ei. A simtit ca cineva strain, dar nu prea…, ii intra in camera si a intredeschis ochii. Venea un barbat inalt, frumos, cu parul alb si cu un buchet mare de flori in mana. Dar cand sa deschida ochii mari si sa-l vada mai bine, si sa se bucure de el, a auzit:

     Etta? Tu esti Etta?

Glasul era fara indoiala al feciorului ei, doar ca daca era el in persoana nu ar fi numit-o „Etta”. El ii spunea „mamico”. Asa ca Etta a inchis ochii, i-a strans tare si a intins amandoua mainile, nu feciorului ei, ci Sfintei Maria care era langa ea si-i soptea:

     Vin-o cu mine Etta!

Prof. Elisabeta Paunescu

New York, 2008

CURRICULUM VITAE

NUME:           ELISABETH PAUNESCU

ADRESA:       31-35 Crescent Str., # 3M, L.I.C. New York 11109 U.S.A.

                       Tel/Fax: 1718-777-0033, E-mail: Paunescu@juno.com

DATA DE      23 ianuarie 1937, Ploiesti, Prahova, Romania.

NASTERE

STUDII:          * Conservatorul „Ciprian Porumbescu”, sectia „Muzicologie-Compozitie” din Bucuresti, Romania, cu titlul de „Profesor de Muzica” – 1974 si „Doctor in Dacoromanistica”, titlul Stiintific acordat prin Hotararea Senatului Academiei Dacoromane, precum si „calitatea de conducator de doctorat in dacoromanistica” – 2000. * Echivalarea diplomei ca profesor de muzica la „Columbia University” New York – 1988.

                       * Un curs de educatie „Developing Cooperation Self-Discipline, and Responsibility in the Classroom”, UFT Teacher City Education, New York – 1989.

                       * Un curs “Teaching Students to be Peace markes” UT Federation of Teachers, New York – 1990.

                       * Curs intensive de “Limba Engleza”, Columbia University, New York – 1981-1982.

                       * Echivalarea diplomei ca profesor de muzica la  „Academia de Muzica” din Belgrad, Yugoslavia – 1977.

                       * Curs intensive de „Limba Sarbo-Croata” in Belgrad, Yugoslavia – 1977-1978.

                       * „Liceul Despina Doamna” si „Liceul Pedagogic”, Ploiesti, Romania – 1946-1953.



ACTIVITATE LITERARA

                       * Scriitoare, poeta, ziarista – 1953-prezent.

                       * Membra a Uniunii Scriitorilor 2002.

                       * Membra a Uniunii Ziaristilor 2007.

                       * Redactor al Revistei Culturale de Familie „Miorita Noastra” din New York, U.S.A. – 1988/prezent.

                       * Redactor al – Suplimentului de Arta, Literatura si Istorie – „Plai Romanesc”, revista care a aparut in colaborare cu presa romana din tara (Magazin Istoric, Luceafarul, Romania Libera si Acasa), in luna martie, anul 1990 – numai cateva numere.

                       * Presedinta Fondatoare a „Cenaclului Miorita” – 1988, devenit in anul 2002 „Cenaclul Academiei Miorita” – New York.

                       * Fondatoare a organizatiei „non-for profit”, „Miorita Academy of Art and Science” din New York – 29 octombrie 1993 – prezent, dupa ce la inceputul anului 1992 incercase sa inregistreze „THE PLAIUL MIORITEI SCHOOL (P.M.S.) INC.

                       * Fondatoare a „Fundatiei Culturale Elisabeta” cu sediul in Bucuresti, Romania, fundatie „non-for profit” – 1988 – prezent.

                       * Regional Chairman” pe Europa, in „Parade Executive Committee” si membru activ cu „Miorita Academy of Art and Science” al “International Cultural Foundation”, organizatie a Natiunilor Unite, “International Cultural Mission United Nations”, New York – 1955-1999.

                       * Reprezentanta Romaniei prin „Miorita Academy of Art and Science” cu un grup de copii romani la “CHILDREN’S DAY, la At The World Trade Center” in association with Thirteen-wnet” and „The Port Authority of N.Y. & N.J. – 1994-2001.

                       * Membru fondator al asociatiei „Traditia Cavalerilor” Bucuresti, - 1993-prezent.

                       * Membru in: „Fundatia Culturala Ethnos” – Bucuresti, „Cenaclul Literar Ion Creanga” – Bucuresti, „Cenaclul Femina” din Bucuresti si presedinta la „Filiala din New York, a „Organizatiei Femeilor cu Diploma Universitara” – Bucuresti si Presedinta la Filiala din New York, a „Cenaclului Petrodava” – Piatra Neamt, si a „Societatii Culturale PRO Maramures – Dragos Voda” – din Cluj Napoca, Presedinta Filialei „Infratirii Dragos Voda si Miorita” din New York.

