Investitii si proiecte de investitii

Investitii si proiecte de investitii

Investitii si proiecte de investitii

Ciclul unui proiect de investitii

Fazele unui proiect de investitii

Rolul investitiilor in dinamizarea activitatii economice

Investitii si proiecte de investitii

Cresterea si dezvoltarea economiilor statelor lumii sunt puternic influentate de volumul si dinamica investitiilor realizate sau aflate in curs de derulare. In activitatea economica investitiile ocupa un loc central, cu rol dinamizator, atat pentru sfera productiei de bunuri si servicii cat si pentru sfera consumului. Investitiile reprezinta un concept complex, cu multiple abordari si implicatii, a caror problematica este dificil de abordat.

Tranzitia societatii romanesti si inscrierea sa pe coordonatele economiei de piata implica noi abordari in raportul dintre teoria si practica economica. Referindu-ne la conceptul de investitie vom remarca manifestarea unor preocu-pari de clarificare cu mentiunea ca o abordare a conceptului de investitii este inca departe de o definire unitara. Totusi, domeniul prezinta un interes deosebit pentru ca, asa cum arata Alvin Toffler in lucrarea "Al treilea val" "grupurile de factori de decizie anonimi, care manevreaza parghiile investitiilor, au constituit supraelitele din toate societatile industriale".

Inainte insa de a ne ocupa pe larg de notiunea de investitie cu multiplele sale abordari si implicatii in activitatea economica, se cuvine sa ne oprim putin asupra corelatiilor dintre economii si investitii.

In orice societate, economiile si investitiile au jucat un rol deosebit de important, atat la nivel macroeconomic cat si la nivelul fiecarei persoane sau agent economic. Desigur, exista un ansamblu de factori care influenteaza de-ciziile fiecarei persoane sau agent economic de a renunta la un castig sau avan-taj prezent (determinat de utilizarea unor fonduri disponibile in prezent) in fa-voarea unui avantaj viitor (determinat de economisirea sau investirea acestor fonduri, pentru a fi utilizate in viitor), insa procesele de economisire sunt pre-zente intr-o masura mai mare sau mai mica, pe termene mai lungi sau mai scur-te si moduri foarte variate la nivelul fiecarei persoane, fizice sau juridice. Aceste procese de economisire au insa un rol important si la nivelul intregii economii nationale. Astfel, sumele depuse la bancile comerciale de catre per-soane fizice sau juridice sunt folosite pentru acordarea de credite altor persoane fizice si juridice, finantand astfel investitii in diverse sectoare economice si contribuind la dezvoltarea economiei in ansamblul sau.

Care ar fi diferenta dintre economisire si investitie? Economisirea presupune 'pastrarea' in siguranta a sumelor detinute, in timp ce prin investirea acelorasi sume se asteapta o 'multiplicare' a acestora. Putem

considera insa ca cel mai adesea sumele disponibile sunt investitie, intrucat renuntarea la un castig pre-zent prin economisire (cum am amintit anterior) va trebui compensata prin diverse modalitati (dobanzi, dividende, etc), iar pastrarea sumelor disponibile in casa, in moneda nationala (ca modalitate 'extrema' de economisire) nu se practica pe scara larga.

Desigur, alegerea cailor celor mai potrivite de economisire si investitie se poate dovedi a fi un proces dificil, avand in vedere o serie de factori precum multitu-dinea instrumentelor disponibile, instabilitatea pe care o traverseaza anumite piete, recesiunea economica, etc. In aceste conditii se pune problema alegerii unui instrument de economisire adecvat, care sa ofere o pastrare in siguranta cea mai deplina a acestor economii, dar si multiplicarea lor in timp, devenind practic dintr-un instrument de economisire unul de investire. Multiplicarea economiilor trebuie nu numai sa asigure acestora o protectie la inflatie, ci si sa aduca un castig real, in conditiile unui risc acceptabil.

Un alt concept ce trebuie analizat in elaborarea unei strategii de investitii este diversificarea investitiilor. Aceasta inseamna plasarea sumelor disponibile in mai multe instrumente diferite de economisire si investire, si/sau in diferite variante ale aceluiasi tip de instrument (in mai multe actiuni diferite cotate la bursa sau in titluri la mai multe fonduri mutuale). Indiferent de nivelul sumelor de care se dispune pentru economisire, se poate 'testa' eficienta si randamentul fiecarui tip de investitie, fara a fi nevoie de fonduri insemnate sau de cunostinte foarte avansate in domeniile respective.

In conditiile amintite anterior se pune problema alegerii modalitatii optime de investire, care sa corespunda cel mai bine scopurilor si asteptarilor celui ce in-vesteste. Aici intervin doua notiuni foarte des intalnite in procesul investitional: rentabilitate si risc. Prin rentabilitate se intelege nivelul castigului asigurat de catre o investitie. Spre exemplu, rentabilitatea unui depozit bancar va fi de-terminata de nivelul dobanzii acordate de banca deponentului, in timp ce riscul reprezinta probabilitatea de obtinere a unei anumite rentabilitati. De aici rezulta ca exista o legatura direct proportionala intre riscul si rentabilitatea unei inves-titii. Astfel, cu cat riscul este mai mic, cu atat rentabilitatea investitiei este mai redusa; cu cat riscurile sunt mai mari, cu atat creste si rentabilitatea ce poate fi asigurata de o investitie.

Concluzia care se desprinde este ca trebuie urmarit acel tip de investitie care asigura un raport optim intre rentabilitate si risc, raport ajustat in functie de asteptarile, posibilitatile si nu in ultimul rand, aversiunea fata de risc a fiecarui investitor.

Contextul socio-economic actual situeaza investitiile pe un plan principal de abordare, atat in coordonatele lor teoretice cat si practice. De aceea, continutul complex si caracterul dinamic al investitiilor impun abordarea domeniului in-vestitional atat din motive diverse cat si din puncte diferite de tratare. Prin urmare este necesar a se realiza o abordare mai detaliata

a notiunii de investitie precum si a sensurilor pe care aceasta le poate avea.

Important de mentionat este faptul ca, notiunea de investitie nu se refera

doar la fondurile alocate activitatilor economice, ci si la alte activitati de natura sociala, ecologica, educationala, medicala sau militara.

Capacitatea si potentialul investitional al unui agent economic, fie public sau privat se reflecta atat prin volumul de resurse financiare, materiale, umane, informationale implicat, cat si prin capacitatea factorului uman de a obtine efecte economice superioare din resursele utilizate.

Dupa unii autori, abordarea notiunii de investitie poate fi realizata din perspectiva mai multor puncte de vedere:

a) din punct de vedere contabil: investitia reprezinta toate bunurile mobile si imobile, corporale sau necorporale, achizitionate sau create in cadrul unor entitati economice destinate ramanerii la forma initiala , sau "alocarea unei tre-zorerii disponibile pentru procurarea unui activ fix care va genera fluxuri fi-nanciare de venituri si cheltuieli de exploatare . In plan contabil, investitiile sunt imobilizari si ele se regasesc sub doua forme:

imobilizari din exploatare, care vizeaza acele bunuri achizitionate pen-tru a fi folosite pe o perioada mai mare in timp si puse in functiune pentru a fi utilizate pe intreaga perioada economica de functionare;

imobilizari in afara exploatarii reprezinta bunuri cu destinatie sociala sau speculativa (sedii administrative, centre de educare, terenuri, obiecte de arta);

b) din punct de vedere economic: investitiile reprezinta consumurile de resurse efectuate pe durata de realizare a investitiei cu scopul obtinerii unor re-zultate viitoare, pe durata de functionare a obiectivului economic. In mod nor-mal, rezultatele obtinute in perioada de functionare trebuie sa depaseasca chel-tuielile efectuate pentru realizarea obiectivului economic si punerea lui in functiune;

c) din punct de vedere financiar: investitiile desemneaza cheltuielile facute pentru achizitionarea resurselor in vederea realizarii si punerii in functiune a obiectivului economic cu scopul obtinerii de venituri viitoare, care sa asigure recuperarea cheltuielilor proprii efectuate si/sau rambursarea resurselor atrase sau "schimbarea unei sume de bani prezenta, certa, in speranta obtinerii unor venituri viitoare, superioare, probabile"

Departe de a epuiza abordarile teoretice ale sensurilor pe care le implica notiunea de investitie, ne vom opri in continuare la cateva definitii in acceptiunea unor specialisti din literatura de specialitate. Astfel, investitiile pot fi definite fie in sens restrans, caz in care acestea au o sfera de extindere marcata prin scop si mijloace, referindu-se la constituirea fondurilor, geneza si

alocarea resurselor aferente investitiilor precum si la organizarea si realizarea procesului investitional sau acele cheltuieli efectuate pentru dezvoltarea, mo-

dernizarea si retehnologizarea unor obiective economico-sociale existente precum si pentru construirea de noi obiective, fie in sens larg situatie in care investitiile sunt privite prin prisma eforturilor umane, a mijloacelor materiale incorporate intr-un obiect sau actiune cu scopul de a obtine un anumit rezultat

Tot in sens larg prin investitii se inteleg toate cheltuielile legate de o activitate intreprinsa cu scopul de a obtine profit (constituirea de depozite bancare, tran-zactionarea de actiuni, si obligatiuni, initierea si dezvoltarea unor afaceri). Investitiile nu trebuie confundate cu orice cheltuiala facuta in sistemul econo-mic. Astfel, cheltuielile cu achizitia de materii prime, semifabricate, aparate de masura si control, plata salariilor nu reprezinta un efort investitional, ci un efort pentru desfasurarea activitatilor economice

Indiferent de sensul larg sau restrans al abordarii conceptului de investitie si de relativa diversitate a punctelor de vedere si opiniilor formulate, pot fi desprinse cateva trasaturi comune, si anume:

orice investitie presupune transpunerea in cheltuieli a unor disponibili-tati banesti

orice investitie inseamna efort, sub multiple aspecte, in urma caruia se asteapta rezultate (efecte) diverse, multiplicatoare (spor de profit)

orice investitie implica "inactivarea" temporara, dar certa, a unor resur-se curente (materiale, financiare, umane) al caror cost urmeaza a fi recuperat din veniturile nete viitoare.

Fara a ne opri asupra dezbaterii pe larg a acceptiunilor pe care le implica notiunea de investitie trebuie sa le subliniem in acest context tocmai pentru ca ele ofera o data in plus un caracter sistemic si totodata conduc si la clarificarea conceptului de investitie. Acestea sunt: plasament, cheltuiala, actiune, lucrare, activitate si proces.

Ciclul unui proiect de investitii

Un proiect de investitii are o dinamica specifica pe un interval de timp determinat care constituie ciclul sau de viata. Proiectul este rezultanta unui proces complex, transpunerea sa in practica realizandu-se prin activitati si sarcini care au urmatoarele caracteristici:

sunt identificabile si joaca un rol bine definit in viata proiectului, ceea ce inseamna ca, orice anomalie de ordin calitativ sau cantitativ in executia unei activitati se poate reflecta negativ prin compromiterea sau prejudicierea obiectivelor proiectului;

fiecare activitate are un inceput si un sfarsit bine determinat;

orice activitate este consumatoare de resurse (materiale, umane, de timp), fiecare dintre acestea avand un cost si o anumita disponibilitate;

orice activitate/sarcina este legata de cel putin o alta activitate /sarcina printr-o relatie de anterioritate (de precedenta) care, din punct de vedere tehnologic, arata ca, ea nu poate sa inceapa daca si numai una dintre acele activitati cu care este in relatii de anterioritate nu este terminata (o suprapunere partiala este ac-ceptata in anumite conditii lucru fiind stabilita specialisti avizati in tehnologia aplicata).

Determinarea duratei ciclului de viata a proiectului are doua motivatii:

Evaluare si analiza a oportunitatii si eficientei proiectului prin care se fundamenteaza din punct de vedere economic decizia de investitii;

Gestiunea implementarii proiectului respectiv programarea, urmarirea si controlul executiei lucrarilor.

In primul caz este vorba de o abordare economica cand proiectul este tratat prin prisma modului cum acesta va contribui la realizarea scopurilor care au stat la baza ideii de proiect. In acest context sunt realizate elementele necor-porale; studii, rapoarte si alte documente ce inglobeaza eforturi intelectuale considerabile (investitia intelectuala a proiectului). In principal este studiat prin metode specifice, influentele asupra situatiei economice si financiare a promo-torului, sau impactul in plan economic si social la nivel macro sau mezoeco-nomic. Din aceasta cauza, ciclul de viata incepe cu ideea de proiect si se inche-ie cu dezinvestitia, prin dezafectare sau cesiune. Perioada pe care se obtin efec-tele, estimate in faza preinvestitionala (economice, sociale etc.), este numita perioada de viata utila (de exploatare) a proiectului, indispensabila in derula-rea analizei economice si financiare.

Luand drept criteriu de definire, specificul activitatilor ce se deruleaza pe parcursul ciclului de viata al proiectului, acesta se poate imparti in trei etape semnificative si anume

Etapa de conceptie (preinvestitionala): constituie pasajul intre idee si actiune. Este perioada in care se dezvolta o idee de proiect, careia i se funda-menteaza necesitatea, oportunitatea si eficienta, in cadrul unei documentatii specifice.

Este o etapa ce se finalizeaza prin studii, proiecte, licente, caiete de sarcini, cand sunt preponderente activitatile intelectuale ce vor constitui cea mai mare parte a imobilizarilor necorporale. Prin urmare, in aceasta etapa consumul de resurse fizice este redus fiind antrenati organismele ce concura la fundamenta-rea si adoptarea deciziei de a investi, la definirea conceptiei tehnic-constructive si functionale a proiectului: intreprinzator - beneficiarul de proiect, proiectant, producator - furnizor de echipamente, organe de sinteza, organe ale puterii publice locale si/sau centrale.

Etapa de implementare (executie) in care creste rolul factorilor ce concura la transpunerea in practica a proiectului, iar consumul de resurse fizice investitionale este maxim in raport cu celelalte etape. Ea se desfasoara conform prescriptiilor din documentatia tehnico-economica de proiect elaborata in etapa

anterioara si este perioada de timp in care resursele alocate sunt transformate pe santier, in elementele materiale concrete ale viitoarelor capacitati de

productie sau de folosinta. Documentatia tehnico-economica aferenta investitii-lor reprezinta ansamblul informational ce consta in piese scrise, piese desenate, calcule si determinari care se elaboreaza in vederea configurarii, promovarii si infaptuirii unei investitii. Referitor la documentatia tehnico-economica a inves-titiilor se impun cateva precizari, legate de necesitatea documentatiei tehnico-economice, si anume[7]:

a)     pe plan legislativ, reglementarile actuale vizeaza doar investitiile publice;

b)     reglementarile sunt imperative sub aspectul continutului si modului de elaborare a documentatiei tehnico-economice, a procedurilor de licitatie, a lucrarilor de investitii si a tehnicii de finantare-decontare;

c)     pentru investitiile finantate partial prin imprumuturi bancare, documen-tatia tehnico-economica este impusa prin reglementari specifice elabora-te de bancile comerciale;

d)     pentru investitiile autonome sau private nu opereaza, in mod direct, reglementari imperative, cu privire la necesitatea si continutul cadru al documentatiei tehnico-economice.

Durata etapei de realizare a proiectului prezinta interes deosebit din punct de vedere al marimi sale, al consumului de resurse si nu in ultimul rand, al corela-rii si coordonarii lucrarilor. De aceea, nu trebuie privita ca simpla insumare a duratelor activitatilor ce concura la implementarea proiectului, care se desfasoara succesiv sau simultan.

Durata de executie se studiaza cu ajutorul modelelor matematice specifice teoriei grafurilor sau cu ajutorul graficului Gantt. Aceste modele sunt de un real folos pentru conducerea operativa a lucrarilor de proiectare si executie.

Cele doua etape prezentate au multe puncte comune si sunt dificil de departajat in practica. Obiectivul lor comun este de a se crea premisele necesare realizarii scopului urmarit prin realizarea proiectului. Curba care caracterizeaza din punct de vedere economic ciclul de viata economica a proiectului este curba de evolutie a cash flow-ului.

In procesul de realizare a proiectului, ansamblul constructiilor, instalatiilor, amenajarilor de teren pe amplasamentul ales, este numit generic 'obiectiv de investitii'. In functie de amploarea si complexitatea proiectului, si din nevoia de a se asigura o buna corelare si coordonare a activitatilor pe santier, obiecti-vul se poate imparti in 'obiecte de investitii'.

Un obiect de investitii este un element structural al obiectivului, bine definit si delimitat spatial si functional (atelier, sectie, depozit), care poate sa-si indeplineasca functiunile pentru care a fost creat in mod autonom, daca i se asigura utilitatile necesare; energie, apa, combustibil.

Etapa de exploatare sau 'durata de viata utila', este perioada in care se

obtin, esalonat, rezultatele utile scontate. Durata de viata utila a proiectului nu trebuie sa fie confundata cu durata de amortizare contabila a investitiei. Inves-titia este subiect al procesului de amortizare, prin depreciere care, din punct de vedere contabil, se constata si se evidentiaza prin diminuarea valorii sale in timp. Deci, din punct de vedere contabil, durata de viata a investitiei este acel interval de timp in care imobilizarile se amortizeaza complet si de regula este stabilit prin acte normative. Astfel, in cazul amortizarii liniare, cladirile se amortizeaza in 20-25 ani, echipamentele de lucru, utilajele in 10-15 ani, mate-rialul rulant in 5 ani.

Durata de viata utila (perioada de exploatare/functionare) a proiectului se stabileste analizand marimea urmatoarelor durate ce caracterizeaza un sistem tehnic:

a) durata fizica a activelor imobilizate (echipamente, cladiri) - care se poate determina relativ exact, pe baza caracteristicilor tehnico-constructive si se ex-prima in timp de functionare (ore, ani). Prin modele adecvate, luandu-se in considerare cheltuielile de intretinere si reparatii si valoarea reziduala (de re-vanzare), se poate stabili o marime optima a acestei durate.

b) durata de viata tehnologica este determinata de ritmul schimbarilor tehnologice in domeniul respectiv de activitate. Marimea sa exprima intervalul de timp dintre momentul punerii in functiune a echipamentelor / tehnologiei si momentul estimat al aparitiei pe piata a unui nou echipament / tehnologie cu aceleasi caracteristici functionale dar cu performante tehnice superioare.

c) durata de viata a produsului este perioada de succes comercial a produsului fabricat sau perioada de exploatare economica. Aceasta perioada este importanta, mai ales in cazul proiectelor specifice pe produs (cariere, exploatari forestiere, miniere s.a.) unde instalatiile nu pot fi reconvertite la disparitia produsului pentru care s-a realizat proiectul.

Cea mai scurta dintre aceste durate se considera durata de viata utila a proiec-tului, de obicei in procesul de evaluare economica se opereaza cu durate de operare economica de 5 - 10 ani.

Intr-o abordare tehnicista/gestionara ciclul de viata al proiectului este cuprins intre momentul aparitiei ideii de proiect si momentul transferului in exploatare si desfiintarea echipei de proiect.

Terminarea executiei si trecerea la etapa de exploatare constituie un moment important in viata proiectului. Atunci are loc transferul de proprietate si de riscuri intre executant/furnizor si beneficiarul, viitorul proprietar. Pentru depa-sirea acestui moment important se desfasoara o serie de lucrari pregatitoare (cu precadere in cadrul sistemelor tehnice complexe) cum ar fi: probe mecanice, rodajul mecanic in gol si in sarcina, probe de performanta tehnologica, receptia lucrarilor de constructii-montaj, a punerii in functiune si respectiv a bunei functionari a echipamentelor si instalatiilor.

Finalizarea proiectului este o notiune importanta pentru ca atunci se face trecerea de la faza de investitie la faza de exploatare, deci de rambursare a

datoriilor. Literatura de specialitate defineste mai multe momente de terminare:

a) Terminarea din punct de vedere fizic a instalatiilor respectiv, finalizarea constructiei diferitelor elementelor structurale ale unei unitati de productie inclusiv montajul echipamentelor si instalatiilor de lucru si deci finalizarea contractelor specifice.

b) Finalizarea tehnica este declarata cand ansamblul realizat functioneaza si reprezinta momentul la care: toate instalatiile proiectului sunt terminate conform criteriilor impuse prin contractul de constructie, lucrarile efectuate sunt acceptate de beneficiarul proiectului/proprietarul, au fost obtinute toate autorizatiile si permisele de functionare, testele tehnice facute de experti au fost trecute cu succes, expertul emite catre finantator certificatul care atesta ca toate conditiile de constructie, definite mai inainte, sunt realizate, finantatorul accepta certificatul primit de la inginerul independent.

c) Finalizarea din punct de vedere financiar nu poate fi declarata decat dupa finalizarea tehnica.

Din punct de vedere gestionar, in opozitie cu activitatile de tip operatie, proiectele prezinta doua trasaturi specifice importante pentru seful de proiect:

ireversibilitatea deciziilor de gestiune care impune o atenta documentare si analiza antefactum pentru a se detecta toate consecintele actiunilor ce decurg din deciziile luate si de a lua toate masurile de prevenire, in mod special prin reducerea intervalului de timp intre decizie si actiune;

risc sporit datorita faptului ca proiectul este gestionat de regula intr-un mediu ostil cu factori exogeni de influenta nu intotdeauna bine cunoscuti.

De aceea este important ca seful de proiect sa stabileasca o corelatie intre nive-lul de cunostinte despre proiect si stadiul realizarii sale. Pentru acestia proiec-tul apare ca o interdependenta intre doua procese:

un proces de explorare, de achizitie de informatii necesare reducerii incertitudini;

un proces de actiune, de decizie care reduce gradul de libertate interventie asupra proiectului.

Fazele unui proiect de investitii

Definitia data de specialistii Bancii Mondiale pentru un proiect productiv generator de bunuri si/sau servicii considerata cea mai completa arata ca'proiectul este un ansamblu optimal de actiuni cu caracter de investitii, bazat pe o planificare sectoriala, globala si coerenta, gratie caruia, o combinatie definita de resurse materiale, umane genereaza o dezvoltare economica si sociala de o valoare determinata'.

Elaborarea si implementarea oricarui proiect este un proces ciclic format din faze cu o succesiune si etapizare logic prestabilite, care interconditioneaza

reciproc. In linii mari, ciclul de viata al unui proiect are trei mari subcicluri: preinvestitional, investitional si operational.

Schema generala de analiza a ciclului de viata (se refera la elementele necorporale/intelectuale), cuprinde 6 (sase) faze, a caror dezvoltare pe etape, depinde de anvergura si/sau importanta proiectului. Desi nu difera mult de schema folosita de expertii Bancii Mondiale, alti specialisti introduc o noua faza care modifica formal structura dar continutul analizei ramane in ultima instanta acelasi:

1) Identificarea (ideii) proiectului;

2) Pregatirea proiectului;

3) Evaluarea proiectului;

4) Decizia asupra proiectului;

5) Realizarea proiectului;

6) Functionarea si controlul functionarii proiectului.

sau:

Elaborarea proiectului;

Evaluarea economica (pregatirea deciziei);

Decizia de alegere;

Realizarea (proiectului) echipamentelor;

Functionarea proiectului;

Lichidarea.

Diferenta consta in gruparea primelor doua faze preinvestitionale 'identificarea ideii' si 'pregatirea proiectului' intr-o singura faza pregatitoare 'elaborarea proiectului' si introducerea 'lichidarii' (decizie de dezinvestire sau de continuare a exploatarii) ca faza distincta importanta in existenta proiectului (aceasta poate fi tratata si ca etapa finala a perioadei de explotare/functionare a proiectului).

Elaborarea proiectului

Este faza prinvestitionala, de conceptie a proiectului a carei rezolvare poate fi dezvoltata in trei etape:

Identificarea ideii de proiect;

Elaborarea schitei de proiect (studiu de prefezabilitate);

Elaborarea studiului de fezabilitate a proiectului.

Dezvoltarea acestor etape se concretizeaza in diverse documente si dosare fiind dependenta de tipul proiectului, agentul promotor care are responsabilitatea realizarii lor. Promotorul ideii de proiect poate fi: un agent economic privat, o entitate publica locala sau centrala, o organizatie nonguvernamentala sau o organizatie internationala. Concluziile acestei faze exprima punctul de vedere si exigentele initiatorului proiectului.

Identificarea ideii de proiect - cauta raspunsurile la intrebari de genul: ce trebuie facut?; pentru ce trebuie sa se faca?

Ideea de proiect porneste de la dorinta de a satisface o cerere curenta sau

de perspectiva, sau de a exploata o oportunitate. Caracterul limitat al resurselor, restrictiile de disponibilitate nu permit a se satisface toate dorintele in orice conditii. De aceea, este nevoie de a alege acele proiecte care prezinta garantia sansei de succes, nu vor genera efecte nedorite si nu in ultimul rand, satisfac nevoile cele mai acute. Pentru inceput, o idee de proiect este considerata viabila daca se dezvolta intr-un domeniu strategic prioritar in plan teritorial sau departamental, este fezabila din punct de vedere tehnic si este agreata de organe ale administratiei publice centrale sau locale.

Fundamentarea idei de proiect se bazeaza si pe analiza informatiilor privind: interesul economic al promotorului, caracterizarea mediului contextual, al proiectului, locul si rolul proiectului in strategia generala a frmei initiatoare, facilitatile de realizare, riscurile inerente proiectului. In fisa de intentii (a ideii de proiect) se vor prezenta concluziile fiecarei analize si calificativele obtinute astfel: foarte favorabile, favorabile, fara relevanta, efect negativ. Vor fi definite problemele si studiile ce vor fi urmarite in fazele ulterioare de analiza:

a) Date cu caracter general:

identificarea promotorului ideii;

definirea actiunilor ce trebuie dezvoltate;

localizarea administrativ - geografica cu motivarea oportunitatii si criteriilor de alegere;

referinte la eventualele obiective strategice sectoriale sau regionale in care se incadreaza ideea propusa.

b) Analiza situatiei existente referitoare la:

nevoie locala nesatisfacuta sau insuficient acoperita, daca exista un agent prestator local sau zonal (distanta parcursa de beneficiar);

o oportunitate locala neexpoatata sau partial exploatata, gradul de utilizare, motivele de subutilizare;

existenta unor surse de mijloace locale mobilizabile in cadrul proiectului.

c) Descrierea ideii de proiect:

rezultate asteptate;

lucrari si sarcini ce trebuie intreprinse (studii, echipamente, furnituri, manopera);

responsabilitati pentru partea de studii, de realizare, de control de finantare.

d) Consecinte financiare:

costul lucrarilor de implementare (studii, infrastructura echipamente, furnituri, manopera);

modalitati de finantare: surse proprii, subventii, imprumuturi tabloul cheltuielilor de functionare, de personal, intretinere, dobanzi, rate la credite;

e) Informatii privind executia:

esalonare lucrari;

esalonarea creditelor si a rambursarilor;

esalonarea cheltuielilor curente.

Formularea proiectului este ceea ce se cheama "pipe-line-ul" proiectului. Ea se poate defini ca 'toate activitatile necesare aducerii proiectului in stadiu de a fi recunoscut ca realizabil din mai multe puncte de vedere: tehnic, economic, comercial, financiar, institutional, si creeaza premisele de a-l evalua"[8]. Pregatirea se poate face in doua trepte:

selectia preliminara finalizata prin 'studiu de prefezabilitate';

formularea proiectului incheiata prin 'studiul de fezabilitate'.

Daca studiul de oportunitate este complet, bine articulat si fundamentat se poate renunta la elaborarea studiului de prefezabilitate. Concomitent cu elaborarea acestor documente, la cererea promotorului de proiect se pot realiza si studii auxiliare (functionale) ce vor servi procesului de fundamentare a proiectului prin care se rezolva punctual probleme specifice cum ar fi: amplasament, marimea capacitatii de productie, alegerea echipamentelor tehnologice, teste de laborator / statii pilot, etc.

Studiul de prefezabilitate se executa tot de promotorul ideii de proiect si reda conceptia generala a proiectului din punct de vedere tehnic, evaluarea sumara a mijloacelor de aplicare. Pe baza sa se poate defini modul cum se inscrie proiectul intr-un program sectorial si se poate incepe identificarea posibilelor surse de finantare.

Studiul de fezabilitate este documentatia tehnico-economica de fundamentare complexa a deciziei de investitie, bazata la randul ei pe o analiza competenta a problemelor de care depinde evolutia viitoare a proiectului. Fiind nevoie de mult profesionalism, de cele mai multe ori realizarea studiului de fezabilitate este incredintata birourilor specializate de consultanta. Studiul de fezabilitate dezvolta si detaliaza analizele sumare din documentele anterioare. In acest stadiu se fac delimitari nete intre variante de proiect, se evalueaza caracteristicile tehnice ale activitatilor, se stabilesc mijloacele, resursele, se estimeaza costurile lucrarilor, se estimeaza rezultatele economice si financiare.

Un studiu de fezabilitate are urmatoarea structura:

Date si informatii din studiile sectoriale si/sau operationale suport;

Generalitati (subdosar administrativ si cel de studii de piata/nevoi) care cuprinde informatii cu privire la: fundamentarea amplasamentului, date privind situatia existenta, analiza cererii sau nevoilor, descrierea detaliata a rezultatului procesului (scop, obiective, data punerii in functiune), responsabilitati privind elaborarea documentatiilor tehnice de proiect ce preced executia (proiect de executie, dosar de licitatii, formarea personalului gestiunea proiectului).

Descrierea proiectului (subdosarul tehnic) cuprinde o descriere detaliata a variantelor retinute, specificatiile tehnice de proiect (caracteristici tehnice si variante daca nu s-a facut alegerea in etapa anterioara, devize);

strategia de implementare calendarul executiei (durata studiilor operationale, de elaborare a dosarului, termenul de luare a deciziei privind finantarea, termenele pentru indeplinirea formalitatilor de reglementare), masuri supletive, recapitulatie asupra mijloacelor necesare;

Implicatiile financiare (subdosarul financiar) cuprinde mijloacele financiare necesare (scadentarul privind transele de credit, contributia celorlalte surse, rambursari dobanzi), masuri de aplicare (facilitati de natura fiscala: statut fiscal privilegiat, facilitati vamale montajul financiar), rezultate financiare estimate. Esential pentru dosarul financiar este constructia tabloului de flux de trezorerie (cash flow) pentru proiecte industriale si impactul proiectului asupra veniturilor si cheltuielilor administratiei publice pentru proiectele publice.

Implicatiile economice si sociale (subdosar economic si social) releva impactul proiectului asupra mediului economic si social.

Avize si acorduri reglementate de legislatia in vigoare ca de exemplu:

avizul ordonatorului principal de credit;

certificatul de urbanism referitoare la incadrarea amplasamentului in planul urbanistic al localitatii si regimul juridic al terenului;

avizele privind asigurarea cu utilitati;

aviz privind consumul de combustibil;

aviz privind protectia mediului;

alte avize de specialitate prevazute de lege.

Studiul de fezabilitate cuprinde desene, schite referitoare la: planul de amplasament, planul general, planuri si sectiuni de arhitectura pe obiecte de constructie.

Sansele de succes ale unui proiect depind in foarte mare masura de profesionalismul cu care este depasita faza de elaborare. In faza preinvestitionala de pregatire a proiectului, analiza are un caracter complex interdisciplinar, specialistii fiind de acord cu analiza proiectului din punct de vedere: tehnic, institutional, social, comercial, economic, financiar.

a) Analiza din punct de vedere tehnic stabileste fezabilitatea solutiilor constructive, tehnice si tehnologice adoptate in cadrul proiectului. De aceea estimarile si avizele trebuie sa fie facute de oameni cu competenta in domeniul respectiv. Principalele probleme ce trebuiesc studiate de tehnicieni se refera la marimea capacitatii de prelucrare/productie, tehnologii de fabricatie, resursele necesare realizarii proiectului, amplasament, sisteme de programare si urmarire a executiei.

Stabilirea marimii capacitatii de productie depinde de factori economici de eficienta utilizarii resurelor, de randamentul utilajelor, de dimensiunea pietei produselor.

Problema debuseelor este importanta pentru a evita risipa, stocurile fara miscare. Exista tentatia de supradimensionare, din dorinta de a beneficia de economii, dar ea poate fi costisitoare, daca in cel mai scurt timp surplusul de capacitate nu isi are acoperire in cerere.

Alegerea tehnologiei de fabricatie - este de preferat o tehnologie indigenizata, adica adaptata cel mai bine la specificul locului. Nu sunt indicate tehnologii ce risca uzura morala rapida, dar nici tehnologii de varf din tari dezvoltate care aplicate fara discernamant in contextul zonei sa fie ineficiente.

Tehnicienii trebuie sa se asigure ca, odata inceputa etapa de implementare a proiectului nu exista impedimente de accesibilitate si/sau disponibilitate a resurselor necesare; materiale, umane, tehnice. Se va studia ipoteza folosirii acelor resurse care se pot asigura cantitativ, calitativ si la timp pentru darea in exploatare a proiectului.

Amplasamentul are doua acceptiuni; localizare regionala si microlocalizare. In acest caz specialistii trebuie sa intocmeasca graficul lucrarilor de executie, devizul estimativ, eventualele riscuri si masuri de preintampinare. Foarte important este ca, in urma acestor analize pot lua nastere variante de proiect care largesc aria campului decizional.

b) Din punct de vedere institutional trebuie studiate doua aspecte importante:

probleme administrative care se refera la structura organizationala a proprietarului de proiect: organigrame, responsabilitati etc. Daca proiectul se face in sectorul public se va solicita un anumit grad de autonomie in administrarea afacerii, fara ingerinte de ordin politic si fara inerentele rigiditati si accente de birocratie, atat de specifice administratiilor publice;

probleme gestionare care trebuie sa releve daca exista cadre competente sa conduca executia si exploatarea proiectului, forta de munca locala apta, din punct de vedere al pregatirii tehnologice sa asigure exploatarea. In general, cand este vorba de proiecte de transfer tehnologic spre tari sau zone subdezvoltate nu exista astfel de oportunitati si ca atare se impune organizarea unui program de pregatire - formare a personalului autohton ce se va desfasura in paralel cu implementarea.

c) Din punct de vedere social sunt studiate incidentele proiectului asupra colectivitatilor locale, cu deosebire probleme privind: ocuparea fortei de munca, cresterea veniturilor populatiei ca urmare a repartizarii veniturilor proiectului, calitatea vietii. La fel de importante sunt si concluziile de ordin ecologic referitoare la impactul asupra mediului piesagistic al zonei, asupra calitatii factorilor de mediu.

d) Din punct de vedere comercial este studiata piata produsului sau serviciului ce se va realiza, eficacitatea canalelor de distributie, asigurarea materiala si cu personal de executie a proiectului.

e) Din punct de vedere economic se va pune in evidenta contributia proiectului la dezvoltarea economica de ansamblu a statului sau a zonei 'gazda'. Sunt analizate incidentele proiectului asupra problemelor economice globale ale colectivitatii locale, daca se justifica eforturile investitionale pentru realizarea acestui proiect 'aici si acum'. Toate aceste aspecte sunt studiate pe baza criteriilor de eficienta economica de tip 'cost-beneficiu'.

f) Din punct de vedere financiar analiza este facuta pe doua directii:

Analiza surselor de finantare a proiectului. Din prudenta, bancile nu finanteaza integral un proiect, montajul financiar fiind rodul unei combinatii de surse. De pilda: BIRD acopera de obicei, doar 10 - 20% din nevoile de finantare ale unui proiect si prin exceptie, in anumite conditii, poate asigura pana la 70 - 80 % din nevoi pe directii bine stabilite. Deci, proprietarul proiectului trebuie sa se ocupe de acoperirea diferentei de resurse, fie din surse proprii, fie din alte surse straine. Insa el trebuie sa prezinte Bancii un plan de finantare foarte concret prin care sa faca dovada ca este capabil sa asigure fondurile necesare implementarii proiectului. Daca acesta este in dificultate cu privire la sursele de constituire, specialistii Bancii pot sugera masuri speciale de natura fiscala si/sau financiara.

Analiza capacitatii de rambursare a imprumuturilor contractate pentru realizarea proiectului se face pe baza previziunii bilantului contabil si a contului de profit si pierdere. Rata de rentabilitate interna (RIR) este un indicator important ce determina decizia privind viitorul proiectului. De regula bancile finantatoare impun o anumita limita minim admisibila a acestui indicator atunci cand sunt solicitate pentru a credita un proiect de afaceri.

Pe baza concluziilor derivate din studiul de fezabilitate factorii de decizie se pronunta asupra proiectului: abandonarea, continuarea sau reevaluarea prin luarea in considerare a altor ipoteze sau variante de proiect.

3. Evaluarea proiectului

Evaluarea este o procedura, de obicei standardizata, de tratare a informatiilor tehnice, economice si financiare referitoare la proiect, in contextul mediului sau economic, in urma careia, pe baza unui sistem prestabilit de criterii, este recomandat pentru selectie, modificare sau respingere. Evaluarea sumara este specifica fazei incipiente a vietii proiectului, iar evaluarea finala se realizeaza numai pe baza datelor finale furnizate la terminarea formularii proiectului in studiul de fezabilitate. Deci, evaluarea are un caracter continuu realizandu-se in diferite momente ale ciclul vietii proiectului astfel:

la finalul fiecarei faze a ciclului de viata al proiectului pentru a hotari daca se continua sau nu proiectul;

dupa fiecare etapa semnificativa in cadrul fazelor pentru a permite luarea deciziilor tactice in derularea proiectului. Evaluarea periodica, (trimestriala, semestriala, anuala etc.) este regasita in fazele de gestiune si management, mai ales in segmentele de planificare, programare, motivare, urmarire si control;

la finalul redactarii proiectului, inainte de a incepe executia investitiei proiectului (evaluarea ex-ante);

la finalul executiei/implementarii proiectului (evaluare la jumatatea drumului 'mid-term evaluation');

in faza operationala pentru a vedea cum se indeplinesc prevederile (evaluarea on-going).

Evaluarile care se realizeaza in primele faze au un grad de risc ridicat pentru ca se bazeaza pe ipoteze sau pe informatii viitoare, in timp ce la evaluarea rezultatelor finale (ex-post), riscul este mai redus pentru ca se bazeaza pe fapte istorice privind proiectarea. Dar, pentru ca rezultatele diferitelor evaluari sa fie coerente si sa permita comparatii, este necesar sa se dispuna de doua instrumente de lucru

1) Sistemul de criterii de valorificare si prioritati (Value System) care trebuie sa fie stabil, sa se mentina sau sa prezinte variatii minime;

2) Metodologia de evaluare sa fie aceiasi indiferent de moment.

Este important de mentionat ca, rezultatele unei evaluari si, prin urmare, eficienta unui proiect, depind in mare parte de calitatea fazelor de formularea si de pregatire proiectului. Indiferent de palierul de la care se face judecata procesul de evaluare trebuie sa parcurga urmatorii pasi:

Identificarea cantitatii, calitatii si disponibilitatii factorilor de productie fizici si a rezultatelor scontate;

Acordarea unor preturi, tarife adecvate fiecarui parametru astfel incat sa fie posibila exprimarea sa valorica;

Comensurarea eforturilor si efectelor astfel incat sa fie posibila compararea cu proiecte/variante alternative;

Analiza calitativa a rezultatelor laturii cantitative si stabilirea unor concluzii pertinente, intr-un sistem de criterii prestabilit, care sa permita o decizie cat mai conforma cu obiectivele urmarite.

Evaluarea proiectului este o faza care, de obicei, se executa de specialisti din firme specializate sau ai finantatorului si are trei componente esentiale ce trebuie derulate indiferent de situatia fazelor anterioare:

evaluarea financiara - examinarea profitabilitatii proiectului din punct de vedere al agentului promotor (beneficiarul/proprietarul proiectului);

evaluarea economica - examinarea rentabilitatii proiectului din punct de vedere al colectivitatii locale;

evaluarea riscului si incertitudinii.

