Creeaza.com - informatii profesionale despre


Simplitatea lucrurilor complicate - Referate profesionale unice



Acasa » referate » psihologie psihiatrie
MECANISMELE NEUROFIZIOLOGICE ALE AFECTIVITATII

MECANISMELE NEUROFIZIOLOGICE ALE AFECTIVITATII



MECANISMELE NEUROFIZIOLOGICE ALE AFECTIVITATII

Afectivitatea constituie o componenta dinamico-energetica a sistemului psihic. Ea reflecta in forma unor trairi subiective, interne constientizate gradul de concordanta sau discordanta dintre dinamica sferei motivationale interne si desfasurarea evenimentelor in plan obiectiv extern. Pentru a provoca o traire emotionala, un stimul nou sau o situatie externa trebuie sa satisfaca doua conditii principale: sa prezinte un anumit grad de noutate sau de “neasteptat” si sa aiba o anuimita semnificatie pentru subiectul in cauza.

In functie de acesti doi indicatori, stimulii se impart in doua categorii: afectogeni si neutrii.

Cei afectogeni se divid in pozitivi, a caror actiune contribuie la obtinerea de satisfactii si la mentinerea sau restabilirea echilibrului functional intern al sistemului personalitatii, si negativi a caror actiune provoaca tensiune si perturbatie.

Si trairile emotionale dobandesc un caracter polar, impartindu-se  si ele  in pozitive si negative.


In genere emotia pozitiva se  asociaza cu starea de confort psihic, de relaxare, de elan vital, optimism, de satisfactie.

La randul ei, emotia negativa se asociaza cu starea de incordare, de apasare, de depresiune, de insecuritate, de suferinta psihica.

In multe situatii cei doi poli ai trairii nu se exclud ci coexista, subiectul incercand o stare oarecum conflictuala ambivalenta de atractie-respingere, dragoste-ura.

Ambivalenta, in forma mai pregnanta se manifesta la copii; pe masura maturizarii afective ponderea ei diminueaza. Poate insa reaparea ca simptom patologic provocat fie de focare organice cerebrale fie de focare psihogene.

O alta dimensiune importanta in evaluare trairilor emotionale este intensitatea. Se poate alcatui o scala in cadrul careia putem determina urmatoarele 6 puncte (treptele) de forta ale unei emotii: punctul 0 ar reprezenta absenta emotiei in planul constiintei :1) emotie foarte slaba,2) emotie slaba,3) emotie moderata, usor controlabila bine incapsulata in schema logica a comportamentului adaptativ,4) emotie puternica, al carei control reclama din partea subiectului incordarea efortului voluntar, 5)emotie foarte puternica, imposibil de controlat, cu manifestari explozive si cu efecte dezorganizatoare asupra comportamentului. Ele sunt numite stari de afect. Intensitatea unei emotii poate fi evaluata si pe baza cuantificarii corelatiilor ei fiziologice (expresii motorii, vegetative, bioelectrice).

Intensitatea este factorul principal care determina rolul emotiei in cadrul activitatii. Indiferent de semnul lor, emotiile de intensitate medie au un rol reglator, de potentare atat a activitatilor de invatare cat si a celor de munca si creatie, in vreme ce emotiile foarte slabe si foarte puternice exercita o influenta dezorganizatoare.

Cele foarte slabe pentru a nu asigura energia necesara mentinerii si finalizarii actiunilor; cele foarte puternice, pentru ca, punand in circulatie o cantitate prea mare de energie, blocheaza functionarea normala a mecanismelor de decizie si autocontrol, impingand la actiuni impulsive inadecvate.

A treia coordonata de analiza a proceselor emotional-afective o constituie durata sau stabilitatea. Aceasta se refera la persistenta in timp atat a semnului cat si a intensitatii unei emotii sau structuri emotionale. La un pol avem structurile emotional afective stabile – persoane cu stabilitate emotionala, iar la celalalt pe cele instabile. Limita superioara a stabilitatii este rigiditatea afectiva, iar limita inferioara a instabilitatii este efemeritatea afectiva, adica schimbarea excesiv de rapida a starilor emotionale in ciuda mentinerii nemodificate a contextului situational-obiectiv. Optima este acea structura afectiva a carei dinamica coreleaza si concorda cu dinamica semnificatiei si continutului situatiilor reale in care se include subiectul.

In sfarsit in analiza sferei afectivitatii este obligatorie luarea  in considerare a dimensiunii genetice, evolutive. Din acest punct de vedere se delimiteaza doua niveluri integrative: a) nivelul integrativ al emotiilor primare si b) nivelul integrativ al emotiilor secundare.

Primul se structureaza in raport cu starile motivationale innascute-biologice si fiziologice si se manifesta in forma emotiilor simple, neconditionate de tensiune sau relaxare, de discomfort sau de echilibru biofiziologic, de frica, spaima, euforie sau de furie etc. Asemenea emotii incep sa se manifeste din primele zile si saptamani dupa nastere. Declansarea lor se produce dupa mecanismul reflexului neconditionat multifazic si nu reclama participarea constiintei.

Treptat ele sunt constientizate si subordonate controlului voluntar.

Din punct de vedere neurofiziologic structurile afective primare se insereaza la nivelul formatiunilor subcorticale. Nivelul integrative secundar al afectivitatii are un caracter dobandit, el formandu-se in cursul vietii individuale prin invatare. Structurile afective secundare sunt de ordin socio-cultural. Ele se elaboreaza pe baza unor semnificatii extrabiologice, etice, estetice, politice, filozofice etc. si a unor motivatii derivate din valorile socioculturale. Este evident ca neurofiziologic componentele afective secundare se integreaza la nivel cortical. Fireste, intre cel doua compartimente (afectivitatea primara si cea secundara) nu poate exista o opozitie absoluta. Cerintele obiective ale adaptarii optime impun realizarea, in ultima instanta a unei unitati functionale chiar daca aceasta unitate nu este plata, ci contradictorie, implicand atat momente de concordanta cat si momente de discordanta de conflict.

Din interactiunea si cointegrarea celor doua compartimente rezulta formula generala a organizarii afective, care caracterizeaza sistemul personalitatii.

In clinica, trebuie supusa investigatiei tocmai aceasta formula pentru a putea decala  tulburarile primare de cele secundare si a trece de la un diagnostic global la unul diferential.

                                    Teoriile emotiei

Pana in prezent nu exista o teorie unanim acceptata a emotiei. Cel mai vechi model apartine lui James si Lange (1899) care sustine ca trairea emotionala este rezultatul proiectarii in sfera constiintei a modificarilor fiziologice din organism (tahicardie, contractia muschilor, vasodilatatie sau vasoconstrictie periferica) si a reactiilor acestora la incitarile mediului. Dupa afirmatiile modelului fiziologist- « sunt vesel pentru ca rad », « mi-e frica pentru ca fug »- emotia apare intotdeauna ca efect al unei transformari sau reactii comportamentale, fiind plasata la sfarsitul seriei evenimentelor care au loc in organism si niciodata la inceputul ei.



Modelul James Lange a fost infirmat deoarece modificarile fiziologice de genul celor mentionate pot apare si in absenta trairilor emotionale specifice. Pe de alta parte, s-a dovedit ca pe fondul unor modificari fiziologice obiective asemanatoare se pot derula, la diferiti subiecti, stari emotionale diferite nu numai ca intensitate, ci si ca modalitate si semn. Teoria intelectualista a lui Herbart 1925 o infirma pe prima. Comform acesteia, emotia este generata de tensiunea si ciocnirea reprezentarilor mintale ale diferitelor situatii (amintirea- reprezentare a decesului unei fiinite dragi ne produce durere sufleteasca). Desi nu este integral gresita, aceasta teorie nu reflecta decat o anumita latura a dinamicii, in realitate mult mai complexa a producerii trairilor emotionale. Ulterior s-a produs o disjunctie intre explicatiile psihologice si cele fiziologice. Primele incercau sa demonstreze relativa autonomie si ireductibilitate a emotiei, producerea ei fiind pusa pe seama decodificarii si interpretarii semnificatiilor situatiilor cu care se relationeaza subiectul coreland afectivitatea cu motivatia si reflexia mintala. Cele din urma (fiziologice) se orientau in directia identificarii structurilor neuronale capabile sa produca prin ele insele stari emotionale. Dihotomia intre directia psihologica si cea neurofiziologica este relativa. Cunoasterea si explicarea unei functii psihice nu se reduce la dezvaluirea si descrierea suportului sau neuronal de integrare, dar nici nu pot fi considerate complet inafara acestui suport. Prin urmare, cercetarea psihologica si cea neurofiziologica se cer a fi private in raport de complementaritate. Din acest punct de vedere trebuie sa distingem emotii provocate, emotii evocate si emotii anticipative.

In primul caz, emotia se produce ca raspuns specific la actiunea directa a unui stimul afectogen din mediul extern sau intern al organismului. Integrarile se vor realiza preponderant la nivel subcortical (talamo-hipotalamic) nu la nivel cortical. Caracteristicile particulare ale emotiei provocate vor depinde nu numai de insusirile stimulului ci si de experienta afectiva anterioara a subiectului, de profilul de ansamblu al personalitatii sale.

In cazul al doilea, starea emitionala are ca agent declansator amintirea sau reprezentarea unei situatii sau eveniment perceput si trait anterior. Punctul de plecare al mesajului de comanda se situeaza la nivel cortical in sfera constiintei si prin intermediul memoriei afective de lung durata. Evocarea poate avea loc in mod voluntar sau in mod involuntar, spontan.

            In cel de-al treilea caz factorul declansator al starii emotionale il constituie modelul mintal al obiectului sau situatiei ce urmeaza a fi percepute, model creat gratie functiei anticipative a imaginatiei si gandirii. Numai rareori omul se lasa surprins de desfasurarea evenimentelor, aparand in fata lor nepregatit. In mod normal el incearca prin diferite procedee sa determine dinainte cursul evenimentelor, asteptandu-se la cele ce s-ar putea intampla. In functie de gradul de adecvare si completitudine a reprezentarii pe care si-o formeaza, el isi constitue montajul general de intampinare a situatiei, care va include si o componenta afectiva: -de atractie sau repulsie ; de teama sau frica ; de dominare ; o traire stenica, mobilizatoare sau o traire astenica cu efect de blocaj. Emotiile anticipative reflecta posibilul adica ceea ce urmeaza sa se produca. Concordanta sau neconcordanta cu realitatea depinde de veridicitatea continutului informational al imaginii care o declansaza si de interpretarea pe care o da subiectul acestui continut. Mesajul de comanda in declansarea starii emotionale porneste de la nivelurile integrative superioare ale SNC, respectiv de la scoarta cerebrala, chiar daca in calitate de executanti directi ai reactiei emotionale date, pot fi formatiuni subcorticale.

            Problema producerii emotiei trebuie privita si din perspectiva dinamicii activitatii. Fiind orientate in directia atingerii anumitor scopuri, a satisfacerii anumitor stari de motivatie, individuale sau sociale, activitatea include in mod necesar componente emotional-afective. Dinamica afectivitatii pune in evidenta o gama intinsa de laturi si stari emotionale particulare, care reflecta nu numai complexitatea structurala a activitatii careia se incorporeaza ci si complexitatea si mobilitatea mecanismelor integrative. In principiu, de-a lungul traiectoriei activitatii se reliefeaza trei tipuri de stari emotionale (pregatitoare, insotitoare si finale).

            1)Starile emotionale pregatitoare, determinate de reprezentarea interna generala a sarcinii ce trebuie indeplinita si de conditiile obiective in care este data ea. Acestea pot fi foarte diverse: de satisfactie, de bucurie, de nerabdare, de euforie, de entuziasm sau de insatisfactie de tristete, de teama , de panica etc. Este evident ca debitul activitatii va fi influentat pozitiv sau negative, in functie de modalitatea emotiei premergatoare.

            2)Stari emotionale insotitoare, operatorii, determinate de desfasurarea propriu-zisa a activitatii de raportul dintre tentative si reusite, dintre reusite si esecuri; de valoarea rezultatelor partiale inregistrate dupa fiecare secventa. In functie de semnul si intensitatea lor acestea pot sustine si impinge inainte desfasurarea activitatii sau o pot frana, dezorganiza.



            3)Stari emotionale finale, determinate de incheierea activitatii, de evaluarea rezultatului obtinut. Ele pot fi pozitive, de satisfactie sau negative de insatisfactie, mobilizatoare dispunand subiectul la reluarea ciclului urmator al activitatii sau demoralizatoare, incitand subiectul la renuntare, la abandonare.

            Analiza mecanismelor starilor afective nu poate fi rupta de analiza mecanismelor activitatii. Pe langa verigile neurofiziologice aceste mecanisme includ si verigi psihologice si chiar psiho-sociale. Si daca verigile psihologice sunt de alta natura decat afectiva – de pilda de natura motivationala, cognitiva sau volitiva – atunci suntem obligati ca in configuratia bazei neurofiziologice sa luam in seama conexiunile dintre structurile asa-zis specific emotionale si cele legate direct de procesele motivationale, cognitive sau volitive. In ciunda aparent precisei localizari, afectivitatea , privita in toata complexitatea ei, iar nu redusa la emotiile primare asa cum se tinde uneori, are poate cea mai larga baza neurofiziologica.

            Primele incercari de a sintetiza modelul neuronal al starilor emotionale la om pe baza analizi leziunilor cerebrale apartin lui Papez (1937) si Mac Lean (1950). Totusi bazele anatomice si fiziopatologice ale tulburarilor emotionale raman inca obscure in comparatie cu tulburarile senzoriale si motorii. Lobul frontal exercita in mod cert influenta asupra comportamentului emotional prin faptul ca are conexiune cu mecanismele integrative afective de la nivelul diencefalului, prin intermediul talamusului dorso-medial. In interactiunile diencefalo-neocorticale intervine si sistemul limbic. Modificarile emotionale care apar in cadrul leziunilor prefrontale, trebuie considerate prin prisma existentei acestor relatii. Leucotomia prefrontala reduce tensiunea si diminueaza emotia. Dupa leziunile bilaterale frontale intinse atitudinea normala fata de viitor este pierduta, iar pacientul devine distrat  si superficial. S-a presupus ca efectul tranchilizant al leucotomiei prefrontale s-ar datora intreruperii proiectiilor din aria 24 a girusului cingului anterior. Indepartarea zonei prefrontale lezata poate ameliora starea pacientului. Zona relaxanta este cea ventro-mediana. Lobul temporal are importanta mai mare in viata emotionala, fapt relevant de Kluver si Bucy (1938). Higgins si colaboratorii (1956) au obtinut la un pacient prin stimulare lobului temporal o marire a debitului verbal, voiciune, optimism, perceptii senzoriale palcute, fericire, afectiune pentru cei din jur si o stare de buna dispozitie.

            Tot prin stimularea lobului temporal Roberts (1961) a obtinut in afara unor halucinatii auditive senzatia ca bolnavul ar trai o viata dubla, una din trecut pe care si-o reaminteste  si una prezenta cu perceperea tuturor stimularilor senzoriale din mediul inconjurator.Dupa o lobectomie temporala Obrador (1947) a observat un comportament placid, indiferenta afectiva pentru cei din jur, apatie, deprimare, vorbire monotona si diminuare globala a reactivitatii emotionale. Leziunile lobului temporal la om se manifesta prin accese epileptice timp in care lumea externa apare ireala, iar pacientul pierde constiinta raportului dintre corp si personalitate.

            Atunci apar iluzii de forma, dimensiune si distanta ale obiectelor, halucinatii vizuale, gustative, olfactive, auditive insotite de déjà vu, jamais vecu, jamais vu, tulburari de memorie, de constiinta, de atentie si tulburari emotionale pozitive (senzatie de relaxare, bucurie) sau negative (neliniste, deprimare, spaima, oroare, agresiune etc), fapte care duc pe bolnav la executarea unor miscari simple sau complexe fara scop – automatisme.

            Animalele cu leziuni ale scoartei cerebrale temporale sunt linistite, dar au accese de furie dupa extirparea structurilor amigdalo-hipocampice si a girusului cingului, fapt care demonstreaza rolul lor in geneza starii de indiferenta afectiva.

            Fenomenele de furii la animalele cu leziuni parahipocampice sunt generate tot in hipocamp. Leziunile bilaterale ale fetei mediale a lobului temporal, limitate la complexul amigdalian si hipocamp dau indiferenta si docilitate afectiva, reducerea fricii dar cu pastrarea furiei si maniei la stimuli agresivi.

            Girusul canguli este o veriga importanta in mecanismul afectivitatii. S-a descris o cale anatomica de nuclei vagali in regiunea cingulara anterioara care trece prin hipotalamusul anterior si regiunea septala. Datorita unor posibile conexiuni cu sistemul simpatic, acest traiect ar reprezenta o cale prin care factorii emotionali pot influenta motricitatea, tonusul si comportamentul. Girus canguli este mai curand in legatura cu reactiile emotionale si cu aspectele motrice ale acestora care, de regulata pot secunda, afecta ,invatarea si memoria. Leziunile bilaterale de girus cinguli pot descreste activitatea si reactiile afective pana la mutism akinetic. Dupa extirparea circumvolutiei cingulate la animale cu scoarta intacta se obtine cresterea pragului emotivitatii, scaderea reactivitatii emotionale, o stare de indiferenta si pierderea fricii. Cele mai multe studii au aratat ca in leziunile bilaterale de girus cinguli la om se observa mai curand blande decat agresivitate, o reducere a activitatii, fricii, tensiunii si o dereglare in coordonarea temporala a evenimentelor recente, placiditate, stupoare catatonica si chiar mutism akinetic. La maimuta, stimularea acestei regiuni produce ostilitate fara a ajunge la salbaticie. Girusul cinguli care face parte din circuitul emotional al lui Papez are numeroase conexiuni cu cortexul, structurile subcorticale, talamusul, hipotalamusul, formatiuni reticulate si nuclei bazali.



            Talamusul ar putea interesa sistemul manifestarilor motorii sau expresiile emotiilor, intervenind ca factor modulator al proceselor afective. Nucleul dorso-median care are stranse conexiuni anatomice cu hipotalamusul si neocortexul orbital frontal , este nucleul tinta in talamotomia prin cuagulare efectuata pentru  reducerea tensiunii emotionale a anxietatii, agitatiei si agresivitatii bolnavilor psihici.

            Stimularea nucleului postero-ventral al talamusului la maimuta si pisica produce anxietate si miscari ofensive si defensive, reactii sonore si fenomene vegetative.

            Hipotalamusul a fost privit ca sediul principal al emotiilor sub control cortical direct, prin intarirea si coordonarea mecanismelor neurale si hormonale de expresie emotionala.

            Hess (1957) a relevant rolul hipotalamusului in comportament divizandu-l intr-un hipotalamus anterior ergotrofic asociat cu sistemul simpatic si unul posterior trofotropic legat de sistemul parasimpatic. Kaada si colaboratorii (1949) afirma ca hipotalamusul joaca un rol evident  si complex in elaborarea proceselor afective in legatura cu structurile nervoase din vecinatate, parti ale sistemului limbic. Stimularea electrica a hipotalamusului caudal la pisica provoaca accese de furie si agresiuni. Leziunile hipotalamice la om se manifesta prin tulburari afectiv-emotionale de frica, teroare, furie, anxietate sau stari emotional-pozitive cum ar fi tendinta la glume. Teoria centrului dublu a lui Anand sugereaza ca hipotalamusul lateral este un centru care initiaza un comportament de intretinere ca reactiei la stimuli vizuali iar hipotalamusul medial este un centru de satietate care inhiba centrul de intretinere cand animalul este satul. Dupa lezarea hipotalamusului lateral sobolanii nu mai mananca zile in sir deoarece nu le este foame. Alti autori au produs pofta de mancare la animalele satule prin stimluarea hipotalamusului lateral. In modificarea comportamentului alimentar au fost implicate leziuni raspandite si in nucleul dorso-medial al talamusului, in cortexul temporal, amigdala si mezencefal. Totusi hipotalamusul se afla in raport direct cu reactiile emotionale si cu diferitele feluri de comportament insotite de functii vegetative corespunzatoare.

            Septul este direct implicat in integrarea unor reactii emotionale primare. In general septul isi exercita rolul de suprimare a emotivitatii exagerate prin intermediul hipocampului.

            King (1961) conchide ca regiunea septala exercita un efect calmant asupra comportamentului, prin inhibarea mecanismului de tensiune pituitar adrenala (suprarenal). La om tumorile de sept si structuri adiacente dau iritabilitate emotionala cu izbucniri de agresiune si emotie necontrolata, sensibilitate marita la zgomote neasteptate si tulburari de memorie.

            Zona limbica rinencefalica are conexiuni in dublu sens cu hipocampul, zonele septale, hipotalamusul, amigdala si cu restul rinencefalului.

            Unii cercetatori afirma ca stimularea rinencefalului produce reactii de tipul fricii, curiozitatii, atentiei si spaima, insotite de activarea sistemului pituitaro-suprarenal. La bolnavii cu labilitate afectiva, la delicventi exista o diminuare a puterii de inhibare a afectelor si a starilor impulsive. La om diferitele localizari ale unor procese expansive cerebrale (traumatice, vasculare, infectioase), crizele de epilepsie temporala, stimularea unor anumite structuri cerebrale in cursul unor interventii neurochirurgicale cu implicare hipotalamusului, lobului temporal, frontal, girusului canguli sau septului, au relavat o mare varietate de reactii afective. La animale leziunile experimentale si stimularea au adus numeroase dovezi privitoare la participarea diferitelor parti ale SNC in comportamnetul afectiv emotional.

            In general reactiile emotionale sunt elaborate si integrate de catre conexiunile limbice ale hipotalamusului, septului, hipocampului si amigdalei care la randul lor se afla sub control cortical, in special al girusului canguli, temporal si frontal.

            Brain-Strauss (1962) afirma ca, cu cat cautam o zona anume din SNC in raport cu emotia, cu atat mai mult ea ne scapa. Prin urmare afectivitatea dispune de cat mai larga baza neurofiziologica.








Politica de confidentialitate

.com Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 PROIECT DE LECTIE Clasa: I Matematica - Adunarea si scaderea numerelor naturale de la 0 la 30, fara trecere peste ordin
 Proiect didactic Grupa: mijlocie - Consolidarea mersului in echilibru pe o linie trasata pe sol (30 cm)
 Redresor electronic automat pentru incarcarea bateriilor auto - proiect atestat
 Proiectarea instalatiilor de alimentare ale motoarelor cu aprindere prin scanteie cu carburator

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 Lucrare de diploma - eritrodermia psoriazica
 ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI LA CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1946-1947)
 Proiect diploma Finante Banci - REALIZAREA INSPECTIEI FISCALE LA O SOCIETATE COMERCIALA
 Lucrare de diploma managementul firmei “diagnosticul si evaluarea firmei”

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 CONTABILITATEA FINANCIARA TESTE GRILA LICENTA
 LUCRARE DE LICENTA - FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT
 Lucrare de licenta stiintele naturii siecologie - 'surse de poluare a clisurii dunarii”
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 Proiect atestat informatica- Tehnician operator tehnica de calcul - Unitati de Stocare
 LUCRARE DE ATESTAT ELECTRONIST - TEHNICA DE CALCUL - Placa de baza
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 Proiect atestat tehnician in turism - carnaval la venezia




Personalitatea copilului cu deficiente
TEME SUPLIMENTARE PENTRU REFERATE – ISTORIA PSIHOLOGIEI
CEREBELUL
PRINCIPALELE PROBLEME CRONICE DE SANATATE MINTALA
PROIECT FLUENTA VERBALA
Fundamentarea teoretica a modelelor din psihopatologie
METODE – TEHNICI – INSTRUMENTE DE FORMARE
HEMISFERELE CEREBRALE


Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu