PRINCIPIILE IMPUNERII SI IMPORTANTA RESPECTARII LOR PENTRU FISCALITATE

PRINCIPIILE IMPUNERII SI IMPORTANTA RESPECTARII LOR PENTRU FISCALITATE

In decursul timpului economistii au fost preocupati de obtinerea celei mai bune repartitii a poverii fiscale intre contribuabili, spre a finanta sectorul public. Pentru prima data asemenea principii au fost formulate de Adam Smith, reprezentant de seama al economiei politice clasice. Potrivit aprecierilor ce au fost facute de acesta, la baza politicii fiscale ar trebui sa stea urmatoarele principii:

a) Principiul justetei impunerii - se refera la echitatea fiscala si are in vedere ca fiecare din cetatenii unui stat trebuie sa contribuie la acoperirea cheltuielilor publice in functie de veniturile pe care le obtin. Din cuprinsul acestui principiu rezulta ca sunt juste numai impozitele care, instituite in scopul acoperirii cheltuielilor publice, sunt reglementate si se percep in raport cu capacitatea contributiva a fiecarui debitor.

b) Principiul certitudinii impunerii - presupune ca marimea impozitelor datorate statului de catre fiecare contribuabil sa fie certa. Totodata termenele, modalitatile si sumele de plata sa fie clare, precise si cunoscute cu anticipatie de catre fiecare contribuabil. Principiul certitudinii impozitelor isi are corespondentul in principiul "legalitatii impozitelor", care pretinde sa fie percepute numai impozitele reglementate prin lege, iar dispozitiile acestor legi sa fie aplicate in stricta conformitate, promovand asa zisa "egalitate a cetatenilor in fata impozitelor".

c) Principiul comoditatii in domeniul fiscal, potrivit caruia impozitele si taxele trebuie sa fie percepute la termenele corelate cu periodicitatea obtinerii veniturilor si dupa o procedura cat mai convenabila platitorilor.

d) Principiul randamentului impozitelor are in vedere ca la instituirea unor impozite, acestea sa fie cat mai putin apasatoare pentru contribuabili, iar incasarea lor sa fie facuta cu cheltuieli minime.

Randamentul ridicat al impozitelor este legat de urmatoarele:

- caracterul sau universal - ceea ce presupune sa fie platit de toate persoanele fizice si juridice care obtin venituri din aceeasi sursa sau detin avere de valoare egala;

- sa cuprinda intreaga materie impozabila, sa fie exclusa posibilitatea practicarii evaziunii sau fraudei fiscale;

- sa nu reclame cheltuieli mari cu asezarea, urmarirea si incasarea lui.

Tinand seama de principiile formulate de Adam Smith precum si de contributiile aduse de alti economisti, se poate desprinde faptul ca principiile actuale ale impozitarii, cristalizate in stiinta finantelor publice sunt:

a) Principiile de echitate fiscala. Echitatea fiscala presupune ideea de dreptate, justitie sociala in materie de asezare si percepere a impozitelor.

Repartizarea obligatiei fiscale intre cetatenii unui stat se bazeaza pe principiul capacitatii contributive sau egalitatea in fata impozitelor. Adam Smith il considera cel mai definitoriu principiu pentru constructia unui sistem fiscal corect.

Necesitatea de a mentine echitatea intre contribuabili rezulta nu numai din considerente filozofice - asigurarea unei dreptati sociale - dar are si puternice determinante practice - la extreme, totalitatea revoltelor sociale fiind generata de faptul ca populatia percepe fiscalitatea ca fiind inechitabila.

Egalitatea in fata impozitelor presupune un tratament fiscal nediscriminatoriu. Cum insa capacitatile contributive ale cetatenilor nu sunt la fel, un astfel de tratament apare inechitabil. Din acest motiv, egalitatea in fata impozitelor nu este acelasi lucru cu egalitatea prin impozite. Egalitatea prin impozite presupune diferentierea sarcinii fiscale a contribuabililor in raport cu situatia personala : marimea veniturilor si/sau averii, natura si provenienta acestora, numarul de persoane aflate in intretinere.

In functie de unghiul din care este privita, echitatea poate fi orizontala sau verticala.

In primul caz, se compara sarcina fiscala pentru doua persoane care realizeaza venituri egale, dar din surse diferite. Apare fireasca intrebarea cum trebuie impozitate aceste venituri pentru ca impozitarea sa fie echitabila. Raspunsurile sunt diferite de la autor la autor. Cei cu orientare de stanga, sustin ca veniturile realizate din munca salariatilor ar trebui sa beneficieze de facilitati fiscale fiind mai usor impozitate decat veniturile obtinute din activitati speculative. Specialistii din domeniu apreciaza ca la venituri egale trebuie pretinse impozite egale, fara a se face nici o diferentiere in raport cu sursa sau provenienta veniturilor.

In cel de al doilea caz, se compara sarcina fiscala pentru doua personae care realizeaza venituri din aceeasi sursa, dar de volum diferit. Echitabil ar fi ca cel cu venituri mai mari sa plateasca un impozit mai mare, dar nu neaparat proportional cu venitul realizat. Este larg acceptata ideea ca impunerea cea mai echitabila ar fi cea progresiva, impozitul crescand odata cu cresterea materiei impozabile, dar ceva mai rapid decat aceasta. Exista adepti a acestei teorii dar si adversari. Primii justifica cotele progresive prin posibilitatea interventiei la nivel fiscal pentru atenuarea diferentierii excesive a averilor in ideea de asigurare a justitiei sociale. Ceilalti considera ca progresivitatea nu duce la egalitate in fata impozitelor, ci la egalitate fiscala, care submineaza interesul pentru munca, pentru economisire si pentru acumulare.

Exista parerea generala ca, pentru ca impunerea sa fie echitabila trebuie respectate cateva conditii:

impunerea sa fie generala si universala, ceea ce presupune inlaturarea privilegiilor fiscale;

sa nu se admita sustragerea nici unei parti a materiei impozabile de la impozitare;

aplicarea unui tratament diferentiat pentru platitori prin acceptarea unui minim impozabil si stabilirea impozitelor in functie de capacitatea contributiva a fiecaruia;

la o anumita putere contributiva sarcina fiscala a unei persoane sau categorii sociale trebuie sa fie comparabila cu sarcina altei personae sau categorii sociale cu posibilitati de plata asemanatoare.

b) Principiile de politica financiara. Principiile de politica financiara ale impunerii au in vedere ca orice impozit care este introdus in practica fiscala sa corespunda unor criterii ce vizeaza:

randamentul fiscal ridicat. Pentru ca un impozit sa aiba un randament fiscal ridicat se cer a fi indeplinite mai multe conditii:

- impozitul sa aiba un caracter universal, adica sa fie platit de toate persoanele fizice sau juridice care obtin venituri din aceleasi surse, poseda acelasi tip de avere,etc.

- sa nu existe posibilitati de sustragere de la impunere a unei parti din materia impozabila;

- volumul cheltuielilor privind stabilirea materiei impozabile, calcularea si perceperea impozitelor sa fie cat mai redus posibil.

Daca randamentul fiscal este ridicat, putem aprecia ca exista un raport convenabil intre incasarile realizate pentru perceperea lui si cheltuielile privind asezarea si incasarea sa.

De aceea randamentul difera de la un impozit la altul.

2) stabilitatea si elasticitatea. Un impozit este stabil atunci cand randamentul sau este constant de-a lungul unui ciclu economic, adica randamentul sau nu se modifica in functie de evolutiile conjuncturale din economie; volumul sau nu creste in faza de prosperitate si scade in perioada de stagnare sau recesiune. Un impozit este elastic atunci cand se poate adapta permanent la necesitatea de venituri ale statului. Astfel, daca se inregistreaza o crestere a cheltuielilor publice, este necesar ca impozitul sa poata fi majorat si invers. Elasticitatea poate fi legala, atunci cand modificarea cotei sale duce la modificarea volumului incasarilor sau economica, atunci cand incasarile cresc in perioada de prosperitate si scad in perioada de recesiune.

3) tipul si numarul de impozite utilizate pentru constituirea veniturilor publice. Optiunile sunt de a utiliza un impozit unic sau de a utiliza mai multe impozite.

c) Principiile de politica economica. In concordanta cu principiile de politica economica, statul urmareste prin instituirea unui impozit, pe langa incasarea de venituri bugetare, si folosirea impozitului ca instrument pentru influentarea dezvoltarii sau restrangerii activitatii unor ramuri sau subramuri ale economiei. Aceste principii cer a fi gasite acele metode si tehnici specifice care sa asigure pastrarea permanenta a izvoarelor impozitelor.

Prin intermediul impozitelor se poate exercita o influenta asupra dezvoltarii sau restrangerii unor activitati, descurajarea importului si stimularea exportului pentru a proteja productia autohtona sau subventionarea unor ramuri strict necesare economiei pentru a asigura protectie sociala membrilor societatii.

d) Principiile social-politice ale impunerii. Principiile social-politice ale impunerii se refera la faptul ca, in prezent, toate statele urmaresc prin politica fiscala pe care o promoveaza, infaptuirea unor obiective de ordin social-politic.

In concluzie, sintetizand principiile impunerii putem aprecia ca acestea sunt determinante pentru fiscalitate, in sensul ca stabilirea si perceperea impozitelor sunt dominate de ele.