Alexandru Lapusneanul De Costache Negruzzi - NUVELA ISTORICA ROMANTICA

Alexandru Lapusneanul De Costache Negruzzi - NUVELA ISTORICA ROMANTICA

G.Calinescu afirma ca "Nuvela istorica «Alexandru Lapusneanul» de Costache Negruzzi a fi devenit o scriere celebra, ca si «Hamlet» daca literatura romana ar fi avut prestigiul unei limbi universale ." (Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent) Termenul de nuvela provine din fr.nouvelle, it.novella-"noutate,nuvela".

Se poate defini, incepand cu secolele al XIV-lea si sl XV-lea, ca naratiune in proza, uneori si in versuri- La Fontaine, "Nuvele in versuri"-, cu un singur fir epic, urmarind un conflict unic, concentrat; personajele, nu prea numeroase, sunt caracterizate succint, in functie de contributia lor la desfasurarea actiunii. Desi percursor al nuvelei a fost considerat Aristide din Milet, in sensul actual al termenului ea este o creatie a Renasterii italiene-Giovanni Boccaccio, Franco Sachetti, Matteo Bandello-, franceze-Marguerite de Navarre cu "Hemptameronul"- si spaniole- Miguel de Cerventes cu "Nuvele exemplare". Nuvela prezinta de cele mai multe ori fapte verosimile, un singur conflict, o intriga riguros construita cu tendinta de obiectivizare, iar accentul este pus mai mult pe definirea personajului decat pe actiune. Fata de povestire, nuvela pastreaza o mai puternica legatura cu realitatea.

Prin raportare la curentele literare, nuvela se poate clasifica in felul urmator: nuvela renascentista, romantica, realista si nuvela naturalista.Mai frecventa este clasificarea nuvelei dupa criteriile combinate ale subiectului cu modalitatea lui de tratare: nuvela istorica- "Alexandru Lapusneanul" a lui C.Negruzzi-, nuvela fantastica- "Sarmanul Dionis" scrisa de M.Eminescu si "La tiganci" de M.Eliade-, nuvela psihologica -"Moara cu noroc",o creatie a lui Slavici-, nuvela filozofica si cea anecdotica.

Nuvela lui Costache Negruzzi a fost publicata pentru prima data in revista "Dacia literara" nr.1 din 1840. Sursa principala este de natura istoriografica si se afla in "Letopisetul Tarii Moldovei" al lui Grigore Ureche cu paragrafele consacrate celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lapusneanu din care Negruzzi retine cateva dintre trasaturile temperamentale ale domnitorului si sugestia a doua replici cheie plasate in primul si-n ultimul capitol ca moto. Pentru scena uciderii lui Motoc scriitorul foloseste ca sursa documentara un episod din Cronica lui Miron Costin referitoare la sfarsitul lui Alexandru Ilias, pe numele sau Batiste Veveli. In acelasi timp Negruzzi apeleaza la cateva licente istorice,modificand unele date reale in scop artistic :astfel boierii Motoc,Spancioc si Stroici nu mai traiau in timpul celei de a doua domnii a lui Lapusneanu,dar autorul ii foloseste in opera de fictiune pentru a da consistenta conflictului dintre domnitorul tiran si boieri,respectiv de a amplifica antiteza dintre boierii cu dragoste de tara si intrigantul Motoc.

Nuvela infatiseaza in patru capitole, deschise fiecare prin cate un moto, cea de-a doua domnie a lui Alexandru Lapusneanu urcat pe tron cu sprijinul ostilor turcesti si hotarat sa-si mentina puterea si sa se razbune pe boierii care-i uneltisera caderea.

Respingand cu fermitate orice incercare de a-l intoarce din drum domnitorul isi alege un aliat in persoana lui Motoc si cu ajutorul lui incaseaza noi biruri si-i ucide pe boieri la cea mai mica greseala "adevarata sau plasmuita".

Cu prilejul unui ospat care ar trebui sa marcheze impacarea sa cu boierii, omoara 47 dintre ei, oferindu-i sotiei sale Ruxanda "un leac de frica", piramida de capete. In acelasi timp il lasa si pe Motoc prada furiei targovetilor asmutiti de vestile nelegiuirii si de darile pe care nu le mai pot indura. Spancioc si Stroici, boieri cu dragoste de tara, manati de presentimente se refugiaza in Polonia, asteptand momentul sa revina.

Cativa ani mai tarziu, aflandu-se in cetatea Hotinului pentru a supraveghea mai bine granitele. Lapusneanu se imbolnaveste de "langoare" (febra tifoida) si este otravit de sotia sa la sfatul boierilor intorsi din exil si al mitropolitului dupa ce, intr-un acces de furie, il amenintase cu uciderea pe propriu sau fiu care trebuia sa-i urmeze la tron.

In "Scrisoarea XIX (Ochire retrospectiva)" Negruzzi isi expliciteaza punctul de vedere asupra domniei lui Lapusneanu, aratand ca acesta a fost considerat un tiran pentru ca, desi s-a silit sa striveasca "furnicarul de intriganti" reprezentat de boieri, n-a stiut sa-l lichideze "opunandu-i pe insusi poporul".

Nuvela exprima contradictia dintre mersul obiectiv si progresiv al istoriei reprezentat de tendinta de centralizare a puterii si de restrangere a monarhiei feudale, pe care-o slujeste Lapusneanu si mobilurile individuale care-i calauzesc actiunile si care sunt ale unui tiran razbunator si obsedat de ideea dominatiei absolute.

Din punct de vedere al constructiei literare nuvela este riguroasa cu un subiect foarte bine articulat, ale carui momente sunt reprezentate fiecare de cate un capitol. Respectiv capitolul intai cuprinde expozitiunea si punerea in intriga, capitolul al doilea conflictul, capitolul al treilea punctul culminant, iar capitolul al patrulea deznodamantul. Valoarea relevanta a dialogurilor si a replicilor, constructia si dramatismul trairilor ne conduc si la sublinierea prezentei elementelor dramatice din text.

Naratiunea se desfasoara linear,respectand cronologia evenimentelor,cu scurte secvente retrospective,facand trimitere la prima domnie a lui Lapusneanu si la istoria de familie a doamnei Ruxanda(analepse) :naratorul este in general obiectiv,omniscient,focalizarea este 0-privirea lui Dumnezeu-,relatarea se face la persoana a lll-a.In opera lui Negruzzi critica literara a sesizat elemente care ne fac sa ne gandim in acelasi timp la clasicism, romantism si realism.

Astfel de REALISM tin procedeele si detaliile balzaciene, elemente legate de decor, vestimentatie sau obiecte familiare sau definitorii pentru unele personaje (de exemplu: descrierea modului in care este imbracata doamna Ruxandra, tinuta de gala a domnitorului, obiceiurile legate de masa curtii domnesti).

De asemenea REALIST este modul in care apare personajul colectiv poporul, pentru prima data in literatura noastra, mai intai ca o masa informa de energii dezlantuite, care apoi isi revarsa nemultumirea asupra lui Motoc, expresie concreta a urii colective si a nemultumirilor generale.

Referindu-se la calitatile narative ale textului, realiste, Tudor Vianu afirma ca ceea ce caracterizeaza nuvela este "impersonalismul naratiei" adica eliminarea cu desavarsire a imaginii naratorului din discurs. El aseamana tehnica lui Negruzzi cu tehnica picturala a frescei lui Leonardo. Autorul nu interpreteaza, ci infatiseaza in fata ochilor cititorului imagini ample ale unor timpuri apuse.

De altfel critica literara a sesizat expresivitatea scenelor dramatice, caracterul lor reprezentabil, valoarea dialogului cu dese trimiteri la dramele shakespeariene.

Aspectele ROMANTICE tin indeosebi de alegerea subiectului: trecutul national, interesul pentru perioadele si personajele iesite din comun ale acesteia. Lapusneanu este vazut ca un personaj exceptional silit sa actioneze in perioade exceptionale, un personaj in acelasi timp dionisiac si demonic cu manifestari uneori patologice,caz de exceptie, monstruos si tragic.

Spre deosebire de Vianu, Nicolae Manolescu considera nuvela "o tipica opera de scoala romantica" contestandu-i realismul. In sustinerea opiniei sale el aduce patru argumente:

Primul argument: din intamplarile puse in legatura cu Lapusneanu, cele sangeroase sunt infatisate din ratiuni ilustrative, documentare dovada finalul "acest fel fu sfarsitul lui Alexandru Lapusneanul care lasa o pata de sange in istoria Moldovei".

Al doilea argument este legat de comentariile auctoriale, subiective care nu lipsesc dupa cum sustinea Vianu: comentariul introductiv "Iacov Eraclid, poreclit Despotul." si comentariile unor gesturi si atitudini ale eroilor cu valoare etica si anticipative "nu izbutise a-si dezvali uratul caracter" "sfarsind acesta desantata cuvantare" sau "spun ca in minutul acela el era foarte galben la fata si ca racla sfantului ar fi tresarit". Imbracamintea si obiceiurile nu ne sunt aratate de dragul plasticitatii, ci cu valoare ilustrativa, ne instruiesc despre opera.

Al treilea argument este legat de liniaritatea psihologica a personajelor. Personajul romantic apare ca o caricatura a caracterelor clasice, nu este dominat de o trasatura de caracter, ci este limitat la ea (schematismul personajului) .Astfel, doamna Ruxanda este un exemplu ilustrativ. Ceea ce putem spune despre ea este ca e o femeie slaba, fricoasa, supusa sotului ei fata de care se situeaza in antiteza. Cand incearca sa intervina la rugamintea sotiilor de boieri, este intrerupta brutal de Lapusneanu. La sfarsit acesta este manevrata de Spancioc si Stroici care au avut abilitatea sa o ingrijoreze cu privire la soarta destinata de domnitor, fiului ei.

Cei doi boieri Spancioc si Stroici sunt aparitii exterioare, fara consistenta. Meritul lor este ca se ivesc la momentul oportun cand Lapusneanu trage sa moara. In constructia narativa, ei intruchipeaza un "deux ex machina". In acelasi timp ei ii reprezinta pe boierii cu dragoste de tara, situati in antiteza cu Motoc, boierul intrigant care-si urmareste doar propriile interese, dar si cu Lapusneanu ca ipostaza a domnitorului tiran.

Lapusneanu este in opinia lui Nicolae Manolescu "un Richard al III-lea sangvinar, teatral si demonic, fara complexitate" autorul insista pe cruzimea lui bolnavicioasa, pe detaliile fizice care ii exprima instinctualitatea primara. Portretul sau indica fixatie si primitivitate, un suflet complicat si contradictoriu. din linearitatea nuvelei insasi(caracterizarea personajului).

Al patrulea argument provine din linearitatea nuvelei insasi sub raport narativ. Ca si in proza lui Walter Scott sau Alexandre Dumas, curgerea vertiginoasa si dreapta a subiectului este presarata cu gesturi si cuvinte ale personajelor menite a fi memorate. Aceasta este o particularitate a prozei romantice, care denota artificialitate narativa. Intriga nu este numai lineara ,ci si previzibila. Motoc va pieri ca un tradator las ce este, iar Spancioc si Stroici este previzibil ca vor reveni in tara la momentul potrivit, cat sa-l mai prinda in viata pe voievod si sa se razbune.

De CLASICISM tin: stapanirea perfecta a mijloacelor arhitectonice de constructie a nuvelei, armonia partilor, proportionalitatea scenelor, firescul si naturaletea, echilibrul alcatuirii. Tot de clasicism tine si stapanirea limbajului, echilibrul dintre elementele lexicale apartinand fondului comun al limbii cu neologismul si arhaismul, functionalitatea si armonia frazei narative precum si cadenta ei.