Creeaza.com - informatii profesionale despre
Cunostinta va deschide lumea intelepciunii - Referate profesionale unice
Acasa » referate » management
AUDITUL DE MEDIU - Continutul si obiectivele auditului de mediu

AUDITUL DE MEDIU - Continutul si obiectivele auditului de mediu



AUDITUL DE MEDIU

1.      Continutul si obiectivele auditului de mediu

Standardele din seria ISO 14000 referitoare la audit constituie instrumente care permit unei organizatii sa monitorizeze eficacitatea SMM-ului si conformarea acestuia cu standardul ISO 14001. Auditul de mediu este conceput sub forma de linie directoare si nu sub forma de prescripitii obligatorii.

Auditul de mediu poate fi efectuat de catre organizatie, caz in care il numim « audit intern » si, cel mai adesea, este realizat de catre auditori externi autorizati, caz in care il numim « audit extern ». Acesta constituie dovada aplicarii unui management sanatos al organizatiei si asigura prestigiu pe piata concurentiala.

In anul 2002 a fost elaborat standardul international ISO 19011 care inlocuieste standardele SR EN 10011 ; 14010 ; 14011 ; 14012 -standarde ce priveau auditul de management al calitatii si respectiv auditul sistemelor de management de mediu. Acest standard reprezinta un ghid pentru auditarea atat a sistemelor de management al calitatii cat si a sistemelor de management de mediu.

Auditul -in general-este o metodologie care permite evaluarea unei situatii in raport cu o situatie de referinta. Auditul de mediu, sau eco-auditul, este, in acest context, un instrument de gestiune cu ajutorul caruia se stabileste performanta masurilor aplicate pentru protectia mediului.

Auditul propriu-zis este precedat de o analiza de mediu prin care se pun in evidenta formele de impact ale activitatii economico-sociale asupra mediului.

            Camera de Comert Internationala defineste auditul de mediu ca fiind «un instrument al managementului care consta intr-o evaluare sistematica, documentata, periodica si obiectiva a modului in care functioneaza structurile organizatorice cu atributii in managementul mediului, precum si a echipamentului ecologic, in scopul salvgardarii mediului, facilitand pentru aceasta controlul managerial asupra diferitelor practici si estimarea masurii in care se incadeaza in politica ecologica a intreprinderii si in legislatia in domeniu».

Standardul ISO 14001 defineste si el auditul de mediu (Art. 3.6.).

Auditul de mediu poate reprezenta si un suport material al comunicarii, el poate fi pus la dispozitia mijloacelor de informare mass-media, la dispozitia actionarilor, la dispozitia partenerilor de afaceri, la dispozitia partenerilor in tranzactiile de vanzare-cumparare.

Auditul de mediu a aparut la inceputul deceniului 1970-1980, cu scopul evaluarii performantei ecologice a unor activitati din domeniile industriei petroliere si chimice. Mai tarziu s-a inregistrat o extindere a activitatii de audit de mediu si in alte domenii, ca urmare a urmatorilor factori :

- creterea frecventei accidentelor pe platformele industriale ;

- extindrea considerabila a reglementarilor privind protectia mediului la nivel local, national, regional, global ;

- intensificarea actiunilor societatii civile, mai ales prin ONG-uri pentru protectia mediului- in directia cunoasterii si limitarii efectelor negative ale activitatii economico-sociale asupra sistemelor naturale, asupra mediului in ansamblul sau ;

- crestera frecventei situatiilor de recuperare a pagubelor de mediu, in contextul creerii cadrului legislativ adecvat aplicarii principiului «poluatorul plateste» sau a altor principii economice ale poluarii ;

Auditul de mediu se deosebeste de alte tehnici de evaluare a relatiei dintre mediu si sistemul tehnico-productiv sau socio-economic cum ar fi evaluarea impactului asupra mediului prin faptul ca in timp ce evaluarea impactului se refera la identificarea, prognozarea, evaluarea propriu-zisa si comunicarea efectelor ecologice potentiale asociate unui proiect de investitii (raspunzand in acest mod principiului actiunii preventive de management de mediu), auditul de mediu consta intr-o activitate centrata pe analiza sistematica a performantei ecologice reale ce caracterizeaza activitatile dintr-oorganizatie.

Auditul de mediu se doreste a fi o examinare exhaustiva a sistemelor de management si a instalatiilor, fara a intelege prin aceasta solutionarea completa si eficienta a problemelor de mediu. El se inscrie intr-o politica coerenta de promovare a mijloacelor, instrumentelor si metodelor care au drept obiectiv final conservarea capacitatii de suport a mediului (autopurificare a mediului), ca variabila spatio-temporala.

Obiectivele auditului de mediu sunt :

-                      evaluarea masurii in care managementul, sistemele si echipamentele de protectie a mediului functioneaza la parametrii proiectati, in concordanta cu cerintele respectarii conditiilor de mentinere a echilibrelor sistemelor naturale ;

-                      evaluarea gradului de respectare a politicii si normelor organizatiilor in materie de restrictii ecologice ;

-                      evaluarea gradului de respectare a legilor si reglementarilor in domeniu ;

-                      diminuarea expunerii oamenilor la riscuri datorate degradarii mediului ;

Sfera de cuprindere a auditului de mediu se refera la urmatoarele categorii de probleme :

A)    Presiunea exercitata asupra mediului ca sistem. Aceasta categorie cuprinde :

-istoricul desfasurarii activitatii intreprinderii in zona ;

-sistemul tehnologiilor, respectiv al resurselor utilizate ;

-sistemul de depozitare al materialelor si deseurilor : depozite amenajate la suprafata solului, depozite amenajate in subsol ;

-emisii atmosferice;

-evacuarea apelor uzate;

-deseurile solide rezultate;

-deseurile lichide rezultate si care prezinta un risc ecologic major ;

-reziduuri de azbest ;

-evacuarea deseurilor in interiorul sau in afara zonei de desfasurare a activitatii;

-masurile de prevenire a deversarii produselor petroliere, chimice, etc.

-acordul de mediu, autorizatia de mediu, permise de poluare negociate sau negociabile.

B)    Riscurile la care sunt supusi lucratorii. Aceasta categorie cuprinde :

-expunerea personalului la emisii atmosferice;

-expunerea personalului la factori fizici : zgomot, radiatii, caldura ;

-evaluarea gradului de expunere a personalului la aerocontaminatii si factori fizici agresivi ;

-informarea personalului in legatura cu riscurile la care este supus ;

-metode si mijloace de verificare a sistemelor de ventilatie ;

-asigurarea echipamentului de protectie individuala ;

-informarea si formarea personalului in legatura cu posibilitatile de diminuare si de evitare a riscurilor ;

-instituirea programelor de supraveghere medicala ;

-mijloacele si instrumentele de acordare a primului ajutor ;

-prezentarea si explicarea obligatiilor legale ale personalului in legatura cu protectia muncii ;

-asigurarea dreptului personalului de a informa conducerea intreprinderii in legatura cu unele riscuri.

C). Riscurile la care sunt supusi consumatorii. Aceasta categorie cuprinde:

-respectarea conditiilor legale de desfasurare a fabricatiei ;

-controlul la nivelul verigilor fluxului de fabricatie ;

-existenta programului de securitate privind respectarea conditiilor de fabricatie ;

-sistemul de etichetare ca forma de comunicare in legatura cu parametrii produsului ;

-controlul calitatii produsului ;

-sistemul de ambalare, stocare, expediere a produsului ;

-proceduri de retragere a produsului de pe piata ;

-informarea clientului in legatura cu manipularea si utilizarea produsului ;

-derularea programului de formare si de informare a vanzatorilor ;

-publicatii si publicitate in legatura cu produsul oferit consumatorului.

D). Strategia de asigurare a securitatii activitatii din organizatie. Aceasta categorie cuprinde :

-politica si regulile de asigurare a securitatii muncii, productiei si protectiei mediului ;

-anuntarea si inregistrarea eventualelor accidente ;

-anchetarea si analizarea conditiilor de producere a unui accident;

-reguli speciale de acces in locuri periculoase, verificarea echipamentelor electrice, a conductelor de transport, interventie in caz de avarie, etc.

-viteza de reactie in situatii de urgenta (stabilita in urma unor simulari sau situatii reale);

-posibilitatile de interventie in caz de incendii;

-comunicarea, informarea in legatura cu strategia securitatii activitatii;

2.      Etapele elaborarii auditului de mediu

 

Activitatea de audit de mediu se desfasoara in baza unui protocol intre beneficiar si executant, cu respectarea unei proceduri institutionalizate. Pentru a-si asigura premisele unei eficiente sporite, auditul trebuie sa se structureze pe urmatoarele etape :

I. Etapa premergatoare- pe parcursul careia sunt vizate urmatoarele obiective :

-          identificarea activitatii pentru care se executa eco-auditul ;

-          -constituirea echipei de lucru ;

-          elaborarea planului de realizare a eco-auditului.

II. Etapa de elaborare propriu-zisa a eco-auditului- care consta in :

-                      cunoasterea sistemului de control al activitatii de management si evaluarea capacitatii de efectuare a acestui control ;

-          identificarea punctelor « forte «  si a punctelor « slabe «  ale controlului ;

-          colectarea, sistematizarea si corelarea informatiilor (constituirea unei baze de date) ;

-          evaluarea constatarilor ;

-          comunicarea catre organizatie a constatarilor facute.

III. Etapa finala- in care au loc :

-elaborarea si prezentarea unui proiect de raport ;

-elaborareasi prezentarea raportului final;

-elaborarea planului de actiune pentru imbunatatirea performantei ecologice a activitatiiorganizatiei;

-urmarirea aplicarii planului de actiune elaborat.

I.                   Etapa premergatoare

Pentru parcurgerea acestei etape este necesara promovarea unor relatii de cooperare atat in cadrul echipei de lucru cat si intre echipa si beneficiarul auditului. Echipa trebuie sa cuprinda atat personal cu experienta din interiorul organizatiei cat si, obligatoriu, cel putin un expert din afara organizatiei pentru a asigura credibilitate raportului final. Deoarece culegerea informatiilor presupune dialogul cu conducerea si cu lucratorii, echipa de lucru terbuie sa promoveze relatii de cooperare cu partenerii de dialog si sa nu-si asume rolul unui organ de «inspectie si control».

