Creeaza.com - informatii profesionale despre


Evidentiem nevoile sociale din educatie - Referate profesionale unice



Acasa » tehnologie » arhitectura
Modelele ideologice - esenta critica si trasaturile generale

Modelele ideologice - esenta critica si trasaturile generale



MODELELE IDEOLOGICE - ESENTA CRITICA SI TRASATURILE GENERALE

(se gaseste si la biblioteca intr-o formula mai veche, in dosarul cu numele

Problematica moderna a locuirii – A.M. Zahariade)

Text redactat: A.M. Zahariade

I. NASTEREA ModelelOR ideologice

Liniile generale de atac al problemei locuirii urbane si orasului sint deschise de ginditori apartinind altor domenii, nu arhitecturii si nu se materializeaza in realizari viabile. De aceea, Francoise Choay numeste perioada pina la inceputul secolului al XX-lea, perioada pre-urbanismului, urmind ca perioada urbanismului propriu zis sa se desfasoare odata cu implicarea in aceasta problematica a arhitectilor (F.Choay, Urbanisme - Utopies et realites).




Toate liniile de gindire pornesc de la critica orasului liberal. Urmarind focalizarea criticii asupra anumitor aspecte, considerate cheie, precum si modul in care se propune compensarea aspectelor criticate, Francoise Choay evidentiaza citeva directii ideologice, care vor juca un rol hotaritor in momentul in care se vor propune solutii arhitectural-urbanistice. In continuare se va prelua terminologia apartinind autoarei, care le numeste:

- modelul ideologic progresist,

- modelul ideologic culturalist.

Gindirea arhitectural-urbanistica post-liberala este dominata de aceste doua modele, care pleaca ambele de la critica globala a societatii industriale, astfel incit tarele urbane apar ca rezultat al tarelor sociale, economice si politice. Critica este initial opera unor polemisti umanitaristi (ofiteri municipali, oameni ai bisericii, medici, igienisti, etc.) si are in general o abordare mai degraba descriptiva, la care se adauga o serie de filozofi si ginditori politici. Cu exceptia lui Marx si Engels, aceste spirite care critica cu luciditate tarele orasului industrial nu ramin in aceeasi logica atunci cind nu vad ca aceste tare sint reversul unei ordini noi, a unei noi organizari a spatiului urban promisa de revolutia industriala si de dezvoltarea economica de tip capitalist. De aceea, conceptele de “dezordine”, “anarhie” si “haos” se repeta foarte des si persista si in gindirea arhitectural-urbanistica de mai tirziu. Ele sint regasibile ca atare si la Le Corbusier, si la Gropius, si la Mumford. In plus, tot cu exceptia lui Marx si Engels (care fac o critica foarte pragmatica si fara model, propunind rezolvarea problemei locuirii prin confiscarea locuintelor si redistribuirea lor), critica este insotita de propuneri de ordonare urbana mai mult sau mai putin viabile: una orientata spre viitor, cealalta nostalgica si orientata spre trecut.

Modelul progresist

Este reprezentat de filozofi sociali si politici (Owen, Fourier, Considerant, Proudhon) si utopisti veritabili (Cabet, Richardson), atit englezi cit si francezi, care au in comun aceeasi conceptie asupra omului si asupra ratiunii.

Ei pun in centrul criticii lor privind societatea industriala degradarea individului. Au in vedere un om abstract, care reprezinta tipul individului uman, cu nevoi-tip, deductibile stiintific. Gindirea lor este orientata spre viitor, spre progres, pentru ca analiza rationala va permite determinarea unei ordini-tip care sa raspunda nevoilor, ordine care este deci universal valabila.

In aceasta noua ordine, exigentele igieniste (soare, aer, lumina, ocupatii legate de cultura pamintului) joaca un rol central, ca si impresia vizuala, in care logica si frumusetea coincid.

Spatiul urban propus este larg dschis, pentru a putea raspunde exigentelor igieniste, decupat functional dupa o logica de dispunere simpla, iar edificiile sint gindite ca prototipuri (Proudhon propune modele de locuinte, Fourier, falansterul - model de locuinta colectiva cu ateliere - si diverse constructii rurale, Owen propune un tip de scoala etc.).

Locuinta standard ocupa un rol important si privilegiat. In acest sens se propun mai multe modele: Considerant propune palatul, altii, precum Fourier, propun locuinta colectiva, altii, precum Proudhon sau Richardson, propun locuinta individuala.

Toate aceste propuneri, desi doresc sa elibereze fiinta umana de servitutile orasului industrial, sfirsesc prin a fi constringatoare si represive, prin rigiditatea reglementarilor spatiale si politice. Niciuna dintre incercarile de punere in practica (cum ar fi comunitatile de tip New Harmony fondate in SUA de adeptii lui Owen, sau de adeptii lui Cabet, ori incercarile de falanstere, sau familiasterul din Guise al lui Godin) nu a rezistat in general mai mult de una sau doua generatii.

Modelul culturalist

Este reprezentat numai de ginditori englezi (Ruskin si Morris), se sprijina pe o traditie de gindire care, de peste un secol, a analizat si criticat realizarile civilizatiei industriale, comparindu-le cu trecutul (Pugin, Carlyle, Mathew Arnold), si se naste cam odata cu romantismul si cu cercetarile istorice pe care acesta le genereaza.

Punctul de plecare nu este individul, ci gruparea umana, iar scandalul istoric de la care pornesc ginditorii acestei linii se refera la disparitia vechii unitati organice a orasului, pierderea simtului comunitar, sub presiunea dezintegranta a industrializarii. In acest model, preeminenta nevoilor materiale se sterge in fata celor spirituale. Ca urmare, estetica joaca rolul central pe care igiena il juca la progresisti. Printr-o estetica rezultata din traditia colectiva, artizanala se poate combate uritenia oraselor industriale, care este rodul dezintegrarii prin carenta culturala.

Amenajarea spatiului urban se face dupa modele mai putin riguroase, orasul este de dimensiuni mici si circumscris unor limite precise, trebuind sa faca un contrast lipsit de ambiguitate cu natura salbatica. El este lipsit de geometrism, urmarind ideea ca numai o ordine organica poate sa integreze aporturile succesive ale istoriei si sitului.

Nu se foloseste de prototipuri si standarde, propunind locuinte simple, dar cu diferente capabile sa-si reprezinte stapinii. In general, accentul este pus pe edificiile culturale si comunitare in detrimentul locuintei. Ceea ce nu inseamna ca neglijeaza chestiunea locuintei, doar ca ea este subordonata

Climatul foarte urban bazat pe idei de comunitate si suflet colectiv in formule democratice, se bazeaza pe anti-industrialism si face complet abstractie de realitatea economica.

Constringerea exista si aici, pentru ca orasul este supus unui fel de “malthusianism” formal si demografic, pentru a evita imprevizibilul care ar putea sa apara din dezvoltarea lui.



Anti-urbanismul american

Acest model de gindire, a carui arie de influenta nu depaseste tarmurile Americii, poate fi considerat ca o varianta locala a modelului culturalist, dar prezentind diferente notabile, dintre care unele ar putea fi incadrate - paradoxal - in linia progresista.

Este legat de nostalgia pionierului si a naturii salbatice, fata de care orasul industrial este criticat in diferiti termeni: Thomas Jefferson il critica in numele democratiei si a unui empirism politic, Emerson si Thoreau in numele unei metafizici a naturii, Henry Adams, Henry James si alti romancieri il critica in numele raporturilor umane. De aici provine ideea unei restauratii a starii rurale, care este singura care poate permite dezvoltarea personalitatii si veritabila sociabilitate.

Nu a fost niciodata o metoda, dar a influentat urbanismul american al secolului al XX-lea, culminind cu Broadacre City, “orasul sinucigas” al lui Frank Lloyd Wright. Acesta va statua un model care se poate numi modelul naturalist, si care combina elemente spatiale provenind de la ambele modele: spatiul urban este liber, geometrizat si omogen, iar organicitatea si inchiderea spatiala se regasesc la nivelul edificiilor. Mizeaza pe relatia cu natura pentru desavirsirea personalitatii individuale (legata de ideea de democratie in viziunea lui Wright), dar si pe ultimele cuceriri ale tehnicii (aproape S.F.) pentru transportul deasupra marilor intinderi uniform impartite in loturi mari.

