Baltagul - Mihail Sadoveanu - comentariu

Mihail Sadoveanu (1880-1961), unul dintre marii prozatori ai secolului al XX-lea, a creat o impresionanta opera literara care cuprinde povestiri, nuvele, romane, avand ca teme esentiale: istoria, conditia umana, natura, viata satului.

Aparitia romanului Baltagul in 1930 a continuat seria capodoperelor sadoveniene, inceputa in 1928 cu volumul de povestiri Hanu'Ancutei, care a culminat in 1934 cu trilogia Fratii Jderi.

Romanul Baltagul este o opera epica de mare intindere, preponderent narativa, cu o actiune complexa, cu niste conflicte puternice si cu numeroase personaje, oferind o imagine ampla si profunda a vietii. Naratorul este omniscient, dirijand destinele personajelor din viata spre moarte, din ambiguitatea intamplarilor spre lumina adevarului. Opera lui Mihail Sadoveanu este un roman obiectiv, de tip traditionalist, creat prin acel realism in care adevarul se impleteste cu simbolicul / miticul, iar epicul fuzioneaza cu liricul.

De altfel, aceasta este si supratema cartii: infatisarea lumii traditionale de la inceputul secolului al XX-lea, lumea satului moldovean de la munte. Temei centrale mentionate i se subordoneaza si motivele: femeia justitiara, cautarea si cunoasterea adevarului, cainele credincios, legatura om-natura, cultul vietii si al mortii.

Titlul romanului este simbolic, pentru ca baltagul este unealta crimei, dar si a pedepsei, a setei de inavutire, dar si a justitiei, a mortii, dar si a vietii. Cu dublul sau tais, baltagul sugereaza conflictele mari dintre personaje.

Valoarea deosebita a romanului este evidenta in numeroasele interpretari care i s-au dat. Baltagul a fost receptat ca roman monografic, roman mitic, roman initiatic sau roman politist.

În roman se realizeaza o veritabila monografie a satului de munte. Totul respira un aer patriarhal, de continuitate si eternitate prin organizarea comunitatilor satesti, prin obiceiurile si traditiile respectate, prin acceptarea noii civilizatii. Trasaturile oamenilor de la munte sunt evidentiate inca de la inceput, acestea fiind predestinate. Ei au radacini ca brazii in pamantul pe care traiesc. Si viata femeilor este aspra, pentru ca raman, uneori, vaduve inainte de vreme. Sotia trebuie sa indure autoritatea barbatului, baiatul sa devina sprijinul de nadejde al familiei, iar fata trebuie sa ingrijeasca de gospodarie si sa respecte traditiile. Asa era organizata si casa Lipanilor. Din acest punct de vedere ei sunt o familie exponentiala a universului muntean.

Aceasta lume de la munte respecta traditiile referitoare la momentele fundamentale ale existentei: nastere, nunta, moartea. Vitoria, in drumul ei prin lume, se opreste la Borca pentru a cinsti un botez, la Cruci cinsteste cu nuntasii, iar la Sabasa va implini ceremonialul funerar in amintirea barbatului ei.

În roman, se vorbeste despre doua lumi / tari - cea de sus, a muntenilor, crescatori de oi si cea de los, a targurilor si a capitalei. În fond - precizeaza criticul Nicolae Manolescu - este o singura lume, a unor pastori deveniti negustori, caci Nechifor se dusese sa faca negot cu oi. Astfel, miscarea din roman este o iesire atat a barbatului, cat si a femeii dintr-un spatiu consacrat, iar calatoria Vitoriei - Penelopa este o cautare in tara barbatilor a lui Nechifor - Ulise cu ajutorul lui Gheorghita - Telemac.

Baltagul este un Bildungsroman ( roman al formarii ), un roman al initierii. În primul rand este vorba de maturizarea lui Gheorghita, care iese brusc din lumea copilariei si intra in lumea plina de griji a adultilor, in care va razbuna moartea tatalui sau si va deveni stalpul familiei: " Întelege ca jucariile au stat." sau " pentru tine de-aici inainte incepe a rasari soarele." Vitoria insasi traieste o experienta fundamentala alaturi de fiul sau, pentru ca parcurge calea dinspre o lume cunoscuta spre o lume necunoscuta in care trebuie sa afle adevarul si sa faca dreptate barbatului disparut.

Baltagul poate fi considerat un roman care contine reminescente mitice. Opera are ca moto doua versuri din balada populara Miorita: "Stapane, stapane, / Mai cheama si-un cane" , care nu conduc neaparat la recunoasterea filonului bladesc din text. Ion Negoitescu afirma ca " conceptia moral si liric metafizica din Miorita este sistematic eludata" , iar Nicolae Manolescu si Alexandru Paleologu aduc suficiente argumente: traseul lui Nechifor este o iesire din spatiul consacrat; crima a fost efectiv savarsita; victima e un om in plina maturitate, insurat, tata de familie; ramasitele victimei sunt risipite intr-o vagauna, sunt ciopartite de salbaticiuni, iar sufletul e neimpacat; moartea victimei da loc unei actiuni cu caracter justitiar in urma careia rezulta un scenariu al crimei comise care spulbera ultima indoiala a Vitoriei.

Dar ca si in Miorita exista conflictul dintre ciobani, motivul animalului credincios, care, aici, este cainele Lupu, iar motivul maicutei batrane si motivul alegoriei moarte-nunta sunt substiuite de cel al sotiei indurerate si de un real ceremonial funerar.

În roman se pot descifra si alte mituri universale: cel mai important e mitul lui Isis si Osiris ( Alexandru Paleologu); apoi mitul marii calatorii, care aici ia forma drumului sinuos al personajului, echivalentul unei probe a labirintului, mitul cautarii adevarului.

Partea de intrare in roman este o parabola, o legenda pe care Nechifor o spunea la petreceri. Dumnezeu, la Facerea lumii, le daruise muntenilor bucuriile sufletesti: sa se bucure de ce-i al lor, sa aiba inima usoara, sa petreaca si sa aiba parte de frumusetea si dragostea sotiilor lor. În primul rand, Dumnezeu e un mester priceput, iar creatia e lipsita de maretie, fiind familiara. În al doilea rand, domneste legea naturala, caci surprizele si exceptiile sunt excluse. În al treilea rand, tragicul se vede redus prin impacarea in necesitate. ( Nicolae Manolescu )

Naratorul atotcunoscator si detasat relateaza dintr-o unica perspectiva obiectiva actiunea romanului Baltagul. Ea cunoaste o mare mobilitate in timp si in spatiu. Ea se deruleaza din toamna, cand Nechifor Lipan pleaca la Dorna dupa oi, pana in primavara, cand Vitoria Lipan descopera trupul neinsufletit al sotului ei. De asemenea, calatoria eroilor se desfasoara de la rasaritul soarelui la apusul lui, fiind un drum initiatic, purificator si un itinerar cosmic.

Se observa ca timpul este redat in roman prin referiri la sarbatori crestine asociate sau nu cu niste date exacte: Sf. Andrei, sarbatorile si petrecerile solstitiului, urarile de Anul Nou, Boboteaza, 27 februarie - praznicul cuviosului parinte Procopie. Alteori succesiunea anotimpurilor sau miscarea astrelor redau trecerea timpului. Ceea ce se creeaza este imaginea unei lumi arhaice care traieste inca in ritmurile cosmosului.

Exista doua planuri narative: unul retrospectiv, altul prezentat in desfasurarea lui.

Spatiul actiunii este, de asemenea, vast si cuprinde tinuturile de la Magura Tarcaului, zona Dornelor si a Bistritei, pana in cele de campie, la Cristesti, in baltile Jijiei. Unele peisaje sunt decrise concis, precum satul de la Tarcau; unele pasaje descriptive reliefeaza manifestarile naturii. Cel mai important aspect este notarea riguroasa a localitatilor prin care trece eroina. Astfel ca, pe de o parte, toponimele pastreaza impresia de realitate, iar, pe de alta parte, contureaza labirintul simbolic al cautarilor Vitoriei.

Conflictul interior este reprezentat de framantarile, mai ales de la inceput, ale Vitoriei cu privire la soarta sotului sau disparut. Îngrijorarea incepe sa se transforme treptat in certitudine o data cu plecarea la drum. Un conflict exterior verbal are loc in capitolul al XVI-lea intre Vitoria si Bogza. Duelul lor verbal culmineaza cu o confruntare directa intre oier si Gheorghita, care face dreptate cu ajutorul baltagului si al lui Lupu, omorandu-l pe Bogza.

Firul epic al romanului are o compozitie liniara simbolizata de metafora drumului parcurs de personaje. Cele saisprezece capitole ale romanului pot fi structurate in trei parti si pe momentele subiectului: partea intai este constituita din capitolul I care cuprinde expozitiunea si intriga; partea a doua este alcatuita din capitolele II - XIII si reprezinta desfasurarea actiunii; partea a treia este constituita din capitolele XIV - XVI si cuprinde punctul culminant si deznodamantul. Eroina este aproape convinsa ca Nechifor a disparut si, dupa ce intreprinde o serie de investigatii care ii confirma banuiala, reuseste ca impreuna cu fiul sau, Gheorghita, sa descopere si sa pedepseasca pe ucigasi.

Partea intai este constituita din capitolul I care cuprinde expozitiunea si intriga romanului, de unde aflam ca, stand singura pe prispa in lumina toamnei si torcand, Vitoria isi aminteste de povestea auzita de Nechifor Lipan de la un baci batran si spusa si de el la cumetrii si nunti, despre viata si psihologia oamenilor de la munte. Femeia se gandea la sotul ei care plecase de mult timp la Dorna dupa oi si nu se mai intorsese. Povestea il arata ca pe un barbat intelept ceea ce sporeste drama neintoarcerii lui acasa. Sotia sa se gandeste si la cei doi copii: la Minodora, care ramasese acasa cu ea, si la Gheorghita, care se afla la Cristesti, in valea Jijiei, cu oile la iernat, de unde o instiinteaza pe Vitoria ca Nechifor Lipan nu ajunsese nici acolo. Faptul ca sotul ei, Nechifor, nu se apropia de casa si faptul ca semnele pe le avea ii sugerau Vitoriei ca nici nu va mai veni vreodata reprezinta intriga romanului.

Partea a doua a romanului este alcatuita din capitolele II-XIII si constituie desfasurarea actiunii

Vremea incepea sa se schimbe, se apropia anotimpul rece, iar munteanca isi pregatea gospodaria pentru iarna.Ea este din ce in ce mai ingrijorata de tacerea sotului ei. De aceea, merge la preotul Daniil Milies caruia ii destainuie necazul ei si ii cere sfatul. Acesta ii promite ca va face o slujba si va citi in biserica pentru intoarcerea lui Nechifor Lipan si ii scrie lui Gheorghita din partea Vitoriei. Femeia trece apoi la baba Maranda, vrajitoarea satului, insa nu gaseste nici aici confirmarea visului ei premonitoriu si alinarea de care avea nevoie. A te arata in vis cu fata intoarsa inseamna a fi trecut in nefiinta, iar iubirea imensa a Vitoriei reprezinta o identitate de destine: " Ea insa se socotea moarta ca si barbatul ei care nu era langa dansa."

Catre sarbatorile de iarna, Gheorghita se intoarce acasa, iar Vitoria hotaraste, initial, sa-l trimita in cautarea celui disparut. Apoi considera ca baiatul are nevoie de experienta ei si decide ca vor pleca impreuna; insa inainte de aceasta, dupa Boboteaza, face un drum la Manastirea Bistrita unde se roaga la icoana Sfintei Ana si unde staretul Visarion o sfatuieste sa mearga la Piatra Neamt la "stapanirea pamanteasca" pentru a cere forurilor oficiale sa cerceteze disparitia sotului ei.

La Piatra, ia legatura cu prefectul care o indeamna sa scrie o plangere in baza careia sa faca cercetarile, dar neavand prea mare incredere in autoritati, desi il roaga pe parintele Daniil sa-i intocmeasca jalba, hotaraste definitiv sa plece impreuna cu Gheorghita in cautarea lui Nechifor, deoarece, acum, munteanca avea "intr-insa stiinta mortii lui Nechifor Lipan si crancena durere". Însa inainte de plecare, ii face lui Gheorgita un baltag pe care preotul Daniil il sfinteste, iar pe Minodora o duce la Manastirea Varatec, pentru a fi in siguranta.

Mai intai merge la biserica, se impartaseste, duce daruri, apoi vinde o parte din produse hangiului David din Calugareni ca sa faca rost de bani pentru drum, pe care ii lasa in grija preotului Daniil pana a doua zi, pentru a nu fi pradata.

Acum, conform interpretarii lui Alexandru Paleologu, Vitoria o va reprezenta pe Isis - zeita egipteana care pleaca sa il reanvie pe Osiris. Ea intotdeauna va fi considerata Initiatoarea, cea care a patruns tainele vietii, mortii si ale invierii, dar ea e si intruparea principiului feminin sinonim cu Anima. Prin excelenta, Osiris simbolizeaza drama existentei umane harazite mortii, dar triumfand periodic asupra ei. Gheorghita sau Horus va reprezenta eroul solar despre care Mircea Eliade consemna ca se intalneste cu predilectie in comunitatile pastorale, prezentand raporturi cu lumea mortilor, initierea si fecunditatea. Ca un Fat-Frumos al carui complement este calul nazdravan, Gheorghita detine ca obiect ritual baltagul. Pana la sfarsi el va ramane simbolul dreptatii, al izbanzii luminii asupra intunericului, nefiind patat de sangele profan al crimei.

Pleaca la drum spre Dorna , insotindu-l pe hangiul David si, dupa ce trec Bistrita, fac primul popasul la Bicaz, la hanul lui Donea, unde afla de trecerea lui Nechifor Lipan, ca a doua zi sa ajunga la Calugareni, la hanul insotitorului lor, unde si innopteaza. La Farcasa, urmatorul punct al acestui itinerar al cautarii, al adevarului, drumetii il intalnesc pe subprefectul Anastase Bolmez, care cerceteaza diferite pricini, dar si pe mos Pricop, fierarul, care isi aminteste de trecera lui Lipan prin acele locuri.În drumul lor, la Borca, asista la o cumetrie, unde munteanca respecta obiceiurile care au loc intr-o astfel de ocazie, iar la Cruci trebuie sa faca fata veseliei unor nuntasi.

În tara Dornelor Vitoria admira peisajul si oamenii si afla ca targ de oi n-a fost asta-toamna decat la Vatra Dornei. Aici afla ca, intr-adevar, Nechifor Lipan a cumparat in luna noiembrie, in prima duminica, trei sute de oi, din care a vandut apoi o suta altor doi gospodari si au coborat impreuna, apucand drumul pe Neagra.

Acum, Vitoria si Gheorghita refac drumul celor trei ciobani, de existenta carora afla la marginea celei din urma Dorne de la hangiul Macovei. Prezenta acestora este semnalata la Brosteni si Borca, de unde ciobanii parasesc apa Bistritei apucand-o spre stanga. Urmatorul popas este la Sabasa, la domnul Toma si, de aici, peste muntele Stanisoara, ajung in satul Suha. Aici, la Suha, Vitoria si Gheorghita afla de la hangiul Iorgu Vasiliu ca, in prejma zilei Sfintilor Mihail si Gavril, a fact popas o turma insotita doar de cei doi ciobani - Calistrat Bogza si Ilie Cutui.

Acum, munteanca isi da seama ca in acest perimetru Nechifor Lipan a fost ucis de cei doi insotitori si incepe sa cerceteze pe cont propriu, apeland apoi si la ajutorul autoritatilor. Se intalneste cu cei doi ciobani la primarie. Ei ii spun ca au cumparat si restul turmei si s-au despartit de Lipan. La insistentele femeii de a-i arata o chitanta sau a numi un martor, cei doi raman fara acoperire. Între timp, ea il gaseste pe cainele Lupu pripasit in curtea unui gospodar din Sabasa. si, cu ajutorul lui, va descoperi osemintele sotului sau intr-o prapastie.

Partea a treia a romanului este constituita din capitolele XIV-XVI si cuprinde punctul culminant si deznodamantul. Gheorghita Lipan trebuie sa pazeasca ramasitele neinsufletite ale tatalui sau si Vitoria indeplineste cerintele datinei crestine si ale cinstirii mortului si lasa autoritatile sa faca cercetarile necesare. Daca pana la venirea lor, trupul celui mort a fost pazit de Lupu, acest Anubis, acest "guide de l'homme dans la nuit de la mort" ( J. Chevalier; A. Gheerbrant ), lui Gheorghita ii revine acum misiunea sacra de a pazi trupul neinsufletit al tatalui sau. A priveghea un mort inseamna a muri ritualic si ate naste la un mod superior de a fi. Cu toate ca nu depasestee aceasta proba, initierea ii este validata, iar el este pregatit pentru actul decisiv.

Prin inteligenta, intuitie, abilitate si diplomatie femeia reuseste sa reconstituie cele petrecute dandu-si seama de adevar. De aceea, ultimul capitol, care se incheie cu praznicul de dupa inmormantarea lui Nechifor Lipan, o infatiseaza pe Vitoria demascandu-i pe vinovati si indeplinind actul justitiar. La praznic, Vitoria ii invita si pe cei doi ciobani, dar si pe preot si pe subprefect. Ea reface punct cu punct momentele crimei, ceea ce-l uimeste si-l infurie pe Calistrat Bogza, care iesindu-si din fire, se repede asupra lui Gheorghita. Lovit de baiat cu baltagul si atacat de cainele lui Nechifor Lipan, Bogza isi recunoaste faptele si vina inainte de a muri. Ilie Cutui, complicele lui, isi recunoaste si el fapta si este arestat. Astfel, atingandu-si scopul, femeia ii transmite lui Gheorghita noi ordine si se pregateste de plecare pentru a duce la bun sfarsit si alte treburi presante, caci viata merge inainte si toate trebuie randuite dupa rostul lor. Finalul este in acord cu mitul invierii lui Osiris care comunica ideea ca omul trebuie sa iasa invingator din toate capcanele acestui destin ostil si nepasator.

Personajele sunt numeroase. Exista personaje principale ( Vitoria ), secundare (Nechifor Lipan, Gheorghita, Minodora, preotul, baba Maranda, negustorul si hangiul David, Calistrat Bogza, Ilie Cutui) sau episodice (Mos Pricop, functionari). Dintre toate personajele romanului Baltagul de Mihail Sadoveanu se impune puternic figura Vitoriei Lipan, asa incat romanul poate fi socotit cartea acestei eroine devenite un tip reprezentativ pentru lumea muntenilor. Dar nu mai putin romanul poate fi considerat al lui Gheorghita asa cum romanul Mara de Ioan Slavici, ce poarta numele eroinei mama, este si cartea fiicei, a Persidei.

Dintre toate personajele romanului Baltagul de Mihail Sadoveanu se impune puternic figura Vitoriei Lipan, asa incat romanul poate fi socotit cartea acestei eroine devenite un tip reprezentativ pentru lumea muntenilor.

Prin caracterizarea directa, in primele pagini ale romanului, naratorul ii face personajului un portret fizic ce exprima frumusetea si farmecul ei feminin, dar si zbuciumul sau sufletesc. La cei aproape patruzeci de ani ai sai, ochii ei caprui rasfrangeau lumina castanie a parului, insa privirea ei era dusa departe, semn al gandurilor in care era adancita si care o copleseau. Femeia "nu mai era tanara, dar avea o frumusete neobisnuita in privire. Ochii ei luceau ca-ntr-o usoara ceata in dosul genelor lungi si rasfrante in carligase".

Portretul moral reiese din caracterizarea indirecta, realizata prin fapte, limbaj, mediu de viata, relatia cu celelalte personaje, atitudini, sentimente descrise, exprimate in dialog sau in monolog interior.

Femeie aspra, Vitoria este si o priceputa si harnica gospodina care duce grijiile unei gospodarii mari si o conduce cu strasnic brat, mai ales ca sotul este adeseori plecat. Ordonata, meticuloasa, cu un deosebit simt practic, inainte de plecare pe drumurile cautarii lui Lipan, ea oranduieste totul cu o abilitate si cu o exactitate demne de indiviat, incat nici unul dintre amanunte nu-i scapa. Întreprinzatoare si prevazatoare, vinde produsele, dar duce peste noapte banii la preot pentru a nu fi pradata. Constienta de pericolele care-i pandesc pe drum, ii face lui Gheorghita un baltag pe care preotul i-l sfinteste, iar pentru sine ia pusca lui Nechifor.

Vitoria este o femeie credincioasa si respecta obiceiurile stramosesti. Înainte de a pleca, se consulta cu preotul, merge la Manastirea Bistrita, unde se roaga la icoana Sfintei Ana, tine post douasprezece vineri, se spovedeste si se imparteste sau face daruri bisericii. În drumul ei intalneste o cumetrie si o nunta si de fiecare data respecta traditia, asa cum indeplineste toate cele crestinesti pentru inmormantarea si pomenirea lui Nechifror Lipan. Drumul ei are o dimensiune funerara, de implinire a destinului post-mortem al lui Nechifor.

Totodata, femeia este si superstitioasa, caci ea crede in vise si in semne, in descantece si in vraji si de aceea nu uita sa mearga la baba Maranda, vrajitoarea, pentru a afla despre sotul ei. Visul in care Lipan apare intors cu spatele trecand peste o apa neagra si cantecul cocosului slobozit o singura data cu pliscul intors catre poarta o obsedeaza si ii dau certitudinea ca barbatul ei nu se mai intoarce, deoarece a fost ucis.

Eroina impresioneaza prin luciditate si stapanire de sine. Este inzestrata cu o inteligenta iesita din comun pe care si-o manifesta in imprejurari diferite. În primul rand, il convinge pe Gheorghita de necesitatea plecarii: " trebuie sa te arati barbat. Eu n-am alt sprijin si am nevoie de bratul tau." În al doilea rand culege informatii de la cei din jur despre Nechifor sau despre presupusii asasini. Dovedeste o mare pricepere in descifrarea sufletului uman. Reuseste sa-l duca pe Calistrat Bogza la recunoasterea faptelor si la pedeapsa. Felul ei de a vorbi dovedeste abilitate si tact. Cateodata cuvintele suna ca cele ale unui intelept, alteori sunt ascutite si ironice. Cu toate greutatile intampinate, spiritul ei justitiar invinge. Îl va gasi pe Nechifor si va pedepsi ucigasii. Numele personajului sugereaza izbanda, victoria in actiunile marcate de vointa si de tenacitate. Vitoria este stalpul sufletesc al familiei. Pe Nechifor il iubea ca in tinerete, pentru ca el reprezenta dragostea ei de 20 de ani; cu Gheorghita este mai toleranta, pentru ca este mai sfios si mai nesigur pe el, iar cu Minodora este mai aspra, pentru ca voia sa o educe in spiritul traditiilor care trebuiau respectate.,

Vitoria traieste un zbucium interior devastator la disparitia barbatului ei: "n-am sa mai am hodina, cum n-are paraul Tarcaului, pan' ce l-oi gasi pe Nechifor Lipan. "

Femeia comunica, parca pe cai nestiute cu elementele naturii. Tara de sus, punctul de plecare in calatorie, pastreaza inca armonia si echilibrul inceputurilor. Muntele este un microunivers racordat la datele originare ale lumii. Lumea de la poalele lui este si ea infiltrata de simbolism. Biserica este o realitate sacra. Închinarea in fata ei pe o vreme cand nu se vedea nici in cer, nici pe pamant, deci cand semnele erau indescifrabile, echivaleaza cu un gest ritual de deschidere al cerurilor. Natura dubleaza starea de spirit a eroinei: "Acum vedea adevarat ca vantul a contenit. A cazut jos in vale si a contenit si el. Semnul era vadit." Concordanta dintre fenomenele naturii si gandurile cele mai intime ale femeii dezvaluie o legatura supraumana a Vitoriei cu niste puteri misterioase.

Munteanca ii uimeste pe cei din jurul ei cu personalitatea ei puternica. Gheorghita este coplesit si cugeta cu uimire: "Mama asta trebuie sa fie fermecatoare: cunoaste gandul omului."

Vitoria este un personaj complex, atitudinea ei fiind asociata cu cea a lui Hamlet, personajul dramaturgului englez W. Shakespeare, care cauta si el adevarul despre moartea tatalui sau.Personalitatea ei poarta si influente ale mitului mioritic, ale acelei "maicute batrane".

Nechifor Lipan este personajul care nu participa la direct la actiune, fiind cunoscut indirect, prin intermediul rememorarilor.

Sub aspect fizic, oierul era indesat si spatos; mustata ii era neagra, iar ochii aveau sprancenle aplecate. Fiind barbat voinic si puternic, avea mare curaj si nu-i putea sta nimeni in cale. Nechifor era harnic si priceput. Era prietenos, petrecaret si nu lipsea de la nunti, cumetrii, unde ii placea sa povesteasdca intamplari cu inteles. Lipan era un om vrednic si fudul si nu se uita la bani. Aceste calitati si defecte devin puncte si noduri in firul narativ care o cheama pe Vitoria pe drumul adevarului. Lipan este un personaj exponential al lumii oierilor. De asemenea, el poarta aura legendara a ciobanului mioritic.

Gheorghita este Nechifor in devenire. Calatoria Vitoriei si a fiului sau are si semnificatia unei experiente de maturizare, a unei initieri a adolescentului: " pentru tine de aici incepe a rasari soarele." Ca un Fat-Frumos din basme,al carui adjuvant este calul nazdravan sau buzduganul, Gheorghita detine ca obiect magic baltagul special facut pentru el. Pana la sfarsit el va ramane simbolul dreptatii, al izbanzii luminii asupra intunericului, nefiind patat de sangele crimei. Razbunarea va fi savarsita cu arma care l-a ucis pe Nechifor. Pana cand Lupu nu a gasit locul crimei, Gheorghita nu a savarsit nici o fapta memorabila. Dar acum trebuie sa coboare in rapa ca sa identifice ramasitele tatalui sau. Cele doua prenume - Gheorghe-cel care a ucis balaurul si Nechifor-cel purtator de victorie - desemneaza niste eroi, niste invingatori. Lui Gheorghita ii revine misiunea de a pazi trupul neinsufletit al tatalui sau. Initierea este validata, iar el este pregatit pentru pedepsirea criminalilor. Acest act nu este o razbunare, ci indeplinirea unei obligatii corespunzatoare unei Legi nescrise.

Baiatul avea ochii caprui ai mamei lui, luminati de un zambet frumos. Nu e prea vorbaret, dar este inteligent. Este o fire sensibila si meditativa, care se maturizeaza pe drumul parcurs alaturi de Vitoria. Este o scoala a vietii prin care baiatul trebuie sa treaca pentru a deveni barbat si stalpul familiei.

Modul de expunere predominant este naratiunea, care se imbina cu descrierea (peisaje, portrete ale personajelor, tabloul traditiilor si obiceiurilor, cu dialogul si cu monologul interior, prin care sunt puse in lumina insusirile personajelor si drama lor sufleteasca. Îmbinarea tuturor acestor moduri de expunere este una dintre calitatile romanului.

Baltagul poate fi considerat un roman total, fiind roman de dragoste ( = pasiunea Vitoriei pentru Lipan ); roman social ( = tabloul lumii de jos); roman initiatic si filozofic, roman justitiar si roman de observatie psihologica. Deasupra tuturor, M. Sadoveanu prezinta lupta dintre arhaic si modern, dintre sacru si profan. Prin intermediul actiunii si al personajelor se ofera o imagine ampla si profunda a vietii. Romanul infatiseaza modul de viata traditional al oamenilor de la munte, obiceiurile legate de evenimentele esentiele ale existentei umane, dar si lumea orasului de la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea.