Creeaza.com - informatii profesionale despre


Evidentiem nevoile sociale din educatie - Referate profesionale unice
Acasa » afaceri » asigurari
Riscul in asigurari

Riscul in asigurari


UNIVERSITATEA "BOGDAN VODA" CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE

MASTERAT MANAGEMENTUL RISCURILOR

RISCUL IN ASIGURARI

Cap.1 RISCUL SI ASIGURARILE



1.1 Atitudinea fata de risc

Este cunoscut faptul ca riscul influenteaza rezultatul diferitelor evenimente viitoare. Riscul exista in orice situatie, orice activitate si prin intermediul sau rezultatele viitoare pot diferi fata de previziunile facute.

Specialistii in managementul riscului si in asigurari au elaborat diferite definitii ale riscului. Astfel Dorfman defineste riscul ca reprezentand variatia rezultatelor posibile ale unei activitati

Teoreticienii Robert Mehr si Bob Hedges apreciaza ca riscul este probabilitatea ca o pierdere sa fie mai mare decat in mod normal.

Ed Snider mentioneza ca riscul reprezinta cauza prin care se deviaza de la un rezultat sau situatie asteptata.

Se observa ca specialistii in domeniu sunt preocupati de efectul riscului asupra unei utilitati asteptate. Utilitatea implica atat factori economici cat si reactii emotionale fata de risc si poate fi echivalata cu o valoare previzionata.

Esenta managementului riscului consta in gestionarea eficienta a riscului, a unor evenimente viitoare. Anumite situatii implica obtinerea unor rezultate mai mici decat cele asteptate (pierderi), iar altele obtinerea de rezultate mai mari (castiguri). Existenta posibilitatii de a se obtine fie castiguri, fie pierdere genereaza aparitia riscurilor speculative.

Din punctul de vedere al societatilor de asigurari obtinerea de castiguri de catre asigurati nu este posibila (cu exceptia asigurarilor de viata). Prin urmare se iau in considerare doar riscurile prin care pot aparea pierderi, denumite riscuri pure.

Ex: In cazul in care un nou produs este lansat pe piata, posibilitatea ca acesta sa aduca un profit sau sa genereze o pierdere reprezinta un risc speculativ. Dar daca acesta va determina aparitia unor plangeri din partea consumatorilor, accidente de munca ale personalului productiv, in mod implicit vor avea loc pierderi pentru producatorul respectiv. Aceste ultime riscuri se incadreaza in categoria riscurilor pure.

In anumite situatii pierderile pot fi masurate si evaluate complet, si descrise in termeni economico financiari.

Exista uneori situatia cand evaluarea economica este imposibila (decesul unei persoane, distrugerea unui obiect cu valoare sentimentala etc.).

Trebuie amintit faptul ca pentru ca riscul sa existe trebuie sa existe posibilitatea aparitiei unei pierderi. In varianta in care riscul nu exista, probabilitatea aparitiei unei pierderi este zero. Deasemenea in situatia in care riscul se va produce 100%, probabilitatea este 1.

Cu cat abaterea de la nivelul asteptat este mai mare, cu atat mai mare este variabilitatea si cu atat mai dificila devine planificarea. Printre sarcinile principale ale mangerului riscului se afla estimarea rezultatelor viitoare si variabilitatea acestora. Acestia prefera sa cuantifice aceasta variabilitate.

Managerul riscului este acea persoana care se ocupa de minimizarea aspectelor negative din viitorul necunoscut. Se pune astfel intrebarea ce se poate face fata de variabilitatea rezultatelor asteptate. Raspunsul consta in atitudinea fata de risc.

Aceasta inseamna ca o persoana prefera sa plateasca inainte ca rezultatul sa apara, pentru a avea o anumita siguranta fata de vitor. Astfel, se prefera plata unei prime de asigurare in schimbul promisiunii asiguratorului de a suporta o eventuala pierdere fata de un rezultat asteptat.

Un aspect important al acestei preferinte, este ca nivelul acestei prime este mai mare decat media daunelor estimate per ansamblu de asigurator, deoarece include anumite cheltuieli si o parte din profitul asiguratorului.

