ECHILIBRUL PIETEI MUNCII IN MODELELE REALE

ECHILIBRUL PIETEI MUNCII IN MODELELE REALE

In economia de piata, procesul utilizarii fortei de munca nu numai ca este mijlocit de

piata, dar se intersecteaza si cu interesele intreprinzatorilor. Referindu-se la volumul ocuparii in aceste conditii, J.M Keynes releva: "Rezulta ca atunci cand starea tehnicii, a resurselor si a costului factorial pe o unitate de ocupare a mainii de lucru este data, volumul ocuparii depinde atat in fiecare intreprindere si ramura, cat si pe ansamblu, de volumul de incasari pe care intreprinzatorii conteaza sa-l obtina de pe urma volumului respectiv de productie. Caci, intreprinzatorii se vor stradui sa stabileasca volumul ocuparii la nivelul la care ei sconteaza ca va fi maximizata diferenta cu care incasarile depasesc costul factorial".

Un concept mult dezbatut in literatura economica, indeosebi in perioada care a urmat crizei economice mondiale din 1929-1932. este cel de ocupare deplina ("full emploement", "plein emploi"). El semnifica utilizarea completa a factorilor de productie si se refera atat la mana de lucru, cat si la capital.

Keynes considera ca ocuparea deplina este ,*,o situatie in care volumul global al ocuparii ramane inelastic la cresterea cererii efective pentru productia care ii corespunde".

Considerand ca Z reprezinta pretul global de oferta al productiei obtinute cand se folosesc N persoane, raportul dintre Z si N notat Z=Ф(N) este denumit de Keynes functia ofertei globale; de asemenea, notand cu D volumul de incasari pe care intreprinzatorul sconteaza sa-l obtina folosind N persoane, raportul dintre D si N notat D = f(N) este denumit functia cererii globale. Pornind de la confruntarea functiei ofertei globale Z = Ф(N) cu functia cererii D = f(N) Keynes arata ca ,,daca la o anumita marime al lui N, volumul scontat de incasari este mai mare decat pretul global de oferta, adica daca D este mai mare decat Z, intreprinzatorii vor fi stimulati sa mareasca volumul folosirii mainii de lucru dincolo de productie la marime a lui N, la care Z devine egal cu D.

Astfel, volumul folosirii mainii de lucru este determinat de punctul de intersectie dintre curba cererii globale si curba ofertei globale, caci acesta este punctul la care profiturile scontate de intreprinzatori vor fi maximizate. ,,Marimea lui D la punctul de pe curba cererii globale unde ea este intersectat de curba teoriei generale a folosirii mainii de lucru, pe care ne-am propus s-o infatisam''

In aceasta lumina se desprinde concluzia, asa cum se releva si in literatura, ca daca intersectia cererii cu oferta fortei de munca este punctul unde profitul atinge valoarea maxima, acest punct, care exprima gradul de folosire eficienta a fortei de munca poate fi atins in conditiile functiei de productie prin care cresterea productiei sau venitului este depedenta de cresterea fortei de munca si de cresterea productivitatii: ∆Y = f(∆L,∆W), numai daca sporirea volumului ocuparii fortei de munca (∆L) este minima.

Din intreaga analiza a lui J.M.Keynes in care se face si o critica a dogmei clasice potrivit careia "oferta isi creeaza propria cerere", formulandu-se totodata esenta teoriei sale cu privire la legile ocuparii mainii de lucru, vom retine pentru problema ocuparii urmatoarele concluzii:

a) atunci cand starea tehnicii, a resurselor si a costurilor este data, venitul (atat cel nominal, cat si cel real) depinde de volumul de ocupare a mainii de lucru

b) volumul fortei de munca N pe care intreprinzatorii decid sa-l foloseasca depinde de suma (D) a doua cantitati si anume, D₁, suma cheltuielilor scontate ca ea s-o consacre investitiilor noi. D reprezinta astrel, cererea efectiva

c) ca urmare, volumul ocuparii in starea de echilibru depinde de (I) functia ofertei globale, (II) de inclinatia spre consum si (III) de volumul investitiilor*,,Aceasta este - subliniaza Keynes - esenta teoriei generale a folosirii mainii de lucru".

Ocuparea deplina a fortei de munca poate fi caracterizata prin raportul:

A_{0 =} populatia activa efectiv/populatia activa potentiala = 1

In realitate un asemenea nivel nu este posibil datorita, indeosebi somajului frictional.

Prin cunoscutul raport al lui Lord Beveridge ,,Munca pentru toti intr-o societate libera'', (economistul englez este considerat parintele protectiei sociale in Anglia) s-a formulat

teza ca ocuparea deplina ,,nu inseamna ca in mod automat somajul este exclus, nu inseamna ca fiecare barbat si femeie in varsta apta de munca si capabil sa munceasca este ocupat productiv, in fiecare zi a vietii sale de munca''. Dupa el se putea admite ca ocuparea deplina era asigurata daca numai pana la 3% din populatia activa era in somaj.

Admitand aceastra premisa, atunci ocuparea fortei de munca se determina dupa formula:  A₁ = A₀(1- )/A₀ = 0,97 (daca α = 0.03)

In conformitate cu aceasta, o economie sau o regiune se afla in situatia de subocupare faca α este mai mare de 3% si in situatia de supraocupare daca α tinde catre 0.

In mod absolut, ocuparea se exprima prin numarul total al celor utilizati in activitatea sociala. In mod relativ, el se exprima prin rata ocuparii, determinata ca raport intre numarul celor ocupati si populatia apta de munca.

Echilibrul dintre cele doua categorii contative ale pietei fortei de munca, trebuie sa fe abordat din mai multe unghiuri de vedere:

Ca un echilibru dinamic : zonele de contact ale cererii cu oferta de munca, si invers, al ofertei cu cererea imbraca manifestari deosebit de complexe si mereu in schimbare, transformare, iar fluxurile dintre ele se amplifica in timp si spatiu. Trebuintelor de munca, exprimate prin numarul de locuri de munca, pe de o parte si resurselor de munca, pe de alta parte, le sunt proprii tendinte de crestere, dar momentele in care se produc difera in timp si spatiu. Confruntata cu cererea, oferta de forta de munca isi modifica dimensiunea, structura si calitatea.

Echilibrul functional : defineste zona de compatibilitate a ocuparii fortei de munca si cresterii productivitatii muncii in conditii de forta de munca pentru obtinerea unui volum dat al productivitatii se afla in raport invers proportional cu cresterea productivitatii muncii. Aici avem dovada promovarii progresului tehnic, a ridicarii nivelului de calificare si a altor perfectionari.

Echilibrul structural : reprezinta modul de repartizare a fortei de munca pe sectoare, ramuri, activitati, profesii, calificari, pe teritorii, in conditiile date ale nivelului productiei, tehnicii si productivitatii muncii

Aici remarcam ca relatia capital fix - forta de munca si evident optimizarea

acesteia se transforma intr-o importanta parghie a cresterii productivitatii muncii la orice nivel structural

Echilibrul intern : intre nevoia sociala de forta de munca si resursele de munca, aspect conditionat si el de nivelul productiei si al productivitatii.

Keynes J.M. , Teoria generala a folosirii mainii de lucru , a dobanzii si a banilor,Editura Stiintifica , Bucuresti , 1970

Asigurarea volumului, configuratiei profesionale si nivelului de calificare adecvate obliga, inainte de toate, la o cunoastere riguroasa a realitatilor nationale si evident internationale. In consecinta necesarul de forta de munca este supus unor schimbari permanente : uneori se reclama cresterea lui, dar alteori, diminuarea acestuia

5) Echilibrul concurential : in care ofertantii cat si utilizatorii de forta de munca actioneaza potrivit regulilor pietei, astfel incat situatia lor economica sa fie cat mai favorabila. Rolul de echilibru in contarea cererii cu oferta revine salariului real