II.                Etapa de elaborare propriu-zisa a eco-auditului-se face dupa urmatorul algoritm de lucru :

a). Cunoasterea mecanismelor de control a activitatii manageriale care presupune :

-          cunoasterea procedurilor si metodelor formale de efectuare a controlului ;

-          sistemul de gestionare a informatiilor si supravegherea procesului tehnico-productiv ;

-          evaluarea graficelor de inspectie si intretinere a utilajelor, instalatiilor, etc. ;

-constatarea existentei sau inexistentei echipamentelor de control acolo unde exista o probabilitate mai mare de aparitie a unor disfunctionalitati.

b). Identificarea punctelor forte si a punctelor slabe ale controlului. In aceasta faza se fac constatari cu privire la urmatoarele aspecte :

-delimitarea si definirea clara a responsabilitatilor ;

-capacitatea de expertiza a personaluluiorganizatiei;

-existenta unui sistem informational managerial corespunzator particularitatilor diferitelor structuri organizatorice;

-sistemul de delegare a atributiilor, competentelor, responsabilitatilor;

Astfel structurata, documentarea privind parametrii controlului intern poate conduce la concluzii cat mai apropiate de realitate in legatura cu eficienta acestuia.

Informatiile obtinute pe parcursul intregii documentari trebuie grupate folosind criterii adecvate fiecarui segment investigat, astfel incat CONSTITUIREA BAZEI DE DATE A ORGANIZATIEI IN DOMENIUL MEDIULUI sa permita atingerea obiectivelor auditului in conditii de eficacitate si economicitate.

C) Evaluarea constatarilor facute necesita o confruntare a observatiilor cu fiecare membru sau cu un subcolectiv al echipei de lucru pentru a elimina eventualele contradictii precum si pentru a oferi conducerii intreprinderii posibilitatea unor clarificari de situatii acolo unde echipa de lucru considera ca exista confuzie.

III. Etapa finala

Discutiile din timpul auditului de mediu se finalizeaza sub forma unor sinteze scrise asupra constatarilor celor ce au realizat documentarea de eco-audit, sinteza in legatura cu care s-a realizat consensul partilor implicate.

Auditul de mediu realizeaza evaluarea compatibilitatii dintre activitatea unei organizatii si restrictiile ecologice formulata sub forma unui diagnostic global. Acest diagnostic se poate baza pe grile de analiza care vizeaza:

1. Importanta rezervata problemelor de mediu in strategia generala aorganizatiei;

2. Reflectarea problemelor de mediu in strategia de comunicare si marketing;

3.      –“- in strategia de productie;

4.      –“- in startegia de asigurare cu rezerve umane;

5.      –“ –in strategia juridica si financiara;

6.      –“- in strategia de cercetare-dezvoltare

Paul Baker propune in anul 1992 un continut al grilelor, continut structurat pe cinci nivele de reprezentare in care 5 este nivelul cel mai ridicat si 1 este nivelul cel mai slab de reprezentare a fenomenelor si proceselor de mediu in efortul general al organizatiei.-vezi exemple de grile-

Evaluarea importantei globale acordata conservarii mediului prin actiuni directe si/sau indirecte in strategia generala a organizatiei are ca punct de plecare: NIVELUL IERARHIC DE ASUMARE A RESPONSABILITATILOR DE MEDIU. In acest sens, in practica se intalnesc mai multe situatii;

-          asumarea responsabilitatii de catre managerul general;

-          asumarea responsabilitatii de catre un compartiment care poate fi :

o       compartiment specializat pentru protectia mediului ;

o       compartimentul de protectia si securitatea muncii ;

o       compartimentul de supravegherea si verificarea calitatii productiei ;

o       compartimentul de relatii cu publicul ;

-          asumarea responsabilitatii de catre mai multe compartimente ;

Inregistrarea unor rezultate semnificative pentru conservarea si mentinerea functionalitatii ecosistemelor naturale, deci a mediului, este strans legata de resursele financiare necesare acoperirii costurilor de :

-          control al poluarii si realizarii proiectelor de corectare sau remediere a unor factori de mediu. De exemplu, proiecte de reconstructie ecologica.

-          investitii in domeniul protectiei mediului.

Modalitatea de finantare a acestor eforturi poate fi un buget separat sau un buget integrat in structurile apropiate existente. O solutie de compromis este aceea a unui buget integrat sau dublat de un mecanism de identificare a obiectivelor politicii de mediu si de exercitare a controlului indeplinirii acestora. Aceasta este responsabilitatea managerului general sau a unei structuri ierarhice de varf.

Un element ce poate releva starea de spirit imprimata in domeniul conservarii mediului il reprezinta MOTIVATIA INVESTITIILOR ECOLOGICE in mijloace de productie. Aceasta poate pozitiona activitatea organizatiei la limita inferioara a imperativelor legislative referitoare la mediu -motivatia in acest caz fiind obligativitatea ce recurge din incadrarea in nivelele minime acceptate- sau, dimpotriva, poate exprima un voluntarism cu perceperea investitiilor ecologice ca avand implicatii majore asupra pozitionarii organizatiei pe piata de capital si, in ultima instanta, asupra performantelor economico-financiare ale organizatiei.

Un alt domeniu de evaluare in timpul auditului de mediu este acela al comunicarii. Intr-o organizatie in care in cadrul managementului de mediu comunicarea este un proces continuu se vor realiza numeroase avantaje in planul imaginii cu privire la activitatea de protectie a mediului. Comunicarea interna cat si cea externa se afla intr-o relatie de feed-back deoarece comunicarea interna da consistenta mecanismului de transmitere a imaginii organizatiei si sporeste eficienta comunicarii externe. Primatul trebuie sa-l aiba comunicarea interna, fiind necesara difuzarea oricarei informatii mai intai in mediul social intern si apoi in cel extern, ca o conditie a valorificarii competentelor personalului organizatiei in cauza, a experientei acestora castigata in timp. Rezultatul imediat al comunicarii interne il reprezinta FORMAREA-INFORMAREA RESURSEI UMANE ce activeaza in organizatie.

Constientizarea responsabilitatilor de mediu–desi reprezinta o dimensiune a comunicarii in managementul de mediu, are o importanta aparte. Atunci cand aplicarea in practica a informatiilor provenite din comunicarea interna si cea de pregatire nu este numai de natura imperativa ci este si motivational-comportamentala, personalul va adera mai usor si aplicarea unor solutii adaptate la realitatea imediata va fi sustinuta de personalul propriu si prin aceasta se va obtine o sporire a eficientei.

Trebuie tinut cont de faptul ca buna gestionare a mediului incepe prin comportamentul individual si social adecvat.

Mentionam ca recunoasterea legaturii indisolubile dintre dezvoltare si mediu pune intr-o cu totul alta lumina eforturile din domeniul cercetarii-dezvoltarii in directia armonizarii activitatilor economico-sociale cu restrictiile ecologice. La nivelul organizatiilor se contureaza inceputul unei constientizari a necesitatii de integrare a activitatii economice cu conservarea mediului. Aceasta va reprezenta unul dintre cele mai puternice motoare de crestere a valorii adaugate asa cum cresterea potentialului fortei de munca a fost, contrar unor previziuni, factorul decisiv in inovarea tehnologica si in progresul spectaculos al productivitatii si calitatii (ne asteptam asadar la o revolutie ecologica).

Diagnosticul global privind importanta acordata politicii de mediu in strategia organizatiei se poate prezenta sub forma unor diagrame ca suma a nivelului de reprezentare a problemelor de mediu in domenii analizate sau ca medie a produselor dintre nivelul de reprezentare si importanta domeniilor respective. Importanta domeniilor se poate reprezenta si separat pe o diagrama in care se determina zonele vulnerabile ale organizatiei si zonele sale tari, remarcabile.

In ceea ce priveste activitatile de pregatire a personalului in domeniul mediului sunt aplicate in principal trei niveluri. Acestea sunt :

I- informatii din domeniul macro-ecosistemelor. Pentru acest nivel exista atat specialisti cat si programe de pregatire. Programele din acest segment aduc informatii care se regasesc in mica masura in planul responsabilitatilor zilnice ale lucratorilor organizatiei si in mare masura in planul strategic de dezvoltare al organizatiilor ;

II- informarea si formarea in legatura cu tehnicile si tehnologiile alternative. Programele din acest nivel sunt utile, dar adesea sunt lipsite de actualitate in raport cu necesitatile practice ale organizatiei. Aceste programe se adreseaza in special inspectorilor din domeniul mediului, ONG-urilor, etc.

III- formarea si informarea in managementul mediului. Aceste programe se adreseaza numai esalonului superior al unei organizatii.

Motivatia este o stare interioara a unui individ care initiaza si dirijeaza comportamentul sau spre un scop.

Principiul esential ce determina performantele membrilor organizatiei consta in nivelurile de abilitate si motivare ale lor. Acest principiu se exprima prin formula :

Performante = f (abilitate x motivare)            P = A x M

In conformitate cu acest principiu, o sarcina poate fi indeplinita cu succes daca persoana care trebuie sa faca acest lucru dispune de abilitatea necesara. Abilitatea reflecta talentul unei persoane, iar talentul vizeaza competentele intelectuale si fizice ale unei persoane. Dar nivelul de inteligenta, de calificare si dexteritate al unei persoane nu este suficient pentru a atinge performante. Persoana respectiva trebuie sa doreasca sa realizeze un anumit nivel de performanta. Aceasta tine de motivatia sa.

Nevoile sunt acele lipsuri care se manifesta la un anumit moment dat. Aceste lipsuri pot fi :

·         fiziologice (hrana, apa, aer curat, caldura) ;

·         psihologice (nevoia de recunoastere, siguranta locului de munca, stima) ;

·         sociale (prietenie, dragoste, asociere, parteneriat) ;

De obicei, nevoile, dorintele sau asteptarile genereaza tensiuni si disconfort, dar duc la performante.

Factorii cei mai motivanti in cadrul unei organizatii sunt sporul de salarii si promovarea.