In general, evaluarea unui proiect se realizeaza utilizand mai multe criterii. Astfel, daca se urmareste cresterea profitului firmei, criteriul principal de evaluare va fi cel financiar iar daca se urmaresc de exemplu alte obiective cum ar fi eficienta economica in ansamblul zonal sau distributia teritoriala a venitului se vor utiliza criterii de natura economica, respectiv criterii subordonate sferei sociale.

Tehnica ce introduce variabilele de mediu in luarea deciziilor este evaluarea impactului de mediu. Este vorba despre o tehnica generalizata in toate tarile industrializate pentru a proteja degradarea continua a mediului, fiind recomandata de organisme internationale de notorietate si, in special, de Uniunea Europeana. Din 1985 evaluarea impactului ambiental (EIA) este reglementata printr-o regula specifica (Directiva 337/85 CEE) recunoscuta ca fiind instrumentul cel mai adecvat pentru prezervarea resurselor naturale si pentru apararea mediului.

Indiferent de criteriile folosite in evaluarea lor, proiectele trebuie judecate dintr-o perspectiva multipla, astfel ca intotdeauna sa se realizeze o evaluare multicriteriala adecvata.

Promotorul sau impresarul (sponsorul) vor fi cei care vor stabili ierarhia prioritatilor punand accent pe unul sau altul dintre criteriile: financiar, economic, social, ambiental - in functie de obiectivul sau obiectivele urmarite. In unele cazuri, si mai ales in proiectele publice, se intampla ca, ierarhia criteriilor din faza de formulare a proiectului sa difere fata de cea stabilita de promotor.

In esenta procesul de evaluare se desfasoara in patru pasi:

Identificarea parametrilor, economici, sociali, de mediu etc. in termeni de costuri (investitii exploatare) sau beneficii indiferent de influenta lor, negativa sau pozitiva, ai proiectului. Trebuie sa se identifice resursele utilizate sau consumate precum si efectele aferente (bunurile si serviciile generate), adica avantajele sau inconvenientele proiectului.

Cuantificarea parametrilor inseamna masurare si atribuire de unitati de masura adecvate. Datorita unor elemente de cuantificare dificile se pot obtine astfel informatii economice incomplete. Pentru o riguroasa evaluare, este important sa se faca un efort in cuantificarea efectelor si o tratare atenta a informatiilor.

Analiza cantitativa si calitativa a parametrilor. Efectele proiectului, estimate in termeni de beneficii sau costuri cu ajutorul unui sistem adecvat de preturi care permite exprimarea in unitati monetare comune vor fi supuse unei analize corelationale, cantitative si calitative. Daca evaluarea financiara nu prezinta probleme tehnice deosebite, pentru ca se folosesc preturile pietei, in analiza economica, analistul se confrunta frecvent cu probleme de mare complexitate deoarece costurile si beneficiile sociale sau de mediu sunt dificil de exprimat in unitati fizice sau monetare. De aceea, se apeleaza frecvent la analize calitative pe baza unui sistem adecvat de indicatori de mediu si sociali.

La evaluarea din punct de vedere al economiei nationale (analiza economica/ analiza profitabilitatii nationale) este nevoie sa se determine preturile umbra (shadow prices) - care permit valorificarea proiectului.

Comparatia efectelor se va realiza in mod obligatoriu folosind tehnica de actualizare (teoria scontarii). Rata de actualizare (tariful scontului) ne indica ce valoare pierde un bun economic, cand disponibilitatea sa intarzie/se amana cu un an procedeul fiind valid numai daca efectele sau cuantificat si valorificat anterior.

In cazul in care nu este posibila finalizarea cantitativa, va trebui sa se apeleze la alte procedee statistice mai sofisticate de comparatie calitativa (analize multivariabile, tehnici de calificare si grupare). In urma acestor analize expertii intocmesc un raport de evaluare, document care sta la baza continuarii

sau sistarii urmatoarele faze ale proiectului, si in primul rand la declansarea negocierilor pentru incheierea contractelor cu partenerii ce vor contribui la realizarea proiectului. Raportul devine operational, numai in urma analizei sale in cadrul negocierilor dintre expertii Bancii si cei ai promotorului proiectului (cel care solicita creditul).

3.3. Decizia asupra proiectului

Pe baza informatiilor oferite de documentele intocmite in fazele anterioare factorul cu putere de decizie, managerul firmei, o entitate publica, va formula decizia privind viitorul proiectului studiat. In esenta opinia sa poate sa conduca la una din concluziile:

Proiectul este insuficient fundamentat, eficienta sa nu este clar conturata si ca urmare se impune refacerea, totala sau partiala, a studiilor tehnice a analizelor economico-financiare. Eventual se recomanda includerea in studiu si a altor variante de proiect.

Abandonarea proiectului, implementarea sa fiind fie prematura, sau eficienta sa nu justifica cheltuielile de investitii, folosirea resurselor rare in oameni, materiale sau capital.

Constatarea ca una din variantele de proiect prezentate este fezabila din toate punctele de vedere si surclaseaza celelalte variante. Aceasta va fi varianta care va fi implementata, fiind supusa in continuare rigorilor parcursului fazelor ulterioare.

3.4. Implementarea proiectului

Decizia de realizare a proiectului declanseaza simultan doua directii de operatii: de finantare, si de realizare propriu-zisa a proiectului - realizarea fizica a lucrarilor conform unui program calendaristic.

In aceasta faza are loc angajarea celui mai mare volum de resurse investitionale si actioneaza acei actori care au atributii si competente de executie. Are urmatoarele etape:

a. Elaborarea documentatiei tehnico-economice detaliate in care, printr-un studiu detaliat al problemelor de ordin tehnic, se stabilesc tehnologiile de lucru, se alege amplasamentul, se elaboreaza graficele de executie a diferitelor activitati. Documentatia tehnica de proiect poate fi definita ca "ansamblu de piese scrise si desenate prin care ideea de proiect este adusa la stadiul de a fi transpusa in practica".

b. Negocierea si incheierea contractelor cu diverse parti ce concura la executia proiectului: finantatori (in cazul finantarii din surse externe), antreprenori - furnizori de echipamente, utilitati, materiale, alti prestatori de servicii. Aceasta etapa se poate intinde pe parcursul intregii faze de implementare - cu exceptia proiectelor 'la cheie'.

Negocierea si semnarea contractelor pentru obtinerea unui imprumut de la Banca Mondiala este etapa cea mai complexa a proiectului. Acordarea imprumutului necesita proceduri preliminare materializate printr-un set de documente:

solicitarea de imprumut bazata pe un studiu de fezabilitate este intocmita de Guvernul tarii solicitatoare si inaintata bordului Bancii;

raportul expertilor;

negocierea acordului de imprumut (loan agreement) facuta de echipe de specialisti ai Bancii si ai solicitantului de imprumut;

adoptarea si semnarea acordului de imprumut de catre Parlamentul tarii respective.

Odata incheiate aceste proceduri se intocmeste graficul de executie cu jaloane obligatorii cum ar fi: proiectare de detaliu, elaborarea caietelor de sarcini, organizarea licitatiilor cerute de proiect.

Licitatiile organizate pentru aprovizionarea proiectului cu resurse si echipamente se inscriu de regula in trei tipuri:

Licitatii tip ICB (International Competitive Bidding) unde, prin anunturi in presa internationala, sunt invitati toti potentialii furnizori eligibili (pentru proiecte cu finantare BIRD sunt eligibili numai cei din tarile membre BIRD si Elvetia);

Licitatii tip NCB (National Competitive Bidding) unde sunt invitate, prin anunturi in presa nationala, numai firme din tara organizatoare;

Licitatii tip LIB (Limited International Bidding) care se fac numai pentru servicii strict specializate: cosultanta, audit, echipamente speciale. Sunt lansate invitatii speciale numai pentru anumite firme specializate care sunt agreate de Banca.

c. Executia propiu-zisa a proiectului este faza cea mai importanta din punct de vedere al mobilizarii resurselor investitionale, al coordonarii si conlucrarii activitatii pe santier.

d. Concomitent, in cazuri bine precizate se poate desfasura etapa de - pregatire si formare a personalului local de exploatare si/sau de gestiune a exploatarii proiectului.

e. Punerea in functiune este o etapa cu pregnant caracter tehnic si de cum este derulata depinde foarte mult eficienta in exploatare a proiectului. Daca este depasita inseamna ca proiectul a fost bine conceput, planificat si executat.

3.5. Exploatarea si controlul

Este faza in care se confirma sau se infirma asteptarile promotorilor proiectului dar si celorlalte persoane interesate: actionari, finantatori.

Referitor la aceasta etapa inca din studiul de fezabilitate trebuie sa se

faca analiza de impact, organizatie - mediu economic pe trei coordonate:

definirea misiunii agentului economic (organizatiei) - ce va face, pentru cine face si in ce scop;

evaluarea agentului economic - structura si capabilitate;

evaluarea mediului economic de afaceri: oportunitati si amenintari (analiza SWOT) in urma careia se poate ajunge la una din urmatoarele concluzii:

organizatie lipsita de sanse; birocratic-stagnanta;

organizatie cu sanse de succes; adaptabila.

Finantatorul, la randul sau este interesat sa sustina financiar proiectul daca este convins de capacitatea sa de a genera un nivel de venituri care-i vor permite rambursarea tuturor obligatiilor financiare: rate de rambursare, dobanzi, comisioane. De aceea finantatorul este indreptatit sa urmareasca indeaproape derularea tuturor fazelor ciclului de viata a proiectului. In general controlul sau se desfasoara pe intervalul dintre momentul intrarii in vigoare a acordului de imprumut si cel al stingerii obligatiilor intre cele doua parti.

In practica Bancii Mondiale controlul deriva din nevoia de a fi informata operativ cu privire la evolutia proiectului. Se pot identifica trei etape specifice de control:

a) Perioada de aproximativ trei luni cuprinsa intre semnare acordului de imprumut si momentul intrarii sale in vigoare, perioada cand, beneficiarul de credit trebuie sa rezolve unele probleme subsidiare. Daca expertii bancii constata ca beneficiarul este in dificultate, au obligatia de a acorda sprijin calificat pentru ca aceste sarcini sa fie indeplinite de beneficiar. Banca poate abroga contractul in mod unilateral, daca are convingerea ca beneficiarul fara a fi in dificultate nu isi indeplineste sarcinile asumate.

b) Perioada de executie cand se urmareste daca se respecta destinatia fondurilor primite de beneficiar, precum si concordanta intre realitatea scriptica si cea faptica.

c) Perioada de amortizare a creditului care incepe, odata cu punerea in functie (cu sau fara perioada de gratie) si pana la stingerea obligatiilor fata de banca.

La incheierea acestei etape de control expertii bancii fac o evaluare retrospectiva cu scopul de a obtine informatii utile (actionand conform regulii incercare - eroare) care sa serveasca la perfectionarea actiunilor viitoare.

Modalitatile de control sunt: pe baza de rapoarte periodice din partea beneficiarului de credit - complet ineficienta in conditiile amplificarii si diversificarii actiunilor finantate sau prin control direct de catre expertii Bancii - cel mai eficient dar costisitor; in sistem combinat, cel mai utilizat - rapoarte periodice si control direct.

Principalele documente ce stau la baza realizarii proiectelor de investitii

Studiul de fezabilitate

Elaborarea studiilor de fezabilitate este o actiune hotaratoare in viata unui proiect deoarece acestea sunt documente ce cuprind analiza complexa a conditiilor in care proiectul va deveni operational, se estimeaza sansele sale de succes din punct de vedere tehnic, economic, financiar, organizational, social. Studiul se elaboreaza pe baza de ipoteze si concluzii emise in studii suport sau extrase din baza de date disponibila si se incheie cu propuneri de strategii sau alternative de lucru, cu estimarea parametrilor de efect si de efort si a eficientei proiectului. Analiza de risc si incertitudine constituie componenta indispensabila in structura studiului de fezabilitate, mai ales la proiecte cu ciclu lung de viata.

In situatii complexe studiul de fezabilitate poate fi precedat de unul de prefezabilitate care printr-o analiza preliminara restrange campul de aplicatie al studiului propriu-zis.

Modul de abordare a problemelor tratate in structura studiului depinde de scopul fiecarui proiect si in acest context studiile de fezabilitate se elaboreaza pentru:

proiecte privind realizarea de noi unitati de productie bunuri sau prestari de servicii, se refera la o activitate preponderent noua si de aceea rata mortalitatii lor este crescuta;

proiecte de dezvoltare a firmelor existente care au deja un profil profesional, o piata de desfacere, un sistem de relatii de aprovizionare functional;

proiecte de privatizare a unei societati comerciale sau uneori elemente structurale ale sale, de obicei cele care inregistreaza pierderi;

proiecte de restructurare a firmelor, departamentelor nerentabile sau fara perspectiva unde concluziile trebuie sa fie transante mergandu-se pana la propunerea de divizare sau lichidare.

Continutul studiilor este influentat si de domeniul de activitate caruia ii apartine proiectul; industrie, agricultura, servicii, explorari geologice, s.a. Indiferent de domeniu insa, orice studiu trebuie sa fie subordonat unor criterii de eficienta si eficacitate concretizate prin:

economie de mijloace si resurse cu consecinte favorabile in planul eficientei;

ameliorarea performantelor, a calitatii produselor si serviciilor, cresterea productivitatii muncii, reducerea costurilor cu efect asupra situatiei financiare;

conturarea liniilor strategice de urmat pe durata ciclului de viata a proiectului, cu evaluarea fluxurilor principalilor parametrilor economici. Studiile de fezabilitate sunt instrumente de analiza si fundamentare care servesc la pregatirea deciziei cu privire la soarta proiectelor de investitii.

Prin elaborarea lor se urmareste relansarea si restructurarea activitatii firmei prin masuri de modernizare si retehnologizare, schimbarea si innoirea gamei de produse/servicii ce fac obiectul activitatii profesionale, schimbari de mentalitati si conceptii in plan managerial al strategiei de marketing.

In majoritatea cazurilor, atingerea acestor obiective este imposibila fara alocarea de resurse investitionale; materiale, financiare, intelectuale, dezvoltarea sistemelor informatice, valorificarea rezultatelor cercetarilor stiintifice proprii sau achizitionate.

Pentru a fi un document util managementului firmei, si un instrument informational complet si concret, util specialistilor, studiul de fezabilitate trebuie sa fie elaborat in urmatoarea structura:

a) Introducere. Este descris, pe scurt, proiectul propus, scopul investitiei, costul total estimat in lei si in valuta, sursele de finantare proprii avute in vedere, subventii, imprumuturi si volumul acestora.

b) Prezentarea agentului economic. Cuprinde informatiile de identificare a firmei (societatii comerciale) promotoare a proiectului. Se vor include informatii de genul: denumirea firmei, adresa, telefon/fax, scurt istoric cu precizarea anului infiintarii si statutul juridic (SRL, SA, asociatie familiala, agricola etc), numarul si data inregistrarii in Registrul Comertului, capitalul social (subscris si varsat), banca si nr. de cont, domeniul de activitate profesionala si alte domenii de activitate, produsele/serviciile aferente activitatii profesionale de baza, segmentul de piata detinut, amplasament si forma de proprietate asupra suprafetelor (concesiune sau proprietate), relatiile cu alti agenti economici din tara si strainatate etc. Informatiile financiare obtinute prin analiza activitatii financiare curente (pe baza situatiilor financiare, stabilirea situatiei financiare, evaluata in conformitate cu indicatorii cheie privind lichiditatea, solvabilitatea, rentabilitatea, profitul etc.

c) Piata produsului vizeaza conturarea cadrului privind dimensiunea si capacitatea actuala si previzionala a pietei produselor/serviciilor, conditiile de piata in termeni de competitivitate si concurenta, costurile de mentinere si/sau dezvoltare a segmentului de piata detinut. In esenta, aceste informatii pot fi grupate astfel:

volumul pietei interne in prezent si viitor, pietele posibile pentru valorificarea produselor din proiect;

informatii despre concurenta - avantaje competitive privind: aprovizionarea, productia, desfacerea, calitatea productiei;

preturile - date privind actualul pret intern si estimari in viitor, estimari privind pretul de export, cu referire la preturile mondiale si preturile specifice pietei;

comercializarea produselor la intern - magazine proprii, unitati comerciale, piata si la export.

d) Proiectul - este partea de engineering in care se definesc, se evalueaza si se motiveaza toate aspectele tehnice incepand de la suprafete, lucrari de geniu civil pana la definirea tehnologiilor si intocmirea listelor cu principalele utilaje si instalatii tehnologice. Partea de geniu civil se refera la descrierea si elaborarea de schite privind conceptia de realizarea a constructiilor de amenajare a incintelor. Structura cadru a capitolului este:

descrierea proiectului

scopul proiectului;

descrierea tehnica a produselor propuse si a procesului de productie;

surse de materii prime existente si posibilitati privind asigurarea acestora in viitor;

consideratii privind mediul inconjurator;

utilitati (energie electrica si termica, combustibili, surse de apa, conditiile de evacuare si tratare a apelor uzate si reziduurilor solide);

aspecte juridice (licente, aprobari, legi);

tehnologia propusa in proiect;

stabilirea la modul general a problemelor tehnice ale proiectului.

implementarea proiectului

posibilitatile agentului economic pentru implementare;

planuri si necesitati (cerinte) privind asistenta tehnica;

modul de realizare sau procurare propus;

program de implementare-realizare, facilitati.

e) Costuri si plan de finantare:

costurile proiectului

rezumarea costului proiectului: estimare, deviz;

date de baza si calculatii privind estimarea costului (date de la furnizori, estimari ale investitorului, constructorului);

necesitatea si estimarea capitalului circulant (prima dotare);

calculul pentru echipamente diverse si neprevazute.

plan de finantare:

plan de finantare pentru valoarea totala a proiectului (surse pe feluri si plati);

programul de efectuare a platilor pentru realizarea proiectului;

conditiile si contributia investitorilor la finantarea costului proiectului;

termeni si conditii de folosire a surselor de finantare.

f) Analiza economico-financiara:

estimari de venituri, costuri de investitii si de productie pe toata durata proiectului, inainte si dupa aplicarea proiectului ('fara' sau 'cu' proiect);

rata interna (financiara) sau de rentabilitate calculata pe baza costului financiar si beneficiului (profitului) obtinut inainte si dupa aplicarea proiectului;

analiza realizarilor estimative, aplicand schimbarile ce pot sa apara (depasirea duratei de realizare a investitiei, nerealizarea veniturilor, depasirea costurilor);

rata de rentabilitate economica, analiza cost-beneficiu si analiza senzitivitatii, in functie de factorii de risc ce pot sa apara (depasirea

duratei de executie, depasirea cheltuielilor, nerealizarea veniturilor);

riscurile de orice fel, riscuri neobisnuite, care pot interveni in derularea proiectului propus si masurile care se iau pentru a elimina sau minimaliza impactul potential al acestora.

g) Concluzii ce decurg din analizele facute dublate de recomandarii privind criteriile de judecata a diverselor ipoteze si variante in functie de specificul domeniului sau al activitatii.

Agentii economici care intocmesc studii de fezabilitate au libertatea de a le adapta continutul si structura la specificul activitatii lor, prin introducerea altor elemente relevante domeniului si indispensabile fundamentari deciziei. In acest context o mare importanta in fundamentarea costului proiectului il constituie devizul in forma sa dezvoltata: pe categorii de lucrari, pe categorii de cheltuieli si devizul general.

Caietul de sarcini

Cu rare exceptii, conectarea diferitilor parteneri la realizarea unui proiect este realizata prin proceduri de licitatii unde, intr-un climat de transparenta, competitivitate si exigenta, este aleasa cea mai calificata oferta de regula cea mai scazuta ca pret de ofertare. Insa, pentru a elabora oferta de servicii, concurentii trebuie sa cunoasca conditiile si contextul in care promotorul de proiect intelege sa se desfasoare activitatea. Conditiile pe care acesta le doreste a le respecta orice castigator de oferte sunt fixate in Caietul de sarcini. Din acest motiv acest document este intalnit frecvent in aproape toate fazele ciclului de viata al proiectului, unde exista caiete de sarcini pentru probe teste, verificari si puneri in functiune, pentru receptia lucrarilor, pentru executia sau urmarirea in timp a constructiilor, pentru furnizorii de echipamente, materiale, si utilaje. Putem vorbi de caiete de sarcini cu caracter general si caiete de sarcini speciale.

Indiferent de obiect sau de caracter caietul de sarcini fixeaza exigentele proprietarului si le face cunoscut viitorilor parteneri (stakeholders) alesi in spirit concurential in conditii de transparenta si competitie prin mecanismele licitatiei.

Daca in circumstante specifice se poate apela la diferite metode de acordare a licitatiei, continutul general al caietului de sarcini pentru licitatiile competitive pentru investitii este general valabil. Caietul de sarcini este, in fapt, instrumentul prin care proprietarul/promotorul sau un agent mandatat cu implementarea solicita de la participanti la licitatie oferte de pret si, dupa evaluare, ofera contractul celei mai joase si prompte oferte si celui mai calificat ofertant, in schimbul unei plati intr-una sau mai multe monede.

Scopul pentru care se intocmeste caietului de sarcini este de a informa potentialii ofertanti cu privire la: conditiile de depunere a ofertelor, criteriile de

evaluare a acestora, conditiile contractuale privind modul de plata, selectarea ofertantului celui mai experimentat si cu capacitatea profesionala de a duce proiectul la bun sfarsit.

Formatul si continutul caietului de sarcini variaza in functie de domeniu, tipul de contract, marimea si natura proiectului, dar continutul cuprinde sa cuprinda urmatoarele aspecte:

a) Instructiuni catre ofertanti;

b) Conditiile generale ale contractului;

c) Conditiile specifice sau speciale ale contractului;

d) Fisa cantitatilor sau a programului derularii elementelor investitiei;

e) Scheme;

f) Forma ofertei si garantiei;

g) Forma contractului si a garantiei de executie.

Proiectul tehnic

Proiectul tehnic este ansamblul de piese scrise si desenate prin care se creeaza o imagine coerenta asupra ansamblului obiectivului si a partilor sale componente, a solutiilor tehnic-constructive si tehnologice, a programului de executie si a volumului de lucrari. Desi este realizat de o entitate de profil el poate fi considerat ca opera comuna a principalilor actori implicati in proiect.

Partile scrise ale proiectului tehnic se refera la:

descrierea generala a ansamblului lucrarilor, a amplasamentului din punct de vedere al conditiilor climatice, geo-seismice, topo si hidrografice, prezentarea organizarii de santier, cai de acces si surse de alimentare cu utilitati, temporare sau definitive, grafice de lucru antemasuratori;

caiete de sarcini generale/speciale pe lucrari sau obiecte de investitii;

liste de lucrari/utilaje si echipamente;

graficul general de realizare;

devizele proiectului.

Partile desenate sunt formate din; planurile generale de amplasament a reperelor de nivelement si planimetrie, de amplasament al obiectelor de constructie, de sistematizare pe verticala, planse ale principaleleor obiecte, elemente de arhitectura; cote dimensiuni, distante finisaje, etc, schite de structura diferentiat pe infra si suprastructura, planse privind instalatii si amplasament utilaje si alte dotari si instalatii tehnologice, dotari cu mobilier si inventar gospodaresc inclusiv echipamente de protectia muncii si siguranta impotriva incendiilor.

Devizele proiectului

Devizele proiectului sunt elemente de calcul si evaluare a costului de realizare a proiectului avand la baza operatiuni de antemasurare si

antecalculatii. In forma lor dezvoltata devizele sunt de trei feluri; deviz pe categorii de lucrari, deviz pe categorii de cheltuieli si devizul general.

Pe baza rezultatelor antemasuratorilor si a preturilor unitare si a tarifelor

se obtine devizul - oferta pe categorii de lucrari defalcat pe: cheltuieli directe (structurate pe materiale, manopera, utilaje), cheltuieli generale si profit.

Centralizarea devizelor pe obiecte conduc la obtinerea devizului pe obiect, iar prin centralizarea acestora se obtine devizul general, care la randul lui este structurat astfel: partea I cuprinde sase capitole cu referire la cheltuielile pentru realizarea obiectivului propriu-zis, partea a II-a care cuprinde valoarea ramasa actualizata a mijloacelor fixe existente ce se include in obiectiv si partea a III-a ce se refera la capitalul de lucru.