Creeaza.com - informatii profesionale despre


Evidentiem nevoile sociale din educatie - Referate profesionale unice



Acasa » legislatie » administratie » ecologie mediu
Clasificarea ariilor protejate

Clasificarea ariilor protejate



CLASIFICAREA  ARIILOR  PROTEJATE

            In capitolul privind istoria conceptului de ocrotire a naturii am aratat modul vertiginos in care in anii de dupa cel de al doilea razboi mondial au fost puse sub ocrotirea legii tot mai multe obiective si teritorii in mai toate tarile lumii. Constatandu-se ca nomenclatura si legislatiile difera foarte mult de la o tara la alta, s-a simtit nevoia adoptarii  unui limbaj comun si a unor norme aplicabile universal. Totodata, diversele institutii internationale (ONU, UNESCO, Uniunea Europeana, Consiliul Europei), ingrijorate de pericolul disparitiei de pe glob a unor valori naturale, au decis punerea sub ocrotire internationala a unor obiective si teritorii, elaborand si regulamentele aferente. Ele sunt prezentate in cele ce urmeaza precum si sistemul ariilor protejate in cateva legislatii nationale.

   1. CATEGORIILE DE ARII PROTEJATE PROPUSE DE UICN


            Adunarea generala ONU a hotarat, in cea de a 16-a sesiune din 1959,  crearea unui cadru international pentru ocrotirea naturii. Acesta este Uniunea Internationala de Conservare a Naturii (UICN, sau in engleza IUCN) a carui Comisie pentru Parcuri Nationale si Arii Protejate (CPNAP) a inceput din 1971 sa publice liste ale ariilor protejate din lume. In 1981 CPNAP a creat un alt organism PADU (Protected Areas Data Unit), menit a centraliza si prelucra datele. UICN si CPNAP au stabilit apoi criterii pentru definirea unor categorii de arii protejate in functie de scopul lor (ce anume trebuie protejat), din care decurge si modalitatea de gospodarire a lor (regimul proprietatii, regimul de paza si exploatare etc). Categoriile si criteriile de clasificare au fost stabilite in urma mai multor runde de congrese internationale (Bali, Venezuela etc.) si ele stau la baza legislatiilor nationale de protectie a naturii.

            Initial, UICN a publicat in 1973 un sistem preliminar de categorisire a ariilor protejate, care a fost reluat si definitivat in 1978 in raportul CPNAP intitulat ,,Categorii, obiective si criterii pentru ariile protejate”. Acesta prevedea 10 categorii de arii protejate, distinse mai ales prin gradul de protectie, si care erau urmatoarele:

       I.   Rezervatie stiintifica (Rezervatie naturala stricta)

      II.   Parc National

     III   Monument Natural

     IV  Rezervatie de conservare a naturii (definit mai expresiv in limba engleza ,,Wildlife  Sanctuary”)

V  .Peisaj protejat

     VI   Rezervatie de resurse

    VII. Arie naturala biotica sau antropica

VIII.  Arie gestionata pentru utilizari multiple  

     IX. Rezervatie a Biosferei

      X. Sit al Patrimoniului  Mondial Cultural si Natural

Pe baza acestei clasificari menite a fi folosite la nivel national, s-a lucrat in numeroase state, ea fiind introdusa si in unele legislatii nationale, si tot in baza ei au fost publicate, in 1990, de PADU, listele de arii protejate (o versiune prescurtata intr-un volum  si o alta extinsa in trei volume). S-a constatat insa ca aceasta clasificare nu corespunde perfect scopului, deoarece da nastere la gresite interpretari (de exemplu la noi in tara au fost confundate categoriile III si IV), apoi in categoriile VI-VIII nu a fost introdusa nici o rezervatie (desi erau numeroase arii care s-ar fi pretat). Pe de alta parte, categoriile I-VIII sunt create pentru utilizare, la nivel national, de fiecare tara, in timp ce categoriile IX si X sunt acordate de UNESCO, depasind deci cadrul national. Fata de aceste obiectii, in 1990, la Adunarea Generala a UICN de la Perth (Australia), s-a propus un nou sistem, adoptat in 1992 la cel de al IV-lea Congres Mondial al Parcurilor Nationale si Ariilor Protejate de la Caracas (Venezuela). In esenta, in acest nou sistem au fost abandonate categoriile VII- VIII, a fost redefinita categoria VI, iar ultimele doua au iesit din clasificare, ele fiind de resortul unor organisme internationale. Dar, ceea ce este mai important, s-a stabilit ca in fixarea categoriilor statele trebuie sa plece nu de la intentia de a acorda o anumita protectie unei arii protejate (de ex. un Parc National), ci trebuie fixat in primul rand scopul pentru care se intentioneaza punerea sub protectie, de unde deriva un anumit management care devine obligatoriu pentru tara respectiva.

In acest sens, UICN a publicat in 1994 o brosura (Guidelines for Protected Areas Management Categories), reluata si completata in 1999, in care sunt definite categoriile, obiectivul managementului, liniile directoare pentru selectarea ariei respective si responsabilitatile de organizare. In cele ce urmeaza o prezentam aproape integral.

In ceea ce priveste scopul major al punerii sub ocrotire , el cuprinde o paleta foarte larga de interese, de protejare propriu-zisa a naturii, dar si de conservare a unor trasaturi caracteristice culturale ale populatiei rezidente in acea arie.    

Dupa UICN scopurile majore pentru care se pune sub ocrotire o arie sunt urmatoarele:

1.      Cercetarea stiintifica

2.      Protectia salbaticiei

3.      Protectia diversitatii speciilor

4.      Mentinerea serviciilor

5.      Protectia unor trasaturi naturale si culturale

6.      Turism si recreere

7.      Educatie

8.      Utilizarea durabila a ecosistemelor

9.      Mentinerea caracteristicilor culturale si traditionale

In functie de scop si de gradul de protectie ce se intentioneaza a fi acordat, UICN a stabilit 6 categorii de protectie a caror prezentare va fi facuta conform urmatoarei structuri: 

1.      Definitie

2.      Obiective de management

3.      Linii directoare pentru selectare

4.      Responsabilitatea organizatorica

 Prima categorie a fost impartita in doua subgrupe : in prima (a) intra ariile destinate cercetarii stiintifice si avand un statut foarte strict in ce priveste accesul; a doua subgrupa (b) are ca obiect conservarea vietii salbatice.

Categoria I a - Rezervatie naturala stricta, arie protejata in principal pentru cercetarea stiintifica.

Definitie

Zona terestra sau acvatica care prezinta ecosisteme, trasaturi geologice sau fizicogeografice si/sau specii reprezentative, apte pentru cercetari stiintifice si monitorizare.

Obiective de management

-          Protectia habitatelor, ecosistemelor si speciilor intr-o stare cat mai nealterata.

-          Mentinerea resurselor genetice intr-o stare dinamica si evolutiva.

-          Mentinerea proceselor ecologice.

-          Conservarea trasaturilor structurale de peisaj si de aflorare a rocilor

-          Limitarea accesului publicului

 

Linii directoare pentru selectionare

-          Zona trebuie sa fie destul de mare pentru a asigura integritatea ecosistemelor si pentru a indeplini obiectivele de management pentru care este propusa.

-          Zona sa nu fi suferit modificari antropice notabile.

-          Zona sa nu necesite interventii de management substantiale pentru mentinerea ecosistemelor.

Responsabilitati organizatorice

-          Proprietatea trebuie sa fie la nivel national sau la alt nivel guvernamental.

-          Controlul si gestionarea trebuie realizate de organisme guvernamentale, printr-o agentie calificata sau prin fundatii private, universitati sau institutii de cercetare care prezinta functiile de conservare.

-          Activitatile de paza si control pe termen lung trebuie sa fie asigurate inainte de desemnarea ariei ca zona protejata de categoria I-a.

Categoria  I b – Arie protejata gestionata pentru protectia salbaticiei

 

Definitie

Arie mare terestra sau acvatica nemodificata sau slab afectata, care pastreaza caracteristicile naturale pe care trebuie sa le mentina pe termen lung.

Obiectivele de management

-          Asigurarea ca generatiile viitoare vor avea posibilitatea sa inteleaga si sa se bucure de zone care nu au fost afectate de catre actiuni umane de-a lungul unei mari perioade de timp.

-          Posibilitatea de mentinere pe termen lung a atributelor si calitatilor naturale de salbaticie.

Liniiile directoare pentru selectare

-          Zona trebuie sa prezinte calitati naturale deosebite, sa fie supusa legitatilor naturale, fara interventii umane si sa fie in stare sa prezinte in continuare aceste atribute daca este gestionata corespunzator.

-          Zona trebuie sa contina valori semnificative ecologice, fizico-geografice sau alte elemente de valoare stiintifica estetica sau istorica

-          Zona trebuie sa aiba o suprafata suficienta pentru a face posibila protectia si utilizarea ei in scopul propus.

Responsabilitati organizatorice

-          la fel ca pentru Categoria I a

Categoria II – Parc National. Arie protejata si gestionata in principal pentru protectia ecosistemelor si  pentru recreere.

 

Definitie

O arie naturala terestra sau acvatica desemnata pentru:

-          Protectia integritatii ecologice a unuia sau mai multor ecosisteme pentru generatiile prezente si viitoare.

-          Excluderea exploatarii sau locuirii care contravin desemnarii lui.

-          Punerea la dispozitie a unei baze care sa asigure necesitatile spirituale, stiintifice, educationale, recreationale si de vizitare, toate trebuind sa fie compatibile cu principiile de protectie a mediului si cu diversitatea culturala.

Obiectivele de management

-          Protectia ariilor de semnificatie nationala si mondiala pentru scopuri spirituale, stiintifice, educationale, recreative si turistice.

-          Gestionarea utilizarii de catre vizitatori in scopurile amintite la un nivel care sa mentina aria intr-o stare naturala sau apropiata de cea naturala.

-          Eliminarea si apoi prevenirea exploatarii sau locuirii care contravin scopurilor desemnarii.

-          Luarea in considerare a necesitatilor populatiilor indigene, inclusiv a utilizarii resurselor necesare supravietuirii, astfel incat sa nu existe efecte adverse asupra celorlalte obiective de management.

Liniile directoare pentru selectare

-          Aria trebuie sa contina esantioane reprezentative de regiuni naturale, trasaturi naturale sau estetice, unde speciile de plante si animale precum si siturile fizico-geografice au o semnificatie speciala pentru scopurile mentionate anterior.

-          Aria trebuie sa aiba o suprafata suficient de mare pentru a contine unul sau mai multe ecosisteme intacte, nealterate semnificativ de catre exploatare sau habitare umana curenta.

Responsabilitati organizatorice

-          Proprietatea si managementul trebuie sa apartina celei mai inalte autoritati competente a statului in jurisdictia caruia se afla.

-          Parcurile Nationale pot avea si alti proprietari iar managementul poate apartine si altor nivele si organisme locale, fundatii si alte organizatii stabilite legal, care au ca scop conservarea pe termen lung a ariei.

Categoria III – Monument natural. Arie gestionata in principal pentru conservarea trasaturilor naturale specifice

Definitie

Zona care contine una sau mai multe trasaturi naturale/culturale specifice, de valoare deosebita sau unica datorita raritatii, calitatii reprezentative sau estetice sau semnificatiei culturale.

Obiectivele de management

-          Protectia sau pastrarea perpetua a trasaturilor remarcabile specifice datorita valorii lor naturale, calitatii de unicat, de reprezentativitate, sau semnificatiei culturale.

-          Asigurarea, intr-o masura conforma cu obiectivul anterior, a posibilitatilor de cercetare, educatie, interpretare si apreciere publica.

-          Eliminarea si apoi prevenirea exploatarii sau ocuparii impotriva scopului pentru care a fost desemnata.

-          Aducerea de beneficii oricarei populatii rezidente conforme cu celelalte obiective de management.

Liniile directoare pentru selectare

-          Aria trebuie sa contina una sau mai multe trasaturi cu semnificatie deosebita, formatiuni naturale corespunzatoare precum cascade spectaculoase, pesteri, cratere, zacaminte fosilifere, dune de nisip si formatiuni marine, eventual cu  fauna si flora unica sau reprezentativa.

-          Elementele culturale asociate pot fi asezaminte antropice, fortarete, situri arheologice sau situri naturale, care au o semnificatie de patrimoniu pentru populatia indigena.

-          Aria trebuie sa aiba o suprafata suficient de mare pentru a proteja integritatea acestor caracteristici si a zonelor din imediata vecinatate.

Responsabilitati organizatorice

-          Proprietatea si managementul trebuie sa apartina guvernului national sau, cu masuri corespunzatoare de paza si control, altui nivel guvernamental, consiliu local, organizatii nonprofit, corporatii, sau in mod exceptional, unui organ privat, daca se dovedeste ca protectia pe termen lung a caracterului propriu al zonei este asigurata inainte de desemnare.

Categoria  IV – Arie de protectie a habitatelor sau speciilor, gestionata in principal pentru conservare prin interventii de management

Definitie

O arie terestra si/sau acvatica care face obiectul unei interventii active pentru a asigura mentinerea habitatelor si/sau indeplinirea necesitatilor unor specii.

Obiectivele de management

-          Pastrarea si mentinerea conditiilor de habitat necesare pentru protectia unor specii semnificative, grupuri de specii, comunitati biotice sau trasaturi fizice ale mediului, acolo unde acestea necesita o manipulare specifica din partea omului pentru un management optim.

-          Facilitarea cercetarii stiintifice si monitorizarii ca activitati primare asociate cu managementul durabil al resurselor naturale.

-          Dezvoltarea unor arii limitate pentru educatia publicului si aprecierea caracteristicilor habitatului in cauza pentru managementul vietii salbatice.

-          Eliminarea si apoi prevenirea exploatarii si ocuparii impotriva scopului pentru care a fost desemnata.

-          Aducerea de beneficii oricarei populatii rezidente conforme cu celelalte obiective de management

Liniile directoare pentru selectare

-          Aria trebuie sa joace un rol important in protectia naturii si in supravietuirea speciilor, incorporand corespunzator , arii de reproducere, zone umede, recifi de corali, estuare, pajisti, paduri sau zone de depunere a icrelor, inclusiv zone marine bentonice.

-          Aria trebuie sa fie aceea in care protectia habitatului este esentiala pentru flora importanta la nivel national si local, sau pentru fauna rezidenta sau migratoare.

-          Conservarea acestor habitate si specii trebuie sa depinda de interventia activa din partea autoritatii de management, daca este necesar prin manipularea habitatului.

-          Marimea ariei trebuie sa depinda de cerintele de habitat ale speciei protejate si poate varia de la relativ mica la arii foarte vaste.

Responsabilitati organizatorice

Proprietatea si managementul trebuie sa apartina guvernului national sau, cu masuri corespunzatoare de paza si control, altui nivel guvernamental, consiliu local, organizatii nonprofit, corporatii sau in mod exceptional, unui organ privat.

Categoria V – Peisaj terestru/marin protejat, arie protejata gestionata in principal pentru conservarea peisajelor terestre/marine si recreere

Definitie

O arie terestra, o  zona costiera sau marina, unde interactiunea oamenilor cu natura a generat, de-a lungul timpului,  o suprafata cu trasaturi distincte, cu valori semnificative estetice, ecologice si/sau culturale, si adesea cu o diversitate biologica mare. Ocrotirea integritatii unei asemenea interactiuni traditionale este vitala pentru protectia, mentinerea si evolutia ariei.

Obiectivele de management

-          Mentinerea diversitatii peisajului si a habitatului, speciilor si ecosistemelor asociate.

-          Mentinerea interactiunii armonioase intre natura si cultura prin protectia peisajelor terestre si/sau marine si continuarea utilizarii traditionale a pamantului, prin crearea de practici si manifestari culturale si sociale.

-          Sustinerea modurilor de viata si a activitatilor economice care se afla in armonie cu natura si pastrarea calitatilor sociale si culturale ale comunitatilor in cauza.

-          Eliminarea, acolo unde este cazul, si apoi prevenirea, utilizarii pamantului si a activitatilor care sunt necorespunzatoare ca scara si caracter.

-          Asigurarea pentru publicul vizitator a conditiilor de recreere si turism, corespunzatoare ca tip si scara calitatilor esentiale ale ariei.

-          Incurajarea activitatilor stiintifice si educationale care pot contribui la bunastarea pe lunga durata a populatiei rezidente si la dezvoltarea sprijinului publicului pentru protectia unor asemenea arii.

-          Obtinerea de beneficii si contributia la bunastarea comunitatii locale prin asigurarea produselor naturale (cum ar fi colectarea fructelor de padure, pescuitul) si serviciilor (cum ar fi apa curenta sau venitul derivat din formele de turism durabil).

Liniile directoare pentru selectare

-          Aria trebuie sa prezinte un peisaj terestru, marin, costier sau insular, de o calitate impresionanta, cu diverse habitate asociate, flora si fauna, impreuna cu manifestari ale unor calitati unice sau traditionale de utilizare a pamantului si organizari sociale, evidentiate in asezari umane si traditii locale, moduri de viata si credinte.

-          Aria trebuie sa prezinte posibilitati de petrecere a timpului liber a publicului prin recreere si turism, in cadrul normal al modalitatilor de viata si activitatilor economice.

Responsabilitati organizatorice

-          Aria poate sa se afle in proprietatea unei autoritati publice, dar mai probabil sa contina un mozaic de proprietati publice si private, care sa opereze regimuri variate de management.

-          Tipurile de management trebuie sa fie supuse unui anumit grad de planificare sau control si sustinute prin fonduri publice si alte tipuri de stimulente, pentru a asigura mentinerea, pe termen lung, a calitatii peisajului terestru si/sau marin si a traditiilor locale si a credintelor

Categoria VI – Aria protejata cu resurse gestionate. Arie protejata gestionata in

principal pentru utilizarea durabila a ecosistemelor naturale

Definitie

O arie care contine predominant sisteme naturale nemodificate, gestionate pentru asigurarea pe termen lung a protectiei si mentinerii biodiversitatii biologice, asigurand, in acelasi timp, in mod durabil, bunuri si servicii pentru satisfacerea nevoilor comunitatii.

Obiectivele de management

-          Protectia si mentinerea pe termen lung a diversitatii biologice si a altor valori naturale ale ariei.

-          Promovarea practicilor de management pentru o productie durabila.

-          Protectia bazei de resurse naturale impotriva instrainarii acesteia prin utilizarea pamantului in detrimentul diversitatii biologice a ariei.

-          Contributia la dezvoltarea regionala si nationala.

Liniile directoare pentru selectare

-          Aria trebuie sa fie cel putin doua treimi in stare naturala, ea putand sa contina suprafete limitate cu ecosisteme modificate Nu trebuie incluse . plantatii mari

-          Aria trebuie sa aiba o suprafata destul de mare pentru a absorbi utilizarile durabile ale resurselor fara ca acestea sa fie in detrimentul valorilor naturale pe termen lung.

Responsabilitati organizatorice

-          Responsabilitatea de management trebuie sa apartina organismelor publice cu scopuri clare de conservare si realizate in parteneriat cu populatia locala. Managementul poate sa fie asigurat pe baza traditiilor locale, dar cu suportul agentiilor guvernamentale sau nonguvernamentale.

