Creeaza.com - informatii profesionale despre


Cunostinta va deschide lumea intelepciunii - Referate profesionale unice
Acasa » scoala » literatura romana
Cultivarea si unificarea limbii romane literare in activitatea "Scolii Ardelene"

Cultivarea si unificarea limbii romane literare in activitatea "Scolii Ardelene"


Cultivarea si unificarea limbii romane literare in activitatea "Scolii Ardelene"

Osardia patriotica a cronicarilor a fost de mare insemnatate, scotand lumii la vedere, dupa expresia lui Miron Costin, adevarul istoric fundamental ca poporul roman din Muntenia, Moldova si Transilvania, adica din vatra stramoseasca a Daciei, are o unitate netagaduita intemeiata pe comunitatea de origine si limba, pe vechimea si continuitatea lui pe acest pamant. Jertfele romanilor din Transilvania scaldate in sange, efortul de a demonstra vechimea, unitatea si continuitatea nemului romanesc se intrepatrund cu actiunea dinamica a unificarii limbii.

In fruntea acestor lupte s-au situat, cu curaj si demnitate, cei mai de seama carturari si scriitori ai Transilvaniei din acel timp, generand miscarea de ampla insemnatate ideologica si culturala cunoscuta sub denumirea de Scoala Ardeleana, avand ca principali corifei pe Samuil Micu, Gheorghe Sincai, Petru Maior si I. Budai-Deleanu.Carturarii si scriitorii Scolii Ardelene s-au dovedit preocupati si de problemele de filozofie si de dezvoltarea literaturii prin traducerea, prelucrarea sau scrierea unor opere filosofice sau literare. Citatul "Stim cu totii cine fura cei dintai apostoli ai romanismului. Cine nu cunoaste numele glorioase ale lui Sincai, Petru Maior, Samuil Micu, Paul Iorgovici, George Lazar, cari, prin scoli, prin cultivarea limbii si istoriei pusera stalpii de temelie ai nationalitatii romane si propagara ideea nationalitatii romane si propagara ideea unitatii sale ?." , apartinand lui Nicolae Balcescu, sintetizeaza prin imbinarea stiintei istoricului cu o arta a scrisului de un patetic retorism, intregul ideal dar si activitatea Scolii Ardelene, idei preluate din Iluminism



Corifeii Scolii Ardelene percep cu o fina intuitie   insemnatatea coplesitoare a limbii in viata unei natiuni.Ei si-au dat seama de faptul ca modernizarea limbii romane literare nu se poate face in afara contactului cu limba latina si cu limbile romanice ,,surori".

Prima incercare de a pune in practica acest punct de vedere o gasim in Carte de rogacioni pentru evlavia homului chrestin, tiparita de Samuil Micu, la Viena, in 1779.Aceasta carte este imporzanta deoarece e prima tiparitura romaneasca cu litere latine si scriere etimologica.

P. Maior a fost unul dintre invatatii transilvaneni, care s-a ocupat in mod special de ortografie si a tiparit chiar o lucrare in acest sens: Orthographia romana sive latino-valachica una cum clavi, aparuta la Buda, in 1819 (reprodusa apoi si in Lexiconul de la Buda, 1825).

Elementa linguae daco-romanae este lucrarea care cuprinde crezul Scolii Ardelene: latinitatea limbii romane, romanitatea poporului nostru si continuitatea romanilor in Dacia, vizandu-se prin aceasta un scop mai indepartat, ,,Unirea" intr-un stat national. Lasand la o parte greselile, inerente pentru vremea in care a fost elaborata, aceasta lucrare, a avut o contributie reala la fixarea celor dintai norme ale limbii romane literare moderne.

Alt corifeu al Scolii Ardelene, Petru Maior, ne-a lasat, in manuscris, cateva fragmente dintr-o gramatica (Dissertatie despre articlii limbii romanesti; Fragmente sintactice) care au fost publicate mai tarziu de Cipariu in Archivul sau.

O valoroasa gramatica romaneasca a elaborat si I. Budai-Deleanu, in jurul anului 1812, sub titlul Temeiurile gramaticii romanesti. In 1812, autorul terminase si versiunea latineasca a acestei scrieri: Fundamenta grammatices romaenicae seu ita dictae valachicae.

Imaginea pe care ne-o lasa S. Micu este a unui "benedictin inchinat cu totul cartilor , de la al caror statornica si fecunda elaborare nici una din multele suparari care l-au incercat nu l-a putut abate"[2]. Perpessicius, Mentiuni de istoriografie literara si folclor.

Dintre lucrarile de continut religios pe care le-a tradus S. Micu, amintim, ca fiind mai importante, doar cateva: Biblia, tiparita la Blaj in 1795, se remarca prin frumusetea si cursivitatea limbii care ajunge la un studiu superior de arta; Cartea de rogacioni pentru evlavia homului crestin, tiparita in 1779,importanta deoarece e prima tiparita romaneasca cu litere latinesi scriere etimologica. Prin Propovedanii sau invataturi la ingropaciunea oamenilor (1784) , o colectie de cuvantari funebre, S.Micu a urmarit sa arate ca limba romana are aceleasi calitati ca oricare alta pentru a construi materia de creare a unor opere oratorice.

Ceea ce este relevant la aceste opere, fapt valabil pentru aproape toate scrierile lui si pentru majoritatea lucrarilor scrise in limba romana literara de reprezentantii Scolii Ardelene este ca s-au straduit sa le scrie pe intelesul tuturor ca si "cei prosti, neinsemnati"[3] sa inteleaga.

Istoriografia romaneasca tinde sa conserve in legatura cu Gheorghe Sincai doua imagini contradictorii: imaginea tragica a istoricului pelerin care isi poarta in desaga opera de-o viata si, la polul opus, imaginea hiperbolica a functionarului imperial care intemeiaza singur peste 300 de scoli.

Petru Maior si-a exprimat parerile in materie de limba si de ortografie in mai multe lucrari: Dissertatie pentru inceputul linbei romanesti si Dissertatie pentru literatura cea vechie a romanilor (ambele publicate la sfarsitul lucrarii Istoria pentru inceputul romanilor in Dachia, editia a II-a, Buda 1834); apoi: Orthographia romana sive latino-valachica una cum clavi, tiparita la Buda, in 1819, si, ulterior, retiparita in Lexiconul de la Buda, 1825; Dialogu pentru inceputul linbei romana, care a aparut ca anexa la Orthographia romana sive latino-valachica si a fost reprodus, o data cu aceasta, la inceputul Lexiconului de la Buda. Autorii Lexiconului de la Buda, Samuil Micu, V. Colosi, Petru Maior, I. Cornelli, I. Theodorovici si A. Teodori, in opera lor impunatoare au fost calauziti de aceeasi convingere ca limba reprezinta o modalitate de cultivare a spiritului national. Petru Maior formuleaza, de altfel, o idee asemanatoare: "Au sosit acel timp bine primit ca romanii, smulgandu-se din grosul intuneric al uratei nestiinte, sa se destepte a-si lamuri limba sa cea romana si, lucrand cu bunul sau talent, sa se procopseasca intru stiinte din care se naste intregirea mintii."[4].

Ioan Molnar Piuariu in prefata la Economia stupilor, Viena 1785, subliniaza dificultatile de care s-a lovit in redactarea lucrarii si se plange de lipsa si ,,scaderea", in limba romana, a unor termeni necesari pentru a desemna anumite notiuni: ,,.invatatura aceasta nu o am putut scrie in limba noastra cat s-o intaleaga toti in toate laturile. Ca pre unele locuri sa usabeste vorba, pentru lipsa si scaderea cuvintelor in limba romaneasca, si mi-am cautat sa ma ajutoresc cu cuvinte imprumutate din alte limbi"[5]. Pentru a rezolva dificultatea ivita, Ioan Molnar a recurs, asadar, la imprumuturi din alte limbi.

Ioan Budai-Deleanu ocupa un loc aparte in cadrul miscarii de renastere culturala ardeleana nu numai pentru faptul ca este singurul literat adevarat, si nici numai prin factura preponderent voltairiana a ideilor sale si consecventa sustinerii lor, ci si gratie ordini ideilor filologice si istorice. Sustinand si el , ca si Petru Maior de pilda originea pur romana a romanilor si continuitatea romanilor in Dacia si a romanilor in Transilvania, combatand parerile eronate si tendentioase ale lui Sulzer , Eder si Engel, Budai-Deleanu concepea opera sa literara ca o arma de lupta pentru sustinerea de drepturi formulate de romani.[6] Literatul corifeu schiteaza astfel, procesul de formare, din latina populara, al limbilor romanice: latina a

incetat, dupa el, sa mai fie o limba unitara, mai intai, prin extinderea ei din Latium in intreaga

Italie si apoi in teritoriile din afara acesteia. 

Problema neologismelor, a imbogatirii limbii romane cu termeni imprumutati din alte limbi, a fost una dintre importantele preocupari ale corifeilor Scolii Ardelene. O incercare practica de rezolvare a problemei neologismelor, si incununata cu mai mult succes, este asa-numitul Lexicon de la Buda. Pana la aparitia Lexiconului de la Buda, carturarii transilvaneni au elaborat, integral sau partial, mai multe lucrari lexicografice, care au pregatit, intr-un fel, aparitia acestei opere, tiparita abia in 1825. Astfel, in 1801, S. Micu terminase un Dictionarium valachico-latinum, pe care, din 1803, incearca sa-l transforme intr-unul in patru limbi. In 1805, lucrarea era terminata. Aceasta a fost prima forma a Lexiconului,care gratie extensiunii a insemnat o etapa importanta in evolutia limbii literare si o temelie trainica pentru dezvoltarea ei ulterioara.

Interesul manifestat pentru cultivarea si unificarea limbii romane literare isi avea, in acest mod, sursa in faptul ca reprezentantii Scolii Ardelene erau "constienti ca ea este instrumentul principal de afirmare a unitatii noastre nationale si culturale"[7]. Amorsata de Scoala Ardeleana in aceste circumstante, pasiunea pentru limba, careia Timotei Cipariu ii va dedica intreaga sa vointa si putere de munca, se va transmite, amplificandu-se mereu si va orienta mai tarziu preocuparile tuturor intelectualilor din generatiile urmatoare.

Exprimate prin glasul celor mai diversi invatati care apartineau, intr-un fel sau altul, Scolii Ardelene, aceste convingeri, idei si principii converg catre acelasi rezultat final. Ele se constituie intr-o adevarata constiinta a limbii, care se intemeia, in esenta, pe recunoasterea semnificatiei multiple si eficiente a limbii in viata sociala, nationala si culturala, pe intelegerea exigentelor firesti ale dezvoltarii si evolutiei ei. Aceasta constiinta a limbii insuma, in continutul si in structurile ei, convingerile cu privire la originea limbii, la valoarea

si functiile sociale ale acesteia, la rolul limbii in procesul renasterii nationale. G. Ibraileanu, in lucrarea sa Spiritul critic in cultura romaneasca, subliniaza tocmai acest aport al constiintei lingvistice, cristalizat prin lucrarile Scolii Ardelene, la consolidarea constiintei nationale si a unitatii de neam, aratand ca ea "ajunge pana unde poate sa ajunga - pana la limita - si devine ceea ce e foarte important, o forta sociala, un fenomen de progres."[8]



George Calinescu ;, N. Balcescu, Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent, Bucuresti, Fundatia Regala pentru Literatura si Arta, 1941, p. 132

D. S. Panaitescu-Perpessicius, Mentiuni de istoriografie literara si folclor, Bucuresti, Editura de Stat pentru Literatura si Arta, 1957, p. 552

Samuil Clain, Dictionar roman, latin, german, ungar, Buda, p. 5-6

Lexiconul de la Buda

Molnar Piuariu, Economia stupilor, Viena, 1785, p.24

P. Maior, Disertatie pentru inceputul limbei romanesti in ,,Istoria pentru inceputul romanilor in Dachia" , 1812, p. 301

D. Macrea, Studii de lingvistica romana, EDP, Bucuresti, 1970, p. 65

G. Ibraileanu, Spiritul critic in cultura romaneasca, 1909. p 18





Politica de confidentialitate


creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.