In procesul complex al conducerii rolul dinamizator il are comunicarea. Fara comunicare, nu exista performanta.

Comunicarea este procesul de transmitere a informatiilor (idei, fapte, opinii, atitudini, sentimente, date) prin utilizarea de simboluri intre doua sau mai multe persoane care au capacitatea de a le percepe folosind un mijloc de comunicare adecvat (discutii fata in fata, conversatii telefonice, scrisori, memorii, posta « voice-mail », e-mail, documente scrise, documente numerice, etc.).

Calitatea comunicarii este afectata de: oboseala, stress, ignorare a dificultatilor de comunicare, apreciere a cuvintelor utilizate si mai putin a ideilor sau sentimentelor exprimate.

Studiile de specialitate din ultimii ani arata ca managerii cheltuiesc intre 60% - 80% din timpul lor de munca pentru comunicari verbale. Un manager de elita va cauta mereu sa obtina informatii de la cei cu care intra in contact pentru ca acele informatii, folosite cu pricepere, le pot influenta performantele.

ETICA ECOLOGICA

Atunci cand plasam mediul inconjurator intr-un cadru de referinta etic exista o gama larga de optiuni.

Se intalnesc modele de gandire pro-mediu, neutre sau anti-mediu. S-au gandit si se aplica diferite programe pentru protectia mediului care asigura un excelent inceput pentru dezvoltarea unei comunitati durabile. Mentionam aici programele locale de actiune pentru mediu, educatia ecologica prin scoala, educatia prin mass-media, educatia ecologica prin turism si chiar educatia religioasa.

Scoala romaneasca, pe langa disciplinele cu profil biologic care fac in mod traditional si educatie ecologica, desfasoara si o miscare de educatie ecologica caracterizata prin multi- si inter- disciplinaritate, interpretare a informatiilor existente si incurajare a actiunilor concrete.

Actiunile de protectie a mediului se realizeaza optim numai prin asocierea masurilor de ordin juridic si administrativ cu cele de ordin educational. Pornind de la aceasta realitate desprinsa din practica vietii noastre de zi cu zi, la nivel international si national s-au implementat programe de educatie ecologica coordonate pentru Romania de Centrul Carpato-Danubian de Geoecologie (CCDG).

3.4. FUNCTIILE ECOSISTEMULUI

 

Structura ecosistemului prezentata anterior este o structura functionala. Functionarea ecosistemelor insa, rezulta din interactiunea populatiilor care il compun si din interactiunea acestora cu factorii abiotici. Dupa cum am ami spus, oricare ecosistem are 3 functii principale.

1. Functia energetica consta in captarea energiei solare de catre organismele fotosintetizante sau a energiei chimice de catre organismele chemosintetizante si apoi transferul acesteia la grupele de consumatori ;

2. Functia de circulatie a materiei consta in faptul ca substantele nutritive, anorganice sau organice, datorita relatiilor trofice, circula permanent in ecosistem cu o anumita viteza si formeaza cicluri biogeochimice ;

3. Functia de autocontrol si stabilitate consta in pastrarea, intre anumite limite, in timp si spatiu, a structurii si functionarii ecosistemelor. Populatiile componente ale unui ecosistem, prin actiunea selectiei naturale, se adapteaza reciproc intre ele si fata de factorii biotopului si isi pastreaza structura proprie, proportiile si evolueaza.

Aceste functii sunt indisolubil legate intre ele si sunt legate cu structura trofica a biocenozei. Intr-adevar, circuitul substantelor se face cu un consum de energie, prin lanturi si retele trofice care reprezinta mecanismul principal de autocontrol al ecosistemului.

3.4.1.      Functia energetica

Ca orice sistem biologic, ecosistemul, in activitatea pe care o desfasoara primeste si cheltuieste energie. Comportamentul energetic al ecosistemului se desfasoara conform principiilor termodinamice, si anume:

I. Principiul conservarii energiei-conform caruia INTRARILE DE W = IESIRILE DE W, fapt care arata ca sub raport energetic, nimic nu se pierde, nimic nu se castiga, ci totul se transforma. Deci, prin orice sistem energia curge asadar vom avea un flux de energie.

II. Principiul degradarii energiei-conform caruia in orice proces energetic o parte din energie se degradeaza si se disperseaza sub forma de caldura. De aceea, eficienta energetica va fi intotdeauna Ð 100 %.

La sistemele lipsite de viata, pierderile de energie, deci entropia, creste, ceea ca duce la dezorganizarea sistemului.

La sistemele cu viata, pierderile de energie sunt compensate permanent prin captarea energiei solare, ceea ce duce la mentinerea sau chiar la cresterea ordinii sistemului, adica, au loc sinteze de subst. organice complexe pornind de la subst. minerale simple. Deoarece energia disipata nu mai poate fi utilizata de sistem, se impun mereu noi intrari de energie, deci fluxul energetic prin sistem va fi intotdeauna unidirectional.

Ecosistemul tinde sa-si sporeasca la maximum intrarile de energie si eficienta utilizarii energiei intrate. Acele ecosisteme vor supravietui si vor persista mai mult timp care, datorita organizarii lor, obtin performante mai bune in aceste tendinte.

Sursele de energie pentru ecosisteme

In ecosistemele naturale exista doua surse de W :

·         energia radiatiilor solare-care este principalul izvor de energie pentru desfasurarea vietii pe pamant;

·         energia chimica a diferitelor substante.

Energia solara incidenta pe terra este constanta solara I si are valoarea I=1,94 cal/cm2/min, valoare care variaza mult functie de latitudine, expozitie, natura substratului, nebulozitate,etc.. Componenta spectrala se prezinta, in general, astfel :

-10% uv - l= 100-3600 Å

-45 % spectru vizibil - l= 3600-7600 Å

-45 % infrarosii - l= 7600 Å– 1 mm.

Importanta maxima o au radiatiile cu l=4700 Å (albastre) si radiatiile infrarosii deoarece au rol esential in procesul de fotosinteza. Din acest punct de vedere putem defini fotosinteza ca fiind «legatura« intre Soare si Pamant. Reactia chimica extrem de simplificata a fotosintezei este:

6CO2 + 6 H2O T C6H12O6 + 6 O2 ­

adica, clorofila verde din planta absoarbe energia solara si o utilizeaza pentru a recombina C, H, si O in hidrati de C cum ar fi celuloza, lignina, amidonul si alte zaharuri bogate in energie. Planta poate sa le combine si cu azotati, fosfati sau saruri de potasiu pentru a forma proteine, glucide, lipide si alte substante organice specifice fiecarei specii.

Deoarece plantele verzi pentru ecosistemele terestre, algele pentru ecosistemele acvatice si bacteriile fotosintetizante din mediu sunt primele producatoare de materie organica le numim producatori primari.

Din cele 3 grupe de producatori primari, rolul principal in productia de substante organice, pe intreaga noastra planeta, il au plantele verzi. Din aceasta cauza aspectele privind productia primara pe care le prezentam in continuare se refera la plantele verzi.

3.4.1.1. Productia primara

Energia acumulata de plante sub forma de substante organice se numeste productie primara. In cadrul acesteia definim:

            a). Productia primara bruta (PPB) adica, toata energia asimilata de catre plante in procesul de fotosinteza. Din aceasta energie, o parte este folosita de catre plante pentru desfasurarea proceselor metabolice proprii cum ar fi crestere, sinteze organice, miscare, etc. si conventional se considera ca sunt exteriorizate prin respiratie. O alta parte a energiei este acumulata sub forma de substante organice in celulele si tesuturile plantei si reprezinta productia primara neta. (PPN).

            b) Productia primara neta (PPN) este asadar cantitatea de substanta organica disponibila pentru nivelul trofic urmator, adica cel al fitofagilor.

PPN = PPB-R

            c) Cantitatea de substanta organica acumulata intr-o perioada de timp si existenta la un moment dat se numeste biomasa.

In timp, biomasa nu are valori constante, ci variaza in raport cu caracteristicile biologice ale plantelor si cu exigentele lor ecologice. De exemplu, avem variatii in raport cu varsta producatorilor primari, cu anotimpul, cu mersul vremii, cu fertilitatea solului, cu arealul optim al speciei, cu intensitatea poluarii, etc. O parte din biomasa acumulata, cum ar fi cea din frunze si  ramuri este in mod normal redata circuitului biogeochimic an de an, iar biomasa pe care omul o foloseste in diferitele sale activitati o numim biomasa pe picior (standing crop). De exemplu productia de morcovi de pe un teren cultivat, cea de mere dintr-o livada sau cea de masa lemnoasa rezultata prin exploatarea unei suprafete de padure.

            d) Viteza cu care se acumuleaza biomasa o numim productivitate primara. Aceasta reprezinta masura fluxului de energie intrat in ecosistem in timp si spatiu si se exprima in sub diferite forme, in functie de punctul de vedere din care facem analiza energetica a ecosistemului si de utilizarea ulterioara a datelor. Avem astfel, g/m2/an sau t/ha / an sau cal/m2, sau kcal/ m2.

            Pentru intreaga biosfera, ultimele rapoarte privind productivitatea primara arata ca aceasta are urmatoarele valori :

                        177*109 t /an = 793,5 *1018 cal / an                din care,

·         122*109t /an = 535,3 * 1018 cal/an     pentru ecosistemele de uscat, adica, inclusiv apele continentale;

·         55*109 t / an = 258,2 * 1018 cal/an             pentru apele oceanice.

            Pentru principalele ecosisteme ale globului, nivelele productivitatii primare ca valori medii sunt:

                        -paduri de foioase: 1 kg subst. usc./m2/an

-paduri tropicale: 2,8

                        -paduri de conifere : 0,65

-savana : 0,8

                        -tundra : 0,16

                        -desert : 0,003

                        -balti : 2,0

-lac, rau : 0,5

-recif de corali : 2,0

                        -ocean : 0,13

-terenuri cultivate : 0,65

            Importanta datelor prezentate este accea ca permit estimarea capacitatii de productie a hranei potentiale pe planeta noastra.

Aceste valori ne permit sa estimam si cantitatea globala de substanta organica disponibila pentru nivelul trofic urmator, cel al fitofagilor, dar ne spun prea putin despre accesibilitatea reala a fitofagilor la ea si despre valoarea lor nutritiva pentru ca, la plantele terestre superioare de exemplu, tesuturile si organele de sustinere contin multa celuloza si lignina, deci se digera greu si au valori nutritive scazute, pe cand plantele acvatice contin compusi azotati, nu contin multa celuloza si lignina, dar accesul la ele si controlul productivitatii lor este dificil si mai putin studiat.

            Asadar, ca mecanism, productivitatea primara este rezultatul activitatii plantelor verzi iar ca valoare reala este rezultanta interactiunii tuturor elementelor componente ale ecosistemului, respectiv a modului si gradului sau de organizare. Deoarece productivitatea primara ne intereseaza din punct de vedere economic, in practica urmarim deseori eficienta productiei primare numita si eficienta ecologica.

            d) Eficienta ecologica reprezinta raportul dintre energia consumata de un nivel trofic si energia disponibila a nivelului trofic precedent.

            Moduri de exprimare :

1.      Eficienta energetica = W absorbita/ W incidenta *100 = ~50%

2.      Eficienta PPB = PPB / W absorbita*100 = 0,4 – 10 %

3.      Eficienta PPN = PPN / PPB *100 = 40 – 80 %  cu o medie de 50 %

4.      Eficienta fotosintezei = PPN / W incidenta*100 = 0,1 %    maxim 4%

In Romania, eficienta fotosintezei calculate pana in prezent este de ~ 0,5 % pentru un faget echien de 100 de ani, adica, 10 t / ha/ an din care 6 t lemn si 4 t frunzis.

5.      Rata productivitatii = productiv. neta / biomasa *100 = 50% plante acvatice

                                                                                              = 0,04 – 0,65 plante terestre

3.4.1.2. Productia secundara

            Productia secundara reprezinta energia acumulata in biomasa animalelor. Din hrana ingerata si digerata de catre animale, o parte este asimilata, iar alta parte este eliminata prin fecale si urina. Din energia asimilata, o parte este utilizata in desfasurarea proceselor metabolice – pentru miscare si producere de caldura spre exemplu– si se exteriorizeaza prin respiratie, iar o alta parte este stocata in substantele organice proprii si alcatuieste biomasa. Deoarece animalele consuma substanta organica gata sintetizata si doar modifica structurile moleculare, fara modificarea formei de energie asa cum trebuie sa faca plantele, eficienta asimilarii hranei ingerate la animale are valori mult mai ridicate decat la plante.

Ca formula matematica, reprezentam aceste procese dupa cum urmeaza

                        PS1 = EA-Rs            in care,

                        EA=energia asimilata de erbivore

                        Rs=respiratia erbivorelor

                        PS1=productia secundara a erbivorelor

           

Definim totodata si Randamentul ecologic al cresterii consumatorilor primari ca fiind raportul dintre productia secundara / energia ingerata.

                                    E=PS1/Ei         in care,

                        E= randament ecologic;

                        PS1= productia secundara a ierbivorelor;

                        Ei= Energia ingerata, adica PPN;

           

Eficienta asimilarii hranei ingerate reprezinta raportul dintre energia asimilata si energia ingerata, respectiv:

                                    E asim. =EA/Ei

            Eficienta asimilarii este diferentiata in functie de calitatea hranei. Astfel in mediu s-au calculate urmatoarele valori cu caracter general:

                        -la fitofagele consumatoare de lemn (celuloza):= 15% ;

                        -la fitofagele consumatoare de frunze : = 40% ;

                        -la fitofagele consumatoare de iarba : = 60% ;

                        -la fitofagele consumatoare de seminte si fructe : = 80% ;

                        -la fitofagele consumatoare de alge : = 50-90 % ;

                        -la carnivore := 60 – 90 %, dar eficienta productiei secundare este relativ mica deoarece carnivorele cheltuiesc multa energie pentru intretinere si obtinerea hranei. La animalele insectivore, hrana continand multa chitina (polizaharid greu digerabil), eficienta asimilarii este de ~ 70-80 %, in timp ce la carnivorele tipice este ~ 90 %. O importanta parte din energie este cheltuita insa si cu protectia, ingrijirea si educarea urmasilor.

            Similar cu analiza facuta pentru productia primara, si in cazul productiei secundare definim urmatorii indicatori :

·         Eficienta prod. sec. = PS/EA = prod sec / energia asimilata ;

·         Eficienta ecologica = PS / Prod nivel precedent = prod. sec./prod. nivel precedent;

            Aceasta eficienta depinde de structura nivelului trofic, de diversitatea ecologica a ecosistemului, de nisele ecologice si nu in ultimul rand de complexitatea retelei trofice. De exemplu, la o structura data a nivelului producatorilor primari dintr-un ecosistem, cu cat nivelul trofic al fitofagilor va fi mai diversificat, deci reprezentat prin specii mai variate, cu atata eficienta ecologica va fi mai ridicata, deci sursele de hrana mai bine valorificate, iar productia secundara a fitofagilor va fi mai mare. Un exemplu titpic este cel al parcurilor nationale din Zair si Uganda unde biomasa a 10 specii de mamifere mari ajunge la 24-37 t/km2 iar in Kenya cornutele domestice, 1 specie, pe cele mai bune pajisti, realizeaza 3-4 t/km2. Cauzele acestor mari deosebiri constau in adaptarea mai buna a mamiferelor salbatice la conditii abiotice severe cum ar fi caldura mare, lipsa de apa, si, mai ales, utilizarea mai buna a resurselor vegetale variate cum ar fi ierburi, frunzele si ramurile arborilor chiar si pana la o inaltime de 3 m, vegetatie acvatica dura, sau din mlastini, sau de pe stanci. Asadar diversitatea mamiferelor mari din acele locuri tinde sa maximalizeze intrarea de energie in nivelul lor trofic si, cu cat reteaua trofica este mai complexa, cu atat eficienta sa este mai mare.

            Spre deosebire de aceasta situatie, inlocuirea complexelor naturale cu ferme de tip european duce la scaderea cnsiderabila a eficientei ecologice deoarece nu sunt bine adaptate la conditiile actuale de mediu tot mai stresante. O problema discutabila este aceea a antropizarii tot mai accentuate a tuturor ecosistemelor, deci si a habitatelor animalelor salbatice.

3.4.1.3. Fluxul de energie prin ecosistem si legitatile sale

Intr-un ecosistem, fluxulde energie trece de la un nivel trofic la altul in asa fel incat de la soare la consumatorul de gradul IV sau V cantitatea de energie se reduce treptat si mult. Dar fluxul de energie depinde in primul rand de energie primita de la soare (de energia radianta incidenta) si apoi de eficacitatea cu care organismele de pe diferite nivele trofice exploateaza resursele trofice si le convertesc in biomasa. Schematic, desfasurarea generala a fluxului de energie printr-un ecosistem se prezinta astfel :

Din cele prezentate se desprind unele legitati ale fluxului de  energie din eco :

1.      Productia neta scade de la nivelul producatorilor la cel al consumatorilor ;

2.                  Cantitatea de energie risipita prin respiratie raportata la productia bruta creste de la nivelul producatorilor spre cel al consumatorilor deoarece speciile de la nivelele trofice superioare sunt tot mai evoluate si desfasoara o activitate tot mai intensa ;

3.                  Eficienta utilizarii hranei disponibile creste de la nivelul producatorilor spre cel al consumatorilor.

Putem studia fluxul de energies au bugetul energetic al unui ecosistem in trei feluri. Astfel,

1.                  Studiind bugetul energetic al fiecarei populatii componente. Aceasta implica aplicarea metodelor de laborator pentru stabilirea schimburilor energetice ale fiecarei categorii de indivizi in functie de marime, varsta, sex, din componenta fiecarei populatii, confruntarea rezultatelor cu observatiile din teren, transpunerea lor in dinamica numarului si a structurii populatiei in conditii naturale. Deoarece aceasta metoda necesita timp indelungat, ani de zile si necesita un volum mare de munca, putine populatii ale globului au beneficiat de un astfel de studiu.

2.                  Analizand fluxul de energie prin unele lanturi trofice si numai pentru anumite specii din nivelele trofice succesive. In acest caz raman multe specii necercetate si, ca urmare, se diminueaza rolul lor ecologic si scade precizia cercetarii.

3.                  Determinand fluxul de energie prin fiecare nivel trofic, luat in ansamblu. Acest mod de abordare este optim pentru ecosistemele bine delimitate teritorial. De exemplu, intr-un lac sunt determinate intrarile si iesirile globale de energie in si din ecosistem. Intrarile sunt cuantificate prin energia solara, apa din precipitatii, organisme care imigreaza. Iesirile sunt cuantificate prin caldura degajata, prin scurgeri de ape, emigrari de organisme. Aceasta modalitate de abordare da o estimare de ansamblu corecta a rolului nivelelor trofice in desfasurarea fluxului de energie prin ecosistem si a bugetului energetic al acestuia.

Prin analiza detaliata a fluxului de energie din numeroase ecosisteme, in conditii diferite si in perioade diferite, constatam ca fluxul de energie prin ecosistem nu este un simplu transfer al energiei chimice de la un nivel trofic la altul ci si un proces de schimbare a formelor de energie, de aparitie si dezvoltare a unor forme superioare de enegie cum ar fi energia nervoasa si energia psihica. De asemenea, fluxul energetic este corelat intotdeauna cu circulatia substantelor abiogene din ecosistem.

3.4.2. CIRCULATIA MATERIEI IN ECOSISTEME

In ecosistem, circulatia substantelor este dependenta cantitativ si calitativ atat de structura biocenozei cat si a biotopului. Intre aceste parti inconfundabile si inseparabile exista, in ambele sensuri, o permanenta migratie a elementelor chimice. Caile de migratie a elementelor se realizeaza la nivelul biotopului -prin solutiile apoase sau gazoase, iar la nivelul biocenozei -prin lanturile trofice. Acest circuit biogeochimic are caracter local si este pus in miscare de catre energia solara fixata partial de ecosistem prin producatorii primari. Trecerea elementelor chimice din biotop in biocenoza se face selectiv, de aceasta raspunzand producatorii primari care leaga atomii elementelor chimice in substante organice de complexitate diferita (glucoza, amidon, celuloza, lignina, etc.). Prin intermediul lanturilor trofice, aceste substante organice trec de la producatori la consumatori. Aici sunt retinuti si sunt utilizati in noi sinteze, iar o parte sunt eliminati ca deseuri metabolice. Procesul de eliminare sau retinere are, de asemenea, un pronuntat caracter selectiv. In acest mod elementele chimice ajung din biocenoza in biotop prin respiratie, transpiratie, excretie, fecale sau prin moartea organismelor ssau a unor organe in cazul plantelor (frunze, crengute, etc.). In continuare aceste substante intra in sfera de activitate a descompunatorilor. Mineralizand treptat substantele organice pana la substante anorganice simple sau elemente chimice, descompunatorii transfera elementele chimice din biocenoza in biotop.

In circuitul materiei in natura deosebim doua aspecte : cicluri biogeochimice locale si cicluri biogeochimice globale.

Primele reprezinta cicluri biogeochimice din ecosisteme concrete si se desfasoara intr-un mod specific fiecarei categorii de ecosistem –terestru sau acvatic- iar in cadrul fiecarei categorii intalnim circuite specifice.

Circuitele biogeochimice globale sunt rezultanta activitatii tuturor ecosistemelor de pe glob si sunt esentiale in buna functionare a ecosferei.

Mentionam ca dezvoltarea societatii umane, respectiv atat cresterea numerica a populatiei umane cat si progresele stiintei si tehnicii menite sa satisfaca necesitatile materiale si spirituale ale omenirii au determinat in ultimul secol importante schimbari in transferul de materie si energie pe planeta noastra. Prin intensitatea si diversitatea activitatilor sale, omul a devenit factorul de prim ordin in desfasurarea circuitului materiei in natura. Astfel,

·                     Se produc schimbari importante ale cailor si vitezei de circulatie a unor elemente biogene prin modificarea structurii ecosistemelor in general, si cea a structurii trofice, in special. De exemplu, extinderea agroecosistemelor, pasunatul intensiv, despaduriri, pescuit, vanatoare, poluare accidentala sau permanenta, halde de steril, iazuri de decantare, deseuri periculoase recalcitrante, etc.

·                     Se inhiba local sau/si periodic activitatea descompunatorilor, respectiv reciclarea normala a unor elemente de importanta majora ca N, P, K in urma administrarii ingrasamintelor chimice, insecticidelor, fungicidelor, etc.

In economia de piata al carei mecanism caracterizeaza omenirea in zilele noastre, se disperseaza din ce in ce mai mult produsele alimentare, perturband circuitele locale ale elementelor biogene si se introduc in circuit elemente care, in fazele precedente de dezvoltare ale societatii umane aveau un rol neinsemnat si pentru care nu am gasit inca circuitele optime de reciclare. De exemplu, Pb, Hg, Cd, Cu, Zn.

O alta problema este aceea a liniarizarii proceselor de productie. In ecosistemele naturale, cele trei grupe functionale principale, respectiv producatori, consumatori si descompunatori, atat produsele cat si deseurile unui grup reprezinta resurse pentru alt grup, determinand o permanenta reciclare a elementelor. In activitatea omului, aceasta reciclare nu este prevazuta in procesele de productie, iar pe cale naturala ea nu se produce deoarece fie lipsesc:

·         descompunatorii potriviti -cazul materialelor sintetice, de exemplu, sau,

·         conditiile potrivite pentru descompunatorii existenti -cazul materialelor lemnoase;

Pentru reciclarea integrala a produselor create de om se elaboreaza in present diferite tehnologii, care sunt insa costisitoare si nu au fost obligatorii pentru mediul de afaceri. Din aceasta cauza, in ultimele decenii, am asistat la o acumulare de deseuri care, din punct de vedere ecologic, inseamna iesirea din circuit, pentru perioade relativ indelungate, a unor mari cantitati de elemente si este asociata si cu periclitarea biodiversitatii.

Un lucru important de retinut este acela ca, in mod natural, in circuitul fiecarui element deosebim doua compartimente :

1.      unul sau mai multe rezervoare, de obicei de natura nebiologica, situate in atmosfera (oxigenul, de exemplu), hidrosfera (apa de exemplu) sau litosfera (Ca si alte substante minerale) ;

2.      un mediu de ciclare, de natura biologica care determina in mod activ procesul de reciclare a elementelor ;

Distingem de asemenea,

·         circuite gazoase, numite si cicluri inchise sau perfecte deoarece iesirile din rezervor sunt aproximativ echilibrate prin intrari si,

·         circuite sedimentare, numite si cicluri deschise sau imperfecte, deoarece nu sunt intotdeauna echilibrate ;

3.4.2.1. Circuitul substantelor in ecosistemele terestre

In paduri, culturi agricole, pajisti si tufarisuri proportia si viteza cu care se realizeaza circuitul substantelor difera de la un ecosistem la altul, iar in cadrul aceluiasi ecosistem depinde de rezerva de elemente biogene care alimenteaza ciclurile biogeochimice.

Circuitul apei

In ecosistemele terestre circuitul apei depinde de factorii climatici, de relief, de compozitia si structura vegetatiei. Prin precipitatii, apa care cade asupra unui ecosistem are destinatii diferite. Astfel, 10-25 % este interceptata de vegetatie iar 75-90 % ajunge la sol. O parte din apa ajunsa la sol se scurge superficial, o alta parte se infiltreaza ajungand in panza de apa freatica, iar o alta parte este retinuta in sol.

In cadrul ecosistemelor terestre, un rol foarte important in circuitul apei il au padurile. Aproximativ 65 % din apa precipitatiilor este retinuta de sol, 15 % se infiltreaza si doar cca. 5% se scurge la suprafata solului. Din apa existenta in sol, aproximativ 13 % se evapora, 38-43 % este absorbita de plante si se elimina sub forma de transpiratie, iar 1 % este folosita in sinteza de substanta organica. Aici viteza circuitului este mare datorita absorbtiei si transpiratiei foarte abundente. Astfel, in cursul unei zile, cantitatea de apa eliminata prin transpiratie de 1 ha de padure variaza in functie de specia lemnoasa. Astfel, intr-o zi de vara, padurea de pin elimina cca. 23 000 l apa iar cea de fag 33 000 l apa. De asemenea si consumul de apa variaza de la o padure la alta, in functie de tipul de padure, varsta, clasa de productie si alti factori. De exemplu, 1 ha de padure de fag consuma intre 2 000 000 si 4 000 000 l apa/an. Comparativ cu pajistea, padurea retine de cca. 6 pana la 25 ori mai multa apa, iar in ceea ce priveste scurgerea de suprafata, in padure este de 5 % iar in pajiste de cca. 50 %. Asadar padurea impiedica eroziunea si asigura alimentarea constanta a panzelor freatice de care depinde mentinerea constanta a debitelor izvoarelor si cursurilor de apa. Prin transpiratia sa abundenta, padurea contribuie si la mentinerea umiditatii atmosferei.

In zona montana, la limita superioara a padurii de molid, se intind jnepenisurile. In aceste ecosisteme cantitatea medie de precipitatii este de 7 000 m3/ha/an. Din aceasta cantitate, cca. 50 % este retinuta in ecosistem iar cealalta parte se elimina prin evaporare, transpiratie si infiltrare in sol. Formatiunile vegetale din acest ecosistem joaca un rol foarte important in protectia padurilor, a solului si a apelor.

Circuitul nutrientilor

Pentru sinteza materiei organice, organismele vii au nevoie de cca. 40 elemente chimice. Unele dintre acestea sunt folosite in cantitate mai mare, de exemplu C, N, H, O, P, K, S, iar altele in cantitate mai mica, de exemplu Ca, Fe, Mg, Na, Mn, Co, Ni, B, dar prezenta lor in mediu este indispensabila.

Intrarile acestor elemente in ecosisteme se realizeaza prin atmosfera, precipitatii, aerosoli, dezagregarea mineralelor din roca mama si descompunerea organismelor moarte. In ecosistemele forestiere si agroecosisteme, o parte din aceste elemente ajung prin ingrasaminte chimice sau organice.

Iesirile nutrientiloe din ecosistemele terestre se realizeaza prin scurgerea apei de suprafata, scurgerea apei subterane, prin evaporarea amoniacului din excretele animalelor si prin denitrificare. Nutrientii ajung in apa subterana prin antrenarea lor de catre apa de infiltratie de unde pot fi transportati in alt ecosistem, pot fi absorbite de plante si reintegrate in material vie. Raportul dintre intrarile elementelorminerale din sol in plante si restituirea lor mediului variaza in functie de anotimp, de tipul de biocenoza si de stadiul succesional al ecosistemului. De exemplu, anotimpual, intrarile masive prin absorbtia elemenetlor minerale in plante si circulatia lor prin ecosistem au loc primavara si vara, cand in frunze se acumuleaza cantitati mai mari de N, P, K, S iar acumularile de Ca au loc ceva mai tarziu.

Structura multistratificata a padurii, precum si activitatea microorganismelor si a epifitelor de pe suprafetele expuse formeaza un filtru foarte eficient care absoarbe nutrientii din apele de precipitatii-principala poarta de intrare a nutrientilor in ecosistem. In acelasi timp are los si fixarea azotului atmosferic pe interfata radacini-humus-sol, pe suprafata scoartei si a frunzelor arborilor. Toate aceste trasaturi le privim ca veritabile adaptari ale ecosistemului ca intreg si care il fac mai dependent de precipitatii si de circulatia interna a nutrientilor decat de nutrientii din sol. Aceste mecanisme specifice si specializate permit persistenta si stabilitatea sistemului in conditii de « oligotrofie » dar il fac si fragil, odata dezechilibrat prin poluare excesiva de exemplu, el reactioneaza puternic si, in conditii severe, inceteaza sa mai functioneze.

            In practica se urmareste de regula circuitul a 5 elemente : N, P, K, Ca si Si. Interventia profunda a omului prin poluare industriala si prin administrare de ingrasaminte chimice sau organice provoaca in special perturbari de nutritie ale plantelor si perturbari in retelele trofice din ecosisteme.

·                     Circuitul carbonului – este asigurat prin fotosinteza si respiratie. Fotosinteza il fixeaza in materia organica iar respiratia producatorilor, consumatorilor si descompunatorilor il reda atmosferei, mentinandu-se in linii mari o concentratie constanta de cca. 0,03 %. Padurea aflata in faza de crestere si acumulare de biomasa este cel mai important fixator al carbonului sub forma de celuloza, lignina si alti constituenti. Se estimeaza o valoare de fixare de cca. 13 t/an/ha. Carbonul fixat il regasim in lemn, scoarta si humus.

·                     Circuitul oxigenului – insoteste intreg fluxul biomasei si necromasei, fiind element constituent al acestora. O2 este absorbit din aer, este folosit pentru oxidarea combinatiilor organice si redat atmosferei sub forma de CO2 prin respiratie. Dinspre plante spre atmosfera vine insa un contracurent de O2 prin procesul de fotosinteza. Masuratorile de pana acum arata ca plantele lemnoase elimina in atmosfera cca. 30 t/an/ ha oxigen, contributia padurii la aceasta imbogatire a atmosferei fiind cea mai insemnata.

·         Circuitul azotului – are ca baza de pornire azotul atmosferic care, cu ajutorul bacteriilor fixatoare de azot ajunge in sol sau direct in radacinile leguminoaselor si de aici in planta verde. Din plante, unde N2 intra in compozitia substantelor proteice, se intoarce in sol direct prin corpul plantelor moarte sau prin corpul animalelor moarte. Toate aceste surse asigura materia organica a solului necesara formarii humusului si nutritiei bacteriilor din sol. Prin putrefactie N2 ajunge in compusii nitrici si de aici, fie in nutritia minerala a plantelor fie in atmosfera ca N2 gazos. In circuitul biologic al azotului, amonificarea si nitrificarea reprezinta fenomene de baza.

Cercetarile facute in tara noastra arata ca peste 60 % din azotul folosit de arborii, arbustii si plantele ierboase ale padurii provin din mineralizarea necromasei si a humusului. Aici exista o permanenta reciclare a acestui element.

            Pentru pajisti si culturi agricole azotul este un element esential deoarece asigura cresterea biomasei, infratirea gramineelor, regenerarea rapida dupa coasa sau pasunat si cresterea continutului lor in substante proteice. Retinem insa ca excesul de azot intarzie coacerea.

            Circuitul altor substante biogene – cationi ai K, Ca, Mg, Fe si anioni ai PO4, SO4, sunt eliberati din mineralele continute in rocile in curs de alterare sub influenta apei incarcate cu CO2 si acizi humici. Circuitul lor este axat pe fluxul de apa sol-plante-atm si pe fluxul biomasa-necromasa-sol.

            O mare parte din aceste substante revin in sol in procesul descompunerii si ciclul se reia iar o mica parte se pierde prin apa ce spala solul si trece in panza freatica.

            Trebuie subliniata importanta deosebita a circuitului acestor substante nutritive pentru pastrarea potentialului productiv al ecosistemului si implicit al productiei de biomasa a biocenozei. Dupa unele estimari, pe termen lung, este mai economic sa folosim capacitatea de autofertilizare a ecosistemului decat sa utilizam ingrasaminte chimice pentru refacerea lui. Aceasta presupune insa o buna conservare a solului deoarece pentru fiecare tona de substanta uscata produsa, plantele consuma 20-30 kg azot, 2-4 kg fosfor, 20-25 kg potasiu si 4-5 kg calciu iar in sintezele lor organice plantele folosesc o gama larga de elemente chimice.

3.4.2.2. Circuitul substantelor in ecosistemele acvatice

            Cei mai importanti nutrienti din ecosistemele acvatice sunt N, P, Fe, Si, Mg, Mn si Cu. Circuitul lor biogeochimic este mai intens sau mai putin intens in functie de activitatea producatorilor si cea a descompunatorilor.

            Producatorii primari sunt reprezentati aici de catre :

·         algele planctonice care formeaza fitoplanctonul (plutesc in partile superioare ale apelor) ;

·         algele perifitice care formeaza perifitonul (alge si animale nevertebrate mici fixate pe corpul plantelor mari sau pe diferite obiecte din apa) ;

·         algele din bentos care formeaza microfitobentosul (alge microscopice de pe fundul bazinului acvatic) ;

·         plantele mari numite si macrofite.

Producatorii primari au nevoie in activitatea lor metabolica de toti nutrientii, dar in special de azot si fosfor, elemente a caror carenta inhiba cresterea si dezvoltarea lor. Aprovizionarea cu acesti nutrienti se face prin descompunerea plantelor cu existenta scurta, respectiv algele microscopice. In acest sens un rol pozitiv il are si circulatia pe verticala a apei care antreneaza catre suprafata elemente chimice biogene din orizonturile profunde, iar un rol negativ il are deversarea in apa a unor reziduuri, respectiv poluarea apelor.

Circuitul azotului – se realizeaza sub forma de nitriti, nitrati si saruri de amoniu.

Intrarile de azot se realizeaza prin dizolvarea lui din atmosfera in apa, prin oxizii de azot formati in atmosfera ca urmare a descarcarilor electrice, prinscurgerile superficiale terestre (compusi amoniacali, azotati, azot organic dizolvat sau detritus organic). Concentratia de azot in apa poate ajunge la 1 mg/l. Fixarea azotului liber dizolvat se face in aceste ecosisteme de catre alge si de unele bacterii facultativ anaerobe care il tansforma in azot organic. Compusii azotului sunt utilizati in metabolism de catre algele din fitoplancton, perifiton, microfitobentos si microfitele acvatice submerse si emerse. De aici, prin intermediul lanturilor trofice, azotul trece in corpul animalelor. Dupa moartea algelor, a microfitelor si a animalelor, cea mai mare parte a azotului organic intra in circuitul bacterian iar o alta parte este transferat in sedimente. In circuitul bacterian, azotul din aminoacizi este mineralizat de catre o serie de bacterii pana la amoniac. Alte bacterii transforma amoniacul prin oxidare in dioxid de azot iar pe acesta in trioxid de azot. Sub forma nitrica azotul poate fi utilizat din nou de catre plantele acvatice si integrat in materia vie.

            In circuitul acvatic azotul nu se pierde. El trece din apa in corpul plantelor sau in sedimente sub forma de compusi humici sau detritus organic care intra in sfera de activitate a consumatorilor de detritus si a descompunatorilor.

            Circuitul fosforului - se realizeaza sub forma de compusi. Intrarile acestui element in ecosistemele acvatice se realizeaza prin apele de siroire, excretele animalelor si descompunerea organismelor moarte. Fosforul dizolvat intra in circuitul biogeochimic al ecosistemului prin doua cicluri interconectate : unul biologic, determinat de metabolismul microfitelor, macrofitelor si animalelor si altul geochimic conditionat de interactiunea sedimentelor cu compusii fosforului din apa.

Ciclul biologic consta in asimilarea fosfatilor de catre plante si trecerea prin lanturile trofice. Prin mineralizarea plantelor ai animalelor moarte de catre descompunatori, fosforul va trece din nou in apa si va incepe un nou ciclu. Tinand seama ca in cazul microfitelor ciclul lor de viata este de cca. 10 zile vara si 30 zile iarna, reciclarea fosforului se va produce de aproximativ 20 de ori intr-un an. In cazul macrofitelor, acest ciclu este de durata mai lunga.

            Ciclul geochimic se desfasoara mai incet. O parte din alegele, macrofitele si animalele moarte ajung din masa apei pe fundul bazinului. Acestora li se adauga si organismele moarte din bentos. Toate intra in sfera de activitate a descompunatorilor. Fosforul eliberat prin procesele de mineralizare este inclus in compusii humici sau este absorbit de particulele de argila, fiind astfel scos din circuit un timp mai scurt sau mai lung. Din sedimentele humice, fosforul este extras de catre unele alge, dard in sedimentele argiloase nu poate fi extras.

3.4.3. AUTOCONTROLUL SI STABILITATEA ECOSISTEMELOR. BIODIVERSITATE, HABITATE NATURALE, FLORA SI FAUNA SALBATICA DIN ROMANIA

3.4.3.1. Functia de autocontrol si stabilitate

            Aceasta functie este rezultatul organizarii ecosistemului, a conexiunilor reciproce dintre speciile componente si dintre acestea si factorii biotopului precum si datorita faptului ca hrana disponibila si cantitatea de energie primita este limitata.

            In esenta rolul autocontrolului unui ecosistem este acela de a pastra intre anumite limite o stare de echilibru intre populatiile componente si de a nu permite oscilatii numerice prea mari ale populatiilor. In acest fel se pastreaza o anumita stabilitate in structura si functionarea intregului, deci a ecosistemului.

Ecosistemele sunt sisteme deschise, deci au tendinta de a se mentine intr-o anumita stare si de a se intoarce la aceeasi stare ori de cate ori este tulburat. Aceasta tendinta de revenire la forma initiala si de a pastra intre anumite limite o stare de echilibru a populatiilor componente dintr-o biocenoza se datoreaza capacitatii de autocontrol (homeostazie) a ecosistemului. Mecanismele de autocontrol sunt :

            1. Mecanisme biodemografice- acestea executa controlul numeric si al biomasei organismelor ;

2. Mecanisme biogeochimice- acestea restabilesc in mediu si in organism concentratiile normale ale componentilor chimici.

