Eficacitatea politicii monetare

Eficacitatea politicii monetare

Majoritatea economistilor analizeaza politica monetara din punct de vedere al eficacitatii, prin evidentierea urmatoarelor trasaturi:

• viteza si flexibilitate: comparativ cu politica fiscala a carei aplicare necesita deliberari parlamentare, cumpararea si vanzarea titlurilor de catre banca centrala se poate stabili zilnic. Pe aceasta baza sunt influentate oferta de moneda si rata dobanzii. independenta fata de factorul politic rezulta din durata mandatului consiliului de administratie al bancii centrale, pe o perioada mai mare de timp decat a mandatului politic;
• succesul politicii monetare care s-a manifestat, in tarile dezvoltate, in perioada anilor 1980 - 1990 si ulterior pentru a ajuta iesirea economiilor din starea de recesiune din anii '90 - '92.

Limite ale politicii monetare:

Reducerea controlului. Potrivit unor economisti, modificarile in practica bancilor poate conduce la reducerea controlului bancii centrale asupra ofertei de moneda (ca urmare si a inovatiilor financiare si a modificarilor structurii investitiilor populatiei)

Manifestarea unei asimetrii ciclice. In conditiile unei politici monetare restrictive, nivelul rezervelor bancilor comerciale poate fi diminuat pana la contractarea volumului imprumuturilor si respectiv a ofertei de moneda. Prin practicarea unei politici monetare usoare, bancile comerciale inregistreaza un exces de rezerve necesar pentru a "face creditele". Daca bancile comerciale prezinta probleme de lichiditate, atunci este necesara interventia bancii centrale. Alimentarea sistemului bancar cu moneda obtinuta prin cumpararea de titluri de la agenti economici si populatie are ca principal efect utilizarea sumelor respective pentru plata unor imprumuturi deja existente. O astfel de asimetrie ciclica nu creeaza probleme majore pentru politica monetara decat in perioadele de declin economic.

Modificari in viteza de circulatie a monedei Observatiile efectuate demonstreaza ca viteza de circulatie a monedei evolueaza in sensul invers al ofertei de moneda, astfel: in perioadele cu inflatie, atunci cand oferta de moneda este restransa prin instrumentele politicii monetare, viteza de circulatie a monedei poate sa creasca si invers. Daca se adopta masuri de crestere a ofertei de moneda, in timpul recesiunii economice, viteza se diminueaza.

Impact asupra investitiilor. Anumiti economisti si-ai exprimat rezerve cu privire la impactul pe care politica monetara il exercita asupra investitiilor. Astfel, intersectarea curbei investitiilor cu cererea de moneda semnifica doar o modificare particulara in oferta de moneda si nu o modificare semnificativa in echilibrul PIB.

Mai mult, operatiunile de politica monetara pot fi descrise la modul mai complicat, ca o modificare nefavorabila asupra dreptei care exprima cererea de investitii. De exemplu, o politica monetara usoara, bazata pe cresterea ratei de dobanda poate avea un impact redus asupra investitiilor, dar curba investitiilor se deplaseaza inspre dreapta datorita optimismului in afaceri, progresului tehnologic si anticiparilor cu privire la cresterea pretului capitalului.

In sens invers, o recesiune severa poate sa determine o scadere a increderii in afaceri si investitii, curba investitiilor deplasandu-se spre stanga, ceea ce creeaza "neajunsuri" in cadrul unei politici monetare usoare.

Dilema scopului politicii monetare. Una dintre cele mai importante probleme ale politicii monetare consta in a decide ce anume se supune controlului: oferta de moneda sau rata dobanzii, in sensul ca nu pot fi stabilite ca ambele obiective in mod simultan. Daca obiectivul stabilit de banca centrala consta in stabilizarea ratei de dobanda, motivatia este data de faptul ca fluctuatiile acesteia destabilizeaza investitiile, cererea agregata si venitul national.

Daca se presupune ca in perioada de expansiune economica sporeste PIB, totodata creste volumul tranzactiilor si, astfel, cererea totala de moneda. Ca rezultat, rata de echilibru a dobanzii inregistreaza o crestere.

Pentru stabilizarea ratei de dobanda, respectiv revenirea acesteia la nivelul initial, banca centrala trebuie sa procedeze la majorarea ofertei de moneda, ceea ce conduce la sporirea inflatiei, aspect care tocmai se dorea prevenit. Daca obiectivul politicii monetare il constituie oferta de moneda si nu rata de dobanda, atunci banca centrala trebuie sa tolereze fluctuatiile ratei de dobanda, ceea ce contribuie la instabilitatea economiei.

In aceste conditii, nefiind posibila realizarea simultana a ambelor obiective, autoritatile monetare au stabilit in prima parte a anilor '80 o rata de crestere controlata a ofertei de moneda, respectiv a agregatelor M1 si M₂, iar la inceputul anilor '90 s-a constatat o orientare catre obiectivul rata de dobanda, dupa cum demonstreaza evolutiile din SUA si din alte tari dezvoltare.