Aspecte practice ale imobilizarilor corporale

ASPECTE PRACTICE ALE IMOBILIZARILOR CORPORALE

Cadrul general al IASC descrie criteriile pentru recunoasterea elementelor ca active; acest standard se aplica in cazul imobilizarilor corporale. În prezentarea asupra IAS 2, acest subiect este tratat in detaliu.

Aplicarea criteriilor de recunoastere a imobilizarilor corporale are drept rezultat urmatoarea regula (Matis, D., Pop, A., 2007): imobilizarile corporale sunt recunoscute ca activ doar atunci cand:

a)     este posibila generarea catre intreprindere de beneficii economice viitoare aferente activului;

b)     costul activului poate fi masurat in mod credibil.

Pentru a satisface primul criteriu enuntat mai sus, o entitate trebuie sa estimeze gradul de certitudine atasat fluxului de beneficii economice viitoare pe baza evidentelor disponibile la momentul recunoasterii. Este necesar sa se stabileasca daca activul va contribui, direct sau indirect, la generarea fluxurilor de numerar catre intreprindere. Prin urmare, va trebui sa fie un activ productiv, contribuind direct la generarea de venituri din exploatare suplimentare.

Elemente de natura imobilizarilor corporale pot fi achizitionate in alte scopuri, cum ar fi siguranta ori protectia mediului. Acestea permit entitatii sa continue sa obtina beneficii economice viitoare din exploatarea celorlalte active ale sale - de exemplu prin satisfacerea legislatiei cu privire la siguranta sau protectia mediului. Astfel de imobilizari corporale satisfac criteriul de recunoastere ca active deoarece permit obtinerea de beneficii viitoare din activele aferente.

Al doilea criteriu este, de obicei, usor de satisfacut deoarece pretul de achizitie al unui activ si orice costuri auxiliare de achizitie sunt, in mod normal, usor identificabile. 

În alegerea activelor cele mai profitabile pentru societate, cadrul general al IAS-urilor prevede faptul ca informatiile sunt semnificative daca omiterea ori prezentarea lor gresita poate influenta deciziile economice ale utilizatorilor luate pe baza situatiilor financiare.Se identifica astfel un prag de semnificatie care poate fi luat in considerare de catre administratorii sau asociatii unei societati atunci cand trebuie luata o decizie cu privire la imobilizarile corporale ale societatii.

Pragul de semnificatie nu este o cifra obtinuta intern; valoarea lui este evaluata in functie de tipul de utilizatori ai situatiilor financiare si de necesitatile acelor utilizatori. Adesea, pragul de semnificatie depinde de marimea elementului luat in considerare, dar poate depinde si de natura elementului. De exemplu, prezentarea informatiilor privind tranzactiile cu parti afiliate va fi aproape intotdeauna semnificativa, indiferent de valoarea tranzactiilor. Administratorii trebuie sa decida daca elementele respective vor fi considerate semnificative de catre potentialii utilizatori ai situatiilor financiare.

Cand se ia in considerare inregistrarea si clasificarea imobilizarilor corporale, trebuie analizate aspectele referitoare la pragul de semnificatie.

Daca toate elementele de natura imobilizarilor corporale ar fi capitalizate, indiferent de cat de mica ar fi valoarea lor, aceasta ar avea drept rezultat un sistem foarte impovarator. Conform IAS, fiecare societate va trebui sa utilizeze rationamentul profesional pentru a stabili un nivel adecvat, sub care un element nu trebuie sa fie capitalizat, dar poate fi trecut in contul de profit si pierdere.

Rationamentul profesional trebuie utilizat, de asemenea, atunci cand este necesar sa stabilim daca elemente separate de natura imobilizarilor corporale trebuie inregistrate ca si categorii separate de active imobilizate sau daca trebuie cuprinse intr-o singura categorie generica. De exemplu, poate fi indicat sa consideram impreuna elemente nesemnificative, cum ar fi instrumentele si aparatele de masura.

Uneori este necesar sa alocam cheltuielile totale privind activul asupra partilor sale componente si sa contabilizam fiecare componenta in mod distinct. De exemplu, un avion si motoarele sale vor fi tratate ca active amortizabile separate daca au durate de viata utila diferite.