                       * Secretara organizatiei culturale „Dorul” (fondata in anul 1903), New York – 1993-prezent.

                       * Membra in „Cenaclul Literar al Academiei” Bucuresti – 1998-1973.

PUBLICATII  * „Meditatii” carte de poezie religioasa in care stau de vorba cu Dumnezeu, Editura „Fundatiei Culturale Elisabeta – Bucuresti”, 2005.

                       * „Casuta Albastra” 80 de pagini cu poezii pentru copii si desene de colorat Editura „Fundatiei Culturale Elisabeta – Bucuresti”, 2004.

                       * „Basmele bunicutei” Mi” 40 de basme – Editura „Fundatiei Culturale Elisabeta – Bucuresti”, 2003.

                       * „Dupa anul 2000” fictiune basme – Editura „Fundatiei Culturale Elisabeta – Bucuresti”, 2002.

                       * „Profesor in New York” – roman memorialistic basme – Editura „Fundatiei Culturale Elisabeta – Bucuresti”, 2001.

                       * „Trairi in 7 dimensiuni” – poezii – Editura „Crist” – Bucuresti 2000

                       * Atta Statuia Daca” roman istoric in doua volume – Editura „Danubius” – Bucuresti, 1997 si 1998.

                       * „Scrisorile Mioritei” – roman comemorativ, 470 de pagini si 140 se fotografii color – Editura „Danubius”, Bucuresti, 1998.

                       * „Sorin si pana de bufnita” basm si desene de colorat pentru  copii, Editura „Zodia Fecioarei” – Pitesti, 1998.

                       * „Maritata in strainatate” si „Condamnata la moarte” – roman memorialistic in doua volume – Editura „Artprint” – Bucuresti, 1995 si Editura „Scriitorilor Romani” – Bucuresti, 2000.

                       * „Eu si prietenele mele” – proza scurta, Editura „Erasmus”, Bucuresti, 1996.

                       * „Sunt numai femeie” – poezii, Editura „Macarie” – Targoviste, 1994.

                       * „Puiul de vulpe” – basme si poezii pentru copii, Editura „Pacifica” – OHIO, 1987.

                       * „Alfabetul” – basme si poezii pentru copii, Editura „Pacifica” – OHIO, 1986.

IN CURS DE

PUBLICARE  * „Un jurnal de calatorie”

                       * „Premonitia in visele mele”

                       * „Opinii si raspunsuri la scrisori”

                       * „Diana in lupta cu viata”.

                       * „Romani in America”

                       * „Scrisorile Mioritei” – volumul II

                       * „Antologia colaboratorilor mioritei” (In memoria celor trecuti in nefiinta).

PUBLICATII  * Articole de critica de arta, de opinie, memorialistice, biografice,

ZIARISTICE  istorice, geografice, filozofice, mistice, religioase etc., in „Miorita Noastra” – New York, 1 martie 1998 - prezent.

                       * In aprilie 1990 incepe tiparirea Revistei Culturale „Plai Romanesc” cu colaborarea „Magazin istoric”, „Luceafarul” si „Romania literara” din Romania. (numai 4 numere).

                       * Nuvele, schite, fragmente din romanul „Atta statuia daca”, poezii, in ziarul „Cuvantul Romanesc” – Ontario, Canada, 1981-1989.

                       * Basme si poezii pentru copii in ziarul „Libertatea” – New York, 1985-1987.

                       * Articole culturale si poezii in ziarul „Ecoul Romaniei”, New York, 1988.

                       * Articole culturale, artistice si poezii in ziarul „Libertatea” din Pancevo, Yugoslavia, 1975-1980.

                       * Traduceri din limba sarba in limba romana in revista „Lumina”, Pancevo, Yugoslavia, 1977-1980.

                       * Basme si poezii pentru copii in revista „Bucuria copiilor” Pancevo, 1975-1980.

                       * Poezii, caricaturi si articole de arta in revista „Orfeu” a Conservatorului Ciprian Porumbescu din Bucuresti, 1969-1972.

                       * Articole scurte la rubrica „Pioneze” cu Grinevici in „Informatia Capitalei” 1970-1972.

                       * Cuvinte incrucisate in „Apararea Patriei”, Bucuresti – 1958-1960.

                       * Colaborari si interviuri in diferite ziare si reviste din Romania: Dambovita, Dimineata, Curierul Romanesc, Jurnal de Targoviste, Flagrant, Targoviste, Tribuna, Destine, Opinia, Tara, etc., si din USA si Canada: Micro Magazin, Lumea Sporturilor, Cuvantul Romanesc, Curierul Romanesc, Luceafarul, Lumina Lina a. d.., 1990-prezent.

ACTIVITATE MUZICALA

                       * Profesor de arte „William Cullen High School” – New York, 1990-prezent.

                       * Profesor de pian „Miorita Studio” – proprietate particulara in Ridgewood, New York, 1986-1992.

                      * Dirijoarea „Ansamblului Folcloric de Copii”, New York, 1986-1996.

                       * Dirijoarea „Corului Miorita” – New York, 1996-prezent.

                       * Dirijoarea corului Bisericii Sfantul Nicolae, Queens, New York, 1990-1992.

                       * Dirijoarea corului Bisericii „Pogorarea Sfantului Duh”, Ridgewood, New York, 1983-1989.

                       * Dirijoarea corului Bisericii Sfintii Trei Ierarhi, parohia preotului Octavian Rosu (decedat), Ridgewood, New York, 1980-1982.

                       * Profesor de pian la „Studioul Particular de Pian” (proprietate), Belgrad, Yugoslavia – 1973-1980.

                       * Solista vocala in corul „Sarma”, Radio Televiziunea Belgrad, Yugoslavia, 1977-1980.

                       * Inregistrari ca solista vocala in opereta „Cinel-Cinel” de Gheorghe Cucu si de muzica usoara la Radio - Televiziunea Romana, Bucuresti 1967-1975.

                       * Solista vocala in spectacolul prezentat in toata tara „Te asteapta un om”, OSTA, Bucuresti, 1968.

                       * Turnee cu OSTA in tara, 1964-1972.

                       * Solista vocala in Ansamblul Ministerului de Petrol si Chimie, Bucuresti, 1959-1967.

                       * Solista vocala „Ansamblul Casei Armatei” si „Opera Casei Armatei”, Bucuresti, 1955-1959.

                       * Castigatoarea premiului II pe tara, ca solista in Corul Academiei Militare din Bucuresti, 1958.

                       * Solista vocala si dansatoare in Ansamblul Casei Armatei din Ploiesti, 1953-1955.

                       * Instructoare de dansuri pentru copii din Scoala Primara nr. 14, Ploiesti, 1952-1953.

                       * Diferite roluri in repertoriul teatral al Teatrului de Stat si Teatrul de vara din Ploiesti, 1950-1953.

                       * Solista corului de copii a Liceului Despina Doamna, 1946-1948.

                       * Solista a corului de copii al Scolii Primare nr.14, Ploiesti, 1942-1946.

CONCLUZII   * Muzica corala, suite de dansuri populare romanesti, colinde, muzica lejera si romante.

ALTE ACTIVITATI

                       * 2002 – Membra a „Uniunii Scriitorilor din Romania” si a „Societatii Scriitorilor Romani”.

                       * Vicepresedinta in „Organizatia Americanilor de Origine Romana”, New York, 1992-prezent.

                       * Membra activa a Organizatiei Stiintifice „I.A.C.N.R.E.”, New York, 1990-prezent.

                       * Consilier in comitetul de conducere al Bisericii Sfantul Niculae, New York, 1992-1994.

                       * Organizatoarea serbarii anuale „Sezatoarea Mioritei”, New York si Bucuresti, 1989-prezent.

                       * Participarea cu Ansamblul Miorita al Academiei de Arta si Stiinta Miorita, la Nedeea Romaneasca, New York, 1993.

                       * Organizatoarea mai multor spectacole folclorice la Primaria orasului Queens, New York, la centrul Cultural roman din Manhattan, la mai multe biserici romanesti, americane si grecesti din New York, La Natiunile Unite in cladirea ONU si stradale de ziua unor natiuni, precum si la posturile de televiziune romanesti din New York.

                       * Organizatoarea serilor de Colinde in Saptamana Mare a Craciunului in diferite locuri publice si particulare, cu Ansamblul Folcloric de Copii si Corul Miorita, New York, 1996-prezent.

                       * Interpreta a unor roluri secundare in sapte filme romanesti: Nepotii gornistului, Tunelul, Legenda etc., Buftea, Bucuresti, 1968-1973.

                       * Interpreta  a diferitelor roluri in emisiunile de televiziune „Unda vesela”, „Teatrul la microfon”, „Antene tineretului”, „Buna dimineata copii” etc., Bucuresti, 1968-1973.

                       * Recital de poezie (compozitii proprii) la sala „Dales” si in alte diferite locuri publice, Bucuresti, 1968-1973.

CREATII        * O pictura in ulei, acuarele, desene in creioane colorate, goblene, broderii, macrameuri, o carpeta persana, tricotaje, broderii artistice s.d.

BIBLIOGRAFIE

            Elisabeta Paunescu, nascuta la 23 ianuarie 1937 in orasul Ploiesti, Romania, intr-o familie de intelectuali. Tatal, Constantin Paunescu, fiul prefectului din Giurgiu , Stelian Paunescu si al Olimpiei Paunescu, absolvent al Academiei de Stiinte Economice din Bucuresti, Inspector General pe tara al Statului Roman pentru Rafinariile din Ploiesti si din toata tara. Mama, Maria Paunescu, nascuta Ionescu, fiica comerciantului Ion Ionescu Bolocan si a Sevastei Ionescu din Ploiesti, absolventa a Liceului Despina Doamna din acelasi oras. Prima schimbare de nume, la 16 ani, Elisabeta Nita, prin casatoria cu Paul Nita – in prezent colonel de armata in rezerva, absolvent al Facultatii Spate – Academia Militara din Bucuresti, cu care are un fiu, Sorin Lucian Sever Nita, doctor dentist in New York, de al care aer un nepot Alexander Theodor Nita, student. Divortata in anul 1960. a doua schimbare de nume, Elisabeta Zivanovic, prin casatoria cu Alexander, inginer la Institutul Atomic din Vincea, Belgrad, Yugoslavia. Stabilita in Belgrad din anul 1971 pana in anul 1980, cand emigreaza cu sotul ei in America. Alexander Zivanovic intorcandu-se in Yugoslavia, Elisabeta divorteaza si-si reia numele de Paunescu. In cea de a treia casatorie cu un cetatean american de origine romana, Elisabeta prin naturalizare ca cetatean american isi adauga litera „h”, devenind Elisabeth Paunescu din anul 1984. a ramas vaduva in anul 1998. are o sora Mariana Lucia Paunescu, mai mica cu cinci ani, lucreaza in computere la „Laguardia University” din New York. In perioada de acomodare in USA, a lucrat intr-o fabrica de tricotaje si apoi si-a format un atelier particular in New York. In 1986 isi inregistreaza Revista Culturala de Familie „Miorita Noastra” pe care o conduce si o tipareste si in prezent, publicatie cu care in 24 noiembrie 2002, a primit diploma „Prietenii Romaniei, suport si dedicatie” pentru promovarea Romaniei in NATO si strangerea relatiilor intre Romania si America, precum si Decoratia „Romania Proudly Joins the Crew” la 24 noiembrie 2002 Praga – NATO Summit. In 7 decembrie 1992 a primit Diploma de „Inalta Simtire Romaneasca” din Chisinau si Diploma de „Inalta Simtire Romaneasca din Bucuresti”. In 1998 obtine Diploma de Temerar „Samuel Damian” acordata de Consulatul General al Romaniei la New York pentru curajul si inteligenta cu care promoveaza prietenia romano-americana. In 4 aprilie 1993, inregistreaza „Miorita Academy of Art and Science” in New York, asteptand in zadar un local pentru a-si desfasura activitatile propuse. In anul 2002 devine membra in „Uniunea Scriitorilor din Romania” si a „Societatii Scriitorilor Romani” din Bucuresti. Din anul 1992 a intrat in invatamantul de Stat American, lucrand cu copiii de liceu ai orasului New York pana in anul 2002 cand a iesit la pensie. Isi continua activitatile, isi tipareste manuscrisele pe care le-a adus cu ea in emigratie si lupta cu Fundatia Culturala Elisabeta din Bucuresti sa-si atinga scopul de binefacere.

Cateva scrisori apartinand autoarei, trimise directoarei revistei „Miorita Noastra” New York, dr. prof. Elisabeta Paunescu.

Extrase din vol. II „Scrisorile Mioritei”, 2008

SCRISORILE MIORITEI

 

Poetii mesageri ai lumii

Desprinsi din cer, , poetii poarta lumina divina, intelepciunea, speranta si durerea, fugarele bucurii, adancimea cerului, intr-o lume in care, plansul dureros trece prin inima poetului.

In sufletul poetei Elisabeth Paunescu freamata la adierea vantului, frunzele si florile, leganandu-se intr-un dans al iubirii eterne. Roua iubirii salasluieste in portile luminii din gandurile poetei, atingandu-i inima, facand-o sa bata intr-o miscare universala fara sfarsit.

In ochii frumosi ai poetei, rad stelele, iar lacrimile necunoscute tasnite din biciul suferintei, se rostogolesc pe curcubeul poezie, in cupa gandurilor nesfarsite. Poeta se inalta iertand, nazuind mereu spre lumina. Fiecare poezie se aduna in manunchiul vesniciei, purtata in poala ingerilor, spre mangaierea sufletelor.

Iubirea pentru semeni i-a inmultit virtutile, in trecerea pribeaga pe acest pamant, simtindu-se aproape de patria cereasca a vesniciei.

Cum geniul creeaza lumea prin arta, scriitoarea a indragit si cultivat muzica, cea mai sublima arta. In tainic ceas, plansu-i tremura sub gene, simtind nedreptatile lumii avare, si-atunci, sfatuindu-se cu Dumnezeu si cu ea insasi, a pus condeiul dreptatii, aducand spre nemurire, volume literare de o mare sensibilitate artistica, amintind doar cateva: „Trairi in sapte dimensiuni” – Editura CRIST, Buc. 2000, „Dupa anul 2000” – Ed. Fundatia culturala Elisabeta, Buc. 2002, „Profesor la New York” – Ed. F.C.E., Buc. 2001, „Basmele bunicutei Mi” – Ed. F.C.E., Buc. 2000, „Scrisorile Mioritei” Ed. Danubius, Buc. 1998, „Casuta Albastra” – Ed. F.C.E., Buc. 2004 si multe altele.

Ma voi referi la volumul „Meditatii” aparut la Fundatia culturala Elisabeta, la Bucuresti, in anul 2005. viata scriitoarei, in mii de picaturi de lumina, revarsate de Dumnezeu in sufletul ei bland, si-n vremurile care plang, gonindu-i tihna, dar i-a inaltat creatia literara pe cele mai inalte culmi ale cugetarii senine. Cantand adancul sufletului uman, printr-un limbaj cosmic, purtand in inima credinta in Dumnezeu, trecand prin timpul nemarginit, operele literare ale scriitoarei vor dainui peste veacuri…

In poemul „De vorba cu Dumnezeu”, poeta se roaga „ca Dumnezeu:… sa ia pacatele de pe capul oamenilor / pentru ca nimic pe pamant nu trebuie sa se faca fara, voia Lui”. Numai Dumnezeu poate cladi nemurirea cand „rautatea lumii” se va „pierde-n veci”, presarand pamantul cu „Minuni Ceresti” („Vreau nemurirea”).

Integrandu-se naturii, singura ramasa perfecta din Creatia Divina, poeta se doreste-un porumbel, socotit pasare sacra, sa poata zbura libera, curmand „raul” ce „curge”, inaltandu-se spre sferele ceresti „bunatatea si pacea pentru omenire” („Dorinte”).

Cand viata e data de la Dumnezeu, te intrebi de multe ori, daca te poti bucura de ea, intr-o lume in care cei buni sunt si cei mai nefericiti oameni planetari, simtind doar cum manunchiul zilelor dispar „rand pe rand”, „se ofilesc”, mergand spre poarta dorintelor inchise („Viata mea”).

Singura care te intelege este mama, pentru care poeta are toata admiratia, mama ce se „zbate in dureri”, caci „viata nu i-a fost usoara”, ramasa cu frumosii ei copii si cu bunul „Dumnezeu”, in vantul vremii, in tacerea stelelor si-n „sufletu-i ce se frange”, intr-o lume amestecata de intristare si venin.

Din visuri zidim castele de nori, ne intindem aripile ca „pasarile-n zbor”, calatorim alaturi de ingeri in lumea solara si tot in vis ajungem „pan’ la Tronul Ceresc”, cu ochii plini de jale, cerand indurare, si ne trezim „multumind”, „Domnului”, „insutit, pentru visul daruit”, vis incarcat cu sperante:

„Iti multumesc Doamne pentru tot ce mi-ai

dat pana acum si pentru tot ce-mi vei mai harazi sa fac

si le voi primi pe toate, asa cum mi le vei trimite,

ca sa-mi implinesc destinul,

straduindu-ma de a indeplini doar

voia Ta” („Premonitie”)

Georgeta Mihaila

Bucuresti 12 noiembrie 2006

Bucuresti, 15 ianuarie 3003

Scumpa mea Elisabeta,

„Cine pe sarac ajuta, pe Dumnezeu imprumuta”. Cei ce da saracului ce nu cere, da lui Hristos. Tu dai tot si nu ceri nimic pentru tine.

Am primit scrisoarea si plicul cu bani. Nu am crezut ca poti sa-mi vinzi miniaturile pentru atatia bani. Iti mai trimit 51 de bucati de miniaturi, de data asta ca martisoare. Dumnezeu sa-i ocroteasca pe toti cei ce le vor purta.

Tot ca martisoare te rog sa daruiesti la cinci mame cele cinci carti cu poezii pentru copii, pe care ti le trimit, pentru a le citi copilasilor lor.

Traseul Podul Grant – Lujerului, ce a fost inchis pentru lucrari, s-a pus in circulatie. Tare as vrea cand vii in tara sa locuiesti la copiii mei (fetita si ginerele) educati, discreti si foarte buni. Acolo vei avea liniste. Nu uit cum ai plecat in toamna, macinata si un pachet de de nervi pentru Fundatie.

Ginerele meu colinda cu masina toata tara si sambata se duce la Ploiesti, la parintii lui, care sunt foarte de treaba. Iti propun astea ca sa te protejez si sa te simsi ca acasa.

Mamei si sorei sa le dai cate un martisor cu urari de bine, la fel copiilor tai.

Durerile de la piciorul stang m-au lasat, cu medicamentele trimise de tine. Poate scap definitiv de intepaturi.

Te iubesc si te respect cu iubirea pe care mi-a dat-o Duhul sfant.

Cu dragoste

Georgeta Mihaila

Pictorita si poeta, profesoara Georgeta Vasiliu Mihaila intr-o „declaratie de dragoste”:

Mai 25, 2005 Bucuresti

Scumpa mea Elisabeta,

Incep pein a-ti spune din suflet ca imi este tare, tare dor de tine. Daca as putea face o punte peste mari si tari, ca distansa sa se uneasca nu numai la suflete, as lupta din rasputeri s-o materializez.

Pe 31 mai aveam ultima intrunire a Fundatiei, in care Getuta, iubitoarea poeziilor mele, m-a programat pentru citirea lor. Singura persoana de aici in care am incredere, restul stii cum stau lucrurile

Am avut vernisarea unei expozitii de pictura, bucurandu-se de succes in randul vizitatorilor, dar si a cititorilor de specialitate. In aceasta idee iti trimit un articol aparut in „Dimineata” semnat de cel mai insemnat critic de arta, si tare as dori sa-i gasesti un loc in „Miorita Noastra”.

Te astept cu nerabdare in toamna, cand voi lansa doua volume „Puterea rugaciunii” (poezie religioasa) si „In cumpana vietii” (rondeluri si triolete).

Titlul de la ron deluri si triolete il voi relua intr-un viitor volum de poezii in care am inclus si 40 de sonete.

De multe ori am incercat sa te sun, sa-ti aud vocea, dar stii saracia mea financiara.

Te pastrez mereu in suflet si in rugaciunile inaltate Domnului.

Sanatate antregii familii

Te imbratisez si te sarut de mii de ori,

Georgeta Mihaila

Profesoara Georgeta Vasiliu Mihaila nu este numai pictorita, dar si poeta si, mi-a demonstrat dedicandu-mi si mie cateva versuri:

Bucuresti, 11 august, 2002

LOGODNA CU VESNICIA

Poetei Elisabeth Paunescu

Directoarea „Mioritei Noastre”

M-am logodit cu vesnicia,

Imbratisand lumina din cuvant.

Cu lacrimi scald azi poezia,

Taceri picurand in suflet plapand.

Cern zilele tristetii de acum,

Prin sita vantului ce urla,

Rascolitoare rani s-astern in drum,

Prin care robii trec in hula.

Sunt zile rele, zile pagane,

Viscolul urii creste mereu,

Vartejul durerii din suflete bune,

Alearga nebun spre Dumnezeu.

Tunelul durerii va straluci,

Prin forta puterii divine,

In haina luminii stau imbracati,

Toti facatorii de bine.

In timp si spatiu nemarginit, sufletele luminate, cu lumina cercului ceresc se inteleg, se iubesc cu focul iubirii sacre, se unesc sub mana fortei divine. Panza gandurilor navalnice se asterne peste timpul trairii noastre, an ancercarea lui Dumnezeu de a ne uni cu spiritul universului intr-o comuniune de bine si pace.

Poetii nu pot uri, pot doar iubi, caci raza cereasca din puterea unei stele, ne inalta mai sus fata de cei ce au legatura numai cu scoarta pamantului, fiind robii lui. Noi plangem cu toamna, ne scaldam in razele soarelui primavara, dansand cu petalele florilor, ne invelim cu albul zapezii, simtindu-ne detesati de raii lumii, ce seamana vrajba si intuneric. Noi functionam cu Dumnezeu, Fiind parte din El, cu acea inima de copil pe care Iisus o doreste in noi.

Cuvantul multumesc nu poate cuprinde in el binele pe care l-ati facut, intelegand rostul gandurilor si suferintelor mele in creatia poetica. Prelucrarea „Mioritei” e atat de inteleapta, incat flacara spiritului sta aprinsa in dreptul fiecarui vers. Va imbratisez cu fiecare gand al meu si poate Dumnezeu ne va intalni.

Am citit si cele doua volume de poezii ale lui Iosefina Ciobanu si i-am dedicat si ei o poezie ca si inimosuluin patriot roman dr. Florentin Smarandache, initiatorul Paradoxismului International in Literatura.

Ma bucur ca pot sa va impartasesc gandurile mele si Dumnezeu sa va aiba in paza.

                                                                     Prof. Georgeta Mihaila

O scumpa aniversare a

Revistei „Miorita Noastra”

Prof. Georgeta Vasiliu Mihaila

Departe de tara, asemeni unui bradut smuls din raceala muntelui si rasarit in ses, sau a unui crin crescut in maretia naturii si obligat sa traiasca intr-un vas de ceramica, asa s-a smuls prof. Elisabeth Paunescu de tara, impreuna cu familia sa, traind printre muntii de blocuri din New York.

O fiinta desavarsita prin iubirea adevarului, inaltandu-si sufletul catre Dumnezeu, ce n-a parasit-o niciodata, caci oamenii inzestrati spiritual, sufera cel mai mult, pentru ca nu sunt egoisti.

In primavara anului 1988 a pus bazele unei reviste in limba romana, purtand numele mitic „Miorita Noastra”. Sprijinita de familie si prieteni, cu multa rabdare si pricepere, a dat suflet din sufletul sau paginilor revistei, adunand pe foi nemuritoare, comorile ceresti ale virtutii.

In fiecare picatura de lumina si simtire traieste un suflet luminat de profesoara, scriitoare, compozitoare, mamica si bunica, inzestrata de Dumnezeu, in scurta trecere pe acest pamant.

A inmuiat condeiul in lucrari si a lasat spre nemurire, multe volume pretioase de literatura universala si revista draga tuturor „Miorita Noastra”.

Viata intr-o lume nu tocmai blanda, n-a dezarmat-o. Durerile nestiute taceau in vuietul mahnirii. Incerca din rasputeri sa semene bine si pace printre colaboratorii revistei din toata lumea, asa se explica longevitatea publicatiei. Serband cu bucurie in anul de gratie 2008, douazeci de ani de la aparitia celei mai minunate reviste „Miorita Noastra”. Colaboratorii „Mioritei Noastre” pot fi gasiti in cele doua volume editate de Elisabeth Paunescu, in „Scrisorile Mioritei” vol. I si vol. II (1998 si 2008), precum si in ultimele pagini ale acestei reviste „Miorita Noastra” nr. 185.

Motoul folosit pe prima pagina a revistei, poarta simbolul unei actiuni marete, o lupta culturala sfanta dusa de Elisabeth Paunescu pentru propasirea slovelor scrise ale scriitorilor din toata lumea. „Juram sa nu uitam ca suntem Daci si Limba noastra latineasca, sa-i invatam pe-ai nostri urmasi. „Juram sa ducem lupta mai departe, cum, mosi, stramosi de mii de ani, jertfitu-s-au ca sa pastreze pamantul traco-daco-roman.. juram sa nu murim pana ce Hora Unirii nu va ’nconjura sub mandrul soare, Romanii-n Romania Mare! Asa sa ne ajute Dumnezeu”.

Paginile revistei cuprind un buchet de rubrici desprinse din minunile lumii: credinta noastra stramoseasca, prezentarea unor scriitori, creatii literare, pagina copiilor, arhitectura, arta, istorie, moda glume, umor, zodiac, reclame si indragita rubrica „Bucataria Marioarei”, alcatuita de Maicuta Marioara, parand ca o sfanta desprinsa din desprinsa din iconografia romaneasca, mama Elisabetei, dar si mama noastra sfatuitoare in ale vietii, pana in anul 2006, cand s-a urcat la Dumnezeu.

La aniversarea a zece ani, 1998, fondatoarea „Mioritei Noastre”, prof. Elisabeth Paunescu declara printre altele, cu multa stapanire de sine, dar si cu o doza de durere a sufletului ranit de cei fara valoare: „Mi-am aparat revista cum am putut si asa am ajuns la acesti zece ani pe care ii vom aniversa in acest an 1998”.

Inegalabila Elisabeth Paunescu a tinut aprinsa candela culturii romanesti. A edificat un univers propriu in scrierile sale, unind miturile stravechi cu folclorul, romanesc, cu iubirea ei mare pentru neam si tara.

Parafrazandu-l pe Mihai Eminescu, voi incheia gandurile mele la o scumpa aniversare, a douazeci de ani de la aparitia revistei „Miorita Noastra”: „Nici o literatura publica si sanatoasa, capabila sa determine spiritul unui popor, nu poate exista decat determinata de ea insusi la randul ei, de spiritul acelui popor, intemeiata adica, pe baza larga a geniului national”. (Opera politica, 438).

Bucuresti, 22 februarie, 2008

CUPRINSUL:

1.     CURRICULUM VITAE

2.     ESEURI DIN PROZA SI LIRICA SCRIITOAREI ELISABETA PAUNESCU

3.     CATEVA SCRISORI ADRESATE REVISTEI „MIORITA NOASTRA DE CATRE SCRIITOAREA GEORGETA VASILIU MIHAILA, AOPARUTE IN VOL. II” SCRISORILE MIORITEI – 2008

4.     ETTA – PROZA INEDITA A SCRIITOAREI ELISABETA PAUNESCU

5.     FOTOGRAFII LA LANSAREA VOL. II „SCRISORILE MIORITEI”, LANSARE IN CADRUL CENACLULUI LITERAR „IOAN TECSA”., CONDUS DE SCRIITORUL GEO GALUGARU, LA CENTRUL CULTURAL AL MINISTERULUI DE INTERNE – BUCURESTI (8 MAI 2008).

DE ACEEASI AUTOARE:

EDITURA FAT-FRUMOS

 

 

1.     LUMINA DIN SUFLETUL COPILULUI – poezii pentru copii; Bucuresti, 2002

2.     RAZA SOARELUI – povesti, Bucuresti, 2003

3.     NU ALUNGATI LUMINA DIN SUFLET – rondeluri si triolete, Bucuresti, 2003

4.     SPRE TINE DOAMNE, poezii religioase, Bucuresti, 2003

5.     CHEITA FERMECATA – teatru pentru copii - Bucuresti, 2004

6.     PUTEREA CUVANTULUI – poezii, Bucuresti, 2004

7.     INOCENTA COPILARIEI – poezii pentru copii - Bucuresti, 2005

8.     PUTEREA RUGACIUNII – poezii religioase - Bucuresti, 2005

9.     LUMINA OCHIULUI CERESC – poezii - Bucuresti, 2004

10.  IN CUMPANA VIETII – rondeluri si triolete - Bucuresti, 2005

11.  EMINESCU – LUMINA DIVINA – poezii - Bucuresti, 2005

12.  DIN COSMOGONIA POPORULUI ROMAN – proza - Bucuresti, 2005

13.  JURNALUL DURERII – PROZA - Bucuresti, 2006

14.  LUCEAFARUL – teatru - Bucuresti, 2005

15.  UN STRIGAT IN PUSTIU – schite si nuvele - Bucuresti, 2007

16.  PLANGE ROMANIA – poezii - Bucuresti, 2007

17.  IN CUMPANA VIETII – vol. II – poezii - Bucuresti, 2007

18.  AFORISME - Bucuresti, 2007

19.  VIATA LA RASCRUCI DE DRUMURI – poezii - Bucuresti, 2007

EDITURA SOCIETATII SCRIITORILOR ROMANI

 

20.  CEAHLAUL – LOCURI DE POPAS SI LEGENDA – monografie - Bucuresti, 2005

 

EDITURA ELISAVAROS

21.  POEZII – Editura Elisavaros, 2007

22.  DESTIN – roman - Bucuresti, 2007

23.  DOAMNE – ESTI CU NOI – POEZII RELIGIOASE - Bucuresti, 2008

APARITII VIITOARE LA EDITURA ELISAVAROS:

1.     CANTECE DE DOR SI JALE – poezii;

2.     COPIII VISEAZA – povesti;

3.     INOCENTA COPILARIEI vol. II – poezii pentru copii;

4.     IUBITA MAMA – poezii;

5.     ZIARUL „TIMPUL” – teatru;

6.     SA NE MUTAM IN ALTA TARA – poezii;

7.     DURERI FARA GLAS – poezii;

8.     UN INGER DE FATA – proza;








Politica de confidentialitate

.com Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 PROIECT DE LECTIE Clasa: I Matematica - Adunarea si scaderea numerelor naturale de la 0 la 30, fara trecere peste ordin
 Proiect didactic Grupa: mijlocie - Consolidarea mersului in echilibru pe o linie trasata pe sol (30 cm)
 Redresor electronic automat pentru incarcarea bateriilor auto - proiect atestat
 Proiectarea instalatiilor de alimentare ale motoarelor cu aprindere prin scanteie cu carburator

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 Lucrare de diploma - eritrodermia psoriazica
 ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI LA CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1946-1947)
 Proiect diploma Finante Banci - REALIZAREA INSPECTIEI FISCALE LA O SOCIETATE COMERCIALA
 Lucrare de diploma managementul firmei “diagnosticul si evaluarea firmei”

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 CONTABILITATEA FINANCIARA TESTE GRILA LICENTA
 LUCRARE DE LICENTA - FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT
 Lucrare de licenta stiintele naturii siecologie - 'surse de poluare a clisurii dunarii”
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 Proiect atestat informatica- Tehnician operator tehnica de calcul - Unitati de Stocare
 LUCRARE DE ATESTAT ELECTRONIST - TEHNICA DE CALCUL - Placa de baza
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 Proiect atestat tehnician in turism - carnaval la venezia




O scrisoare pierduta - caragiale
Personalitatea si formatia intelectuala. periodizari
Etimologia neologismelor din limba romana
SINTEZA BASMULUI ROMANESC
Vasile CIHEREAN - biografie, opera si referinte critice
Modernismul; Eugen Lovinescu
Caragiale - un nou concept de teatru
MOARA CU NOROC de Ioan Slavici - caracterizarea personajului principal


Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu