Notiunea de credit

Notiunea de credit

1.1 Definire

Creditul reprezinta o categorie economica, ce exprima relatii de repartitie a unei parti din PIB sau din venitul national, prin care se mobilizeaza si se distribuie disponibilitatile din economie si se creeaza noi mijloace de plata, in scopul satisfacerii unor nevoi de capital si al realizarii unor obiective ale politicii economice.

Pentru definirea creditului, este necesara prezentarea a trei opinii care s-au conturat cu privire la acest concept, respectiv:

• Creditul ca incredere;
• Creditul ca expresie a relatiilor de redistribuire;
• Creditul ca forma a relatiilor de schimb;

Creditul ca incredere: este o conceptie care plaseaza la baza relatiilor de credit ideea de incredere, de unde rezulta caracterul subiectiv al acestora. Considerarea creditului ca incredere se fundamenteaza pe definitiile date acestui concept. Termenul credit isi are originea in cuvintele latine "creditum", "de credere" care desemneaza increderea in ceva sau cineva. In practica, aceasta incredere se concretizeaza in relatiile dintre creditor si debitor, in sensul ca cel din urma trebuie sa prezinte o anumita bonitate, astfel incat sa genereze incredere din partea creditorului. 

Creditul ca expresie a relatiilor de schimb, reprezinta "un acord prin care anumite bunuri, servicii sau o cantitate de moneda sunt cedate in schimbul unei promisiuni de plata viitoare[1]".

Unei asemenea abordari a creditului, ii sunt aduse contraargumente dintre care cel mai puternic, acela potrivit caruia creditul nu este o forma a schimblui, nici din punct de vedere al scopului si nici al continutului material al valorii[2].

Creditul ca expresie a relatiilor de redistribuire reprezinta o abordare care porneste de la continutul economic specific al creditului, respectiv transferul unei parti din produsul social de la unii participanti la circuitul economic catre alti participanti la acest circuit. Spre deosebire de alte forme ale relatiilor de redistribuire a veniturilor, ca de exemplu impozitele si taxele, care au caracter definitiv, creditul este o forma particulara a acestor relatii, prin caracterul temporar al transferului din economie.

Definirea completa a creditului poate fi realizata prin luarea in considerare si corelarea acestor trei abordari, ceea ce poate duce la urmatoarea formulare: creditul reprezinta o categorie economica, ce exprima relatii de repartitie a unei parti din PIB sau din venitul national, prin care se mobilizeaza si se distribuie disponibilitatile din economie si se creeza noi mijloace de plata, in scopul satisfacerii unor nevoi de capital si al realizarii unor obiective ale politicii economice.

In esenta, creditul reprezinta schimbul unei valori monetare actuale contra unei valori monetare viitoare.

Continutul si semnificatia acestui concept rezulta si din functiile care sunt atribuite creditului, si care in functie de opiniile care s-au conturat, pot fi grupare astfel:

O prima grupa de opinii abordeaza functiile creditului in acelasi mod ca si functiile finantelor, respectiv functiile de repartitie si control. Potrivit acestei idei, relatiile de credit fac parte din relatiile financiare in sens larg;

O a doua grupa de opinii considera trei functii caracteristice ale creditului (cele doua precedente) plus functia de emisiune;

A treia grupa analizeaza functiile creditului ca: functie de mobilizare si functie de redistribuire;

A patra grupa de opinii apreciaza creditul prin aceea ca este insotit permanent de dobanda, atribuindu-i-se functia de purtator de dobanda.

Dintre toate aceste opinii exprimate cu privire la functiile creditului, retin atentia cele care atribuie creditului functiile:de repartitie, de control si de emisiune.

1.2 Elementele creditului

Pentru evidentierea functiilor si caracteristicilor creditului, este necesara prezentarea elementelor incluse in relatiile de credid astfel:

participantii la raportul de credit

promisiunea de rambursare;

scadenta;

dobanda (pretul creditului);

tranzactia;

consemnarea si transferabilitatea.

Participantii la raportul de credit, creditorul si debitorul sunt denumiti in literatura de specialitate "subiecte ale raportului de credit"[3]. Analiza participantilor la raportul de credite evidentiaza marea diversitate a acestora si dimensiunile ample ale creditarii. Daca se procedeata la gruparea in trei categorii principale a creditorilor si debitorilor, se disting: populatia, statul si agentii economici.

Populatia participa la procesul de creditare in dubla calitate: de creditor si debitor, remarcandu-se prin rolul important in asigurarea resurselor de creditare.

Participarea statului in calitate de creditor nu poate fi analizata decat in situatia inregistrarii de excedente bugetare si a disponibilizarii in economie a unor importante sume, dirijate catre sistemul asigurarilor si protectiei sociale ori catre alte destinatii. Calitatea de debitor a statului este bine definita in toate economiile contemporane, ca urmare a inregistrarii de deficite bugetare.

Agentii economici detin o importanta pozitie in randul creditorilor daca obtin rezultate financiare pozitive, pentru care cauta cele mai eficiente modalitati de plasare pe piata monetara sau de capital. Disponibilitatile monetare degajate de intreprinderi se constituie in resurse de creditare a activitatilor unitatilor deficitare, in mod direct sau prin intermediul bancilor.

Promisiunea de rambursare reprezinta angajamentul debitorului de a rambursa, la scadenta, valoarea capitalului imprumutat, plus dobanda, ca pret al creditului.

Scadenta variaza in functie de particularitatile sectorului de activitate si de nivelul eficientei activitatii beneficiarilor de credite, de la 24 de ore (in cazul pietei interbancare) pana la durate medii sau lungi (20 sau 30 ani) in cazul imprumuturilor obligatare.

Dobanda reprezinta o caracteristica a creditului si constituie, pretul capitalului utilizat sau "chiria", pe care o plateste debitorul pentru dreptul care i se acorda, cel de a folosi capitalul imprumutat. Cuantificarea dobanzii se realizeaza prin utilizarea ratei dobanzii, care se constituie intr-un instrument de influentare a cererii si ofertei de credite.

Un nivel redus al ratei dobanzii antreneaza o cerere sporita de credite, ceea ce determina efecte favorabile asupra productiei si economiei, dupa cum un cost ridicat al creditelor, respectiv o rata a dobanzii ridicata, genereaza diminuarea cererii de credite. Luarea in considerare a ratei inflatiei, comparativ cu rata dobanzii utilizata in contractul de credit, conduce la constatarea faptului, ca in perioadele cu inflatie sporita, creditele constituie pentru debitori o modalitate perfecta de finantare.

In functie de acelasi element, inflatia, se utilizeaza in raporturile de credit, doua tipuri de dobanda: fixa si variabila.

Dobanda fixa este stabilita in contractul de credit si este valabila pe intreaga durata a creditului.

Dobanda sensibila (variabila) se modifica periodic in functie de presiunile inflationiste si de evolutia nivelului dobanzii pe piata.

Pentru conturile curente ale clientilor se calculeaza atat dobanda debitoare, cat si dobanda creditoare, ca pret platit de client, sau de banca, pentru utilizarea unei anumite sume.

Tranzactia (acordarea creditului) are la baza informarea bancii prin surse proprii/apel la agentii specializate privind capacitatea de plata a debitorului.

Consemnarea si transferabilitatea se refera la faptul ca acordurile de credit sunt consemnate in inscrisuri/instrumente de credit.

1.3 Formele creditului

Diversitatea formelor sub care se manifesta creditul in economie a impus utilizarea mai multor criterii de clasificare, astfel se disting:

1. Dupa natura economica si participantii la relatia de creditare:

credit comercial;

credit bancar;

credit de consum;

credit obligatar.

2. Dupa calitatea debitorului:

credit acordat persoanelor fizice;

credit acordat persoanelor juridice.

3. Dupa calitatea debitorului si a creditorului:

credit privat;

credit public.

4. Dupa scopul acordarii creditului:

credite de productie;

credite de circulatie;

credite de consum.

5. Dupa natura garantiilor:

credite reale;

credite personale.

6. Dupa intinderea drepturilor creditorului:

credite denuntabile;

credite nedenuntabile;

credite legale.

G. Dupa modul de stingere al obligatiilor de plata:

- credite amortizabile;

- credite neamortizabile.

H. Dupa termenul la care trebuie rambursat creditul:

- credite pe termen scurt;

- credite pe termen mijlociu;

- credite pe termen lung.

Indiferent de criteriile de clasificare utilizate, se pot desprinde cateva caracteristici esentiale ale creditului in economia contemporana[4]:

s-au produs schimbari in destinatia creditului, in sensul ca a sporit ponderea celor speculative si cele destinate satisfacerii nevoilor statului;

se produc schimbari frecvente ale nivelului dobanzii, cu scopul de a favoriza sau limita dimensiunile creditului;

se remarca sporirea creditului bancar in detrimentul celui comercial;

prin scontarea efectelor de comert (a cambiilor) se realizeaza impletirea creditului comercial cu cel bancar.