BILANTUL CONTABIL

BILANTUL CONTABIL  

Bilantul contabil este considerat documentul ce descrie pozitia a unei inteprinderi la un moment dat,indicand si marimea rezultatului.

 Structurile calitative folosite pentru  modelarea situatiei patrimoniului sunt cele de activ si pasiv Ele se explica si definesc simultan prin prisma ecomnomicului,  juriticului si financiarului.
          Din punct de vedere juridic activul, prin compozitia  lui grupeaza elementele in bunuri reale si creante(drepturi asupra persoanelor)iar pasivul in capital propriu si datorii.
Prin prisma economica in subdiviziunile activului si pasivului trebuie sa se faca distinctie intre structurile privind activitatea de imvestitie si activitatea de exploatare,astfel activul se imparte in activ de imvestitie si in activ de exploatare (stocuri creante ,lichiditati), iar pasivul in capitaluri si datorii, din care, datorii financiare si datorii de exploatare.
Perspectiva financiara grupeaza activele in fuctie de lichiditatea acestora ,iar pasivul, in functie de exigibilitatea lor (termen de plata).
Astfel putem deprinde in structura activului active durabile stocuri active realizabile si disponibile(lichiditatii)iar cea a pasivului in capitaluri permanente (pe termen lung )si pe termen scurt.In situatia in care obiectul modelarii bilantiere este fundamentat pe categoria resurse economice ,activul desemneaza utilizarea resurselor in activitatea economica sau sociala iar pasivul ,originea resurselor(provenienta acestora).
     In cadrul activului  sunt delmitate utilizari permanente sau durabile de resurse sub forma de bunuri de imvestitie ,utilizari temporare sau curente sub forma de stocuri ,creante  si valori mobiliare de plasament. 
Pasivul prin structura sa delimiteraza cele trei modalitati de formare a resurselor si anume:
Resurse permanente sau pe termen lung ,furnizate de proprietar (individual sau asociatii), resurse temporare curente,asigurate de terti (furnizori, banci, obligatari), si resurse rezultat,sub forma profiturilor realizate in cadrul fiecarui exercitiu financiar.
Astfel, privind in genere, putem spune ca activul,prin componenta sa  evidentieaza destinatia si lichiditatea bunurilor economice, iar pasivul clasificarea surselor de finantare in functie  de modul  de constituire  (surse proprii-straine)si exigibilitatea lor. 
Analizat prin prisma teoriei modelarii,bilantul contabil este simultan un model structural si global, prin intermediul caruia  se asigura o reprezentare a patrimoniului pornind de la partile sale
componente catre caracteristicile de ansamblu.
Astfel in cadrul bilantului contabil.patrimoniul este reprezentat prin prisma activului si pasivului,
 in cadrul activului, elementele multimii de activ fiind  grupate in raportul destinatiei  bunurilor economice utilizate si gradul de lichiditate in active imobilizate,circulante, si active de regularizare si asimilate .La randul lor activele imobilizate sunt diferentiate in imobilizari necorporale corporale si financiare ,cele circulantre sunt impartite in raport de forma pe care o imbraca in stocuri de productie in curs de executie ,creante ,plasamente  si disponibilitati banesti.
Cat priveste pasivul, elementele multimii de pasiv  sunt grupate in raport de caile de  formare a surselor de finantare in capitaluri proprii,provizioane pentru riscuri si cheltuieli si pasive de regularizare precum si in functie de gradul lor de exigibilitate, permanente si curente.
          Dispunerea activului in cadrul bilantului contabil este de regula cea imversa lichiditatii activelor, de la cele mai putin lichide, cum sunt imobilizarile  necorporale,pana la cele mai lichide,adica catre disponibilitatile banesti,care,imbraca deja forma de bani.Analizand elementele pasivului putem observa dispunerea acestora imvers exigbilitatii surselor de finantare incepand cu  elementele capitalului propriu, continuand cu datoriile pe termen lung  si cu cele curente sau pe termen scurt.

          Astfel, structura bilantiera poate prezenta mai multe forme(abordari) folosind elementele patrimoniale in mai multe abordari:

   I. Prima dintre acestea se bazeaza pe conceptul de patrimoniu ,definit ca ansamblul bunurilor corporale si necorporale , al drepturilor si obligatiilor ce caracterizeaza situatia unei entitati patrimoniale la un moment dat.Astfel, pornind de la acest concept bilantul poate fi privit in mai multe moduri:       

A)ECONOMIC                                               

B)JURIDIC
          PARTEA ECONOMICA pune in fata utilizarile cu resursele,generand urmatoarea  ecuatie:
        

                             SAU

                    
 Acest tip de bilant permite  sa raspunda unor intrebari,cum ar fi:

-de unde provin fondurile necesare finanterii necesitaitlor inteprinderii ?

-care sunt necesitatile si care a fost utilizarea data resurselor de care intreprinderea a dispus?

 astfel de intrebari  ofera posibilitatea unei previzionari si dezvoltarii viitoare a societatii.
 A doua si ultima abordare bilantiera "patrimoniala" ABORDAREA JURITICA prezinta bilantul ca o lista de drepturi de proprietate si creante inscrise in activ,si de obligatii catre terti care sunt inscrise in pasiv.  Aceasta abordare are la baza o relatie care este urmatoarea:

      
   
SN-situatia neta(capitalurii propri)

A-active

D-datorii fata de terti

  STRUCTURI PRIVND SITUATIA PATRIMONIULUI   

Concluziv, indiferent de modul ales pentru ierarhizarea elementelor patrimoniale in activul si pasivul bilantului,necesar este ca in aceasta ordine sa se asigure o corelatie intre lichiditatea activelor si exigibilitatea pasivelor.

                       
                     BILANTUL CONTABIL

                       Incheiat la data...

                                                -in lei-

 Schema prezentata mai  sus este cunoscuta sub forma de tablou bilantier, sau bilant cu sectiuni separate.Ea se intemeiaza pe ecuatia fundamentala:

     Un alt gen de abordare se bazeaza pe finalitatea bilantului de a raspunde nevoilor analizei economico-financiare. Astfel, modelul de bilant lansat de noul sistem contabil  romanesc prevede o structurare a activelor dupa destinatia lor ,iar a pasivelor dupa originea lor.

Plecand de la acest model,printr-o regruparea  posturilor bilantiere,se poate ajunge la o abordare de tip FUNCTIONAL.Prezentarea functionala a bilantului este urmatoarea:

 FUNCTIA DE IMVESTITII

FUNCTIA DE EXPLOATARE                 

  FUNCTIA DE FINANTARE

In aceasta perspective criteriile de lichiditate-exigibilitate suntcriterii secundare de clasificare,activele fiind clasificate in ordinea crescatoare a lichiditatilor,iar pasivele ,in ordinea descrescatoare a exigibilitatii lor. Printr-o prelucrare adecvata a bilantului funjctional se poate face  trecerea la bilantul financiar.Pentru aceasta,elementele de active si pasiv trebuie  reclasificate dupa criteriul duratei:elemente cu o durata de peste un an si elemente cu o durata de sub un an.

 Astfel,sub aspectul financiar,orice bilant se descompune in trei mari grupe:
1)FONDUL DE RULMENT(FR), care reprezinta totalul capitalurilor permanente (adica capitaluri proprii+imprumuturi pe termen lung)diminuate cu activele imobilizate.

2)NECESARUL IN FOND DE RULMENT(NFR),care reprezinta stocuri si creante din exploatare si in afara explatarii -datorii din exploatare si din afara exploatarii

3)TREZOERIA(T)care este egala cu disponibilitatii-imprumuturi pe termen scurt si conturi bancare creditoare

Acesti trei indicatori informeaza asupra  echilbrului financiar al inteprinderii prin relatia:
          FR-NFR=T

 Aceasta relatie de echilibru, rod al abordarii de tip financiar, evidentieaza faptul ca echilibrul financiar al inteprinderii este consecinta deciziilor luate de inteprindere pe termen scurt(privind gestiunea stocurilor,politica de credit comercial fata de clienti, relatiile de deconectare cu furnizorii e.t.c) cat sip e termen lung(privind imvestitiile si acoperirea lor cu resurse  de finantare permanente)

Apare insa necesara prezenta unui alt instrument de modelare coontabila care sa explice modul de constituire a rezultatului si a permita desprinderea unor concluzii legate de performantele activitatii  inteprinderii.

Acest instrument este cea de-a doua componena a situatiilor financiare si anume contul de profit si pierdere.

In aceasta optica,inteprinderea devine un centru de calcul economic,calculul avand la baza:

valorile produse si vandute pe piata clientilor,denumite genericVENITURI;

valorile  utilizate pentru obtinerea unor venituri, care sunt constituite in costuri angajate pe alte piete, denumite cheltuieli.Aceasta reprezinta, in fapt, renumerarea factorilor de productie

Din comparara celor doua marimi valorice se obtine un rezultat. Acesta poate fi o marime valorica pozitiva,denumita profit, atunci cand veniturile sunt mai mari decat cheltuielile,sau o marime valorica negativa, denumita pierdere, atunci cand veniturile sunt mai mici decat cheltuielile.In contextul economiei de piata, inteprinderea are ca obiectiv obtinerea profitului.Astfel, profitul poate fi considerat o imbogatire, deci o resursa, pe cand pierderea este o saracie, fiind asimilata unor utilizari fara asigurarea unui contraechivalent valoric.

In prezentarea contului de profit si pierdere sunt conturate doua modele de expunere a cheltuielilor si veniturilor: unul ia in considerare natura economica a acestora,celalalt pleaca de la functiile sau activitatile unei interprinderi (deci de la destinatia veniturilor si cheltuielilor).

Ca forma, contul de profit si pierdere se poate prezenta astfel:

-sub forma de tabel bilateral sau forma de cont(schema orizontala)

-sub forma de lista(schema verticala)

 Contul de profit si pierdere sintetizeaza  fluxurile economice, respectiv veniturile si cheltuielile perioadei de gestiune.

 Veniturile cuprind valoarea tuturor actelor de imbogatire a intreprinderii legate sau nu de activitatea sa normala si  curenta. Partea preponderenta a veniturilor o reprezinta cifra de afaceri realizata de inteprindere in cursul exercitiului. Cheltuielile constituie ansamblul elementelor de costuri suportate de inteprindere in cursul exercitiului. Daca bilantul contabil permite o  cunoastere a pozitiei financiare a intreprinderii, contul de profit si pierdere ofera informatii asupra activitatii inteprinderii, a modului cum aceasta isi gestioneaza afacerile prin dimensiunea veniturilor, cheltuielilor si rezultatelor pe care le genereaza.Directiva a IV a europeana privind documentele contabile de sinteza ale societatilor de capitaluri instituie scheme obligatorii pentru prezentarea contului de profit si pierdere.

Totusi, datorita diferentelor de cultura si traditie contabila din tarile comunitare, obligativitatea prezentarii standadizate a contului de rezultate se manifesta prin posibilitatea de optiune intre mai multe scheme de cont de profit si pierdere.

 
STRUCTURA CONTULUI DE PROFIT SI PIERDERE 

Organismul international de normalizare contabila (IASC) , considera contul de rezultate ca un component al ansamblului de situatii financiare destinate procesului de informare financiara.

In "Cadrul de pregatire si prezentare a situatiilor financiare" denumit uzual Cadru conceptual, IASC a definit elementele care masoara performanta intreprinderii:

-         veniturile

-         cheltuielile

 Veniturile sunt cresteri de avantaje economice in cursul perioadei de gestiune (exercitiul financiar) sub forma de cresteri de active sau de diminuari de datorii care au ca rezultat cresterea capitalurilor proprii, sub alte forme decat noile aporturi de capital. Astfel spus un venit este orice crestere de capitaluri proprii sub alte forme decat noile capitaluri. Astfel spus, un venit este orice crestere de capitaluri proprii, alta decat cresterea capitalului.In aceasta definitie se cuprind veniturile care provin din activitatea curenta a intreprinderii sau venituri propriuzise (vanzari, onorarii, comisioane, dobanzi, etc) cat si alte venituri si plusuri de valori sau castiguri (plusurile de valoare din reevaluarea activelor, profiturile din cedarea imobilizarilor, etc)

 Cheltuielile  sunt definite de cadrul conceptual al IASC ca diminuari de avantaje economice, in cursul unui exercitiu sub forma diminuarii activelor sau cresterii datoriilor si care au generat o scadere de capitaluri proprii alta decat distribuirile catre proprietarii de capital. Deci orice diminuare de capitaluri proprii alta decat reducerea de capitaluri social sau distribuirea de dividende constituie o cheltuiala. Se pot distinge:

-         cheltuieli propriu-zise care rezulta din activitatea curenta (cum sunt costul vanzarilor, cheltuielile de personal, etc.

-         pierderile si minusurile de valoare (rezultand din catastrofe

naturale, din vanzarea activelor imobilizate, din variatia cursului imobiliar, etc) si care pot sa rezulte sau nu din activitati curente ale intreprinderii.

 Pentru ca rezultatul contabil sa masoare corect performanta intreprinderii este necesara respectarea principiului conectarii cheltuielilor la venituri, adica din momentul contabilizarii unui venit in contul de rezultate trebuie sa se contabilizeze si toate cheltuielile care au contribuit la obtinerea venitului respectiv

ANALIZA FINANCIARA PE BAZA DE BILANT - INTRE STATIC SI DINAMIC - DECUPAJE, AJUSTARI SI FLUXURI INTRE MASELE PATRIMONIALE.

Analiza statica a bilantului pune in lucru : (1) relatia fundamentala de trezorerie care tine cont de ajustarea globala intre masele patrimoniale de activ si de pasiv; (2) un ansamblu de rapoarte ( ratios ) calculat pe baza indicatorilor relativi la patrimoniu.

Relatia fundamentala de trezorerie.

Decuparea orizontala a bilantului in termenii echilibrului de trezorerie.

Termenii relatiei fundamentale de trezorerie sunt definiti pe baza decuparii orizontale a bilantului.

Acesta permite distinctia , pe baza criteriului functional si a criteriului privind termenul de scadenta de a delimita :

1. Utilizari permanente - active imobilizate / Resurse permanente - capital permanent.

2. Utilizari ciclice - active circulante / Resurse ciclice - datorii de exploatare.

3. Utilizari de trezorerie - plasamente si disponibilitati / Resurse de trezorerie - imprumuturi de ajustare pe termen scurt. Comparatia dintre capitaluri permanente si active imobilizate permite calculul fondului de rulment net (FRN) :

Comparatia expunerilor ciclice de utilizari si resurse pune in evidenta nevoia de fond de rulment, corespunzatoare nevoii de finantare pentru activitati curente (NFR) :

Comparatia dintre utilizarile si resursele de trezorerie pune in evidenta trezoreria (T) :

Constructia si analiza relatiei fundamentale de trezorerie

Relatia de trezorerie se poate deduce cu usurinta din egalitatea fundamentala a bilantului :

Analiza statica a bilantului patrimonial exprima interdependenta dintre trezorerie, fondul de rulment si necesarul de fond de rulment

Situatia trezoreriei rezulta din ajustarea structurala intre fondul de rulment net si nevoia de fond de rulment. Daca fondul de rulment net - excedent al capitalurilor permanente asupra activelor imobilizate depaseste nevoia de finantare a activitatii curente, atunci intreprinderea dispune de o trezorerie pozitiva, adica utilizari de trezorerie excedentare, tranferabile in moneda fara perturbarea activitatii curente : intreprinderea beneficiaza de asigurarea solvabilitatii si de flexibilitate - autonomie relativa in raport cu imprumuturile pe termen scurt.

Daca fondul de rulment net este insuficient pentru finantarea integralitatii nevoilor de fond de rulment, intreprinderea este tributara imprumuturilor de trezorerie, de origine bancara, purtatoare de dobanzi si rambursabile la termen.

Relatia functionala de trezorerie exprima sub forma sintetica interdependenta structurala intre diferite "straturi" corespunzatoare angajamentelor patrimoniale care prezinta scadenta diferita, care sunt atasate diferitelor cicluri fundamentale.

Aceasta relatie de structura se traduce prin lectura orizontala a bilantului, punand accentul pe ajustarea intre angajamente determinate de utilizari si resurse, constituind "straturile" orizontului de explorare si analiza prin interdependente.

Pe de alta parte, o asemenea abordare este compatibila cu abordarea functionala, determinata de raporturile lichiditate - exigibilitate care pun accent pe scadenta maturitatii angajamentelor.

Daca analistul se situeaza in optica scadentei, poate defini fondul de rulment pornind de la angajamentele cu scadenta mai mare de un an ( capitaluri permanente si active imobilizate ).

Daca se adopta optica functionala, scadenta elementelor se raporteaza la durata ciclurilor fundamentale.De aceea, fondul de rulment net functional tine cont de elementele cu scadenta nominala stipulata pe termen scurt, dar a caror inlocuire permanenta este determinata de preeminenta economica a normalitatii - permanenta fiind asigurata de fapt.

Pentru clarificare metodologica, analistul financiar poate departaja nevoia de fond de rulment de exploatare fata de nevoia de fond de rulment in afara exploatarii

Ratele utilizate in analiza statica

Ratele financiare utilizate in analiza statica permit studiul compozitiei bilantului si a rotatiei componentelor.

Ratele de structura

Ratele de structura compara marimea analitica posturilor de activ sau de pasiv cu marimea totala a acestora din urma. Ratele privind activul traduc in general influenta exercitata asupra compozitiei economice a patrimoniului intreprinderii de catre conditiile tehnico - economice ale activitatii proprii. Ratele privind pasivul exprima stabilitatea finantarii si gradul de autonomie in asigurarea resurselor de finantare.

Ratele de sinteza definite pe baza bilantului compara elementele de activ cu elementele de pasiv.

Ratele de rotatie

Ratele de rotatie pun in relatie nivelul mediu al stocurilor cu scadenta semnificativa a fluxurilor care permite variatia acestora in raport cu perioada.

Viteza de rotatie exprima durata de timp in zile a unui ciclu de inlocuire valorica, respectiv numarul de rotatii pe an :

Conditiile de recuperare a creantelor sunt dependente de durata medie a scadentei raportata la vanzari - inclusiv taxele aferente :

Conditiile de derulare a creditului comercial in raport cu furnizorii sunt traduse astfel :

Rotatia activelor globale in cifra de afaceri pune in relatie fluxul global de activitate cu ansamblul capitalului economic pus in lucru de intreprindere.

Rotatia capitalurilor proprii incearca sa traduca intensitatea cu care fondurile aportate de asociati sunt puse in lucru.

Analiza dinamica - fluxuri financiare si performante

Abordarea dinamica a analizei financiare se bazeaza pe un demers de sinteza : integrarea studiului a trei tipuri de fluxuri financiare.

Fluxurile de utilizari si resurse sunt analizate cu ajutorul tabloului de finantare.

Fluxurile generatoare de rezultate sunt analizate cu ajutorul contului de rezultate.

Modificarile trezoreriei induse de operatiile perioadei sunt analizate cu ajutorul tabloului de variatie a fluxurilor de incasari si respectiv de fonduri.

Tabloul de finantare

Tabloul de finantare constituie reflectarea modului de reconstituire a echilibrelor bazate pe fondurile aditionale obtinute de intreprindere intr-o perioada data ( resurse ) si a utilizarilor noi la care acestea participa.

Principiul de constructie este relativ simplu - clar perceptibil - consistand in asimiolarea variatiilor ce afecteaza posturile bilantului la utilizari (+A sau-P ) respectiv la resurse(+P sau- A):

Tabloul de finantare permite calculul capacitatii de autofinantare ( CAF ) asupra resurselor.Acest sold poate fi degajat pornind de la contul de rezultate, ceea ce permite stabilirea legaturii intre analiza performantelor si analiza fluxurilor financiare : asigura o viziune dinamica coerenta - capacitatea de autofinantare degajata pe baza operatiilor generatoare de rezultate apare ca pivot in sustinerea finantarii intreprinderii - ceea ce permite validarea optiunilor de justificare a deciziilor de aporturi de fonduri ce pot completa resursele reasamblate pentru finantarea utilizarilor perioadei.

Extensia recenta a analizei fluxurilor.

Studiul fluxurilor financiare a constituit unul din domeniile foarte active ale cercetarilor metodologice de analiza financiara, incepand cu 1970 - 1980.

Treptat s-au produs ameliorari semnificative a constructiei tablourilor de flux si in degajarea indicatorilor semnificativi pentru aprecierea performantelor - realizarea ajustarilor financiare fundamentale : tabloul multianual al fluxurilor financiare ( G.de Murard - 1978 ), tabloul resurselor si utilizarilor propus de Centrala Bilanturilor din Banca Frantei, tabloul fluxurilor ( M.Levasseur - 1979), tabloul fluxurilor ( G.Charreaux - 1984), sau tabloul variatiei incasarilor.

Diversitatea propunerilor prezinta un caracter comun : extinderea campului de cercetare deschis de analiza financiara pentru o mai buna intelegere a corelatiilor integrative dintre modificarile de trezorerie, analiza rezultatelor si a echilibrelor dintre utilizari - resurse.

Astfel este posibil construirea de noi indicatori de performanta, derivati din notiunea de cash-flow - reprezentand notiunea de rezultat ca expresie a unui surplus monetar.

Excedentul de trezorerie si construirea de tablouri bazate pe tipologia ooperatiilor imbunatatesc semnificativ posibilitatile de abordare functionala a performantei.

Analiza performantelor.

Dispunand de noi indicatori de rezultate, analiza performantelor si-a largit campul de aplicatie.

Demersul de abordare poate fi inscris intr-o schema ce raspunde comparatiei intre trei categorii de indicatori :

(1) indicatorii rezultatului,

(2) indicatorii fluxurilor financiare specifici ciclurilor intreprinderii,

(3) indicatorii de control asupra mijloacelor economice si financiare angajate de intreprindere pentru atingerea rezultatelor.

Ratele calculate ca indicatori de apreciere a performantei sunt defalcati de asemenea in trei categorii : (1) ratele de marja, (2) ratele de randament, (3) ratele de rentabilitate.

Ratele de marja stabilesc relatia dintre rezultat si masura fluxului de activitate.

Sunt posibile diferite formulari, pe baza specificarii termenului de comparatie de la numarator : rezultatul de exploatare, excedentul brut de exploatare, capacitatea de autofinantare, rezultatul global.

Ratele de randament pun in lucru valoarea capitalului economic angajat de intreprindere.Variantele posibile sunt legate de referentialul formulat ca numarator - retinut ca indicator de performanta : rezultatul de exploatare, excedentul brut de exploatare , capacitatea de autofinantare, rezultatul global sau rezultatul net.

Expresia indicatorului difera, de asemenea, in functie de formularea denominatorului care traduce valoarea potentialului economic pus in lucru de intreprindere : activul total, activul de exploatare, nevoia de fond de rulment pentru exploatare. Ratele de rentabilitate permit configurarea marimii profitului degajat pe baza capitalurilor avansate.

Ratele pot fi integrate in formule convenabile care sa evidentieze diferite dimensiuni de analiza a performantelor:

Rezultat Rezultat Cifra de afaceri

_____ _______ ______ _______ = __________________ x _______________

Capitaluri proprii Cifra de afaceri Capitaluri proprii

Capacitatea de autofinantare a exercitiului poate fi calculata in 2 modalitati :

. formula descendenta, bazata pe excedentul brut de exploatare

. formula ascendenta, plecand de la rezultatul global :

Soldurile intermediare de gestiune :

Soldurile intermediare de gestiune :

DEZBATERI IN CAMPUL OPERATIONAL AL ANALIZEI FINANCIARE.

Analiza financiara a cunoscut dupa anii 1960 o remarcabila dezvoltare care s-a prelungit si s-a amplificat in anii din urma.

Patru tendinte majore subliniaza pregnant amploarea acestei dezvoltari :

(1) o reconsiderare si reanoire profunda a abordarilor si schemelor de analiza fundamentala,

(2) inovatii metodologice prin abordarea si punerea in lucru a noi indicatori de echilibru si performanta, constructia de noi tablouri de sinteza,

(3) dezvoltarea surselor de informare contabila si financiara, cresterea considerabila a posibilitatilor de tratare a informatiei - prin punerea in lucru de mijloace puternice si accesibile de informatica si telecomunicatii,

(4) o veritabila "explozie" a cererii de informatii elaborate pe fondul liberalizarii mecanismelor de initiativa privata, piata si concurenta - care au largit considerabil campul operational de aplicatie si de reflectie a contabilitatii si analizei financiare.

Extinderea campului de aplicare.

Extinderea campului de aplicare al analizei are ca efect deschiderea acesteia catre nevoile de informatie ale utilizatorilor, diversificarea demersului in favoarea satisfacerii acestora fiind o latura privilegiata.

Diagnosticul financiar a fost repus in cauza pornind de la evolutiile recente ale mecanismului economic si ale practicii financiare.

Tendintele economiei reale creaza noi nevoi in materie de apreciere globala si analitica a situatiei intreprinderii, a performantelor si a mecanismelor de producere si distribuire a valorii, cateva trebuie insa subliniate de o maniera particulara.

Dezvoltarea rolului pietei de capital implica exigenta calitatii recursului la demersul de analiza cu ocazia procedurilor de rating si notare a performantelor financiare, studiul monografic al evolutiei titlurilor, fixarea pretului de emisiune la introducerea cotatiei actiunilor la Bursa.

Aplicarea analizei financiare a fost in ultimii ani privilegiata de multiplicarea actelor civile si comerciale, juridic dependente de partajul de interese, de restructurari si privatizari, de lichidari si reorganizari - dependente functional de necesitatea unui diagnostic competent.

O atentie deosebita este acordata in directia depistarii si tratamentului adecvat a riscurilor economice si financiare de insolvabilitate si faliment - bazate pe scoring si tehnici de cuantificare.

Procedurile de alerta, monitorizarea si supravegherea financiara, redresarea judiciara - presupun diagnosticul si ghidajul adecvat de rezolvare favorabila a intereselor aflate in conflict.

Manifestarea instabilitatii economice si a riscurilor afecteaza nivelul si rezultatele activitatii economice ( cresterea preturilor, modificarea ratei de schimb a valutei, evolutia dobanzilor ) avand imact major asupra posibilitatilor de control a performantelor.Instabilitatea antreneaza exigente noi in materie de control, gestiunea riscurilor si a resurselor.

Cresterea cantitativa si calitativa a produselor informationale din domeniul contabilitatii.

Evolutia realitatilor economice pune contabiitatea si analiza financiara in situatia de a se adapta la noi necesitati, de a realiza o adaptare necesara a instrumentelor si demersurilor de investigatie.

Legatura indisolubila dintre calitatea mediului intrinsec pe care il deserveste, materialul informational bogat si pertinent si nevoia de justificare a deciziilor pe criterii juste reclama in domeniul analizei mijloace de tratament adecvate.

Diversificarea informatiei contabile, multiplicarea surselor si a situatiilor de raportare contabila impune coordonarea si anticiparea orientarii strategice si operationale de control a riscurilor.

Evolutia legislatiei in domeniul reformei a impus intreprinderilor sarcini institutionale multiple.Impunerea de obligatii juridice, administrative si fiscale nu este totdeauna raportata la exigentele de evaluare, analiza si diagnostic.

Impactul noilor tehnologii informationale, de comunicare si tratament a informatiei.

Raportata la exigentele provocate de schimbarile majore din domeniul tehnologiei si economiei informatiei, analiza estev integrata sistemic in trei planuri distincte :

(1) accesul la informatie este rapid, facil si asigura o larga disponibilitate pentru conexiuni multiple,

(2) utilizarea microcalculatoarelor, a retelelor si a programelor standardizate permite accelerarea si multiplicarea tratamentelor, automatizarea fazelor de calcul, exploatarea rapida a bazelor de date sintetice si analitice, eliminarea efortului pentru calcule costisitoare si concentrarea eforturilor pentru solutii inteligente,

(3) automatizarea aspectelor majore de diagnostic financiar si integrarea sistemelor expert in rezolvarea problemelor complexe.

3.4.TABLOUL DE FINANTARE "UTILIZARI - RESURSE"

Tabloul de finantare sau de flux are ca obiect retratarea nevoilor financiare nascute in cursul unei perioade date in legatura cu mijloacele puse in lucru pe care trebuie sa le acopere.

Dupa natura fluxurilor financiare recenzate, acesta permite aprecierea incidentei operatiilor intreprinderii asupra structurii financiare sau de trezorerie.

Acest document de sinteza este menit sa furnizeze o imagine dinamica de sinteza a situatiei financiare care completeaza necesarul de informatii contabile pentru acuratetea deciziilor.

Tabloul de finantare a aparut initial ca document oficial in SUA (1863) in rapoartele financiare ale Companiilor de Cai ferate si Telefonie.

In Franta practica utilizarii acestui Tablou s-a impus dupa 1960.

Cunoscand etape diferite de evolutie si modalitati diferentiate de prezentare, dupa 1980 utilizarea acestuia s-a generalizat in intreaga lume.

In decembrie 1997 Uniunea Europeana a Expertilor Contabili a recomandat utilizarea tabloului de flux inspirat de norma 7 IASC si norma 95 FASB.

Tabloul utilizari - resurse este inspirat de abordarea dinamica functionala a intreprinderii.

Acesta permite identificarea in dinamica variatia trezoreriei si evolutia fondului de rulment pe fondul variatiei necesarului de fond de rulment - logica financiara a bilantului functional.

Conform teoriei patrimoniale tabloul utilizari - resurse explica variatia patrimoniului intreprinderii in decursul unei perioade de referinta.

Evolutia trezoreriei nete a intreprinderii depinde de variatia fondului de rulment net global si de variatia nevoi de fond de rulment.

Evolutia fondului de rulment net global.

In prima parte a acestui tablou sunt puse in evidenta resursele si utilizarile stabile.

Daca resursele stabile ale unei intreprinderi sunt superioare utilizarilor stabile, intreprinderea dispune de situatie neta pozitiva - crestere de fond de rulment.In situiatia inversa, daca utilizarile stabile sunt superioare resurselor stabile intreprinderea inregistreaza o reducere a situatiei nete - scaderea fondului de rulment net global.

Resursele stabile corespund resurselor care prin functiunea de origine finanteaza utilizarile durabile ale intreprinderii, avand stabilitate si durabilitate.

Dupa optica functionala, stabilitatea este apreciata dupa natura deciziei care sta la originea incadrarii utilizare / resursa.

Resursele stabile sunt compuse din doua mari categorii : resurse interne, masurate prin capacitatea de autofinantare si resursele externe.

Resursele externe sunt constituite din resurse in fonduri proprii, resurse exceptionale procurate din cedarea si reducerea elementelor de activ imobilizat si a resurselor de indatorare stabile.

Capacitatea de autofinantare masoara surplusul monetar potential degajat de activitatea intreprinderii.

Aceasta se analizeaza pe baza contributiilor determinate de activitatile curente la variatia fondului de rulment net global.

CAF poate fi determinata prin mai multe variante de calcul, de natura substractiva si aditiva.

Metoda traditionala se racordeaza modelului contului de rezultat si consta in calcularea CAF pornind de la excedentul brut de exploatare (EBE) :

EBE se poate calcula cu ajutorul tabloului soldurilor intermediare de gestiune, in care trebuie ajustate :

(1) toate veniturile incasabile ; (2) veniturile din cesiuni ; (3) cheltuielile platibile ; (4) valoarea neta contabila a elementelor de activ cedate.

CAF poate fi reconstituit de asemenea, plecand de la rezultatul net recalculat pe baza cheltuielilor si a veniturilor care nu au incidenta directa asupra trezoreriei.

Trecerea de la CAF la rezultatul net exprima - prin diferite afectari contabile - utilizarea teoretica a surpluisului monetar potential.CAF constituie un indicator de finantare interna susceptiibil de a asigura :

1. Reanoirea echipamentelor (amortizare ).

2. Acoperirea pierderilor probabile si a riscurilor la care intreprinderea este expusa (provizioane).

3. Dezvoltarea capacitatii de productie si promovarea cresterii externe (parti de rezultat conservat prin capitalizare).

4. Remunerarea proprietarilor ( rezultat distribuit ).

Cresterile de capital propriu pe baza aporturilor de fonduri proprii si subventii de investitie intreprinderea.

Aporturile in fonduri proprii se asteapta cresterea de capita propriu - zis cu prime de emisiune aferente.

Cresterile de capital trebuie sa figureze la marimea nominala apelata.

Cresterile prin incorporarea de rezerve sau conversia de datorii nu au o incidenta imediata asupra trezoreriei si de acccea nu sunt inscrise ca resurse in tabloul de finantare.

Cresterea de datorii financiare regrupeaza noile imprumuturi contractate pe parcursul exercitiului, exclusiv imprumuturile din credite curente pe termen scurt si soldurile creditoare care sunt atasate trezoreriei nete.

Tratamentul imprumuturilor raspunde implicit unei conceptii functionale, care conduce la diferentierea explicita a imprumuturilor de finantare a investitiilor cu scadenta mai mare de un an.

Utilizarile stabile se compun in special pentru dividende, investitii si rambursarea datoriilor financiare stabile.

Distribuirile puse in plata in cursul exercitiului corespund dividendelor platite in cursul exercitiului cu titlu de afectare a rezultatului exercitiului precedent si aconturilor pentru dividende care sunt decise in contul viitoarei afectari a rezultatelor.

Achizitiile elementelor de activ imobilizat regrupeaza investitiile si cresterile de activ imobilizat .

Rambursarile de datorii financiare cuprind rambursarile de datorii anterioare , considerate datorii stabile.

Variatiile nevoilor de fond de rulment si de trezorerie.

Obiectivul major este prezentarea modalitatilor de utilizare a cresterilor de fond de rulment net global, ori a modului de acoperire a reducerilor de fonduri care pun in evidenta variatiile nevoii de fond de rulment in mod distinct pentru exploatare si in afara exploatarii, ceea ce determina variatii la nivelul trezoreriei nete.

Variatia neta a nevoii de fond de rulment de exploatare regrupeaza variatiile posturilor de activ si de pasiv care se ataseaza ciclului de exploatare - stocuri, creante clienti, datorii la furnizori, sociale, fiscale.

Pe baza conceptiei functionale, stocurile si creantele sunt retinute la valoare bruta.

Variatia neta a nevoii de fond de rulment in afara exploatarii regrupeaza posturi de debitori si creditori ce reprezinta elemente aciclice sau instabile - elemente de activ xcirculant care nu sunt relevante in raport cu ciclul de exploatare si care nu sunt de obicei integrate trezoreriei nete.

Variatia trezoreriei nete regrupeaza variatia disponibilitatilor si a imrumuturilor curente de trezorerie care determina solduri creditoare ale conturilor de disponibilitati.

Interpretarea tabloului utilizari - resurse.

Modelul tabloului de finantare utilizari resurse se bazeaza pe conceptia functionala a dinamicii financiare a intreprinderii.

Centrata pe modalitati de acoperire a necesarului de finantare a exploatarii, acesta permite aprecierea echilibrului financiar al intreprinderii.

Echilibrul financiar este respectat daca intreprinderea isi poate finanta stabil cresterea, fara a degrada trezoreria neta, altfel spus - daca variatia fondului de rulment net global este suficient de mare pentru acoperirea stabila si permanenta a cresterii structurale a nevoii de fond de rulment.

Logica contabila si financiara considera ca intreprinderea economica este viabila daca aceasta dispune de resurse stabile care sa ii permita finantarea investitiilor si a nevoilor de trezorerie generate de ciclul de exploatare. Utilizarile stabile trebuie acoperite din resurse stabile.Variatiile sezoniere sau conjuncturale aler necesarului de fond de rulment pot fi acoperite de imprumuturi bancare curente. Modalitatile de finantare a necesarului de fond de rulment de exploatare releva vulnerabilitati si riscuri. Daca resursele stabile sunt superioare utilizarilor stabile intreprinderea dispune de trezorerie pozitiva, iar daca acestea sunt insuficiente, intreprinderea trebuie sa recurga la credite, ajungand la trezorerie negativa.

Utilizate pentru finasntarea partii structurale a NFRE imprumuturile bancare induc o situatie de vulnerabilitate, in care mentinerea echilibrului finasnciar este conditionata de reanoirea creditelor.

Tabloul de finantare este un instrument de analiza esential pentru aprecierea conditiilor de echilibru financiar functional.

Acesta permite identificarea originii variatiilor constatate.

Materia reziduala a variatiilor de trezorerie conduce la centrarea analizei asupra examenului variatiilor nevoii de fond de rulment de exploatare si a nevoii de fond de rulment net global.

Analiza evolutiei NFRNG determinata pe fluxuri atasate permite aprecierea modalitatilor de finantare a investitiilor, a caror incidenta asupra echilibrului financiar implica estimarea capacitatii de rambursare plecand de la CAF.

Aprecierea modului de acoperire globala a utilizarilor stabile de catre resurse stabile este realizata pornind de la 2 rate : (1) flux de resurse stabile raportat la investitii si (2)flux de resurse stabile raportat la investitii conditionate de variatia NFRE.

Acoperirea investitiilor din impriumuturi conditionate este un indicator de risc.

Partea de autofinantare a investitiilor industriale, raportul dintre CAF si investitiile corporale este masura gradului de autonomie financiara.

CAF este utilizat pentru aprecierea capacitatii de rambursare a datorilor financiare stabile.Aceasta se poate analiza prin 2 indicatori de baza : CAF / imprumuturi rambursate si Datorii financiare stabile / CAF.Primul indicator estimeaza numarul de ani in care CAF este afectat de rambursarea imprumuturilor. Analiza NFRE permite aprecierea gestiunii curente a intreprinderii.

Analiza variatiilor principalelor componente ale NFRE presupune recunoasterea variatiilor determinate de evolutia activitatii. Aplicarea tratamentului standard de analiza a structurii costurilor ofera posibilitatea de diagnosticare corecta a modificarilor determinate de ratiuni structurale sau conjuncturale, dar analiza normativa a costurilor necesita date de gestiune pe care intreprinderile nu sunt dispuse sa le divulge.

Limitele tabloului de finantare.

Exista doua categorii de limite : (1) determinate de conceptia de echilibru financiar a analizei functionale, (2) determinate de finalitatea, utilitatea sau ambiguitatile modelului.

1. Pertinenta alegerii modalitatilor de finantare induce distorsiuni de diagnostic financiar.

2. CAF este un surpus monetar potential calculat, dar aceasta nu ia in considerare toate decalajele de plati.

3. CAF nu devine si nu este un flux real disponibil de trezorerie dupa decontarera tuturor cheltuielilor calculate asupra rezultatului.

4. Caracterul potential al resurselor este calculat prin integrarea valorilor rectificative determinate de provizioane.

5. Caracterul de stabilitate a resurselor masurate cu CAF este criticabil, aceasta nu este resursa in totalitate disponibila pentru finantarea intreprinderii.

6. CAF trebuie apreciat cu prudenta in comparatie cu investitiile si platile de datorii financiare, deoarece poate conduce la judecati erionate si decizii riscante.

7. CAF este o resursa globala de natura compozita.Nu permite aprecierea rentabilitatii si profitabilitatii activitatiilor, iar judecarea globala a activitatilor industriale, comerciale neimplicate de costurile de reanoire a echipamentelor determina distorsiuni asupra claritatii diagnosticului.

8. CAF este un indicator influentat de administrarea politicilor fiscale si contabile in raport cu obiectivele intreprinderii si ale mediului economic (politica impozitarii, tratamentul amortizarii si al provizioanelor, tratamentul stocurilor, decontarea cheltuielilor).

9. Persistenta si rezistenta modului de abordare juridica, escamotarea dualitatii dintre patrimonial si functional, nedisimularea verosimilitatii dintre realitatea economica si constrangerile juridice.

10. Refuzul autoritatii si acceptarea tacita a neimplicarii intreprinderilor in utilizarea consecventa a tabloului de finantare ca mijloc de validare empirica a conceptiei de echilibru functional si in validarea practicilor adecvate.

3.5. TABLOUL FLUXURILOR DE TREZORERIE

Modelul tabloului de flux de trezorerie este generalizat in intreaga lume, pe fondul renuntarii la "traditionala" conceptie a fondului de rulment si a capacitatii de autofinantare.

Obiectivul principal al acestuia este furnizarea informatiilor pertinente asupra incasarilor si platilor unei intreprinderi pe parcursul unei perioade determinate, analiza solvabilitatii.

Structura Tabloului fluxurilor de trezorerie.

Modelul tabloului de flux FASB 95, adoptat de SUA in 1987, prin IASC in 1992 ( IAS 7), recomandat de FEEC are in vedere unicitatea fluxurilor monetare care au impact asupra trezoreriei in cursul perioadei considerate.

Structura documentului raspunde unui clasament functional al fluxurilor intreprinderii, in fluxuri de trezorerie legate de activitate, fluxuri de trezorerie legate de investitii si fluxuri de trezorerie legate de finantare.

Soldul operatiilor de flux pentru fiecare din categoriile prezentate partajeaza contributia functiilor la variatia trezoreriei, care trebuie justificata implicit ca diferenta calculata asupra trezoreriei dela inchiderea si deschiderea exercitiului.

Definitia trezoreriei.

Tabloul de flux este axat asupra variatiilor trezoreriei.Prezentarea presupune o definire prealabila a sensurilor si semnificatiei trezoreriei.

Tabloul fluxurilor de trezorerie este considerat ca un document de sinteza financiara compus cu date de referinta din structura bilantului, excuzand elementele in afara bilantului.

Trezoreria cuprinde fondurile imediat disponibile, ansamblul instrumentelor financiare utilizate pentru garantarea, in afara riscurilor semnificative - a excedentelor sau a nevoilor de trezorerie pe termen scurt.

Trezoreria se obtine facand suma elementelor urmatoare :

1. Conturile de casa si depunerile de numerar la vedere care nu fac obiectul restrictiilor.

2. Conturile la termen , care nu fac obiectul restrictiilor, dobanzile si interesele monetare legate, cu conditia ca aceste conturi la termen sa fie deschise pe o perioada mai mica de trei luni, scadenta incasarilor sa nu depaseasca trei luni.

3. Valorile mobiliare de plasament care nu prezinta risc semnificativ de variatie pe termen scurt, care pot fi convertite facil in disponibilitati curente.Sunt excluse obligatiile cu scadenta superioara termenului de trei

luni si actiunile cotate cu risc de fluctuatie a valorii - respectiv actiunile necotate in absenta pietii care sa permita conversia directa imediata in moneda curenta.

4. Partea soldurilor creditoare de credite curente de trezorerie si a dobanzilor atasate aferente descoperirilor de cont curent momentan.Sunt excluse creditele de trezorerie necesare finantarilor si descoperirile de cont autorizate la termen.

5. Toate viramentele si compensarile aferente participa-iilor in intreprinderi legate din carwe rezulta fluxuri directe de numerar.

Norma americana FASB 95 si Standardul IASC 7 definesc cvasi - disponibilitatile prin referinta la scadenta mai mica de trei luni si nu retin in perimetrul trezoreriei decat descoperirile de cont curent rambursabile la vedere.Imprumuturile bancare curente sunt incluse la datorii scadente si in consecinta sunt atasate functiei de finantare.

Fluxurile de trezorerie legate de activitate.

Cu o definitie precisa "a priori" a functiei activitate apare dificila masurarea continutului trezoreriei ca valoare reziduala.

Fluxurile legate de activitate compun ansamblul fluxurilor ne legate de operatii de investitie si finantare adica :

1. Fluxurile de trezorerie de exploatare in sens strict, - incasari si plati legate de ciclul de exploatare.

2. Fluxurile de trezorerie posibil de atasat activitatii - incasari si plati legate de cheltuielile si veniturile financiare, cheltuieluile si veniturile exceptionale, participarea salariatilor la profit, impozitul pe profit.

Norma IAS 7 lasa intreprinderilor libertatea alegerii clasamentelor pentru dobanzi asupra imprumuturilor si veniturib din investitii financiare, in timp ce FASB 95 le claseaza in fluxurile activitatii de exploatare.

Este evidenta legatura dintre dobanzile la imprumuturi si costul de finantare a intreprinderii.

Pentru determinarea fluxului de trezorerie legat de activitate sunt posibile de aplicat doua modalitati de calcul:

(1) plecand de la rezultatul net,pe baza punerii in evidenta a marjei brute de autofinantare din care se deduce variatia necesarului de fond de rulment legata de exploatare;

(2) plecand de la rezultatul exploatarii - prin eliminarea cheltuielilor si veniturilor de exploatare fara incidenta asupra trezoreriei ( exceptand provizioanele pentru activul circulant care nu sunt eliminate ) - se ajunge la rezultatul brut de exploatare din care se deduce variatia NFRG.

Pentru obtinerea fluxurilor de trezorerie legate de activitate se corecteaza fluxurile de trezorerie ale exploatarii cu alte incasari si plati legate de activitate.

Fluxurile de trezorerie legate de operatiile de investitii - finantare.

Dau indicatii asupra resurselor consacrate de intreprindere pentru reanoirea sau dezvoltarea activitatilor, in vederea mentinerii stabilitatii fluxurilor viitoare de trezorerie.

Sunt legate de acest aspect incasarile si platile destinate sa asigure :

1. Achizitia sau cedarea activelor corporale si necorporale.

2. Achizitia sau cedarea titlurilor reprezentand parti de capital detinute in alte intreprinderi.

3. Subscrierea / autorizarea acordarii de imprumuturi sau avansuri rambursabile.

4. Achizitia si cedarea altor imobilizari financiare - depozite, titluri de cautiune/garantie si plasamente excluse din trezoreria curenta.

Fluxurile de trezorerie legate de operatiile de finantare corespund incasarilor si platilor legate de finantarea externa a intreprinderii.

Prezentarea distincta a acestora permite identificarea surselor de finantare, a cresterilor de capital, a noilor imprumuturi sau subventii - respectiv a platilor pentru dividende si rambursari de imprumuturi.

Interpretarea tabloului fluxurilor de trezorerie.

Depasind conceptia contabila traditionala care face din tabloul de finantare un act de stare intre bilantul de deschidere si bilantul de inchidere, tabloul fluxurilor de trezorerie constituie un document de sinteza de sine statator a carui prima finalitate este explicarea variatiei trezoreriei, la fel cum contul de rezultat explica formarea rezultatului.

Putem considera ca, pe fondul realizarii acestui scop relativ limitat, tabloul fluxurilor de trezorerie integreaza o reprezentare normativa a dinamicii financiare a intreprinderii, iar aceasta nu poate fi neutra din moment ce obiectivele utilizatorilor au o logica financiara.

Obiective si avantaje ale utilitatii tabloului de trezorerie.

Principalul obiectiv al tabloului fluxurilor de trezorerie este identificarea fluxurilor de intrare si de iesire in trezoreria unei intreprinderi - :

(1) ceea ce da posibilitatea utilizatorilor de informatie contabila - cu precadere creditorilor si finantatorilor de a evalua capacitatea de mobilizare a resurselor unei inttreprinderi in scopul obtinerii de lichiditati si a nevoii de finantare.

(2) Permite aprecierea aptitudinii firmei de a respecta scadenta angajamentelor si de a plati dividende.

(3) Face posibila evaluarea distorsiunilor dintre rezultatul net contabil si fluxurile de trezorerie corespunzatoare.

(4) Furnizeaza informatii asupra flexibilitatii financiare a intreprinderii, cu deosebire asupra capacitatii de modificare stabila a marimii angajamentelor de intrare si iesire in trezorerie, in vederea adaptarii evolutiei la circumstante si oportunitati determinate de mediul economic.

Trei ratiuni calitative pot fi avansate pentru a justifica alegerea tabloului de trezorerie :

(1) motivatia preponderenta care justifica trezoreria ca indicator de gestiune a intreprinderii in analiza riscului de faliment,

(2) caracterul obiectiv al fluxurilor de trezorerie,

(3) adaptarea flexibila a tabloului de trezorerie la previziuni.

Elaborarea modelului de echilibru al fluxurilor de trezorerie poate fi considerata un indicator cheie al gestiunii pe termen scurt sau pe termen lung.

In fapt, echilibrul propriu de trezorerie este o problema vitala pentru orice intreprindere.

Prin trezorerie intreprinderea poate sa controleze echilibrul dintre finantarea interna si cea externa si pe aceasta cale sa - si asigure perenitatea, poate sa justifice rational optiuni de gestiune si analiza in fundamentarea strategiei de utilizare a resurselor, poate sa controleze pe termen scurt masura solvabilitatii, iar pe termen lung masura necesarului de finantare.

Importanta trezoreriei ca model de echilibru - in valoare absoluta si relativa - consta in accea ca evolutia sa controlata poate sa caracterizeze cu certitudine evolutia intreprinderii ( ca entitate de control ) : stare buna de sanatate, preventia si tratarea adecvata a riscurilor de vulnerabilitate si faliment.

Ca model de echilibru structural dinamic, spre deosebire de alte modele, trezoreria are un plus de obiectivitate.

Comparativ cu conceptia bazata pe fond de rulment, conceptia intemeiata pe fluxuri de trezorerie este sub sanctiunea directa a mecanismelor de piata libera si concurenta.

Spre deosebire de fondul de rulment trezoreria este un indicator privilegiat in raport cu normele practicii internationale, a carui masura nu este afectata nici de alegerile metodelor contabile, nici de estimarile inregistrate la inchiderea conturilor anuale.

Tabloul fluxurilor de trezorerie poate fi adaptat la prezentarea de date previzionale si poate fi integrat unui demers de control bugetar standardizat asupra costurilor si resurselor.

Tabloul fluxurilor de trezorerie permite analiza retrospectiva sau previzionala a dinamicii financiare a intreprinderii.

Clasamentul functional al fluxurilor de trezorerie favorizeaza elaborarea de previziuni financiare - distinctia intre fluxuri de trezorerie pentru activitati curente ( rezultate din operatii ciclice ) si fluxurile de trezorerie de investitii si finantare ( rezultate din operatii, resurse si nevoi aciclice ) - urmareste adaptarea flexibila la o strategie dependenta de obiective asumate, pe termen mediu sau lung.

Tabloul fluxurilor de trezorerie furnizeaza o informatie istorica - compatibila si comparabila - asupra fluxurilor monetare - ceea ce constituie o pretioasa baza de fundamentare a previziunii fluxurilor de trezorerie viitoare - facand posibila estimarea coerenta a creatiei de valoare la care participa intreprinderea.

Logica contabila si financiara a analizei fluxurilor de trezorerie.

Toate modelele care privesc sistematizarea fluxurilor de trezorerie pot prezenta unul sau altul din tratamentele de clasificare a operatiilor intreprinderii, dar in ansamblu si in esenta - acestea releva o structura comuna - a carei conceptie de echilibru financiar este centrata in principal asupra solvabilitatii si secundar asupra flexibilitatii financiare.

Contingenta fluxurilor de trezorerie autorizeaza aprecierea performantei financiare, permitand determinarea fluxurilor de trezorerie disponibile pentru deschiderea fondurilor asupra carora exista indicatori de creare a valorii economice - Modelul McKinsey (1990) si respectiv Rappaport (1986).

Solvabilitatea, flexibilitatea si performanta sunt apreciate pe baza capacitatii intreprinderii de a obtine pe baza propriilor activitati - fluxuri pozitive de trezorerie.

Indicatorul central si polivalent in analiza situatiei unei intreprinderi - fluxul net de trezorerie provenit din exploatare - permite aprecierea fluxului de trezorerie produs sau consumat in activitatile curente.

Daca fluxul este pozitiv, agregatul poate fi asimilat capacitatii de autofinantare incasate, adica unei sume certe, lichide, disponibile.Nivelul si evolutia agregarii trezoreriei furnizeaza indicatii asupra flexibilitatii financiare interne a intreprinderii si asupra graduluii de control a fluxurilor de trezorerie produse de activitatile industriale sau comerciale ale intreprinderii.

Fluxul net de trezorerie a activitatilor curente poate fi utilizat pentru aprecierea performantelor intreprinderii raportate la perioada optima.

Analiza solvabilitatii si flexibilitatii poate fi completata prin studiul ratelor stabilite plecand de la fluxurile de trezorerie - cu elemente din structura bilantului si a contului de rezultate.

Ratele calculate sunt pertinente si fiabile ca indicatori de lichiditate.In SUA agentii, intermediarii si analistii recurg la rate privind fluxul de trezorerie de o maniera curenta pentru evaluarea riscurilor.

Se pot distinge trei mari categorii de rate :

(1) coeficientul de acoperire a datoriilor pe termen scurt : - flux de trezorerie a activitatii / datorii pe termen scurt ;

(2) coeficientul de acoperire a dobanzii : - flux de trezorerie + dobanzi platite + impozite / dobanzi platite;

(3) coeficientul de lichiditate a vanzarilor : - flux de trezorerie din activitati curente / cifra de afaceri.

Ratele sunt utile pentru aprecierea starii de sanatate financiare a intreprinderii si in mod particular aptitudinii de a satisface angajamentele financiatre si operationale :(1) - Flux de trezorerie - dividende platite / datorii pe termen scurt.

(2) - Flux de trezorerie / scadenta datoriilor.

(3) - Flux de trezorerie / datorii financiare.

(4) - Flux de trezorerie / datorii totale.

Doua rate permit aprecierea marjei de manevra de care intreprinderea dispune in finantarea interna a dezvoltarii :

(1) - Flux de trezorerie din activitati curente / Flux de investitii industriale.

(2) - Flux de trezorerie din activitati curente /Flux de investitii global.

Structura tabloului fluxului de trezorerie in particular ordinea de prezentare a functiilor, favorizeaza o lectura normativa, iar fluxul de trezorerie asupra activitatii un rol determinant in finantarea cresterii si a nevoii sau capacitatii de finantare externa.

Fluxul de trezorerie dupa finantarea interna este masurat prin diferenta dintre fluxul de trezorerie al activitatii si fluxul net de trezorerie afectat investitiilor.

Fluxul de trezorerie al activitatii devine un indicator cheie pentru aprecierea capacitatii intreprinderii de a obtine lichiditati suficiente pentru realizarea de noi investitii fara a recurge la surse externe de finantare.

De aceasta capacitate depinde fluxul net de trezorerie a operatiilor de finantare, care poate fi apreciata plecand de la doua rate :

(1) flux de fonduri proprii / flux de finantare.

(2) Flux de indatorare / flux de finantare.

Aceste rate sunt utile pentru aprecierea arbitrajului operat in materie de resurse stabile si a rolului actionarilor in finantarea cresterii.

Fara a fi un instrument unic si universal de diagnostic financiar, tabloul fluxurilor de trezorerie permite raspunsul la la chestiuni esentiale :

[ 1 ] - Strategia de gestiune a intreprinderii se traduce prin cresterea fluxurilor nete de trezorerie provenind din activitatile intreprinderii ?

[ 2 ] - Care este calitatea rezultatelor contabile a intreprinderii ?

Analiza fluxurilor de trezorerie a activitatilor curente este un ghid necesar pentru raspuns adecvat la aceste chestiuni.

Ea furnizeaza cauzele distorsiunilor intre rezultatul contabil si fluxul de trezorerie corespondent.

Daca pe termen lung trezoreria si profitul converg, pe termen scurt divergenta acestora poate furniza indicatii asupra situatiei financiare reale a intreprinderii.

Un profit curent acompaniat de un deficit de trezorerie curenta poate fi o indicatie a unei situatii mai putin favorabile, care ne poate duce la recursul utilizarii de artificii - contabilitate creativa - pentru justificarea aparent virtuala a beneficiilor.

Pentru aprecierea calitatii si a lichiditatii rezultatului, analistul financiar poate recurge la una din urmatoarele rate :

. Excedent de trezorerie de exploatare / rezultat brut de exploatare.

. Excedent de trezorerie de exploatare / rezultat de exploatare.

. Flux de trezorerie din activitati curente / rezultat curent.

[ 3 ] - Excedentul sau deficitul de trezorerie provine din activitati curente de exploatare sau din activitati de investitie / finantare ?

[ 4 ] - Intreprinderea are capacitatea de a secreta un flux de trezorerie din activitatea curenta suficient pentru a plati dividende ?

[ 5 ] - Care este marimea resurselor de trezorerie absorbite de serviciul platii datoriilor ?

[ 6 ] - Care este marimea resurselor de trezorerie alocate investitiilor industriale si investitiilor de crestere externa ?

[ 7 ] - Care este marimea resurselor atrase pentru dezinvestire si / sau cesiune de activitati ?

[ 8 ] - Care este necesarul de finantare externa si cum poate fi acesta acoperit in mod stabil ? ( cresterea indatorarii ?, crestere de capital ?, utilizarea temporara a rezervelor de trezorerie ? ).

[ 9 ] - Care este capacitatea de finantare exterrna a intreprinderii si cum este aceasta utilizata ? (rambursare de imprumuturi?;rascumpararea de actiuni*? cresterea temporara stabila a rezervelor interne de trezorerie ? ).

Limitele Tabloului fluxurilor de trezorerie.

Principalele limite ale tabloului de trezorerie sunt legate de urmatoarele aspecte :

(1) continutul, modalitatile de prezentare si de determinare a fluxurilor nete de trezorerie legate de activitate;

(2) evaluarea performantelor prin fluxuri de trezorerie ; (3) insuficienta aprecierii corecte a evolutiei situatiei financiare a intreprinderii pe termen mediu si lung.

Functiile activitatii sunt definite de o maniera reziduala si depind de continutul functiilor de investitie / finantare.

Conform IAS 7, fluxurile de trezorerie legate de activitate compun ansamblul de fluxuri ne legate de operatii de investitie si finantare.

Este totusi dificil delimitarea foarte stricta a perimetrului de activitate cu precizarea fluxurilor de trezorerie a exploatarii - in sens strict - cu departajarea incasarilor si platilor aferente.

Clasificarea fluxurilor este in fapt influentata de logica contabila dupa care fluxul net de trezorerie a activitatii trebuie sa reflecte efectele asupra trezoreriei deternminate de toate operatiile care au contribuit la rezultat.

Eliminarea provizioanelor de depreciere asupra activului circulant antreneaza o confuzie intre flux si non - flux.

Determinarea EBE, a MBA si a variatiei NFRG reprezinta fluxuri de finantare calculate.

Marja bruta de autofinantare ca sold intermediar de gestiune este in contradictie cu comanceptia si logica tabloului de trezorerie.Aprecierea performantelor intreprinderii pe baza tabloului de trezorerie si in special plecand de la fluxurile de activitate nu poate opera pe un orozont de timp mediu sau lung.

Volatilitatea fluxurilor de trezorerie nu permite utilizarea acestora ca indicator de performanta decat pentru perioade scurte.In planul de gestiune, analiiza performantelor pe termen scurt este un avantaj - deoarece favorizeaza o politica de investitii si finantare cu garantii de recuperare si urmarire imediata.

Intreprinderea trebuie sa-si modeleze propriul sistem de gestiune, caracteristicile de finantare trebuie puse de acord cu ciclul optim de viata al activitatii si al produselor.

Arbitrajul intre categorii de fluxuri si activitati sau produse reprezinta un domeniu de strategie care trebuie individualizat in mod unic in functie de caracteristicile intreprinderii.

Tabloul fluxurilor de trezorerie este un document de sinteza de sine statator, care permite explicarea variatiilor de trezorerie , dar nu poate explica si motiva in totalitate evolutia reala a situatiei financiare a intreprinderii.

Un numar de operatii cu incidenta asupra capitalului si a angajamentelor, nu au trasducere directa in trezorerie, deci nu sunt atasate, creand distorsiuni.

Angajamentele cu rezerve de proprietate, considerate in afara bilantului - pot dezvolta inginerii financiare in materia " contabilitate creativa ".

3.6.VARIATIILE BILANTULUI FUNCTIONAL : TABLOUL EXPLICATIV DE VARIATIE, BALANTA MUTATIILOR SI TABLOUL PLURIANUAL AL FLUXURILOR DE TREZORERIE.

Balanta mutatiilor este un document de sinteza cu caracter preparator elaborat prin intermediul variatiilor posturilor bilantului functional survenite intre debutul si sfarsitul exercitiului financiar.

Balanta mutatiilor permite inventarierea ansamblului modificarilor contabile ale exercitiului.Clasificarea acestora in utilizari si resurse este facuta dupa reguli deja prezentate :

Modificarile contabile identificabile nu sunt imediat fluxuri.

Calificarea directa este arbitrara, chiar abuziva.

Trebuie operate diferite reclasari contabile functionale pentru a obtine fluxuri financiare veritabile pentru a construi corect tabloul de finantare.

Respectand principiile fundamentale de partida dubla pe parcursul exercitiului vom avea egalitatea fluxuri de utilizari = fluxuri de resurse.

Constructia balantei de mutatii trebuie facuta de preferinta dupa stabilirea bilantului functional, ceea ce permite ulterior verificari contabile de corelatie, concordanta si exactitate.

In consecinta structura balantei mutatiilor depinde de forma retinuta pentru constructia bilantului functional.

Intre balanta mutatiilor si bilantul functional orizontal se stabilesc urmatoarele corelatii :

Determinarea fluxurilor de fonduri economic semnificative.

Modificarile contabile care figureaza in balanta mutatiilor trebuie sa fie analizate in scopul de a degaja fluxurile de fonduri economic semnificative si de a elimina fluxurile fictive.

Un flux este fictiv daca nu conduce la termen la un flux de trezorerie.

Trebuie eliminate incidentele urmatoarelor operatiuni : cresterile de capital prin incorporarea de rezerve, de prime de emisiune, conturi curente ale asociatilor, reducerile de capital prin absorbtia pierderilor, reevaluarea bilantului.

Fluxurile de fonduri economic semnificative sunt urmatoarele :

Fluxuri de fonduri - utilizari

1. Investitii in imobilizari necorporale si corporale.

2. Investitii in imobilizari financiare.

3. Distribuirea de dividende.

4. Rambursarea imprumuturilor pe termen mediu si lung.

5. Cresterea NFR de exploatare.

6. Atragerea de titluri de plasament si de disponibilitati

Fluxuri de fonduri - resurse

Resurse proprii :

1. Crestere de capital ( numerar sau aport in natura ).

2. Subventii pentru investitii.

3. Capacitate de autofinantare ( marja bruta de autofinantare ).

4. Cesiuni.

Indatorare financiara

1. Aportul asociatilor in contul curent.

2. Imprumut pe termen mediu sau lung contractat in cursul exercitiului.

3. Cresterea datoriilor bancare pe termen scurt.

Resurse diverse.

1. Cresterea NFR in afara exploatarii

Resursele proprii nu pot proveni decat din 4 origini :

. cresterile de capital - aport de numerar sau in natura,

. subventii,

. capacitatea de autofinantare

. cesiunea de active.

Dificultati in elaborarea tabloului de fluxuri.

1.Determinarea si evaluarea activitatii de investire.

Marimea investitiilor poate fi reconstituita prin calcul pe baza urmatoarei scheme contabile :

Trebuie asigurata coerenta dintre imobilizarile considerate si amortizarile aferente acestora.

Se analizeaza separat imobilizarile dupa natura lor.

Daca imobilizarile fac obiectul provizioanelor, valoarea contabila a imobilizarilor cedate se ia in calcul fara a tine seama de provizioane de depreciere, valoarea contabila a acestora fiind valoarea de origine.

2.Dezinvestirea - presupune evaluarea veniturilor exceptionale din operatii de capital si a diferitelor miscari care au loc cu ocazia cesiunii de imobilizari.

3.Determinarea raporturilor pret de cesiune/valoare contabila neta pentru valorile mobiliare de plasament.

4.Determinarea dividendelor si inscrierea acestora la utilizari.

5.Evaluarea raportului rambursare / contractare pentru andgajamentele aferente exercitiului.

6.Calculul capacitatii de autofinantare.

CAF reprezinta o resutrsa de finantare secretata de intreprindere din resurse interne.

Balanta mutatiilor nu permite determinarea exacta a CAF.

O determinare exacta nu se poate face nici pe baza contului de rezultate.

Variatiile contabile a balantei mutatiilor trebuie corectate in functie de plus sau minus valori stabilite pruin referinte fata de contul de rezultate

( reconstituirea CAF plecand de la Balanta mutatiilor pe baza variatiei posturilor de stocuri si a resurselor proprii interne ).

Relatia precisa intre CAF si variatia fondurilor proprii interne este urmatoarea :

TABLOUL PLURIANUAL AL FLUXURILOR DE TREZORERIE ( TPFF )

Considerat in literatura "heterodox" acest tablou trebuie mentionat in legatura cu conceptia sistemului economic gandit de autor - De Murard ( 1977).

Murard repune in cauza realitatea unei conceptii economice admisa in mod curent in mediul financiar sau bursier.

Acoperirea riscului economic prin obtinerea profitului, costul capitaluluii si rolul pietii conditioneaza optiunile si deciziile furnizorilor de fluxuri de capital.Murard se raliaza la o idee majora veche de mai bine de un secol si unanim respectata de majoritatea economistilor : esenta controlului este valoarea costului.

Prezentarea TPFF.

Ideea de baza, directoare a conceptiei lui De Murard este abordarea integrata operationala a racordarii intre tablourile de fluxuri financiare, contul de rezultate si bilant si centrarea analizei nu pe autofinantare, ci pe rezultatul brut de exploatare.

Racordarea contributiilor la modul de formare a rezultatului de exploatare este decisiv pentru analiza echilibrelor si pentru optimizarea gestiunii resurselor.

TPFF nu mentioneaza capacitatea de autofinantare si nu considera necesara de explicat variatia fondului de rulment

.Nevoia de fond de rulment apare ca o componenta a investitiilor globale.

Excedentul de trezorerie este considerat calcul accesoriu - rolul central este acordat excedentului brut de exploatare.

Autorul TPFF distinge trei mari categorii de operatii la care sunt asociate trei solduri.

(1) Soldul de exploatare sau sold economic ( soldul E ) sau, altfel spus, disponibil dupa finantarea interna a cresterii care permite analiza operatiilor specifice de exploatare.

(2) Soldul financiar ( soldul F ), asupora operatiilor de finantare pentru indatorare, care cuprinde de asemenea impozitul pe beneficii si dividende.

(3) Soldul curent ( soldul G ) poate fi evaluat plecand de la suma soldurilor economic si financiar, fie prin suma soldurilor care rezulta din operatii exceptionale, sau care sunt regrupate in cresterile de capital, cesiuni si reluari din operatii in participatie.

Interpretare si critici la adresa TPFF.

1.Notiunea de crestere echilibrata

In prezentarea TPFF este asociata o conceptie particulara a echilibrului financiar, conducand la definirea unei scheme de crestere.Cresterea este considerata "echilibrata" daca soldul curent G este aproape de zero, soldul exploatarii E este sensibil lejer pozitiv, iar ca un corolar, soldul financiar F este sensibil lejer negativ - acestea toate la un loc posibile de realizat pe o perioada medie, respectiv 4 - 5 ani.

Regula determinanta care trebuie avuta in vedere este aceea dupa care soldul exploatarii E trebuie sa fie pozitiv.Altfel spus, ritmul de crestere este conditionat de nivelul excedentului brut de exploatare,ce reprezinta o limita maximala pentru fixarea investitiilor (intelegand indirect, necesarul fondului de rulment de exploatare).

Cum Murard sustine, ca si altii, ca fluxurile ce provin din operatii exceptionale sunt in medie neglijabile ( soldul G tinde la 0 ) si, in particular cresterile de capital nu au nici un rol in finantarea normala a cresterii, aceasta regula determina ansamblul politicii financiare si este sinonima cu echilibrul financiar.

Acest fapt sugereaza de altfel, o tipologie a dezechilibrelor financiare fondata pe marimea soldurilor curent G si de exploatare E.

Un dezechilibru financiar poatte fi semnalat daca soldul curent G este vecin cu zero, iar soldul de exploatare E apare puternic negativ sau puternic pozitiv.

In primul caz originea dezechilibrului se datoreaza unei insuficiente rentabilitati a exploatarii, in al doilea caz dezechilibrul este dat de lipsa masurilor de control avand ca efect exploatarea insuficienta a posibilitatilor de crestere.

2.Criticile TPFF.

1.Se bazeaza pe o conceptie simplista a echilibrului financiar, iar ignorarea contributiilor actionarilor la finantare este o ipoteza eronata.

2.Excedentul brut de exploatare finanteaza prioritar investitiile si determina ritmul de crestere.Preocuparea controlului rentabilitatii nu intervine in nici un moment in fixarea marimii investitiilor si de aceea, aceasta regula poate la fel de bine sa conduca la investitii in proiecte nerentabile.

3.Indatorarea nu poseda decat un rol marginal : oare intreprinderea este rentabila daca se imprumuta ca sa plateasca dobanzi, impozite, dividende si sa ramburseze credite ?

4.Activitatea normala este exploatarea industriala si de aceea cresterea externa prin participatii este ignorata.

5.Cresterea de capital nu este considerata ca mijloc normal de finantare a cresterii economice.

2.Criticile TPFF.

1.Se bazeaza pe o conceptie simplista a echilibrului financiar, iar ignorarea contributiilor actionarilor la finantare este o ipoteza eronata.

2.Excedentul brut de exploatare finanteaza prioritar investitiile si determina ritmul de crestere.Preocuparea controlului rentabilitatii nu intervine in nici un moment in fixarea marimii investitiilor si de aceea, aceasta regula poate la fel de bine sa conduca la investitii in proiecte nerentabile.

3.Indatorarea nu poseda decat un rol marginal : oare intreprinderea este rentabila daca se imprumuta ca sa plateasca dobanzi, impozite, dividende si sa ramburseze credite ?

4.Activitatea normala este exploatarea industriala si de aceea cresterea externa prin participatii este ignorata.

5.Cresterea de capital nu este considerata ca mijloc normal de finantare a cresterii economice.

3.7.ANALIZA GESTIUNII CICLULUI DE EXPLOATARE

Gestiunea ciclului de exploatare are ca obiectiv cresterea rentabilitatii si diminuarea corespunzatoare a riscului economic - financiar.

Relatia dintre rentabilitate si risc priveste criteriile si conditiile de realizare a echilibrului dintre necesarul de active circulante si sursele de finantare a acestora.

Gestiunea activelor circulante urmareste eliminarea rupturii de stoc, a lipsei de lichiditati, a intreruperilor accidentale in aprovizionare, funtionare, livrare.

Aceasta situatie reclama constituirea stocului de siguranta, care insa determina cresterea costurilor de exploatare si implicit o diminuare a rentabilitatii.

Gestiunea ciclului de exploatare cuprinde determinarea necesarului de active circulante si determinarea necesarului de finantare a ciclului de exploatare.

Activele circulante au un grad mare de lichiditate, existand posibilitatea acoperirii operative din incasari a datoriilor, a efectuarii plasamentelor favorabile sau a pastrarii la termen a rezervelor de lichiditati curente.

Gestiunea pasivelor circulante urmareste diminuarea riscului prin reducerea sau eliminarea deficitului de capitaluri temporare solicitate de ciclul de exploatare, cresterea autonomiei financiare a ciclului de exploatare.

Pentru aceasta la nivelul pasivelor circulante se constituie fondul de rulment - surplus de resurse permanente necesar pentru a pune in siguranta echilibrul financiar pe termen scurt.

Egalitatea dintre nevoi si resurse se realizeaza cu conditia degajarii unei trezorerii nete pozitive.

Alegerea nivelului activelor circulante si a modalitatilor concrete de finantare este o problema de administrare a optiunilor politicii manageriale a intreprinderii.

Intr-o intreprindere obisnuita, mai bine de 15% din valoarea activului total o reprezinta stocurile.

Analiza si gestiunea stocurilor asigura profitabilitatea (stocurile sunt esentiale pentru mobilizarea vanzarilor, iar mobilizarea vanzarilor aduce profit

Stocurile detinute de intreprindere pot fi grupate in trei categorii : (1) materii prime, (2) productie neterminata, (3) produse finite ( sau marfuri pentru comercializare).

Cantitatea de materii prime este determinata de anticiparea volumului productiei, sezonalitatea productiei, stabilitatea surselor de apriovizionare, eficienta si randamentul productiei.

Nivelul stocurilor productiei neterminate depinde de perioada de timp necesara unui proces complet de productie, gradul de asimilare si de stapanire a tehnologiei.Nivelul stocurilor de produse finite depinde de volumul productiei si de vanzari.

Garantia materiala a activului circulant se bazeaza pe sustinerea financiara a capitalului necesar pentru procurarea, exploatarea, transformarea, stocarea si realizarea lor in raport ciu cererea de consum solvabila.

Capitalul alocat nu poate fi recuperat decat dupa ce stocurile au parcurs in intregime ciclul complet de exploatare.

Factorii determinanti ai necesarului de investitii pentru finantarea stocurilor sunt urmatorii : (1) nivelul vanzarilor; (2) durata procesului de productie;

(3) durabilitate/ perisabilitate/randament/calitate; (4)echilibrare si stabilitate in aprovizionare; (5) usurinta inlocuirii, (6) asumarea costurilor.

Costurile stocurilor pot fi clasificate astfel : (1) costuri de prelucrare; (2) costuri de detinere; (3) costuri de comanda; (4)costuri de suportat prin rupturi de stoc.

Stocul de siguranta este detinut pentru a evita ruptura de stoc, daca cererea efectiva este mai mare decat cea estimata, respectiv daca exista pericolul unor intarzieri in expeditie.

Costurile totale de detinere sunt egale cu produsul dintre costul procentual de detinere (C), pretul de achizitie pe unitatea de stoc ( P ), si numarul mediu de unitati detinute ( A ) :

Costurile totale de comanda sunt egale cu costurile fixe pentru o comanda (CF) inmultit cu numarul de comenzi pe an (NC) :

Costul total este egal cu suma dintre costurile de detinere si costurile de comanda.

Modelul cantitatii optime de comandat ( "economic ordering quantity model - EOQ) se stabileste cu formula :

2 (F) (S)

EOQ = ----- ----- ------

(C) (P)

F este costul fix pe comanda, S este cifra anuala de vanzari in unitati, C este costul procentual de detinee a stocurilor, iar P este pretul de achizitie pentru unitatea de stoc.

Modelul Wilson - Whitin porneste de la ipoteza costului total care trebuie minimizat in conditiile maximizarii rentabilitatii activitatii de exploatare :

N T x S

CT = ------- x ca + ------------ x cd,

Unde S este marimea optima a stocului, N necesarul de aprovizionat, ca este costul fix unitar pentru aprovizionare, T intervalul de timp necesar pentru inlocuire optima, iar cd costul de depozitare.

Nivelul de reinoire a comenzii este nivelul la care stocul disponibil trebuie

inlocuit.Stocurile de tranzit sunt stocurile care au fost comandate, dar care nu au fost receptionate.

Costurile de suportat in cazul unei rupturi de stoc include pierderea de vanzari si pierderea increderii clientilor.Aceste costuri pot fi evitate prin detinerea stocurilor de siguranta.

Costurile detinerii stocului de siguranta se stabilesc pe baza costului procentual de detinere C, inmultit cu pretul de achizitie pe unitatea de stoc P, inmultit cu numarul de unitati detinute ca stoc de siguranta.

Sistemele de control a stocurilor pot fi traditionale sau evoluate.

Metoda de avertizare a liniei rosii, metoda recipientelor de control, metoda EDI - schimburi de date pe cale electromnica, sistemul JIT "just in time", procedeul "Out - sourcing" cu subcontractare, sistemul computerizat MRP incearca coordonarea politicii de stocuri cu politica de productie si de achizitie, pentru minimizarea costurilor.

Fundamentarea NFCE se realizeaza diferentiat prin metode analitice si

metode sintetice.

Metodele analitice presupun determinarea marimii NFCE pe elemente de stocuri si de solduri scadente pentru stocuri expediate.

La fiecare element calculul analitic se desfasoara pe fiecare fel de stoc curent, de siguranta, de conditionare, de transport.

Sistemul de calcule este destul de costisitor si de aceea se adopta modalitati de simplificare ( nevoia de finantare se stabileste ca medie anuala, iar pentru nevoia trimestriala se folosesc metode sintetice, fundamentarea nevoii de finantare se calculeaza analitic in cazul modificarii structurale semnificative si considerabile a activitatii ).

Metodele sintetice presupun determinarea nevoii de capitaluri circulante pentru totalul acestora, in functie de volumul planificat al activitatii de exploatare si de viteza de rotatie inregistrata anterior.

Se obtin rezultate semnificative in conditii de stabilitate.Cel mai adesea se folosesc modele liniare de proportionalitate directa a marimilor financiare raportate la volumul de activitate ( productia exprimata in costuri sau cifra de afaceri).

Metode analitice de deterrminare a NFCE

Metode bazate pe costurile exploatarii.

Se bazeaza pe elementele de cheltuieli caracteristice fazelor ciclului de exploatare.

Cheltuielile de exploatare sunt previzionate prin bugetul exploatarii.

Timpul necesar intre 2 reconstituiri succesive a stocurilor se determina ca medie aritmetica a duratelor anterioare.

Cheltuielile exploatarii

NFCE = ----- ----- --------- ----- ----- x Durata rotatiei.

Necesarul de finantat mediu se determina cu relatia :

Nan x pa

NFCE = ----- ----- ------------ x ( I /2 + s + c + tr )

Nan - necesar annual; pa - pretul de aprovizionare; I - intervalul mediu ; s - intervalul pentru stocul de siguranta; c - intervalul pentru stocul de conditionare; tr - intervalul pentru transport.

Pentru produsele in curs de fabricatie necesarul mediu de finantat se determina cu relatia :

Q x Cuz

NFCE = ----- ----- ------- x k x D

unde : Q este productia anuala, Cuz este costul de uzina unitar antecalculat, k este coeficientul de corectie specific ritmului de avansare a cheltuielilor de fabricatie.Pentru fiecare produs semnificativ necesarul mediu de finantaere se stabileste cu formula :

Q x Cc

NFCE = ----- ----- ------- x Dst

unde Cc este costul complet antecalculat, iar Dst este durata de stationare in depozit a produselor finite.Pentru produsele expediate la clienti necesarul de finantare se stabileste astfel :

Q x Cc

NFCE = ----- ----- ------- x Dec

Durata medie a rotatiei se stabileste pe fiecare din cele 4 categorii de stocuri si solduri astfel :

NFCE s + NFCE d

Dmr = ----- ----- --------- ----- ------- x 360

Chs + Chd

Necesarul trimestrial de finantare se stabileste ca produs intre cheltuielile medii zilnice si timp :

Metode analitice bazate pe cifra de afaceri.

Se bazeaza pe relatia de proportionalitate dintre NFCE si cifra de afaceri a perioadei de gestiune.Elementele de fundamentare sunt cifra de afaceri previzionate in bugetul vanzarilor si durata rotatiei celor 4 categorii de stocuri.

Ratele cinetice se calculeaza distinct pentru materiale, productie in curs, produse finite si respectiv creante.

Metodele sintetice pentru determinarea NFCE

Sunt bazate pe relatii de proportionalitate dintre activele circulante, costurile exploatarii si cifra de afaceri.Metodele sintetice sunt fundamentate pe : (1) viteza de rotatie in functie de costuri; (2) activele circulante raportate la valoarea productiei; (3) rata cinetica a activelor circulante.

1Bilantul contabil - sursa informationala fundamentala in analiza

financiara

1.1. Bilantul contabil - sinteza a fluxurilor informationale financiare ale intreprinderii.

Contabilitatea isi aduce o contributie deosebita in stiinta si practica economica, deoarece, prin intregul sau continut, imbina armonios teoria abstracta cu realitatea fenomenelor studiate. Prin mecanismul sistemului de conturi, contabilitatea furnizeaza un sistem de informatii corelat si verificat si, promoveaza rigurozitate si exactitate in reflectarea fenomenelor economico-financiare.

Adoptarea unor decizii corecte, care sa corespunda pe deplin realitatii si sa contribuie la rezolvarea multiplelor si complexelor probleme ce pot aparea in activitatea economico-financiare, este dependenta de calitatea si cantitatea informatiilor furnizate prin intermediul sistemului informational economic. Toate masurile intreprinse in vederea perfectionarii sistemului informational economic au contribuit in egala masura si la perfectionarea contabilitatii.

In cadrul sistemului informational economic, informatiile furnizate de subsistemul informational contabil detin un rol deosebit de important, deoarece, prin continutul sau, informatia contabila este exacta, completa si neintrerupta , ea caracterizand dimensiunea si fluxurile valorice care iau nastere in cadrul procesului reproductiei sociale si prin intermediul carora se exercita functia financiar-contabila a intreprinderii.

Desi gama de obiective ale contabilitatii in general si ale contabilitatii financiare in special este foarte diversa, nu se poate neglija faptul ca produsele finale ale oricarui sistem contabil sunt documentele de sinteza, iar oferta de informatii furnizate de aceste documente depinde de utilizatori si, respectiv, de necesitatile lor informationale. Pentru a putea satisface cerintele informationale ale analizei financiare, contabilitatea a fost confruntata cu necesitatea elaborarii unui procedeu propriu de generalizare si sintetizare a datelor si informatiilor, ceea ce a implicat crearea unui instrument corespunzator, si anume bilantul contabil. Termenul "bilant" deriva de la latinescul "balancia" (balanta, cantar). Bilantul contabil reprezinta documentul oficial utilizat la incheierea exercitiului financiar.

Creatie a contabilitatii in partida dubla, bilantul, de la a carui atestare in primul

tratat de contabilitate tiparit in lume a trecut peste o jumatate de mileniu, asigura o imagine fidela, clara si completa a patrimoniului, a situatiei financiare precum si a rezultatului obtinut.

In calitatea sa de model al patrimoniului, bilantul consolideaza si da expresie sintetica informatiilor referitoare la formele functionale de investire a fondurilor in activitatea unui titular de patrimoniu, precum si la modul de formare a acestora in cadrul relatiilor cu mediul economico-social. El caracterizeaza cifric si in etalon banesc relatiile de echilibru dimensional si structural dintre mijloacele economice gestionate de catre titularul de patrimoniu si sursele de procurare ale acestor mijloace. De asemenea, bilantul evidentiaza si rezultatul financiar obtinut, ca urmare a consumarii si reproductiei fondurilor investite.

Bilantul contabil are rolul de a generaliza periodic datele contabilitatii curente si de a stabili pe aceasta cale o serie de indicatori economico-financiari sintetici, ceea ce ii confera caracterul de model contabil si informational, dar si de model de gestiune a valorilor materiale si banesti delimitate patrimonial. In plan informational, bilantul pune in evidenta raporturile cauzale dintre bunurile materile si bani, ca obiecte de drepturi si obligatii pe de o parte, drepturile si obligatiile titularului de patrimoniu in legatura cu aceste valori, pe de alta parte, intre alocarea acestor valori si finantarea lor, intre utilizarea valorilor si reproductia lor. El furnizeaza informatii de reflectare si control asupra relatiilor de echilibru privind starea si miscarea patrimoniului.

Ca model de gestiune, bilantul serveste la punerea in miscare a mecanismelor proprii subiectului de drept orientate spre asigurarea in conditii de eficienta a reproductiei patrimoniului; pe baza lui se fundamenteaza deciziile privind alocarea, finantarea, utilizarea si recuperarea fondurilor. Totodata, prin bilant se organizeaza controlul asupra realizarii deciziilor, se asuma drepturi si obligatii, se stabilesc raspunderi si cointerese cu privire la gospodarirea si dezvoltarea patrimoniului. De asemenea, bilantul este folosit ca instrument de cunoastere a normelor referitoare la conservarea, administrarea si dreptul de dispozitie asupra patrimoniului. Spre deosebire de cont si sistemul de conturi, prin care se asigura descrierea si analiza morfologiei financiare a patrimoniului, bilantul realizeaza sintaxa acestei structuri .

Prin potentialul documentar, prin modul de participare la circuitul "informatie- analiza-decizie", bilantul se constituie ca o baza de referinta, ca oferta penetranta si cu efect catalizator in procesul conducerii activitatii economico-financiare. Datele din bilant fundamenteaza procesul decizional, iar prin urmarirea miscarilor ce intervin in structura elementelor patrimoniale se efectueaza controlul derularii acestor procese, analizand rezultatele obtinute in raport cu parametrii care au stat la baza adoptarii deciziilor.

Prin structura sa si prin modul de grupare a indicatorilor, bilantul contabil ofera posibilitatea aprecierii situatiei financiare a intreprinderii si raspunde necesitatilor de informare ale utilizatorilor, furnizand, totodata, datele necesare elaborarii prognozelor.

Bilantul contabil surprinde situatia patrimoniala a intreprinderii la un moment dat, furnizand informatii cu privire la echilibrul financiar al intreprinderii.

Utilizarea bilantului contabil ca instrument de analiza a activitatii economico-financiare la nivel micro si macroeconomic, ii confera acestuia caracteristicile unui model economic.

In Romania ultimilor ani, stiinta economica a facut pasi seriosi inainte in ceea ce priveste perfectionarea modelelor de analiza a activitatii economico-financiare a intrepinderilor in contextul trecerii la economia de piata. A fost deschis astfel camp larg cercetarilor in domeniul economic si au fost introduse procedee si concepte noi de analiza utilizate curent in tarile cu o economie de piata avansata, cum ar fi: fondul de rulment, necesarul de fond de rulment, trezoreria pozitiva, trezoreria negativa, trezoreria neta, fluxul de numerar (engl. "cash-flow") etc.

Analiza bilantului stabileste gradul de independenta financiara in functie de structura finantarii, dependenta intreprinderii de creditorii sau de bancile creditoare.

Bilantul poate fi considerat a fi "cel mai reprezentativ instrument de inregistrare si control folosit de contabilitate, pentru realizarea acesteia, deosebit de util pentru analiza situatiei financiare si caracterizarea activitatii economice a intreprinderii intr-o anumita perioada de gestiune, atat in totalitatea lor, cat si pe diferite stadii ale circuitului economic, cu indicarea beneficiului sau pierderii realizate; elementul principal pentru explicarea dublei inregistrari; mijlocul de a oglindi la un moment dat situatia intreprinderii evaluata in bani prin punerea fata in fata a mijloacelor si resurselor; un calcul de sinteza al contabilitatii, prin care se prezinta la un moment dat situatia economica dintr-un perimetru al miscarilor de valori, evaluata in bani, punandu-se fata in fata activul cu pasivul; un document contabil alcatuit pe baza datelor evidentei contabile, asa cum rezulta ele din inregistrarile curente facute in conturi; instrument specific contabilitatii, cu ajutorul caruia se prezinta in mod centralizat si grupate sistematic datele contabile privind situatia valorica a mijloacelor economice, sursele de formare ale acestora si rezultatele activitatii la un moment dat ".

1.2. Cateva dimensiuni istorice ale bilantului contabil

De mai mult de jumatate de mileniu, contabilitatea opereaza sub principiul partidei duble. Cu toate acestea, abia in secolul al XIX-lea, gratie marilor intreprinderi industriale si comerciale, incepe sa se analizeze si sa se masoare periodic patrimoniul, cu ajutorul bilantului si rezultatul, cu ajutorul contului de profit si pierdere. O astfel de practica isi gaseste explicatia prin cateva fenomene: numarul societatilor pe actiuni se multiplica, se separa conducerea intreprinderii de proprietari, managerii fiind obligati sa informeze periodic asupra modului in care a gestionat patrimoniul si activitatea; contabilul apare ca un mediator intre proprietari si manageri, ramanand, totusi, subordonatul acestora din urma etc.

Pana in secolul al XIX-lea, exista adesea tendinta de a se confunda, in procesul contabil, bunurile intreprinderii cu cele ale proprietarilor sai. Incepand cu acest secol, se poate vorbi de actiunea principiului entitatii in contabilitate.

Intr-o formula generala, bilantul a fost si este considerat un document de sinteza care permite sa se cunoasca, la un moment dat, patrimoniul unui comerciant, persoana fizica sau juridica, patrimoniu definit ca ansamblul drepturilor si obligatiilor unui comerciant..

De asemenea, bilantul a fost si este inca recunoscut ca un instrument static. Abordarii statice a bilantului i s-a opus, o data cu opera profesorului german Eugen Schmalenbach (Dznamische Bilanz, 1920), o abordare diametral opusa, cea dinamica. Viziunii traditionale despre bilant, asimilat unui inventar patrimonial condensat, Schmalenbach i-a opus conceptia sa referitoare la un bilant ca reprezentare a "fortelor intreprinderii". El a constatat ca este mult mai important pentru managerii intreprinderii sa masoare sanatatea acesteia decat sa cunoasca valoarea intrinseca a elementelor care compun cele doua parti ale bilantului, activul si pasivul.

Jacques Richard (Comtabilites et practiques comptable, Dalloz, 1996) contrapune cele doua tipuri de contabilitati:

- o contabilitate care, pentru a construi bilantul, nu retine, decat valorile corespunzatoare lichidarii intreprinderii, altfel spus o contabilitate statica;

- o contabilitate care tine cont de valorile in miscare, independent de ce se intampla cu ele in caz de lichidare a intreprinderii, adica o contabilitate dinamica. El pledeaza pentru o contabilitate de tip dinamic.

Lucrarea "Bilantul dinamic" a generat un alt mod de a gandi contabilitatea. Multe din ideile lui Schmalenbach au constituit puncte de plecare pentru reflectii ulterioare. In definitia data astazi elementelor reprezentand activul bilantier, in cadrele contabile conceptuale ale tarilor anglo-saxone si in cel international, este prezenta sintagma "resurse susceptibile sa genereze avantaje economice viitoare" ("posturi in suspensie ca forte ce concura la formarea rezultatului", in viziunea lui Schmalenbach).

1.3. Idei exprimate in literatura de specialitate cu privire la bilantul contabil

In decursul timpului, profesionistii au formulat diferite definitii ale bilantului, care se disting prin anumite nuante de exprimare. Cu titlu de exemplu iata cateva dintre ele:

"Bilantul reprezinta forma intrebuintata de practica vietii economice, pentru prezentarea scrisa a averii, obligatiilor, a capitalului propriu, precum si a folosirii averii si inlocuirii sale dupa norme care s-au dovedit deosebit de utile conducerii economice eficiente" (Walter Le Coutre).

"Bilantul reprezinta un mijloc de calcul si reprezentare a veniturilor si cheltuielilor, incasarilor si platilor, deci de prezentare in dinamica a rezultatelor activitatii intreprinderii" (E. Schmalenbach).

"Bilantul reprezinta prezentarea sumara a inventarului intreprinderii sub forma unui tablou similar structurii contului" (I. N .Evian).

"Bilantul reprezinta situatia patrimoniala definitiva prezentand in forma contabila activul si pasivul patrimoniului impreuna cu influentele (rezultatele) modificarilor lui initiale; bilantul este contul contabil prin care se includ toate conturile de activ si de pasiv, care se trec asupra gestiunii viitoare, reprezentand existenta de activ si de pasiv, spre a se redeschide anul viitor" (Sp. Iacobescu).

"Bilantul reprezinta situatia contabila reprezentand in mod concentrat, dar separat, activul si pasivul, cu elementele componente ale unei unitati economice evidentiind rezultatele intr-o perioada de timp determinata" (V. M. Ioachim).

"Bilantul reprezinta instrumentul principal si caracteristic de sintetizare si generalizare la un moment dat, pe baza principiului dublei reprezentari a datelor si informatiilor contabile privind mijloacele economice si sursele lor de formare, cat si rezultatele activitatii la toate verigile economiei nationale" (C. G. Demetrescu).

"Bilantul reprezinta un model sintetic prin intermediul caruia se asigura o abordare a structurii economico-fiananciare a unitatii pornind de la partile sale componente catre caracteristicile de ansamblu" (M. Ristea).

"Bilantul este o reprezentare a utilizarilor si resurselor de care dispune o unitate patrimoniala la un moment dat" (N. Feleaga si I. Ionascu).

Din opiniile exprimate, rezulta anumite elemente comune care se regasesc , potrivit carora bilantul:

- este un document de sinteza contabila si instrument practic de gestiune a patrimoniului;

- reflecta averea intreprinderii si evolutia acesteia, precum si sursele ei de finantare;

- permite determinarea rezultatului aferent unui exercitiu;

- este instrument de inchidere si deschidere a gestiunii exercitiului;

- constituie sursa de informatii pentru analiza situatiei financiar-patrimoniale, materializandu-se principalele functii ale bilantului: functia de reflectare si generalizare, de control si de analiza, de instrument de echilibru economico- financiar, de decontare a patrimoniului si de previziune.

1.4. Scurta prezentare a teoriilor bilantului

Ca instrument principal de materializare a principiilor contabile, bilantul a constituit obiectul de studiu al specialistilor, de la inceputul utilizarii lui, conturandu-se astfel mai multe teorii. Teoriile bilantului au in vedere continutul, scopul urmarit si modalitatea de evaluare a posturilor din bilant. Ceea ce diferentiaza si nuanteaza dupa caz, o teorie de alta este modul lor de divizare si agregare a acestor structuri (posturi). Cele mai importante teorii asupra bilantului sunt:

Toeria statica a bilantului, elaborata dupa unele pareri de H. Nicklisch, iar dupa altele de Walter le Coutre, potrivit careia bilantul, prin continutul lui, caracterizeaza la un moment dat situatia patrimoniului si rezultatul financiar. Elementele patrimoniale cuprinse in bilant sunt evaluate la pretul lor de procurare. Dupa aceasta teorie, bilantul static devine un mijloc de constatare si de calculare a patrimoniului la un moment dat, dar nu si un mijloc de calcul al rezultatului financiar, care apare ca o modificare de avere (crestere in cazul profitului, micsorare in cazul pierderii).

Teoria dinamica a bilantului (elaborata de E. Schmalenbach) considera ca functia principala a bilantului o reprezinta determinarea rezultatului financiar. In activ mijloacele au un caracter tranzitoriu, o parte din ele identificandu-se cu viitoare cheltuieli sub forma de consumatii naturale sau plati, iar o alta parte cu venituri viitoare sub forma de incasari, dupa cum obligatiile reprezinta cheltuieli si plati viitoare.

Teoria eudinamica a bilantului este o continuare a teoriei dinamice, potrivit careia se considera ca pentru mentinerea substantei patrimoniului si determinarea unui rezultat financiar real, elementele patrimoniale trebuie evaluate la preturile "prudentei maxime", astfel incat sa se tina seama de riscurile sigure si probabile la care este supusa intreprinderea, precum si veniturile realizate de fapt.

Teoria organica a bilantului (elaborata de Fr. Schmidt) are in vedere faptul ca bilantul trebuie sa asigure posibilitatea evidentierii atat a marimii patrimoniului (averii), cat si valorificarea acestuia, marcata prin rezutatul obtinut, influentat atat de activitatea proprie, cat si de mecanismele pietei. Realizarea acestui deziderat este posibila prin folosirea in evaluare a pretului zilei.

Teoria pagatorica a bilantului (elaborata de E. Kosial) are la baza calculatia totala a rezultatelor financiare prin bilant, in care se compara totalitatea platilor si incasarilor, rezultand un sold sub forma de disponibilitati, care ar fi echivalentul rezultatului (profit). Elementele bilantului pagatoric sunt pentru activ cele de incasari, venituri , creante si rezerve, iar pentru pasiv cele de plati, cheltuieli, obligatii pentru sume primite (avansuri primite). Delimitate in timp, veniturile si cheltuielile se grupeaza in anticipate, curente si trecute.

Teoria unitara realizeaza o simbioza a teoriei statice si dinamice care, practic au aceeasi importanta pentru intreprindere, in sensul ca bilantul este la fel de important atat in cunoasterea evolutiei patrimoniului, cat si a rezultatului fiecarui exercitiu. Structura elementelor patrimoniale in bilant trebuie facuta in raport atat cu caracterul si rolul lor in activitatea intreprinderii, cat si cu relatiile de drepturi si obligatii ce se nasc pentru intreprindere in cursul desfasurarii activitatii ei.

Teoria nominalista a bilantului potrivit careia continutul bilantului se fundamenteaza pe elementele de venituri si cheltuieli, ca principale componente ale procesului de exploatare, care cuprinde o serie de circuite economice, ale caror extremitati le formeaza liciditatile (banii). La data intocmirii bilantului anual elementele patrimoniale se afla in stare diferita in raport cu revenirea lor in stare baneasca. In consecinta, veniturile si cheltuielile sunt evaluate fictiv, iar calculele efectuate pe baza bilantului au un caracter relativ. Numai la lichidarea intreprinderii se poate intocmi un bilant real, cand intregul patrimoniu este transformat in bani.

Teoria bilantului multiplu are in vedere dubla reprezentare a patrimoniului - ca principiu de baza al contabilitatii - in conditiile in care bilantul este folosit ca model de stare si miscare, bazat pe calcul economic, pentru reflectare in conturi si previziune a activitatii intreprinderii.

Teoria bilantului functional considera bilantul ca fiind ansamblu de stocuri de utilizari si stocuri de resurse. Aceasta conceptie permite investigarea activitatii pe cicluri de operatii, luand in considerare rolul fiecaruia in functionarea intreprinderii. Elementele patrimoniale sunt evaluate la preturile de achizitie, neluandu-se in considerare valoarea lor reala.

Elementul important consta in faptul ca bilantul trebuie sa fie astfel conceput incat sa asigure informatia necesara pentru analiza situatiei financiar-patrimoniala a intreprinderii, intrucat, "cifrele bilantului nu vor capata semnificatia lor reala decat printr-o analiza si interpretare care le va confrunta cu trecutul, le va face sa traiasca in prezent si le va evalua in viitorul probabil" (F. G. Snozii).

1.5. Bilantul si conceptul juridic al patrimoniului

Din punct de vedere juridic, bilantul sintetizeaza starea patrimoniala, respectiv ansamblul drepturilor si angajamentelor patrimoniale existente la un moment dat. Bilantul constituie reprezentarea patrimoniului unui agent economic: intreprindere, individ, societate, asociatie, cooperativa

Drepturile patrimoniale cuprind drepturile de proprietate si cele de creanta si confera titularilor o putere asupra bunurilor (drepturi de proprietate), sau posibilitatea obtinerii unor prestatii din partea altor persoane (drepturi de creanta). Bilantul prezinta in activ, pe baza evaluarii monetare, aceste componente ale drepturilor patrimoniale.

Drepturile de proprietate confera titularilor lor posibilitatea de a utiliza un obiect in scopul consumului sau produtiei, permitand astfel sa se obtina un venit si posibilitatea de a transmite acel obiect altei persoane.

O intreprindere detine asemenea drepturi de proprietate asupra unui ansamblu variat de obiecte. Unele sunt bunuri materiale cum ar fi terenurile, cladirile, stocurile de marfuri, de materii prime, de produse finite etc. Dar si unele bunuri imateriale pot reprezenta drepturi de proprietate, cum ar fi: brevetele, licentele, concesiunile, programele informatice, marci de fabrica si alte elemente necorporale.

In al doilea rand, drepturile patrimoniale inglobeaza drepturile de creanta, adica drepturile asupra tertilor. Ele corespund angajamentelor contractate cu diferiti parteneri in interesul intreprinderii. Astfel, clientii carora le-a fost acordat un termen de plata si-au luat angajamentul de a plati suma stabilita la o scadenta ulterioara livrarii bunurilor sau serviciilor. De asemenea, beneficiarii unui imprumut sunt debitori ai intreprinderii si se angajeaza sa restituie in viitor suma si sa plateasca dobanzile prevazute. Drept urmare, conturile de imobilizari, clienti si debitori corespunzatoare drepturilor de proprietate si de creanta se vor gasi in activul bilantului.

Angajamentele patrimoniale corespund obligatiilor pe care intreprinderea le are la o anumita data. Aceste angajamente pot fi diferentiate dupa originea lor. Unele constituie consecinta unei decizii voluntare, in timp ce altele corespund obligatiilor impuse intreprinderii. Astfel, atunci cand intreprinderea contracteaza un imprumut sau cand solicita amanarea obligatiei de plata fata de furnizor, ea isi ia angajamente in mod liber, care se concretizeaza in datorii. In schimb, cand intreprinderea este supusa impozitarii, datoria fiscala nu rezulta dintr-un angajament voluntar, ci dintr-o prelevare obligatorie care-i este impusa.

Angajamentele patrimoniale pot fi diferentiate de asemenea, dupa efectele lor, in angajamente corespunzatoare datoriilor si corespunzatoare capitalurilor proprii. Cele corespunzatoare datoriilor implica, in general, pentru intreprindere obligatia de plata a dobanzilor si de rambursare a datoriilor, in functie de modalitatea si scadenta convenita in contract. Angajamentele corespunzatoare capitalurilor proprii apar in legatura cu remunerarea proprietarilor fondurilor puse la dispozitia intreprinderii sub forma de aport initial la constituirea capitalului social, fie pentru aportul nou cu ocazia unei cresteri de capital, fie pentru acceptarea mentinerii profiturilor nedistribuite, care, in fapt reprezinta reprezinta rezerve ce vor majora capitalul propriu, prin incorporarea lor in cuantumul acestuia.

Capitalurile proprii exprima valoarea drepturilor pe care proprietarii le detin asupra intreprinderii, cu toate ca angajamentele de remunerare si de rambursare luate de aceasta fata de proprietarii sai sunt nesigure. Astfel, proprietarii nu beneficiaza de nici o garantie ferma care sa le asigure recuperarea fondurilor investite si nici de o certitudine in ceea ce priveste data unei eventuale recuperari. In legatura cu remunerarea capitalurilor investite, exista riscul de nedistribuire a dividendelor, in ipoteza in care rezultatele obtinute de intreprindere vor fi slabe. In compensarea riscurilor care decurg din aceasta nedeterminare, proprietarii pot beneficia de trei avantaje majore si anume: dividende superioare, daca intreprinderea are o evolutie financiara favorabila si degaja rezultate bune la sfarsitul exercitiului contabil (remunerarea nefiind garantata in caz contrar), cresterea valorii capitalurilor proprii, deci a bogatiei pe care proprietarii o detin in intreprindere (chiar daca nu poate fi avut in vedere un anumit termen pentru recuperarea sa) si dreptul de participare la deciziile majore din viata intreprinderii (in special la cele referitoare la desemnarea conducerii acesteia).

1.6. Abordari contemporane privind bilantul contabil

A. Abordarea patrimoniala a bilantului contabil

O prima grupa de abordari sunt concentrate pe conceptul de patrimoniu. Determinarea, structura si cunoasterea patrimoniului de realizeaza cu ajutorul bilantului. Patrimoniul este format din ansamblul bunurilor (corporale si necorporale), al drepturilor si obligatiilor ce caracterizeaza situatia unei entitati patrimoniale la un moment dat.

In literatura de specialitate, autohtona si straina, au fost formulate mai multe acceptii ale conceptului de patrimoniu - juridica, economica si economico-juridice.

Din punct de vedere economic, bilantul prezinta capitalurile titularului de patrimoniu. Capitalurile sunt reprezentate atat sub aspectul originii lor, respectiv resursele (aporturi la capital, rezerve, datorii, beneficii etc.), cat si al modului de utilizare (bunuri economice, creante, pierderi etc.). Acest mod de interpretare genereaza ecuatia bilantiera de tip economic:

Utilizari = Resurse

Pe plan procedural, forma cea mai simpla de regasire a ecuatiei bilantiere este:

Active = Pasive

Modelul economic de bilant permite sa se raspunda la intrebari ca: "de unde vin fondurile necesare finantarii intreprinderii sau, altfel spus, de cine este ea finantata?"; "care sunt necesitatile intreprinderii sau altfel spus, care a fost utilizarea data resurselor de care aceasta dispune?".

Din punct de vedere juridic, un bilant reflecta: drepturile de proprietate si de creanta, clasificate intr-o ordine rationala, datoriile intreprindeii fata de terti (la modul general, creditori ai acesteia) si datoriile ei fata de aportorii de capitaluri pe baza de risc (a.sociati), clasificate intr-o ordine rationala.

Potrivit conceptiei patrimoniale privind intreprinderea, aceasta apare ca o entitate juridico-economica ce poseda un patrimoniu inventariat in activul bilantier (bunuri si creante), datorii si capitaluri proprii.

La data inchiderii exercitiului, expresia valorii patrimoniale privind intreprinderea o reprezinta activul net contabil, respectiv capitalurile proprii determinate ca diferenta intre activul total (exclusiv activele fictive) si datoriile totale contractate sau prin insumarea capitalului social, a rezultatelor si a rezervelor ce se cuvin actionarilor.

Pornind de la abordarea juridica a bilantului, analistii financiari utilizeaza conceptul de situatie neta, care reprezinta valoarea drepturilor pe care le poseda proprietarii asupra entitatii patrimoniale, altfel spus , valoarea datoriilor intreprinderii fata de proprii asociati:

S = A - D

in care: S = situatia neta

A = active

D = datorii fata de terti

Situatia neta evidentiaza sumele ce vor reveni asociatilor sau actionarilor in caz de lichidare, daca cesiunea elementelor de activ (exclusiv nonvalorile) asigura lichiditati la un nivel corespunzator valorii nete bilantiere a acestora si daca nu apar datorii necontabilizate. In literatura de specialitate, se intalnesc drept termeni echivalenti patrimoniul si, mai ales patrimoniu net.

B. Abordarea functionala a bilantului contabil

Daca analiza financiara pe baza bilantului patrimonial poate fi considerata ca a.vand un caracter static, care nu permite evidentierea legaturilor semnificative dintre resurse si nevoi, conceptia functionala a bilantului raspunde exigentelor unei analize dinamice, deoarece se bazeaza pe ipoteza continuitatii activitatii.

Abordarea de tip functional presupune tratarea bilantului contabil prezentat de intreprindere, prin regruparea functiilor acesteia. Potrivit acestei conceptii, activitatea unei intreprinderi este analizata pe cicluri de operatiuni, luand in considerare rolul fiecarui ciclu in functionarea acesteia.

Analiza bilantului functional isi propune sa investigheze nevoile intreprinderii si modul de finantare al acestora, prin realizarea unui instantaneu al derularii difertelor cicluri.

Elementele bilantului functinal trebuie reclasificate dupa criteriul duratei (cu durata peste un an si, respectiv, cu durata sub un an), fapt ce permite trecerea de la bilantul functional la bilantul financiar.