Fondul de comert - Notiunea si natura juridica a fondului de comert, Elementele fondului de comert

Fondul de comert

1. Notiunea si natura juridica a fondului de comert

Orice activitate comerciala implica utilizarea unor bunuri si drepturi adecvate operatiunilor respective.

Legislatia in vigoare contine dispozitii privind anumite operatiuni si acte care privesc acest ansamblu de bunuri (spre exemplu, prevederile art. 21 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comertului, potrivit carora sunt supuse inregistrarii mentiunile privind donatia, vanzarea, locatiunea sau garantia reala imobiliara asupra fondului de comert).

In literatura de specialitate fondul de comert a fost definit ca ansamblul bunurilor mobile si imobile, corporale si incorporale, pe care comerciantul le afecteaza desfasurarii activitatii comerciale, in scopul atragerii clientelei si al obtinerii de profit; jurisprudenta a definit fondul de comert drept universalitate de fapt de bunuri corporale si incorporale.

Fondul de comert nu trebuie confundat cu patrimoniul (totalitatea drepturilor si obligatiilor comerciantului, care au o valoare economica); intrucat nu contine creantele si datoriile comerciantului. De asemenea, exista deosebiri de esenta intre fondul de comert si intreprindere, care reprezinta o organizare sistematica a tuturor factorilor de productie (inclusiv capitalul si munca), nu numai a bunurilor din patrimoniul comerciantului.

2. Elementele fondului de comert

Fondul de comert nu are un continut unitar, ci variabil, in functie de specificul activitatii comerciantului respectiv. Totodata, continutul sau nu este stabil, elementele componente putand suferi modificari sau inlocuiri, in functie de necesitatile comertului.

Elementele fondului de comert sunt:

corporale, cum ar fi: imobilul in care se exercita comertul, daca el este obiect al dreptului de proprietate al comerciantului; masini, unelte, instalatii, marfurile si ambalajele impreuna cu dotarile care sunt destinate sa le pastreze sau sa le prezinte, inclusiv mobilierul, materiile prime, materialele etc.;

- incorporale, cum sunt: drepturile asupra numelui comercial (firma), asupra emblemei sau a altor semne distinctive, drepturile asupra marcilor de fabrica, de comert si de serviciu, asupra brevetelor de inventii, a denumirilor de origine, a indicatiilor de provenienta; drepturile asupra contractelor de locatiune pentru spatiile destinate activitatii de comert; clientela si vadul comercial; drepturile de autor etc.

Firma

Este un element de identificare a comerciantului in campul activitatii comerciale. Ea consta, potrivit Legii nr. 26/1990, in numele sau, dupa caz, denumirea sub care un comerciant este inmatriculat in registrul comertului, isi exercita comertul si sub care semneaza.

In cazul comerciantului individual (persoana fizica), firma se compune din numele comerciantului, scris in intregime, adica numele de familie si prenumele (sau numele si initiala prenumelui). Legea interzice adaugarea altor elemente care ar putea induce in eroare asupra naturii sau intinderii comertului ori situatiei comerciantului, fiind admise, insa, mentiunile care sunt menite sa arate mai precis persoana comerciantului sau felul comertului.

In cazul societatilor comerciale, continutul firmei difera, in functie de forma juridica de societate.

Verificarea disponibilitatii firmei se face de catre oficiul registrului comertului, inainte de intocmirea actelor constitutive sau, dupa caz, a modificarii firmei.

Prin inregistrarea unei firme (care se realizeaza prin inmatricularea in registrul comertului), comerciantul dobandeste un drept de folosinta exclusiva asupra ei.

Ca element incorporal al fondului de comert, firma poate fi instrainata, dar numai o data cu fondul de comert, in conformitate cu prevederile Legii nr. 26/1990.

In cazul incalcarii dreptului asupra firmei, prin inmatricularea unui comerciant cu aceeasi firma, titularul dreptului se poate adresa instantei judecatoresti, cerand radierea inmatricularii in cauza, in conditiile Legii nr. 26/1990, iar pentru eventualele prejudicii, titularul dreptului incalcat poate cere despagubiri, potrivit dreptului comun.

Emblema

Emblema este un alt atribut de identificare a comerciantului in activitatea comerciala, definita de Legea nr. 26/1990 ca fiind semnul sau denumirea care deosebeste un comerciant de altul de acelasi gen. Emblema asigura un supliment de individualizare intre comerciantii care isi desfasoara activitatea in acelasi domeniu. Spre deosebire de firma, emblema are un caracter facultativ.

Prin inregistrare in registrul comertului, emblema devine obiect al protectiei legii, iar comerciantul dobandeste un drept de folosinta exclusiva asupra acesteia.

Ca element al fondului de comert, emblema, spre deosebire de firma, poate fi instrainata nu numai in cadrul fondului de comert ci, si separat.

In cazul instrainarii fondului de comert, dobanditorul va putea folosi emblema numai cu consimtamantul transmitatorului.

Clientela si vadul comercial

Clientela este definita in doctrina ca fiind totalitatea persoanelor fizice si juridice care apeleaza in mod obisnuit la acelasi comerciant, adica la fondul de comert al acestuia, pentru procurarea unor marfuri si servicii. Clientela constituie o valoare economica, datorita relatiilor ce se stabilesc intre titularul fondului de comert si persoanele care apeleaza la el pentru procurarea marfurilor si serviciilor.

Clientela se afla in stransa legatura cu vadul comercial, definit ca o aptitudine a fondului de comert de a atrage publicul, fiind rezultatul unor factori multipli care se particularizeaza in activitatea fiecarui comerciant, cum sunt: locul unde se afla amplasat localul, calitatea marfurilor oferite clientilor, preturile practicate de comerciant, comportamentul personalului comerciantului in raporturile cu clientii, abilitatea in realizarea reclamei comerciale etc.

Prin natura sa, vadul comercial nu este un element distinct al fondului de comert, ci numai impreuna cu clientela.

Drepturile de proprietate industriala

In doctrina, obiectele dreptului de proprietate industriala se impart in: creatii noi (inventiile, desenele si modelele industriale; modelele de utilitate); semne noi (marcile de fabrica, de comert si de serviciu, denumirile de origine, indicatiile de provenienta).

Drepturile asupra inventiei sunt recunoscute si aparate prin brevetul de inventie eliberat de Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci, in temeiul Legii nr. 64/1991 privind brevetele de inventii. Ca titlu de protectie al inventiei, brevetul de inventie confera titularului sau un drept exclusiv de exploatare pe durata de valabilitate a acestuia.

Marcile de fabrica, de comert si de serviciu sunt semne distinctive folosite de agentii economici pentru a deosebi produsele, lucrarile si serviciile lor de cele identice sau similare ale altor agenti economici.

Marca poate fi constituita din cuvinte, litere, cifre, reprezentari grafice, plane sau in relief, reprezentatii sonore etc.