DREPTUL DE A INCASA NAVLUL. CINE INCASEAZA NAVLUL?

DREPTUL DE A INCASA NA VLUL. CINE INCASEAZA NAVLUL

Astfel cum rezulta din definitia contractului de navlosire si in consecinta a caracterului juridic oneros al acestui contract singurul indreptatit la incasarea navlului este dealtfel si cel care a castigat in schimbul prestatiei efectuate - transportul pe mare al marfii cu nava sa, dreptul la aceasta contraprestatie din partea partenerului navlositor si anume armatorul navei.

In comertul maritim modern si navlul este incasat de catre armator prin diferiti intermediari care-1 reprezinta in general sau in mod expres in acest scop pe baza unor raporturi juridice speciale de prepusenie.

In ceea ce priveste calitatea prepusilor armatorului pentru incasarea navlului castigat pentru prestatia sa de a transporta marfuri pe mare in nava sa se deosebesc normele juridice ale diferitelor state maritime potrivit uzurilor (portuare sau comerciale in general) ce s-au stabilit si stabilizat in decursul timpului.

Spre exemplificare, notam ca in dreptul anglo-saxon navlul poate fi incasat direct, personal de catre armator sau in cele mai numeroase cazuri de unul din urmatorii prepusi ai acestuia pe care el il prefera in diferite imprejurari, in functie si de traditia si practica proprie a firmei: 1. Comandantul navei care a efectuat transportul; 2. Brokerul de navlosire; 3. Agentul sau maritim din portul de incarcare sau din portul de destinatie; 4. O terta persoana (de regula banca) anume imputernicita; 6. Navlositorul navei nude (bareboat demise charter party); 5. Un cesionar al navlului; 6. Un creditor ipotecar al navei.

In cazul transportului pe baza de conosamente cu nave de linie, navlul se incaseaza direct de catre armator sau de filialele companiei sau reprezentantii acestora din portul de incarcare ori de brokerul (agentul de incarcare).

Prin legislatia franceza (tot spre exemplificare) este de retinut faptul ca in afara de armator navlul poate fi incasat de catre comandantul sau consignatorul navei, de catre filialele companiei sau de agentii armatorului din portul de incarcare si, dupa caz din portul de descarcare.

In ceea ce priveste incasarea navlului direct de catre comandantul navei in calitate de cel mai important prepus al armatorului in derularea-executarea contractului de navlosire, intrucat situatia era reglementata de mai vechile coduri comerciale - si Codul Comercial Roman, prin articolele 585-590 - in prezent foarte mult depasite, cazurile sun deosebit de rare si numai de exceptie.

In dreptul englez, comandantul navei este in drept sa urmareasca personal in justitie plata navlului in urmatoarele doua cazuri¹: l Cand a incheiat personal contractul prin autorizarea armatorului si 2. Cand dreptul de a reclama navlul rezulta dintr-o conventie incheiata cu destinatarul marfurilor sau cu alta persoana care a preluat marfurile de la nava sa.

In practica si in doctrina se considera insa ca un comandant nu este in drept sa porneasca urmarirea in justitie a platii navlului si nici nu poate fi urmarit pentru neexecutarea contractului, daca el actioneaza si respectiv a semnat conosamentul sau alt acord (cu destinatarul marfii) numai in calitate de prepus al armatorului navei sale.

Mai trebuie adaugat ca potrivit reglementarilor din dreptul englez, in lipsa unei conventii speciale cu armatorul sau hotararii judecatoresti, comandantul nu poate retine asupra lui navlul pe care 1-a incasat si nu are un privilegiu asupra navlului care sa-i garanteze plata retributiilor. In concluzie, comandantul nu are un 'privilegiu de drept' asupra navlului.

Acestea, in timp ce in dreptul romanesc, conform art. 565 Cod comercial, comandantul navei si echipajul se bucura de un privilegiu special asupra navlului, pentru salariile si indemnizatiile datorate conform prevederilor legale, insa numai pentru cea din urma calatorie. Acelasi principiu il gasim si in dreptul francez prin dispozitiile articolelor 49 si 53 ale unui decret din 1966 - in vigoare desi criticat de unii autori si sustinut de altii .

Suntem nevoiti insa - fata de situatia dezastruoasa ce se inregistreaza in prezent la companiile armatoriale ale navelor sub pavilion roman - (supuse deci legislatiei romanesti) sa constatam ca norma consacrata prin art. 565 Cod comercial nu-si mai gaseste astazi in practica nici o baza economica de aplicare deoarece numeroase nave ale flotei comerciale ale Romaniei, la ultima lor calatorie de transport pe care o vizeaza norma respectiva nu numai ca nu au mai avut de incasat navluri dar au fost arestate, sechestrate, vandute la licitatie etc. pentru enormele datorii neonorate de catre 'ilustrii' armatori romani care au adus companiile respective la faliment Or, in aceste imprejurari salariile neplatite de luni si chiar ani de zile ca si indemnizatiile unor echipaje au asteptat cursul anevoios al procedurii de lichidare judiciara a respectivelor companii.

Nu ne-am propus sa dezbatem aici si modalitatile de incasare a navlului prin ceilalti prepusi ai armatorului pe care i-am numit mai sus.

Precizam doar ca pozitia creditorului ipotecar al navei in incasarea navlului castigat de armatorul acesteia este una speciala ce trebuie ca atare evidentiata. Acesta se bucura de un asemenea drept asupra navei deci si asupra fructului exploatarii comerciale a acesteia -navlul - asemanator pe care il are in general orice creditor ipotecar si care daca la scadenta creantei nu este satisfacut este indreptatit legal sa ceara intrarea in posesia navei pentru a o exploata in contul sau pana la acoperirea integrala a creantei sale.