            Pentru organismele vii, potentialul de inmultire al oricarei specii, chiar a celor cu reproducere foarte lenta, daca nu ar fi stavilit, ar duce la epuizarea rapida a resurselor pe care aceasta le foloseste. Din aceasta cauza, mentinerea oricarei populatii intr-un ecosistem impune cu necesitate pe de o parte reciclarea resurselor materiale initiale de care aceasta are nevoie, iar pe de alta parte, limitarea(controlul) numeric al categoriilor de indivizi din fiecare populatie. In oricare ecosistem se tinde spre un « optim functional », adica, apropierea de acea stare care sa permita supravietuirea fiecarei populatii si indeplinirea functiilor lor in biocenoza cu maximum de eficienta. Specializarea populatiilor pe anumite functii duce la interdependenta speciilor si la organizarea unui sistem cibernetic de autocontrol. De exemplu, intr-un ecosistem acvatic, substantele minerale din apa sunt utilizate de alge si sunt convertite in substanta organica cu ajutorul energiei solare ; o parte din populatiile de alge este consumata de catre zooplancton si, in continuare, pe linia lantului trofic, o parte din populatiile zooplanctonului este consumata de catre pesti, varful piramidei trofice constituindu-l pestii rapitori. Deseurile activitatii tuturor componentelor ca de altfel si cadavrele organismelor sunt descompuse de catre grupul organismelor reducatoare (bacterii si ciuperci) restituind astfel ecosistemului substantele minerale care apoi reintra in circuit. In acest circuit, fiecare populatie indeplineste anumite functii, iar modul cum functioneaza populatiile depinde in principal de natura lor, adica de structura lor numerica, pe varste si pe sexe,de metabolism si de reproducere. Controlul acestor parametrii constau in esenta in relatiile interspecifice, oscilatiile fiecarei verigi fiind fiind controlate de verigile adiacente. De exemplu, inmultirea excesiva a algelor este franata de oscilatiile cantitative ale nutrientilor lor indispensabili (P, N, micro- sau oligo- elemente) si de consumul de catre zooplancton,car, in conditii de hrana abundenta se inmulteste mai mult, deci va consuma mai mult. Asadar, mecanismul principal al stabilitatii si autocontrolului unui ecosistem este dat de organizarea retelei sale trofice : cu cat numarul de legaturi trofice din ecosistem este mai mare, cu atat stabilitatea lui este mai pronuntata. Acest lucru a fost dovedit pentru prima data in anul 1958 de catre ecologul Elton, care a folosit urmatoarele argumente :

·         Cercetarile experimentale facute in sisteme simple de tipul parda-pradator arata ca acestea sunt instabile, iar in cazul in care prada nu are suficiente refugii, experimentul se soldeaza cu disparitia ambelor specii ;

·         Invaziile de plante sau/si animale, urmate adesea de explozii numerice ale speciilor respective, se produc frecvent si mai lesne in biocenozele simple-cazul insulelor si in biocenozele simplificate de catre om –cazul agrosistemelor ;

·         Simplificarea retelei trofice prin distrugerea entomofagilor care s-au aratat mai sensibili decat daunatorii fitofagi la tratamente cu diferite substante chimice a facut posibila inmultirea nestavilita a daunatorilot deveniti rezistenti la aceste substante ;

·         In ecosisteme cu o mare complexitate a retelei trofice, de exemplu in padurile ecuatoriale, nu se cunosc invazii sau explozii ale daunatorilor. In aceste situatii, pe de o parte, fiecare specie este supusa unui control multiplu din partea celorlalte specii, iar pe de alta parte, nisele sunt numeroase dar restranse si adeseori partial suprapuse, deci disparitia eventuala a unui element component nu afecteaza semnificativ intreg ecosistemul.

            Intr-adevar, in cazul speciilor monofage, se cunosc numeroase cazuri in care , de pilda, defoliatorii padurilor (specii de lepidoptere) par in masa, consuma toate frunzele, dupa care mor inainte de impupare. O asemenea distrugere produce apoi dereglari in demografia celorlalte specii de insecte, pasari, mamifere, ducand la disparitii in masa ale unora, inmultiri in masa ale altora, sau la migrari pe alte teritorii. In cazul speciilor polifage, oscilatiile numerice violente sunt evitate deoarece atunci cand hrana preferata a acestora scade sub un anumit nivel numeric, deci cautarea ei necesita o cheltuiala prea mare de energie, consumatorul trece la hranirea cu o alta specie, care in mod normal reprezinta pentru el un element nutritiv secundar. Scazand presiunea consumatorului asupra speciei preferate, aceasta se poate reface, revenindu-se la nivelul normal.

            Cercetari recente arata ca legatura dintre organizarea retelei trofice si stabilitatea ecosistemelor este foarte complexa, ea fiind in mare parte legata de competitia (concurenta) in cadrul aceluiasi nivel trofic. De exemplu, in Canada, cercetatorii au introdus intr-un lac cu pastravi si platica. Aceste doua specii au intrat in competitie directa pentru hrana si au nimicit amfipodele din lac. Apoi, s-a constatat o incetinire a cresterii la puietul de pastrav si o accelerare la pastravii adulti, acestia din urma hranindu-se si cu puiet de platica. Deci, competitia a avut efecte diferite asupra claselor de varsta ale pastravului, atestand complexitatea legaturilor trofice intre doua specii intr-un ecosistem acvatic.

            Analizand si alte ecosisteme, putem concluziona ca, pentru zona temperata, in cazul ecosistemelor cu organizare relativ simpla a retelei trofice (numar relativ mic de specii), presiunea mare a competitiei este cea care determina stabilitatea, in timp ce pentru zona tropicala cu organizare complexa a retelei trofice (numar relativ mare de specii), specializarea niselor este factorul principal care asigura stabilitatea ecosistemelor.

Natura a pus insa la dispozitie diferite mecanisme care fac posibila atenuarea partiala a competitiei. De exemplu;

·         Comportamente adecvate conditiilor de mediu, cum ar fi migrarile pe verticala ale zooplanctonului ;

·         Caracter euritop al unor specii, adica, separare spatiala in conditii vitrege de hranire ;

·         Caracter eurifag al altor specii, adica, schimbarea regimului de hrana pentru a evita o competitie prea acuta ;

In cadrul biocenozelor naturale, strategia esentiala este aceea de maximalizare a fluxului de energie. Analizand relatia dintre fluxul de energie (sub aspect cantitativ si calitativ) si diversitatea in 150 de ecosisteme, ecologii au constatat ca acestea se impart in doua mari grupe :

1.       Ecosisteme cu diversitate scazuta. In acest grup se afla ecosistemele degradate mai ales datorita activitatilor umane (poluare), ecosistemele semiartificiale unde se cultiva selectiv anumite specii si se aplica in mod constant nutrienti (ingrasaminte) dar si ecosisteme naturale aprovizionate tot constant cu substante organice din alte ecosisteme (mlastini din zona mareelor) ;

2.      Ecosisteme cu diversitate optima. Acestea sunt ecosistemele naturale care au energia solara ca singura sursa de energie. In aceste cazuri maximalizarea intrarilor de energie la fiecare nivel trofic se face printr-o diversitate mare si, ca urmare, se obtine stabilitatea ecosistemelor in anumite conditii date.

3.4.3.2. Biodiversitate

Diversitatea este un indice complex al structurii unei biocenoze, iar semnificatia lui biologica nu este pe deplin cunoscuta. In mod uzual spunem ca diversitatea unei biocenoze este legata, in primul rand, de bogatia de specii care o constituie, in sensul ca diversitatea este mai mare cu cat numarul de specii este mai mare. In realitate, nu cunoastem cate specii de vietuitoare exista pe Terra. Se considera ca taxonomii au descris pana in prezent doar 10-30 % dintre speciile lumii vii (plante, animale, microorganisme). Dar unele specii descrise au disparut demult –cazul dinozaurilor-altele au disparut fara a fi descrise vreodata, iar altele dispar chiar in prezent. Dupa unii cercetatori (Wilson, 1992; Hammond, 1992) ar fi indentificate pana in prezent cca. 1 413 000 de specii.

Dar valoarea acestui indice din punct de vedere ecologic, depinde si de echitabilitate, adica de numarul de indivizi pe care ii contine fiecare specie in cadrul unui ecosistem. De exemplu, o biocenoza a unui ecosistem este contine 5 specii. Modul de functionare al sau va fi intr-un fel orientat daca fiecare specie are aceeasi abundenta relativa de 20 % si, in alt fel daca o specie va cuprinde 96% din indivizi, celorlalte specii revenindu-le cate 1%.

In cazul biodiversitatii, din punct de vedere al pastrarii unui mediu de viata sanatos, apar doua probleme:

1.       care sunt cauzele care determina biodiversitatea sau cauzele care o pot influenta;

2.       care este semnificatia biologica a diversitatii speciilor;

Legat de prima problema, inca de la inceputul sec. XX, Thienemann a enuntat un principiu biocenotic care arata ca, in conditii favorabile, numarul de specii dintr-o biocenoza este relativ mare, iar fiecare specie este reprezentata printr-un numar relativ mic de indivizi. In conditii severe, din contra, numarul speciilor scade, iar numarul indivizilor care le reprezinta, creste. Cercetarea diferitelor grupe de plante si animale arata ca exista gradienti altitudinali si temporali ai diversitatii, dar explicatia cauzelor care determina acesti gradienti nu este inca pe deplin cunoscuta.

In explicarea cresterii diversitatii trebuie sa tinem seama si de faptul ca diversitatea naste diversitate (Whittaker, 1975). Astfel, un mediu fizic cu relief accidentat si cu substrat geologic variat duce la diversificarea conditiilor fizice (lumina, temperatura, umiditate relativa, vant, etc.) si chimice (pH, nutrienti), ceea ce va duce la aparitia vegetatiei variate, deci, pentru consumatori, surse variate de hrana si de adapost. La randul sau, invelisul vegetal face ca si mediul fizic, abiotic, sa se diversifice deoarece, prin stratificarea vegetatiei apar gradienti vericali de temperatura, umiditate, lumina, etc. Se creaza in acest fel conexiunea inversa. Din speciile componente ale covorului vegetal, arborii ofera un mare numar de posibilitati pentru existenta a numeroase specii care-si gasesc surse de hrana sau adapost pe scoarta, sub scoarta, in lemn, pe radacini, pe sau in frunze, flori, si fructe.

Pentru calculul diversitatii biologice, folosim de regula urmatoarele metode :

·         distributia statistica a abundentelor relative a speciilor din biocenoza ;

de exemplu o distributie de tip Gaussian ;

·         functia Shannon-Wiener-aceasta are la baza teoria informatiei ;

Sh = -Σ(ni/N)*log2ni/N         in care,

ni = numarul indivizilor din specia i ;

N = numarul indivizilor tuturor speciilor ;

ni/N = probabilitatea de intalnire a speciei i ;

·         indicele lui Simpson-acesta are la baza teoria probabilitatii

D= ni (ni-1) / N (N-1)          in care,

ni = numarul indivizilor din specia i ;

N= numarul indivizilor tuturor speciilor ;

Aceste metode de calcul matematic ne ajuta sa estimam suficient de bine diversitatea diferitelor biocenoze, dar o abordare profunda, arata ca :

·         Nici una dintre metodele de calcul nu tine seama de importanta unei specii in biocenoza. Ori, exista specii cum ar fi de pilda rapitorii de varf, care au o abundenta relativa scazuta (ca numar si biomasa) si practic, au un rol mare in controlul intregii biocenoze ;

·         In toate metodele de calcul speciile sunt tratate ca niste obiecte inerte, care se comporta independent unele fata de altele, ca si cum ar exista posibilitatea libera a oricarei combinatii. In realitate, in orice biocenoza exista corelatii care limiteaza numarul de combinatii libere, deci al diversitatii, dar duc la cresterea gradului de stabilitate al sistemului. De exemplu, relatia obligatorie intre polenizatori si plante polenizate, sau sistemul gazda-parazit . Ori tocmai aceste corelatii fac ca tendinta biocenozelor sa fie realizarea nu a diversitatii maxime posibile pentru numarul existent de specii ci o diversitate optima care sa mentina structura si functionarea biocenozei ;

·         Calculele matematice iau in considerare doar numarul speciilor si abundenta lor relativa, ca si cum o specie corespunde unei nise, are o structura uniforma si indeplineste o anumita functie. Ori, am vazut ca in realitate, o specie poate fi euritopa, eurifaga, se poate adapta, deci aceste criterii de calcul sunt discutabile.

Din punct de vedere ecologic, calcularea diversitatii ar prezenta un interes mai mare daca art inde sa reflecte diversitatea functionala, deci ar trebui sa tinem seama si de alte criterii cum ar fi cel al niselor ecologice.

3.4.3.3. Habitatele naturale, flora si fauna din Romania

Capitalul natural reprezentat de ecosisteme naturale si seminaturale formeaza „suportul vietii”, asigurand resursele si serviciile care stau la baza dezvoltarii socio-economice.

Valorile biodiversitatii formeaza patrimoniul natural care trebuie folosit de generatiile actuale fara a mai periclita sansa generatiilor viitoare de a se bucura de aceleasi conditii de viata.

O modalitate de a conserva patrimoniul natural european este de a crea o retea de arii naturale protejate, reprezentativa pentru diversitatea speciilor si habitatele acestora ce trebuie protejate.

Dezvoltarea unei retele de arii de conservare a naturii se bazeaza pe doua Directive ale Uniunii Europene:

v     Directiva Habitate (Directiva 92/43  privind conservarea habitatelor naturale, a faunei si florei salbatice)

v     Directiva Pasari (Directiva 79/409 referitoare la conservarea pasarilor salbatice).

Reteaua „Natura 2000” este o Retea Ecologica Europeana de Arii Speciale de Conservare si Arii de Protectie Speciala Avifaunistica, constituita conform celor doua Directive, mai sus mentionate.

Pentru declararea unui sit „Natura 2000”, se tine seama de interesele economice, culturale si sociale din zona vizata, fiind permise activitati economice care sunt in sprijinul dezvoltarii durabile si nu afecteaza starea de conservare favorabila a sitului respectiv.

Intre tarile membre si candidate la Uniunea Europeana, Romania detine cea mai mare diversitate biogeografica. Astfel, in comparatie cu alte tari ale Uniunii Europene, pe teritoriul Romaniei se interfereaza 5 regiuni biogeografice,  din cele 11 europene si anume:

       1. ALPINA

       2. CONTINENTALA

       3. PANONICA

       4. PONTICA

       5. STEPICA

Ecosistemele naturale si seminaturale reprezinta cca. 47 % din suprafata Romaniei. In tara noastra au fost identificate urmatoarele efective:

       - cca. 60 % din populatia europeana de urs brun (Ursus arctos)

       - cca. 40 % din populatia europeana de lup (Canis lupus)

       - cca. 40 %  din populatia europeana de rasi (Lynx lynx)

Prin valoarea ridicata a biodiversitatii pe care o detine, Romania va aduce o contributie importanta la realizarea Retelei Ecologice Europene „ Natura 2000 ”.

Declararea siturilor „Natura 2000” se va face:

§         Intr-o singura etapa pentru Ariile de Protectie Speciala Avifaunistica constituite conform Directivei Pasari, prin declararea lor la nivel national si comunicarea listei cu Situiri de Importanta Comunitara la Comisia Europeana, pana in anul 2007;

§         In 3 etape pentru Ariile Speciale de Conservare constituite conform Directivei Habitate:

-          Elaborarea listei potentialelor Situri de Importanta Comunitara si inaintarea acestora Comisiei Europene in 2007;

-          Selectarea listei cu propunerile de Situri de Importanta Comunitara, prin negocierea acestora, in cadrul unor seminarii biogeografice, care vor avea loc in fiecare regiune biogeografica in parte, cu participarea reprezentantilor Comisiei Europene, ai guvernului si O.N.G.-urilor, in intervalul 2009-2010;

-          Siturile de Importanta Comunitara devin Arii Speciale de Conservare, creandu-se Reteaua Ecologica Europeana „ Natura 2000 ”.

Ariile naturale protejate

 

Ariile naturale protejate sunt incluse in Legea nr. 5/2000 privind amenajarea teritoriului national, sectiunea a III-a, zone protejate.

In tara noastra sunt acceptate urmatoarele categorii de arii naturale protejate (definite in functie de obiectivele de management atribuite):

1. rezervatie stiintifica

2. rezervatie naturala

3. parc national

4. parc natural

5. monument al naturii

6. rezervatie a biosferei

7. zona umeda de importanta internationala (sit Ramsar)

8. sit al patrimoniului natural

9. arii speciale de conservare

10. arii speciale de protectie

Au fost declarate la nivel international  trei Rezervatii ale Biosferei:

Ø       Delta Dunarii

Ø       Parcul National Retezat (din 1979)

Ø       Parcul National Rodna (din 1979)

 

Exista  2 situri Ramsar:

·         Delta Dunarii (din 1991)

·         Insula Mica a Brailei (din 2001)

Parcuri Nationale din Romania:

  • Parcul National Cheile Nerei-Beusnita
  • Parcul National Cheile Bicazului-Hasmas
  • Parcul National Ceahlau
  • Parcul National Calimani
  • Parcul National Cozia
  • Parcul National Domogled-Valea Cernei
  • Parcul National Muntii Macinului
  • Parcul National Piatra Craiului
  • Parcul National Retezat
  • Parcul National Muntii Rodnei
  • Parcul National Semenic-Cheile Carasului

Parcuri Naturale din Romania:

  • Parcul Natural Apuseni
  • Parcul Natural Bucegi
  • Parcul Natural Balta Mica a Brailei
  • Parcul Natural Gradistea Muncelului-Cioclovina
  • Parcul Natural Lunca Muresului
  • Parcul Natural Portile-de-Fier
  • Parcul Natural Vanatori-Neamt

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Starea vertebratelor in Romania se prezinta dupa cum urmeaza:

Din cele 198 tipuri de habitate europene dintre care 65 sunt prioritare, in Romania se regasesc 94 tipuri de habitate dintre care 23 sunt prioritare fiind listate in Anexa II a Legii 462/2001 (Tipuri de habitate naturale care necesita declarare a Ariilor Speciale de Conservare).

Harta Arii Speciale de Protectie Avifaunistica aprobate de Academia Romana delimitate si avizate in 2004

(sursa MMGA)





Proiecte

vezi toate proiectele
 PROIECT DE LECTIE Clasa: I Matematica - Adunarea si scaderea numerelor naturale de la 0 la 30, fara trecere peste ordin
 Proiect didactic Grupa: Pregatitoare Cand/ cum și de ce se intampla? Roata anotimpurilor
 Brose - proiect
 Managementul Proiectelor - Controlul proiectelor, mega si micro proiecte

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 PROIECT DE DIPLOMA CHIRURGIE ORO-MAXILO-FACIALA - SUPURATIILE LOJELOR PROFUNDE DE ETIOLOGIE ODONTOGENA
 Diplomatie si conflict: relatiile internationale in timpul Primului Razboi Mondial
 Lucrare de diploma managementul firmei “diagnosticul si evaluarea firmei”
 PROIECT DE DIPLOMA CHIMIE INDUSTRIALA SI INGINERIA MEDIULUI - TEHNOLOGIA ACIDULUI GLUTAMIC

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 Lucrare de licenta educatie fizica si sport - sistemul de selectie in jocul de handbal pentru copii de 10-11 ani in concordanta cu cerintele handbalul
 Lucrare de licenta contabilitate si informatica de gestiune - politici si tratamente contabile privind leasingul (ias 17). prevalenta economicului asupra juridicului
 LUCRARE DE LICENTA management - Impactul implementarii unui sistem de management al relatiilor cu clientii in cadrul unei societati comerciale
 LUCRARE DE LICENTA Ingineria si Protectia Mediului in Industrie - Proiectarea unui depozit de deseuri urbane pentru un oras cu 200.000 de locuitori

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 Proiect atestat profesional informatica - evidenta spital
 ATESTAT LA INFORMATICA - Gestionarea unui magazine de confectii
 ATESTAT PROFESIONAL TURISM SI ALIMENTATIE PUBLICA, TEHNICIAN IN TURISM
 Proiect atestat electrician constructor - tehnologia montarii instalatiilor electrice interioare


Calitatea si clientii
Importanta si sarcinile repararii utilajelor
Aspecte in legatura cu deficientele existente in calculul si urmarirea costului
PROCESUL DECIZIONAL DE CUMPARARE AL TELEFONULUI MOBIL LG KU990
Ce este un client?
Comunicarea intr-o organizatie
PERFECTIONAREA SISTEMULUI DECIZIONAL
MANAGEMENTUL GRUPURILOR

Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu

 


.com Copyright © 2014 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.