Politica de dividend a societatilor
Dividendul este partea din profitul unei societati pe actiuni care revine fiecarui actionar in raport cu actiunile pe care le poseda.
Pentru investitorii de pe piata bursiera, politica de dividend practicata de societati reprezinta un reper important in adoptarea strategiei de investitie. Aceasta capata o importanta mai mare pentru cei cu un apetit de risc mai redus, care isi economisesc disponibilitatile banesti prin piata de capital, ca o alternativa la sistemul bancar.
Societatile comerciale care acorda dividend prezinta interes si pentru ceilalti investitori, cu o inclinatie mai mare fata de risc, ca o sursa de venit suplimentara castigurilor din diferentele de curs.
Politica de dividende este aceea care determina impartirea profiturilor obtinute in plati catre actionari si fonduri retinute pentru a fi reinvestite in afaceri, deci cea care stabileste rata dividendului. Rata dividendului se calculeaza prin raportul procentual dintre suma din profitul net repartizata actionarilor sub forma de dividend si valoarea profitului net.
Pentru managementul societatii se pune problema alegerii intre dividend si autofinantare. Alocarea unei cote mari din profitul net ca si dividend restrange posibilitatile de autofinantare a societatii, ducand la cresterea gradului de indatorare. Pe de alta parte, o societate care practica o politica de dividend caracterizata prin rata mare a dividendului se bucura de aprecierea actiunilor sale in piata, ceea ce are ca efect cresterea posibilitatilor de finantare prin noi emisiuni de actiuni.
Mecanismul acordarii dividendului
Dividendele se acorda o singura data pentru un an fiscal, dupa incheierea acestuia Anul fiscal, in Romania se suprapune anului calendaristic, astfel incat dividendul aferent profitului obtinut de catre companie pentru anul in curs se acorda abia anul viitor.
Putina teorie
La inceputul anilor '60, Metron Miller si Franco Modigliani au elaborat teoria irelevantei dividendului, conform careia politica de dividende nu are efect asupra pretului de piata a actiunilor si nici asupra costului capitalului. Cei doi au argumentat ca valoarea unei firme depinde numai de venitul pe care activele acesteia il genereaza si nu de modul in care acest venit este repartizat intre dividende si fonduri proprii de finantare. Concluzia la care au ajuns ei este ca, in urma acordarii de dividende, societatea este nevoita sa emita capital social suplimentar, pentru finantarea activitatii conform bugetului anterior stabilit. Astfel, cresterea dividendului pe actiune este neutralizata de cresterea numarului de actiuni aflate la detinatori, pretul din piata ramanand neschimbat.
Cei doi teoreticieni si-au bazat argumentele lor pe mai multe conditii caeteris paribus, cum ar fi inexistenta costurilor de emisiune sau de tranzactie, valoarea nula a impozitului pe venit, transparenta totala a informatiilor privind perspectivele firmei, distributia veniturilor nu are nici un efect asupra costului capitalului propriu al firmei s.a.
Teoria lui Miller si Modigliani a fost combatuta de Myron Gordon si John Lintner, care au afirmat ca investitorii sunt mult mai atrasi de plata dividendelor decat de eventualele castiguri ale firmei in urma reinvestirii profitului obtinut. Conform lor, investitorii acorda o mai mare valoare unui dolar din dividende decat unui dolar din castiguri de capital estimate.
Argumentul lui Gordon-Lintner a fost numit de catre Miller si Modigliani greseala "vrabiei din mana", deoarece majoritatea investitorilor oricum planifica reinvestirea sumelor primite ca dividende in actiuni ale aceleiasi firme sau in altele similare. Conform lor, gradul de risc al fluxurilor de numerar depinde doar de activitatea firmei, de fluxurile operationale si nu de politica de dividende.
Aceste doua teorii ofera sfaturi contradictorii managerilor
de companii. Testarea empirica a lor nu a dus la nici o concluzie clara,
datorita faptului ca ipotezele pe care se bazeaza acestea nu se intalnesc in
practica. In
Politica de dividende in practica
In stabilirea politicii de dividend, managerii unei societati trebuie sa tina cont de faptul ca anuntarea unui dividend estimat pentru viitor constituie un motor de crestere a pretului actiunilor in piata. Apreciera acestor actiuni in piata este motivata, in afara de dividendul propriu-zis care se estimeaza a se acorda, si de faptul ca estimarile de dividend constituie o semnalare a unor profituri viitoare, a unor fluxuri de numerar cu sold pozitiv. Pe de alta parte, conducerea nu poate ignora preferintele unor actionari mai importanti. Astfel, un actionar fond de investitii poate sa aleaga o rata mai mare a dividendului, in detrimentul sumei din profituri alocata ca sursa de investitii sau finantare a activitatii societatii. Un alt actionar ar putea sa nu acorde o importanta asa mare unui venit imediat din dividende, ci sa sustina fervent reinvestirea unei parti cat mai mari din profitul net.
In statele cu o piata de capital dezvoltata, sunt practicate mai multe politici de dividende, astfel incat managerii pot alege variante alternative de distribuire a profitului net obtinut de societate, satisfacand o categorie sau alta de actionari. Posibilele politici de dividend sunt:
1. Politica dividendelor reziduale
Aceasta declara ca o firma trebuie sa urmeze urmatorii patru pasi pentru a decide proportia din profituri distribuita sub forma de dividende: (1) determinarea bugetului optim de investitii; (2) determinarea capitalului necesar pentru finantarea acestui buget; (3) utilizarea profiturilor acumulate in cadrul capitalului propriu, pe cat posibil si (4) plata de dividende numai daca profiturile obtinute sunt mai mari decat cele necesare realizarii investitiilor propuse.
Aceasta metoda porneste de la premisa ca investitorii prefera ca firma sa retina si sa reinvesteasca profiturile, daca rata de rentabilitate pe care o obtine in urma acestei reinvestiri este mai mare decat rata de rentabilitate pe care investitorii o pot obtine pentru alte investitii cu un grad comparabil de risc. In cazul in care firma se afla in situatia unor oportunitati de investitii foarte bune, atunci aceasta politica de dividend ii va dezavantaja pe cei care prefera acordarea unei parti din profitul net sub forma de dividende.
2. Dividende constante sau progresiv crescatoare
Aceasta politica prevede acordarea de dividende in suma
Ratiunile care stau la baza acestei politici sunt de natura a atrage investitorii, tinand cont de preferintele acestora pentru stabilitate. Astfel, investitorii confera o valoare mai mare dividendelor pe care sunt siguri ca le vor primi. Dividendele fluctuante (reziduale) au un grad de risc mai ridicat, ceea ce determina o apreciere mai mica in piata a actiunilor respective. In alta ordine de idei, multi actionari utilizeaza sumele primite ca dividend pentru cheltuieli curente, iar acestia prefera sa isi poata planifica cheltuielilor lor in functie de venituri stabile. Ei sunt pusi in situatii neplacute daca sunt nevoiti sa-si lichideze o parte din detineri pentru a face rost de numerar.
3. Rata
Este posibil ca o firma sa urmeze o politica de dividende
care sa se caracterizeze printr-o proportie
4. Dividendul regulat de valoare scazuta plus surplusuri
O astfel de politica de dividend reprezinta in fapt un
compromis intre plata unui dividend stabil sau cu rata de crestere stabila si o
proportie
In practica, societatile pot utiliza alternativ anumite
politici de dividend, in functie de contextul economic sau de oportunitatile de
afaceri ale lor. In
Factorii care influenteaza politica de dividend sunt:
- reglementarile juridice
Art. 67 din Legea 31/1990 prevede faptul ca nu se vor putea distribui dividende decat din beneficiile reale, dupa constituirea rezervelor legale.
Conform Legii nr. 525/2002, societatile deschise care acorda dividende trebuie trebuie sa le achite in maxim 6 luni de la data publicaruii in Monitorul Oficial a hotararii AGA e distribuire a dividendelor. Aceeasi lege stabileste ca hotararea AGA, din momentul publicarii ei in Monitorul Oficial devine titlu executoriu.
In plus, exista mai sus amintita Ordonanta 40/2002, care restrictioneaza acordarea de dividende pentru societatile cu datorii fiscale esalonate.
- disponibilitatea numerarului
Dividendele sunt platite din numerarul societatii. O criza de lichiditati poate crea dificultati in acordarea acestora. Astfel, societatea ar putea fi nevoita sa contracteze imprumuturi bancare.
- datoriile societatii
In cazul unor datorii istorice mai mari, societatea are tendinta normala de a retine o cota cat mai mare din profiturile obtinute pentru plata acestora. Astfel, suma alocata ca dividende va fi mica sau nula.
- posibilitatea accelerarii sau amanarii proiectelor de investitii
Aceasta va permite unei firme sa isi respecte cu mai multa usurinta politica de dividend anterior stabilita.
- efectele politicii de dividend asupra costului capitalului
S-a vazut mai sus cum sunt apreciate in piata actiunile unei societati cu o politica stabila de dividend si cum se constituie aceasta politica intr-un mecanism de semnalizare a rezultatelor societatii. Managerii trebuie sa tina cont de toate acestea in adoptarea unei decizii privind acordarea de dividende.
- gradul de concentrare a actiunilor si preferintele actionarilor
Capitalul social al unor societati este concentrat in mana unui singur actionar sau a unui grup de actionari persoane implicate. Astfel, preferintele acestora dicteaza in adoptarea unei practici privind acordarea dividendului. De exemplu, daca actionarul majoritar este o Societate de Investitii Financiare, care la randul sau prefera sa plateasca dividende actionarilor sai, atunci compania va adopta o practica stabila a platii dividendelor. De asemenea, s-a observat ca societatile la care actionar majoritar este Asociatia Salariatilor - PAS - acorda, de regula, dividende in proportie mare din profitul net, stiut fiind faptul ca majoritatea acestor asociatii au cumparat actiuni cu plata in rate.
Toate aceste sunt cateva repere de care depinde politica de dividend a unei companii. Prezentarea lor nu are pretentia de a acoperi toti factorii de influenta sau de a dezbate detaliat mecanismul prin care fiecare actioneaza asupra deciziei managementului privind dividendele.
Aspecte ale politicii de dividend in Romania
Dupa cum am precizat anterior, practicarea unei politici de dividend de catre companiiile romanesti, dupa modelul vestic, nu este intru totul posibila, datorita instabilitatii monetare, legislative, gradului de uzura al mijloacelor fixe etc. Totusi, daca urmarim evolutiile din ultimii ani, descoperim similitudini, de la an la an, in stabilirea unei anumite rate a dividendului, a unei date de referinta sau a altor aspecte asemanatoare politicii de dividend.
Pentru partea teoretica, a fost folosita ca sursa lucrarea Finante manageriale, autori Paul Halpern, J. Fred Weston si Eugene F. Brigham, Ed. Economica Bucuresti, 1998 (cap. 19).
Politica de confidentialitate |
.com | Copyright ©
2024 - Toate drepturile rezervate. Toate documentele au caracter informativ cu scop educational. |
Personaje din literatura |
Baltagul – caracterizarea personajelor |
Caracterizare Alexandru Lapusneanul |
Caracterizarea lui Gavilescu |
Caracterizarea personajelor negative din basmul |
Tehnica si mecanica |
Cuplaje - definitii. notatii. exemple. repere istorice. |
Actionare macara |
Reprezentarea si cotarea filetelor |
Geografie |
Turismul pe terra |
Vulcanii Și mediul |
Padurile pe terra si industrializarea lemnului |
Termeni si conditii |
Contact |
Creeaza si tu |