-          Proprietatea poate fi nationala sau sa apartina altui nivel guvernamental, comunitatii, sau unor persoane fizice sau unei combinatii a acestora.

Cateva observatii privitoare la categoriile de protectie UICN

(1)   Denumirile acordate ariilor protejate nu sunt obligatorii pentru toate tarile, ele putand varia, important fiind faptul de a mentine statutul pentru care ele au fost puse sub protectie. In acest sens, cele mai variate denumiri se gasesc in SUA unde exista : Sanctuare marine nationale, Tarmuri nationale lacustre sau marine, Refugii nationale de fauna sau flora, Rezervatii nationale, Fluvii nationale pitoresti, Elemente naturale marcante, Arii naturale exceptionale sau pitoresti, Zone nationale  forestiere salbatice, Arii nationale de recreere, Arii pentru drumetii turistice, la care se adauga Rezervatii de natura istorica (Monumente memoriale, Campuri de lupta, Parcuri nationale militare), precum si cele la nivelul statelor.

(2)    In Franta, in afara parcurilor nationale gasim : Preparcuri, Rezervatii naturale, Rezervatii marine, Parcuri marine, Parcuri naturale, Rezervatii de pescuit. In Canada exista,  in afara parcurilor nationale, Parcuri marine nationale, Rezervatii ecologice, Rezervatii ornitologice,  Sanctuare ornitologice, Rezervatii pentru natura salbatica, Arii de gestionare a resurselor salbatice, Arii naturale etc.

(3)    In Africa de Sud apar distinct : Bazine hidrografice montane, Paduri indigene, Rezervatii de vanat, Sanctuare, iar Suedia nu se jeneaza sa declare Rezervatii neclasificate.

Dintre toate acestea sunt de retinut : Parcurile naturale, teritorii asemanatoare parcurilor nationale, cu deosebirea ca pot cuprinde locuinte permanente si admit exploatarea resurselor naturale regenerabile de catre populatiile locale pentru supravietuire. O extensie si mai mare o au Parcurile regionale, teritorii asemanatoare precedentelor, dar care adapostesc si asezari umane (sate, comune, chiar orase), ce gospodaresc in comun zone deosebit de frumoase peisagistic, dar in care exploatarea traditionala joaca un rol primordial, precum si atractivitate turistica, scopul principal fiind tocmai dezvoltarea turismului de recreere. Proprietatea este majoritar particulara, iar accesul complet liber, managementul si ocrotirea obiectivelor deosebite revenind comunelor asociate pentru exploatarea in comun. Conform clasificarii UICN, Parcurile aturale trebuie cuprinse in categoria a V-a iar   Parcurile regionale in categoria a VI-a.

(4)   Deoarece in stabilirea pentru o zona a unei categorii de protectie primordial este scopul pentru care se face protectia, exista o stransa corelatie intre aceste doua elemente. Ea este prezentata in tabelul 9.

        Tabelul 9 .Corelarea scopului protectiei cu categoriile UICN

       Protectie in special pentru  :

Categoria

I. Protectie stricta

a.       Pentru cercetare stiintifica

b.      Pentru protectia salbaticiei

I. Rezervatie stricta

II. Conservarea ecosistemelor

II. Parc National

III.Conservarea trasaturilor   naturale

III. Monument al Naturii

IV.Conservarea  prin  management activ a elementelor biotice

IV. Arie de gestionare a habitatelor si speciilor

V. Conservare si recreere

V. Peisaj terestru si marin

VI Utilizarea durabila a  resurselor

VI. Arie protejata cu resurse gestionate

Dupa ,,Liniile directoare” UICN, 1999

        In general, o arie protejata nu este destinata strict doar unui scop, ci acopera mai multe obiective, dintre care unul este cel principal, dar pot fi si obiective secundare. Tinand seama de cele 9 scopuri enumerate la inceputul capitolului, tabelul anterior poate fi detaliat adaugand la scopul principal si celelalte activitati, posibil de realizat in cadrul ariei protejate. Rezulta, in acest fel, o corelare mai complexa intre scop si grad de ocrotire, dupa cum reiese din tabelul 10.

      Cele sase categorii de protectie prezinta grade diferite de interventie a omului in mecanismele naturii, fapt care se reflecta in succesiunea lor. Este drept ca, in ultimul timp, s-a constatat ca influenta omului asupra naturii a fost mai importanta decat s-a crezut pana acum, si ca, de fapt, este aproape imposibil a gasi un loc pe Pamant in care ea sa nu se fi facut simtita. Ajung sa amintim ca locurile cele mai inaccesibile pentru om au fost totusi intinate de el, cum sunt marile varfuri din Himalaya, unde nenumaratele expeditii au lasat tone de deseuri ce influenteaza ecosistemele locale, ca si in deserturile arctice si chiar antarctice, sau marile paduri tropicale, atacate pentru exploatare sau pentru largirea suprafetelor agricole, fara a mai vorbi de poluarea generala a aerului cu efecte globale. De aceea, este greu a mai gasi o zona intr-adevar ,,naturala”, si in liniile directoare ale UICN se precizeaza ca astazi, sub acest nume, putem lua in considerare doar acele arii in care de la revolutia industriala din 1750 incoace, impactul omului asupra naturii nu a fost mai mare decat al oricarei specii autohtone acelei arii, si nu a afectat structura ecosistemelor. In acest sens, gradatia care s-a facut pentru ariile protejate reflecta si interventia crescanda a activitatii omului asupra naturii.

Tabelul 10 Corelarea obiectivelor de management si categoriile UICN.

Legenda  : 1.Obiectiv primar; 2.Obiectiv secundar; 3.Obiectiv poten-

tial aplicabil;  - neaplicabil

(Dupa “Liniile directoare “ UICN, 1999)

Obiectiv de management

Ia

Ib

II

III

IV

V

VI

Cercetarea stiintifica

1

3

2

2

2

2

3

Protectia salbaticiei

2

1

2

3

3

-

2

Protectia diversitatii speciilor si diversitatii genetice

1

2

1

1

1

2

1

Mentinerea serviciilor

2

1

1

-

1

2

1

Protectia trasaturilor naturale/culturale specifice

-

-

2

1

3

1

3

Turism si recreere

-

2

1

1

3

1

3

Educatie

-

-

2

2

2

2

3

Utilizarea durabila a resurselor ecosistem

elor naturale

-

3

3

-

2

2

1

Mentinerea atributelor culturale/traditionale

-

-

-



-

-

1

2

        

Astfel, in categoriile I, II si III interventia omului a fost si trebuie sa fie in continuare limitata, in timp ce in categoriile celelalte ea este admisa sau chiar de dorit.  In categoria IV interventia omului se face in folosul ecosistemelor, pentru a le mentine conditii optime de dezvoltare, in timp ce in categoriile V si VI ea are ca scop dezvoltarea relatiilor populatiilor native cu natura, in scopul protejarii ei (categoria V) sau chiar exploatarii durabile a resurselor salbatice (categoria VI).Acest lucru este sintetizat in figura 9. In atribuirea unei arii o anumita categorie de protectie nu trebuie sa intervina eficienta managementului. Cu alte cuvinte, daca pentru o arie este recunoscuta valoarea ei, si criteriile de selectie corespund cerintelor pentru un Parc National, dar se stie de la inceput ca statul nu este capabil sa asigure gospodarirea lui conforma statutului acestei categorii, nu este admis ca ea sa fie trecuta in categoria VI, sub motivul ca ,,decat deloc , mai bine macar atat”. Judecata este gresita deoarece unei arii i se atribuie categoria conform vocatiei proprii, valorii ei intrinseci si nu dupa posibilitatile de a-i asigura o protectie adecvata. In selectarea ariei trebuie sa prevaleze obiectivul primar de ocrotire, celelalte fiind adiacente. In nici un caz capacitatea de a-i asigura protectia corespunzatoare categoriei nu trebuie sa fie determinanta.

                          Natural

                                         I

                            ê                     II

                            ê                            

                            ê                                   III

Gradul  de           ê                                           

Interventie          ê                                                  IV

Umana                ê

                           ê                                                                  V

                           ê                                                                           VI  

                           ê                                                                                          

                       Artificial

                               Categoriile de arii protejate

fig. 9. Raportul dintre gradul de protectie umana si categoriile UICN (dupa “Liniile directoare”, UICN,  1994)

         

 Este posibila o suprapunere de categorii, dar numai cu categoria I. Astfel, intr-  un Parc National cu obiective multiple pot sa existe enclave de categoria I. Aceasta pentru a le proteja de  turistii care, prin insasi ratiunea de existenta a parcului, il frecventeaza pe acesta. Exista insa cazuri in care in cadrul unui Parc National sunt delimitate si monumente ale naturii sau arii de o alta categorie. Aceasta se intampla cand un numar de monumente ale naturii (Categoria III) sunt incluse ulterior intr-un parc national. Mentinerea lor pe liste ca monumente ale naturii nu mai este justificata deoarece categoria III (Monument al naturii) nu le confera o protectie in plus decat cea acordata de categoria II.

2.CATEGORIILE DE ARII PROTEJATE DE NIVEL MONDIAL

In afara categoriilor stabilite de UICN si care se refera la ariile protejate pe plan national, fiecare tara urmand sa le aplice la obiectivele alese pentru a fi protejate (avand ca atare decizia si raspunderea pentru ele), exista si alte categorii de rezervatii, propuse de diferitele state, dar acceptate si incluse pe liste stabilite de alte organisme internationale decat UICN, raspunderea de gestionare a lor revenind insa tarilor pe teritoriul carora se afla. Aceste organisme sunt UNESCO, care elaboreaza listele mondiale ale Rezervatiilor biosferei si Listele patrimoniului cultural si natural mondial, iar  de patrimoniul avifaunistic al lumii se ocupa un organism specializat.

        2.1  REZERVATII  ALE  BIOSFEREI

Ele au la baza decizia UNESCO de a crea, in cadrul programului ,,Om-biosfera” (MAB), o retea de arii protejate care sa reflecte, pe cat posibil, toate tipurile de ecosisteme si habitate existente acum pe glob si care sa fie mentinute ca atare. Ele au fost denumite ,,Rezervatii ale Biosferei”, iar planul de actiune pentru stabilirea retelei a fost perfectat in 1984. Aceste rezervatii au urmatoarele caracteristici :

Definitie

Rezervatiile biosferei sunt arii protejate ce  reprezinta ecosistemele majore ale globului si care imbina conservarea cu dezvoltarea durabila, servind ca model de dezvoltare pentru medii particulare. Ele formeaza o retea mondiala pentru cercetarea si monitorizarea ecologica si reprezinta zone pentru constientizare, educatie si instruire in domeniul mediului.

Rezervatiile Biosferei au o zonare proprie, cu diferite intensitati ale managementului si anume :

·     zona strict protejata – pentru protectia ecosistemelor naturale, care poate fi listata in categoriile I,II, III sau IV UICN;

·     zona tampon – pentru a diminua efectele directe asupra zonei strict protejate. Ea poate fi listata drept categoria  IV, V sau VI  UICN;

·     zona de tranzitie – pentru dezvoltarea activitatilor economice intr-un mod durabil

Rezervatiile Biosferei nu sunt incluse in clasificarea UICN deoarece in aceasta din urma sunt clasificate obiectivele ce trebuie protejate. Rezervatiile Biosferei includ o gama variata de obiective, fiecare  putand corespunde unei alte categorii de clasificare UICN. Rezervatiile biosferei sunt, ca atare, considerate arii care contin una sau mai multe categorii UICN, dupa cum reiese din tabelul de mai jos.

Tabelul 11. Relatiile dintre categoriile UICN si zonele  Rezervatiilor Biosferei

Categoria de management UICN

Zonele Rezervatiei Biosferei

Strict protejata             Tampon            Tranzitie

Ia

Da

Nu

Nu

Ib

Da

Nu

Nu

II

Da

Nu

Nu

III

Da

Nu

Nu

IV

Da

Da

Nu

V

Nu

Da

Poate

VI

Poate

Da

Poate

     Da – compatibilitate cu obiectivul de management

     Nu – incompatibilitate cu obiectivul de management

     Poate – obiectivul de management poate fi compatibil

               (Dupa “Liniile directoare”, UICN, 1994)

De altfel, Rezervatiile biosferei echivalente unei singure categorii UICN nu corespund in totalitate conceptului de Rezervatie a Biosferei, fapt pentru care sunt greu acceptate.

            Practic, situatia Rezervatiilor biosferei si a ariilor protejate desemnate national este foarte complicata. Unele tari au legislatie conform careia sunt desemnate si Rezervatiile biosferei. In foarte putine cazuri Rezervatiile biosferei nu include nici o parte a unei arii protejate desemnate. De asemenea, delimitarile variaza mult, existand cazuri in care acestea sunt mai mari sau mai mici.

Organismele responsabile sunt:

-          International – Programul UNESCO –MAB (Man and Biosphere Programme)

-          National – Comitetul National MAB

Procedura de desemnare

Ariile protejate declarate la nivel national ca apartinand uneia din categoriile UICN, care respecta criteriile de eligibilitate pentru a fi inscrise pe lista Rezervatiilor biosferei, sunt inaintate Comitetului National MAB al tarii respective, care la va analiza si trimite Secretariatului Programului UNESCO – MAB (Paris) pentru aprobarea lor ca Rezervatii ale biosferei. In particular, fiecare Rezervatie a biosferei trebuie sa indeplineasca trei functii complementare :

· de conservare a biodiversitatii – accentuand conservarea unui esantion reprezentativ al unor ecosisteme majore;

·   de dezvoltare -  cu accent asupra populatiei umane in cadrul biosferei, avand un rol integrator pentru comunitatile locale;

· logistica – realizand combinarea intre cercetarea, educatia, instruirea si monitorizarea in domeniul conservarii.

Situatia la nivel mondial

UNESCO a aprobat pana la inceputul secolului XXI un numar de 368 Rezervatii ale biosferei, dintre care 139 sunt in Europa.

Situatia in Romania

In Romania au fost declarate pana acum trei Rezervatii ale biosferei, si anume:

-          Parcul National Retezat – declarat la 10 ianuarie 1980

-          Pietrosul Rodnei – declarat la 10 ianuarie 1980.

-          Delta Dunarii – declarata la 1 septembrie 1990 prin Decretul 983

       2.2  SIT  AL  PATRIMONIULUI  MONDIAL  CULTURAL  SI  NATURAL

In Adunarea generala UNESCO de la Paris din 1972, a fost luata hotararea de a se creea o retea de monumente naturale si culturale de valoare exceptionala pentru omenire in general. Conventia privind protectia Patrimoniului Mondial Cultural si Natural a fost adoptata la Paris in 1972 si a intrat in vigoare in 1975. Ea cuprinde un numar de obiecte culturale (de ex.: Piramidele, catedrala Notre Dame, monumente ca Taj Mahal, Baradubur, sau orase precum Cordoba sau Fez), sau Manastirile pictate din Bucovina si bisericile de lemn din Maramures, dar si un numar relativ redus de monumente ale naturii. Pentru acestea normele de desemnare sunt urmatoarele :

Definitie

Sunt Situri ale patrimoniului natural mondial, monumentele naturale constituite din formatiuni fizice sau biologice, sau din grupuri de astfel de formatiuni, care au o valoare exceptionala, universala, din punct de vedere estetic sau stiintific, formatiuni geologice sau fiziografice si zonele strict delimitate care constituie habitatele unor specii de animale si plante amenintate, care au o valoare exceptionala.

Siturile Patrimoniului Mondial Cultural si Natural au fost incluse de UICN in sistemul de clasificare UICN din 1978 drept categoria X. Pentru evitarea confuziilor generate de faptul ca Siturile Patrimoniului Mondial Cultural si Natural reprezinta un titlu international si nu o categorie de management, s-a renuntat la aceasta desemnare.

Organisme responsabile

-          International – Comitetul Patrimoniului Mondial Cultural si Natural

-          National – Comisia Nationala UNESCO, Secretariatul National al Conventiei Patrimoniului Mondial.

-         

Procedura de desemnare

Siturile sunt nominalizate de catre guvernele nationale si inaintate spre aprobare Comitetului Patrimoniului Mondial. Dupa acceptare, zonele sunt inscrise pe Lista Patrimoniului Mondial ca Situri  ale Patrimoniului Mondial Cultural si Natural.

Situatia la nivel mondial

            Lista Patrimoniului Mondial Natural includea, in 2000, un numar de 149 situri de nivel mondial. In Europa sunt declarate numai 149 situri ale patrimoniului mondial natural.

Situatia in Romania

Romania a ratificat Conventia asupra Protectiei Patrimoniului Mondial Cultural si Natural prin Legea nr.178/1990.

           Delta Dunarii – 50% din suprafata sa a fost inclusa pe Lista Patrimoniului Mondial Natural in decembrie 1991.

 

           2.3. ZONA  RAMSAR – Zona umeda de importanta internationala, in special             ca habitat al pasarilor de apa

Conventia privind Zonele Umede de Importanta Internationala, in special ca habitat pentru pasarile de apa, cunoscuta sub numele de Conventia Ramsar, adoptata la Ramsar, Iran, in anul 1971 si intrata in vigoare la sfarsitul anului 1975. Este un tratat interguvernamental care asigura cadrul pentru cooperarea internationala in domeniul conservarii zonelor umede. Rezervatiile din conventie au urmatoarele caracteristici :

Definitie

Zone umede de importanta internationala in special ca habitat al pasarilor de apa. O zona umeda poate fi inclusa la Lista Ramsar daca indeplineste unul din criteriile urmatoare

· O zona umeda poate fi considerata importanta international daca reprezinta un exemplu bun pentru un anumit tip de zona umeda caracteristic regiunii respective.

·   O zona umeda poate fi considerata importanta international daca :

-          suporta populatii apreciabile de specii sau subspecii de plante si animale rare, vulnerabile sau periclitate, sau un numar apreciabil de indivizi ai categoriilor de specii mai sus mentionate ;

-          este de o valoare speciala pentru mentinerea diversitatii genetice si ale sistemelor ecologice ale unei regiuni ;

-          este de o valoare speciala ca habitat al plantelor si animalelor aflate intr-un stadiu critic al ciclurilor lor biologice ;

-          este de o valoare speciala pentru speciile sau comunitatile de plante si animale endemice.

·    O zona umeda poate fi considerata importanta international daca :

-          suporta in mod regulat mai mult de 20 000 de pasari de apa;

-          suporta in mod regulat un numar substantial de indivizi apartinand unor grupuri particulare de pasari de apa, indicatori ai productivitatii sau diversitatii;

 suporta in mod regulat 1% din indivizii unei populatii apartinand unei specii sau subspecii de pasari de apa.

Organism responsabil

-          International – Secretariatul Independent al Conventiei Ramsar, administrat de UICN si IWRB (International Wetlands Research Bureau) reprezinta structura permanenta pentru suportul administrativ, stiintific si tehnic. UNESCO este depozitarul conventiei.

-          Partile Contractante ale Conventiei Ramsar sunt obligate:

-          sa desemneze cel putin o zona umeda pentru a fi inclusa pe Lista Zonelor Umede de Importanta Internationala (Lista Ramsar);

-          sa promoveze cooperarea internationala in domeniul zonelor umede;

-          sa informeze Secretariatul Conventiei asupra oricaror schimbari survenite in statutul ecologic al oricarui sit listat.

-          National – Secretariatul National Ramsar

-         

Procedura de desemnare

Zonele sunt nominalizate de catre Partile Contractante (statele care au ratificat Conventia Ramsar) inaintate spre studiere si aprobare de catre secretariatul Ramsar.

Situatia la nivel mondial

La inceputul secolului XXI erau 1019 zone Ramsar in lume din care in Europa 632.

Situatia in Romania

Romania a ratificat Conventia Ramsar prin Legea 5/1991.

Delta Dunarii este singura arie protejata din Romania desemnata ca Zona Ramsar.

dar sunt in curs de creerea si a altora.

            2.4  ARIE DE IMPORTANTA AVIFAUNISTICA

Programul IBA pentru identificarea si protectia habitatelor unor anumite specii de pasari a fost initiat in anul 1984 de catre Consiliul International pentru Protectia Pasarilor (ICBP), devenit in anul 1984 Bird Life International, si a vizat intr-o prima etapa identificarea si descrierea din punct de vedere avifaunistic a ariilor de importanta europeana pentru a fi inscrise intr-o retea de rezervatii.

Definitie

Arii de o valoare deosebita pentru protectia si conservarea pasarilor, de nivel mondial,  nivel national sau regional al unei tari. Criteriile pe baza carora se constituie aceste zone trebuie sa indeplineasca anumite conditii si sa adaposteasca anumite specii rare sau periclitate. Ariile trebuie sa fie suficient de intinse pentru a permite populatiilor locale de pasari sa se autosustina din punct de vedere biologic, iar pasarilor migratoare sa le fie asigurate conditiile de existenta pe durata prezentei lor in regiunea respectiva. Este preferabil ca ariile sa se suprapuna (cel putin partial) peste zone deja protejate si, daca este posibil, sa se delimiteze de zonele inconjuratoare din punct de vedere al conditiilor de mediu.

Organism responsabil

-          International – Bird Life International

-          National – Societatea Ornitologica Romana (SOR)

-         

Procedura de desemnare

Ariile sunt identificate si descrise de catre SOR dupa o metodologie standard, formularul fiind trimis Programului IBA al Comisiei Bird Life International.

Situatia la nivel mondial

In Europa au fost identificate pana in 1994 un numar de 2479 arii de importanta avifaunistica.

Situatia in Romania

Pana in 1994 au fost identificate un numar de 59 Arii de Importanta Avifaunistica.

  3 CATEGORIILE DE ARII PROTEJATE STABILITE DE UNIUNEA EUROPEANA

Uniunea Europeana (UE) cunoscuta anterior sub numele de Comunitatea Europeana, este unicul organism supranational din lume cu responsabilitate in domeniul elaborarii cadrului legislativ. Pentru tarile membre ale UE deciziile strategice cheie in domeniul conservarii naturii sunt luate la nivelul UE si nu la nivel national.

Directivele emise de UE sunt legi ale UE, care se adreseaza statelor membre si fixeaza anumite indatoriri  specifice care trebuie atinse intr-o anumita perioada de timp, lasand in responsabilitatea statelor membre decizia asupra modalitatii in care acestea sunt realizate. Directivele sunt adoptate de catre Consiliul Ministrilor al UE, care este constituit din reprezentantii guvernamentali ai fiecarui stat membru, de obicei la nivel ministerial.

Spre deosebire de celelalte tratate internationale, UE pune la dispozitia statelor membre, din fondurile sale, grant-uri pentru implementarea directivelor. Daca un stat membru nu implementeaza o directiva, Comisia Europeana poate sa-l dea in judecata la Curtea Europeana de Justitie. Astfel, se poate spune ca Directivele UE au avantaje foarte mari comparativ cu tratatele internationale in domeniul mediului si reprezinta un transfer original de elaborare a politicilor de la nivel national catre nivel european.

Uniunea Europeana propune o clasificare proprie a ariilor protejate care cuprinde 8 categorii. In afara acestora mai propune, prin doua Directive, alte tipuri de arii, destinate in special protectiei pasarilor si conservarii habitatelor de viata salbatica si a unor plante.

          3.1.  CATEGORII  UE  DE  ARII  PROTEJATE

Cele 8 categorii de protectie prezinta grade descrescande de la 1 la 8, ele nefiind astfel tipuri diferite de protectie ci grade diferite. Ele sunt urmatoarele:

Categoria 1. Rezervatie naturala integrala

Zona cu peisaje naturale sau seminaturale cu urmatoarele caracteristici : o flora, o fauna sau elemente geologice deosebite, sau o vegetatie sau comunitati biotice deosebite Necesita o zona tampon de protectie cand este mica. Vanatul si pescuitul sunt admise numai in scopul protectiei unor specii amenintate.

 

Categoria 2. Rezervatii naturale

 Zona ce cuprinde peisaje naturale sau seminaturale, caracterizata prin flora, fauna si valori genetice deosebite, care necesita protectie pentru evitarea disparitiei unor specii. Necesita o zona tampon, mai ales in cazul rezervatiilor mici. Vanatoarea si pescuitul sunt admise doar din necesitati de echilibru. Zona este nelocuita, cu exceptia administratiei. Accesul este permis numai pe poteci, fara masini, caini etc. Teritoriile protejate pot ingloba rezervatii speciale, de pasari migratoare, de vanat, de repaus, forestiere, etnologice, geomorfologice etc.

Categoria 3. Parcuri Nationale

Regiuni cu peisaje naturale si seminaturale, cu suprafete mari de cel putin 1000 ha. Caracteristici :

·          au peisaje naturale deosebit de pitoresti, prezinta interes stiintific pentru siturile geomorfologice, pentru speciile vegetale si animale si au unul sau mai multe ecosisteme netransformate de om ;

·          autoritatile tarii impun eliminarea interventiei umane si respectarea caracteristicilor ecologice, geomorfologice sau estetice ;

·          gestionarea Parcurilor Nationale tine de un singur organism si se realizeaza in baza unui plan de gestiune ;

·          vizitatorii circula pe itinerarii fixe si cu mijloace stabilite, cu limitari la motorizare ;

·          amenajarile recreative de masa se autorizeaza in afara parcului, in vecinatatea sa. Parcurile au ca scop informarea si educarea marelui public.

 

Categoria 4. Peisaje naturale sau seminaturale

Sunt regiuni cu vegetatie naturala sau seminaturala ce prezinta interes peisagistic sau biologic deosebit. Ele pot fi rezervatii de vanat, sanctuare, rezervatii naturale etc. Zona asigura conservarea naturii, dar si a activitatilor forestiere, de recreere si pentru protectia terenurilor contra speculei funciare. Protectia se asigura prin legislatia nationala sau masuri de amenajare a teritoriului, cu regulamente aprobate de administratia centrala care, este de dorit, sa gestioneze zona. Aceste regiuni sunt nelocuite sau locuite doar de cei ce la administreaza, sunt accesibile pietonal iar accesul motorizat este strict reglementat.

 

Categoria 5. Peisaje rurale protejate

Intindere vasta de terenuri cultivate, cu peisaje seminaturale cu caracteristici traditionale (stufarisuri, helesteie, raulete, iazuri, etc.). Peisajul este agreabil si poate cuprinde rezervatii naturale. Populatia se integreaza organic in peisaj, in sate si orase mici. Patrimoniul biologic, cultural si estetic este protejat prin reglementari si o gestiune de ansamblu a unui organism central ce reglementeaza si controleaza folosirea terenurilor, extinderea zonelor populate. Activitatea recreativa cu amenajari se plaseaza in vecinatate sau la periferia zonei.

Categoria 6. Monumente si situri naturale protejate

           

Sunt unitati geografice de dimensiuni restranse, ce prezinta un mare interes din punct de vedere peisagistic, cultural si recreativ. Ele cuprind: vestigiile sau ruine preistorice si istorice (gorgane, tumuli, damburi funerare, etc.); domeniile cu cladiri de mare interes istoric, exploatari miniere vechi, peisaje seminaturale si situri naturale precum cascade, lacuri, chei, formatiuni geologice interesante, care atrag turisti si vizitatori. Dispozitiile legale si de amenajare a teritoriului asigura protectia valorilor.

Categoria 7. Zone protejate specifice

Asigura protectia unor resurse : ape de suprafata, apa freatica, calitatea terenurilor agricole, a vegetatiei, a solului impotriva eroziunii  si alte resurse protejate provizoriu prin decizii ale administratiei centrale sau locale.

 

Categoria 8. Centuri verzi

Cuprind spatii rurale amenajate, parcuri plantate cu arbori si arbusti, oglinzi de apa, etc. Ele servesc drept ecran protector pentru peisajele rurale din vecinatatea aglomeratiilor urbane in vederea stoparii urbanizarii. Amenajate judicios ele pot deveni, in timp, peisaje seminaturale.

In ceea ce priveste Directiva asupra conservarii pasarilor si Directiva asupra conservarii habitatelor naturale si a faunei si florei salbatice, ele asigura un cadru pentru desfasurarea politicilor in domeniul conservarii naturii de catre statele membre UE si reprezinta cele mai semnificative angajamente internationale luate de aceste state in directia conservarii naturii. Ele contin obligatii concrete, in special referitor la realizare unei retele coerente de arii protejate. Aceste doua Directive stabilesc nivelul minim de standarde pentru conservarea biodiversitatii adoptate de catre statele membre si care reprezinta o parte esentiala a celui de Al cincilea program de actiune in domeniul mediului. Mai mult decat atat, conform Tratatului de la Roma (Articolul 130 r), amendat de Actul European Unic si ulterior de catre Tratatul de la Maastricht, masurile UE in domeniul mediului trebuie sa fie regasita si in alte politici ale UE. Aceasta inseamna ca toate politicile si instrumentele UE trebuie sa fie conforme cu cadrul juridic al UE in domeniul mediului, lucru aplicabil si acestor doua directive.

Cele doua Directive presupun printre altele, desemnare de Arii de protectie speciala si Arii Speciale de conservare care formeaza o retea ecologica denumita Natura 2000, cu scopul de mentinere si refacere a habitatelor si speciilor listate. Cand cele doua directive vor fi implementate integral, Natura 2000 va deveni o retea de mii de arii protejate. De asemenea Directivele incurajeaza statele membre sa stabileasca coridoare intre ariile protejate. Cele doua tipuri de arii sunt urmatoarele:

3.2.  ARIE  SPECIALA DE PROTECTIE ( Special Protection Area- SPA)

Definitie

            Arii desemnate, in principal, pentru protectia celor mai mult de 200 tipuri de habitate si a siturilor pentru 193 de specii de animale si 300 specii de plante listate in anexele directivelor.

Organism responsabil

-          International - Uniunea Europeana

Directiva asupra Conservarii Habitatelor Naturale si a Faunei si Florei Salbatice (92/43/EEC), cunoscuta ca Directiva Habitatelor, a fost adoptata in anul 1992. Scopul principal al acesteia este de a mentine si reface habitatele naturale si speciile de interes European intr-o stare de conservare favorabila, prin desemnarea Ariilor Speciale de Conservare.

Procedura de desemnare

Statele membre ale UE elaboreaza listele nationale de situri candidate ca arii de protectie speciala care vor face parte din reteaua SPA. Listele sunt inaintate Comisiei Europene, si adoptate de catre aceasta.

Situatia in Uniunea Europeana

Nu exista inca o lista oficiala.

Situatia in Romania

Procesul nu a demarat, desi celelalte tari est si central europene, care nu sunt inca State Membre ale UE, au inceput deja de cativa ani identificarea acestor arii.

        3.3.  ARIE SPECIALA DE CONSERVARE (Special Area of Conservation – SAC)

 

Definitie

Arii desemnate pentru a sigura un statut favorabil de conservare  pentru cele 175 specii si subspecii de pasari vulnerabile, precum si pentru speciile migratoare, in special pentru cele caracteristice zonelor umede.

Organism responsabil                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                         

-          International - Uniunea Europeana

Directiva asupra Conservarii Pasarilor (79/409/EEC) cunoscuta sub denumirea de Directiva de Pasari a intrat in vigoare in 1981.

Procedura de desemnare

Statele membre ale UE elaboreaza listele nationale de situri candidate ca arii de protectie speciala care vor face parte din reteaua SPA. Listele vor fi inaintate Comisiei Europene, si adoptate de catre aceasta.

Situatia in Uniunea Europeana

Pana in 1994 erau 1109 de situri din tarile UE clasificate ca Arii de Protectie Speciala

.

Situatia in Romania

Procesul nu a demarat, desi celelalte tari est si central europene, care nu sunt inca State Membre ale UE (stadiul 2002), au inceput deja de cativa ani identificarea acestor arii.

   4  DESEMNARI DE ARII PROTEJATE DE CATRE CONSILIUL

        EUROPEI

Al doilea for international european care intruneste acum 42 de tari, este un organism ce promoveaza democratia si cooperarea intre statele membre in toate domeniile socio-economice. Este un forum de discutie si de convenire asupra marilor probleme ale lumii actuale, pe baza carora se emit doar recomandari, ce nu au puterea de impunere legislativa tarilor membre, cum este cazul deciziilor Uniunii Europene. In cadrul Consiliului Europei (CE) protectia mediului si a naturii joaca un rol extrem de important. Consiliul a propus inca din anul 1973 o clasificare a ariilor protejate care cuprinde 4 categorii, doua fiind zone strict protejate, iar doua zone cu masuri de protectie diminuate. Propunerile au fost oficializate prin Rezolutia nr.73 (30) adoptata la 26 octombrie 1973 de catre Comitetul Ministrilor Consiliului Europei, si sunt urmatoarele:

Categoria A

           Este bazata preponderent pe interesul stiintific si cuprinde rezervatii protejate in mod absolut, in afara oricarei interventii umane. Accesul in aceste zone este admis numai cercetatorilor stiintifici, cu permis special. Interesul major vizeaza protectia naturii si neamestecul omului in tendinta naturala a ecosistemelor, zonele fiind sustrase definitiv activitatii umane perturbante. Ele sunt, atat zone de referinta, cat si rezerve biologice potentiale de regenerare si de repopulare a zonelor degradate.

Categoria B

        Cuprinde teritorii in care obiectivul major il constituie conservarea patrimoniului natural (sol, apa, flora, fauna etc.), orice interventie artificiala ce altereaza evolutia si compozitia naturii fiind interzisa. Se tolereaza anumite activitati umane traditionale, autorizate si cu reglementari severe, care sa nu contravina normelor de conservare, dar sunt interzise activitati umane noi, moderne. Se admit vizitatori, numai cu respectarea stricta a regulamentelor stabilite.

Categoria C

        Cuprinde zone in care valoarea estetica si culturala, pastrarea echilibrului ecologic si ocrotirea peisajului prezinta interes major. Se admit activitati umane traditionale reglementate, si activitati noi, cu reglementari adaptate. Amenajarile recreative sunt permise doar in zonele clar delimitate, in conditii de a fi compatibile cu obiectivele protectiei.

Categoria D

           Grupeaza teritorii vaste pe care se desfasoara, in general, activitati de recreere, cu respectarea principiilor de conservare a patrimoniului natural. Pot fi incluse aici sate intregi. Prezinta interes recreativ, cultural, estetic si natural. Circulatia autovehiculelor este permisa cu unele restrictii. Sunt permise atat activitati traditionale cat si cele moderne.

Separat de clasificarea de mai sus, se poate acorda pentru o perioada de 5 ani cu reinoire, Diploma europeana pentru conservarea naturii unor teritorii diferite de zonele protejate (A,B,C,D) mentionate anterior, si care sunt notate A,B,C.

Categoria A  este compusa din rezervatii naturale unde nu exista activitati umane. Zona este supravegheata prin lege.

Categoria B – are ca scop protejarea peisajului, mentinerea habitatelor si protectia biologica. Protectia are o baza juridicaB.

Categoria C – este a peisajelor protejate, cuprinzand zone rurale forestiere si cu activitati mixte.

Aceasta clasificare, datand din 1973, nu prea a fost aplicata deoarece, intre timp, a fost perfectionat sistemul UICN care a prevalat, provenind de la un for superior, ONU. Consiliul Europei a dat insa numeroase Directive privind protectia naturii, fie a unor taxoni vegetali si animali, fie unor zone preferentiale, in general supuse unor deteriorari grave.

Important este si faptul ca, in anul 1976, prin Rezolutia 17 (76) Comitetul Ministrilor Consiliului Europei a decis constituirea Retelei europene de rezervatii biogenetice, recomandand statelor membre sa desemneze rezervatiile ce urmeaza sa fie incadrate in retea. Ulterior, in 1995, cu ocazia conferintei ,,Un mediu pentru Europa” tinuta la Sofia, a fost stabilita Strategia paneuropeana a diversitatii biologice si peisagere care are cateva trasaturi caracteristice:

-          Are o mare acoperire geografica cuprinzand in intregime Europa precum si Asia septentrionala si centrala.

-          Ea are ca scop garantarea viabilitatii ecosistemelor de care depinde supravietuirea speciilor, in loc sa se restranga doar la speciile amenintate si a catorva situri de interes particular.

-          Ea cuprinde intr-un cadru unic conservarea biodiversitatii si a peisajelor.

-          Ofera un program metodic de actiuni concrete axate pe ideea unei conservari durabile.

In sensul strategiei, o retea ecologica cuprinde trei elemente:

-          ,,zone nucleu” care asigura conditiile de mediu propice salvarii ecosistemelor, a habitatelor si a populatiilor importante, animale si vegetale;

-          ,,culoare”, care au functia de a lega intre ele zonele nucleu permitand populatiilor vegetale si animale sa migraze si sa se disperseze;

-          ,,zone-tampon” care protejeaza reteaua de impactul periculos (precum poluari sau uscarea solului) determinat de activitatile ce au loc in afara retelei

Se preconizeaza crearea de nuclee (biocentre) si culoare de nivel international si de nivel national, in functie de valoarea obiectelor ce urmeaza a fi protejate.

            Este important a se face o distinctie clara intre termenul de zona protejata si cel de zona de protectie, care reprezinta altceva, respectiv o zona de protectie a unor instalatii functionale (linii electrice, telefonice, conducte, cai  ferate, canale, sosele, uzine nucleare etc.) care au un rol dublu, protejeaza instalatiile respective, dar si invers, populatia de efecte nocive.

    5  PROTECTIA NATURII SI ARIILE PROTEJATE IN CATEVA LEGISLATII NATIONALE

            Pentru a permite o apreciere a modului in care este conceputa in diferite tari protectia naturii si regimul ariilor protejate, prezentam mai jos liniile generale ale legislatiei din SUA,   Franta, Germania si, ca exemplu, pentru tarile din fostul lagar socialist, Republica Ceha.

     

          5.1  CLASIFICAREA  ARIILOR  PROTEJATE IN SUA

          Sistemul de protectie a naturii din SUA este poate cel mai complet din lume, dar si foarte complicat. Complicatia deriva in primul rand din faptul ca este vorba de un stat federal, care are proprietati si legi la nivel national (federal), dar si la nivelul statelor. In al doilea rand, situatia actuala este rezultatul unei evolutii istorice treptate, derivata din constituirea intr-un singur secol (al XIX-lea), a unui stat imens, cvasisalbatic, in care au aparut treptat diverse necesitati.ce au fost rezolvate de fiecare comunitate in felul sau, gasirea elementelor comune si unificarea lor dovedindu-se a fi dificila. Dar. din toate punctele de vedere sistemul de protectie a naturii din SUA este exemplar, fapt pentru care ne vom opri mai indelung asupra lui.



            Statele Unite isi protejeaza ecosistemele, peisajele si habitatele naturale printr-un sistem complex de administrare a proprietatii de stat si printr-o legislatie specifica pentru proprietatile particulare. Guvernul creaza    necontenit noi areale  protejate si emite decrete legislative care limiteaza exploatarea anumitor ecosisteme din habitate. In plus, o anumita parte din terenurile particulare sunt protejate prin actiuni voluntare de conservare, atat ale proprietarilor privati, cat si ale comunitatii si organizatiilor neguvernamentale de mediu (ONG).



A.    Protectia terenurilor proprietate de stat

Guvernul SUA detine terenuri, ca proprietar, de cand s-a constituit tara. In anul 1867 din totalul suprafetei SUA, 79,4% a fost detinut de catre Guvernul Federal. Pe parcursul timpului, 62% din terenul detinut anterior de guvern  a fost donat statelor si administratiilor locale, cailor ferate, sau a fost vandut particularilor. Aproape jumatate din terenul care a ramas in proprietate federala  este inclus in ceea ce constituie acum sistemul public de terenuri protejate.

Terenurile detinute de catre Guvernul Federal sunt impartite pe categorii in functie, atat de utilizarile permise, cat si de agentiile guvernamentale care le administreaza. Principalele categorii de terenuri care sunt protejate in Statele Unite sunt parcuri si monumente ale naturii cu diferite titulaturi. Aceste terenuri sunt, in general, folosite pentru recreere, ceea ce inseamna ca oamenii pot veni aici sa se plimbe, sa campeze si, in unele cazuri, pentru pescuit si vanatoare.

Fiecare tip de teren detinut de catre statul federal se afla sub jurisdictia unui departament federal care este echivalentul unui minister si este cel mai inalt nivel al executivului.

Fiecare departament in parte este compus din agentii care au responsabilitati specifice. De obicei, exista o agentie sau o diviziune a unei agentii care are responsabilitati administrative primare pentru un anumit tip de arii protejate. De exemplu, Sistemul national de paduri este administrat de Serviciul National al Padurilor, care se afla in cadrul Ministerului Agriculturii. Sistemul parcurilor nationale este administrat de catre Serviciul Parcurilor Nationale care se afla in cadrul Departamentului de Interne. Sistemul National al Raurilor Salbatice si Pitoresti, sistemul Ariilor salbatice si ariile protejate aflate sub incidenta legii speciilor periclitate, sunt ghidate de catre multiple agentii si departamente. Ariile salbatice cad, fie sub jurisdictia agentiei care initial a detinut terenul, fie al Serviciului pentru Fond Piscicol si Viata Salbatica al Departamentului de Interne, sau Serviciul National al Padurii din cadrul Departamentului Agriculturii.

Ghidandu-ne dupa Lista ONU  a Parcurilor Nationale si Ariilor Protejate din 1990, care se refera la teritoriul continental (statele din America de Nord, inclusiv Alaska), dar si Insulele Virgine, Hawai si Puerto Rico, constatam o extrema divizare a titulaturilor de arii protejate dar conform clasificarii UICN din varianta veche, utilizate fiind doar primele cinci categorii.

Categoria I – Rezervatii stricte

            Aceasta categorie apare sub diferite nume: ,,Arii ale naturii dedicate cercetarii”, ,,Rezervatii stiintifice”, ,,Arii ale naturii salbatice”, ,,Rezervatii naturale ”, dar  astfel de rezervatii sunt incadrate si la Parcuri Statale. In general sunt putine rezervatii de acest tip (in 1990 erau doar 14), explicatie aflandu-se in faptul ca toate celelalte categorii sunt atat de bine gestionate incat in cadrul lor pot fi aparate perfect si ariile cu acces strict limitat.

Categoria II – Parcuri Nationale

Conceptul dateaza inca din secolul XVII, cand William Penn a planificat parcuri deschise in Philadelphia si a stipulat ca unul din fiecare sase acri de padure va ramane netaiat. Personalitati artistice si literare ca George Catlin, Ralph Waldo Emerson si Henry Thoreau au fost promotorii adevarati in secolul XIX ai stabilirii parcurilor si rezervatiilor naturale. Sistemul parcurilor nationale a fost initiat oficial in 1872 cu Yellowstone National Park, primul din sistem. Mai tarziu orice nou parc a trebuit sa fie inclus in sistem printr-un act individual al Congresului. Legea din 1916 a creat Serviciul Parcurilor Nationale pentru a gestiona unitar parcurile care au fost admise in sistem. Mounmentele nationale au fost stabilite de catre Legea Antichitatilor din 1906 dar, spre deosebire de parcuri, acestea nu necesita decat o proclamatie prezidentiala pentru a fi constituite.

O unitate a Sistemului Parcurilor Nationale trebuie sa fie stabilita printr-o Lege a Congresului, dar deseori cetatenii sau coalitiile fac presiuni pentru ca parcurile sa fie legiferate.

In 1990 erau consemnate 60 parcuri nationale dar numarul lor este acum, la inceput de secol XXI, mai mare.

Categoria III – Mounumente ale naturii (Elemente naturale marcante)

Denumirea curenta in SUA este de Monumente nationale, aici fiind incadrate obiective fizico-geografice abiotice : stanci, lacuri, cascade, pesteri, golfuri, delte, chei, dune,  puncte marcante naturale, dar si istorice si arheologice, Paduri salbatice decretate si la nivel federal. Pentru acestea din urma exista tendinta de a fi trecute la categoria IV deoarece ele necesita lucrari de management pentru a li se asigura durabilitatea.

Categoria IV – Rezervatii naturale dirijate, Sanctuare de viata salbatica in vechea denumire UICN, acum, Arii de protectie a habitatelor si a speciilor

In conceptia americana ele sunt destinate exclusiv protectiei elementelor biotice. Ele apar sub diferite nume precum: ,,Refugii nationale de fauna si flora salbatica”, ,,Sanctuare marine nationale”, ,,Rezervatii nationale de cercetari ale estuarelor”,  ,,Arii de environment natural”, ,,Rezervatii biologice”, ,,Rauri salbatice si pitoresti”, la care se adauga si ,,Rezervatiile naturale de stat” (deci  nu federale). Dintre toate acestea merita sa ne oprim putin asupra patru subcategorii mai deosebite :

      a. Sistemul national de refugii pentru viata salbatica

   Sistemul de refugii pentru viata salbatica reprezinta o consolidare a conservarii, protejarii si administrarii rezervatiilor sub o singura conducere, putand fi deci administrate de catre Serviciul Statelor Unite pentru Fond Piscicol si Viata Salbatica, aflat sub Departamentul de Interne. Legislatia care a legiferat Sistemul de refugii a indicat ca toate aceste areale, considerate parti ale Sistemului national de refugii pentru viata salbatica, trebuie sa constituie subiectul unui singur set de standarde.

      In sistemul federal, cele mai cunoscute categorii de protectie sunt Ariile salbatice si raurile salbatice si pitoresti. Congresul le-a adoptat  datorita temerii ca regiunile naturale, precum si speciile de plante si animale, vor fi amenintate de catre dezvoltare prin achizitii de teren, prin deteriorarea calitatatii   mediului si a altor factori, chiar si in interiorul sistemului ariilor protejate.

b. Arii salbatice

     La mijlocul secolului XX, populatia Statelor Unite s-a aratat tot mai ingrijorata de faptul ca expansiunea zonelor urbane si dezvoltarea industriei ar putea insemna ca nu vor ramane zone nelocuite in tara. Ingrijorarea a fost suficient de mare pentru ca in 1964 Congresul sa adopte Legea Ariilor Salbatice pentru a constitui anumite terenuri , care nu fusesera ,,cucerite” de civilizatie. Scopul creerii acestor zone a fost de a conserva cel putin o parte din terenurile Statelor Unite in conditii nemodificate si sa mentina zonele unde o persoana poate sa gaseasca o solitudine absoluta.

In general, Ariile salbatice au facut parte din Sistemul de Parcuri Nationale,  Monumente ale naturii sau Paduri nationale si au fost mai tarziu reclasificate. Legea Ariilor Salbatice a transferat unele terenuri padurii nationale, care mai inainte erau desemnate ca nationale si salbatice, sau zone pentru canotaj, direct in categoria Arii Salbatice. Ea a fost folosita si pentru reexaminarea soselelor si a sistemelor de parcuri, paduri, terenuri publice si a sistemului de refugii ale viatii salbatice.

 

c. Rauri salbatice si pitoresti

   Sistemul de rauri salbatice si pitoresti a fost creat ca un mecanism de conservare a ecosistemelor raurilor Statelor Unite fata de tendinta de a se   construi peste tot baraje si alte tipuri de constructii hidrotehnice. Ideea a fost ca, in timp ce multe rauri au fost indiguite, regularizate, sau transformate, trebuie  conservate si unele rauri  in starea lor naturala.

Protectia acestor rauri este garantata la nivel federal prin legi individuale si prin Legea Raurilor salbatice si pitoresti, care decreteaza ca guvernul federal nu poate aproba indiguirea nici unuia din raurile din interiorul sistemului, sau nu poate sa le incadreze in nici un proiect de resurse de apa care ar putea sa afecteze libera lor curgere. La nivel local, comisiile districtuale sunt responsabile pentru crearea planurilor de dezvoltare care includ restrictiile ce protejeaza si mentin raurile salbatice si pitoresti in interiorul jurisdictiei lor.

     d. Parcurile si padurile in proprietatea statelor

 In Sistemul parcurilor statale sunt incluse 4.240.000 ha, reprezentand mai putin decat o treime din terenurile sistemului de parcuri nationale. Totusi parcurile statale functioneaza similar cu parcurile nationale, cu personal de decizie, de intretinere, stiintific si educational. Parcurile statale ofera o larga varietate de activitati recreative pe un teritoriu care are semnificatii istorice, ecologice sau de alta natura.

Statele trebuie sa urmeze legile federale asupra zonelor impadurite, dar multe state isi dezvolta propriile restrictii de utilizare a terenurilor impadurite.

Categoria V – Peisaje terestre si marine protejate

            Este o grupa vasta dar care are o mare diversitate de obiective, de unde si multitudinea de subcategorii create, si anume: ,,Rezervatii nationale (si Prezervatii nationale)”, ,,Sanctuare marine nationale”, ,,Fluvii nationale pitoresti”, ,,Tarmuri marine nationale”, ,,Arii nationale exceptionale”, ,,Arii nationale de recreere”, ,,Monumente nationale memoriale”, ,,Parcuri nationale militare”, ,,Campuri nationale de lupta”, ,,Parcuri istorice nationale”, ,,Drumuri turistice”,  la care se adauga un mare numar de Parcuri statale.

            Daca analizam situatia ariilor protejate in SUA, constatam ca pentru suprafata tarii ele sunt in numar relativ restrans : 60 parcuri nationale si 910 arii, repartizate la patru categorii UICN (I, III, IV si V). acestea acopera circa 78 mil. ha, revenind in medie 85.000 ha de rezervatie. In 1900 in SUA, ca de altfel in general in lume, nu erau consemnate zone de categoria VI.

B.     Protectia terenurilor in proprietate privata

   Cu exceptia legilor pentru zonele umede, a zonelor litorale si de protectie a speciilor pe cale de disparitie, nu exista la nivel national legislatie pentru conservarea terenurilor in proprietate particulara. In loc de aceasta, legislatia pentru scopurile de conservare se face in principal la nivel local prin zonare. Administratiile locale au dreptul sa delimiteze  terenuri in beneficiul public. Totusi , zonarea este rar conceputa intr-un mod comprehensiv si planificat, si nu este in general judecata ca un instrument de conservare. Administratiile federale, statale si locale precum si gruparile individuale, si-au asumat responsabilitatea de a dezvolta un sistem de stimulente economice pentru a incuraja conservarea terenurilor in proprietate particulara. Gruparile individuale lucreaza in stransa cooperare cu administratia federala, statala si locala in aceste scopuri.

            Legea federala pentru terenurile in proprietate privata

           

In jurul legii federale cu privire la protectia terenurilor in proprietatea privata, au fost mari controverse deoarece multa lume a obiectat impotriva a ceea ce era perceput ca fiind interventia guvernului in dezvoltarea teritoriilor. Acesta din cauza pretentiei unor proprietari particulari de terenuri care considerau ca legea federala a ,,concesionat” terenuri de la ei, pentru care trebuiau sa fie compensati. Astfel de plangeri au fost in general respinse de judecatoriile Statelor Unite. Amendamentul al 5-lea din Constitutia Statelor Unite stipuleaza ca, guvernul trebuie sa dea ,,compensatia justa” pentru ,,concesionarile” din terenurile particulare pentru scopuri publice. De-a lungul anilor au fost multe dezbateri in judecatoriile SUA pentru definirea precisa a termenului ,,concesionare”. Clauza concesionarilor protejeaza clar proprietarul particular impotriva concesionarii fizice a terenului de catre guvern in scopuri publice, spre exemplu construirea unei autostrazi fara despagubirea proprietarului. In general, judecatoriile din SUA au mentinut restrictiile asupra folosirii terenurilor pentru scopuri publice, motivate ca o contrapondere la exproprierea fizica propriu-zisa, care nu necesita compensatii, desi unele ,,concesionari legale”, care scad cu 100% valoarea proprietatii, necesita o compensatie.

            Legislatia locala

           

            Facand uz de asa numita ,,putere politieneasca”, conducerile statale, districtuale si municipale, sunt acreditate sa emita regulamente de folosire a terenurilor particulare in numele sanatatii publice, sigurantei si bunastarii. Zonarea este principala metoda de reglementare folosita pentru a  realiza scopurile de conservare in terenurile proprietate privata.

            Obiectivele posibile unei reglementari include protectia spatiilor deschise si a terenurilor agricole, conservarea  elementelor semnificative si a   celor planimetrice, cat si protectia zonelor umede si a luncilor, sensibile ecologic. Cand reglementarea este facuta pentru aceste scopuri, guvernul   nu trebuie sa compenseze proprietarul privat pentru restrictiile care i se impun la utilizarea terenului.

           

Eforturile voluntare de conservare a terenurilor in proprietate  privata

In Statele Unite exista multiple tipuri de masuri de conservare voluntara. In cea mai mare parte, aceste masuri implica anumite tipuri de stimulente economice, caz in care partea care consimte sa conserve terenul, va primi o compensatie, un ajutor sau un beneficiu de vreun fel. Exemple de stimulente economice sunt ,,conditionarile de conservare” si reducerile de taxe pentru donatiile de teren facute organizatiilor nonguvernamentale (ONG –uri).

In trecut, pentru un ONG o abordare curenta de conservare a terenurilor particulare, era de a le cumpara si de a le administra singur sau de a le dona guvernului. Acest efort era facut pentru a proteja o specie rara de plante sau animale gasite in acel loc. In decursul timpului, ONG- urile si guvernantii au realizat ca exista metode alternative de conservare a terenurilor, incluzand munca de educare a proprietarilor privati cu privire la administrarea interna convenabila a resurselor naturale din terenul lor. In general, exista o tendinta spre a conserva areale largi de teren in proprietate privata, prin cooperarea dintre proprietarii locali si ONG-uri. Scopul acestor eforturi este de a conserva peisajele si utilizarile traditionale ale terenurilor pentru generatiile viitoare.

             5.2  ARIILE PROTEJATE IN FRANTA

In Franta ocrotirea naturii a devenit o preocupare de ordin national in 1930 cand a fost promulgata ,,Legea de protectie a monumentelor naturale si a siturilor cu caracter artistic, istoric, stiintific, legendar sau pitoresc”. Ea a fost modificata si completata prin numeroase legi, cea mai importanta fiind Legea din 1976, cand a fost infiintat Ministerul Mediului, caruia i s-a dat in sarcina si supravegherea generala a ariilor protejate. Este insa numai o sarcina de contabilizare, de propunere de legi normative si de aducere la indeplinire a unei politici generale, deoarece administrarea propriu-zisa este descentralizata.

Ministerul are un Consiliu national de protectie a naturii care, pe langa functionarii proprii, cuprinde si personalitati marcante din invatamant, stiinta si industrie. El este cel care aproba, in ultima instanta, crearea noilor rezervatii si face propuneri legislative.

Propunerea pentru crearea unei noi rezervatii poate veni de la orice persoana particulara, ONG sau institutie, care adreseaza o cerere ministerului de resort prin intermediul prefectului regiunii. Daca Consiliul este de acord in principiu, documentatia se realizeaza la nivelul prefecturii, cu consultarea tuturor celor interesati : proprietarii de terenuri, ONG –urile de protectie a naturii, locuitorii din zona, pescarii, vanatorii, turistii etc. Daca acordul este realizat, prefectul pregateste hotararea de guvern care, prin aparitie in Jurnalul Oficial, devine lege, statul preluand responsabilitatea pentru integritatea legii respective.

Administrarea propriu-zisa se afla in mainile prefecturii, care instituie un organism de paza si control, platit din fondurile consiliilor locale (primarii), dar care in intreaga tara are o structura unitara, prevazuta prin lege de catre minister. Este format astfel un corp propriu care, chiar daca nu are rigurozitatea organizatorica a rangerilor americani (uniforma, sistem unitar de exploatare), este la fel de eficient in teren.

In Franta se pune un important accent pe colaborarea cu organizatiile neguvernamentale (miscarile asociative cum se numesc), care sunt in numar de peste 5000 si formeaza Federatia Franceza a Societatilor de Protectia Naturii (FFSPN), cu structuri regionale si aproape un milion de membri. Multe dintre ele au luat in custodie cate o rezervatie (de obicei de protectie biologica) pe care o administreaza pe cont propriu.

In Franta exista (stadiu 1995) sase Parcuri nationale, 11 Parcuri naturale regionale si circa 100 rezervatii in care sunt cuprinse si cele din colonii. Avand in vedere ca in Europa sunt greu de gasit suprafete mari exceptate de la orice utilizare economica (fara agricultura, pasunat, exploatare forestiera si miniera), care sa corespunda deci conditiilor pentru formarea unor parcuri nationale. In Franta, ca de altfel si in alte tari europene, accentul este pus pe parcurile naturale si regionale. Administrarea acestora este realizata de un organism finantat si ales de asociatia localitatilor cuprinse in aria parcului si care beneficiaza de avantajele pe care la au prin punerea sub protectie a teritoriului si dezvoltarea mai ales a turismului ecologic.

In legea franceza privind ariile protejate nu exista conditionari in ceea ce priveste proprietatea terenului care intra sub protectie legislativa.

Inventarierea si clasificarea monumentelor si siturilor naturii sunt detaliate in Legea din 1967 in care se prevad urmatoarele categorii de arii protejate:

1. Parcurile Nationale

Sunt suprafete intinse, cu scop multiplu de ocrotire (marturii geologice, flora, fauna, peisaje etc.), fara locuinte permanente si fara exploatari economice. Este admis turismul, cu serviciile aferente, dar numai in scopul vizitarii teritoriului. De ex. sunt admise hoteluri, cabane, restaurante, dar nu partii de schi si mijloacele mecanice aferente. Nu sunt admise autostrazi si sosele de trafic intens. Sunt permise interventiile omului in scopul imbunatatirii conditiilor naturale (de ex. in caz de incendiu, de doboraturi masive de padure sau de inmultire a unei specii de animal, ceea ce ar putea duce la deteriorarea speciei.

2. Zonele de preparc

Constituie o centura tampon in jurul parcurilor, in care exista locuinte

permanente cu servitutile economice aferente, dar in limitele necesare locuitorilor. De ex sunt admise pasunatul, exploatarea padurii si mici cariere pentru satisfacerea nevoilor populatiei, dar nu ca o ocupatie economica extinsa.

3.  Rezervatii ale naturii

Sunt zone mai putin intinse decat parcurile nationale si cu un scop determinat de protectie : rezervatie pentru pasari, pentru fenomene geologice, pesteri, etc. dar putand avea si mai multe obiective. Zonele sunt lipsite de locuiri permanente si sunt interzise activitatile economice de exploatare a resurselor. Ca si in cazul Parcurilor Nationale, sunt permise numai activitati de servire a turismului, inclusiv sosele care duc la hoteluri, restaurante, etc, dar nu la puncte de priveliste sau altele de interes naturalistic.

            In aceasta categorie intra si unele rezervatii mai speciale, cum sunt rezervatiile marine si rezervatiile de pescuit, cele din urma cu un statut special care permite exploatarea comerciala la scara redusa si bine controlata.

4.  Parcurile naturale regionale

Sunt suprafete intinse, locuite, cu asezari permanente de dimensiuni modeste (comune, sate, catune) si in care se practica exploatari traditionale, agricultura, pastorit, exploatari forestiere, pescuit, vanatoare, in limitele care nu afecteaza peisajul si componentele sale. Ele rezulta din asocierea mai multor localitati limitrofe sau cuprinse in interiorul ariei, si a caror vocatie este mai ales cea de turism rural si ecologic, nu de pasaj, pentru vizitarea obiectivelor, ci de recreere, de vacanta. Aceste parcuri sunt astfel concepute incat sa cuprinda, pe teritoriul lor, cat mai multe obiective demne de vizitat, fie ele locuri de priveliste, pesteri, targuri cu obiecte de artizanat, sarbatori folclorice si monumente istorice si arheologice.

Daca analizam modul in care categoriile oficiale ale Frantei se incadreaza in categoriile UICN constatam, pe baza aceluiasi document ONU, o incadrare a unor mari suprafete in Categoria II – Parcuri Nationale (7 parcuri avand, in general, intre 45.000 si 90.000 ha) cu exceptia unuia singur din Corsica) si 96 arii protejate repartizate la categoriile I, IV si V. La categoria I sunt inscrise doar 6 rezervatii (4 in Franta metropolitana si 2 in Noua Caledonie) iar la Categoria IV apar urmatoarele subcategorii: ,,Rezervatii ale naturii” si  ,,Rezervatii marine”, in care sunt trecute de-a valma si cele abiotice. In Categoria V sunt incluse zonele de ,,Preparc”, ,,Parcuri marine”, ,,Parcuri naturale regionale” si ,,Rezervatii de pescuit”. Lipsa categoriei III se datoreaza unei gresite intelegeri a categoriei IV, cum se va arata mai departe.

Daca exceptam Parcurile nationale (Categoria II), raman 96 arii protejate acoperind 4,7 mil. ha, revenind in medie de rezervatie 48.500 ha, deci cam tot atat cat  parcurile nationale. Diferenta intre categorii nu este de marime, ci de tip de management.

Trebuie subliniat faptul ca regimul proprietatii este strict in Franta pentru Parcurile Nationale si Rezervatiile naturale, in sensul ca ele trebuie sa apartina statului, in schimb Parcurile regionale au caracterul de conservare in comun a unui teritoriu, in majoritate privat sau comunal, si de exploatare rationala pentru scopuri turistice si de exploatare a resurselor naturale in limitele durabilitatii si a puterii de regenerare. Ele corespund astfel cel mai bine Categoriei VI UICN.

Exista, de asemenea, rezervatii private, apartinand unor ONG-uri care le administreaza in special pentru conservarea biodiversitatii.

           5.3. CLASIFICAREA  ARIILOR  PROTEJATE  IN  GERMANIA

Dupa 1945, in Germania a fost utilizata un timp Legea din 1935, atat in Republica Federala, cat si in cea Democrata, facandu-se apoi eforturi pentru elaborarea unor legi noi. Ne vom ocupa, in cele ce urmeaza, de legislatia din Republica Federala, deoarece dupa unificarea Germaniei ea este cea care a prevalat fiind astazi aplicata pe intreg teritoriu national.

Prima problema care s-a pus a fost daca prevederile legii din 1935 sunt destinate statelor componente ale federatiei, sau federatiei insasi ca un intreg. Problema este asemanatore cu cea din SUA, unde exista legislatia federala si cea a statelor componente. In Germania, printr-o hotarare federala, s-a decis ca legea din 1935 sa opereze la nivelul celor doua state, care pot aduce modificarile necesare, urmand sa se elaboreze o noua lege federala, care sa dea indicatiile de ordin general.

De pregatirea Legii federale de protectia naturii s-au ocupat mai mult organisme, cum ar fi Consiliul German pentru Gospodarirea Teritoriului (Deutscher Rat für Landespflege), sau Uniunea pentru Protectia Naturii (Deutscher Naturschutz), ambele fiind ONG- uri, precum si Guvernul  Federal insusi. Dupa mai multe dispute de nuanta politica, in 1976 a fost promulgata ,,Legea pentru protectia naturii si protectia teritoriului”, care a fost modificata apoi in 1987 si 1990.

Legea se ocupa de planificarea teritoriului in general, pentru a deduce apoi conditiile ce trebuie indeplinite de teritoriile destinate protectiei naturii, cu clasificarea lor, modul lor de gospodarire, apoi de animalele si plantele salbatice si ocrotirea lor, inclusiv normele de import-export a acestora, conform conventiilor internationale etc. Dintre acestea ne vom opri la Capitolul IV intitulat ,,Protectia, ingrijirea si dezvoltarea anumitor parti de natura si teritorii”  in care se statueaza 6 tipuri de arii protejate.

Acestea sunt:

1.  Zone de protectie a naturii

Titlul este foarte larg si, de fapt, el acopera majoritatea ariilor protejate. Scopul este conservarea naturii in totalitatea ei (deci intreg ecosistemul) sau parti ale lui, cum ar fi elemente zoologice sau botanice salbatice, importante pentru raritatea lor, pentru valoarea lor stiintifica sau frumusete. In teritoriile ocrotite este interzisa aducerea de modificari, natura trebuind lasata sa se autoregleze.

            Pentru realizarea unor zone de protectie se cere implinirea a trei conditii:

·         Sa cuprinda ecosisteme reprezentative in spatiul lor natural, nemodificat;

·         Sa aiba o suprafata suficient de mare

·         Sa se incadreze intr-o retea ecologica functionala.

Dupa cum se vede, astfel de arii protejate sunt destinate apararii elementelor biotice. In Lista ONU din 1990 ele sunt, de aceea, atribuite Categoriei IV. Suprafata limita inferioara din lista este de 1000 ha, cu exceptia unor insule care, in mod fatal, nu pot avea mai mult decat propria lor suprafata. Sunt inscrise in total 56 de obiective dar, intr-o lucrare (Jedike, 1994) se afirma ca exista de fapt, in Germania 4883, din care insa doar 1,2% depasesc pragul de 1000 ha.

2. Parcuri Nationale

In definitia din lege se precizeaza ca este vorba de teritorii intinse cuprinzand elemente de valoare deosebita, si care nu au fost deloc, sau foarte putin afectate de interventii antropice. Ele trebuie sa cuprinda o mare varietate de ecosisteme, un numar mare de specii vegetale si animale si sa cuprinda peisaje originale, spectaculoase sau frumoase. Desi in criteriile UICN nu este exprimata aceasta cerinta, ca un Parc National sa aiba minimum 10.000 ha, in legea germana aceasta cerinta este avansata. Ea nu este insa indeplinita deoarece din cele 10 parcuri  Nationale ale Germaniei doar 7 au suprafete superioare. Dar mai grava este neindeplinirea unui alt deziderat UICN, lipsa de asezari permanente intr-un astfel de parc, deoarece la densitatea de locuire a teritoriului tarii este greu de gasit teritorii care sa indeplineasca si aceasta cerinta. Problema este insa generala, nu numai pentru Germania, ci pentru toate tarile Europei de vest si centrale.

3. Peisaje naturale protejate

Aici interesul pentru protectia speciilor si a biocenozelor trece in plan secund.

Conform definitiei, el cade mai ales pe grija pentru natura si peisaj. Ca atare, astfel de arii sunt selectionate pentru :

·         Mentinerea sau refacerea potentialului natural.

·         Frumusetea si originalitatea peisajului.

·         Importanta deosebita ca loc de recreere.

Ca atare, nu este exclusa o utilizare economica si chiar este indicata o imbinare intre functia agricola, turistica (in special pentru straini) si de protectie a peisajului. In Lista ONU (1990) sunt inscrise 224 astfel de arii, dar si de data aceasta este o neconcordanta, deoarece, daca se analizeaza in detaliu ce se intelege prin aceasta categorie, se constata ca, de fapt, ea nu intra in sistemul obisnuit al ariilor naturale protejate, sub aceasta titulatura intrand arii foarte variate, in general sub 1500 ha si care, in 1993, erau doar pentru RFG in numar de 5000! (Jedicke, 1994). Cele mai multe nu sunt cuprinse in statisticile ariilor protejate germane, desi sunt prevazute de legi.

4. Parcuri naturale

Este vorba de teritorii intinse care intrunesc conditiile pentru a fi incadrate in Categoria germana 1 dar care, prin calitatile lor peisagistice, sunt in mod special menite a servi ca locuri de recreere. Vocatia lor este, ca atare, cea turistica, mai ales pentru atragerea vizitatorilor straini. Ele pot cuprinde si asezari permanente, precum sate si comune. Si la aceasta categorie definitia este destul de vaga, ceea ce a facut ca doar in vechea Germanie de Est ele sa ocupe 5,5 mil. ha, adica 22% din suprafata tarii, ceea ce este cu totul neverosimil pentru un teritoriu atat de locuit si antropizat cum este Germania.

5. Monumente ale naturii

Sunt creatii unicat ale naturii care trebuie puse sub ocrotire pentru valoarea lor stiintifica, geonomica sau a istoriei naturale, precum si pentru raritatea sau frumusetea lor. Este vorba mai ales de stanci, martori de eroziune, aflorimente geologice, puncte fosilifere, arbori remarcabili, dar pot fi incluse si suprafetele pentru asigurarea securitatii obiectivului, precum si altele mai mari, cum ar fi lacuri, mlastini, poieni. Limita fata de categoria 1, care cuprinde obiective similare, este pusa la 5 ha. In 1994 erau apreciate ca obiective corespunzand categoriei circa 40.000 monumente ale naturii, ele nefiind cuprinse in statisticile ONU.

 6. Componente ale peisajului ocrotit

Sunt teritorii care urmeaza sa fie utilizate cu multa rezerva, iar conform legii este vorba de :

·         Teritorii menite a asigura mentinerea potentialului natural;

·         Pentru structurarea, inviorarea sau imbunatatirea aspectului localitatilor sau a peisajului;

·         Pentru preintampinarea influentelor negative asupra unor obiective importante.

Pe de o parte, este vorba de un fel de zone tampon, dar si de arii independente ce asigura coridoare sau legaturi intre obiective majore. Ele nu sunt contabilizate in statisticile de arii protejate.

7. Paduri ocrotite

Ocrotirea fondului forestier nu este prevazuta in legislatia federala de mediu, ci in legile silvice ale statelor. Selectarea padurilor ce trebuie ocrotite se face dupa urmatoarele criterii:

·         Grad mare de naturalitate, cat mai aproape de vegetatia originara;

·         Suprafata minima de 5 ha, dar de dorit pana la 100 ha, mai ales la cele periclitate din afara;

·         Asigurarea pe termen lung a neinterventiei omului.

In diferite state exista categorii suplimentare, cum ar fi ,,padurile de protectie” din  statul Baden-Würtenberg, menite a proteja o anumita asociatie vegetala, chiar cu ajutorul unor interventii limitate. In Hessen exista un program de protectie a padurilor de fagi cu scorburi pentru apararea anumitor specii de pasari periclitate sau lilieci, precum si unele perdele forestiere.

8.Arii de protectie a vanatului si a unor specii de animale

Este vorba de apararea fondului cinegetic si piscicol prin asigurarea unor locuri de refugiu, ingradirea accesului vizitatorilor si luarea de masuri de protectie adecvate.

9. Arii de protectie hidrologica

Fara sa apartina strict domeniului de protectie a naturii, bazinele hidrografice sunt aparate de lege pentru asigurarea apei potabile, prin delimitarea unor teritorii in care exista restrangeri ale utilizarii ingredientelor chimice agricole, a pascutului vitelor, a deversarii de ape poluante etc. Astfel de masuri sunt, in general, prevazute in legislatiile statelor privind apa, dar sunt mentionate si in legislatia de ocrotire a naturii.

Daca se analizeaza legislatia germana de ocrotire a naturii si, in special, cea privind ariile protejate, se descopera imediat cateva trasaturi caracteristice.

(1)   Ele reflecta efortul de adaptare la un teritoriu nu foarte mare, dar suportand o populatie numeroasa si o intensa ocupare antropica, unde nu mai este loc de conservare a naturii salbatice. De altfel este motivul pentru care UICN nu recunoaste calitatea de Parcuri Nationale a teritoriilor propuse de germani.

(2)   Trecutul istoric agitat a facut ca peste tara sa treaca numeroase evenimente ce au distrus mult, dar au facut ca marturiile ramase sa fie protejate cu multa grija.

(3)   Poporul german este mare iubitor de natura, aici fiind de fapt leaganul european al ocrotirii naturii. De aceea fiecare palma de loc este ingrijita cu sarg, iar legile sunt facute sa apere cat mai mult dar, mai ales, ele sunt respectate cu strictete.

       5.4. CLASIFICAREA ARIILOR PROTEJATE IN REPUBLICA CEHA

Legea privind ,,Protectia naturii si a peisajului” dateaza din  ianuarie1992 si este foarte comprehensiva, statuand nu numai sase categorii de arii protejate, dar si normele de ocrotire a peisajelor, plantelor, animalelor si mineralelor.

Categoriile de arii protejate sunt urmatoarele :

1.  Parcuri Nationale

Sunt                 Sunt teritorii intinse din care o parte considerabila cuprinde ecosisteme naturale, putin afectate de interventii antropice, in care plantele, animalele si obiectele inanimate au o valoare stiintifica si educativa exceptionala. In lege sunt enuntate activitatile interzise in aceste arii, cum ar fi practicarea diverselor sporturi (intre care alpinismul, parasutismul, parapanta si altele similare, ciclismul montan si organizarea oricarei competitii sportive), practicarea agriculturii cu tehnologii intensive care ar putea modifica structura initiala a solului, construirea de cladiri, drumuri, asezari rezidentiale, canale de navigatie, conducte de lunga distanta si linii de inalta tensiune, extragerea de minerale si roci, taierea padurilor, culegerea plantelor, vanatul si pescuitul.

                        Se prevede o zonare a parcului, prima zona fiind cu un regim de protectie stricta.

                    De subliniat regimul proprietatii : terenul, padurile, resursele de apa apartinand statului in momentul promulgarii legii nu pot fi instrainate. Aceasta nu afecteaza insa drepturile fostilor proprietari de a-si revendica drepturile funciare.

            Se specifica, in mod expres, ca un parc national nu poate fi decretat ca atare decat daca corespunde normelor si standardelor internationale.

2.  Arii de protejare a peisajului

Este vorba de teritorii intinse, cu un peisaj armonios, un relief caracteristic, cu o prezenta semnificativa de ecosisteme forestiere si pajisti, cu un mare numar de specii vegetale. Astfel de teritorii pot fi proclamate si pentru protejarea unor asezari sau monumente istorice. Se preconizeaza o zonare, cu minimum patru zone, descrescand ca intensitate dupa interesul pe care il prezinta obiectivele ce trebuie ocrotite.

            In cazul acestei categorii de arie protejate, legea este mai permisiva in ce priveste unele activitati (de ex. practicarea sportului, utilizare pentru agrement), dar in general sunt pastrate restrictiile privind noi constructii si amenajari, exploatari forestiere, agricultura mecanizata etc.

3.  Rezervatii naturale nationale

Sunt cuprinse in aceasta categorie teritorii mai mici, de o exceptionala valoare naturala, cu relief caracteristic, structura geologica specifica, ecosisteme tipice de valoare internationala sau nationala, intr-un ansamblu netransformat de om sau reabilitat. Exista si in aceste arii restrictii privind ridicarea de cladiri, efectuarea de lucrari ameliorative sau activitati economice, dar este permisa vanatoarea si pescuitul cu aprobari speciale.

            Se pastreaza aceleasi conditii, privitor la regimul proprietatii terenului. Rezervatiile de acest tip pot fi decretate de autoritatea suprema pentru ocrotirea mediului (respectiv ministerul de resort), spre deosebire de primele doua categorii, statuate de guvern.

4.  Rezervatii naturale

Este vorba de teritorii mai restranse decat in cazul precedent, cu o concentrare de ecosisteme tipice sau semnificative pentru regiunea geografica in care se afla. Restrictiile privesc mai ales activitatile agricole, fiind interzisa inalta tehnologie, utilizarea biocidelor, introducerea de specii alohtone, iar constructiile noi pot fi ridicate doar cu aprobarea ministerului de resort. Stabilirea unor astfel de rezervatii se face la nivelul acestuia.

5. Monumente naturale nationale

In aceasta categorie intra formatiuni naturale de intindere mica, de natura geologica, zacaminte minerale, specii periclitate sau portiuni de ecosisteme semnificative stiintific sau estetic, si chiar formatiuni create de om.

 

6. Monumente nationale

Desi face obiectul unui capitol separat de lege, din enunt nu rezulta nici o diferenta fata de precedenta categorie, ci doar faptul ca nu sunt specificate restrictii.

In afara acestor categorii de arii protejate, Legea privind protectia naturii din Republica Ceha mai cuprinde cateva articole ce merita a fi mentionate. Astfel, un capitol se ocupa cu protectia arborilor si a zonelor de protectie silvica, altul de protectia plantelor si a animalelor, altul de protectia mineralelor. Interesanta este statuarea unor zone protective care au rol de tampon pentru ultimele doua categorii de arii protejate, sau pentru diverse obiective naturale importante care nu se bucura de alt statut de arie pusa sub paza legii.

Legea este deosebit de detaliata in ce priveste responsabilitatile ce revin diverselor autoritati, modul in care proprietarii privati pot pune sub ocrotire obiective aflate pe teritoriul lor, obligatiile si drepturile de care se bucura acestia, conditiile de expropriere pentru ratiuni protective si preemtiunea statului in achizitionarea terenului pentru constituirea unei rezervatii naturale.

In legea din 1992 sunt enumerate, la sfarsit, ariile protejate decretate pana la acea data : trei Parcuri Nationale si 24 Arii de protejare a peisajului.

