Soldurile intermediare de gestiune

SOLDURILE INTERMEDIARE DE GESTIUNE

Contul de profit si pierdere permite determinarea indicatorului global de rentabilitate: rezultatul exercitiului (inainte si dupa impozitare).

In practica franceza, intreprinderile au obligatia de a elabora "tabloul soldurilor intermediare de gestiune", care constituie o sursa suplimentara de informatii pentru determinarea si analiza rezultatelor pe diferite trepte ale formarii lor. Soldurile intermediare de gestiune sunt indicatori sub forma de solduri ce pun in evidenta etapele formarii rezultatului exercitiului.

In realitate, tabloul soldurilor intermediare de gestiune nu constituie decat o alta varianta de prezentare a contului de rezultate. El propune, intr-adevar, un alt mod de grupare a veniturilor si cheltuielilor, precum si evidentierea mecanismului de formare a principalilor indicatori de rezultate si performante.

Normele metodologice romanesti nu fac referire la aceste solduri si, evident, nu fac precizari privind determinarea lor.

Sistemul indicatorilor de rezultate si de rentabilitate prezentat in fig. nr.1 permite investigarea complexa a rentabilitatii absolute, precum si corelarea acesteia cu volumul si structura activitatii.

Figura 11: Sistemul indicatorilor de rezultate si de rentabilitate

Tabelul nr. 3 sintetizeaza mecanismul de determinare a soldurilor intermediare de gestiune, fiecare sold avand acceptiunea unui indicator partial de rentabilitate.

Tabel nr. 3

Tabloul soldurilor intermediare de gestiune

1.INDICATORI DE REZULTATE

1.1. Cifra de afaceri

In conditiile actuale, analiza cifrei de afaceri este esentiala pentru aprecierea locului intreprinderii in sectorul sau de activitate, a pozitiei sale pe piata, a aptitudinilor acesteia de a lansa, respectiv de a dezvolta diferite activitati intr-o maniera profitabila. In functie de nivelul cifrei de afaceri se poate preciza daca intreprinderea este suficient de importanta, daca partea sa de piata este neglijabila sau nu, putandu-se lua decizii strategice in consecinta.

Cifra de afaceri (CA) exprima volumul afacerilor realizate cu tertii cu ocazia activitatii curente a intreprinderii si se determina cu ajutorul relatiei:

Analiza cifrei de afaceri trebuie sa se raporteze, permanent, la pozitia strategica a firmei. O intreprindere care dispune de o pozitie strategica favorabila este, de regula, mai dinamica si mai profitabila decat alte intreprinderi din acelasi sector; o intreprindere fara forta strategica va avea, mai devreme sau mai tarziu, rezultate negative sau mediocre.

Conceptual, cifra de afaceri poate fi abordata ca: cifra de afaceri totala, cifra de afaceri medie, cifra de afaceri marginala, cifra de afaceri critica.

Cifra de afaceri totala (CA) reprezinta volumul total al afacerilor unei firme, evaluate la preturile pietei (respectiv incasarile totale).

Intr-o definitie data de Ordinul Expertilor Contabili din Franta se aprecia ca cifra de afaceri reprezinta valoarea afacerilor realizate de intreprindere cu terti, prin exercitarea curenta a activitatii sale profesionale.( Ordre des experts contables - Système d'entreprise, p. 8.)

In Regulamentul privind aplicarea Legii contabilitatii din Romania se precizeaza ca cifra de afaceri se calculeaza prin insumarea veniturilor realizate din livrarile de bunuri, executarea de lucrari si prestarea de servicii (exclusiv remizele si alte reduceri acordate clientilor).

Cifra de afaceri medie () - reflecta incasarea realizata pe unitatea de produs sau servicii.

unde:

Q - reprezinta volumul fizic al vanzarilor.

Cifra de afaceri marginala () - exprima variatia incasarilor unei firme () generata de cresterea sau scaderea cu o unitate a cantitatii vandute ().

Cifra de afaceri critica () - reprezinta acel nivel al incasarilor la care se asigura acoperirea cheltuielilor, pragul de la care firma incepe sa produca beneficii.

unde:

- suma cheltuielilor fixe;

- rata medie a cheltuielilor variabile.

Fiecare nivel al cifrei de afaceri corespunde unei anumite structuri a activitatii. Structura cifrei de afaceri reflecta proportia dintre diferite activitati, sortimente, grupe, sectoare, care formeaza nomenclatorul unei intreprinderi.

Analiza structurii cifrei de afaceri are ca obiectiv identificarea variatiilor inregistrate pe diverse trepte structurale, explicarea acestor variatii si a implicatiilor lor asupra rezultatelor economico-financiare ale intreprinderii.

Intr-o intreprindere poate fi identificata o varietate de trepte de analiza structurala: tip de activitate, sector de activitate, grupe de produse, produse, referinte, sectii, unitati si tipuri de unitati, categorii de clientela, etc.

Metodologic, analiza se bazeaza pe marimile relative de structura. Pentru comparatii intre exercitii si intre firme este operationala folosirea coeficientului de concentrare (Gini - Struck).

unde:

- ponderea activitatii, a produsului "i" in cifra de afaceri totala;

n - numarul de termeni ai seriei.

Acest coeficient poate lua valori intre 0 si 1. Apropierea de unu arata ca, in structura activitatii sunt cateva produse care dau cea mai mare parte din cifra de afaceri. Apropierea de zero semnifica o distributie relativ uniforma a vanzarilor pe structurile implicate in calcul.

Analiza cifrei de afaceri pe tipuri de activitati este esentiala pentru intelegerea strategiei firmei si pozitiei acesteia pe piata. In acest scop, se urmareste evolutia componentelor cifrei de afaceri, si anume: productia vanduta, vanzari de marfuri, prestari servicii. In functie de natura sectorului de activitate, fiecare din componente se aprofundeaza pe structuri specifice.

De regula, o intreprindere puternica din punct de vedere concurential, cauta sa dezvolte activitati colaterale celei de baza, ceea ce contribuie, pe de o parte, la imbunatatirea activitatii principale, iar pe de alta parte, la consolidarea imaginii sale in randul clientelei.

Analiza factoriala a cifrei de afaceri

Cifra de afaceri evolueaza sub incidenta unui complex de factori interni si externi (fig. nr. 2) In cadrul acestui sistem, un loc important il detin cei legati de asigurarea si folosirea resurselor umane.

Legatura cauzala dintre CA si potentialul uman se exprima prin relatia:

Dezvoltata pe trepte de analiza factoriala,cifra de afaceri se prezinta astfel:

Schema de analiza factoriala a vanzarilor.

in care:

- - numar de personal;

-- productivitatea medie anuala;

- - numarul locurilor de munca;

-- coeficientul schimburilor;

-- numarul de zile/ore lucrate;

-- productivitatea medie zilnica/orara.

In sfera distributiei, dimensiunea si evolutia CA este, fara indoiala, dependenta de capacitatea retelei comerciale. Daca exprimam capacitatea retelei prin suprafata comerciala sau de vanzare (S), putem folosi in analiza factoriala a vanzarilor relatia:

,

- vanzarea medie pe mp suprafata comerciala.

In comert, cifra de afaceri pe mp suprafata comerciala (), ca expresie a eficientei comerciale, este o variabila strategica esentiala. Acest indicator variaza in limite foarte largi, in functie de natura marfurilor comercializate, de strategia comerciala a fiecarei firme. La nivelul unei intreprinderi cu activitate complexa, vanzarea medie pe unitatea de suprafata () se determina:

unde:

- distributia suprafetei comerciale pe sectoare de activitate, grupe de mijloace fixe, forme de vanzare;

- vanzarea pe mp suprafata, pe structurile implicate in analiza.

Implicarea efortului investitional, exprimat prin valoarea capitalului investit pe mp suprafata comerciala sau pe metru liniar:

unde:

S - suprafata comerciala (mp);

L - suprafata comerciala (m liniari);

- efort investitional pe mp sau m liniar (eficienta investitiei realizate);

  - rotatia activelor fixe.

In conditii economice si concurentiale comparabile, sporirea ratei investitiilor si implantarea pe piata (prin noi unitati, sau extinderea celor existente) reprezinta factori esentiali ai cifrei de afaceri.

Continuitatea productiei si a vanzarilor este asigurata prin reinnoirea stocurilor din intrari.De aceea, analiza cifrei de afaceri se face in stransa legatura cu realizarea intrarilor si a stocurilor.

In comert, aprovizionarea cu cantitatile si sortimentele solicitate de cumparatori, la timpul potrivit si de la furnizorii cei mai indicati, constituie premisa eficientei gestiunii comerciale. De aceea, se impune supravegherea permanenta a aprovizionarilor, corelarea intrarilor efective cu cantitatea optima de comanda, prevenirea disfunctionalitatilor sau corectarea lor operativa.

Aprovizionarea este un proces complex care se desfasoara in conditii specifice fiecarei unitati comerciale. In cadrul acesteia, aprovizionarea se face diferentiat, pe grupe si sortimente de marfuri, in concordanta cu caracterul cererii.

La marfurile de cerere zilnica, intrarile sunt uniforme in cursul anului, iar stocurile inregistreaza, de regula, valori minime. Asigurarea continuitatii vanzarilor, in acest caz, este conditionata de ritmicitatea livrarii marfurilor de catre furnizori.

La marfurile la care vanzarile inregistreaza variatii de la o perioada la alta, aprovizionarea va alterna in functie de intensitatea cererii. La produsele nealimentare influentate de moda, in elaborarea programelor de aprovizionare trebuie sa se tina seama de evolutia modei la produsele "noi", si de uzura morala a produselor "vechi".

La marfurile sezoniere, aprovizionarea trebuie sa se faca cu precadere in perioada care precede momentul de varf al cererii. Aprovizionarea uniforma in tot cursul anului la aceste sortimente genereaza stocuri peste necesar, incetinirea rotatiei marfurilor, cresterea stocurilor. In plus, la produsele sezoniere influentate de moda, exista riscul demodarii si transformarii lor in marfuri nevandabile.

Din analiza factorilor cifrei de afaceri, rezulta ca sporirea acesteia se poate explica atat prin actiunea factorilor interni, cat si prin ameliorarea conditiilor generale, economico-sociale si politice. Cand e generat in totalitate de factori externi, acest spor nu reflecta dinamismul intreprinderii; mai mult, in anumite conditii poate masca un recul relativ. De aceea, analiza corelata a cifrei de afaceri cu evolutia cotei sale de piata ofera informatii semnificative cu privire la situatia si tendinta reala a rezultatelor acesteia (fig. nr. 12):

Figura 12: Legatura dintre cifra de afaceri si partea de piata a firmei

Atragerea unui numar sporit de cumparatori este o premisa a activizarii vanzarilor. In aceasta abordare, cifra de afaceri se poate calcula si analiza dupa relatia:

  sau

unde:

- reprezinta numarul cumparatorilor;

- valoarea medie a unei cumparaturi;

- cantitatea;

- pretul mediu unitar.

Analiza corelatiei cifra de afaceri - pret

Intr-o prima abordare, se poate analiza raportul cifra de afaceri - pret, pe baza relatiei:

unde:

q - reprezinta volumul fizic al vanzarilor;

p - pretul de vanzare unitar.a nivelul unui produs nediferentiat pe clase de calitate, explicarea factoriala a variatiei vanzarilor se face astfel:

Interpretarea actiunii celor doi factori trebuie facuta cu multa flexibilitate.Astfel, obiectivul cresterii cifrei de afaceri poate fi atins, matematic, prin cresterea celor doi factori directi: cantitate si pret. Cum cantitatea vanduta depinde de rata de elasticitate a produsului in raport cu pretul, cresterea vanzarilor va fi stimulata de practicarea unui pret mai mic. Pe de alta parte, cresterea pretului, si prin el, a cifrei de afaceri, este limitata de capacitatea de absorbtie a pietei pentru acel nivel de pret.

Intr-o economie concurentiala, pretul este un instrument strategic deosebit de flexibil, care permite orientarea intregii activitati intr-o maniera profitabila firmei, asa cum rezulta din fig. nr.13:

Figura 13: Implicatiile pretului asupra rezultatelor firmei

La nivelul produselor la care se practica preturi diferite in functie de clasa de calitate, sistemul factorial are forma:

  si

in care:

- pretul mediu unitar de vanzare;

- structura vanzarilor pe clase de calitate;

- pretul de vanzare unitar pe clase de calitate.

Pentru intreprinderile care comercializeaza o gama diversificata de produse, cu preturi individuale ce variaza in limite foarte largi, relatia de calcul si analiza a cifrei de afaceri este:

Pentru efectuarea unor astfel de analize factoriale, se pot valorifica si alte informatii contabile sau statistice.Astfel, in cazul in care se cunoaste evolutia volumului valoric al vanzarilor si indicele preturilor, sau volumul fizic pe diverse structuri, informatiile respective pot fi valorificate in stabilirea valorii recalculate a cifrei de afaceri si, respectiv, in cuantificarea influentei celor 2 factori: cantitate si pret.

Informatiile privind valoarea vanzarilor totale si dinamica volumului fizic al acestora pe sectoare, grupe de marfuri, sortimente, pot fi valorificate in analiza factoriala, pentru stabilirea valorii recalculate a cifrei de afaceri, dupa relatia:

Unde:

- este indicele volumului fizic al vanzarilor pe diverse structuri implicate in calcul si analiza (produse, grupe de produse):

- cifra de afaceri pe structura respectiva.

In mod asemanator se stabileste indicatorul cand se cunosc indicii preturilor pe diverse structuri:

Modificarea volumului valoric al vanzarilor este, fara indoiala, si rezultatul variatiei structurii pe grupe si sortimente de marfuri. Separarea actiunii acestui factor la nivelul intreprinderii este dificil de realizat, datorita faptului ca insumarea cantitatii sau stabilirea unui pret mediu unitar nu este operanta.

Aprecierea actiunii pretului, ca variabila principala a oricaruia din sistemele functionale prezentate, se face in functie de natura produsului, de conditiile de piata si de concurenta, reglementarile legale, etc. Evident, fiecare firma isi pune problema stabilirii unui pret in masura sa maximizeze rentabilitatea capitalului investit. Dar nivelul pretului pe piata are o determinare complexa, asa cum rezulta si din fig. nr. 14

Figura 14: Determinarea pretului intr-o economie concurentiala

O intreprindere comerciala stabileste pretul de vanzare pornind de la costul de cumparare, la care adauga marja comerciala. Practic, prosperitatea unei firme depinde, in proportie semnificativa, de valoarea marjei comerciale, de diferenta dintre pretul de vanzare si cel de cumparare.

In aceasta abordare, sistemul factorial de analiza a cifrei de afacceri prezentat anterior () capata forma:

unde:

c - reprezinta costul unitar de cumparare a marfurilor vandute;

mc - marja comerciala unitara.

In fixarea pretului unui produs, intreprinderile trebuie sa analizeze si limitele in care acesta se poate incadra:

-limita superioara - asa numitul "pret maxim", peste care cumparatorul nu-si mai procura produsul respectiv, considerandu-l prea scump;

-limita inferioara - "pretul minim", sub care, de asemenea, produsul nu mai este cumparat, intrucat consumatorul apreciaza ca acesta nu-i poate asigura satisfactia dorita.

In aceste conditii, se pune problema stabilirii pretului care optimizeaza cifra de afaceri. Pentru aceasta se utilizeaza informatiile oferite de studiile de piata, de sondajele cu privire la opiniile cumparatorilor

Cunoasterea implicatiilor cifrei de afaceri, a mecanismului prin care aceasta concura la imbunatatirea performantelor intreprinderii este utila in fundamentarea deciziilor operative si a celor privind orientarea strategica a firmei.

Fig. nr.15: Consecintele modificarii cifrei de afaceri

Indicatorii care intra sub incidenta cifrei de afaceri si relatiile de determinare a influentelor sunt sintetizate in tabelul nr:4:

Tabelul 4

Sinteza consecintelor variatiei cifrei de afaceri

Ratele prezentate mai sus pun in evidenta impactul variatiei cifrei de afaceri asupra principalilor indicatori ai unei intreprinderi.

1.2 Marja comerciala

Produsele comercializate de o intreprindere au, in mod egal, pe langa capacitatea de a satisface nevoile consumatorilor, si capacitatea de a degaja marje.

Marja comerciala este un concept operational, de regula, in intreprinderile care vand marfuri in starea in care acestea au fost cumparate.

Acest indicator poate fi calculat si analizat in marimi absolute si relative.

Marja comerciala () in marime absoluta se stabileste dupa relatia:

unde:

- reprezinta costul de cumparare al marfurilor vandute;

c - costul de cumparare (achizitie) al marfurilor;

c.a. - cheltuieli de achizitie aferente;

- variatia stocurilor.

Variatia stocurilor este egala cu diferenta dintre stocul de la inceputul exercitiului si cel de la finele exercitiului. O variatie pozitiva a stocurilor semnifica comercializarea unei parti din marfurile aflate in stoc la inceputul perioadei de gestiune. Variatia negativa a stocurilor indica faptul ca marfurile cumparate pe parcursul exercitiului respectiv nu au fost comercializate in totalitate, ceea ce a condus la cresterea stocurilor.

Realizarea marjei comerciale este esentiala pentru intreprinderile comerciale deoarece conditioneaza prosperitatea acestora din punct de vedere financiar.

Marja comerciala poate fi investigata si ca marime relativa, prin intermediul ratei marjei comerciale () care se determina ca raport intre marja comerciala si veniturile din vanzarea marfurilor.

Utilizarea acestei rate permite analiza comparativa a rezultatelor unei intreprinderi apartinand aceluiasi sector, comparatii intersectoriale, precum si aprecierea incidentei deciziilor comerciale legate de pret si de alegerea furnizorilor, asupra situatiei lor financiare

Analiza marjei comerciale este mai semnificativa atunci cand se realizeaza la nivelul grupelor de produse si al produselor.

Analiza pe produs asigura o mai buna apreciere a performantelor produselor, si elaborarea unei politici comerciale selective. Indiferent de nivelul de investigare, pentru procesul de decizie prezinta interes identificarea variabilelor marjei comerciale. In acest scop, se folosesc tehnicile analizei factoriale.

Marja comerciala la nivelul firmei, sau grupelor de marfuri, se analizeaza factorial dupa sistemul:

unde: 

Prin urmare, marja comerciala, ca marime absoluta, se modifica sub actiunea:

cifrei de afaceri (CA);

structurii vanzarilor pe produse sau grupe de produse ();

ratei marjei comerciale individuale ().

1.3. Productia exercitiului

Productia exercitiului reprezinta totalitatea bunurilor si serviciilor produse de o intreprindere in timpul unui exercitiu.

Ca expresie a activitatii globale a intreprinderii, acest indicator se obtine prin insumarea urmatoarelor elemente:

productia vanduta;

productia stocata;

productia imobilizata, respectiv cea destinata propriilor nevoi.

Productia vanduta insumeaza toate produsele si serviciile facturate, evaluate la un pret de vanzare, inclusiv reducerile acordate dupa facturare.

Productia stocata se stabileste astfel:

O diferenta negativa semnifica o sporire a vanzarilor, respectiv comercializarea unei parti din produsele aflate in stoc la inceputul perioadei.

O diferenta pozitiva semnifica cresterea stocului final, atentionand asupra riscului legat de vandabilitatea acestora.

Productia exercitiului este insa un indicator eterogen, din punct de vedere al modului de evaluare a componentelor sale. Astfel, productia vanduta este exprimata in pret de vanzare, iar productia stocata si imobilizata - in cost de productie.

Problemele analizei productiei exercitiului si metodologia de investigare sunt identice cu cele prezentate la analiza cifrei de afaceri.

1.4. Valoarea adaugata

Orice intreprinderere are ca obiectiv, fie producerea si comercializarea unor bunuri si servicii, fie numai comercializarea lor. Indiferent de specificul firmei, mecanismul determinarii valorii adaugate se prezinta astfel:

Consumuri provenind de la terti

I.C.

Incasari din

vanzari de

bunuri si servicii

Valoarea adaugata reprezinta surplusul de incasari peste valoarea consumurilor provenind de la terti, bogatia creata prin valorificarea resurselor tehnice, umane si financiare ale intreprinderii.

Valoarea adaugata se poate calcula prin doua metode

metoda sustractiva;

metoda aditiva.

Dupa metoda sustractiva, valoarea adaugata se calculeaza astfel:

a1)

unde:

C - consumurile intermediare;

- productia exercitiului.

Consumurile intermediare, respectiv consumurile provenind de la terti, cuprind: materii prime si materiale (la cost de achizitie), energie, combustibili, apa, servicii externe.

Valoarea adaugata calculata dupa aceasta relatie este cunoscuta in teoria economica sub denumirea de "valoare adaugata produsa".

Valoarea adaugata "realizata" se determina pornind de la cifra de afaceri:

a2)

Practic, aplicarea acestei relatii este dificila, intrucat presupune identificarea acelei parti a consumurilor intermediare ale exercitiului aferente productiei vandute (respectiv vanzarilor de marfuri).

a3)

unde:

- reprezinta costul de cumparare al marfurilor vandute;

- alte consumuri provenind de la terti;

- marja comerciala.

Figura16: Determinarea valorii adaugate prin metoda sustractiva

Potrivit acestui model, specific intreprinderilor din sfera distributiei, valoarea adaugata se modifica datorita variatiei cifrei de afaceri, marjei comerciale si consumurilor provenind de la terti.

Valoarea adaugata se poate calcula si prin insumarea elementelor sale componente: salariile si cheltuielile sociale; impozitele si taxele; amortizarile; dobanzile; dividendele; rezultatul net.

In aceasta acceptiune, valoarea adaugata inglobeaza remunerarea:

muncii, prin cheltuielile cu personalul;

capitalului propriu (prin dividende);

capitalului tehnic (prin amortizare);

capitalului imprumutat (prin dobanzi);

statului, ca generator de infrastructura (prin impozite si taxe).

Indiferent de metoda de calcul, valoarea adaugata apare ca un element cu semnificatii complexe in analiza diverselor aspecte ale vietii unei firme: exploatare, politica, strategie, structuri, performante.

Astfel, ea are, in primul rand, acceptiunea unui instrument de masurare plurivalent. Valoarea adaugata permite aprecierea dimensiunii intreprinderii, a taliei sale economice. Daca cifra de afaceri exprima capacitatea intreprinderii de a vinde, valoarea adaugata exprima aportul economic, surplusul de productie (incasari) creat prin efectul propriu al acesteia.

Daca se ia in considerare definitia aditiva a valorii adaugate, se observa ca aceasta masoara dimensiunea si variatiile (cresterile, respectiv contractiile) diferitelor elemente care concura la realizarea activitatii. In sfarsit, valoarea adaugata exprima mai bine decat orice alt indicator eficacitatea combinarii factorilor de productie: munca si capitalul.

In al doilea rand, valoarea adaugata este expresia bogatiei create de intreprindere, bogatie ce se repartizeaza intre 5 parteneri: personalul, statul, creditorii, actionarii, intreprinderea.

In analiza valorii adaugate, din punct de vedere metodologic se folosesc, pe langa marimile absolute (valoarea adaugata in marime absoluta, calculata si analizata mai sus) si marimile relative (ratele valorii adaugate).

Dintre ratele valorii adaugate, cel mai frecvent utilizate in teoria si practica economica sunt:

v    Rata variatiei valorii adaugate, care permite aprecieri, cu un plus de precizie, asupra cresterii sau regresiei activitatii:

De aceea, aceasta rata este denumita in literatura economica "rata de crestere a intreprinderii".

v    Rata valorii adaugate

Acest indicator este o expresie a productivitatii globale, a bogatiei create la un anumit nivel de activitate.

Rata valorii adaugate este dependenta direct de:

natura activitatii;

durata ciclului de exploatare.

In industrie ea se ridica in medie la 50 - 60% din cifra de afaceri, pe cand in sfera distributiei este mult mai redusa (15 - 20%). Interpretarea evolutiei ratei valorii adaugate trebuie facuta cu prudenta, luand in considerare structura cifrei de afaceri pe tipuri de activitati. Pentru o intreprindere mixta (de productie si comercializare), diminuarea ratei valorii adaugate semnifica cresterea ponderii activitatii comerciale, cu o rata specifica mai redusa.

Dupa Vizzanova P. si Mailler J., rata valorii adaugate constituie un indicator al gradului de integrare economica a intreprinderii, a capacitatii acesteia de a-si asigura ea insasi, un anumit numar de faze ale ciclului de exploatare.

Ratele de remunerare ale valorii adaugate reprezinta ponderea detinuta de fiecare element component (ca expresie a remunerarii diferitilor parteneri) in valoarea adaugata.

Fig. nr. 17 reda continutul valorii adaugate, repartitia sa intre partenerii sociali si relatiile de determinare a ratelor de remunerare.

Figura 17: Repartitia valorii adaugate intre partenerii sociali

Ratele valorii adaugate permit comparatii sectoriale si inter-exercitii si ofera informatii asupra impartirii valorii adaugate intre factorii munca si capital, asupra rationalitatii activitatii si logisticii comerciale.

In teoria si practica economica se opereaza si cu alte rate ale valorii adaugate, dintre care amintim:

valoarea adaugata realizata in medie de un salariat:

care nu este altceva decat o forma de exprimare a productivitatii muncii;

valoarea adaugata la 100, 1000 lei active imobilizate sau active fixe:

2..INDICATORI DE RENTABILITATE

2.1.Rezultatul brut al exploatarii (R.B.E.) - este primul S.I.G. cu semnificatie in termeni de rentabilitate, care indica contributia exploatarii la formarea rezultatelor. Acest indicator evidentiaza performantele economice ale unei firme pe plan industrial si/sau comercial. Marimea sa este dependenta de sistemul de amortizare adoptat, de politica financiara si cea fiscala.

R.B.E., obtinut prin deducerea remunerarii statului si a personalului din valoarea adaugata , reprezinta, de fapt, contributia capitalului la crearea bogatiei firmei (fig. nr. 18)

Figura 18: Valoarea adaugata si rezultatul brut al exploatarii

R.B.E. nu cuprinde decat venituri si cheltuieli care corespund unor incasari, respectiv plati. El exclude deci, amortizarile si provizioanele, precum si veniturile din provizioane.. De aceea, R.B.E. reprezinta, de fapt, fluxuri de incasari generat de exploatare.

In acceptiunea sa de flux monetar generat de exploatare, R.B.E. poate fi calculat astfel:

Veniturile monetare, adica veniturile ce se concretizeaza in intrari de numerar, imediat sau la termen, sunt formate din:

vanzarile de marfuri;

productia exercitiului (vanduta, stocata, imobilizata);

subventii pentru exploatare.

In aceeasi abordare, cheltuielile monetare sunt cheltuieli care genereaza iesiri de numerar, imediat sau la termen:

costul de achizitie al marfurilor vandute;

toate consumurile exercitiului provenind de la terti: materii prime, materiale, combustibili, energie, servicii externe, etc.;

cheltuieli cu personalul;

impozite, taxe, varsaminte asimilate.

R.B.E., in aceasta acceptiune de surplus monetar din exploatare sau de cash-flow din exploatare, constituie baza de calcul a capacitatii de autofinantare si de determinare a fluxurilor de trezorerie.

R.B.E. trebuie sa acopere mai multe nevoi de finantare, si anume:

remunerarea capitalurilor investite (actionari, banci, etc.);

mentinerea echipamentului tehnic (amortizarea);

plata impozitului pe profit.

Repartitia R.B.E. depinde de structura financiara a intreprinderii (de gradul de indatorare), de nivelul de remunerare a capitalurilor imprumutate, de marimea investitiilor si de sistemul de amortizare practicat, de politica fiscala a statului.

Analiza R.B.E. se face pe baza valorii absolute a acestui indicator, si a ratelor de repartitie:

Rata marjei brute a exploatarii

Rata amortizarii

Rata cheltuielilor financiare

Rata dividendelor

Rata rentabilitatii economice

Ratele R1 si R5 sunt rate de rentabilitate stabilite prin implicarea R.B.E. in calitate de efect, iar celelalte sunt rate de structura a R.B.E.

R.B.E. constituie un rezultat partial in sensul ca nu tine cont de toate cheltuielile suportate de intreprindere in activitatea sa de exploatare. Mai precis, acest rezultat nu ia in considerare costul uzurii echipamentului productiv, al capitalului fix, concretizat in suma amortizarii, precum si cheltuieli cu provizioanele din exploatare.

Pe de alta parte insa, acest indicator are avantajul de a furniza "o masura obiectiva si fiabila" a rezultatului exploatarii, tocmai prin neimplicarea unui element (amortizarea) calculat dupa metode standardizate, care introduce, de regula, o doza de arbitrar in determinarea rentabilitatii absolute la acest nivel.

Ca expresie a surplusului monetar generat de activitatea curenta a intreprinderii (aprovizionare, productie, vanzari), R.B.E. masoara contributia globala pe care exploatarea o aduce autofinantarii intreprinderii.

De aceea, analiza marimii, structurii si dinamicii R.B.E. permite nu numai aprecierea rentabilitatii si performantelor economice ale unei intreprinderi, dar si a eficientei politicii sale financiare.

2.2.Rezultatul exploatarii (R.E.) - caracterizeaza performantele comerciale si financiare ale unei intreprinderi, independent de politica financiara si fiscala. Spre deosebire de R.B.E., acest sold tine cont de politica de amortizare si de constituirea provizioanelor.

Rezultatul exploatarii se poate calcula si direct, ca diferenta intre veniturile si cheltuielile exploatarii;

2.3.Rezultatul curent (R.C.) - reprezinta rezultatul obtinut din operatiunile normale, obisnuite, ale intreprinderii. Acest indicator, determinat prin luarea in considerare a elementelor financiare, permite aprecierea impactului politicii financiare a intreprinderii asupra rentabilitatii.

R.C. este un sold care elimina distorsiunile generate de modalitatile de impozitare, deoarece este calculat independent de politica fiscala.

De asemenea, el este expresia activitatii normale a intreprinderii, pentru ca nu ia in considerare elementele exceptionale.

Diferenta dintre rezultatul curent si cel al exploatarii este expresia politicii financiare a intreprinderii, a deciziilor luate pe acest plan.

Matricea pentru analiza rezultatului curent [Peste-Roire-"La gestion financiere,Edition D'Organisation,Paris 1989,pag 35-38] se prezinta astfel:

Figura 19: Matricea pentru analiza rezultatului curent

In partea de pe diagonala,respectiv situatiile 1,2,3, se prezinta situatiile cu un rezultat curent egal sau aproximativ egal cu 0,astfel:

situatia(1),prezinta o rentabilitate curenta,aceea de "levier financiar",in care exploatarea este foarte rentabila;

situatia (2) prezinta o situatie cu un prag de rentabilitate curenta,"supravietuire",situatie in care intreprinderea ramane in stare de functionare prin echilibrarea activitatii de exploatare cu politica sa financiara,fara sa-si asume vreun risc;

situatia (3)prezinta un prag de rentabilitate de "transformare",in care intreprinderea isi acopera pierderile pe baza veniturilor substantiale rezultate din plasamente financiare.

In partea de deasupra diagonalei,respectiv situatiile 4,5,si 6 se prezinta situatiile unui rezultat curent mai mare decat 0 astfel;

situatia (4) cu un profit curent,"bun manager al intreprinderii",fiind o situatie ideala pentru o intreprindere productiva,cu un echilibru al politicii financiare;

situatia (5) prezinta o situatie cu un profit curent "supermarche" sau "holding",situatie specifica intreprinderilor care desfasoara o activitate generatoare de lichiditati;

situatia (6) prezinta o situatie de profit curent "monopol",in care intreprinderea ocupa o pozitie privilegiata pe piata,ca urmare a unei activitati de exploatare foarte rentabila care permite degajarea unor lichiditati sporite;

In parte de jos a diagonalei se prezinta situatii cu un rezultat curent mai mic decat 0 astfel:

situatia (7) prezinta un deficit curent "redresare",situatie in care intreprinderea echilibreaza rezultatul exploatarii ,reusind sa-si acopere cheltuielile din exploatare pe seama veniturilor din exploatare dar inregistreaza un nivel ridicat al cheltuielilor financiare;

situatia (8)prezinta un deficit curent-"dilema",situatie caracteristica unei intreprinderi cu o activitate de exploatare nerentabila dar cu un rezultat financiar echilibrat;

situatia (9)prezinta o situatie cu un deficit curent-"criza" caracteristica unei intreprinderi aflata in dificultate,cu o activitate de exploatare nerentabila si cu un nivel ridicat al cheltuielilor financiare care agraveaza deficitul curent.

2.4. Rezultatul exceptional (Rexc)

Spre deosebire de celelalte solduri care se calculeaza in cascada, Rexc se obtine ca diferenta intre veniturile si cheltuielile exceptionale ale intreprinderii.

Calculul acestui indicator permite masurarea influentei elementelor exceptionale in formarea rezultatului global al intreprinderii.

3.CAPACITATEA DE AUTOFINANTARE

Capacitatea de autofinantare (CAF) nu reprezinta propriu-zis un sold intermediar de gestiune. Astfel, in acceptiunea Planului Contabil Francez, CAF reprezinta un indicator monetar privind rezultatul exercitiului, care rezulta din confruntarea veniturilor monetare cu cheltuielile monetare (inclusiv impozitul pe profit). [Cohen, E. Dictionaire de gestion, Ed. La Découverte, Paris, 1994, p.57]

In metodologia de calcul propusa pe planul contabil francez este neutralizata incidenta vanzarilor de active, chiar daca ele au un caracter monetar)

CAF este un surplus monetar net global. Caracterul "net" se explica prin determinarea acestui indicator dupa deducerea impozitului pe profit, iar caracterul global, prin faptul ca este degajata de intreaga activitate a intreprinderii.

Prin urmare, spre deosebire de rezultatul brut al exploatarii care se refera numai la activitatea de exploatare, CAF tine cont de toate laturile activitatii intreprinderii (exploatare, financiara, exceptionala).

CAF se poate calcula prin metoda diferentelor, sau prin metoda aditiva.

a)Potrivit metodei diferentelor, CAF reprezinta diferenta dintre totalul veniturilor monetare si cel al cheltuielilor monetare.

b)Pentru a calcula CAF prin metoda aditiva se adauga la RBE suma altor venituri monetare (alte venituri din exploatare, alte venituri financiare si alte venituri exceptionale), si se scade suma altor cheltuieli monetare (alte cheltuieli pentru exploatare, alte cheltuieli financiare, alte cheltuieli exceptionale, participarea salariatilor la rezultate, impozitul pe profit).

Metodologia de determinare a CAF [ Melyon, G., Sulzer, J.R. - Gestion financière, Ed. Foucher, Paris, 1992, p. 57.] acest caz, se prezinta astfel:

Pentru verificarea marimii CAF, se adauga la rezultatul exercitiului cheltuielile neimplicate prin metoda diferentelor (cheltuielile cu amortizarea si provizioanele) si se scad veniturile neluate in calcul prin aceasta metoda (veniturile din provizioane; pentru exploatare, financiare si exceptionale, veniturile din vanzarea activelor si subventiile pentru investitii virate in rezultatul exercitiului).

Calculul analitic se prezinta astfel:

. Indiferent de modalitatea de calcul, CAF este un indicator ce permite aprecierea rezultatelor intreprinderii si a capacitatii acesteia de a degaja resurse interne de finantare din propria sa activitate. In masura in care CAF corespunde unui surplus monetar global, ea permite aprecierea aptitudinii intreprinderii de a degaja noi resurse care ar contribui la finantarea nevoilor sale viitoare. De altfel, aceasta aptitudine justifica inscrierea CAF printre resursele tabloului de trezorerie.

Marimea CAF conditioneaza posibilitatea intreprinderii de a-si rambursa datoriile

Rata de mai jos, numita rata de rambursare a datoriilor financiare indica numarul de ani necesari pentru a asigura rambursarea datoriilor financiare pe baza CAF anuale degajate de intreprindere:

CAF permite:

finantarea unor nevoi ale gestiunii curente;

cresterea fondului de rulment;

finantarea totala sau partiala a noilor investitii;

rambursarea imprumuturilor;

remunerarea capitalurilor investite.

CAF nu reprezinta decat o autofinantare potentiala. Bogatia creata in mod real se apreciaza dupa deducerea remunerarii actionarilor:

Autofinantarea minima - cuprinde suma amortizarii si are rolul de a permite mentinerea capacitatii intreprinderii.

Datorita inflatiei si evolutiei tehnologice, aceasta valoare nu este suficienta pentru reinnoirea imobilizarilor necesare pastrarii capacitatilor de productie existente.

Autofinantarea de mentinere - cuprinde, pe langa amortizare, si compensatiile cresterii de preturi ale imobilizarilor. Ea permite inlocuirea capacitatilor de productie existente, cu altele noi.

Autofinantarea de dezvoltare - cuprinde, pe langa cea de mentinere, o parte din rezultatul exercitiului, astfel incat sa permita modernizarea si cresterea capacitatilor de productie.