Creeaza.com - informatii profesionale despre


Simplitatea lucrurilor complicate - Referate profesionale unice



Acasa » referate » literatura romana
Enigma Otiliei”, George Calinescu - comentariu

Enigma Otiliei”, George Calinescu - comentariu



Enigma Otiliei”, George Calinescu - comentariu

 

Coordonate ale vietii si operei

            George Calinescu s-a nascut la 19 iunie 1899, la Bucuresti si s-a stins din viata tot in capitala, in martie 1965.

            Seria exegezelor publicate de G. Calinescu debuteaza stralucit, cu “Viata lui Mihai Eminescu”, urmat de ampla lucrare intitulata “Opera lui M. Eminescu” (1934 -1936), revazuta in ultimii ani ai vietii autorului si reeditata postum (1970). In 1983 publica o biografie a lui I. Creanga, reeditata intr-o noua versiune, amplificata, “Viata si opera lui Ion Creanga” (1964). Sub titlul “Principii de estetica”, criticul si-a tiparit in 1939 un curs tinut la Universitatea din Iasi. Monumentala “Istorie a literaturii romane de la origini pana in prezent” (1941) incununeaza opera sa de istoric si de critic literar, rod al unui efort de documentare ce a durat aproape doua decenii.

            Paralel cu munca pe taramul criticii si al istoriei literare, G. Calinescu si-a cucerit un loc de prim-plan in randurile creatorilor literari. In domeniul liricii, a publicat volumele “Poezii” (1937) si “Lauda lucrurilor” (1963). Ca prozator, debuteaza cu romanul “Cartea nuntii” (1933), impunandu-se apoi prin “Enigma Otiliei” (1938), “Scrinul negru” (1960), “Bietul Ioanide” (1953). Cu piesa “Sun” (1943) si-a dovedit talentul dramaturgic. O culegere intitulata “Teatru”, aparuta postum (1965), reuneste si alte piese pe teme inedite.


            Extinzand sensul metaforei arhitecturale la domeniul literaturii, demersul calinescian se impune ca o sfidare a acestei “frici de monumental” in sensul inaltarii unui edificiu cultural. Calinescu cauta mereu in literatura viziunile grandioase, cuprinderile spirituale enorme, geometria marilor proiecte. N-are prejudecati de stil (scoala), dar pretuieste, precum P. Valery, stilul in faza clasicitatii lui. Scriitorii mari sunt, dupa opinia lui G. Calinescu, aceia cu imaginatie vasta, dar ordonata.

            Calinescu –personalitate proteica – istoric si critic literar, eseist si profesor universitar, ilustreaza fatetele unui intreg, explicabil prin vastul sau orizont cultural si printr-o stapanire desavarsita a mijloacelor de expresie. Vocatia creatorului vibreaza in intreaga opera calinesciana, a carei viziune unitara si meticulos articulata are ceva din verticalitatea catedralelor gotice.

            Definitorie pentru spiritul calinescian este simbioza demersului critic cu cel artistic. Din acest punct de vedere, opera calinesciana reprezinta fuziunea dintre creatie si interpretarea ei cu mijloacele critice. In viziunea lui Titu Maiorescu din articolul “Poeti si critici”, natura vocatiei criticului nu este aceeasi cu cea a poetului. Primul este asemenea unei oglinzi: reflecta raza, o trimite inapoi. Al doilea este asemenea unei prisme: refracta raza sub un anumit unghi, o modifica. Concluzia: poetul se dovedeste opac la opera altuia, numai criticul este capabil, prin structura sa, de “transparenta”. Secolul al XX-lea reface distinctia dintre artist si critic, sub forta teoretizarilor lui Benedetto Croce. Astfel, in “Estetica” sa, din 1902, Croce reia vechea dihotomie estetica intr-o noua formulare. Exista, spunea Croce, doua insusiri fundamentale: genialitatea si gustul. Cea dintai este creatoare si apartine artistului, cel de-al doilea este re-creator si defineste spiritul critic. Distinctia intre cele doua insusiri este numai aparenta. In fapt, ele sunt cosubstantiale. Diferenta se refera, insa, la directie. Geniul executa o miscare dinspre interior spre exterior, dinspre suflet spre lume. In cazul criticului, se produce o deplasare inversa, dinspre exterior spre interior, asadar, una de reintegrare sufleteasca. Actul de interpretare este insotit de o emotie care il repune pe receptor in pozitia celui care a creat opera (o recreare). Conceptia calinesciana a artei ca punct de interactiune intre creator si critic se revendica, asadar, din principiile lui Benedetto Croce.

Analiza romanului

            Inainte de a evidentia o maniera personala, inimitabila de a scrie, un stil inconfundabil prin forta de expresie a metaforei, calinescianismul inseamna un mod de a gandi estetic literatura. Orice opera este integrata intr-o categorie estetica, ce permite judecarea ei valorica intr-un anumit context istorico-literar, dar si universalizarea semnificatiilor faptului artistic. In eseul intitulat “Sensul clasicismului”, din 1946, criticul definea acest curent literar, dincolo de limitele temporale in care s-a manifestat, drept “un mod de a crea durabil si esential”. In calitate de teoretician al romanului, desi recomanda consonanta dintre opera si orientarile moderniste in care ea apare, totusi, G. Calinescu si-a afirmat preferintele clasicizante, pledand in favoarea acelor teme, motive, personaje, capabile sa exprime continuturi universale. El ii pretuieste indeosebi pe scriitorii clasici care au imaginatie vasta, indrazneala de a regandi universul in ample proiecte lirice sau epice (precum M. Eminescu sau M. Sadoveanu), dar intr-o maniera ordonata, coerenta, cu un simt al continuitatii si al disciplinarii formelor artistice. Clasicitatea, in viziune calinesciana, inseamna preferinta pentru “grandiosul disciplinat” (E. Simion), pentru creatia artistica durabila, care mizeaza pe valorile umane perene. De aceea, el s-a diferentiat programatic de scriitorii epocii sale, devenind autorul primelor romane citadine de factura clasica, nu analitice, nici psihologice, asa cum au scris Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Anton Holban si altii.

            Dupa un prim “exercitiu narativ minor, in vederea unei planuite opere epice”, asa cum G. Calinescu insusi a apreciat romanul “Cartea nuntii”, din 1933, a publicat, in 1938, “Enigma Otiliei”, in care a abandonat atmosfera lirica si romantica a primului volum, adoptand formula realismului critic. Daca scriitori precum C. Negruzzi, Al. Odobescu, N. Filimon, B. P. Hasdeu, B. St. Delavrancea opteaza pentru un realism cu insertii romantice, romanele calinesciene conserva trasaturile clasicitatii. Realismul sau critic este motivabil si prin folosirea tehnicilor narative preluate de la Honore de Balzac si folosite de scriitorul francez in realizarea monumentalei serii romanesti “Comedia umana”.

            Balzacianismul n-a fost pentru G. Calinescu doar un model de constructie epica, ci si un principiu de abordare critica, intelegand prin aceasta placerea de a povesti, de a include in textul critic amanunte revelatoare despre autorii operelor, transformand exegeza unei carti intr-un fapt de imaginatie tot atat de atragator ca si creatia literara in sine: “El descrie, precum autorul “Comediei umane”, strada, gradina, casa, interiorul, spre a infatisa la urma omul – divinitatea inlantuita de puterea lucrurilor si a relatiilor dintre ele” (E. Simion – “Scriitori romani comentati”). Balzacianismul propriu-zis a infatisat ascensiunea burgheziei franceze, avide de castig, de ranguri inalte care sa-i certifice prestigiul abia consolidat; dornica sa parvina prin orice mijloace, fara scrupule, imorala, invidioasa pe clasa aristocratiei de sange, increzatoare numai in zeul prosperitatii, care este banul. Descriind mecanismele dinamice ale noii societati franceze, H. De Balzac ordonase conflictele epice in jurul temei averii, introducand in literatura si doua motive adiacente, cel al arivistului, reliefand lupta acerba pentru acumulare materiala si parvenire sociala, si cel al mostenirii, dezvaluind relatiile fals sentimentale, adesea conflictuale, din interiorul familiilor bogate. G. Calinescu adapteaza ambele motive la realitate economica si sociala a lumii citadine romanesti din deceniile al treile si al patrulea ale secolului actual. Astfel, critica literara de referinta a incadrat proza calinesciana in formula realismului clasic, cu unele accente romantice si chiar moderniste. Titlul initial al operei fusese “Parintii Otiliei”, modificat ulterior de editorul caruia i s-a parut mai captivant pentru lectori acela de “Enigma Otiliei”. Daca primul era mai apropiat de motivul balzacian al paternitatii, care l-a preocupat pe Calinescu si l-a determinat sa-l dezvolte in toate romanele sale, cel de-al doilea are avantajul de a sugera caracterul misterios si imprevizibil al eroinei, care ramane, pana la sfarsit, o enigma pentru cei care au iubit-o.



            Tema romanului consta in procesul micii burghezii autohtone, urmarite nu atat in modestele ei tranzactii comerciale, cat in privinta alienarii (a instrainarii) omului de el insusi, din cauza vointei oarbe de a face avere. Interesele preponderent economice distrug coeziunea spirituala si relatiile intrafamiliale, intrigile si rivalitatile, pentru mostenire anuland afectivitatea dezinteresata.

            Intre clanurile Giurgiuveanu si Tulea se declanseaza un conflict pentru avere, cea de-a doua familie urmarind – cu tenacitatea unui trib agresiv – sa-l mosteneasca pe batranul Costache, fratele Aglaei. In pofida consanguinitatii (a legaturilor de sange), raporturile dintre ei sunt reci, tensionate, marcate de suspiciuni reciproce si interesate strict material, ajungand periodic la conflicte grave. Chiar Aglae Tulea isi jigneste fratele, sustinand ca acesta se senilizase si ca ar fi intretinut o relatie incestuala cu fiica lui vitrega, Otilia. Voind sa-l mosteneasca mai repede, ea intentioneaza sa-l puna sub epitropie (supraveghere exercitata de rudele apropiate), ca sa-i controleze afacerile. Clanul Tulea reprezinta o familie insolita, in care maniile artistice si senilitatea precoce a barbatilor (Titi, Simion), se amestecau cu rautatea, aciditatea veninoasa si frigiditatea femeilor (Aglae si fetele ei). Romanul devine, concomitent, o tragedia, prin moartea prematura a lui mos Costache, prin detramarea iluziilor sentimentale traite de Felix, prin evolutia deceptionanta a Otiliei (care rateaza pe toate planurile vietii ei) si prin imbatranirea solitara a mosierului Leonida Pascalopol, prietenul tinerilor orfani si ocrotitorul permanent al Otiliei. Din roman nu lipsesc accentele comice imbinate cu cele grotesti, datorate discrepantei intre meschinaria telului urmarit – mostenirea unui biet avar – si efortul urias cheltuit inutil, banii stransi de batran fiind furati cu nerusinare de Stanica Ratiu, concubinul Olimpiei (fiica cea mare a Aglaei). Intr-un anumit sens, romanul poate fi considerat si o parodie a scopurilor derizorii ale micii burghezii romane, care se incapataneaza sa-si sporeasca zestrea materiala prin mosteniri sordide, ori acumulari accidentale, intr-o perioada cand marile averi se faceau prin lovituri financiare indraznete si de anvergura.

            Intriga romanului evolueaza pe doua planuri distincte: cel dintai sta sub semnul determinismului socio-economic si expune istoria sumbra a mostenirii lui Costache Giurgiuveanu; cel de-al doilea prezinta destinul unui intelectual, Felix Sima, urmarit din adolescenta si pana la maturitatea afirmarii sale, facand o cariera medicala stralucita si avand o experienta erotica complexa. Daca membrii clanului Tulea sunt asistati, si, pe rand, santajati de arivistul si escrocul Stanica Ratiu, familia Giurgiuveanu primeste ajutorul dezinteresat al lui Felix si Pascalopol, tanarul si, respectiv, barbatul matur fiind amandoi indragostiti de Otilia. Intre cele doua familii advesare traiesc, in conditii precare, cei doi veri orfani, mereu in cautarea unor posibili parinti spirituali: Otilia Marculescu, fiica celei de-a doua sotii decedate a lui Costache, pe care el va ezita mereu s-o adopte legal, de frica represaliilor surorii sale, si Felix Sima, baiatul unui reputat medic din Iasi, care, dupa moartea ambilor parinti vine, in 1909, in Bucuresti, pentru a urma cursurile Facultatii de Medicina. Romancierul picteaza veridic comedia umana a moravurilor burgheze si observa umanitatea sub latura ei morala, care merita sa fie satirizata. El are calitatea de autor omniscient, fapt ce ii ingaduie sa cunoasca totul despre personaje, sa emita aprecieri asupra lor si sa introduca propria lui perceptie caracterologica, in locul perspectivei eroilor sai. Asa cum preciza in “Sensul clasicismului”, scriitorul a intentionat sa realizeze adevarate studii de caractere, reunite intr-o “umanitate canonica”, facand opera de moralist, in maniera lui La Bruyere. Costache Giurgiuveanu (tipul avarului simpatic, bonom, nedezumanizat) este un proprietar de imobile vechi si de restaurante, complacandu-se naiv in iluzia longevitatii sale, in ciuda faptului ca era un om in etate. Iubind banii nu ca valoare in sine, nici ca instrument de evaluare a bunurilor detinute, ci ca pe o prezenta concreta, de care nu consimte sa se desparta (precum Hagi Tudose, eroul lui Delavrancea), Costache, fara o pregatire in domeniul economic, nu investeste in nimic, nu finalizeaza nici un proiect, ca sa nu-i cheltuiasca. Obsesia lui este aceea de a gasi locul cel mai potrivit, unde sa-si ascunda averea lichida, pazind-o de vigilenta rudelor lacome si indiscrete. Asa-zisa lui incercare de a construi o casa pentru Otilia este o parodie, caci achizitioneaza pe gratis materiale depreciate, provenite din demolari si amana, din avaritie, angajarea mesterilor necesari. O iubeste pe Otilia si ar vrea s-o ajute, dar caracterul sau indecis, teama de Aglae si zgarcenia il impiedica sa-i legalizeze situatia fetei. Conflictul succesoral din jurul averii lui mos Costache se va incheia atat cu distrugerea celui mai putin rezistent (batranul suferind), cat si cu destramarea celor doua familii: Costache moare dupa o noua criza vascular-celebrala, amplificata de socul furtului banilor (pe care-i tine, imprudent, asupra lui) de catre Stanica Ratiu, iar Otilia se va casatori cu Pascalopol, lasandu-l pe Felix sa-si implineasca dezideratul profesional.



            Motivul intelectual-erotic al creatiei romanesti se dezvolta si el pe mai multe planuri, care se intersecteaza: devenirea profesionala a tanarului aspirant la cariera medicala, iubirea adolescentina si cea matura, care intra, uneori, in conflicte dureroase. Mult timp Otilia oscileaza intre cei doi pretendenti la mana ei, cautand cu luciditate alternativele: desi il iubeste pe Felix, simte ca nu este o partenera potrivita pentru un tanar ambitios si capabil de sacrificii, ca sa realizeze performanta in lumea stiintifica medicala; dupa cateva tribulatii sentimentale, se va casatori cu Leonida Pascalopol, care-i ofera ocrotirea calma a barbatului matur, trecut de furtunile vietii, bunastarea materiala, satisfacerea cu delicatete a capriciilor si obisnuinta de a fi ocrotita de acesta inca din copilarie. Pentru Felix, ea va ramane o proiectie ideala a fericirii, o enigma a eternului feminin si prima iubire, pe care n-o va uita niciodata. Finalul romanului distruge iluziile sentimentale ale fostilor indragostiti, prin indicatiile scriitorului, voit prozaice, despre evolutia lor ulterioara: Pascalopol, imbatranind si fiind un epicureu intelept, ii va reda libertatea tinerei sale sotii, pastrand amintirea unei fericiri ce nu putea dura si mentinan o legatura de prietenie cu Otilia prin schimburi de epistole si fotografii. Prozatorul sugereaza ca timpul necrutator va distruge gratia si spontaneitatea adolescentei de altadata, ca echilibrul ei instabil se va fixa, anuland insasi enigma feminitatii sale.

            Incorsetata intr-un cadru anumit de viata si recasatorita cu un conte in Spania sau in America, Otilia infatiseaza – in fotografia inedita oferita lui Felix de catre Pascalopol – o imagine de nerecunoscut, aflata la antipodul fiintei pline de viata, indragite de el: “o doamna foarte picanta, gen actrita intretinuta, dar care nu mai era Otilia, nu era fata nebunatica. Un aer de platitudine feminina stingea totul”. Inefabilul tineretii se risipise si Otilia se adaptase la monotonia uniformizanta a vietii cotidiene, pastrand, poate, in sufletul ei, amintirea acelui intermezzo adolescentine, care rascumpara – prin frumusete – toate esecurile sentimentale de mai tarziu.

 








Politica de confidentialitate

.com Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 PROIECT DE LECTIE Clasa: I Matematica - Adunarea si scaderea numerelor naturale de la 0 la 30, fara trecere peste ordin
 Proiect didactic Grupa: mijlocie - Consolidarea mersului in echilibru pe o linie trasata pe sol (30 cm)
 Redresor electronic automat pentru incarcarea bateriilor auto - proiect atestat
 Proiectarea instalatiilor de alimentare ale motoarelor cu aprindere prin scanteie cu carburator

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 Lucrare de diploma - eritrodermia psoriazica
 ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI LA CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1946-1947)
 Proiect diploma Finante Banci - REALIZAREA INSPECTIEI FISCALE LA O SOCIETATE COMERCIALA
 Lucrare de diploma managementul firmei “diagnosticul si evaluarea firmei”

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 CONTABILITATEA FINANCIARA TESTE GRILA LICENTA
 LUCRARE DE LICENTA - FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT
 Lucrare de licenta stiintele naturii siecologie - 'surse de poluare a clisurii dunarii”
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 Proiect atestat informatica- Tehnician operator tehnica de calcul - Unitati de Stocare
 LUCRARE DE ATESTAT ELECTRONIST - TEHNICA DE CALCUL - Placa de baza
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 Proiect atestat tehnician in turism - carnaval la venezia




Scrie o compunere de in care sa demonstrezi ca poezia citata este un pastel
Comentariu Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga
“Dacia literara”
Demonstrati ca Popa Tanda este o nuvela
MANIERISM vs. CLASICISM
STILISTICA LINGVISTICA
STILISTICA si / sau RETORICA
Dictionarul limbii romane moderne


Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu