O arhitectura a blocurilor - de la avangarda rusa la orasul socialist

O arhitectura a blocurilor - de la avangarda rusa la orasul socialist

Avangarda rusa la inceput de secol XX reprezenta o miscare deosebit de puternica ce a atins toata domeniile artei, incepand cu pictura si sculptura si incheind cu arhitectura. In ciuda faptului ca arta rusa era in permanenta cautare de noi modele si forme de expresie ceea ce ducea la aparitia, in fiecare zi, a unui nou "-ism", a unei noi scoli, ea s-a concretizat in special in forma a doua curente distincte , unul fiind caracterizat de aspiratia spre claritate formala, iar celalalt, de "expresie, vitalitate si miscare". Pe acest fond general apar doua figuri marcante, ce vor da ritmul si sensul urmatoarelor abordari: Kasimir Malevitch, care publica in 1915 "Manifestul suprematismului", a carui "poetica" insemna un abstractionism absolut si urmarea realizarea unei identitati depline intre idei si perceptie, materializate in spatiu in simboluri geometrice, si Vladimir Tatlin, parinte al constructivismului, pentru care arta trebuie sa fie informativa si nu reprezentativa, ceea ce presupunea un fel de abolire a artei ca arta sub pretextul unui "estetism depasit, ce apartine culturii societatii capitaliste"; in acest din urma sens este proclamat in 1920 "Manifestul productivist" care afirma ca "arta este minciuna, ea marcheaza neputinta omenirii. Arta colectiva a prezentului este viata constructiva. Jos arta, traiasca tehnica! Jos cu mentinerea traditiilor artistice , traiasca, tehnicianul constructivist!" In opozitie absoluta cu acest manifest, dar in numele aceluiasi curent ca si Tatlin, fratii Naum Gabo si Antoine Pevsner afirma tot in 1920 "Manifestul realismului", cunoscut mai tarziu ca "Manifestul constructivismului", un "constructivism estetic", independent de implicatiile sociopolitice. La aceste doua tendinte majore se adauga o a treia, cunoscuta sub titlul de formalism, care are o importanta majora prin aceea ca stabileste o punte de legatura intre avangarda rusa si cea occidentala si depaseste antinomia intre pictura pura si tehnologia inginereasca.
Pentru Rusia postrevolutionara marcant ramane totusi curentul constructivist care se cizeleaza si capata forme moderne in special prin opera arhitectului Constantin Melnikov. Acesta isi construieste in 1927, la Moscova, propria casa, locuinta experimentala - vazuta mai tarziu ca exemplu de arhitectura "formalist-burgheza. prototip al arhitecturii decadente" - in care continuitatea spatiala este rezolvata in spiritul cel mai evoluat al avangardei si expresia plastica rezulta din savantul joc intre plinul volumului si golurile poligonale ale ferestrelor. Demersul sau modernist este preluat si dus mai departe de Ivan Leonidov, a carui opera, ce poate fi considerata pe drept cuvant "post constructivista", este caracterizata de cautarea de noi motive, teme si noi procedee compozitionale arhitectonice, bazate pe contrapunct si paralelism. Proiectul sau din 1934 pentru Comisariatul Industriei Siderurgice, ce avea in vedere restructurarea Pietei Rosii, propune contrapunerea arhitecturii vechi cu arhitectura constructivista in sensul obtinerii unui contrast simultan si a unei puneri in valoare reciproce a vechiului si a noului.

Ideile lui Leonidov raman insa in stare de proiect fiind cu mult inaintea vremurilor lor, cu atat mai mult cu cat noile viziuni in arta si arhitectura sufera o adevarata transfigurare (dictata de la centru si avand la baza considerente strict politice) incepand cu anul 1927 cand se infiinteaza organul de lupta, revista "Arhitectura Contemporana" a Asociatiei Arhitectilor Contemporani (OSA) care milita pentru introducerea de "metode stiintifice in practica arhitectului" si pentru formularea de noi programe functionale, noi principii de viata colectiva ce se doreau tipic specifice, caracteristice pentru noua societate socialista. Se aspira spre perfectionarea locuintei colective, spre o dotare adecvata de viata sociala din care nu lipseau preocuparile pentru transportul in comun.

Anumite principii enuntate acum sunt preluate chiar si de Le Corbusier, inspirat in Unitatea pentru locuire conforma de la Marsilia de blocul Narkomfin, realizat in 1929 la Moscova de Ghinsburg. Dar cam atat. De aici lucrurile incep sa capete o turnura din ce in ce mai trista. Statul totalitar si doctrina bolsevica se reflecta din ce in ce mai mult in solutiile arhitecturale si proiectele de reorganizare urbana. Strategul "dezurbanizarii" in Rusia va fi Okhitovici care propune desfiintarea practica a oraselor si mutarea lor de-a lungul retelelor de transport si a celor de energie electrica. La un nivel imediat superior se va afla proiectul "orasului linear" a lui N. A. Miliutin imaginat ca fiind constituit din sase zone fasciculare paralele care urmau sa contina o banda destinata transporturilor pe calea ferata, una destinata productiei, alta instructiunii si cercetarii, despartite de o zona verde ce continea autostrada. Ultimele doua benzi erau una destinata zonei rezidentiale, alta destinata agriculturii. Din aceeasi familie a viziunilor utopico-schizoide face parte si "orasul verde", prezentand propuneri care negau orice prezenta in cadrul urban a vreunei configuratii specifice, preconizand inlocuirea acestora cu configuratii impuse in mod arbitrar. Consecinta practica ar fi fost demolarea oraselor si a centrelor istorice si supunerea fostului oras la un proces de "reurbanizare" in urma caruia ar fi devenit o zona semirurala, cu scopul marturisit de a se implini astfel "fraternitatea proletarilor industriali cu cei agricoli".

Finalul tuturor framantorilor incepute de avangarda rusa este asadar unul cat se poate de tragic, materilizandu-se in ultima instanta tocmai prin desfiintarea acesteia in urma ordinelor de la varf. Ca in orice stat totalitar, se dovedeste ca puterea politica are ultimul cuvant. Politicul promoveaza o arhitectura ce presupune reinvierea academismului, arta revolutiei fiind astfel succedata, de o arta de stat care uzurpa calificativele de "realist" si "socialist", ramanand pana in ultimul moment o plata si impotenta ilustrare emfatica de variatiuni pe teme impuse.

Pe de alta parte, statul rus nu inseamna numai Rusia, ci inseamna Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice, si in consecinta, toate statele aflate atunci in granitele unui "imperiu" ce se extindea pe doua continente, ca si tarile din afara acestor granite, dar ale caror sefi de stat isi plecau capetele in fata Marelui Conducator Rus, au fost obligate sa urmeze aceleasi programe si politici dictate de Moscova.

Un exemplu particular si probabil cel mai reprezentativ si accesibil din punctul meu de vedere este Romania, Republica Socialista mai exact, unde, in ceea ce priveste arhitectura, prima prioritate o reprezinta investitia in constructia de locuinte, fiind considerata oficial un domeniu de mare importanta pentru "continua inflorire materiala si spirituala a poporului roman si a gradului de civilizatie a intregii societati". Este programul arhitectural cu cea mai paradoxala dinamica: pe de o parte, nu se poate nega progresul cantitativ si calitativ (numar de unitati, suprafata locuintei, echipare), pe de alta parte locuinta ramine in limitele unei uniformitati apasatoare, marcind viata sociala si orasele Romaniei pentru generatii.

Dupa cum se gaseste consemnat in documentele oficiale, ideea programatica a orasului socialist a fost, de la inceput, pusa in opozitie cu orasul capitalist, acesta din urma fiind prezentat ca rezultat al dezvoltarii haotice a unei societati bazate pe exploatare, cu diferente scandaloase intre centru si periferie - expresia cea mai evidenta a inegalitatii sociale. În consecinta, forma urbana mostenita este "depasita", iar sarcina arhitectului este de a gasi o noua forma a orasului, o forma adaptata stilului de viata socialist, capabila sa stearga gradat urmele vechii societati. Orasul socialist va glorifica astfel colectivismul noii vieti in care nu exista segregare sociala. Totusi, din motive pragmatice (principiul generalizat al economisirii resurselor de orice fel), este recomandata utilizarea structurilor si echipamentelor urbane vechi (cel putin in prima perioada).

Astfel se nasc, pentru inceput, marile ansambluri de locuinte colective din periferiile oraselor, pentru ca apoi sa se treaca la interventii in perimetrul central al orasului, de aceasta data demolind zone de locuinte traditionale, care ar fi putut fi reabilitate. Pentru a raspunde noilor deziderate, proiectantii incep sa utilizeze o noua idee, de data aceasta autohtona, a incintelor de locuinte; curti mai mult sau mai putin inchise, formate din tronsoane cu forme incerte, care compun, la densitatile cerute, spatii urbane mult mai deprimante si, finalmente, mai monotone. În plus, majoritatea drumurilor principale ale caror fronturi sint construite incepind cu a doua jumatate a anilor 1970 sint transformate prin operatia de placare in coridoare inalte, opace si amorfe, total indiferente la ceea ce se intampla in spatele lor.

Noua arhitectura a blocurilor va avea efecte dezastroase pe plan psihosocial. Ca paranteza, de remarcat este faptul trist ca in Romania se construia asa in anii in care in Statele Unite astfel de cartiere erau aruncate in aer; la propriu. Angoasele, instrainarea de locuinta vazuta si simtita ca locuinta ca urmare a distrugerii cartierului si comunitatii umane pe care acesta o genera, a "vecinatatii imediate", imposibilitatea de recuperare a ordinii organice a orasului traditional si a valorilor pe care acesta in mod propriu si natural le producea, totul in numele unei ideologii si a unui regim violent care nu inspira decat frica organica, toate acestea sunt efecte indiscutabile si de necontestat care s-au produs; "puii cainelui si-au lasat coltii rataciti in zapada/ si uite asa zapada ne-a muscat/ de obraji si de fata" .cadrul urban traditional a fost mutilat. Si odata cu el, un intreg popor.

Privati de valorile traditionale, pe nedrept furate, ni s-a asezat in schimb pe umeri povara unui cadru de viata pe care nu ni l-am dorit niciodata, dar cu care suntem nevoiti sa traim in fiecare zi; un spatiu al masinilor de locuit, o arhitectura a blocurilor.

Bibliografie:

Sorin Vasilescu - Istoria Arhitecturii Moderne

A.M. Zahariade - Dacia 1300 - My generation

P. Derer - Locuirea urbana