Amintiri din copilarie de Ion Creanga comentariu

Amintiri din copilarie

de Ion Creanga

Romanul este o specie a genului epic in proza de dimensiuni ample, cu un conflict puternic care poate antrena si conflicte secundare, cu un fir cronologic continuu sau dicontinuu si cu un numar mare de personaje.

Ion Creanga, nascut in Humulesti si decedat la Iasi, este unul dintre marii clasici ai literaturii romane, a scris povesti, povestiri si basme. A lasat posterioritatii o creatie literara redusa ca proportii, dar de o deosebita valoare artistica. Un loc aprte intre operele sale il ocupa "Amintiri din copilarie", socotita fie o monografie a satului moldovenesc de la munte, fie o scriere memorialistica sau un roman al devenirii, al formarii unei personalitati.

Roman autobiografic in patru parti, 'Amintiri din copilarie", de Ion Creanga se remarca prin umor, in limbaj viu, oralitate si prin placerea de a povesti a naratorului. Aceasta opera este romanul copilariei copilului unviresal, cum insusi Ion Creanga il defineste: "Asa eram eu la varsta cea fericita si asa cred ca erau toti copiii de cand e lumea asta si pamantul".

Titlul face trimitere directa la continutul operei. Creanga perzinta "pataniile" lui Nica de la anii de scoala pana la despartirea de satul natal. Romanul lui este prezentat cu umor, dar si cu nostalgie.

Partea I contine prezentarea satului, sat mare, razasesc. Prin naratiunea la persoana I, Ion Creanga, adult incepe povestirea intamplarilor petrecute in satul natal Humulesti: "Stau cateodata si-mi aduc aminte ce vremuri si ce oameni mai erau prin partile noastre, pe cand incepusem si eu dragalita-doamne, a ma ridica baietas la casa parintilor mei, in satul Humulesti, din targ drept peste apa Neamtului; sat mare si vesel impartit in trei parti care se tin tot de una: Vatra Satului, Delenii si Bejenii". Asadar, inca de la inceput naratorul fixeaza locul, satul Humulesti si timpul, varsta fericita a copilariei. Continua a nara universal mirific al Humulestilor "sat mare si vesel, [.] sat vechi razasesc in toata puterea cuvantului cu gospodari tot unul si unul, cu flacai voinici si fete mandre care stiau invarti si hora, dar si suveica". Tot aici sunt prezentate si scolile la care a invatat Nica. Descrierea lor incepe prin a prezenta scoala din Humulesti. Copiii nu inteleg rostul scolii, sunt indaratnici si de aceea parintele Ioan, "om vrednic si cu bunatate" le aduce "ca dar de scoala noua" pentru a-i sili la invatatura: "Calul Balan" si pe "Sf. Nicolai". In continuare ne este prezentata scoala din brosteni, unde Nica a fost trimis chiar de mama sa, Smaranda. Invata alaturi de varul sau Dumitru, suferind prima sa ruptura de vatra satului. I se intampla o serie de lucruri inedite: caderea in Ozana, taierea pletelor, statul in gazda la Irinuca unde se intampla sa se umple de raie, urmat de daramarea casei gazdei, apoi au fugit inapoi acasa cu pluta pe Bistrita.

Partea a II-a incepe cu un lirism nostalgic: "Nu stiu altii cum sunt,dar eu cand ma gandesc la locul nasterii mele, la casa parinteasca din Humulesti, la stalpul hornului unde lega mama o sfara cu motocei la capat de crapau matele jucandu-se cu ei, [.] parca-mi salta si acum inima de bucurie." [.] "Si eu eram vesel ca vremea cea buna si sturlubatic si copilaros ca vantul in turbarea sa." In aceasta parte, naratorul povesteste intamplari celebre si de referinta pentru copilaria lui Nica a lui Stefan a Petrei, episoade cunoscute sub numele de "La cirese" , "Pupaza din tei" , "La scaldat".

Intr-o zi de vara lui Nica i se face pofta de cirese si se hotaraste sa se duca la fratele tatalui sau, mos Vasile, care avea un "cires varatec" ca sa fure cirese. Pretextand ca vrea sa-l ia pe varul sau la scaldat, afla de la matusa Marioara ca acesta nu-i acasa. Isi ia ramas bun de la aceasta, dupa care se duce in gradina si se urca in cires, si, pentru a scapa, incepe sa alerge printr-o plantatie de canepa. Urmariti de matusa Marioara, cei doi reusesc sa culce la pamant toata canepa cultivate. Nica a reusit sa scape sarind gardul, dar seara, mos Vasile impreuna cu primarul au venit la parinti pentru a cere daune pentru canepa si ciresele furate. Nica primeste o "chelfaneala" zdravana de la tatal sau pentru stricaciunile produse de el.

Nica nu sfarsise bine rusinea cu ciresele, ca si face alta boacana si mai mare. Intr-o dimineata mama lui,Smaranda, il trezeste pe Nica inainte de rasaritul soarelui, cand era somnul mai dulce. Smaranda il trimite pe Nica sa duca de mancare oamenilor angajati la prasit. Pe drum, Nica se abate pe la teiul in care isi avea pupaza cuibul cu gandul s-o prinda. Cand o vede, se sperie de creasta ei si ii da drumul in scorbura. Pune in gura scorburei o lespede si pleaca sa duca mancarea lingurarilor. La intoarcere prinde pupaza, o dezleaga si ii da drumul. Nica ii cere mosneagului sa-i plateasca pasarea. Mosneagul incearca sa-l potoleasca si ii spune in final ca-l va duce la taica-sau. Speriat, Nica fuge acasa unde, fratii ii spun ca parintii sunt plecati la targ iar matusa Marioara ridicase tot satul din pricina pupezei. Dar tocmai atunci, se aude pupaza, care canta. Intr-o zi, Smaranda il roaga pe Nica sa o ajute la treburile casei. El promite sa stea acasa, dar in gandul sau planuieste sa plece la scaldat. Smaranda vazand ca baiatul nu mai este acasa, se duce la balta si-l vede tolanit in pielea goala pe nisip. Ea asteapta sa intre in apa, apoi ii ia toate hainele si pleaca. Cand iese din apa si vede ca-i lispesc hainele Nica se gandeste cum sa ajunga acasa. O ia mai intai prin papusoi, prin gradinile oamenilor, il latra cainii, apoi ajunge cu chiu cu vai in ograda casei sale. Dupa aceasta intamplare, Nica devine ascultator si foarte harnic pana cand impresionata, Smaranda il iarta.

Partea a III-a incepe cu un monolog dialogat, al autorului cu propriul sau cuget incarcat de aceeasi autoironie: ,,Nu mi-ar fi ciuda incaltea cand a fi ceva si de te miri unde, imi zice cugetul meu'', prilej cu care Creanga descrie satul Humulesti si imprejurarile acestuia facand referiri si la istoria acestor locuri, cu domnitorii si mitropolitii ce ,,s-au randuit la scaunul Moldovei'' si care ,,au trebuit sa treca macar odata prin Humulesti''. Nica este acum adolescent,urmeaza cursurile Scolii Domnesti din Targul Neamtului, acum pe cele de la scoala Catiheti din Falticeni. Desprinderea de sat se realizeaza pentru o perioada mai lunga urmarind procesul formarii lui Nica, raporturile cu viata sociala, noi colegi de scoala, intre care si Ion Mogorogea, varul sau Gatlan, Trasnea, Oslobanu impreuna cu care statea in gazda lui Pavel Ciubotaru, unde isi aduceau merinde de acasa si se ingrijeau iarna de lemne de foc.

Partea a IV-a debuteaza prin explicarea tristetii eroului care ,,in toamna anului 1855''este silit sa-si paraseasca satul pentru a merge la Socola evidentiata tripla comparatie: ,,Cum nu se da ursul scos din barlog,taranul de la munte stramutat la camp si pruncul dezlipit de la sanul mamei sale, asa nu ma dam eu dus din Humulesti cand veni vremea sa plec la Socola dupa staruinta mamei''. La inceputul acestui capitol se fixeaza timpul desfasurarii actiunii, toamna anului 1855 si spatiul, satul Humulesti. Nica se simte puternic legat de: ,,Ozana cea frumos curgatoare si limpede ca cristatul'', de familia lui si de obiceiurile traditionale ale satului natal, care faceau sa-i salte inima de bucurie. Dorinta Smarandei era ca baiatul ei sa devina popa si de aceea insista sa plece la seminarul de la Socola. Nica incearca sa scape, amenintand sa o sa se imbolnaveasca de dorul mamei, ca o sa moara printre straini, ii da exemplu de alti baieti care se lasasera de invatat, dar totul era in zadar. Parasirea satului constitue dezradacinarea definiva a lui Nica din universal humulestenilor, iesirea din taramul miraculos al copilariei si instrainarea eroului,,hotarata cine stie pentru cata vreme''. In zorii zilei, Mos Luca si venise cu caruta si caii inhamati,asa ca Nica saruta mana parintilor si isi ia ramas bun cu ochii inecati in lacrimi. Universul in care partunde eroul e inferior celui din Humulesti, incepand cu satele de campie si pana la ,,ratacaniile de pe ulitele Iasilor''. Sosirea la Socola, intr-un tarziu, noaptea si ramanerea in caruta trasa ,,sub un plop mare'', deci sub cerul liber, simbolizeaza lumea necunoscuta in care urmeaza sa intre Nica si in care se simte stingher.

Finalul acestui capitol si al "Amintirilor" exprima filozofia negativitatii timpului ce se scurge ireversibil, lasand in urma o viata bogata in trairi si sentimente pure.

Nica, Ion Creanga, fiind scriitorul care realizeaza "primul roman al copilariei taranesti" din literature noastra.

Si aceasta opera, la fel ca intreaga creatie a lui Ion Creanga, constituie prin valoarea sa artistica un model de limba literara, fascinand prin simplitate, armonie si prin delicatetea sentimentelor exprimate.