“Fara capcane pentru oameni; fara proprietarii de pamint! Fara viata inchisa in rafturile unor strazi verticale, suspendate pe esafodaje deasupra multimilor. Fara neplacutele fatade afis”, este descrierea pe care FL Wright o face proiectului sau Broadacre City – idealul “orasului locuibil”, pe care il dezvolta in anii 1930 in Talliesin Fellowship, ca un epitom al ideilor lui privind modul in care omul poate trai demn in conditiile aglomerarii. ()

Asa cum tot ceea ce a proiectat Le Corbusier a fost in oarecare legatura cu conceptul sau “Ville Radieuse” (enuntat pentru prima oara la inceputul anilor 1920), tot ceea ce a proiectat Wright inainte de 1934 (si va proiecta in anii urmatori) a fost incorporat in proiectul Broadacre City. Dar aceasta este singura asemanare dintre cele doua conceptii.

In vreme ce orasul lui Corbu este o colectie de turnuri verticale, amplasate liber intr-un parc, orasul lui Wright (BC) este o mare intindere orizontala, cu aproape un acru (1 acru = 4 046,86mp N.T.) pentru fiecare familie. E adevarat ca exista si citeva imobile inalte de apartamente (continuind proiectul St’Mark’s-in-the Bouwerie, din 1929), dar toate acestea sint adaugiri tirzii si nu sint niciodata in legatura clara cu restul orasului.

In esenta, BC este un oras descentralizat, orizontal si legat de natura. Dupa standardele de azi, nu poate fi numit un oras: densitatea este cea a unui sat, tiparul economic este cel al unei comunitati autonome si autosuficiente de excentrici din punct de vedere religios si politic; iar intentia este cea de a arata restului umanitatii cum se poate stabili in aceasta nume un fel de societate “ideala”. Unele detalii functionale sint chiar cel putin uluitoare, cum ar fi intersectiile supraetajate de drumuri, care par cel putin la fel de complicate ca o capcana de soareci chinezeasca.

Dar, in pofida idealismului sau de secol XIX si a totalei lipse de ‘realism’ economic si politic – sau poate tocmai din aceasta cauza – BC a fost o minunata fantezie: un fel de gradina a raiului, completata cu vii, bai, echipamente pentru cultura fizica, grajduri si un arboretum (parc dendrologic). Are si o arie dedicata ‘adoratiei universale’ [ columbarium, cimitir, noua temple pentru secte care inconjurau un edificiu central al adoratiei universale, un edificiu adapostind ‘mestesugari si arhitecti ai regiunii’ si unul identificat ca ‘echivalent al lui Taliesin’]. Pe scurt, BC era un loc al unei societati dedicata placerii si tihnei, dominata de dezvoltarea artistica. Dupa Wright, totul era perfect fezabil datorita faptului ca noile mijloace de transport anihilasera distantele. Propria sa contributie la aceasta anihilare era un automobil fantastic aducind oarecum cu un vapor cu zbaturi si un elicopter aducind cu o farfurie zburatoare. Mai tirziu, va desena si o statie de benzina cu pompele suspendate, astfel incit masinile sa poata fi alimentate de deasupra.

In anumite privinte, notiunea de BC a fost influentata de invataturile misticului religios Gurdjieff, caruia doamna Wright ii fusese eleva la Paris idei pe care doamna le comunicase sotului ei si intregii “fratii” de la Taliesin (Talisin Fellowship). ()

Ceea ce Wright incerca cu adevarat sa comunice cu BC se referea la faptul ca metropola moderna, asa cum o stim noi, trebuie sa fie distrusa, si ca singura cale pentru a salva America de “mobocratie” (termenul ‘mobocracy’ ii apartine) este aceea de a da fiecaruia suficient pamint, aer si lumina, astfel incit sa poata trai ca fiinta individuala si nu ca un numar. Ii placea sa-l citeze pe Emerson, care spunea ca “orasele stimuleaza cresterea si ii fac pe oameni vorbareti, dar ii fac si artificiali”. () Wright credea ca artificialitatea era rezultatul modului ne-natural de viata, si marele si galagiosul oras industrial era fundamental ne-natural: “Nu ne putem indeplini destinul democratic prin simplul industrialism, oricint de maret ar fi. Natura ne-a daruit cu o vasta agronomie. Numai proportia umana dintre cele doua – industrialismul si agronomia – ne va face sa producem cultura care apartine ‘organicitatii democratice’”

(Blake, Peter, Frank Lloyd Wright – Architecture and Space, Penguin Books, 1960)

II. APLICAREA IN PRACTICA A MODELELOR IDEOLOGICE

Perioada de dupa 1900, cea pe care F. Choay o numeste “a urbanismului”, difera de pre-urbanismul secolului al XIX-lea prin faptul ca atit propunerile teoretice cit si cele practice sint opera unor specialisti (mai ales arhitecti), nu a unor generalisti.

Aceasta corespunde unui alt moment din evolutia societatii industriale, in care, dupa faza “liberalismului salbatic”, guvernele sint nevoite sa adopte, adesea taindu-le de radacinile lor, anumite idei ale gindirii socialiste a secolului al XIX-lea. In plus, lumea profesionala se schimba si incepe sa se implice in noua problematica. Astfel, ideile liniile ideologice conturate de nespecialisti in secolul anterior sint transformate in realitati arhitectural-urbanistice, care – in anumite cazuri – devine “modele formale”.



Aplicarea modelului culturalist: orasul gradina

Prinde forma urbanistica foarte devreme, putind fi recunoscuta, pe plan teoretic si practic, in Austria si Germania anilor 1880-1890. Reprezentantul cel mai important din aceasta zona este Camillo Sitte, autorul Esteticii orasului, care va deveni un model pentru aceste tari. Aplicatia cea mai consistenta ramine insa orasul-gradina englez, creat teoretic de Ebenezer Howard si pus in forma arhitectural-urbanistica de Raymond Unwin.

Principiile teoretice sint comparabile cu ale predecesorilor, indiferent daca promotorii lor erau condusi de principii sociale (E.Howard) sau estetice (Sitte si Unwin): comunitatea este mai importanta decit indivizii, conceptul cultural de oras este mai important decit notiunea materiala de oras si printr-o anume estetica urbana se poate stimula re-formarea simtului comunitar.

Ca urmare, spatiul orasului are limite precise (dupa Howard, 35000-58000 de locuitori), este ocupat intr-o maniera diferentiata, ceea ce constituie mijlocul de creere al varietatii. Spatiul este controlat si inchis, decupat in continuitatea de fond a edificiilor, conturind piete, strazi, fundaturi sau “close-uri”, care constituie unitatile de vecinatate ale locuintelor. Forma este mulata pe teren, nesimetrica si cu caracter romantic.

Estetica joaca un rol fundamental, dar spre deosebire de progresisti (care vor propune o estetica noua, de avangarda), culturalistii promoveaza una de factura nostalgica, inspirata din forme ale orasului traditional, capabila sa controleze spatiile urbane si sa favorizeze un anumit tip de pitoresc, acrosat intr-un trecut idilizat. Se creaza astfel o “ordine spatiala model” (asa cum in viziunea progresista se creaza constructii model), care produce un climat mental linistitor, favorabil dezvoltarii relatiilor interpersonale. Aceasta ordine spatiala este inspirata din formele orasului trecut, din antichitate pina in Renastere, iar nostalgia merge pina la refuzul evolutiei conditiilor de munca sau a problemei circulatiei. Intr-un fel, se poate spune ca traduce anumite tendinte nevrotice rezultate din incapacitatea de adaptare la epoca industriala.

Locuinta este individuala si preia tipologii traditionale (de exemplu, cottage-ul in orasele gradina engleze), este legata direct de spatiile verzi individuale si este grupata foarte nuantat si variat in jurul unor spatii cu caracter comunitar (mai ales close-uri, dar si strazi si piete).

Howard a imaginat si o remarcabila operatie financiara, care urma sa duca la auto-finantare si la cotracararea speculatiei funciare. Totusi, primele orase-gradina engleze, preconizate a adaposti o populatie saraca, au fost o reusita arhitecturala, dar din punct de vedere financiar nu si-au atins scopul, locuitorii lor apartinind in final mai degraba micii burghezii. In continuare, legislatia britanica a suferit modificari in scopul de a stimula constructia de orase gradina.

Miscarea a luat amploare si pe continent, daca nu prin preluarea modelului spatial, cel putin prin preluarea ideii si a fost folosita din plin pentru locuinta muncitoreasca, dar si pentru cartierele mai luxuoase.

Aplicarea modelului progresist

Primul reprezentant al acestuia este Tony Garnier, care, prin proiectul sau de oras industrial (plansele circula inca din 1904), va exercita o influenta considerabila asupra primei generatii de arhitecti modernisti. Dar acestia trebuie sa astepte razboiul din 1914 si dubla solicitare a progresului tehnic si a anumitor cautari plastice ale avangardei pentru a da expresie completa modelului progresist.

O imagine analoga asupra orasului viitor apare simultan si relativ independent in Tarile de Jos (J.J.P.Oud, G.Rietveld, C.van Eesteren) si in Germania (in jurul Bauhaus-ului), in Rusia (in jurul constructivistilor) si in Franta (in jurul lui Le Corbusier si A.Ozenfant). Din 1928, modelul progresist isi gaseste propriul organ de difuzare, prin organizatia internationala CIAM (Congresele internationale de arhitectura moderna), unde sint dezbatute problemele noii societati si se dezbat raspunsurile.

Ideea cheie a tuturor acestor arhitecti, exprimata desigur cu anumite diferente in scrierile lor, este modernitatea, compusa din industrie plus arta de avangarda. De aici si ideea ca era industriala este o ruptura istorica radicala, iar faptul ca orasul nu mai este contemporan nici cu automobilul, nici cu pinzele lui Mondrian este un scandal istoric.

Gindirea lor porneste, in buna traditie a modelului progresist, de la omul-tip, ca suma a constantelor psiho-fiziologice recunoscute si inventariate de specialisti. De aici decurg doua consecinte:

1 - Se va declansa un studiu sistematic al locuintei, bazat pe ideea rationalitatii si eficientei maxime a raspunsului, astfel incit locuinta sa poata fi la fel de bine conformata, frumoasa si economica ca un automobil. De aici apare ideea de “masina de locuit” vehiculata de Le Corbusier si tot de aici se vor declansa studiile tipologice de la Bauhaus (studiile tipologice ale lui A.Klein). In consecinta, notiunea de mobilare este inlocuita de cea de echipare (domeniu in care se fac importante inventii si imbunatatiri, de ex., bucataria tip Frankfurt), in timp ce, pornind de la un setul de nevoi umane minime, in concordanta cu exigentele igienice elementare ale individului, se va stabili si un minim de suprafata si de echipare sub care o locuinta nu trebuie sa coboare. Acesta este sensul “locuintei pentru o existenta minimala” al lui Ernst May. Rezultatul va fi remarcabil, sub raportul igienei si rationalitatii, confortului, fata de incercarile de rezolvare traditionala, ceea ce reprezinta una dintre dimensiunile de necontestat ale culturii moderne. Problema consta in pretentia de valabilitate universala pe care in mod logic o ridica, prin urmare, in riscul generalizarii. Pe de alta parte, acest mod de abordare va depersonaliza total relatia dintre arhitect si utilizator, care este acum un prototip anonim. Astfel se “statueaza stiintific” un fenomen de instrainare arhitect-public, deja declansat prin proiectarea apartamentelor pentru inchiriat.

2 – O schimbare mult mai dramatica se va elabora la nivel urban. Racilele orasului liberal trecute prin critica progresista si prin gindirea functionalista, vor duce la negarea vehementa a orasului traditional si incercarea de a-l inlocui cu un organism (cam simplist) in care cele 4 mari necesitati/functiuni umane (locuire, lucru, circulatie si cultivarea corpului si spiritului) sa se intefereze si jeneze cit mai putin. Acest imperativ al segregarii functionale (in care – din nou – automobilul joaca un rol foarte semnificativ), coroborat (intarit) cu cautarile unei estetici urbane capabila sa raspunda perceptiei in viteza, va duce la o inventie fara precedent: ceea ce se va numi “orasul functionalist” (L.Benevolo, Storia della citta). Noua decupare rationala a spatiul urban va duce la elaborarea unui “tip ideal de asezare urbana” (W.Gropius), aplicabila identic in totalitatea unui spatiu planetar, caruia ii sint implicit negate determinarile culturale care l-au diferentiat in timp (aceasta chestiune nu este niciodata formulata ca un scop, dar devine o rezultanta inevitabila).



Dupa cum se vede, nici locuinta, nici orasul nu sint legate in prima instanta de constringeri culturale, ci sint expresia unei libertati demiurgice a ratiunii, pusa in serviciul eficientei si esteticii, si capata astfel valoare universala.

In cadrul orasului, necesitatea de-densificarii (reactie la aglomerarea orasului liberal) va duce la explodarea spatiului urban, pentru a izola in soare si vegetatie edificiile, ca unitati autonome. Urmarea este abolirea strazii si negarea, pentru prima oara in istoria orasului a tesutului traditional, stigmatizat ca anacronic. Se produce astfel o inversiune a formei urbane in termeni de fond si figura: in orasul traditional, figura se decupa ca spatiu liber in fondul construitului, in timp ce, in orasul functionalist, forma este construitul, care se citeste proiectat pe fondul spatiului liber, omogen si continuu. Asa se ajunge la “orasul parc” al lui Le Corbusier sau “orasul gradina vertical”, “urbs in horta” al lui Hilberseimer, care sint formulele cele mai radicale propuse. Strada va deveni “circulatie”, gradinile si parcurile vor deveni “spatiu verde”, cartierele se vor ridica/replia pe verticala in “unitati de locuit”; acelasi tip de abstractizare care sustine si gindirea tipurilor de locuinte.

Noua estetica, bazata pe o geometrie elementara care este “punctul de intilnire al frumosului si adevarului” (F.Choay, Urbanisme - Utopies et realites), mai ales ortogonala, joaca un rol foarte important. Ea creaza un climat mental particular, o atmosfera de manifest, agresiva si provocatoare, explicata publicului ca o necesitate de exprimare a noului spirit. De fapt, multe dintre optiunile fundamentale ale acestor arhitecti, care au fost promotorii Miscarii Moderne, se explica mai degraba prin urmarirea programului estetic pe care si-l propun, decit prin functionalitate sau rationalitate. Aceasta noua estetica, si ea universala, aplicata unor prototipuri generalizate, va da nastere “stilului international”.

In privinta locuintei, a carui studiu ocupa o pozitie privilegiata, se studiaza doua tipuri:

- locuinte joase, in cadrul unor formule urbanistice mai apropiate celor traditionale, propuse mai ales de arhitectii anglo-saxoni, olandezi si de unii membri ai Bauhaus-ului,

- locuinte colective, in general gigantice, considerate ca fiind mai adecvate idealurilor societatii moderniste. Astfel de prototipuri (remarcabile ca inovatie arhitecturala) au facut obiectul studiului arhitectilor de la Bauhaus (astfel, locuintele lamelare ale lui Gropius, de la Berlin, asezate perpendicular pe strada, au constituit o mare noutate), in timp ce, in Franta, Le Corbusier propune “unite d’habitation”, in cadrul prototipului de oras pe care il numeste “cite radieuse”, care este de fapt un cartier pe verticala, amintind din multe puncte de vedere de falansterul lui Fourier si de cautarile constructivistilor rusi. In “unite d’habitation”, Le Corbusier reuseste sa inverseze relatia traditionala strada-locuinta-interior al insulei urbane, asa cum si in “cite radieuse” reuseste sa inverseze relatia fond-figura (Castex si Panerai, De l’illot a la barre).

Cautarile tipologice tind mai departe decit simpla tipizare a proiectarii si anume, la posibilitatea prefabricarii si industrializarii locuintei, pentru a o face mai rentabila si mai usor de construit si pentru a permite industriei purtatoare de modernitate sa patrunda in aceasta zona (Le Corbusier, Apel aux industriels). Le Corbusier face nenumarate studii in aceasta directie, propunind mereu formule de prefabricare adaptate diferitelor sale proiecte. Dar cele mai interesante cercetari in acest sens ii apartin lui W.Gropius al carui vis era sa desavirseasca un sistem de prefabricare deschis (foarte flexibil in utilizare). De altfel, tocmai acest aspect va permite industriei de dupa cel de al doilea razboi mondial sa-si gaseasca un debuseu pe piata constructiilor. E adevarat ca aceasta va permite constructia rapida a unui mare numar de locuinte, dar, in aceeasi masura, va da mina libera interesului industrial sa “confiste” intr-un anume fel acest sector (Tafuri si Dal Co, Modern architecture).

Ideile urbanistice privitoare la noul oras functionalist si la noua formula de locuire urbana au facut obiectul CIAM-ului IV din 1933 si au fost publicate in Charta de la Athena (95 de articole). Acest document, intrunind un neasteptat acord global, a devenit “vulgata” arhitectilor de dupa razboi si, dupa unii autori, a inhibat cautarile unui alt fel de locuire (K.Frampton, L’architecture moderne - Une histoire critique).

Bibliografie:

  1. CHOAY, Francoise – Urbanisme, Utopies et realites (studiul introductiv e tradus si in Paidea, Urbanism. Utopie si realitate)
  2. HAROUEL, Jean-Louis - Istoria Urbanismului
  3. HALL, Peter, Orasele de miine. (exista si extrase la biblioteca)







Politica de confidentialitate

.com Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 SCHITA DE PROIECT DIDACTIC GEOGRAFIE CLASA: a IX-a - Unitatile majore ale reliefului terestru
 PROIECT DIDACTIC 5-7 ani Educatia limbajului - Cate cuvinte am spus?
 Proiect atestat Tehnician Electronist - AMPLIFICATOARE ELECTRONICE
 Proiect - masurarea si controlul marimilor geometrice

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 Lucrare de diploma - eritrodermia psoriazica
 ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI LA CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1946-1947)
 LUCRARE DE DIPLOMA MANAGEMENT - MANAGEMENTUL CALITATII APLICAT IN DOMENIUL FABRICARII BERII. STUDIU DE CAZ - FABRICA DE BERE SEBES
 Lucrare de diploma tehnologia confectiilor din piele si inlocuitor - proiectarea constructiv tehnologica a unui produs de incaltaminte tip cizma scurt

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 LUCRARE DE LICENTA CONTABILITATE - ANALIZA EFICIENTEI ECONOMICE – CAI DE CRESTERE LA S.C. CONSTRUCTIA S.A TG-JIU
 Lucrare de licenta sport - Jocul de volei
 Lucrare de licenta stiintele naturii siecologie - 'surse de poluare a clisurii dunarii”
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 PROIECT ATESTAT MATEMATICA-INFORMATICA - CALUTUL INTELIGENT
 Proiect atestat Tehnician Electronist - AMPLIFICATOARE ELECTRONICE
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 ATESTAT PROFESIONAL TURISM SI ALIMENTATIE PUBLICA, TEHNICIAN IN TURISM




INFLUENTA COMPUTERULUI ASUPRA EDUCATIEI ARHITECTURALE
INSTRUCTIUNILE DE PROIECTARE A SALII DE BOWLING
Trasarea pe teren a unei cladiri
Organizarea proiectului - ALLPLAN 2006
Romantismul - Simbolismul liric, demiurgic in arhitectura
Notiuni generale - ALLPLAN 2006
O arhitectura a blocurilor – de la avangarda rusa la orasul socialist
Memoriu de arhitectura




Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu