RATA FISCALITATII - FORMA A PRESIUNII FISCALE

RATA FISCALITATII - FORMA   A PRESIUNII FISCALE

La nivel conceptual, presiunea fiscala este strans legata de conceptul de fiscalitate, fiind folosit de cele mai multe ori pentru a caracteriza nivelul fiscalitatii.

Auzim de foarte multe ori expresii de genul "inasprirea sau relaxarea fiscalitatii" , adica se vorbeste despre cresterea sau scaderea nivelului fiscalitatii (modificarea presiunii fiscale).

Presiunea fiscala este gradul de fiscalitate, adica gradul in care contribuabilii in ansamblul lor, societatea si economia suporta impozitele si taxele, ca prelevari obligatorii instituite si percepute prin constrangere legala de catre stat. Ea reprezinta proportiile din venituri la care contribuabilii renunta in favoarea statului sub forma impozitului.

DIMENSIUNI CONCEPTUALE   

In Dictionarul de Economie, presiunea fiscala este denumita " Sarcina sau obligatie de impozite suportata de contribuabili. Presiunea fiscala este denumita uneori coeficient fiscal, care se determina ca raport intre incasarile fiscale si P.I.B. Presiunea fiscala serveste la stabilirea sarcinilor fiscale, la evaluarea schimbarii in timp a impozitelor, la comparatii internationale. Presiunea fiscala este legata de rata de impunere fiscala. In cazul unei rate slabe, o marire a acesteia poate sa stimuleze efortul pentru obtinerea unei stabilitati a venitului disponibil, rezultand a crestere economica si o marire a incasarilor fiscale. Cand este vorba de o rata ridicata, o noua marire a acesteia poate sa antreneze dupa sine actiuni de evaziune fiscala, o diminuare a P.I.B. si o scadere a incasarilor fiscale. Este importanta rata optima de presiune fiscala, care reprezinta acel prag de impunere pana la care si dincolo de care incasarile fiscale sunt mai slabe. Aceste aspecte sunt reprezentate grafic si cunoscute sub denumirea de curba Laffer, dupa cunoscutul economistului american care le-a cercetat in anii 1970"

Unul dintre autorii de prestigiu in materie de fiscalitate, autorul si initiatorul T.V.A. in Comunitatea Europeana, Maurice Laure spunea ca 'presiunea fiscala nu este o notiune care poate fi definita printr-un raport matematic. Ea nu exprima astfel sanctiunea, chiar suferinta, aplicata contribuabililor. Ea poate fi caracterizata prin ansamblul impozitelor sistemului fiscal'.

Concret, presiunea fiscala reprezinta proportiile din venituri la care, in mod nevoit si obligatoriu, contribuabilii (persoane fizice sau persoane juridice) renunta in favoarea statului, sub forma impozitelor, varsand aceste sume in cadrul exigibilitatii lor la bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele locale si fondurile publice.

Presiunea fiscala care este impusa de puterile publice trebuie sa concilieze doua tendinte diametral opuse: pe de o parte cea a statului - care doreste ca aceasta sa fie tot mai mare in vederea acoperirii cheltuielilor publice aflate in continua crestere si, pe de alta parte cea a cetateanului - care doreste o presiune fiscala cat mai mica cu putinta, in vederea realizarii scopului sau in cadrul politicii fiscale.

Marimea impozitelor si taxelor in expresie nominala este influentata de politica fiscala a guvernului, dar si de procesele inflationiste. Pentru a putea aprecia cu exactitate intensitatea impunerii, trebuie admisa ideea cuantificarii marimii obligatiilor fiscale in functie de sursele de acoperire. Presiunea fiscala ca intensitate a impunerii se calculeaza cu ajutorul ratei fiscalitatii. Rata fiscalitatii reprezinta "un indicator de masurare a partii veniturilor extrase din productie, care tranziteaza bugetul printr-un proces de afectare obligatorie si publica, in loc de a fi lasate liber, la dispozitia initiativei private"

Alti autori apreciaza ca presiunea fiscala reflecta, sub aspect economic, redistribuirile de valoare prin care o parte a venitului creat in economia reala este scoasa de sub actiunea pietei, fiind preluata de catre stat. Partea preluata din venitul realizat, acumulat, consumat, prin intermediul prelevarilor fiscale, se concretizeaza in fluxuri fiscale care provin de la subiecti care activeaza in economia reala si se indreapta catre economia publica. Aceasta parte, care constituie obligatia pe care o suporta venitul individual sau global la formarea fluxului fiscal, constituie continutul conceptului de presiune fiscala, utilizat pentru cuantificarea finalitatii sistemului fiscal

C. Corduneanu apreciaza ca, in acest context, presiunea fiscala poate fi abordata in doua moduri:

a) presiunea fiscala in termeni de flux - reprezinta cuantumul monetar al obligatiei fiscale pe care o suporta venitul la nivelul individual, sectorial sau global;

b) presiunea fiscala in termeni de indici - reflecta, in expresie monetara, raporturile dintre fluxurile fiscale si economice creatoare de venit

Presiunea fiscala poate fi interpretata si astfel:

din perspectiva platitorului de impozite Presiunea fiscala exprima gradul de supunere a contribuabilului la suportarea sarcinii fiscale stabilite de lege. Chiar denumirea de presiunea fiscala este de natura sa sugereze ca ea semnifica pentru platitor o sarcina, o obligatie. De aceea, marimea presiunii fiscale arata ce parte procentuala din venitul care constituie materia impozabila va fi sustrasa pentru nevoile generale ale societatii. Cresterea coeficientului presiunii fiscale indica o crestere a prelevarii relative la bugetul statului, adica o reducere relativa a venitului disponibil, in timp ce, o reducere a sa semnifica pastrarea unei mai mari parti din venitul castigat de catre individ la dispozitia acestuia. Modificarea ratei marginale a impozitarii sau a presiunii fiscale semnifica, in cazul cresterii, o penalizare (descurajare) a efortului de marire a venitului, iar, in cazul scaderii, o premiere (incurajare) a acestui efort de marire a venitului. 

din perspectiva statului incasator de impozite. Marimea presiunii fiscale indica ce parte din venitul national creat de catre agentii economici urmeaza sa se constituie ca venituri bugetare pe calea impozitarii. Pentru stat, cresterea presiunii fiscale indica o relaxare a mecanismului de finantare a cheltuielilor bugetare (a deficitului bugetar), in timp ce o scadere a lui atentioneaza asupra tensionarii acoperirii deficitului bugetar. Din perspectiva statului, este importanta si semnificatia legata de politica economica, in speta de politica fiscala. Astfel, in perioadele de inflatie, cand este necesara reducerea masei monetare aflate in circulatie, statul procedeaza la o crestere a presiunii fiscale, in timp ce in perioada de recesiune, cand trebuie stimulata cererea, statul reduce presiunea fiscala, lasand mai multe venituri la dispozitia consumatorilor. In ceea ce priveste valoarea ratei marginale a presiunii, o crestere a ei va fi rezultatul unei politici restrictive (de descurajare a cererii), iar o diminuare a ei va fi semnalul unei politici expansive a cererii. 

din perspectiva teoriei economice si a teoriei finantelor publice .Desi marimea absoluta a coeficientului presiunii fiscale este destul de sugestiva, indicand raportul in care venitul national se imparte intre consumul de bunuri private si consumul de bunuri publice, mult mai relevant este sa se analizeze dinamica acestui coeficient. Mai mult decat atat, este interesant de analizat modul in care cei doi factori implicati in definirea conceptului de presiune fiscala - marimea impozitului, legata de marimea si structura ratelor individuale de impozitare, pe de o parte si marimea materiei impozabile, pe de alta parte - contribuie la variatia coeficientului de presiune fiscala. Astfel, daca se constata o crestere a coeficientului de presiune fiscala in timp ce materia impozabila s-a mentinut la nivelul anterior, inseamna ca s-a produs o modificare de structura a ratelor individuale de impozitare  (de exemplu, pe transe de venituri sau pe categorii de venituri), care descurajeaza activitatea economica. Daca, dimpotriva, se constata o scadere sau mentinere a coeficientului de presiune fiscala in timp ce volumul materiei impozabile a crescut, atunci inseamna ca structura ratelor de impozitare este stimulativa pentru agentii economici.

3.1.2. CAUZELE SI EFECTELE PRESIUNII FISCALE 

3.1.2.1. Cauzele presiunii fiscale  
Cauzele care determina presiunea fiscala pot fi :

nevoia de resurse financiare publice. Aceasta nevoie este determinata in primul rand de politica economica, fiscala, financiara, monetara, etc. a fiecarui stat, politici ce sunt stabilite in functie de doctrina partidelor ce ajung la guvernare si transpuse in programe de guvernare. Prin aceste programe de guvernare se stabilesc tinte si obiective, de atins in perioadele de guvernare. Aceste tinte si obiective se stabilesc pe domenii de prioritate nationala. La fel de adevarat este si faptul ca statul are nevoie de resurse si pentru intretinerea unui aparat administrativ si legislativ, dupa parerea noastra, supradimensionat la nivel structural si la nivel personal, dar si pentru a face fata unei economii in profunda criza de competitivitate si mai ales de management ;

gradul redus de colectare a veniturilor statului ca urmare a unei legislatii ingaduitoare, a unor masuri subiective adoptate de guvern. Guvernarea social democrata folosea esalonarea sau anularea unor datorii in relatia cu marii debitori ai statului. Prin anularea datoriilor se creaza o anumita inechitate fata de cei care platesc si mai ales fata de populatie. Actuala guvernare nu are ca obiectiv anularea sau reesalonarea datoriilor, dar nici nu intreprinde masuri pentru executarea silita a contribuabililor datornici si aici ma refer la marii contribuabili.

existenta unui sistem fiscal inca greoi si nepus la punct dar mai ales neadaptat la conditiilor reale si concrete ale societatii. Putem afirma ca asteptam ca armonizarea legislativa cu directivele europene sa se incheie. Cand vorbim de sistem fiscal ne referim la categoriile de impozite si taxe pe care le inglobeaza, ponderile pe care acestea le ocupa in veniturile statului dar mai ales tipul si numarul lor. Putem pune in discutie randamentul unor categorii de impozite, echitatea fiscala sau simplitatea sistemului fiscal.

existenta unui aparat fiscal supradimensionat incadrat cu personal necalificat dar cu pareri politice similare cu a partidelor aflate la guvernare. Desi exista autoritati subordonate Ministerului Economiei si Finantelor, cum sunt Agentia Nationala de Administrare Fiscala, Garda Financiara sau Curtea de Conturi, autoritati care au atributii unele in asezarea impozitelor si perceperea impozitelor si taxelor, altele in atragerea de fonduri la bugetul consolidat si in controlul cheltuirii banilor publici, situatia nu s-a imbunatatit nici la gradul de colectare a resurselor la buget si nici in economisirea judicioasa a resurselor aflate la dispozitie.

existenta unei evaziuni fiscale ridicate realizate prin folosirea de catre evazionisti a unor metode specifice de fraudare fiscala, cum sunt bancruda economica, economia subterana sau spalarea de bani. Chiar daca din anul 2005 s-a introdus o cota unica care avea ca scop declarat atragerea de venituri suplimentare la buget din economia subterana evaziunea fiscala nu s-a diminuat. Evaziunea fiscala este ridicata, in primul rand, datorita blandetei legii si lacunelor legislative si, in al doilea rand, datorita modului de actiune a aparatului fiscal.

cresterea numarului de persoane fizice care nu platesc impozite. Acest lucru duce inevitabil la cresterea somerilor, a numarului de salariti si a pensionarilor, categorii ce contribuie unele sau nu contribuie altele intr-o mica masura, datorita veniturilor reduse, la formarea resurselor statului.

scaderea natalitatii si cresterea mortalitatii. Scaderea nivelului de trai pe fondul unei economii neperformante, a dus la scaderea veniturilor si implicit a scazut apetitul populatiei de a-si intemeia familii, pe de o parte, si pe alta parte, de a concepe mostenitori. Din aceasta cauza a scazut numarul contribuabililor. Acelasi efect se manifesta si la familiile cu venituri mici, unde lipsa banilor a dus la folosirea de mijloace de subzistenta modeste. Putem aprecia ca participam la un genocid.

 3.1.2.2. Efectele presiunii fiscale

In ceea ce priveste efectele presiunii fiscale exista doua categorii: efecte economice si efecte sociale. Cele doua categorii de efecte se interconditioneaza in formarea si modificarea comportamentului agentilor economici sub impactul presiunii fiscale

a) Efectele economice - apar la nivelul modificarii cererii agregate la nivelul societatii, precum si la nivel individual. La nivel agregat, cresterea presiunii fiscale conduce la reducerea cererii globale prin preluarea unei parti mai mari din venitul nominal la dispozitia statului. Scaderea cererii agregate pentru  consumul  privat este, intr-o oarecare masura, compensata prin cresterea cheltuielilor publice, adica prin cresterea consumului de bunuri publice. Dimpotriva, scaderea presiunii fiscale are ca urmare cresterea partii venitul nominal lasat la dispozitia agentilor economici, ceea ce mareste cererea de bunuri private. Aceste efecte sunt avute in vedere la nivelul politicii fiscale astfel: pentru relansarea economica se va reduce presiunea fiscala, iar pentru stoparea fenomenelor inflationiste se va spori presiunea fiscala. 

Trebuie avut in vedere si faptul ca manevrarea presiunii fiscale din perspectiva necesitatilor de finantare a deficitului bugetar are unele restrictii descrise de curba Laffer si anume: exista un grad optim al presiunii fiscale, la care veniturile bugetare sunt maxime. Cresterea presiunii fiscale peste acest prag are ca efect nu cresterea veniturilor bugetare, ci scaderea lor, ca urmare a descurajarii muncii si a afacerilor, care sunt penalizate suplimentar prin valoarea mai mare a prelevarilor la buget a veniturilor obtinute. 

Efectele economice se manifesta nu numai la nivel global, ci si la nivelul structurii cererii agregate. Astfel, in functie si de tipul de impozitare, veniturile mai mari sunt, de regula, impozitate mai mult decat cele mai mici, in timp ce agentii economici cu venituri mici primesc mai mult din resursele bugetare decat cei cu venituri mari, ceea ce arata ca efect modificarea comportamentelor de consum, de acumulare si de investitii la nivelul societatii. 

In final putem afirma ca poate apare inhibarea dorintei de a muncii si reducerea inclinatiei populatiei spre economisire sau investire.

b) Efectele sociale - se manifesta in forma scaderii capacitatii de cumparare la nivelul venitului real (deci prin scaderea venitului nominal, nu prin cresterea preturilor). Totusi, acest efect este contradictoriu, intrucat cei cu venituri mici sunt compensati prin politica de protectie sociala asigurata prin intermediul bugetului de stat. 

Presiunea fiscala exercita un efect direct si asupra muncii. Asupra muncii se repercuteaza variatia impozitului pe salariu, care este un impozit direct, deci platitorul impozitului coincide cu cel ce suporta aceasta sarcina financiara. Efectul imediat al cresterii impozitului asupra salariatilor este acela ca reduce venitul disponibil. In cazul in care impozitarea salariului este o impozitare proportionala omogena (adica nu este defalcata pe transe de venit), cresterea impozitarii va reduce venitul nominal al salariatilor proportional cu venitul lor brut. Acest lucru descurajeaza munca, deoarece, cu cat este mai mare venitul brut obtinut, cu atat este mai mare impozitul platit catre stat. Este necesara o analiza mai aprofundata, pe baza ratei marginale de impozitare. Rata marginala de impozitare arata cu cate unitati creste impozitul atunci cand venitul creste cu o unitate. In mod corelativ, se poate determina o rata marginala a venitului disponibil.  

Comportamentul de munca al agentilor economici in raport cu variatia presiunii fiscale asupra salariilor va fi urmatorul: atata timp cat rata marginala a venitului disponibil este pozitiva, munca nu va fi descurajata de variatia presiunii fiscale, aceasta descurajare incepand sa actioneze din momentul in care rata marginala a venitului disponibil devine negativa. Se observa ca, in cazul impozitarii proportionale omogene (fara diferentierea ratei impozitului pe transe de venituri), descurajarea comportamentului de extindere a muncii va apare doar la impozitarea 100% a salariului. 

Totusi, in practica, salariatii apreciaza ca doar o anumita valoare minima a ratei marginale a venitului disponibil "merita" efortul de a mari cantitatea de munca depusa in activitatea economica. Se poate numi aceasta valoare prag de descurajare fiscala a muncii. Marimea concreta a valorii pragului de descurajare fiscala a muncii depinde de mai multi factori: costul de oportunitate al cresterii timpului alocat muncii, dobanda bancara care ar putea fi obtinuta prin depunerea surplusului de venit disponibil la banca, etc. 

In final nemultumirea populatiei referitoare la scaderea nivelului de trai se poate transforma in adevarate pericole sociale sub forma tulburarilor si revoltelor sociale.

In practica efectele economico-sociale se transforma in evaziune fiscala, coruptie, frauda fiscala, reducerea veniturilor la bugetul consolidat cu efecte negative asupra acestuia, inechitati in randul contribuabililor sau alterand intregul climat economico-social si politic din tara.

Presiunea fiscala actioneaza si asupra puterii de cumparare prin intermediul variatiei venitului disponibil al agentilor economici: mareste acest venit atunci cand scade si micsoreaza acest venit atunci cand creste. Cum venitul disponibil este venitul care se manifesta pe piata sub forma cererii, rezulta ca variatia presiunii fiscale actioneaza asupra puterii de cumparare a agentilor economici. Puterea de cumparare creste atunci cand scade presiunea fiscala si creste venitul disponibil la persoanele fizice si firme. 

Intr-o economie dezvoltata, presiunea fiscala poate creste fara a fi afectata baza fiscala, ceea ce face ca nivelul absolut al prelevarilor sa creasca. Peste un anumit prag al presiunii fiscale caruia ii corespunde suma maxima posibil de incasat din prelevari obligatorii, pe masura ce nivelul cotelor de impunere cresc, volumul incasarilor din impozite se diminueaza.

Cresterea fiscalitatii peste anumite limite nu stimuleaza munca, investitiile si economiile, ci prelungeste criza. De asemenea , cresterea presiunii fiscale e o sursa de conflict si nu genereaza motivatie normala pentru munca. Majoritatea impozitelor incurajeaza ' munca la negru' si frauda fiscala.

Reducerea presiunii fiscale poate fi obtinuta pe baza unor reforme fiscale care trebuie sa vizeze sporirea bazei de impozitare concomitent cu reducerea cotelor de impunere fara a priva bugetul de stat de veniturile de care acesta are nevoie.

Rata optima de presiune fiscala constituie acel prag de impunere pana la care si dincolo de care incasarile fiscale sunt mai slabe.