Creeaza.com - informatii profesionale despre


Simplitatea lucrurilor complicate - Referate profesionale unice



Acasa » familie » asistenta sociala
Asistenta social – pedagogica - Avantajele pregatirii asistentului social

Asistenta social – pedagogica - Avantajele pregatirii asistentului social



Asistenta social – pedagogica

1.         Delimitari conceptuale

Asistenta sociala este conceptia teoretica (fundamentala social – juridic, etic, psihologic, pedagogic) si activitatea practica de ocrotire a oamenilor prin urmarirea sistematica a asigurarii prestatiilor sociale (ajutoare, alocatii, pensii), de protejare speciala a persoanelor (colectivitatilor) aflate in dificultate adaptiva, a dependentilor (orfani, deficienti, bolnavi, batrani).*1

Asistenta sociala a familiei este inclusa in activitatea generala de asistenta sociala si este conceptia si practica de supraveghere si indrumare a asigurarii serviciilor si prestatiilor sociale, de  „protejare, sustinere si ajutorare materiala si morala (…) a copilului lipsit sau dejavantajat de familie.” *2

De asistenta sociala beneficiaza: familia problema cu mediu carential (rigid, autoritar excesiv, anxiogen, infantil), familia disimetrica (descompletata prin deces, divort, abandon), familia reconstituita prin casatorie, cazurile de relatii qvasifamiliale (bunici, alte rude si copii), cazurile de relatii extrafamiliale (concubinaj), mama si copilul (mama singura, cu probleme sociale, parasita, exclusa de propria familie), copilul lipsit de familie, abandonat, neglijat, copilul din familie deficitara (parinti iresponsabili, imorali, bolnavi, infirmi), copilul problema (deficient, cu tulburari de comportament, cu dificultati de adaptare scolara, sociala, delincvent).


Datorita complexitatii ei, asistenta sociala este o problema a intregii societati, statul avand rol coordonator prin competenta juridica si materiala. Institutiile juridice (autoritatea tutelara) si cele administrative (oficiile de asistenta sociala) trbuie sa fie sprijinite de institutiile sanitare, de invatamant si cultura, de organizatiile profesionale si obstesti, de cabinetele medicale si de psihologie clinica.

Asistenta sociala ca actiune de pedagogie sociala, de terapie educationala, trebuie coordonata de asistenta sociala.

Se resimte acut lipsa cabinetelor de terapie educationala care sa aiba ca persoal psihologi, pedagogi, asistenti sociali. Prin intermediul acestor cabinete s-ar actiona unitar, constant si consecvent, pentru solutionarea problemelor de asistenta sociala. In sfera acitivitatii acestor cabinete ar intra rezolvarea problemelor de inadaptare si dependenta sociala in relatiile familiale, terenul de actiune fiind intreprinderile, scolile si gradinitele, spitalele, tribunalele, institutiile de ocrotire, cartierele cu populatie concentrata si cu un mediu educogen discutabil.

In politica actuala a invatamantului romanesc, necesitatea pregatirii specializate a asistentului social a devenit un scop, obiectiv si realitate. Astfel s-a infiintat institutul de profil, in care se realizeaza o pregatire multilaterala a viitorului asistent social, cu o orientare juridica (Drept civil, Drept penal, Dreptul muncii), medicala (Medicina generala, Psihopatologie, Psihoterapie), psihopedagogica (Psihologie generala, Psihologie sociala, Pedagogie generala, Pedagogie speciala, Psihologia varstelor, Psihologie scolara), filozofica, etica, etc.

Avantajele pregatirii asistentului social sunt:

a)      crearea specialistilor care activeaza constant in munca de teren pentru solutionarea practica a problemelor complexe si delicate de asistenta sociala in general, a familiei in special;

b)      existenta asistentului social in institutiile de ocrotire – leagane si case de copii – reprezinta puntea de legatura intre microsocial si macrosocial, el, asistentul, putand facilita procesul dificil al integrarii sociale a copilului institutionalizat.

c)      pregatirea multilaterala a asistentului social ar avea o influenta directa asupra orizontului cultural, recunoscut scazut, al copilului ocrotit, deoarece contactul acestuia cu asistentul social este scos din tiparul didacticist, uneori sever, al procesului de invatamant. Copilul manifesta spontaneitate, ingeniozitate, afectivitate marita in afara orelor de curs. Lipsa mamei starneste „foamea de afectivitate” a copilului ocrotit si centrul sau de interes se orienteaza permanent spre cel ce-i acorda atentie, spre cel capabil sa-l inteleaga, ba mai mult, sa actioneze asemanator, gandind cu mintea copilului (empatia).

Pregatirea teoretica a asistentului social il ajuta pe acesta nu numai in cunoasterea personalitatii copilului, ci mai ales, in actiunea social-pedagogica. Din acest punct de vedere, asistentul social poate suplini, in conditii optime, rolul familiei, recunoscut fiind faptul ca acesti copii institutionalizati sunt cu un orizont cultural la limita de jos.

Nu oricine poate indeplini funtia de asistent social. Cel care se orienteaza spre aceasta profesie trebuie sa probeze o gama variata de abilitati si deprinderi practice:

Acestea sunt:

a)      Abilitati cognitive in cadru carora asistentul social trebuie sa fie capabil de : analiza si evaluarea experientelor care exista; clarificarea conceptelor; aplicarea cunostintelor teoretice in practica; valorificarea datelor si constatarilor in ancheta.

b)      Abilitati in relatiile interpersonale. Asistentul social trebuie sa identifice si sa evalueze campul relational si afectiv, sa poata promova sau provoca unele relatii si stari afective functionale pozitive; sa recunoasca impactul campului afectiv asupra existentei individuale si familiale a copilului; sa diagnosticheze natura relatiilor intalnite intr-un caz sau altul;

c)      Abilitati in luarea deciziilor. Asistentul social trebuie sa aleaga momentul potrivit pentru decizie; trebuie sa-si asume responsabilitatea de a lua decizia in numele clientului (copilului). Se impune consultarea prealabila a altor factori sociali pentru a lua decizia cea mai buna. De asemenea, asistentul social trebuie sa se implice in luarea deciziilor (decizii bugetare, reteaua de servicii). Un bun asistent social va manifesta capacitate de cooperare, colaborare cu ceilalti factori, cu agentii de specialitate.

d)     Abilitati administrative ce presupun ca asistentul social nu duce numai munca de birou si de teren, ci elaboreaza el insusi materiale. Va realiza sarcinile in deplina confidentialitate. El va proba: capacitatea comunicationala, spirit de organizatoric, capacitati birotice. Avand in vedere specificul activitatii de asistenta sociala, practicianul trebuie sa capete cat mai rapid deprinderi de birotica (inregistrari cu aparatura specifica, stenodactilografie, etc. – mai  ales in cazul in care institutia nu prevede personal specializat);

e)      Abilitati in valorificarea resurselor si a rezultatelor. Profesionalismul adevarat in asistenta sociala si in investigarea stiintifica, duc la valorificarea corecta a resurselor. Asistentul social este prin forta imprejurarilor, prin statutul sau si un cercetator stiintific ale carui rezultate ajuta atat obiectivele asistentei sociale cat si in procesul cunoasterii generale a mecanismului social, la ameliorarea conditiei umane.

Competenta este un concept fundamental in asistenta sociala care confera cu adevarat titlul de profesionist si care constituie, de fapt, diferenta specifica intre un meserias oarecare si profesia de asistent social.

Unul din factorii cheie ai reusitei profesionale a asistentului social este aptitudinea pedagogica. Departe de a fi un  innascut, un dar intuitiv, un element de bun simt, este o variabila puternic dependenta de specificul activitatii de lucru cu copii, este principala dimensiune a competentei profesionale, in care se regasesc contopite numeroase insusiri psihice. Daca aptitudinea pedagogica este o modalitate rationala, un mod de confruntare a mai multor subiectivitati, atunci competenta profesionala trebuie sa fie totodata si o competenta psihosociala, concretizata in capacitatea asistentului social de a transpatrunde psihologia de grup, de a stabili usor contacte cu membrii lui, de a anticipa anumite fenomene de grup, de a comunica, a influenta si a controla eficient grupul.

Aptitudinea „este o formatiune psihologica complexa la nivelul personalitatii care, bazata pe un anumit nivel de organizare si functionalitate al proceselor si functiilor psihice – modelate sub forma unui sistem de actiuni si operatii interiorizate, constituit genetic conform modelului extern al unui

anumit gen de activitate – si pe o dinamica specifica a elementelor sale componente, ca urmare a interactiunii continui cu sistemul de solicitari a acestei activitati”.

S-a considerat necesar a puncta cateva elemente definitorii al personalitatii asistentului social, deoarece locul si rolul sau in societate este deosebit de important, fapt care atrage de la sine un anumit profil intelectual, sociomoral si comportamental, al tuturor celor ce opteaza pentru profesiunea respectiva.

In momentul in care individul este implicat in aceasta activitate (asistenta sociala), un rol deosebit revine metodel folosite pentru desfasurarea activitatii, pentru insusirea profesiunii, factor de care va depinde dezvoltarea unor capacitati si functii psihice, a aptitudinilor solicitate de aceasta profesiune, cat si constituirea unei puternice motivatii intrinseci, consubstantiale componentelor structurale ale aptitudinilor.

2  Integrarea sociala – mijloc si scop in formarea personalitatii umane

In conceptia lui Gordon W. Allport, personalitatea reprezinta „organizarea dinamica in cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care dtermina gandirea si comportamentul sau caracteristic”. *3  Este acel ceva esential care dezvaluie omul real, asa cum este el, indiferent de conjunctura sau

Antrenati in procesul complex de cunoastere si dezvoltare a personalitatii copilului, a intereselor, aptitudinilor, proceselor intelectuale, a temperamentului, caracterului, etc, asistentului social trebuie sa aiba cunostinta necesitatii de a privi diferitele variabile ale personalitatii in unitatea lor, in legatura si intrpatrunderile lor.

Studiul personalitatii aduce in prim plan preocuparea de descoperire a vocatiei.

In acceptiunea noastra vocatia reprezinta o tendinta specifica spre un anumit gen de activitate, care a devenit cu timpul o dominanta. Daca initial tendinta reprezinta o orientare, un impuls spre un anumit domeniu, repetarea transforma tendinta intr-o permanenta in preocuparile individului. Preocuparile castiga astfel in ierarhia intereselor locul central, antrenand in acest fel aspiratiile individului si afectand procesul de constiture a idealului. Devine, astfel, deosebit de important a-i conduce pe copii/tineri pe drumul descoperirii vocatiei, a-i ajuta sa-si gaseasca adevarata vocatie.

Alaturi de vocatie, caracterul constituie o componenta de baza in procesul de constituire a aspiratiilor si idealurilor profesionale. Realitatea intalnita in casa de copii releva faptul ca succesul integrarii sociale a copiilor institutionalizati depinde , in primul rand, de integrare acestora in noua forma  de convietuire, diferita in forma si continut de viata familiala.

In cele ce urmeaza se vor face referiri la unele aspecte privind integrarea sau socializarea copiilor din casele de copii in particular, la copii de varsta prescolara. Observatiile facute nu au pretentia exhaustivitat Se precizeaza de la inceput ca acest gen de institutii parcurg o etapa de tranzitie, fie in proiect, de la sistemul clasic – inchis de casele de copii, la un sistem nou, familial sau semifamilial.

De la inceput trbuie facuta distinctia intre cele trei categorii de integrare-socializare: mica (cand procedurile se rezuma numai in interiorul unitatii, cu posibilitatile acesteia), mixta (cu elemente in care este angajat si exteriorul unitatii, dar fara externarea copiilor) si marea integrare-socializare (cand atat procedurile de externare cat si cele din partea societatii converg spre o veritabila si independenta adaptare la mediu). Poate fi necesar sa fie facuta si o clasificare a etapelor integrarii in: scoala profesionala si sociala care, in anumite limite, pot fi considerate si forme ale integrar

Centrul de plasament, prin conditiile materiale si umane pe care le ofera, constituie familia substitut pentru copilul lipsit sau dezavantajat de familie. Inexistenta familiei si separarea de familie impiedica satisfacerea trebuintelor de securitate materiala si spiritual-afectiva, producand fenomenul general e decompensare a echilibrului biopsihic al copilului. Climatul socioeducational din institutia de ocrotire are ca scop compensarea absentei familiei si carentele spiritual afective si morale din familiile care nu ofera conditii de crestere si educatie copilului.

Compensarea se realizeaza pe plan material, existential (conditii de ingrijire), pe plan spiritual-afectiv, moral (relatii interpersonale tonice). Raportarea copilului la mediul material si uman al institutiei de ocrotire

determina acceptarea/neacceptarea conditiei de institutionalizat care influenteaza adaptarea si integrarea in regimul de viata al institutiei de ocrotire, in regimul vietii scolare, avand repercursiuni asupra performantelor de invatare si asupra pregatirii pentru profesiune.

a)                 Acceptarea conditiei de institutionalizat se reflecta in complexul de atitudini de atasament fata de mediul material si uman al institutiei de ocrotire. S-a constatat ca accepta conditia de institutionalizat cei ce provin din parinti necunoscuti, orfani, cei care s-au convins ca nu au conditii favorabile in familie si cei ce resping familia de provenientaa; accepta conditia de institutionalizat mai usor internatii de timpuriu decat internatii pe parcurs. Acceptarea conditiei de institutionalizat poate fi reala sau aparenta. Acceptarea reala se manifesta prin dovezile de adaptare si integrare in regimul de viata al institutiei: dezvoltarea psihosomatica in leagan, respectarea normelor de convietuire in casa de copii, mobilizarea in activitatea de invatare participarea la obiceiurile si traditiile colectivului, atasamentul fata de colectiv. Acceptarea aparenta, forma deghizata a neacceptarii conditiei de institutionat, se maniefesta prin indiferenta fata de obligatiile scolare. Acceptare reala reprezinta indicatorul eficientei actiunii terapeutice in climatul favorabil al leaganului si al centrului de plasament.

b)                 Neacceptarea conditiei de institutionat se reflecta in crizele de adaptare, retardul de dezvoltare biologica si psihica, regresii comportamentale in primii ani de viata, in atitudinile de ostilitate si revolta, respingerea a tot ceea ce e legat de colectiv, refuzul obligatiilor de convietuire si de invatare, tendinta de evadare din unitate la varsele scolare.



Instinctiv si constient resping conditia de institutionat cei care se stiu refuzati de parinti, traind sentimentul abandonarii, in personalitatea lor

32

strecurandu-se complexul de institutionare. Neacceptarea conditiei de institutionat are doua surse: revendicarea familiei ca mediu de viata si contestarea calitatii mediului socioeducational din centrul de plasament.

Un alt aspect al problemei in discutie il constituie dezvoltarea si integrarea socio-afectiva ale copilului institutionalizat.

Pentru a se constitui ca individualitate, omul trece, in fazele timpurii ale ontogenezei, printr-un proces complex de integrare in mediul social de apartenenta. Integrarea socio-afectiva a individului uman in mediul sau este un proces prin care acesta, ca „element nou” este inglobat in unitatea structurala careia ii apartine, prin cei ce l-au adus pe lume, comportanduse treptat in concordanta cu specificul acesteia. Procesul de integrare, in sens larg, se extinde pe mai multe zone. Astfel, are loc o integrare in mediul intelectual, in mediul moral, afectiv, social. Se remarca faptul ca aceste zone sunt, de fapt, arii ale existentei sociale, reflectate in constiinta sociala si preluate de individ prin constituirea in timp a constiintei sale individuale.

Procesul de socializare este definit ca o integrare in diverse grupuri, din care individul uman trebuie sa faca parte in mod necesar, in scopul de a putea raspunde, mai tarziu, la tot ceea ce societatea ii va cere (Paul Foulguie). Autorul mentionat afirma ca socializarea copilului este rezultatul unor institutii care preexista acestuia si care-l comanda. Astfel, pot fi distinse trei institutii: familia, gradinita, scoala. In cazul copiilor institutionalizati apar trei institutii cu actiune complex-simultana: familia, casa de copii si scoala. Efectul procesului de socializare se concretizeaza in sociabilitate. Pentru studiul acesteia se utilizeaza o serie de indicii care, in continut, capata note specifice, aplicatii la copiii din casele de cop Printre indicii folositi amintim: expansivitatea sociala5; tipurile  de integrare sociala6; respingeri primite7; respingeri exprimate8.

            Rene Hubert vede intregul proces educativ ca pe un proces de integrare sociala. El considera sociatatea si educatia ca fiind indisolubil legate. Integrarea sociala a copilului este realizata ca un proces inscris in dezvoltarea de ansamblu a personalitat Desigur ca se simte nevoia unui cadru socio-educativ, in care copilul traieste afectiv. In primii ani ai ontogenezei, acest cadru este reprezentat de familie. Pentru copilul institutionalizat, el poate fi reprezentat si de leagan, apoi de casa de copii prescolari-scoplari. Poate sa apara initial si familia din care copilul este luat si trecut in grija statului.

            Afectivitatea – coordonata cu o mare semnificatie in ontogeneza timpurie – se integreaza activ in mecanismul adaptarii individului la mediu, in reglarea conduitei umane. Pentru copilul institutionalizat, un fapt cert este existenta unei carente afective, care-si exercita o anumita influenta asupra intregii sale evolut Faptul ca apartine simultan unei familii (puse in imposibilitatea fizica si morala de a-l creste si educa), unei institutii de ocrotire si unei scoli de masa, in care i se cere sa se integreze ca un copil obisnuit, da o nota specifica afectivitatii sale. Cunasterea acestor note de specificitate, atat de cadrele didactice din casa de copii, cele din scoala, cat si de asistentul social, este strict necesara pentru orice demers educativ. Orice actiune educativa, indiferent din partea cui vine, trebuie sa vizeze, in prima instanta, micsorarea pana la estompare a handicapului sau carentelor afective pentru ca, ajuns la maturitate, integrarea socio-afectiva sa se apropie cat mai mult de limitele normalului.

            Rosa Vincent 9  subliniaza ca orice carenta afectiva este raspunzatoare de multe intarzieri in dezvoltare, in general, si in vorbire, in special. De altfel, copilul din leagan, crescut numai printre asistente pediatre si de ocrotire si personal feminin de ingrijire, nu se raporteaza, din punct de vedere afectiv, la persoane adulte, de sexe diferite, in acelasi mod ca un copil din familie. Faptul ca el creste in acelasi grup de copii, de varste apropiate, nestimulat suficient verbal, determina prelungirea, peste limitele normale, a limbajului de „bebelus”. Programul relativ rigid de „stat pe olita”, de hranire, de „activitati libere” (stat in tarc, determina o remanere in urma a chiar formarii unor deprinderi elementare, in vreme ce in plan afectiv, copilul nu cunoaste gestul tandru al mamei care-l imbraca, il hraneste, ii insoteste pasii pe secventele existentei lui in fiecare zi. Numarul mai mare de copii de care se ocupa un singur adult, face greu posibila apropierea afectiva optima intre adult si fiecare copil in parte, fapt ce poate avea consecinte nebanuite in planul dezvoltarii psihice a copilului.

            Aceste aspecte apar, intr-o destul de mare masura, si in centrul de plasament pentru copii prescolari care, in ciuda eforturilor depuse, nu reusesc sa refaca handicapul cu care vin din leagan si nici sa recupereze toate carentele socio-afective (alaturi de cele intelectuale, cu care acestea se intrepatrund), cu care vin chiar si cei din familiile ce si-au incredintat copii unitatilor de ocrotire.

            S-a dovedit prin cercetari de profil ca institutia prescolara obisnuita are  un serios aport pe linia socializarii copilului, a dezvoltarii independentei, increderii in sine, adaptabilitatii sociale si curiozitati intelectuale. Ar fi inutil de cercetat, de ce pentru prescolarul din centrul de plasament, efectele actiunii educative nu sunt de acelasi nivel calitativ si sa se caute cele mai potrivite, in raport cu cauzele depistate, pentru ameliorarea acestei stari de fapt.

            S-a constatat, printr-o investigatie10 asupra unui grup de 6 baieti de clasa I, veniti de la o unitate prescolara de ocrotire, ca la venirea in Centrul de plasament Odobesti, daca din punct de vedere al coeficientului de coeziune intragrupala se inregistrau cifre pozitive, din punctul de vedere al adaptabilitatii la noile conditii (clasa I, perioada preabecedara) in fond nu foarte diferite de cele anterioare, din punctul de vedere al increderii in sine al curiozitatii intelectuale, se inregistreaza atitudini sub nivelul normal al varstei. Sigur ca viata in colectivul casei de copii prescolari le-a format niste depronderi de comportare usor transferabile la noul cadru social, dar, dincolo de acest aspect, s-a vadit mai degraba o tendinta de izolare, chiar spaima, fata de tot ceea ce venea din afara, angoasa fata de nou. Indiferent de cauzele ce genereaza aceasta situatie, dar cunoscand efectele acestora, casa de copii scolari trebuie sa-si propuna, ca obiectiv prioritar, scolarizarea la parametri corespunzatori a minorilor ocrotiti.

            In trecerea de la institutia de ocrotire prescolara la aceea scolara, copiii suporta o dubla integrare: aceea in noul cadru social, ce se vrea si cvasifamilial, si pe acea in scoala propriu-zisa. Problemele ridicate de  acest proces sunt diferite, in functie de natura organizatorica a fiecarei case de copii scolari.

Exista destule argumente pro si contra, in problema gasirii formulei optime de organizare:

a)      centru de plasament cu scoala numai pentru elevii ei (careia i se aduce ca principale invinuire, inchiderea posibilitatilor de contract cu mediul social extern) – Casa de copii Odobesti;

b)     centru de plasament cu scoala proprie, la care vin si copii din familie, din zona arondata – formula mai rar intalnita, dar ale carei eventuale avantaje s-ar cere mai bine analizate;

c)      centru de plasament ai carei minori urmeaza cursurile scolii din cartier tip organizatoric frecvent, dar care inregistreaza tensiuni relationale intre cele doua institutii scolare, atat la nivelul cadrelor didactice, cat si la nivelul elevilor.

Si din acest punct de vedere ar fi oportuna o cercetare mai serioasa a implicatiilor complexe in personogeneza copilului institutionalizat, ale modului de organizare, al raportului casa – scoala, mod care deschide sau nu perspective catre o socializare cu valente pozitive si nu catre una oricum.

Scoala vine sa raspunda curiozitatii copilului in fata lumii, intr-un moment in care, in buna masura, sentimentul sau de siguranta este consolidata prin intermediul imaginilor parintesti (in cazul celui crescut in casa de copii, ale celor ce le-au tinut loc de parinti). Acum este posibila o etapa apare a relatiei cu varstnicii, caracterizata de organizarea activitatii colective, la inceput fragila, doar de la 9 ani ea devenind apanajul unui grup efectiv constituit. Specifica relatiei dintre scolarii mici este dorinta fiecaruia de a se afirma pe sine, in raport cu ceilalti, generatoare de multe contradict Acum este posibil jocul cu reguli, care apar initial ca acord asupra drepturilor fiecaruia si drept de control asupra exercitarii drepturilor celorlati. Se observa ca nici un copil din familie   (acesta chiar in mai mica masura), nici acela din centru de plasament, nu au posibilitatea de a-si alege partenerii, ei fiind adesea impusi de situatiile conjuncturale, de factura organizatorica. De aceea, primele grupuri, nealcatuite pe baza de afinitati sunt, in mod necesar, mai putin stabile si mai putin bine organizate. Adeziunea comuna la educator constituie un factor de coeziune a grupului insusi. Se insista asupra importantei grupului de copii deoarece, in grup copilul face experienta reciprocitatii si a solidaritatii, esentiale pentru dezvoltarea si pentru echilibrul sau. El invata sa se afirme si sa-si ceara drepturile in chiar cursul inevitabilelor neintelegeri „iar daca incepe sa faca prin imbufnari, insulte sau lovituri, el o va face in curand prin discutii”11. Rostul asistentului social este de a calauzi pasii copilului pe acest  drum firesc pentru o buna intregrare sociala viitoare. In grup nu se intalnesc doar tachinarile si rivalitatea, ci si intrajutorarea, sprijinul reciproc complicitatea, intelegerea in vederea realizarii aceleasi scopuri. In acest cadru se nasc schimbari de genul „da-mi ca sa-ti dau…”, „ce-mi dai ca sa-ti dau…”,”iti dau daca imi dai…”, care genereaza necesitatea coordonarii punctului de vedere propriu cu al celorlati. In grup se dezvolta vointa de a intelege pe celalat pentru a fi inteles el insusi. Tot in grup se impartasesc succese, bucurii, riscuri, dificultati, care nasc solidaritatea si determina valorizarea reciproca. Data fiind experienta „bogata” de viata a multora dintre copiii centrelor de plasament, nu intotdeauna, sau aproape niciodata, nu exista o experienta cu valente educative pozitive; asistentul social trebuie sa manifeste maximum de vigilenta fata de aceste aspecte; aceasta deoarece construirea unui grup cu influenta pozitiva, solidar, este un cadru de siguranta pentru dezvoltare, un sprijin real pentru munca _____________________________

educatorilor, un factor de respingere a influentelor negative ce ar putea fi exercitate de copii internati ulterior, veniti cu „zestrea” lor comportamentala si de educatie.

Din punct de vedere moral, constituirea grupului pe baza cooperarii reprezinta si momentul psihologic al trecerii de la morala la heteroterma, la aceea autonoma (Jean Piaget). Supunerii fata de adultul autoritar prin varsta si statut social ii ia locul sau, mai degraba o completeaza, pe o spirala calitativa superioara, supunerea fata de cei de varste apropriate: In raport cu ei copilul se supune, dar se si impune, conform regulilor grupului. El descopera o forma de obligatie diferita de aceea izvorata din constrangerea adultului, descopera obligatia acordului intre egali, decurgand din adeziunea personala.

In plan afectiv, implicatiile dezvoltarii intelectuale si ale evolutiei sociale sunt majore. Copilul devine apt sa se ataseze afectiv de mai multe persoane.

Pentru copilul din centru de plasament, in primele clase scolare, se patreaza acea forma de dragoste specifica etapelor precedente. El mangaie, alinta orice persoana care ii acorda ea insasi o mangaiere.

Comportamentul lui afectiv poate fi mai putin profund ca emotii si sentimente, data fiind ucenicia afectiva a leaganului si a casei de copii prescolari sau a familiilor, care este mai exteriorizat, mai posesiv. Oricum, inaintarea in varsta, intensa dezvoltare sociala si intelectuala vor eclipsa treptat, intr-o oarecare masura, fenomenele active care s-au situat, antogeneza timpurie, pe prim plan. Evolutia afectiva capata de acum o nota mai discreta si mai intima. Copilul centrului de plasament traverseaza, intr-o manirera specifica, momentele psihologice de criza afectiva (ca, de pilda, acela al asa numitei „intarcari afective”, numai ca la el este foarte posibil ca „intarcarea” sa aiba dimensiuni aparte, data fiind ”hranirea artificiala” in plan afectiv care a marcat  primi ani ai existentei sale. In general vorbind, etapa se caracterizeaza printr-o mare labilitate emotionala-afectiva, prin existenta pe prim plan a rivalitatii, geloziei, maniei, datorate extinderii relariilor sociale si tentativelor de organizare a vietii colective. Este subliniat, totusi, controlul crescand al acestor afecte si al exprimarii lor in conduita. Se manifesta o grija mai accentuata pentru a nu fi surprins intr-o situatie ce-l defavorizeaza, semn cert al evolutiei, constiintei de sine.

Paul Osterreicht sublinieaza ca aceasta perspectiva a eului care se priveste pe sine, este indicele aparitiei treptate a unei dimensiuni psihice specifice, „interioritatea”, ca o compensatie necesara si inevitabila a obiectivitarii lumii exterioare.

De la 7 ani comportamentul spontan al varstelor anterioare nu se mai manifesta. Timiditatea capata acum o cu totul alta semnificatie decat teama de straini. Ea este o masura a necesitatii de aparare a intimitatii psihice impotriva eventualelor agresiunii straine. Tendinta spre izolare, care-si face loc, face sa fie mereu necesara readucerea la realitate. Acum sunt gustate cu adevarat legendele, povestile, cu a caror eroi se identifica foarte mult in activitatile sale.

La 8 ani, desi se inregistreaza o expansiune de proportii, interioritatea nu se diminueaza, ea jucand rol de filtru pentru exteriorizari si favorizand o oarecare duplicitate, fond posibil al primelor minciuni adevarate. Din acest punct de vedere, acum este momentul oportun al interventiei asistentului social, pe linia formarii unei de respingeri fata de minciuna. Expansiunea  si extravaganta varstei, se conjuga interesant cu interioritatea, avand ca rezultate pasiunile pentru colectii, pentru a avea in proprietate orice cat mai mult, cat mai variat si mai interesant. In centru de plasament exista uneori si interdictii absolute, din partea educatorilor, pentru acest gen de preocupari. Desi ascunse

in spatele unor justificari sofisticate, interdictiile nu vadesc decat o totala necunoastere a specificul psihologic al varstei, de impunere rigida si artificiala a unei false autoritati. Cum este firesc, in fata acestor interdictii, preocuparile copiilor pentru colectiile prohibite capata dimensiuni intr-adevar ingrijoratoare, ele acaparand timpul de pregatire a temelor, al activitatilor, gospodaresti  sau educative si chiar din orele somn.

Masura ridicarii interdictiilor si canalizarii interesului pentru colectii cu valente educative, a dus la stigerea treptata a interesului excesiv, la copiii mai mari, si la pastrarea lui in limite normale, la copiii aflati la varsta psihologice a colectiilor.

Paul Osterricht a semnalat si un alt aspect ce trebuie avut in vedere, deceland ceea ce este normal de ceea ce depaseste limitele normalului si deci, necesita interventie. Este vorba despre aparitia, la varsta scolaritatii mici, a unor jocuri sexuale si explorarii anatomice cu tendinte, se pare, mai mult spre cunoastere decat spre placere. Descoperirea lor in colectivele de copii ar trebui, mai degraba, urmarita din umbra, incercandu-se influente indirecte pentru stingerea lor. Publicitatea ar putea avea efecte nedorite; fie exacerbarea lor, fie comportamente persistente, dar prin izolare si fuga.



De la 9 ani in sus „eul interior” se precizeaza, capatand un rol calauzitor; expansiunea sociala este inlocuita treptat de concentrare, de autodeterminare si cautare de obiective personale. Causinet denumeste varsta intr 9-12 ani, „varsta de gratie sociala”, la care copilul traieste un fel de simbioza cu grupul, intr-o maniera mai profunda decat oricand altcandva in viata. Acum, se pare ca viata sociala atinge maximum de intensitate.

Grupurile de la aceasta varsta se formeaza spontan fara interventia adultului, dar modul in care s-a actionat asupra dezvoltarii copilului in etapele  anterioare isi spune cuvantul asupra calitatii acesteia. Nu orice copil poate fi si un partener acceptabil. Acum se impun liderii si, in colectivele centrelor de plasament, educatorii trebuie sa stie care sunt acestia si pe ce baza s-au impus, pentru a putea sprijini liderii cu influente pozitive asupra grupului. Studiile psihologice precizeaza ca se impun ca lideri informal copii care au fost crescuti in regim liberal si democratic, nu aceia care vin din medii autoritare sau excesiv de severe. Impunerea nu este neaparat in functie de inteligenta celui in cauza (mai ales obiectivata in randament scolar). Calitatile ce-l impun sunt foarte viu disputate in literatura de specialitate.

Ideea de baza este aceea ca cel ce impune apare in ochii celorlalti ca un ideal, un prototip. Trebuie deci ca atentia educatorului sa se indrepte catre criteriile de formare ale acestui ideal.

Adesea la aceasta varsta, grupul, „banda”, poate dobandi un caracter recalcitrant, adultului trebuindu-i tact si maiestrie pentru anihilarea sau estomparea tendintelor firesti de opozitie a varstei. El nu trebuie sa faca mare caz de codurile secrete, parolele, atmosfera conspirativa, ci trebuie sa li se adapteze printr-o conduita care sa nu-l opuna si mai mult (pana la ostilitate) grupului. Daca se reuseste, tendinta aceasta de opozitie se stinge de la sine.

Daca, dimpotriva, se creaza tensiuni, ea se mentine pana dincolo de limitele psihologice temporare specifice.

Copilul este acum la varsta cand simte nevoia stimei, consideratie celor din jur. Se aproprie de adolescenta. Moral vorbind, autonomia se manifesta din ce in ce mai mult. Copilul incepe sa patrunda semnificatia unor norme morale interiorizate anterior ca atare si transpuse in conduita morala.

Aparent datorita acestei autonomii, datorita grijii pentru dimensiunea afectiva intima, autoritatea adultului se diminueaza. Adultii calauzitori acum trebuie sa se conformeze tendintei firesti a varstei copiilor si sa se gaseasca manierele cele mai potrivite de impunere.

            Pierderea prestigiului se raporteaza nu atat la autoritatea adultului ca atare, ci la imaginea sa in ochii copilului, care incepe a nu mai fi „copil” si care, mai ales, nu-si mai doreste aceasta pozitie. De aici inainte se poate vorbi de „vointa” in termeni crecti psihologici.

            Jean Piaget a aratat ca acum, atat logica cat si vointa marcheaza aceeasi distantare de imediat si spontan, ambele asigurand o rezistenta analoga fata de influentele stimulilor accidentali, amandoua dezvaluind regresia pozitiilor strans egocentrice ale etapelor precedente. Copilul mare este capabil sa-si urmareasca perseverent scopurile propriilor actiuni; el se poate conforma regulilor morale, chiar daca nu-i face placere, poate lua decizii, raportandu-se la o gama de alternative. Dupa 10 ani copilul intelege „ce ar trebui” sa faca.

            In plan afectiv, viata sentimentelor capata un plus de complexitate si profunzime chiar, dar exteriorizarile sunt mai mult cenzurate, manifestandu-se o acuta preocupare fata de pozitia sa sociala si de demnitatea sa. O trasatura specifica este superlativul trairilor sale afective; el „adora”, „detesta”, „uraste”, din aceiasi dorinta de a fi cat mai aproape de ceea ce crede el ca inseamna a fi adult. Copilul traieste cu nerabdare si anxietate acum, asteptarea momentului cand va fi mare. Blair si Burton afirma ca daca studiile de grup descriu la varsta de 11 – 12 ani un copil nepasator si vesel, cele individuale dezvaluie multe tensiuni si conflicte. Acestea vor capata un aspect dramatic odata cu instalarea pubertatii, cu intrarea in adolescenta. Incepand cu 13 ani constiinta de sine devine acuta; ea il absoarbe pe tanarul care se simte izolat, absorbit in asa masura de propria persoana, incat aproape nu mai cauta contactul cu exteriorul. Odata cu aceasta varsta a „oglinzii”, cand tanarul isi analizeaza minutios starea  fizica si spirituala, el a iesit definitiv din copilarie.

            Daca atata vreme cat el este membru efectiv al casei, se supune pasiv si fara tragere de inima unor norme de comportare sociala, o data trecut dincolo de pragul centrului de plasament, cand educatorii ii raman undeva departe, iar controlul efectiv al acestora scade, sansele de abatere de la drumul drept sunt foarte mari. Acest lucru se intampla pentru ca morala supunerii fara convingere nu are suficiente resurse pentru a rezista ispitelor libertat Ori, formarea unui sistem de convingeri ferme, face ca autocontrolul sa fie un fapt de viata. Sa nu uitam ca odata cu plecarea din unitatea de ocrotire, influenta parintilor ce nu i-au crescut, dar considera ca ua drepturi asupra lor, poate fi nefasta, in unele cazuri, pentru cop Dintr-un centru de plasament in care microcolectivele (grupele) sunt bine sudate, copiii vor pleca, dar vor simti nevoia unor permanente intoarceri.

            De asemenea, spargerea zidului ce desparte, uneori brutal, viata din centrele de plasament de existenta sociala larga, prin mai multe comunicari cu exteriorul, poate inlatura complexele de inferioritate, care nu arareori apar la copiii institutionalizati, si-i poate pregati optim pentru contractul cu libertatea de miscare in tumultul vietii sociale.

            In conditiile in care integrarea infrastructurala este superficiala, fenomenul de abandonare a scolii, sau plonjarea in lumea obscura, ciudata si tragica a „copiilor strazii”, poate deveni o realitate.

Iata de ce asistentul social trebuie sa cunoasca toate aceste aspecte si sa intervina in timp optim, dar si eficient, mai intai pentru a preveni, a preintampina producerea fenomenelor negative, avand rol de profilaxie. Daca ia cunostinta de situatii produse deja, rolul de profilaxie trebuie inlocuit automt cu cel de terapeut.

            Consideram ca a salva un copil de la dezastrul socio-moral nu este numai un act profesional, ci unul, in primul rand, de noblete, de umanitate. Pentru ca nimic nu se compara in lume cu aceasta minune a minunilor care este copilul. Salvand copiii, ne asiguram dreptul de a fi, cu adevarat, OAMENI.

3   Institutiile de ocrotire pentru copii, cadru fizic si psihic de viata      specific unei anumite categorii de cop

            „Candidatul la umanitate” in debutul „epopeii” terestre pare a fi cel mai vulnerabil dintre puii vietuitoarelor de pe pamant, necesitand o acomodare chiar din primele clipe ale existentei sale cu exigentele mediului fizic, dar mai ales solicitand o pregatire preventiva pentru contactul, destul de dur, cu dimensiunea sociala. Aceasta se potriveste precumpanitor acelora pe care viata ii intampina cu implacabila-i duritate pe usa din spate. Este vorba despre copiii „cu handicap” social, prezentand de fapt o serie de anomalii individuale, aparute ca urmare a unor deficiente de natura socio-familiala.

            In universul presiunilor psihologice, determinate de conditiile fara precedent ale schimbarilor din lumea contemporana, dobandirea permanentei si stabilitatii intr-o conjunctura fluctuanta si relativ nesigura, devine un deziderat dificil de infaptuit chiar si pentru copiii ce beneficiaza de un mediu socio-familial normal, impregnat de stabilitate, completitudine si echilibru. De aceea, cu atat mai nedreapta apare sentinta pe care o da instanta vietii in cazul nevinovatiolr pretendenti la un loc printre oameni privandu-i de conditiile firesti ale unei deveniri umane.

            Pornind de la aceste argumente emotional-afective, se legitimeaza o interventie educativa institutionalizata pentru copiii a caror provenienta se regaseste intr-un mediu familial alertat, sterp, auster, incapabil de afectiune si modelare.

            Institutiile de tipul centrelor de plasament constituie forma cea mai raspandita de ocrotire a copiilor provenind din familiile problema sau a copiilor fara familie. In prezent exista o mare diversitate de tipuri de ocrotire (a se vedea fig. 1 si anexa 1), structura organizatorica a lor, modul de functionare, cerintele pe care trebuie sa le satisfaca, procesul instructiv-educativ, fiind determinate de factorii sociali si economici.

            Educatia trebuie sa fie considerata ca un factor principal in dezvoltarea unei societati in rapida schimbare.

            Unul din scopurile formative ale prezentului este de a califica si de a socializa. O persoana trebuie sa fie calificata nu numai pentru munca si viata economica, ci trebuie sa fie si pentru societate si familie, pregatita pentru viata.

            Socializarea este, de asemenea, un aspect al instruir Individul trebuie sa invete conceptele morale comune si sa aiba o atitudine de solidaritate sociala. Astfel, este accentuata necesitatea de a instrui, tinand seama atat de nevoile individuluiu, cat si de cele ale societat

            Mediul formativ are o dubla functie: pe de o parte sa creeze efecte de cerinte de cultura si civilizatie, iar pe de alta parte sa satisfaca aceste cerinte de cultura si civilizatie ale individului. Cele doua functii ale formarii individului se traduc printr-un proces unic, continuu, de adaptare la mediu denumit din ce in ce mai frecvent integrare.

            Totalitatea actiunilor de educationare din centrele de plasament, trebuie sa fie privite sub aspectul organizarii si instruirii institutiilor, privind dezvoltarea psihomotorie si integrarea sociala a copiilor institutionalizati.

Figura 2.

Sistemul de organizare a Centrelor de plasament din Romania

                 Facultati

 

                                                                                                                             Incadrare in productie

Treapta a II-a invatamant liceal                                                             

                                                                                                                             ( viata sociala pe cont propriu)




 Treapta a I-a invatamant liceal

 

           16 → 26 ani

      sustinuti ca asistati                                                                          Productie (calificare la locul de munca)


                                                                             

                                               Centre de plasament pentru copii scolari

                                                                              6 →17 ani


                                               Centre de Recuperare si Reabilitare pentru

                                                               Copii scolari cu deficiente                                                          Posibilitati de:


  Medii de provenienta                                                                                                                               adoptie,

           Abandonati         Centre de Plasament ptr. prescolari

                orfani

              familii                                                                                                                                           reintegrare

        dezorganizate                                                                                                                       in familie

                familii                          Centre Primire Urgenta ptr. copii sugari

            problema

            In Romania, in conformitate cu drepturile fundamentale ale omului exprimate in documente de drept international12, asigurarea si garantarea drepturilor copiilor sunt garantate in context juridic, incepand cu Constitutia Romaniei (drepturile generale), precum si prin legislatia familiei, sanitara si a invatamantului.

            La o atenta cercetare si reala evaluare a cuntinutului si eficientei asistentei sociale a copiilor institutionalizati, se pune tot mai mult problema schimbarii intregii organizari a institutiilor de ocrotire, astfel incat aceste fiinte, aceste „cazuri” ale societatii noastre, care nu au dispus din start de conditii corespunzatoare pentru crestere, acestor copii care sunt, de fapt, „copiii nostri”, sa le creem, in virtutea dreptului inalienabil la viata al fiintei umane conditii optime de protectie sociala, ingrijire, crestere si integrare sociala.

            Odata ajunse in unitatile de ocrotire, aceste firave fiinte nu trebuie sa fie adaptate acestor institutii, ci acestea trebuie sa se adapteze nevoilor copiilor si a familiilor lor, carora ei pot fi reintegrati cand acestia obtin abilitatea si dreptul propriilor cop Aceste institutii nu au voie sa ajunga un scop in sine, nu au dreptul sa violenteze natura lucrurilor. Ele isi au rostul numai daca pot crea, pe cat posibil, un climat asemanator celui familial, generator de confort psihic si moral, valorifica experientele pozitive ale vietii de familie, ale copiilor – atunci cand acestea exista.

            Asistentul social poate deveni mentorul acestor copii, el trebuie sa puna accent pe valorile vietii comune in grupa, sa transforme centrul de plasament intr-un adapost cald si sigur, sa favorizeze dezvoltarea sociala, facandu-i pe copii sa inteleaga sensul adevarat al viet

            In prezent, la nivelul centrelor de plasament s-a putut remarca necesitatea unei mai intense preocupari pentru continuarea si chiar efectuarea calificarii personalului din asemenea institutii, necesitatea unei individualizari pronuntate a cresterii si dezvoltarii copilului, asigurarea indrumarii psiho-social-medicale, a asistentei psihologice, asigurarea unei deschideri maxime a institutiilor de ocrotire pentru intensificarea relatiilor cu scoala si mediul social in care exista, necesitatea asigurarii unui climat de viata demn, adecvat dezvoltarii fizice, mentale, spirituale, morale si sociale.

            Realitatile muncii de zi cu zi din aceste institutii cu un anumit specific, demonstreaza ca dragostea pentru acesti copii inseamna un inalt profesionalism, o conditie esentiala a tuturor celor angrenati in procesul de crestere si educare din aceste unitati.








Politica de confidentialitate

.com Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 PROIECT DE LECTIE Clasa: I Matematica - Adunarea si scaderea numerelor naturale de la 0 la 30, fara trecere peste ordin
 Proiect didactic Grupa: mijlocie - Consolidarea mersului in echilibru pe o linie trasata pe sol (30 cm)
 Redresor electronic automat pentru incarcarea bateriilor auto - proiect atestat
 Proiectarea instalatiilor de alimentare ale motoarelor cu aprindere prin scanteie cu carburator

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 Lucrare de diploma - eritrodermia psoriazica
 ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI LA CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1946-1947)
 Proiect diploma Finante Banci - REALIZAREA INSPECTIEI FISCALE LA O SOCIETATE COMERCIALA
 Lucrare de diploma managementul firmei “diagnosticul si evaluarea firmei”

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 CONTABILITATEA FINANCIARA TESTE GRILA LICENTA
 LUCRARE DE LICENTA - FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT
 Lucrare de licenta stiintele naturii siecologie - 'surse de poluare a clisurii dunarii”
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 Proiect atestat informatica- Tehnician operator tehnica de calcul - Unitati de Stocare
 LUCRARE DE ATESTAT ELECTRONIST - TEHNICA DE CALCUL - Placa de baza
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 Proiect atestat tehnician in turism - carnaval la venezia




Pensii
TEORII CRIMINOLOGICE CU RELEVANTA PENTRU MUNCA DE ASISTARE SOCIALA
ASISTENTA SOCIALA DIN ROMANIA IN SPATIUL COMUNITATII EUROPENE
FAMILIA MONOPARENTALA - DELIMITARI CONCEPTUALE
CENTRUL DE INGRIJIRE SI ASISTENTA A VARSTNICULUI
Familia in situatii de criza - Rezolvarea unei crize familiale
PROBLEMATICA PERSOANELOR VARSTNICE DIN COMUNITATILE RURALE ALE MUNTILOR APUSENI
STUDIU DE CAZ - LUCRARE PREZENTATA IN CADRUL CURSULUI DE PROTECTIA COPILULUI


Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu