Stilul de management - continut, factori de influenta

Stilul de management - continut, factori de influenta

Stilul de management exprima modalitatile prin care managerii isi exercita atributiile ce le revin in realizarea functiilor procesului de management, precum si atitudinea pe care o au fata de subordonati. Stilul de management reflecta modul in care un manager gandeste si actioneaza.

Stilul de management, determinat considerabil de tipul uman caruia ii apartine managerul, reflecta in mod sintetic influentele socio­culturale externe intreprinderii, particularitatile acesteia si ale grupurilor umane.

Profilul stilului de management este determinat de actiunea unor factori caracteristici, cum sunt: calitatile, caracteristicile si structura psihica a managerilor; pozitia ierarhica si modul de exercitare a puterii; motivatia; autonomia; relatia dintre manager si membrii grupului.

Acesti factori, la randul lor, se gasesc intr-o relatie de interconditionare formand un sistem in care modificarea unui element afecteaza celelalte elemente iar stilul de management apare ca rezultanta.

Calitatile, caracteristicile si structura psihica a managerilor reprezinta unul din cei mai importanti factori ai stilului de management. Un bun manager trebuie sa fie eficient, adica sa posede aptitudini specifice, sa se orienteze asupra domeniilor esentiale sesizand rapid abaterile de la mersul normal al activitatii si sa ia decizii optime. Personalitatea, gradul de pregatire, experienta, vointa si motivatia proprie sunt elemente cu un rol esential in comportamentul managerilor. Astfel in multe intreprinderi straine (nord-americane si vest-europene) sunt preferati, in general, managerii tineri (30-35 de ani), deoarece la aceasta varsta realizeaza o imbinare optima intre nivelul de cunostinte, experienta si maturitate, pe de o parte, si dinamism, interes si receptivitate pentru nou, pe de alta parte.  Pozitia ierarhica si modul de exercitare a puterii influenteaza stilul de management in sensul ca este mai usor de condus un grup atunci cand managerul se afla pe un nivel ierarhic mai inalt si puterea pozitiei lui este mai mare. Aceasta caracteristica este atat de pregnanta si usor perceptibila incat a condus uneori la confuzia cu insusi stilul de management.

In sistemele autoritare, instrumentele de exercitare a puterii managerilor sunt directivarea si controlul, iar motivatia subalternilor se realizeaza prin constrangere. in sistemele democratice, puterea managerilor se afla intr-o corelatie directa cu capacitatea lor de antrenare a personalului la realizarea obiectivelor organizationale, prin diferite forme de motivare.

Motivatia reflecta dorinta si disponibilitatea unei persoane de a-si cheltui efortul in scopul obtinerii unor rezultate concomitent cu indeplinirea unor obiective. Motivatia este influentata atat de calitatile si caracteristicile managerilor cat si de mediul socio-economic si politic. in functie de metodele si instrumentele folosite de manageri pentru a obtine acceptarea sau supunerea subordonatilor avem:

motivatie prin constrangere, cand managerul impune acceptarea obiectivelor sale de catre subordonati, refuzul antrenand amenintarea cu sanctionarea;

motivatie prin cumparare, cand acceptarea scopului comun se realizeaza prin stimulente materiale;

motivatie prin adoptare, cand individul, adera la obiectivele intreprinderii, cu speranta ca isi va realiza si scopurile;

motivatie prin identificare, atunci cand obiectivele intreprinderii sunt considerate de catre individ mai presus de cat cele personale.

Autonomia defineste perioada de timp in care un manager isi poate exprima atributiile si responsabilitatile proprii fara sa apeleze la seful ierarhic. Autonomia vizeaza atat domeniul conceptual cat si cel al actiunii, depinzand de structura psihica a managerului (autonomie psihologica) si de pozitia ierarhica a acestuia (autonomie functionala). Pozitia unui manager in ierarhia intreprinderii modifica raportul intre autonomia conceptuala si cea de actiune. Astfel, in cazul unei organizari centralizate, delegarea unei actiuni strategice va determina cresterea interferentelor, datorita faptului ca autonomia in domeniul conceptual este mult mai redusa decat autonomia de actiune.

Relatia dintre manager si membrii grupului poate influenta adoptarea unui stil de management participativ, (de stimulare a creativitatii) sau a unui stil autoritar, rigid care provoaca tensiuni interpersonale si insatisfactii. Relatia dintre manager si membrii grupului influenteaza comportamentul si structura socio-afectiva a grupului.

Cunoscand cat mai bine specificul activitatilor si caracteristicile grupurilor de oameni pe care le conduce, managerul isi poate perfectiona comportamentul, adoptand stilul cel mai potrivit. Datorita acestui fapt, fiecare manager are un stil propriu, original, neexistand un tip unic de manager ideal.