1.2. Masurarea riscului

Pentru a se putea gestiona situatiile vitoare, trebuie clarificate anterior rezultatele viitoare si felul in care fiecare dintre ele va aparea. Estimarea situatiilor viitoare se bazeaza pe datele istorice. Aceste date se folosesc pentru a dezvolta probabilitatea de aparitie a diferitelor variante de rezultate viitoare.

Reprezentarea tuturor situatiilor posibile impreuna cu probabilitatile asociate poarta denumirea de distributie probabilistica. Cele mai importante probabilitati pentru managerii riscului sunt cele asociate cu frecventa si severitatea daunelor.

Frecventa este o masura care arata cat de des se intamlpa anumite evenimente. Managerul riscului raporteaza numarul de evenimente la o baza stabilita, pentru a determina o frecventa medie. Deasemenea, se calculeaza si severitatea, ca o masura a pagubei cauzate de fiecare eveniment. Presupunem urmatoarea situatie:

Observatia

pierdere / dauna

categoria pierderii

numar de observatii

probabilitatea


Fig.1 - probabilitatea aparitiei unei pierderi/daune

Distributia probabilistica ne permite sa masuram rezultatele viitoare precum si variatia acestora. Prin insumarea tuturor rezultatelor viitoare si raportarea noului rezultat la numarul de observatii, se obtine o medie a rezultatelor.

Astfel,

, unde

- reprezinta rezultatul la momentul "i" de observatie

n - reprezinta numarul de obsevatii

Tot o medie a rezultatelor se obtine si prin insumarea produselor dintre rezultatele posibile si probabilitatea de aparitie:

, unde

- valoarea categoriei rezultatului

n - numar de categorii

- probabilitatea fiecarei categorii

In exemplul anterior, media pierderilor (ca forma a rezultatului) este:

a)

b)

Riscul poate fi masurat in diferite feluri. O modalitate este diferenta dintre valoarea maxima si cea minima a rezultatelor posibile. In exemplul folosit aceasta diferenta este egala cu 1.000 - 100 = 900.

O metoda mai comuna de masurare a variabilitatii este dispersia. Dispersia unei distributii probabilistice este egala cu suma patratelor abaterii fiecarui rezultat de la medie, raportat la numarul de observatii.

unde

- reprezinta valoarea observatiei "i"

- valoare medie

n - numarul de observatii

Daca se tine cont de probabilitatea aparitiei rezultatelor avem:

- reprezinta valoarea categoriei "i"

n - numar de categorii

- probabilitatea (frecventa relativa) categoriei "i"

In exemplul folosit D = 152.343,74 u.m.

Pentru a oferi informatii importante pentru managerii riscului, se foloseste notiunea de ecart tip (radacina patrata a dispersiei):

= 390,31

Astfel, in medie fiecare observatie se situeaza la aproximativ 390 u.m. fata de media 537,50 u.m. Din punctul de vedere al asiguratorului, cu cat rezultatul observatiei este mai departat de medie, cu atat riscul asumat este mai mare.

Pentru a avea o imagine mai fidela asupra riscului asumat, managerii riscului folosesc coeficientul de variatie. Acesta se determina ca raport intre ecartul tip si valoarea medie. In exemplul folosit avem:

Cu cat valoarea acestui coeficient este mai mica (apropiata de zero), cu atat mai mic este riscul distributiei.

Folosind aceste tehnici de masurare a variabilitatii, managerul riscului este capabil sa ia decizii corecte. Un aspect important este lipsa datelor necesare in elaborarea de distributii probabilistice. Aceasta poate fi datorata caracterului de nou al afacerii, lipsa de evenimente pana la o anumita data.

Disponibilitatea unor date insuficiente (sau lipsa totala a acestora) genereaza dificultati managerului riscului, deoarece majoritatea tehnicilor de estimare au la baza multiple observatii. Avantajul observatiilor multiple este pus in evidenta de Legea Numerelor Mari (o importanta doctrina statistica pentru un management de succes al riscului).

Legea Numerelor Mari presupune ca pe masura ce numarul de observatii creste, cu atat abaterea relativa de la medie scade.

Presupunem ca un asigurator efectueaza o analiza a riscului care planeaza asupra a doua grupuri. Primul grup contine 1,000 de unitati, iar al doilea 4,000. Fiecare grup anticipeaza ca va inregistra daune de 10% la unitatile proprii. Astfel, primul grup anticipeaza daune la 100 unitati, iar al doilea la 400.

Acest exemplu are la baza o distributie binomiala, unde exista doua variante: vor exista daune sau nu vor exista daune. Folosim urmatoarele notatii:

n - numar de unitati dintr-un grup

p - probabilitatea de aparitie a daunei

q - probabilitatea de neaparitie a danei

n * p - media

Pentru primul grup media este de 1.000 * 0,1 = 100, iar pentru al doilea grup media este 4.000 * 0,1 = 400. Pentru aceasta distributie binomiala, abaterea standard este , care pentru primul grup este , iar pentru al doilea grup de

Prin acest exemplu se observa coeficientul de variatie, care este de 9.5 / 100 = 0.095 pentru primul grup, iar pentru al doilea de 19 / 400 = 0.0475 .

Coeficientul este mai mic pentru al doilea grup, ceea ce inseamna ca nivelul riscului este mai redus. Prin urmare, din punctul de vedere al asiguratorului este de asteptat ca primul grup sa plateasca prime de asigurare mai mari decat cel de-al doilea grup.

Managerul riscului foloseste Legea Numerelor Mari in estimarea situatiilor viitoare, si cu cat numarul de observatii este mai mare cu atat rezultatele vor fi mai credibile, iar riscul mai exact de cuantificat.

1.3. Elementele riscului pur

Un criteriu important pentru ca Legea Numerelor Mari sa opereze eficient este ca toate rezultatele observate (evenimentele produse) sa fie cauzate de acelasi tip de conditii (caracterul omogen). Cei care gestioneaza riscurile trebuie sa cunoasca particularitatile daunelor potentiale. Acestea pot fi descrise in functie de expunerea la daune, pericol si hazard.

1.3.1. Expuneri la daune

Desi o categorie de specialisti in asigurari descriu riscul ca o forma a variabilitatii, altii folosesc acest cuvant pentru a reflecta expunerea la daune a proprietatilor si persoanelor

Notiunea de expunere este folosita si in sensul de a mentiona faptul ca persoanele si proprietatile se confrunta cu situatii in care aparitia daunelor este posibila.

Categorisirea riscurilor asigurabile incepe prin studierea tuturor expunerilor posibile. Riscurile pure cu care se confrunta persoanele, familiile, companiile pot cauza expuneri la diferite categorii de daune:

a) expunere la daune / pierderi personale

Deoarece in final daunele sunt suportate de catre oameni, se poate spune ca toate expunerile sunt personale. Unele expuneri au un impact direct asupra oamenilor, expunerea la deces prematur, invaliditati, imbolnaviri, somaj sunt cateva exemple de expuneri la pierderi personale.

b) expunerea la daune aferente proprietatii

Proprietarii de bunuri, firme se confrunta cu posibilitatea aparitiei unor daune directe sau indirecte. Spre exemplu in cazul unui accident auto dauna directa o reprezinta costul reparatiei, iar dauna (pierderea) indirecta reprezinta timpul si efortul necesar pentru aducerea autoturismului la starea de functionare initiala.

c) expunerea fata de daune la terte persoane

Conform sistemelor legale persoanele, societatile comerciale sunt raspunzatoare pentru daunele provocate tertelor persoane fizice si juridice. Prin urmare acestea sunt expuse la daune fata de terte persoane si conform legilor sunt obligati sa plateasca eventualele pierderi produse.

1.3.2. Pericolul

Pericolul reprezinta cauza producerii daunelor. Oamenii, proprietatile sunt inconjurate de daune/pierderi potentiale deoarece mediul inconjurator este plin de pericole precum: inundatii, furtuna, moarte, accidente, boli, incendii, cutremur, furtui etc.

Clasificarea pericolelor este dificil de realizat. In general acestea sunt grupate in doua clase: naturale si umane . Pericolele naturale sunt acelea asupra carora oamenii au un foarte mic control (vulcani, tornade, cutremure etc.), iar cele umane sunt acelea cauzate de catre oameni (razboi, sinucideri, accidente, furturi etc.).

Se poate construi urmatoarea schita:

Pericole

Naturale

asigurabile

dificil de asigurat

Furtuna

inundatii

Traznetul

cutremur

Explozii

epidemii

Accidente cardiovasculare

eruptii vulcanice

inghetul

Pericole

Umane

asigurabile

dificil de asigurat

furt

razboi

vandalism

terorism

Accidente

tulburari civile

neglijenta

contaminari radioactive

Incendii

Fig.2 - Clasificarea pericolelor

In unele situatii pierderile cauzate de recesiune sunt considerate a fi de natura umana, dar pot fi separate si intr-o categorie separata - pericole economice.

Un alt fel de a clasifica pericolele este de a lua in considerare caracterul asigurabil sau neasigurabil. Pericolele neasigurabile sunt acelea care ar genera efecte catastrofale in momentul producerii lor, asupra situatiei financiare a asiguratorilor.

1.3.3. Hazardul

Hazardul reprezinta conditia care se afla la originea aparitiei unui pericol, cresterii probabilitatii de aparitie a pericolului, a severitatii acestuia. Hazardul poate fi fizic si intangibil.

Hazardul fizic reprezinta conditiile perceptibile ale mediului inconjurator care afecteaza frecventa si severitatea pierderilor / daunelor. Acest tip de hazard ia in considerare:

locatia; spre exemplu daca o cladire se afla mai aproape de sediul unei societati de pompieri sau este prevazuta cu instalatii automate de stingere a incendiilor, in cazul unui incendiu pierderile vor fi mai reduse decat pentru o alta cladire care nu indeplineste aceste conditii

folosinta; spre exemplu un autoturism folosit de o persoana juridica este mai expus accidentelor decat daca este folosit de o persoana fizica

Hazardul intangibil reprezinta modul in care atitudinile, cultura afecteaza probabilitatea de aparitie si severitatea daunelor. In contextul asigurarilor acesta este privit ca lipsa de onestitate fata de firma, neglijenta din parte asiguratului sau a angajatilor acestuia. Tot in aceasta categorie este inclusa si inconstienta umana, care sporeste riscul de producere al unor evenimente nedorite (ex. comportamente in exces, fumatul excesiv, poluarea etc.).

In concluzie analiza hazardului va duce la cresterea abilitatii de a reduce efectele sale negative, atat din punct de vedere al costurilor cat si al frecvetei de producere.

1.4. Managementul riscului

Evolutia conceptului de risc a dus la un management complex care necesita o analiza temeinica a activitatilor companiilor. Scopul general al managementului riscului poate fi optimizarea riscului astfel incat sa se maximizeze profitul firmei sau sa se diminueze cheltuielile cu daunele produse de evenimente nedorite[4].

Procesul de management al riscului priveste identificarea, masurarea, controlul si finantarea riscurilor care ar putea ameninta existenta sau eficacitatea companiilor, implementarea deciziei, monitorizarea si interpretarea rezultatelor. Asadar in aceste conditii managementul este mai necesar ca niciodata.

Prima etapa - identificarea riscurilor este importanta deoarece prin aceasta managerii riscului asigura cunoasterea problemelor cu care se vor confrunta. Exista numeroase tehnici la dispozitia managerilor riscului pentru a identifica expunerile la riscuri.

Cercetarea mediului, a cadrului de desfasurare a activitatii reprezinta o tehnica ce poate fi folosita atat pentru evaluarea incertitudinilor existente in mediul prezent dar si a celor ce vor aparea in viitor. Aceasta cercetare se poate realiza efectiv prin folosirea chestionarelor, analiza rezultatelor financiare, studierea portofoliului de daune existent, iar pentru activitati mai complexe prin folosirea specialistilor in efectuarea inspectiei de risc.

O alta tehnica ce poate fi folosita separat sau concomitent cu tehnica analizei cadrului de desfasurare a activitatii, o reprezinta analiza S.W.O.T. (Strength, Weakness, Oportunities, Threats). Tehnica analizeaza si evalueaza punctele forte, slabiciunile, oportunitatile si amenintarile la adresa firmei. Procesul nu identifica numai expunerea traditionala la riscurile privind proprietatea, ci si riscurile mediului de afaceri cu care se confrunta firma . De asemenea se constientizeaza noi categorii de riscuri mult mai complexe decat cele traditionale care au fost asigurate.

In cadrul procesului de management al riscului, riscul este definit ca orice problema care poate stopa compania in atingerea obiectivelor propuse.

Interviurile sunt individuale si au in vedere fiecare persoana din randul middle-managerilor. Scopul interviului este de a identifica majoritatea riscurilor posibile, bazandu-se pe experienta practica a managerilor.

In cadrul workshopurilor participa doar conducatorii de departamente din cadrul companiei si se prioritizeaza riscurile identificate anterior.

In urma interviurilor si a workshopurilor se alcatuieste un portofoliu de riscuri care in linii mari contine;

o clasificare a riscurilor

o scurta descriere a riscurilor

o estimare a frecventei de aparitie si a severitatii daunelor

activitatea generatoare de riscuri

O harta a riscurilor poate fi intocmita pe baza informatiilor de mai sus, si este o reprezentare grafica a unui numar de riscuri ale companiei, ilustrand frecventa pe axa orizontala si severitatea daunelor pe verticala. Aceste harti nu reprezinta instrumente precise care sa arate toate riscurile cu care se confrunta compania, dar servesc managerului general pentru a ilustra impactul financiar posibil al producerii anumitor riscuri.

Harta deserveste ca un instrument de luare a unor decizii referitoare la unele riscuri particulare. Spre exemplu daca un risc se afla in zona cu frecventa ridicata si severitate redusa, acesta trebuie luat in vedere pentru a se trece la prevenirea daunelor din cadrul companiei, fara a se efectua transferul acestuia. (ex. furtul marfurilor din magazine, depozite).

Riscurile cu frecventa redusa dar cu severitate mare (diferite riscuri de raspundere civila), vor face obiectul unor transferuri prin asigurare sau alte tehnici.

Astfel managerii folosesc portofoliul de riscuri si harta riscurilor pentru a identifica riscurile care necesita o analiza mai amanuntita. Cu ajutorul modelelor econometrice se determina impactul financiar al producerii acestora.

In prezent companiile cer managerilor riscului sa evalueze permanent riscurile la care este supusa firma, nu doar sa le transfere prin contractarea de asigurari. In plus solicita ca acestia sa minimizeze impactul riscului de afaceri asupra cursului actiunilor firmei.

Managerii riscului trebuie sa aiba in vedere toate metodele disponibile pentru a controla expunerea la risc, in primul rand prin prevenirea sau reducerea riscurilor si doar apoi prin finantarea acestuia. Programele de control a riscului, continua sa fie un element important in managementul riscului.

Controlul riscului se refera la deciziile si actiunile orientate spre reducerea frecventei sau severitatii consecintelor unor daune . Astfel, controlul riscului se concentreaza asupra pierderilor propriu zise si nu asupra consecintelor financiare ale acestora.

Tehnicile de control a riscului cuprind:

prevenirea daunei - prin aceasta metoda se urmareste reducerea frecventei de producere a unei pagube, dar fara ca acestea sa fie eliminate complet

limitarea daunei - se urmareste reducerea consecintelor unor evenimente nedorite

dispersarea expunerii la riscuri - se refera la distributia riscului in cadrul unei unitati si la duplicare (aplicabila la documentele originale)

Finantarea riscului reprezinta gasirea tuturor posibilitatilor de acoperire a daunelor, care s-au produs in pofida masurilor luate prin controlul riscului. Aceasta se refera la masurile financiare necesare pentru revenirea societatii din situatiile grele create de daune.

Metodele de finantare a riscului se clasifica in:

Metode de retinere a riscului

Aceste metode au in vedere folosirea programelor de autofinantare:

a) prefinantare - alocarea din timp a unor resurse in acest scop sub forma rezervelor, provizioanelor, fonduri cu destinatie speciala. Ca dezavantaj al acestei metode s-ar putea aminti faptul ca firma isi blocheaza o parte din fondurilor activitatilor productive.

b) finantarea curenta reprezinta alocarea de resurse din disponibilitatile existente, in momentul in care s-a produs evenimentul. Firma s-ar putea in acest fel sa nu dispuna de suficiente lichiditati ceea ce ar avea repercursiuni nefavorabile asupra desfasurarii activitatii sale

c) postfinantare - firma isi acopera pierderile cauzate de riscurile neprevazute prin contractarea de credite.

Metode de transfer a riscului

Pentru finantarea prin transferul riscului, managerii trebuie sa identifice noi solutii pe langa cele traditionale. Noile tehnici de finantare trebuie sa fie in concordanta cu expunerea firmei la o gama variata de evenimente, care i-ar putea ameninta sau afecta activitatea. Aceste solutii privesc riscul climatului de afaceri care nu a fost asigurat prin metode traditionale.

Managerii riscului utilizeaza o multime de solutii care depasesc transferul riscului prin produsele de asigurare. Produsele alternativele de transfer a riscului au inceput sa fie o solutie din ce in ce mai folosita. Aceste alternative ar putea fi definite ca reprezentand totalitatea posibilitatilor de finantare a riscului, fara a se tine cont de transferul traditional oferit prin asigurare.

Ca solutii alternative de transfer a riscului ar putea fi enumerate:

transferul riscului catre o societate captiva de asigurari

produsele multi-line, multi-year, multi-trigger

folosirea produselor hibrid rezultate prin combinarea produselor de asigurare cu tehnici specifice pietei de capital, securitizare

programe finite

reducerea capitalului implicat in afaceri cu grad ridicat de risc

Conform statisticilor , in 1999 in SUA din cele 350 mld. USD reprezentand prime de asigurare platite de catre persoane fizice si juridice, si fonduri retinute pentru autoasigurare, aproximativ 25% reprezentau prime aferente produselor alternative de transfer a riscului.

Astfel cele 87 mld. U.S.D. erau impartite in:

autoasigurare - 65 mld U.S.D.

alte tehnici de finantare a riscului - 22 mld.U.S.D. din care:

- societati captive de asigurari - 14 mld.U.S.D.

- programe finite de asigurari - 5 mld.U.S.D.

- alte tehnici - 3 mld.U.S.D.

Grafic, situatia se prezinta in felul urmator:


Fig.3. Structura primelor de asigurare in S.U.A. in 1999

Se observa ca aproximativ 4% din volumul primelor de asigurare platite de catre companiile din S.U.A. apartin societatilor captive.

Implementarea deciziei se bazeaza pe rezultatele din etapele anterioare, si consta in punerea in practica a solutiei care ofera cea mai buna acoperire a riscurilor la care este supusa firma. Aceasta poate fi facuta atat la nivel central cat si in cadrul fiecarui departament. Achizitionarea de asigurari sau alte tehnici de finantare a riscului sunt cele mai bune variante pentru managerul riscului datorita economiilor ce pot fi obtinute.

Monitorizarea si interpretarea rezultatelor sunt necesare, deoarece se observa daca solutia aleasa corespunde cerintelor firmei si dupa punerea sa in practica. Aceasta etapa reprezinta si o continua masurare a performantelor rezultatelor, o analiza a economiilor in costuri , pentru a observa daca sunt necesare modificari ulterioare in strategia aleasa.

Managementul riscului din cadrul marilor companii are diferite intelesuri, in functie de persoanele care sunt implicate in infaptuirea acestui proces. In forma sa cea mai simpla managementul riscului este un proces sistematic de abordare a riscului din cadrul unei companii.

Companiile care au aplicat procesul de management al riscului au beneficiat de diferite avantaje: o alocare mai eficienta a resurselor, costuri mai mici de transfer a riscului, identificarea mai precisa a expunerii la riscuri din cadrul companiei.

Majoritatea corporatiilor gestioneaza riscurile in cadrul departamentelor individuale de management. Astfel trezorerierul corporatiei este cel care se ocupa de determinarea efectelor fluctuatiilor diferitelor devize. Deasemenea un alt manager al riscului este cel care alege un anumit program de asigurare pe mai multi ani, cu scopul de a proteja compania de anumite riscuri referitoare la proprietate, personal si raspundere civila.

Chiar si presedintele corporatiei poate fi un manager al riscului deoarece este cel care decide alocarea capitalului.

In toate cele trei situatii, riscul a fost sau va fi analizat in cadrul unui proces decizional. Trezorerierul a analizat riscul financiar, cel de-al doilea - riscul operational, iar presedintele - riscul politic, economic, financiar etc.

In multe cazuri fiecare manager al riscului ia deciziile referitoare la gestionarea riscurilor de care este direct raspunzator, fara a lua cunostinta de felul in care celelalte riscuri sunt gestionate sau fara a cunoaste ce efect va avea decizia sa de optimizare a riscurilor asupra celorlalti manageri ai riscului.

Acest management separat al riscului prezent la multe companii poate conduce la utilizarea ineficienta a capitalului in gestionarea riscurilor. Daca ar exista o coordonare a diferitelor activitati de mangement al riscului se pot obtine economii la costurile de administratie a portofoliului de riscuri la nivelul intregii companii.

Printre motivele care au determinat unele companii sa gestioneze centralizat riscurile se pot enumera: globalizarea, extinderi, expansiuni rapide, modificari in cadrul organizatiei, managementul proactiv.

Globalizarea, expansiunea in mai multe tari, supune compania unor culturi variate, reglementari si medii de afaceri diferite. Extinderile, expansiunile pot aduce companiei, in cazul unor daune majore, pierderi financiare foarte mari, fiind compromise astfel activitatile din toate tarile. Pentru inlaturarea unor asemenea efecte se poate apela la o companie internationala care sa gestioneze centralizat toate riscurile companiei, atat din tara de origine cat si din celelalte tari in care isi desfasoara activitatea.

In anumite companii managerii adopta o atitudine proactiva fata de riscuri, adica pe masura ce gestioneaza riscurile ei cauta noi oportunitati de controlare a acestora. Prima data companiile inteleg riscurile si doar apoi le gestioneaza putand inregistra avantaje competitive fata de corporatiile care gestioneaza riscurile separat.

Managementul centralizat al riscului poate fi descris, asadar, ca un proces sistematic de identificare, prioritizare, masurare si gestionare a riscului, luare a deciziei, implementarea si monitorizarea rezultatelor in cadrul unei companii. Astfel, managementul riscului cuprinde in cadrul aceluiasi proces atat riscul pur - care se gaseste in industria asigurarilor, cat si riscul speculativ aflat in sfera riscurilor financiare.

In concluzie se apreciaza ca scopul managementului centralizat al riscului poate fi optimizarea riscului astfel incat sa se maximizeze profitul sau sa se diminueze cheltuielile si daunele.

Abordari viitoare

Pana in urma cu cativa ani, finantarea si optiunile de transfer a riscului erau limitate doar la asigurari si alte instrumente alternative. Convergenta pietei asigurarilor cu cea a capitalurilor ofera noi posibilitati de transfer a riscurilor, nu doar pe una din aceste piete ci si combinat pe cele doua (cel mai elocvent exemplu in acest sens il reprezinta obligatiunile CAT termen ce va fi dezbatut ulterior).



Pritchett T., Schmit J. - Risk Management and Insurance, West Publishing US, 1996

Heins R., Williams A. - Risk Management and Insurance, Mc. Graw Hill, New York 1985

Pritchett T., Schmit J. - Risk Management and Insurance, West Publishing US, 1996

Marius Gavriletea - Managementul centralizat al riscului. Tribuna Economica nr. 19/2000

Marius Gavriletea - Probleme actuale ale managerilor din ASIA. Finante Banci Asigurari nr. 10/1999

A.Williams, R. Heins - Risk Management and Insurance, Mc. Graw Hill, New York 1985

P. Bawcutt - International trends in Risk Financing. RIRG, Londra 1999

Marius Gavriletea - Identificarea riscului. Tribuna Economica nr. 21/2000





Politica de confidentialitate


creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.