REGULI PRUDENTIALE SI ADMINISTRAREA RISCULUI. RISCUL DE TARA

1 Asigurarea - modalitate moderna de acoperire a riscurilor creditelor de export

Activitatea comerciala este supusa unor riscuri complexe si variate. Statisticile recente arata ca annual zeci de mii de companii din intreaga lume dau faliment ramanand cu mari datorii fata de parteneri si nu de putine ori, motivul il reprezinta insolvabilitatea cumparatorilor lor, care fac imposibila recuperarea sumelor avansate si, prin urmare, problemele lor se revarsa si asupra altora (creditori, furnizori, banci).

In perioada actuala, cand vorbim despre pietele internationale, ne referim la piete globale si de aceea incertitudinea capata noi valente si forme de manifestare.

Un alt factor de risc il reprezinta faptul ca, in domeniul afacerilor  contemporane s-a realizat schimbarea centrului de greutate de la afacerile derulate pe banii proprii la cele desfasurate cu bani de imprumut, astfel incat obtinerea unor venituri in viitor conteaza mai mult decat siguranta financiara prezenta.

Desi creditul inseamna incredere, se impune din ce in ce mai pregnant protectia creditorilor pentru riscul de a nu-si recupera sumele date cu imprumut.

Practica financiara internationala a consacrat pe langa formele traditionale de garantare a creditului, practica asigurarii creditelor ca forma evoluata de acoperire a riscurlor creditelor, in general a celor de export.

Asigurarile de credite fac parte din categoria asigurarilor financiare si reprezinta o forma relativ noua de asigurare aparuta ca urmare a interferentei dintre institutiile financiare si de credit specializate si societatile de asigurari, aspect ce defineste componenta moderna. Componenta traditionala a acestor asigurari o reprezinta transferarea riscurilor de pierderi financiare de la asigurat catre asigurator. Ele acopera pierderile de bani (riscul de neplata, riscuri politice) si nu daunele materiale, raspunderea civila sau contractuala si presupun metode specifice de evaluare si gestionare a riscurilor.

Asigurarile de credite difera de garantiile bancare deoarece preiau numai in anumite conditii riscurile. Astfel, pentru derularea corespunzatoare a unui contract de export, agentul economic exportator apeleaza la un credit de export care este garantat suplimentar prin polita de asigurare, in timp ce garantiile bancare implica asumarea neconditionata a tuturor obligatiilor contractuale.

In asigurarile de credite, asiguratorii trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

sa colecteze, prelucreze si intrerpreteze informatii despre client in vederea minimizarii riscului de neplata;

sa aiba abilitatea de a recupera debitele oriunde in lume, indifcerent de deosebirile privind limba,cultura sau sistemul legislativ;

sa plateasca despagubirea in caz de neplata a debitorului asiguratului.

Acest tip de asigurare a creditelor este inca unul de lux, el fiind caracteristic si functionand in conditii optime in cadrul economiei de piata, in tarile cu un sistem de credite stabil si bine dezvoltat. (Anexa 3 Analiza si evaluarea riscurilor creditelor de export

2 Gestionarea riscurilor creditelor de export

Definirea gestiunii riscului ca domeniu stiintific vast si inovator, cu mare aplicabilitate in asigurari a fost facuta de un cunoscut specialist in domeniu, Jim Bonnister care crede ca: "managementul riscului este o lume a contrastelor. Poate fi nebulos sau precis, definit in sens restrans, greu de definit sau poate fi ascuns in limbajul propriu al asiguratorilor"'.

Managementul riscurilor presupune parcurgerea urmatoarelor etape: identificare riscului, cuantificarea riscului, elaborarea de recomandari, implementarea deciziei, monitorizarea si interpretarea rezultatelor.

3 Garantiile creditelor

In vederea diminuarii sau prevenirii unor riscuri care pot apare in recuperarea creditelor acordate si a dobanzilor aferente, banca se va asigura ca solicitantii dispun de capacitaticerte de rambursare a sumelor imprumutate din cash flow-ul pozitiv rezultat din derularea activitatii curente, precum si de constituirea unor garantii asiguratorii la valoarea creditului si dobanzilor aferente.

Formele de garantii ce se pot constitui pentru garantarea creditului:garantiile bancare si guvernamentale, ipoteca, garantii reale mobiliare, fidejusiunea, cesiunea de creanta,contractul de asigurare pentru neplata ratelor de credit si a dobanzilor aferente, dreptul de gaj general, garantia de firma, planul de afaceri.

Garantiile guvernamentale se acorda de catre puterea executiva a statului, reprezentata de ministerecare sunt autorizate sa emita garantii in numele si pe contul statului pentru creditele acordate de societatile bancare in temeiul unor acte normative.

Scrisoarea de garantie bancara este modalitatea de concretizare a unei garantii data de o societate bancara la solicitarea unei persoane fizice sau juridice care contracteaza un credit. Aceasta forma de garantare este considerata sigura datorita solvabilitatii ridicate a bancilor si a lichiditatilor importante de care acestea dispun.

Elementele esentiale pe care trebuie sa le cuprinda scrisoarea de garantie bancara sunt: denumirea si adresa bancii garante, denumirea si adresa societatii garantate, numele si adresa beneficiarului garantiei, obiectul garantiei, valoarea, termenul de plata a sumei garantate, termenul de valabilitate a garantiei, clauze, semnaturile autorizate ale persoanelor din banca garanta.

Ipoteca este un drept real asupra imobilelor afectate la plata unei obligatii, fiind o garantie imobiliara reala si accesorie care nu implica deposedarea de bunul adus in garantie a celui ce o incheie. Dreptul real de ipoteca nui confera creditorului posesia, folosinta sau dispozitia asupra bunului ipotecat.

Conform Legii cadastrului si publicitatii imobiliare nr.7/1996, se pot ipoteca: bunurile imobile aflate in circuitul civil, accesoriile acestora care sunt imobile prin destinatie,uzufructul asupra unor imobile. Nu pot fi ipotecate bunurile imobile viitoare si bunurile mobile.

Ipoteca este indivizibila, in sensul ca ea va exista asupra intregului imobil, chiar daca a fost platita o parte din datorie. Ea este supusa principiului specializarii (trebuie sa fie determinata atat asupra imobilului afectat de garantie, cat si asupra valorii creantei garantate).

Bancile practica in general ipoteca conventionala, care ia nastere din acordul de vointa al partilor, prin incheierea unui contract de ipoteca. In acest caz, imprumutatul trebuie sa indeplineasca doua conditii de fond: sa aiba capacitatea deplina de exercitiu, in momentul constituirii ipotecii sa fie proprietarul actual al imobilului respectiv.

Rangul ipotecii depinde de durata intabularii acesteia in Cartea Funciara si prezinta importanta in situatia recuperarii creantelor de catre doi creditori care au drept asupra aceluiasi imobil prin ipoteci de rang diferit. Va avea prioritate cel care detine ipoteca de rang mai inalt, cel care o are  pe cea de rang inferior urmand a-si recupera creanta din ceea ce ramane de la primul.

De regula, bancile incheie contracte de ipoteca de rang I, dar cele de rang II se pot accepta numai in urmatoarele conditii: beneficiarul ipotecii de rang I este tot o unitate a bancii si a fost constituita pentru acordarea unui credit sau pentru eliberarea unei scrisori de garantie, valoarea bunului ipotecat este suficienta pentru a acoperi ambele obligatii fata de banca, debitorul nu mai are bunuri asupra carora sa se poata constitui garantii reale.

Efectele ipotecii

-fata de debitor: Debitorul proprietar al bunului ipotecat pastreaza mai departe posesia, dreptul de uzufruct si poate instraina bunul cu stramutarea ipotecii asupra noului proprietar.

-fata de creditor: Creditorul are dreptul de a trece la realizarea ipotecii, primind valoarea integrala a creantei sale dupa vanzarea silita a imobilului

Cesiunea de creanta este un mijloc specific de transmitere a obligatiilor, constand in acordul voluntar, cu titlu oneros si gratuit, de transmitere a dreptului sau creantei unei alte persoane, cesionar, care va putea incasa creanta de la debitorul cedat. Ea poate fi considerata si ca o garantie asupra creantelor care sunt bunuri mobile necorporale. Creanta trebuie sa fie certa, lichida si exigibila. Pot fi cesionate creantele din livrari de marfuri, executari de lucrari si prestari de servicii, atat la export, cat si la intern.

Contractul de asigurare impotriva riscului de neplata a creditului si dobanzii aferente reprezinta o garantie financiara pe care asiguratorul o constituie prin plata in locul debitorului asigurat a unei sume de bani in cazul neindeplinirii de catre asigurat a obligatiilor de plata izvorate din raportul contractual cu tertul.

Garantia de firma (companie)

In scopul cresterii operativitatii in relatiile de credit cu clientii de prim rang, cu o reputatie cunoscuta, banca poate accepta drept garantie  a creditelor garantia de firma, care are la baza angajamentul ferm al imprumutatului dat sub semnatura autentica de a derula prin ghiseele bancii, in totalitate sau partial, cash flow-ul rezultat din activitatea curenta desfasurata de acesta. In fapt, reprezinta o cesiune de creanta care nu trebuie formalizata juridic, sumele derulate prin banca fiind sursa rambursarii creditelor si a platii dobanzilor.

Planul de afaceri reprezinta un document care se intocmeste de agentii economici, cu sprijinul firmelor de specialitate si are drept scopfundamentarea din punct de vedere financiar, al pietei, resursele de personal, oportunitatile, constrangerile, rezultatele asteptate, deci viabilitatea afacerii.

Poate fi luat ca garantie a crediotelor angajate de intreprinderi mici si mijlocii care nu dispun de alte forme de garantii.

4 Reguli prudentiale

Regulile prudentiale se refera la masurile pe care le adopta bancile in vederea acoperirii impotriva diverselor riscuri care decurg din activitatea lor financiara. Expunerea la risc a unei societati bancare e generata atat de ansamblul activitatii sale cat si de fiecare tip de operatiune efectuata.

Riscurile care afecteaza in principal bancile sunt: financiare, de prestare, ambientale.

Cele mai importante sunt riscurile financiare deoarece a le gestiona incorect inseamna a falimenta treptat o societate bancara.cauza cea mai frecventa a falimentelor bancare este politica de credite excesiva corelata cu o lichiditate inadecvata.

In sfera serviciilor bancare avem de-a face cu riscurile de prestare care pot fi: operationale, tehnologice - determinate de introducerea pe piata a noi produse - si strategice - care decurg din posibilitatea de a nu alege strategia optima perioadei si conditiilor economice, monetare, valutare, sociale si politice.

Riscurile ambientale cuprind: riscul de frauda (intern si extern), riscul economic, concurential si cel legal.

In activitatea de creditare, in vederea contracararii riscurilor specifice,  se impune respectarea unor criterii cum sunt:

-alegerea partenerului, in sensul diversificarii portofoliului de credite si al maririi numarului de clienti imprumutati;

-domeniile de acordare a creditelor sa fie cat mai diverse si sa contribuie la raspandirea teritoriala a activitatii bancii, ceea ce poate determina o crestere a gradului de determinare a riscului;

-evitarea operatiilor indiferente - bancile trebuie sa actioneze in directia realizarii de plasamente cu durata superioara in credite, dar cu durata inferioara in timp. In conditiile in care resursele sunt diferite, ponderea lor trebuie urmarita in bilant, astfel incat ponderea banilor, in functie de volatilitatea lor sa nu depaseasca o structura presabilita, considerata a fi sigura;

-de asemenea, relatiile bancii cu terte persoane (persoane fizice, juridice,alte banci, case de asigurari, burse etc.) pot genera nerealizari de profit.

Ca si alte entitati economice bancile isi constituie provizioane (rezerve) destinate acoperirii unor pierderi cauzate de riscuri si incertitudine.

Provizionul, prin definitie, reprezinta o sursa de autofinantare sau de capital permanent, care ionitial ia forma profitului si este constituit pentru majorarea surselor proprii. Provizioanele sunt de trei feluri: reglementate, pentru riscuri si pentru pierderi.

In cazul activitatii de creditare, bancile sunt obligate prin lege (art.3 dinh normele BNR nr 8/1999) sa constituie provizioane specifice de risc de credit care sunt direct proportionale cu marimea riscului calculat cu ajutorul fisei de risc (v. anexa 10). Aceste provizioane se constituie in momentul acordarii creditului si sunt adaugate in bilantul contabil la cheltuielile lunare.

5 Riscul de tara

Aparitia si dezvoltarea conceptului de risc de tara este legata in principal de intensificarea imprumuturilor acordate de diverse institutii financiare unor firme sau guverne straine, dupa celo de-al doilea razboi mondial.

La inceputul anilor '70, economistul Milton Fridman, vicepresedinte la Citibank, a pus bazele teoretice ale conceptului, explicandu-lung ca fiind expunerea la pierderi a unui credit extern acordat cu titlu de stst sau privat, pierderi care sunt cauzate de evenimente specifice aflate in controlul guvernului tarii gazda, putand fi influentate in foarte mica masura de creditorul extern.

In conditiile actuale,creditele internationale sunt tot mai putine, dovedindu-se ineficiente ca resurse pentru dezvoltare. Economistii au extins conceptul si asupra investitiilor straine, facand distinctie intre riscul aferent creditelor externe si cel aferent investitiilor straine.

Riscul de tara este previzionat de agentii de rating, cele mai importante fiind COFACE si Institutional Investor (v. tabelul numarul xxx). Acestea fac previziuni de risc pentru credite pe perioade intre 1 luna si 12 ani, iar pentru investitii intre 5 si 30 de ani. In functie de aceste previziuni, se fac clasamente ale tarilor, care pot fi foerte diferite datorita numarului mare de agentii de rating si a multitudinii de metodologii de evaluare bazate pe sisteme diferite de indicatori. De aceea, inainte de a trage o concluzie cu privire la clasamentul comunicat de agentiile de rating si la relevanta acestuia pentru Romania, se impune o studiere atenta a ceea ce reprezinta acest rating si carei categorii ii este adresat.

Pentru riscul  de creditare, se analizeaza capacitatea financiara a tarii de a-si plati datoriile, iar pentru rscul investitional, se considera aspectele legate de climatul general de afaceri, oportunitati, bariere in calea comertului, concerenta, dimensiunea pietei etc.. Pentru imprumuturi, prin analizarea riscului de tara se poate stabili rata dobanzii aferenta creditului contractat, cu sau fara garantie guvernamentala (v. anexa11). Factorii determinanti ai riscului de tara sunt evenimentele care conduc la aparitia riscului, controlate sau controlabile de guvernul tarii si rezultatul evolutiei specifice climatului general de afaceri al tarii gazda.

Principala componenta a riscului de tara este riscul politic. Climatul politic international este caracterizat printr-un nivel; ridicat de fragmentare, fiecare tara avand propria sa configuratie politica, caracterizata de un anumit grad de stabilitate sau instabilitate.

Principalele aspecte legate de mediul politic, analizate in modelele de evaluare a riscului de tara au in vedere: forma de guvernare si structura guvernului, stabilitatea politicilor guvernamentale, sistemul partidelor politice, forta si puterea opozitiei, coruptia, liderii politici, volatilitatea electoratului, sprijinul popular, gradul general de implicare politica, nivelul violentelor si al terorismului, birocratia, implicarea armatei in politica, stabilitatea sistemului legal, facilitati acordate firmelor straine etc

In general, materializarea riscului de tara genereaza incapacitatea debitorului de a rambursa la scadenta datoria si serviciul aferent acesteia sau incapacitatea investitiei de a aduce profitul estimat.

In cazul creditelor, formele cel mai des intalnite de producere a riscului politic sunt:

repudierea totala sau selectiva a datoriei externe;

suspendarea sau anularea platii serviciului datoriei;

renegocierea conditiilor de acordare a imprumutului;

reesalonarea datoriei externe;

protestul firmelor impotriva bancilor private;

instabilitate generala datorata unor conflicte civile sau armate, interne sau la frontiera tarii gazda.

Incapacitatea guvernului de a plati datoria externa poate avea la baza urmatoarele cauze: o profunda criza economica generate de conflictele interne si instabilitatii politicii guvernului, lipsa unui management economic datorata ideologiei politice, coruptia extinsa la toate nivelele etc.

Lipsa vointei politice de a plati datoria externa, desi exista resurse financiare, poate avea la baza: promovarea unor curente nationalist - extremiste care sa creeze sentimente de ostilitate fata de bancile, investitorii straini sau institutiile financiare internationale, existenta unor presiuni publice de repudiere a datoriei externe.

Decizia de utilizare a datoriei externe si a serviciului aferent acesteia pentru acoperirea unor nevoi interne de finantare.

In cazul creditelor externe private, pe langa factorii de risc politici, se adauga o serie de alti factori economici si sociali, a caror analiza ofera o mai buna imagine asupra climatului general de afaceri dintr-o tara asigurand astfel o mai buna protectie pentru bancile sau firmele straine.

Prin caracteristicile sale, riscul de tara poate fi privit si ca un risc asigurabil, deoarece:

este un risc pur si nu unul speculativ, a carui materializare este incerta dar posibila si determina o deteriorare semnificativa a climatului general de afaceri cu efect direct asupra rentabilitatii capitalului;

este un risc pagubitor care duce la pierderi de active financiare si / sau reale;

pentru asigurat poate avea un caracter intamplator, producerea lui fiind incerta atat ca moment, cat si ca intensitate a actiunii si efectelor sale;

fiind un risc preponderent sistematic, producerea lui nu depinde de vointa asiguratului sau a beneficiarului asigurarii, iar cauza asigurarii este una licita.

Initial, societatile de asigurare au acceptat sa preia in portofoliul lor doar riscul politic, oferind polite de asigurare complexe pentru diferite forme de materializare ale acestuia. In prezent exista numeroase astfel de institutii financiare publice sau private din diferite tari, care ofera un pachet larg de servicii de asigurare in materie de risc politic, pentru operatiuni care vizeaza credite externe, de export, pentru investitii interne sau in strainatate. In Romania, principala institutie care se ocupa de aceste asigurari este Eximbank. (Anexa 4)