6. PROTECTIA NATURII SI ARIILE PROTEJATE IN ROMANIA

 In Capitolul 2 am prezentat evolutia ideilor de ocrotire a naturii la noi in tara si modul in care au fost puse sub ocrotirea legii diverse arii protejate. Revenim aici mai ales pentru modul in care a fost abordata problema prin acte juridice si consecintele acestora.

Este important a se face o distinctie clara intre termenul de zona protejata si cel de zona de protectie – care reprezinta si altceva, respectiv o zona de protectie a unor instalatii functionale (linii electrice si telefonice, conducte, cai ferate, canale, uzine nucleare etc.), care activeaza in dublu sens, protejeaza pe oameni de efectele apropierii dar si invers.

6.1. Decretul regal nr. 2478 din 1930

Prima lege privind ocrotirea naturii in Romania si implicit a ariilor protejate, este cea din 1930, dupa cum s-a aratat in capitolul introductiv istoric. Ea a fost publicata in Monitorul Oficial Nr.148 din 7 iulie 1930, iar in temeiul acestei legi, prin Decret Regal Nr. 1301 din 8 Aprilie 1931, a fost numita Comisia Monumentelor Naturii (CMN).

Legea prevedea urmatoarele categorii de obiective supuse ocrotirii :

1)      Parcuri Nationale, declarate prin legi

2)      Rezervatii, declarate prin legi sau ordine guvernamentale

3)      Monumente ale naturii, specii de plante si animale si exemplare unice de arbori, toate stabilite prin legi sau ordine guvernamentale.

      6.2. Legea nr. 9 din 1973

Al doilea moment important in legislatia romaneasca il reprezinta Legea Nr.9 din 1973, intitulata ,,Legea privind protectia mediului inconjurator”, care este prima de acest fel pentru tara noastra, devenita necesara in urma curentului manifestat peste tot in lume in favoarea ocrotirii mediului in totalitate in urma Congresului de la Stockholm din 1972. Sectiunea VI a legii se ocupa cu ,,Protectia rezervatiilor si monumentelor naturii” si cuprinde patru articole. Importanta este, in primul rand, clasificarea ce se face pentru rezervatiile si monumentele naturii stabilindu-se urmatoarele categorii:

(1)   Parcuri Nationale;

(2)   Parcuri Naturale;

(3)   Rezervatii naturale;

(4)   Rezervatii stiintifice;

(5)   Rezervatii peisagistice

(6)   Monumente ale naturii.

In general, se aplica asadar normele stabilite pe plan international care insa, la vremea aceea, nu erau nici ele bine definite. Ambiguitatea cea mai mare o prezenta Categoria 6 care prevedea ca monumente ale naturii ,,asociatii sau specii de plante si animale rare sau pe cale de disparitie, arbori seculari, fenomene geologice unice – pesteri, martori de eroziune, chei, cursuri de apa, cascade si alte asemenea – precum si locuri fosilifere situate in interiorul sau in afara perimetrelor constituite potrivit punctelor 1-3. Categoria este gresit conceputa deoarece un punct fosilifer, o cascada sau o pestera reprezinta oricum, o rezervatie naturala (categoria 3), avand un teritoriu bine delimitat, nu este necesara incadrarea in aceasta categorie 6. De asemenea, este greu de conceput cum se acorda o dubla protectie unui monument al naturii in interiorul unei rezervatii (de ex. 6 in 3

In lege se mai prevede ca, pentru categoriile de la pct. 1-3, sunt necesare Hotarari ale   Consiliului de Stat, iar pentru pct. 4-6 Hotarari ale Consiliului de Ministri. Ele se dau pe baza propunerilor Academiei Socialiste Romania, care propune acordarea sau retragerea calitatii respective.

Sunt, de asemenea, mentionate interdictiile de degradare a peisajului, de modificare a aspectului initial, al compozitiei faunei sau florei si a echilibrului in zonele aparate de lege. Abaterile sunt considerate contraventii, pedepsite cu amenzi. Nu se face nici o referire la statutul patrimonial al terenurilor obiectelor puse sub ocrotire.

         6.3. Legea nr. 50 din 1991 (MLPAT I)

De ariile protejate se ocupa si Ministerul Lucrarilor Publice si al Amenajarii teritoriului (MLPAT), care a elaborat planurilor directoare de amenajare a teritoriului. Rolul declarat al planurilor este acela de a asigura ameliorarea progresiva a mediului prin armonizarea implementarilor inserate in mediu natural, suport pentru optimizarea conditiilor habitatului uman, concomitent cu conservarea si chiar revigorarea sistemelor naturale suport.

Legea nr.50/1991 si Ordinul MLPAT de aplicare (nr.91/1991) prevad clar obiectul acestor planuri.

Este vorba de o ierarhizare si gradare a eforturilor administratiei centrale si locale, in vederea promovarii unor valori nationale in patrimoniul mondial. Protectia si punerea in valoare a zonelor nationale protejate va fi recunoscuta drept cauza de utilitate publica de interes national. Aceste zone vor fi inscrise in cadrul Planului de Amenajare a Teritoriului National, ce instituie obligativitatea preluarii si respectarii acestora in conceptia de amenajare a teritoriului, judetelor si a tuturor localitatilor.

Desigur, inaintea unei astfel de reglementari, in timpul promovarii sale, sau dupa promulgare, organele administratiei publice locale pot emite reglementari locale, care sa asigure protectia patrimoniului natural in intregul sau, inclusiv in zone protejate de importanta locala. De exemplu, orice primar constientizat poate declara zone protejate intreaga retea de spatii verzi din perimetrul oraselor, mai ales in zona centrala unde presiunea investitorilor si pretul terenului sunt mari. In acest mod se asigura, din start, stoparea desfiintarii retelelor de habitate naturale si chiar revigorarea lor. Orice reglementare juridica sau cadru legal stabilit poate fi efectiv aplicat numai daca se asigura simultan cadrul institutional adecvat. In cazul zonelor protejate, constituite de regula pe terenuri care pot avea diferite forme de proprietate, publica sau privata, problemele de administrare a acestora si de gestiune a patrimoniului protejat sunt diferite si complexe. Astfel, in situatia unor terenuri proprietate publica, administratia locala, judeteana sau a localitatii respective, trebuie sa numeasca o administratie a zonei protejate respective si sa stabileasca un sistem de gestiune bazat pe principii economice.

 Atunci cand terenul apartine unor proprietari privati, administratia locala trebuie sa preia temporar gestiunea ariei protejate , despagubind proprietarul de valoarea uzufructului anual, asa cum, de exemplu, se intampla cu unele rezervatii naturale din alte tari.

Legea 50 din 1991 nu a putut fi aplicata deoarece nu se cunostea inca patrimoniul

          6.4  ,,Lista ariilor protejate in Romania” de N.Toniuc et al din 1991

            Este un document realizat de un colectiv sub conducerea lui N.Toniuc de la CMN,  care cuprinde  primul inventar complet al rezervatiilor naturale din Romania. In el sunt enumerate 3 Rezervatii ale Biosferei, 12 Parcuri Nationale, 2 Parcuri Naturale si 586 Rezervatii Naturale, pentru care se dau urmatoarele detalii : judetul, localitatea, suprafata in hectare, actul de intemeiere, categoria UICN  si tipul de rezervatie (cu urmatoarea cheie                                

g, geologica; p, paleontologica; s, speologica; b, botanica; z, zologica; f, forestiera; m,  mixta.

Din punct de vedere al categoriei UICN si al tipului de rezervatie, sunt numeroase erori, fapt pentru care vom reveni in Anexa 1.   

6.5 Legea nr. 137 din 1995

            Una din primele griji ale noului regim instaurat dupa 1989 a fost acela de a acorda o mai mare importanta ocrotirii mediului si naturii. Ca atare, a fost infiintat Ministerul Apelor, Padurii si Protectiei Mediului (MAPPM), transformat ulterior in Ministerul Mediului in 1991, din nou in MAPPM in 1992, iar in 2003 Ministerul Apelor si Protectiei Mediului. Prima lui misiune, in 1991, a fost sa elaboreze o noua lege a mediului care sa inlocuiasca Legea 9/1973. Actiunea a cunoscut circa 10 variante, fiind definitivata in septembrie 1992, dar din nou refacuta pentru a se elimina din ea clauza privind fondul de mediu. Asa se face ca ea a fost promulgata de abia in 1995. Ea este o lege-cadru in care, in ceea ce priveste regimul ariilor protejate si al monumentelor naturii,  stabileste in art. 54 ca ,,pentru conservarea unor habitate naturale, a biodiversitatii care defineste cadrul biogeografic al tarii, precum si al structurilor si formatiunilor naturale cu valoare ecologica, stiintifica si peisagistica, se mentine si se dezvolta reteaua nationala de arii protejate si monumente ale naturii”.

            Se precizeaza, de asemenea, ca ariile protejate si monumentele naturii se declara prin acte sau reglementari cu caracter normativ, inclusiv prin amenajamente silvice.

            Legea nu cuprinde o clasificare sau o ierarhizare a ariilor protejate, aceasta urmand sa faca obiectul unor reglementari ulterioare, care insa au intarziat foarte mult.

            Intre timp au aparut si alte documente privind ariile protejate, deosebit de importante.  

           6.6  Strategia nationala pentru diversitatea biologica din 1998

In anul 1998 MAPPM a elaborat Strategia nationala si planul de actiune pentru        conservarea diversitatii biologice si utilizarea durabila a componentelor sale. Este o lucrare valoroasa prin bilantul pe care il prezinta privitor la toate componentele ce constituie diversitatea biologica pe teritoriul Romaniei. Desi nu este o lege, o mentionam aici deoarece in cateva tabele si anexe furnizeaza o suma de date importante. Asa sunt :

(1)    Prezentarea principalelor formatiuni ecosistemice din Romania, cu mentionarea numarului de ecosisteme pe care la cuprind, starea lor actuala si distributia teritoriala;

(5)   Lista speciilor de plante, subendemice, cu specificarea localizarii, a frecventei si a habitatului;

(6)   Lista speciilor de animale endemice si subendemice.

Pentru ce urmarim aici este importanta o privire statistica privind ariile protejate din tara. In cadrul acesteia  se avanseaza urmatoarele cifre, grupate dupa vechea clasificare UICN in 10 categorii:

              I. Rezervatii stiintifice                                              43

             II. Parcuri Nationale                                      12

            III: Monumente naturale                               135

            IV. Rezervatii naturale                                  373       

                        - botanice                 122

                        - zoologice                  15

                        - geologice                  65

                        - speologice                58

                        - paleontologice         52         

                        - forestiere                  51

                        - mixte                      155

            V.  Rezervatii peisagistice                               18

          IX.   Rezervatii ale biosferei                                3

X   Rezervatii ale patrimoniului mondial

                   natural                                                         1

             *   Rezervatii Ramsar                             1

                                               

          Lasand deoparte Parcurile Nationale si Rezervatiile internationale (Categoriile IX, X si Ramsar), rezulta un total de 569 rezervatii de diferite categorii (I, III, IV si V) si tipuri. Remarcam deocamdata ca subimpartirea categoriei IV in diverse tipuri nu corespunde la nimic din sistemul de clasificare UICN si, de altfel, nici aditionarea diverselor tipuri nu este corecta, ea dand un total de 518 rezervatii nu 373.

Strategia este insotita de 12 anexe din care retinem Anexa 2, cuprinzand lista principalelor grupe de formatiuni de ecosisteme din Romania (in total 17), numarul de tipuri de ecosisteme din fiecare formatiune (in total 228 tipuri), situatia lor actuala si distributia teritoriala. In Anexa 3 sunt date ,,Lista speciilor de plante endemice (57) si subendemice (171)”, iar in Anexa 4 ,,Lista speciilor de animale endemice si subendemice (in total 16)”. Anexa 12 cuprinde ,,Lista ariilor naturale protejate si monumentele naturii de pe teritoriul Romaniei”. Data fiind importanta ei, ne oprim in continuare mai mult asupra ei, cu atat mai mult cu cat cuprinde numeroase inadvertente si erori.

Ariile protejate sunt inscrise in ordinea categoriilor UICN (de la I la V), apoi este dat tipul de rezervatie (botanica, zoologica, geologicca  etc.), actul de declarare initiala si de reconfirmare a protectiei, localizarea ca judet si suprafata in hectare. Principalele obiectii ce se pot face Anexei sunt urmatoarele:

(1)   Categoriile UICN nu sunt totdeauna corect aplicate. Nu intram in discutarea Categoriei II (Parcuri Nationale) caci o vom face mai departe. Dar este ciudata trecerea la Categoria IV (rezervata protejarii Sanctuarelor de salbaticie) a vulcanilor noroiosi, a punctelor fosilifere, apoi a cheilor (de ex. Cheile Zarnestilor) si a multor altor obiective, ce nu au nimic de-aface cu elementele cenotice.

(2)   Nici tipul de rezervatie nu este bine indicat, aproape toate cheile fiind trecute la categoria ,,rezervatii mixte”, desi ar fi trebuit la ,,rezervatii geologice”, ca de altfel si multe alte rezervatii. Categoria ,,rezervatii mixte” este utilizata prea mult si fara discernamant.

(3)   Un fapt pozitiv este separarea, in cadrul Parcurilor Nationale, a fostelor rezervatii (de ex. la Parcul National Muntii Apuseni sunt mentionate si 19 rezervatii), unele cu suprafete, altele fara.

(4)   Operatia de mai sus nu este in totdeauna fericita caci pune sub protectia unor parcuri lucruri imposibil de inclus. De ex. la P.N. Cheile Bicazului–Hasmas sunt incluse Lacul Sf. Ana si Tinovul Mohos, situate foarte departe, sau in P.N. Domogled–V.Cernei, sunt incluse Piatra Closanilor si Pestera Closani (care se afla de fapt in Piatra Closani), dar, in orice caz, ambele greu de inclus in parcul national. Si sa nu mai vorbim de includerea in P.N. Bucegi a ,,Rezervatiei Piatra Craiului”, care este de fapt un parc autonom.

(5)   Sunt inscrise rezervatii care nu mai exista de mult, de ex. Pestera Luanei din Muntii Calimani.

Daca insumam rezervatiile din anexa, obtinem 593, dar daca scadem cele 71   incluse in parcuri (mai mult sau mai putin corect), raman 522, cifra de 569 rezervatii, avansata in textul strategiei, necorespunzand nici unei aditionari.

Am insistat asupra datelor cuprinse in Strategie pentru a releva, inca o data, si vom avea ocazia sa o mai facem, modul superficial in care a fost tratata la noi problema ariilor protejate, creeate si analizate din birou, de persoane ce nu cunosc realitatile terenului.

Amintim, in treacat, si lista prezentata intr-o lucrare (Cristea et. al., 1996) care cuprinde 13 parcuri si 570 rezervatii, grupate pe categoriile UICN, preluate dupa lucrarea oficializata de CMN in 1992.

 6.7 Legea nr. 41 din 2000 (MLPAT II)

Ea a fost inaintata de MLPAT sub numele Planul de amenajare a teritoriului national – Sectiunea III: Zonele protejate si vine sa completeze, cu date concrete, Legea nr.50 /1991, propusa tot de MLPAT. Ea insumeaza tot ce s-a considerat la inceputul anului 2000 a fi arie ocrotita. Ea este, in mod vadit, elaborata pentru patrimoniul national cultural, celui natural fiindu-I conscarat un articol, din cele 11 ale legii. Importanta este insa Anexa 1 in care sunt listate toate obiectivele naturale apreciate de valoare nationala pentru a fi protejate.. Ea cuprinde o prima categorie ,,Rezervatii ale Biosferei, Parcuri Nationale sau naturale” cu 18 nominalizari si 826 ,,Rezervatii si monumente ale naturii”, grupate pe judete. Sunt date comunele pe teritoriul carora se afla si suprafetele, dar nu exista nici o subimpartire pe categorii UICN sau dupa caracterul lor.

                                         

6.8  Legea nr. 462 din 2001

Pregatita timp indelungat  de catre MAPPM, legea privind ariile protejate, care a fost promovata in decembrie 2000 sub titlul ,,Legea privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si a faunei salbatice”. Este un document foarte amplu, care precizeaza, pentru prima data la noi in tara, normele de constituire, de gospodarire si paza a ariilor protejate si, ceea ce ne intereseaza acum, o clasificare completa si argumentata, a categoriilor de ocrotire a naturii.

In ceea ce priveste categoriile de ocrotire, Legea aduce unele completari derivand din acordurile internationale recente. In lege sunt stabilite 5 categorii de arii protejate conform criteriilor UICN, si 5 categorii provenind din conventii internationale si anume : una derivata din Programul Om–Biosfera (MAB), una derivata din Conventia de la Paris privind patrimoniul mondial, una din Conventia de la Ramsar privind ariile umede, si doua ca urmare a Conventiei de la Berna privind protejarea vietii salbatice si a habitatelor, cuprinse acum in programele Natura 2000 si Emerald. Legea mai cuprinde Lista habitatelor protejate si 3 liste de specii de plante si animale preluate din  Directivele Consiliul Europei.



Descrierea ariilor protejate este redata mai jos in redactarea originala din lege :

a)   Rezervatii Stiintifice

Rezervatiile Stiintifice sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea unor habitate naturale terestre si/sau acvatice, cuprinzand elemente reprezentative de interes stiintific sub aspect floristic, faunistic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic sau de alta natura. Marimea rezervatiilor stiintifice este determinata de arealul necesar pentru asigurarea integritatii zonei protejate.

Managementul rezervatiilor stiintificce asigura un regim strict de protectie, prin care habitatele sunt pastrate intr-o stare pe cat posibil neperturbata. In perimetrul lor se pot desfasura numai activitati stiintifice, cu acordul forului stiintific competent.

Rezervatiile stiintifice corespund categoriei I UICN – ,,Rezervatie Naturala Stricta: arie protejata administrata, in principal, in scopuri stiintifice”.

b)   Parcuri Nationale

Parcurile Nationale sunt acele arii protejate al caror scop este protectia unor esantioane reprezentative pentru spatiul biogeografic national cuprinzand elemente naturale cu valoare deosebita sub aspect fizico-geografic, floristic, faunistic, hidrologic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic sau de alta natura, oferind posibilitatea vizitarii in scopuri stiintifice, educative, recreative si turistice.

Managementul parcurilor nationale asigura mentinerea cadrului fizico-geografic in stare naturala, protectia ecosistemelor, conservarea resurselor genetice si a diversitatii biologice in conditii de stabilitate ecologica, excluderea oricarei forme de exploatare a resurselor naturale si a folosintelor terenurilor incompatibile scopului atribuit. Regimul de gospodarire se stabileste prin regulamente si planuri proprii de protectie si de conservare aprobate de autoritatile nationale stiintifice si administrative abilitate, potrivit dispozitiilor prezentei ordonante. In perimetrele lor vor fi cuprinse  ecosisteme sau fractiuni de ecosisteme terestre si acvatice cat mai putin influentate prin activitati umane. Elementele cu valoare deosebita de pe cuprinsul Parcurilor Nationale pot fi delimitate si puse sub un regim strict de protectie ca rezervatii stiintifice.

Parcurile Nationale se intind, in general, pe suprafete mari de teren. In perimetrul lor sunt admise doar activitatile traditionale practicate numai de catre comunitatile din zona parcului, activitati ce se vor reglementa prin planul de management.

Parcurile Nationale corespund categoriei II a UICN – ,,Parc national: arie protejata administrata in special pentru protectia ecosistemelor si pentru recreere”.

c)   Monumente ale Naturii

Monumentele ale Naturii sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea elemente naturale cu valoare si semnificatie ecologica, stiintifica, peisagistica deosebita, reprezentate de specii de plante sau animale salbatice rare, endemice sau amenintate cu disparitia, arbori seculari, asociatii floristice si faunistice, fenomene geologice – pesteri, martori de eroziune, chei, cursuri de apa, cascade si alte manifestari si formatiuni geologice, depozite fosilifere, precum si alte elemente naturale cu valoare de patrimoniu natural prin unicitatea sau raritatea lor.

Daca  monumentele naturii nu sunt cuprinse in perimetrul altor zone aflate sub regim de protectie, pentru asigurarea integritatii lor se vor stabili zone de protectie obligatorie, indiferent de destinatia si de detinatorul terenului.

Managementul Monumentelor Naturii se face dupa un regim strict de protectie care asigura pastrarea trasaturilor naturale specifice. In functie de gradul lor de vulnerabilitate, accesul populatiei poate fi limitat sau interzis.

Monumentele naturii corespund categoriei III UICN – ,,Monument natural : arie protejata administrata in special pentru conservarea elementelor naturale, specifice”.

d)   Rezervatii Naturale

Rezervatiile Naturale sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea unor habitate si specii naturale importante sub aspect floristic, faunistic, forestier, hidrologic, geologic, speologic, paleontologic si pedologic.

Marimea lor este determinata de arealul necesar asigurarii integritatii elementelor protejate.

Managementul Rezervatiilor Naturale se face diferentiat, in functie de caracteristicile lor prin masuri active de gospodarire pentru a asigura mentinerea habitatelor si /sau in vederea protejarii anumitor specii, grupuri de specii sau comunitati biotice. Pe langa activitatile stiintifice, pot fi admise, dupa caz, activitati turistice si educationale organizate. Sunt admise unele activitati de valorificare durabila a unor resurse naturale. Sunt interzise folosinte ale terenurilor sau exploatarea resurselor care dauneaza obiectivelor. Potrivit scopului pentru care au fost desemnate, rezervatiile naturale pot avea caracter predominant botanic, zoologic, forestier, geologic, paleontologic, peisagistic, speologic, de zona umeda, marina, de resurse genetice si altele.

Aceste rezervatii corespund categoriei IV UICN si anume, Arie de gestionare a habitatelor/speciilor, administrata, in special, pentru conservarea prin interventii de gospodarire.

e)   Parcuri Naturale

Parcurile Naturale sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea unor ansambluri peisagistice in care interactiunea activitatilor umane cu natura de-a lungul timpului a creat o zona distincta, cu valoare semnificativa peisagistica si /sau culturala, deseori cu o mare diversitate biologica.

Managementul Parcurilor naturale urmareste mentinerea interactiunii armonioase a omului cu natura prin protejarea diversitatii habitatelor si peisajului, promovand pastrarea folosintelor traditionale ale terenurilor, incurajarea si consolidarea activitatilor, practicilor si culturii traditionale a populatiei locale. De asemenea, se ofera publicului posibilitate pentru recreere si turism si se incurajeaza activitatile stiintifice si educationale.

Parcurile Naturale corespund categoriei V UICN  ,,Peisaj protejat, arie protejata  in principal pentru conservarea peisajului si recreere”.

f)   Rezervatii ale Biosferei

Rezervatiile Biosferei sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea unor zone de habitat natural si a diversitatii biologice specifice. Rezervatiile Biosferei se intind pe suprafete mari si cuprind un complex de ecosisteme terestre si /sau acvatice, lacuri si cursuri de apa, zone umede si comunitati biocenotice floristice si faunistice unice, cu peisaje armonioase naturale sau rezultate din amenajarea traditionala a teritoriului, ecosisteme modificate sub influenta omului si care pot fi readuse la starea naturala, precum si comunitati umane a caror existenta este bazata pe valorificarea resurselor naturale pe principiul dezvoltarii durabile si armonioase.

Marimea Rezervatiilor Biosferei este determinata de cerintele de protectie si de conservare eficienta a mediului natural si a diversitatii biologice specifice.

Managementul Rezervatiilor Biosferei se realizeaza conform unor regulamente si planuri de protectie si de conservare proprii, in conformitate cu recomandarile Programului Om-Biosfera de sub egida UNESCO. Daca in perimetrul Rezervatiilor Biosferei sunt cuprinse si situri naturale ale patrimoniului universal, managementul rezervatiei se realizeaza cu respectarea prevederilor Conventiei privind protectia patrimoniului mondial cultural si natural, de sub egida UNESCO.

Pentru asigurarea protectiei si conservarii unor zone de habitat natural si a diversitatii biologice specifice, precum si pentru valorificarea resurselor naturale disponibile, potrivit cerintelor de consum ale populatiilor locale si in limitele potentialului biologic natural de regenerare a acestor resurse, in cuprinsul rezervatiilor biosferei se pot delimita zone cu regim diferentiat de protectie ecologica, de conservare si de valorificare a resurselor, dupa cum urmeaza:

·         Zone strict protejate, avand regimul de protectie si conservare al rezervatiilor stiintifice;

·         Zone tampon, cu rol de protectie al zonelor strict protejate si in care sunt admise activitati limitate de valorificare a resurselor disponibile, in conformitate cu autorizatiile date de administratia rezervatiei:

·         Zone de reconstructie ecologica, in care se realizeaza masuri de refacere a mediului deteriorat:

·         Zone valorificabile economic, prin practici traditionale sau noi, ecologic admise, in limitele capacitatii de regenerare a resurselor.

Rezervatiile Biosferei cu asezari umane sunt astfel gestionate incat sa constituie modele de dezvoltare ale comunitatilor umane in armonie cu mediul natural.

 

g)   Zone Umede de Importanta Internationala (Zone Ramsar)

Zone Umede de Importanta Internationala sunt acele arii naturale protejate al caror scop este de a se asigura protectia si conservarea siturilor naturale cu diversitate biologica specifica zonelor umede.

Managementul acestor zone se realizeaza in vederea conservarii lor si al utilizarii durabile a resurselor biologice pe care le genereaza, in conformitate cu prevederile Conventiei privind conservarea zonelor umede de importanta internationala, in special ca habitat al pasarilor acvatice.

h)   Situri  ale Patrimoniului Natural Universal

Siturile  ale Patrimoniului Natural Universal sunt acele arii naturale al caror scop este de a se asigura protectia si conservarea unor zone de habitat natural in cuprinsul carora exista  elemente  a caror valoare este recunoscuta ca fiind de importanta universala.

Marimea arealului lor este determinata de cerintele pentru asigurarea integritatii si conservarii elementelor supuse acestui regim de protectie. In cuprinsul acestor zone pot exista comunitati umane ale caror activitati sunt orientate pentru o dezvoltare compatibila cu cerintele de ocrotire si conservare a sitului natural.

Managementul siturilor naturale ale patrimoniului natural universal se realizeaza in conformitate cu regulamentele si planurile proprii de ocrotire si conservare, cu respectarea prevederilor Conventiei privind protectia patrimoniului mondial cultural si natural, de sub egida UNESCO.

i)   Arii Speciale de Conservare  (SAC)

Ariile Speciale de Conservare sunt acele arii naturale protejate al caror scop este de a conserva, mentine si, acolo unde este cazul, de a readuce intr-o stare de conservare favorabila, habitatele naturale si/sau populatiile speciilor pentru care situl este desemnat. Ariile naturale de conservare sunt special desemnate pentru conservarea tipurilor de habitate naturale si a habitatelor speciilor mentionate in anexe.

Managementul ariilor speciale de conservare necesita planuri de management adecvate, specifice siturilor desemnate sau integrate in alte planuri de management si masuri legale, administrative sau contractuale, in scopul evitarii deteriorarii habitatelor naturale si a habitatelor speciilor, ca si perturbarea speciilor pentru care zonele au fost desemnate. Orice plan sau proiect indirect legat sau necesar pentru gestiunea sitului, dar susceptibil de a-l afecta intr-un mod semnificativ, va face obiectul unui studiu pentru evaluarea impactului, tinand cont de obiectivele de conservare ale ariei. Nu vor fi acceptate planuri sau proiecte in ariile respective care afecteaza aria. Orice activitate in aceste zone se va face cu consultarea publicului.

Ariile speciale de conservare sunt desemnate de Stat in conformitate cu prevederile Directivei 92/43/CCE din 21 mai 1992 privind Conservarea habitatelor naturale, a florei si a faunei salbatice si vor face parte din reteaua europeana Natura 2000 dupa recunoasterea statutului de catre Comisia Europeana.

j)   Arii de Protectie Speciala Avifaunistica  

Arii de protectie speciala avifaunistica sunt acele arii naturale protejate al caror scop este de a conserva, mentine si, acolo unde este cazul, de a readuce intr-o stare de conservare favorabila, habitatele specifice desemnate pentru protectia speciilor de pasari migratoare salbatice, mai ales a celor mentionate in anexele 3 si 4. Managementul ariilor speciale de protectie se realizeaza ca si pentru Ariile speciale de conservare.

Ariile speciale de protectie sunt desemnate de Stat in conformitate cu prevederile Directivei 79/409/CCE din 2 aprilie 1979 privind conservarea pasarilor salbatice si vor face parte din reteaua europeana NATURA 2000 dupa recunoasterea statutului lor de catre Comisia Europeana.

           

     Anexele la Legea nr.462/2001

·         In afara categoriilor cuprinse in capitolul II al Legii, care se refera la ariile protejate conform  normelor UICN, din care legislatia romaneasca a retinut doar primele 5 categorii si cele bazate pe conventii internationale, intr-un capitol III sunt expuse normele de ,,conservare a habitatelor si speciilor”. Habitatele sunt precizate intr-o anexa, iar speciile de animale si plante in alte trei anexe.In ceea ce priveste habitatele, ele sunt clasificate in 94 tipuri dintre care unele considerate prioritare. Ele sunt :                                                                                                

·         19 habitate costiere, marine si de dune, dintre care 3 prioritare (de ex. pajistile saraturate continentale sau dunele de coasta fixate cu vegetatie ierbacee) ;

·         9 habitate de ape dulci ;

·         23 habitate de pajisti si tufarisuri, dintre care 8 sunt prioritare, cum ar fi de ex. tufarisurile cu Pinus mugo si Rhododendron hirsutum ;

·         9 habitate din turbarii si mlastini, dintre care 4 prioritare, cum ar fi turbariile active

·         10 habitate de stancarii si pesteri, din care unul prioritar, si anume, grohotisurile medio-europene calcaroase montane ;

·         24 habitate de padure, dintre care 7 prioritare, cum ar fi de ex. turbarii impadurite, paduri panonice cu Quercus pubescens sau paduri aluviale cu Alnus glutinosa.

De subliniat ca in art.25 (1) se prevede ca nu toate habitatele mentionate sunt puse automat sub ocrotirea legii, ci doar prin crearea pentru ele de Arii Speciale de Conservare (categoria i).

    Privitor la speciile de animale si plante ce urmeaza sa fie ocrotite, ele sunt cuprinse in trei liste care au motivatii diferite:

             a)   Prima cuprinde specii a caror conservare necesita desemnarea ariilor speciale de conservare (categoriile i si  j            ) ce vor constitui o retea europeana conform programelor EMERALD si NATURA 2000. In total sunt inscrise pe lista 131 specii de animale (din care pasari 128) si 29 specii de plante.

             b)  In a doua lista sunt inscrise speciile care necesita o protectie stricta, la care se    adauga speciile din Lista rosie nationala, indiferent daca ele se afla in cadrul unor arii protejate sau in afara lor, si pentru care se interzice recoltarea, capturarea, uciderea, distrugerea habitatelor, deteriorarea locurilor de reproducere, recoltarea florilor si fructelor, dezradacinarea, precum si detinerea, transportul si comertul lor (art.26). In aceasta lista figureaza 180 de specii si subspecii de animale (plus toate speciile de lilieci si de cetacee), precum si 29 specii de plante.

b)      In a treia lista figureaza 43 specii de animale si 9 de plante a caror prelevare din natura si exploatare fac obiectul masurilor de management, lista urmata de o enumerare a metodelor de ucidere si capturare interzise.

In Lege exista, in plus in Cap. IV, prevederi pentru conservarea altor bunuri ale patrimoniului natural care pot fi clasificate in trei categorii:

·         bunuri ale Patrimoniului natural cu caracter geomorfologic (doline, sei, vai carstice, ponoare etc.), bunuri ale patrimoniului geologic (mineralogic, petrografic, structural, stratigrafic, paleontologic), sau arbori seculari, care sunt situati in afara perimetrelor ariilor. Ele pot fi aparate prin stabilirea unor zone de protectie de marime adecvata.

·        obiectivele geologice (fosilele sau florile de mina) care sunt considerate bunuri ale      Patrimoniului national din momentul descoperirii lor, ele neputand fi comercializate    decat cu aprobari din partea forurilor competente  ;

·     pesterile, impartite in trei categorii (A,B,C), dintre care primele doua sunt puse sub ocrotirea autoritatii competente de aparare si gospodarire a Academiei Romane. 

                  

              6.9  H.G. nr.230 din martie 2000 

           

            Toate documentele prezentate anterior erau lipsite de o baza cartografica, indispensabila oricarui act referitor la elemente teritoriale. MAPAM a incercat sa suplineasca aceasta deficienta prin  Hotararea de Guvern nr. 230 din martie 2003 intitulata

,,Delimitarea rezervatiilor biosferei, parcurilor nationale si parcurilor naturale si constituirea administratiilor acestora”. Trebuie remarcat ca in cele 10 articole ale Hotararii se pune un accent deosebit pe atributiile Autoritatii publice centrale pentru silvicultura, menita sa decida elemente esentiale pentru viitorul ariilor protejate. Acest fapt se vede si din delimitarea care se face pentru cele 18 Parcuri (nationale si naturale) si Rezervatii ale biosferei, mai ales pe baza de borne silvice, dar, mai ales, prin dimensiunile care se dau teritoriilor ocrotite. Schitele de harta evidentiaza clar ca se vrea o ocrotire mai ales a padurilor, si, secundar, al obiectivelor care justifica crearea unui parc national sau natural. De subliniat ca este vorba numai de Parcuri, nu de Rezervatii. In plus, Hotararea  fixeaza si structura aministrativa a fiecarui parc, ca  numar de personal, nu totdeauna bine gandit, caci a asimila P.N.Piatra Craiului cu P.N. Cozia (cate 13 persoane) este dovada nrecunmoasterii sitatiei reale de teren.  

 

                            

            6.10 Or. Min. nr. 552 din 11 septembrie 2003

            Eroarea comisa in HG nr.230, de a se atribui Parcurilor suprafete exagerat de  mari, a fost corectata prin O.M. nr.552 privind Zonarea interioara a parcurilor nationale si a parcurilor naturale din punct de vedere al necesitatii de conservare a diversitatii biologice. Titlul arata ca ,,zonarea” este de fapt restrangerea ariei protejate,                                     aparent la dimensiuni rezonabile, separate pe harti sub numele de ,,Zone de conservare speciala” Nu se specifica, dar probabil sunt asimilate cu ariile de tip i pentru a face parte din reteaua Natura 2000. Dar, si in aceasta varianta, predomina interesele silvice si este de discutat daca reteaua Natura 2000 a fost gandita de creatorii ei numai pentru salvarea padurilor.                

                                                                                                                                                                                                                                                                                                       

          6.11 Or. Min. nr. 850 din 11 noembrie 2003

                                                                                   

         Desi nu este legat direct de subiectul subcapitolului, ,,Clasificarea ariilor protejate”, mentionim acest ordin intitulat Procedura de incredintare si a administrarii sau de atribuire in custodie a ariilor protejate,  caci el este in asa fel gandit incat, sub motivul ca nu exista structuri adecvate care sa administreze Parcurile, ea a revenit organelor silvice, fara sa se tina seama de HG 230,  ceea ce este solutia cea mai daunatoare, stiut fiind ca Regia padurilor are un singur scop, cel de exploatare si producere de venit, nu de                                            protectie a padurii.           

         6.12 Harta ariilor naturale protejate din Romania, 2003

            Institutul de Geografie al Academiei Romane a editat in 2003 o harta colorata la sc. l:1.000.000 a ariilor naturale protejate. Este o harta admirabila (ca editare), complexa, cu multe liste si diagrame anexa si amplasarea tuturor obiectivelor puse sub protectie.  Ea are delimitate 11 Parcuri nationale, 6 Parcuri naturale, 3 rezervatii ale biosferei (din care 2 sunt si parcuri nationale) si are amplasate 819 rezervatii de 8 tipuri (botanice, forestiere, geologice-geomorfologice, paleontologice, peisagiastice, speologice, zoologice, mixte),  fiecare atribuit urmatoarelor categorii de rezervatii : stiintifice,  naturale si monumente ale naturii). In plus, sunt propuse pentru legiferare 5 Parcuri naturale si 41 rezervatii noi. Sunt prezentate, in plus, doua digrame privind suprafetele in hectare si numarul ariilor protejate, repartizate pe unitati de relief. Lista rezervatiilor este data pe judete. Este prima harta care consemneaza, pe amplasamentul exact (atat cat permite scara) totalitatea ariilor protejate din Romania, cu unele deficiente pe care le vom semnala mai jos.ss                                                                                                                                                                                                                                      

|-=x=-|-=x=-|-=x=-|-=x=-|-=x=-|((pag 193 cartea))-=x=-|-=x=-|-=x=-|-=x=-||-=x=-|-=x=-|-=

       7   Studiu comparativ al categoriilor de arii protejate si cateva   comentarii

Clasificarea ariilor protejate in diferite sisteme este sintetizata in tabelul alaturat. In el sunt cuprinse cele 6 categorii UICN, cele 8 categorii ale Uniunii Europene, clasificarea utilizata in SUA si Franta, cele 6 categorii utilizate in Romania (1973) si cele 5 categorii prevazute pentru Romania prin  Legea nr.462/2001. Dupa titulatura ariilor se pot face echivalari dar, in realitate, in aplicarea lor la cazuri concrete, se constata mari discrepante din cauza neintelegerii sensului dat fiecarui titlu de arie protejata.

In ce priveste aplicarea concreta a sistemului de clasificare UICN in fiecare tara, am utilizat ,,Lista Natiunilor Unite a Parcurilor si Ariilor Protejate” din 1990 si 1991, unde ariile ocrotite sunt atribuite uneia din cele 6 categorii UICN.

·         Categoria I  UICN priveste Rezervatiile naturale absolute sau stiintifice si reprezinta 9,5% din totalul rezervatiilor pe glob si apare la diferite tari cu sensuri similare. In unele tari o astfel de categorie nici nu exista, cum ar fi Franta, Japonia sau India, unde ele apar la rubrica Rezervatii naturale, iar in SUA pot fi asimilate cu ,,Ariile naturale de cercetare”.

·         Categoria II UICN, Parcuri Nationale, este bine inteleasa peste tot, dar in aplicarea ei sunt numeroase abateri de la normele stabilite de UICN. Astfel, conditia de nelocuire si neexploatare a resurselor naturale, este greu de respectat in Europa unde, densitatea crescuta  a populatiei, nu a lasat suprafete mari neafectate de interventiile antropice. De aceea, justetea incadrarii in aceasta categorie a unor arii din Europa trebuie privita cu                                                                                                                                        circumspectie, fapt evident si pentru Romania. Va fi necesara probabil revizuirea incadrarilor respective. Deocamdata (stadiul 1991), Parcurilor Nationale le revin 21 % din totalul suprafetelor ocrotite pe glob.

·         Categoria III, intitulata ,,Monumente ale Naturii - elemente naturale marcante”  este, aparent, bine conturata, cuprinzand suprafete de mai mica intindere decat parcurile si avand ca scop ocrotirea unui obiect bine definit. Se mentioneaza ca este de dorit sa nu fi avut loc interventii antropice. Americanii au introdus aici, sub numele de “Monumente Nationale” toate rezervatiile cu caracter nebiologic precum : martori de eroziune, cascade, chei, vulcani, pesteri, puncte fosilifere, etc., dar si vestigii arheologice si padurile salbatice nationale. Francezii le numesc ,,Rezervatii ale Naturii” iar germanii ,,Monumente ale Naturii”.

      Tabelul 12. Categoriile de arii protejate

UICN

COMISIA UE

SUA

FRANTA

ROMANIA 1973

R0MANIA

2001

I Rezervatii stiintifice

Rezervatii integrale

 (1)

Arii nationale de cercetare

Rezervatii stiintifice

 (d)

Rezervatii stiintifice

 (a)

II

Parcuri Nationale

Parcuri Nationale (3)

Parcuri Nationale

Parcuri Nationale

Parcuri Nationale

(a)

Parcuri Nationale

 (b)

III Mounmente naturale

Monumente si situri naturale

 (6)

Mounmente nationale

Rezervatii ale naturii

Monumente ale naturii (f)

Si

Rezervatii naturale

 (e)

Mounmente ale naturii

 (c)

IV

Arii de protectie a habitatelor sau a speciilor

Rezervatii naturale

(2)

Refugii pentru viata salbatica

Rezervatii naturale

(d)

V

 Peisaje protejate

    Peisaje naturale si seminaturale

 (4)

Zone de coasta. Rauri salbatice si pitoresti, etc.

Parcuri naturale

Rezervatii peisagistice (c)

Parcuri naturale

 (e)

VI Rezervatii cu resurse gestionate

Peisaje rurale protejate

(5)

Parcuri regionale

Parcuri naturale

(b)

Zone protejate specifice (7)

Centuri verzi

(8)

Paduri nationale

(numerele din paranteze corespund numerotarii din clasificarea tarii respective)

                                                                                                                                                      La noi, in 1973, a fost creata categoria ,,Rezervatii naturale” dar si cea de ,,Monumente ale Naturii”, ceea ce a fost inceputul unor grave confuzii. Rezervatiile specifice, puse in opozitie cu Rezervatiile de ansamblu (Parcurile), au fost subdivizate in:

(1)               Rezervatii geologice;

(2)               Rezervatii paleontologice;

(3)               Rezervatii zoologice;

(4)               Rezervatii botanice;

(5)               Rezervatii speologice;

(6)               Forestiere;

(7)               Mixte.

 A fost lasata cam la voia intamplarii notiunea de Monument al Naturii, data uneori unor specii de vietuitoare (deci nu unui teritoriu) si unor exemplare unice de arbori, cu valoare botanica sau istorica (de ex. Gorunul lui Horea).

Ariile atribuite categoriei III sunt putine in lume, doar 4,6 %, iar dintre acestea 75% sunt in SUA. Aceasta dintr-o gresita intelegere pe plan mondial a categoriei urmatoare, careia i-au fost atribuite mai toate obiectele ce trebuiau cuprinse aici.

·         Categoria IV este denumita in documentele ONU din 1978 ,,Rezervatie de conservare a naturii / Rezervatie naturala gospodarita / Sanctuar al viatii salbatice (in engleza ,,Nature  Conservation Rezerve / Managed Nature Rezerve / Wildlife Sanctuary”, iar in franceza ,,Réserves de conservation de la nature / Réserves naturelles diriges / Sanctuaires de la faune”. In explicatiile date, se vede clar ca este vorba de arii destinate protectiei elementelor biologice, habitate de animale sau asociatii de plante, pentru protectia si mentinerea lor, omul putand interveni pentru ameliorari. Plecand de la primul enunt, ,,Rezervatii de conservare a naturii”, si fara sa  citeasca scopurile, foarte clar expuse in continuare, cei insarcinati cu clasarea ariilor protejate din majoritatea tarilor, au introdus aici mai toate elementele lumii abiotice, categoriei revenindu-i 42% din totalul pe glob. Asa se face ca in Franta sunt aici trecute 336 de situri, intre care rezervatiile Gorges de l’Ardéche si Haute Plateau de Vercors, si multe altele de acest fel, care nu au nimic de a face cu refugiile pentru fauna. In Marea Britanie, Suedia, Elvetia, preluandu-se titlul ,,Rezervatii naturale”, au fost trecute in categoria IV, de-a valma, rezervatii nebiologice si biologice. Mai graitor este cazul Spaniei unde categoria III nu a fost utilizata, iar in categoria IV sunt incluse, in subtitlurile ,,Arii naturale “ si ,,Arii de interes national”, tot ce nu a fost cuprins in Parcuri. Iar in Africa de Sud, unde de asemenea nu exista categoria III, in IV se afla ,,Bazine hidrografice”, ,,Arii naturale” si, in mod corect, ,,Paduri indigene”.

Confuzia totala ce domneste in clasarea corecta a ariilor protejate este subliniata si de cazul Romaniei care, in volumele UICN din 1990, nu are categoria III ,,Monumente ale naturii”, iar in categoria IV,  care de fapt ar trebui sa cuprinda ,,Refugii de viata salbatica”, apare Lacul Rosu, Cheile Bicazului, Cheile Carasului, Cascada Bohodei, Pietrele Boghii etc.    

Mai grava este  situatia din lista publicata sub girul Academiei Romane (CMN) in 1992 (Toniuc et al.) unde apar la categoria IV (deci Rezervatii de viata salbatica) pesteri, stanci, punctele fosilifere ocrotite si alte aberatii de acest fel. Erorile se regasesc in ,,Strategia nationala” (1996) si in Cristea et. al. (1996) si sunt preluate si in ,,Harta ariilor protejate din Romania” din 2003 unde  apar, complet eronat,cu coloratia de Monumente ale Naturii, 228 rezervatii. 

Din pacate, erorile risca sa se perpetueze deoarece in Legea nr. 462 la Categoria c (echivalentul categoriei III UICN) denumita ,,Monumente ale Naturii “ sunt trecute si asociatii floristice si faunistice iar la categoria d (echivalentul categoriei IV UICN) enuntul este urmatorul: ,,Rezervatiile naturale sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea unor habitate si specii naturale importante sub aspect floristic, faunistic, forestier, hidrologic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic”. Ne intrebam care sunt habitatele si speciile importante geologice, speologice, paleontologice si pedologice care, conform cerintelor UICN, trebuie asistate de om pentru a dainui mai bine ! Este evident ca cele subliniate la categoriile III si IV trebuie sa dispara din Legea 462.

·         Categoria V ,,Peisaje naturale protejate” nu pune probleme, desi exista diferente de la o tara la alta ca titulatura. In SUA sa afla aici tot felul de tipuri de rezervatii (Elemente naturale marcante, Tarmuri marine si lacustre, Arii de recreere, Arii naturale exceptionale), dar si campuri de batalii, monumente istorice, etc. In Legea 462 titlul este ,,Parcuri naturale“ ceea ce corespunde foarte bine intentiei din ,,Linii directoare”. Specificatia ca in aceasta categorie intra ariile in care poate exista o locuire permanenta si o exploatare limitata a resurselor pentru uzul localnicilor si cu exploatari traditionale, lasa o marje larga de incadrare a numeroase arii ce nu pot fi cuprinse in Parcuri Nationale, tocmai din cauza locuirii si exploatarii resurselor naturale.

·         Categoria VI din ,,Liniile directoare” UICN a fost pana acum putin utilizata, dar pot fi date cateva exemple : Parcul Natural Martinica, creat in 1975, avand o suprafata de 70150 ha, din care partea costiera este proprietate privata, iar cea muntoasa apartine statului ; Rezervatia Nationala Pineland SUA, de 438.210 ha, cu proprietate mixta si  Rezervatia Tonda din Papua Noua Guinee, de 590.000 ha, aflata in custodie particulara. Probabil ca aici trebuie clasata Delta Dunarii, unde exista proprietate mixta, a Statului si a localnicilor, care exploateaza cu sisteme traditionale resursele locale regenerabile (agricole, silvice si, mai ales, piscicole)

Cateva observatii suplimentare

(1)   Referitor la Legea nr.462 sunt de facut unele observatii privind listele de specii de animale si plante cuprinse in cele trei anexe. Ele sunt extrase din cele derivate din Directiva Consiliului Europei privind habitatele si speciile in primejdie, dar cu ajustari specifice tarii noastre. In general, au fost eliminate multe specii inexistente la noi, dar au si fost adaugate unele, dar putine la numar. Ceea ce uimeste este insa lipsa unei liste pur romanesti, care sa cuprinda toate speciile protejate inca din anii ’30 si mai ales endemismele noastre protejate. Lipsesc plante endemice precum Dianthus callizonus, Iris dacica, Paeonia peregrina var. romanica, Nymphaea lotus thermalis precum si specii ocrotite in intreaga Europa Pinus cembra, Taxus baccata, Leontopodium alpinum,  Angelica archangelica, Gentiana lutea, Fritillaria meleagris, Nigritella nigra , Nigritella rubra, etc.

Nedumereste, in schimb, inscrierea in anexa privind speciile cu restrictii de prelevare, specii precum Galanthus nivalis, Arnica montana si cele de Sphagnum, poate rare in Europa de Vest, dar nu si la noi.

(2)   Tot atat de ciudata este inscrierea in lista habitatelor protejate, a unora care nici nu exista la noi, de ex. pajistile cu Rhododendron hirsutum, cand se stie ca la noi traieste doar Rhododendron kotschyi, dar sunt si alte habitate gresit introduse.

(3) Aceleasi anomalii se intalnesc si in ce priveste unele specii de animale, cea mai ciudata     fiind lipsa, din toate listele, a caprei negre (Rupicapra rupicapra), a vulturilor care mai traiesc pe la noi, a cocosilor de munte (Tetrao urogalus) si de mesteacan (Lyrurus tetrix), a pasarilor de pasaj din Delta Dunarii, pelicanii, egretele, califarii, piciorongul, lebedele, apoi dropiile (Otis tarda, Otis tetrax orientalis) si cel mai mare rapitor de la noi, pajura (Aquila chrysaetos). Toate aceste specii nu se gasesc in Europa de Vest, fapt pentru care lipsesc din listele Consiliului Europei, in schimb am preluat, pentru tara noastra, balenele (!) si zimbrul (Bizon bonasus), care traieste la noi in incinte, si nu in libertate. Este si aceasta o forma de integrare europeana ! In schimb, este interzisa colectarea racului (Astacus fluviatilis) si a melcului (Helix pomatia), probabil raritati in Europa de Vest.

1.     

       Toate aceste lipsuri vor putea fi remediate prin publicarea Cartii rosii a speciilor periclitate, dar ea nu va avea putere de lege, pentru ca nu sunt prevazute sanctiuni pentru aducerea de vatamari speciilor inscrise in ea. De fapt, trebuie facuta o distinctie clara intre (1) specii endemice (la diverse nivele, de la national la local), (2) specii in primejdie (cu diverse grade de periclitare cum s-a aratat in Cap.6), care sunt cuprinse in Cartea rosie si (3) specii rare si semnificative pentru teritoriul tarii si care trebuie declarate ca monumente ale naturii prin acte juridice si incadrate in Legea de protectie a naturii si a ariilor protejate, ce va avea la baza Legea  462 din 2000. Este evident ca unele specii se pot afla intr-una, doua sau toate trei listele.

(3)   O observatie de ordin general se refera la naturalitatea terenului. Cunoasterea modului de utilizare a terenului pe care vrem sa-l punem sub protectie este importanta, deoarece de ea depinde categoria de protectie care poate fi acordata, precum si gospodarirea lui. De ex. este inutil sa dorim infiintarea unui Parc National in Muntii Parang, cand acesta este supra-exploatat prin pasunare si sunt putine locuri in golul alpin care sa mai contina ecosisteme primitive. Iar daca se pune problema a face aici o zona ocrotita pentru reconstructie ecologica, trebuie analizat in ce masura poate fi exceptata de la utilizarea curenta pentru a se putea realiza aceasta reconstructie.

    In ce priveste ocuparea terenului, sunt doua conceptii care se confrunta. Una este cea ,,radicala”, in sensul ca se doreste o ocrotire absoluta, conservarea acelor arii ce pastreaza pe cat posibil conditiile primare ale ecosistemelor, nealterate de om, si in care el sa nu intervina, lasand mecanismele naturii sa actioneze in voie. In acest sens, in SUA este interzisa orice actiune de interventie umana intr-un Parc National. Daca, de exemplu, la noi in tara exista intr-o padure o doboratura de vant, silvicultorii intervin pentru a scoate arborii doborati sub pretextul ca ei pun in pericol arborii sanatosi. In parcurile americane nu se intervine, argumentul fiind ca doboraturi au fost si inainte de aparitia silviculturii, si chiar a omului, dar ca natura s-a descurcat cu fortele ei proprii invingand orice pericol. Asa se face ca in Parcul Yellowstone, peste tot se vad trunchiuri de arbori doborati lasati pe loc. Acelasi lucru cu incendiile de padure, cand focul este lasat sa actioneze in voie, fara nici o interventie, cu aceiasi motivatie ca padurea se descurca si fara ajutorul pompierilor, aceasta fiind tocmai sensul creerii parcurilor nationale, de a studia modul in care natura se apara cu propriile ei puteri. In P.N. Rocky Mountains exista, in 1994, o mare suprafata de padure arsa, cu scheletele de trunchiuri in picioare, urmand ca natura  sa refaca padurea de la sine. Iar in P.N. Grand Tetons o schema arata vizitatorilor modul in care a avansat un incendiu puternic de padure si care, dupa doi ani, s-a stins de la sine, lasand in urma desigur pagube considerabile. Un astfel de mod de a gandi protectia naturii este posibil in tarile care dispun de suprafete considerabile (Parcul Yellowstone este cat judetul sm Ialomita!) pentru a-si putea permite sa nu intervina.

     In Europa, unde locuirea este mult mai intensa si spatiile ,,salbatice” aproape nu mai exista, peisajul fiind foarte putin natural si cel mult semi-natural, protectionistii au un alt limbaj, si pentru ei a gestiona inseamna a alege  metodele cele mai putin distructive agricole de intretinere a pajistilor si a pasunilor sau de management forestier. Sub motivul, justificat de altfel, de a conserva biodiversitatea, se cauta solutii optime de interventie a omului in treburile naturii, pe cat posibil cu mijloace traditionale, dar si acestea nu neaparat. Capitolul II al cartii ,,Ocrotirea naturii si protectia mediului in Romania” (Cristea et. al., 1996), scris de P.P, Herremans si intitulat ,,Strategii globale in ocrotirea naturii si protectia mediului”este complet axat pe ideea de gestionare a unor spatii antropizate, discutandu-se metodele agricole, de pasunare si mentinere a unei stari care nu prea are caractere primitive. Este emblematica fraza: ,,trebuie, deci, sa nu ezitam sa punem in practica interventii conservatoare energice. Noi pledam in particular pentru ca rezervatiile noastre sa fie gestionate, bineinteles cu discernamant, dar mai ales fara timiditate” (pag. 128). Evident o astfel de atitudine este explicabila pentru un cetatean al unei tari, Belgia, care avea in 1990 doar un parc natural (categoria V) si 101 rezervatii in total de 86 ha ! Cu acest palmares autorul nu are autoritatea de a lua cuvantul in problema, decat cel mult pentru categorii de protectie de gradele V – VI, deci cu gestiune intensa de catre om, dar nu in chestiunea rezervatiilor de categorii cu protectie mai stricta.

       Nici in Germania lucrurile nu sunt deosebite, desi spatiile de care dispune sunt mai mari si, ca atare, exista si un numar mai mare de obiective protejate (in total 4883), avand o suprafata totala de 600.000 ha (cam cat Delta Dunarii la noi), si acoperind 1,69% din suprafata tarii (Jedicke, 1994). Semnificativ este faptul ca doar 17% din ele au peste 100 ha si ca nu exista pana in 1990 nici o arie care sa aiba o protectie de categoria I si II, toate fiind incadrate la categoria IV, cu eroarea, deja semnalata, de a trece aici si toate elementele de biotop, ce ar trebui sa apartina categoriei III. Inscrierea lor ca Monumente ale naturii, respectiv Rezervatii, la categoria IV, evidentiaza lipsa unor arii salbatice carora sa li se poata aplica o protectie conforma categoriei, ci doar prezenta ariilor semi-naturale.

       In aceasta viziune, este discutabila existenta la noi in tara a unor spatii total neantropizate, care sa corespunda categoriilor I, II, III si la limita IV. De fapt, nu avem nici un parc montan in care sa nu se pasuneze si in care sa nu fi existat exploatari de padure, iar in ariile de dealuri si de campie sa nu se fi practicat pomicultura si agricultura, fara a mai vorbi de exploatarea resurselor minerale, inclusiv micile cariere pentru piatra de var sau extragerea de nisip si prundis din rauri. In aceasta situatie, mai suntem indreptatiti sa ravnim la arii de protejare a ,,salbaticiei” si sa cream zone de categoriile I-IV ?  De aceea, consideram ca atribuirea unei categorii  trebuie facuta pe baza unor cercetari stiintifice complexe (naturalistice, istorice, sociologice, economice) din care sa rezulte necesitatea reala a protectiei, tinand seama ssi de consecintele ce decurg de   aici.









Politica de confidentialitate

.com Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 PROIECT DE LECTIE Clasa: I Matematica - Adunarea si scaderea numerelor naturale de la 0 la 30, fara trecere peste ordin
 Proiect didactic Grupa: mijlocie - Consolidarea mersului in echilibru pe o linie trasata pe sol (30 cm)
 Redresor electronic automat pentru incarcarea bateriilor auto - proiect atestat
 Proiectarea instalatiilor de alimentare ale motoarelor cu aprindere prin scanteie cu carburator

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 Lucrare de diploma - eritrodermia psoriazica
 ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI LA CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1946-1947)
 Proiect diploma Finante Banci - REALIZAREA INSPECTIEI FISCALE LA O SOCIETATE COMERCIALA
 Lucrare de diploma managementul firmei “diagnosticul si evaluarea firmei”

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 CONTABILITATEA FINANCIARA TESTE GRILA LICENTA
 LUCRARE DE LICENTA - FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT
 Lucrare de licenta stiintele naturii siecologie - 'surse de poluare a clisurii dunarii”
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 Proiect atestat informatica- Tehnician operator tehnica de calcul - Unitati de Stocare
 LUCRARE DE ATESTAT ELECTRONIST - TEHNICA DE CALCUL - Placa de baza
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 Proiect atestat tehnician in turism - carnaval la venezia






Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu