Comunicarea de masa

Comunicarea de masa

1. Cristian Florin Popescu, "Manual de jurnalism"

A. Pe scurt, el, publicul nostru tinta, asteapta sa fie facut martor la eveniment si, mai ales, doreste sa inteleaga, sa ajunga singur la concluzii.

Cititorul ziarului, fie si acela apartinand elitelor intelectuale, nu asteapta sa fie trimis la dictionarele specializate, pentru a intelege un termen. Un text dintr-un ziar nu este o fraza din Proust. Un titlu nu este nici o sarada, nici o interpelare. Argumentarea dintr-un text de presa, nu este citita in linistea bibliotecii. Ea este receptata in tramvai, in metrou, in zgomotul strazii, in toiul unei conversatii etc."

Codul in care se transmite un mesaj din cadrul unui text jurnalistic trebuie sa fie accesibil tuturor cititorilor indiferent de gradul lor de instruire. Un om de afaceri, un scriitor, un actor, sau un muncitor in constructii pot citi aceeasi stire dimineata in metrou si codul trebuie sa fie accesibil fiecaruia dintre acestia.

B. "In fiecare moment, se intampla ceva. Ce este demn de a fi retinut si comunicat? Este prima intrebare la care jurnalistul, asaltat de telexuri, faxuri, telefoane, e-mail-uri, comunicate de presa etc - sau aflat pe teren - inconjurat de marturii, trebuie sa raspunda. Mai mult, inca din aceasta etapa (si tot timpul), trebuie sa aiba constant in minte intrebarile: Ce este nou? Ce este interesant? Ce este util pentru cititorul meu? In atari conditii, este util sa distingem in cele ce urmeaza, intre eveniment si fapt divers. Cultura jurnalismului de informare s-a straduit de-a lungul vremii sa impuna jurnalismului - serviciu public de comunicare, criterii clare de recunoastere si selectionare a evenimentului, iata pentru inceput, definirea cea mai generala: evenimentul este faptul socialmente semnificativ. Acela care influenteaza existenta unui numar mare de oameni. Doua sunt notiunile cheie in aceasta definitie: fapt si semnificatia lui sociala."

Jurnalistii sunt fortati sa caute in permanenta noutatea si mai ales noutatea care prezinta interes pentru public, respectiv dupa cum este definita mai sus, faptul semnificativ din punct de vedere social, care influenteaza existenta unui numar mare de oameni - evenimentul si nu faptul divers.

C. "In modelul social-centralizat in care presa este o arma/unealta a propagandei si intereselor politice ale partidului unic de guvernamant, este limpede ca 'orarul' celor care 'fac' stirea determina-conditioneaza agenda presei. De altfel, in acest sistem, presa este non-factuala, non-evenimentiala, atemporala. 'Realitatea' presei este formata de ideile-principiile-tezele calauzitoare ale partidului conducator."

Presa este un instrument de influentare sociala alaturi de alte componente ale mass-media. Intr-un regim de conducere tiranic, in care exista un singur partid de guvernamant, presa devine un simplu organ de manipulare, de propaganda si de atingere a intereselor politice. Intr-un asemena context prea nu se mai comporta ca un cautator de senzational, de nou si devine non-evenimentiala si atemporala. Ideologia partidului conducator devine realitatea organelor de presa.

2. Pierre Albert si Andre-Jean Tudesq, "Istoria radio-televizunii"

1. "Emisiunile de radio au pus accentul pe comunicarea cu ascultatorii, prin jocuri, prin povestiri sau prin interviuri vivace in care Pierre Bellemare se specializase cu emisiunea "Vous etes formidable"; prin emisiuni servicii sau prin emisiuni de sfaturi in domenii odinioara dintre cele mai intime: Menie Gregoire a lansat genul in 1967 la RTL care prezenta radioul ca un remediu al singuratatii."

In Franta, dupa revoltele studentesti, greva ORTF ce i-au facut pe francezi sa stea in fata tranzistoarelor ascultand cu sufletul la gura noutatile, emisiunile de radio au inceput sa puna accentul pe divertisment, pe apropierea de public si comunicarea cu acestia prin intermediul concursurilor si a emisiunilor de sfaturi- unde se pare ca au fost pionieri.

2. "Radioul ramane mijlocul modern de informare cel mai raspandit in lume, 2,177 miliarde de aparate receptoare in lume, dupa estimarea BBC-ului, la sfarsitul anului 1992, in mod inegal repartizate (doua aparate pe cap de locuitor in Statele Unite, 1 la 16 in Rwanda), dar pretutindeni prezente; cand adresandu-se ascultatorilor din mai multe tari, cand agent al unei comunicari mai specializate, radioul adesea mai liber, ba chiar anarhic, este intotdeauna antrenat de noile progrese tehnice care-i favorizeaza in acelasi timp atat caracterele sale de media de apropiere (radioul rural in Lumea a Treia in special) cat si functiile sale de media international."

In ciuda progresului televizunii radioul ramane mijlocul de informare a populatiei cel mai raspandit pe glob. Aparatele sunt prezente pretutindeni chiar daca sunt distribuite inegal pe cap de locuitor. De asemenea, internationalizarea radioului s-a accentuat. Radiourile internationalereprezinta un serviciu public adesea aflat in legatura cu ministerul Afacerilor externe. Exista peste 100 de radiouri internationale; Vocea Americii (VOA) difuzeaza 2.400 de ore pe saptamana, in timp ce radioul din Cipru nu difuzeaza decat o jumatate de ora, de 3 ori pe saptamana. In 1992, 30 de state difuzau peste 100 de ore pe saptamana pentru alte tari. Radiourile internationale cele mai ascultate in lume sunt BBC World Service care dispune de 90 de emitatoare pe unde scurte difuzand in 40 de limbi pe langa engleza, VOA ce emite in 50 de limbi, RFI (Radio France Internationale) foarte ascultat in Africa unde joaca un rol de agentie de presa pe langa radiourile africane, Deutsche Welle ce emite in germana si in alte 25 de limbi. RFI difuzeaza in 17 limbi fie pe unde scurte fie prin satelit, fie pe FM sau prin cablu in 50 de orase straine: 17 orase din Africa neagra, din 1991 la Dakar; dar si la Bucuresti, Praga, Helsinki; cateva ore pe zi pe FM sau pe retelele cablate la Ottawa, Montreal, Tokyo, Amsterdam, New York, Washington, Chicago.

3. "Radioul si televiziunea nu sunt decat niste suporturi ce vehiculeaza obiecte fabricate in alta parte, discuri, filme sau telegrame de agentie, ce inregistreaza creatii ce le sunt exterioare sau, prin mijlocirea lor constituie ele insele un nou tip de comunicatie? Imaginea lumii pe care ele ne-o dau hraneste, de asemenea, imaginarul? Nu exista un raspuns global la aceste intrebari deoarece radioul si televiziunea izvorate din tehnici invecinate sunt divergente in productiile si in efectele lor. Televiziunea ramane o productie a societatilor industriale cele mai dezvoltate si un agent al dominatiei culturale generand societatea spectacolului; radioul, mijlocul de informare cel mai raspandit in tarile in curs de dezvoltare prezinta un evantai de situatii si de realizari raspunzand, aspiratiilor celor mai antagonice de bine si de rau."

Atat radioul cat si televiziunea isi asuma rolul de a informa publicul; cel dintai este insa mijlocul de informare cel mai raspandit in tarile mai putin dezvoltate sua in curs de dezvoltare, spre deosebire de televiziune- o productie a societatilor industriale, un agent al dominatiei culturale, un mijloc de informare mult mai comercial decat in radioul si unde se investeste mai mult capital.

3.Cristina Coman, "Relatii publice si massmedia"

1. "Un public de fani ai muzicii progresive sau de activisti ecologici nu poate consuma zilnic un produs mediatic ce trateaza numai despre aceste preocupari (a caror tematica s-ar epuiza usor intr-un asemenea ritm); in schimb, milioanele de oameni obisnuiti, ce au permanent nevoie de informatii practice, referitoare la viata lor de zi cu zi, precum si de prezentarea ultimelor evolutii din politica, din economie sau cultura, de interpretarea unor evenimente sau tendinte ale societatii in care traiesc, vor face apel zilnic la produsul mediatic ce contine toate aceste date (si multe altele

Reprezentantul unui birou de presa trebuie sa identifice publicatiile adecvate pentru plasarea unor informatii: daca datele pe care doreste sa le transmita vizeaza un public foarte larg (sunt de interes general sau de maxima actualitate), el poate face apel la jurnalistii ce lucreaza la diverse cotidiene; daca ele vizeaza un public limitat, cu un contur socioprofesional bine definit, atunci el trebuie sa-i caute pe jurnalistii de la publicatiile specializate si, eventual, pe aceia care tin o rubrica de profil la ziarele cotidiene.

2. "Posturile de serviciu public au dominat multa vreme peisajul audio­vizual, in special in Europa. Ele sunt finantate din fonduri provenite atat din taxele platite de persoanele care poseda radiouri sau televizoare, cat si din bugetul statului. Un asemenea mod de finantare nu exclude "retetele publicitare', adica sumele obtinute din reclamele difuzate pe aceste posturi, si nici sponsorizarile, adica sumele oferite de diverse institutii (publice sau private) sau de diverse persoane pentru realizarea anumitor emisiuni. Aceste posturi au, in general, o vocatie generalista; chiar daca o anumita specializare se realizeaza prin aparitia mai multor canale (cum ar fi, la Radio Romania, canalele de Actualitati, de Cultura, de Tineret sau, in televiziune, asa-numitele "programe' TVR l si TVR 2 sau RAI Uno, RAI Due, RAI Tre), ele cuprind o mare varietate de teme, formate, genuri, pentru a raspunde intereselor unui public numeros si divers, pe de o parte, si, pe de alta parte, pentru a face fata misiunii lor, pentru a asigura educarea si culturalizarea audientei in cele mai diverse sfere ale cunoasterii si creatiei."

Posturile de serviciu public aflate in permanenta concurenta cu televiziunile private, si avand un rol foarte important in informarea si educarea audientei cuprind o mare varietate de teme, genuri, formate pentru a multumi publicul deosebit de numeros si de diversificat. Aparitia mai multor canale, de exemplu TVR Cultural, TVR International, TVR 2 este astfel justificata. Spre deosebire de televiziunile private posturile de serviciu public acorda mult mai mult spatiu emisiunilor culturale, educative si in general productiilor de calitate.

3. "Numeroasele situatii de comunicare de criza au aratat rolul major al cooperarii dintre jurnalisti si specialistii in relatii publice in eliminarea consecintelor negative ale crizelor. Cu toate acestea, experienta de zi cu zi, precum si o bogata bibliografie de specialitate subliniaza faptul ca cele doua categorii profesionale intretin relatii tensionate si ca fiecare din ele apreciaza negativ munca celeilalte categorii. Pe de o parte, jurnalistii le atribuie specialistilor in relatii publice rolul de sursa, pe care, de cele mai multe ori, nu o verifica (asa cum ar cere normele de lucru cu sursele incetatenite in traditia jurnalismului de informare) ; pe de alta parte, ei nu au incredere in specialistii in relatii publice, deoarece considera ca acestia introduc elemente de autopromovare in mesajele lor. Jurnalistii au avantajul ca pot verifica informatia din surse paralele, dar, atunci cand acestea nu sunt disponibile, depind integral de specialistii in relatii publice."

Avand in vedere numeroasele crize ce au zguduit societatea romaneasca in perioada postcomunista, erorile facute atat de jurnalisti(in mediatizarea crizei), cat si de specialistii in relatii publice(in organizarea comunicarii cu presa), ar fi necesara o investigatie mai atenta a modului in care jurnalistii si specialistii in relatii publice isi evalueaza, pe de o parte, propria lor activitate si, pe de alta parte, activitatea partenerilor de dialog. Relatia dintre jurnalisti si specialistii in relatii publice este asa cum a reiesit si din numeroase studii in acest domeniu, complexa si ambigua.