Domeniul eticii conducerii

Domeniul eticii conducerii

Diferentierea eticii manageriale in cadrul eticii, implica raportarea la concepte si teorii filosofice consacrate, datorita semnificatiilor lor profunde in adoptarea tuturor deciziilor cu impact economic si social major.

Profesorul universitar Gheorghe Ionescu face o distinctie esentiala intre managementul etic si managementul eticii[1]:

Etica afacerii este deseori conceputa ca etica actiunii, respectiv ca executarea indatoririlor sau sarcinilor in mod corect de catre manageri. Acesta este ceea ce numim drept management etic. A actiona etic este important pentru ambele parti, respectiv atat pentru succesul individual, cat si pentru eficacitatea organizationala.

Managerizarea eticii este actionarea in mod eficace, real, in situatii care au sau implica un aspect etic. Aceste situatii apar atat in mediul intern, cat si in cel extern al firmei de afaceri. In interior, organizatiile ii leaga pe membrii sai impreuna prin nenumarate reguli, proceduri, politici si valori care trebuie cu grija managerizate. In privinta mediului extern, corporatiile trebuie sa aiba succes in managerizarea cerintelor privind conduita etica a grupurilor de interesati cu privire la justitia rasiala, drepturile omului, problemele ecologice si alte asemenea aspecte.

Care sunt elementele pe care ne bazam atunci cand catalogam anumite actiuni ca fiind din punct de vedere moral corecte sau incorecte? Nu exista raspunsuri simple la aceste intrebari. Filozofii au incercat sa gaseasca asemenea raspunsuri, iar eforturile lor au condus deseori la enuntarea unor teorii despre moralitate. Aceste teorii se clasifica in trei categorii, functie de importanta relativa data consecintelor actiunilor (sau scopurilor propuse), responsabilitatilor si drepturilor.

1. Etica bazata pe finalitatea actiunii - apreciaza activitatile ca fiind corecte sau gresite doar prin analiza efectului lor bun sau rau si are o mare traditie in opera lui John Stuart Mill. Nucleul intuitiv al utilitarismului sta in ideea maximizarii utilitatii colective, ceea ce numim bine colectiv nefiind altceva decat suma binelui individual, caci societatea insasi nu este altceva decat suma indivizilor care o compun. Managerii sunt inclinati sa foloseasca profitul, eficienta si alte criterii de performanta pentru a judeca ce este cel mai bine pentru cei mai multi oameni. O decizie utilitarista poate fi aceea in care sunt concediati 30% dintre salariati, pentru a mentine profitabilitatea firmei si a pastra restul de 70% din locurile de munca.[2]

Teoriile bazate pe finalitatea actiunii ("Goal based theories") se ancoreaza pe faptul ca obtinerea unor consecinte corecte si evitarea producerii unora gresite este in final singura consideratie importanta din punct de vedere moral.

"Utilitarianismul' este de departe cea mai influenta teorie din aceasta categorie. Potrivit ei toate principiile morale se reduc la un principiu fundamental: ar trebui sa obtinem mereu ceea ce este mai bun pentru cea mai mare parte din oameni. Exista doua versiuni ale "utilitarianismului":

A actiona conform principiului de baza, ceea ce inseamna a examina activitatea fiecarui individ pentru a determina daca este in folosul tuturor si produce in consecinta ce este mai bun pentru cea mai mare parte din oameni;

A actiona pe baza unor reguli care daca sunt urmate ar produce ce este mai bine pentru cea mai mare parte din oameni.

Jeremy Bentham (1748-1832) reprezinta unul dintre filozofii care au sustinut aceasta teorie. Multi economisti au imbratisat utilitarianismul, dar nu au fost satisfacuti cu teoriile traditionale de bunastare oferite de Bentham, Mill (1806-1873) si Moore (1873-1958). Pentru ei, ceva este bun pentru o persoana pornind de la preferinta pentru acel lucru. Pornind de la aceasta versiune a utilitarianismului, decizia corecta este aceea care produce cea mai mare satisfactie pentru toti cei implicati.

2. Etica bazata pe responsabilitate - conform acestui sistem comportamentul este considerat etic daca este in conformitate cu principiile de responsabilitate si indatorire, ceea ce presupune mai mult decat obtinerea unor rezultate neaparat favorabile. Cuvantul grecesc pentru responsabilitate este deon, de aceea acest sistem mai este denumit si al deontologiei profesionale. O asemenea etica regasita in plan filosofic la Immanuel Kant, se bazeaza pe caracterul perfect al datoriilor, care nu admite nici o exceptie indiferent de situatie. Totusi, data fiind complexitatea lumii in care traim, atunci cand anumite reguli (de exemplu, respectarea acordului dat), vin in contradictie cu alte reguli, rezolvarea unei dileme etice impune ca una dintre reguli sa devina o exceptie. In gandirea etica actuala, este recunoscut conflictul datoriilor ca un factor al progresului moral. Conflictul datoriilor se explica prin apartenenta subiectului la mai multe grupuri sociale, fiecare impunand datorii contrare. Rezolvarea unui asemenea conflict (in esenta, un conflict al valorilor) tine de o anumita prioritate a datoriilor (intr-o anumita situatie o datorie devine prioritara alteia si nu sufera amanare).

Immanuel Kant (1724-1804) este cel mai faimos dintre filozofii eticii care au pus accent pe responsabilitate ca fiind mai importanta decat scopul obtinerii unor consecinte corecte. In opinia lui Kant pentru a avea o judecata (decizie) morala este esential sa prescrii sau sa impui actiuni care pot fi universale. Imperativele morale nu sunt conditionate. Ele sunt neconditionate sau categorice ceea ce presupune respectarea lor, chiar daca ne place sau nu. De exemplu, se prescrie obligatia respectarii angajamentelor luate, a nu mintii, a fi cinstit si a proteja viata fara conditionari. Deci, nu conditionam posibilitatea de a fi fericit cu: "Daca vrei sa fi fericit, respecta promisiunile facute". Alegem sa facem ceea ce este corect, simplu deoarece este cel mai drept lucru.

Un filozof actual care s-a aplecat asupra acestor aspecte a fost David Ross (1877-1971). Ross a sugerat ca motivele morale se bazeaza pe un set de indatoriri (responsabilitati), iar lista acestora include: respectarea promisiunilor facute; exprimarea recunostintei pentru bunatatea manifestata de altii; a fi onest si cinstit; a face eforturi suplimentare pentru a nu face rau altora; a fi bun si de folos. Pentru Ross, spre deosebire de Kant, fiecare dintre aceste indatoriri pot permite anumite exceptii atunci cand, in anumite situatii, se vine in conflict cu anumite indatoriri care sunt mai importante.

3. Etica bazata pe drepturi - s-a aflat in concurenta cu utilitarismul si a propus, pe baza ideilor lui John Locke, un sistem care pleda pentru universalizarea drepturilor inalienabile ale omului: libertatea si proprietatea. John Locke (1632-1704) a demonstrat faptul ca a fi o persoana inseamna a avea drepturi - drepturi ale omului - de a trai, de a fi liber, si dreptul la proprietatea obtinuta prin munca proprie. Punctele sale de vedere au avut un impact puternic in acele vremuri asupra revolutiilor franceza si americana. Versiunea proprie a lui Locke despre doctrina drepturilor omului este individualista.

Nu toate drepturile morale sunt simple drepturi ale omului. Multe iau nastere din relatii si roluri speciale pe care oamenii pot sa le aiba. O promisiune, de exemplu, da nastere unui drept special si anume respectarea promisiunii. Multe alte drepturi iau nastere in legatura directa cu institutii si profesii, cum ar fi dreptul managerilor de a conduce o intreprindere si dreptul inginerilor de a preveni publicul de existenta unor produse nesigure din punct de vedere tehnologic. Acestea sunt mai degraba, drepturi care tin de deontologia profesionala decat de drepturile omului.

Din punct de vedere managerial, fiecare din cele trei sisteme ofera o cauzalitate diferita. In timp ce etica bazata pe rezultatele actiunii ofera o justificare pentru decizii care vizeaza binele pentru cei mai multi oameni, etica bazata pe responsabilitate promoveaza valori universale care transcend practicile locale (oferind argumente instaurarii unei morale universale in opozitie cu relativismul cultural), iar etica bazata pe drepturi apara drepturile fundamentale ale oamenilor.

Etica conducerii este preocupata in principal de crearea unei culturi etice. Totusi, cele mai multe probleme de morala sunt legate de managementul resurselor umane. Dincolo de crearea unei culturi etice, problemele care apar in managementul resurselor umane sunt legate, in principal, de fenomenul discriminarii, fenomen opus echitatii. Discriminarea este practica ilegala de a trata mai putin favorabil pe unii indivizi in comparatie cu altii, din cauza ca sunt diferiti ca sex, religie, rasa, etc[3]. In organizatii, nu trebuie sa absolutizam aceste principii caci exista exceptii prin care discriminarea poate fi permisa - pe considerente de adecvare profesionala, atunci cand cerintele de post impun anumite calitati, aptitudini si abilitati personale.

Discriminarile sexuale. Cu toate ca asistam si in tara noastra la o explozie a studiilor de gen si o literatura de specialitate remarcabila pe tema erei feministe, mai exista numeroase aspecte discriminatorii privind apartenenta la gen. Stereotipia sexuala se refera la prejudecati care pot afecta deciziile de personal, generate de modul traditional de a acorda un anumit statut social unei persoane si de a-i judeca comportamentul in functie de sex.

Lipsa unor principii etice asumate la nivelul organizatiei sau reglementate legal, pun persoanele nedreptatite in imposibilitatea de a se apara. Apartenenta la o familie actioneaza ca factor discriminator, de obicei, in privinta femeilor. De exemplu, cand ambii soti lucreaza in aceeasi firma si se fac reduceri de personal, desi femeile pot demonstra aceleasi capacitati ca si barbatii, sunt primele disponibilizate. Aceasta atitudine, frecvent intalnita la noi in ultimii ani, este promotoare de discriminari si pericliteaza chiar eficienta organizatiei prin posibila disponibilizare a unei persoane bine pregatite profesional. De asemenea, hartuirea sexuala este un fenomen de ostilitate fata de femeile care refuza sa acorde favoruri sexuale sau o agresiune sexuala explicita asupra careia cadrul legislativ de la noi nu ofera suficiente clarificari.

Desi in ultimii ani, la presiunea exercitata de societatea civila, s-au realizat progrese importante in promovarea cauzei egalitatii intre sexe (accesul la educatie, medii de afaceri sau posturi rezervate candva numai barbatilor), sunt inca numeroase semnale ca lucrurile nu se ridica la nivelul asteptarilor.

Discriminarile legate de varsta. Vizeaza, de obicei, persoanele de peste 40 de ani care sunt ignorate de angajatori. In Romania, conform prevederilor legale, angajarile nu pot fi conditionate de varsta candidatilor. Din pacate, intalnim deseori anunturi publicitare prin care se fac cunoscute locuri de munca vacante ce conditioneaza angajarea solicitantilor de indeplinirea unui barem prohibitiv: sa nu se depaseasca varsta de 35-40 de ani. Astfel, cei care depasesc aceasta varsta, indiferent de pregatirea lor, nu numai ca nu au posibilitatea sa-si gaseasca un loc de munca, dar nu pot nici macar sa-si incerce sansele prin participarea la concursurile organizate de angajatori.

Discriminarile privind persoanele cu handicapuri. Asemenea persoane au un defect fizic sau psihic care determina o limitare in desfasurarea unor activitati majore. Pentru integrarea lor socio-profesionala, organizatiile trebuie sa asigure conditii de adaptare la specificul muncii: accesul la zona de lucru prin adaptarea unor elemente de constructie (scari, coridoare), a sarcinilor, programului de lucru si a echipamentelor (prin corelarea lor cu posibilitatile fizice si psihice ale persoanelor cu handicap), etc.

Discriminari pe baze etnice si religioase sunt in contradictie cu prevederile constitutionale si cu normele internationale legate de respectarea drepturilor omului. Apartenenta la o etnie sau la o comunitate religioasa nu are nici o legatura cu modul de desfasurare a activitatilor la locul de munca sau cu obtinerea de performante. Doctrinele drepturilor omului se bazeaza pe trasarea unor conditii minime pentru o viata demna de o fiinta umana deplina. In consecinta, comportamentul fata de minoritatile etnice sau cele religioase trebuie sa asigure aceleasi practici sociale ca si pentru majoritate, menite sa conduca la o realizare specifica a potentialului uman.

Ca sa oferim numai un exemplu, cadrul nostru legislativ precizeaza ca este interzisa discriminarea prin utilizarea de catre angajator a unor practici care dezavantajeaza persoanele de un anumit sex, in legatura cu relatiile de munca, referitoare la: anuntarea, organizarea concursurilor sau examenelor si selectia candidatilor pentru ocuparea posturilor vacante din sectorul public sau privat; incheierea, suspendarea, modificarea si/sau incetarea raportului juridic de munca ori de serviciu; stabilirea sau modificarea atributiilor din fisa postului; stabilirea remuneratiei; beneficii, altele decat cele de natura salariala si masuri de protectie si asigurari sociale; informare si consiliere profesionala, programe de initiere, calificare, perfectionare, specializare sau recalificare profesionala; evaluarea performantelor profesionale individuale; promovarea profesionala; aplicarea masurilor disciplinare; dreptul de aderare la sindicat si accesul la facilitatile acordate de acesta.[4]

Formalizarea etica in managementul personalului este un deziderat care poate fi indeplinit, mai ales atunci cand in procesele decizionale se tine cont de: codul etic al organizatiei si codul de conduita profesionala. Studiile noi arata ca prezenta codurilor etice nu are efectul scontat in luarea deciziilor, fiind relationate negativ cu rezultatele deciziilor individuale.[5] Aceasta inseamna ca procesele decizionale sunt influentate, mai degraba, de cultura si climatul etic. Totusi, putem fi de acord ca idealurile, valorile si principiile pe care le formuleaza codurile etice si cadrul legislativ pot intari practicile si procedurile corecte utilizate in managementul resurselor umane, respectiv cresterea increderii si promovarea virtutilor si valorilor profesionale. In aceste conditii, capabilitatea etica devine o sursa de avantaj competitiv pentru managementul resurselor umane deoarece implica intr-o organizatie resurse rare si inimitabile.

Probabil este mai simplu, mai direct a se defini responsabilitatea sociala a managerilor prin raspunsurile cinstite la intrebarile de tipul: "Ce facem este legal?" "Cine profita si cine suporta consecintele?" "Am schimba locul cu clientul care asteapta de la noi satisfacerea unei nevoi?", metoda mai putin stiintifica, dar cu un impact mai direct in grupul managerilor fara o pregatire de specialitate.

Etica manageriala trebuie sa identifice elementele fundamentale de comportamente si sa gaseasca atitudinile corespunzatoare in patru categorii prioritare.[6]

1. Societatea, reprezinta categoria cea mai generala fata de care etica manageriala trebuie sa-si defineasca comportamentul. Institutiile de baza ale societatii sunt bine construite si ele promoveaza interesele generale? Implicarea statului in mecanismele economiei de piata este benefica? Inegalitatile in statul putere pot fi tolerate?

2. Grupurile interesate, ocupa un palier special si cuprinzator in problematicile eticii manageriale, definind caile corecte in demersurile initiate pentru rezolvarea problemelor sociale ale grupurilor interesate, precum si modul in care sunt afectati de deciziile manageriale. Cum se implica actionarii firmei in relatiile acesteia si in gestionarea resurselor financiare? Ce obligatii are firma fata de furnizori sau clienti? Care sunt caile prin care se realizeaza o buna cooperare cu comunitatea locala sau cu organizatiile de protectie a mediului?

Problemele interne, genereaza atitudini manageriale care trebuie sa defineasca natura relatiilor dintre firma si angajati, inclusiv managerii. In ce termeni se realizeaza contractele? Care sunt obligatiile mutuale ale managerilor si a celorlalti angajati? Ce drepturi au angajatii? Conditiile de lucru, ordinele, comportamentul, stimulentele contin elementele fundamentale ale eticii?

Problemele personale, sunt cele legate de relatiile unei persoane fata de o alta persoana din organizatie.

Care sunt drepturile si obligatiile rezultate dintr-o structura ierarhica? Cum se manifesta cinstea, corectitudinea si onestitatea intr-un proces colectiv? Care sunt principiile de intrajutorare si sustinere morala?