Resorturile revigorarii traditiei

Comuna Branesti din apropierea Capitalei este singura asezare care mai pastreaza traditia “Cucilor” de Lasata Secului, odinioara raspandita - conform atestarilor de la sfarsitul secolului al XIX-lea - in toata aria sud-estica.

Acesta este motivul pentru care, in ultimul deceniu, aici au efectuat cercetari echipe ale Centrului National de Conservare si Valorificare a Traditiei si Creatiei Populare, revenind, periodic, spre a observa dinamica obiceiului. Astfel, in anul 1993, Elena Raicu, nota, din marturiile batranilor si din observatiile directe: “Ceata stapaneste timp de o zi intregul sat, bucurandu-se de impunitate chiar pentru gesturile cele mai ofensatoare (mai in gluma, mai in serios, satenii sunt batuti si umiliti in toate felurile, strigandu-li-se “Stai cuc!”) si este o dezlantuire orgiastica de energii care marcheaza inceputul unei perioade de abstinenta si reculegere pana la Pasti.” (Buletin informativ, martie 1993). Aceeasi cercetatoare contura trei momente distincte in desfasurarea obiceiului, incepand din zorii zilei de luni, prima dupa duminica Lasatului Secului, pana catre asfintitul soarelui.

Ulterior, in 1995 si 1997, s-au efectuat inregistrari video ale obiceiului in desfasurarea lui, ele relevand o simplificare secventiala si o reducere, atat ca amploare participarii, cat si ca interes al receptarii. Acestea se datorau, in principal, conditiilor economice-sociale create de tranzitie: majoritatea locuitorilor erau someri si inca nu reintrasera in posesia pamantului, iar obiectivele agro-industriale din zona erau intr-o deriva generala Pe de alta parte, desi se stia ca localitatea este populata de o comunitate bulgara foarte numeroasa, autoritatile nu se interesau de punerea in valoare a identitatii ei. Nu in ultimul rand, ca orice obicei purtator de semnificatii rituale si pronuntate functii agrare, “Cucii” suferisera o seama de transformari care ii confereau de multa vreme un caracter spectacular si de divertisment.

Revenind in 18 martie 2002 la Branesti, am remarcat o deosebita emulatie in randul tinerilor, manifestata printr-o diversitate de masti si travestiuri si printr-o foarte numeroasa si dinamica participare. Pe de alta parte, nu au lipsit nici participantii pasivi (privitorii) care, de-a lungul intregii zile, au fost martori la intreaga desfasurare a obiceiului comentand, comparand, rememorand si primind cu intelegere, ba chiar cu convingerea in forta lor magica, loviturile “cucilor” si norii de tarate sau cenusa cu care acestia ii improscau.

Grupurile mici, alcatuite din 2-4 tineri, adolescenti sau copii, poarta insa azi arareori masti care mai amintesc de configuratia lor de odinioara. In buna masura, s-a renuntat la masaca alba din panza, impodobita cu ciucuri de lana colorata si pene cenusii, purtata pana in urma cu cativa ani; ici-colo se mai puteau vedea masti cilindrice de carton cu aplicatii de hartie colorata ori masti de lemn si blana.

Majoritatea “cucilor” erau, de fapt, travestiti: mirele si mireasa, Calaul, Piratii, Preotul, Jandarmii, Moartea, Medicii, ba chiar un Astronaut, Privatizatul, Traseistele au facut, in buna masura, deliciul spectatorilor care ii priveau de pe marginea drumului. Imaginea ne-a evocat asemanari multiple cu “farsangul” din localitatile judetului Caras-Severin, la care am participat in primavara anului 1995, obicei de primavara de o vechime apreciabila, insa puternic ancorat in actualitate.

Cei pe care i-am chestionat asupra desfasurarii de odinioara au tinut sa accentueze asupra faptului ca “Nu asa trebuie sa fie cucii adevarati! Asta-i asa, un carnaval, o distractie!”. “Cucii” se imbracau odinioara cu camasi femeiesti cu cusaturi traditionale; acestea trebuia sa fie noi-noute, foarte frumoase si le erau imprumutate de “dragutele” lor. Mai mult chiar, folosind acest prilej, ele isi etalau hainele pe care le lucrasera peste iarna, dandu-le pe rand, altele si altele si ajutandu-i astfel sa-si schimbe infatisarea spre a nu fi recunoscuti de nimeni.

Masca era spectaculoasa: pe un suport din nuiele de corn sau alun, se impleteau podoabe de hartie viu colorata, poleiala si beteala, panglici si pene, care confereau celui mascat o infatisare stranie si fabuloasa in acelasi timp. “Nu se faceau cuci decat flacaii buni de insurat, nu ca acuma, si copii, si fete, si barbati insurati!”, a mentionat un satean subliniind astfel caracterul initiatic al obiceiului. Caracterul de rit de fertilitate este atestat de credinta ca “Daca-ti intra un cuc in curte ai noroc la pasari.”, iar cel magic stimulativ si protector, de aceea ca loviturile primite de la “cuci” te feresc peste an de friguri.

Alaturi de aceste masti astfel configurate, bine organizate si “strunite” de o capetenie care nu le permitea excese nejustificate, violenta efectiva sau incalcarea buneicuviinte, se aflau, intr-adevar, si alte trevesti-uri si masti, la inceput putine, inmultindu-se apoi, o data cu disparitia nucleului ce indeplinea propriu-zis ritul in contextul sarbatorii.

Raportarile la un trecut ce se masoara in decenii, (pana la un secol, poate) dezvaluie, asadar, mutarea accentului de pe ritualitate, pe spectaculozitate, de pe initiere, pe divertisment, acestea nefiind deloc surprinzatoare, intrucat sunt caracteristice intregului sistem al culturii populare. Fenomenul este ireversibil, de aceea nu ne vom opri asupra lui.

Mai interesant ni s-a parut faptul ca, dupa o perioada de stagnare si chiar de regres, traditiile de Lasatul Secului de Pasti din comuna Branesti s-au revigorat. Acest fapt se datoreste interesului forurilor locale: de cativa ani se organizeaza de catre Primarie o parada si un concurs de masti, iar balul cucilor este sponsorizat de Asociatia Culturala Bulgara, sprijinita de Ambasada Bulgariei din Romania. Prezentarea pe aproape toate canalele mass-media a obiceiului a contribuit si ea in mod pozitiv la pastrarea si amplificarea obiceiului. Pe de alta parte, situatia economica a localitatii s-a imbunatatit in mod evident, acest lucru reflectandu-se in infatisarea ei de astazi, dar si in plasarea carnavalului dupa orele de serviciu ale tinerilor care lucreaza in imprejurimi.

Iata asadar, ca faptele de cultura traditionale isi regasesc daca nu semnificatiile de altadata, cel putin ritmicitatea si importanta spectaculara, fiind direct influentate de cadrul socio-economic. Nu in ultimul rand, obiceiul “Cucilor” se defineste ca o marca a grupului minoritar bulgar, iar revitalizarea lui se inscrie in strategiile de recuperare identitatii la care recurg, in epoca actuala, majoritatea etniilor.