PROCEDEE DE COMBATERE A POLUARII SOLURILOR

PROCEDEE DE COMBATERE A POLUARII SOLURILOR

Impactul poluarii solurilor asupra florei, faunei si sanatatii umane a devenit mai cunoscut in urma studiilor efectuate de specialistii in domeniu si a popularizarii acestor cunostiinte prin massmedia si in comunicarile in reviste si conferinte.

Modificarea legislatiei ecologice in Romania dupa 1990 este justificata din cel putin doua puncte de vedere:

perfectionarea masurilor de prevenire si combatere a poluarii mediului, prin aplicarea unor procedee eficiente verificate in practica mondiala;

armonizarea legislatiei in perspectiva aderarii la UE.

Aplicarea masurilor de prevenire a poluarii, specificate in normele ecologice este asociata cu introducerea unor taxe asupra activitatilor industriale poluante a mediului (aer, apa, sol)

Problema introducerii taxelor speciale pentru activitatile ce genereaza poluarea mediului consta in aceea ca aceste taxe pot determina agentii economici sa manifeste mai multa preocupare pentru respectarea prevederilor normelor ecologice in sensul de a limita la maxim posibil emisiile in atmosfera a gazelor nocive (S0₂, NO_x, etc.), a contaminarii apelor de suprafata si subterane sau a solurilor sau, dimpotriva, acesti agenti sa plateasca taxele impuse si sa nu mai cheltuiasca alte fonduri pentru protectia mediului.

Combaterea eroziunii solului. Eroziunea solului ca efect al activitatii umane a fost prezentata in capitolul 10. De multe ori, rezultatele negative ale unei masuri bine intentionate sunt atat de evidente incat trebuie abandonat proiectul.

COMBATEREA EROZIUNII EOLIENE Pierderea de humus datorita actiunii vanturilor este posibil de contracarat prin aplicarea unor masuri :

recultivarea solului cu anumite plante, functie de calitatea terenului respectiv;

impadurirea terenurilor in panta;

utilizarea plantelor leguminoase fixatoare de azot si a ierburilor perene care fortifica structura solului;

aplicarea unor masuri agrotehnice moderne pe solurile agricole (ingrasamintele, dozele, pesticidele etc);

Combaterea eroziunii prin apa si a salinizarii. Pe terenurile cultivate, eroziunea datorata apelor din precipitatii este mai scazuta datorita rezistentei mai mari la eroziune a stratului superior al solului in comparatie cu terenurile necultivate.

Drenarea terenurilor pentru eliminarea apei in exces de pe terenurile agricole si evitarea supradozarii ingrasamintelor chimice minerale (azotati in special) contribuie la protectia solului contra saraturarii.

GESTIONAREA REZIDUURILOR. Deseurile menajere si industriale rezultate in urma activitatii umane reprezinta la ora actuala una din marile probleme din punct de vedere ecologic. Deseurile menajere rezultate zilnic in centrele urbane sunt estimate la 0,5-0,8 kg/locuitor sau 180-300 kg/an/locuitor [66].

In industria miniera, in apropierea instalatiilor de preparare a minereurilor au aparut adevarati "munti' de halde cu sterile sau iazuri de decantare prin care au fost sustrase altor utilizari suprafete intinse de pamant. Halde de sterile s-au format si in imediata vecinatate a termocentralelor, muntii de cenusa fiind si o sursa de poluare a ierului sau a apelor.

Exista in prezent cateva metode de tratare a reziduurilor pentru protectia si/sau reabilitarea solurilor.

Deseurile menajere au o compozitie variata in care hartia, masele plastice, ambalajele metalizate si resturile vegetale difera de la un oras la altul, de la o tara la alta.

Tratarea deseurilor menajere. Una din metodele cele mai frecvent utilizate consta in depozitarea deseurilor urbane in gropi sau uneori in cariere abandonate, fara luarea unor masuri pentru protejarea mediului inconjurator. Apele din precipitatii transporta o parte din deseuri si impurifica zone intinse inclusiv apele de suprafata si cele subterane, iar vantul imprastie resturile marind si mai mult suprafata solurilor poluate.

In ultimii ani s-au consemnat unele eforturi de schimbare prin utilizarea depozitelor ecologice cu sustinere financiara din partea UE.

Depozitarea controlata a deseurilor urbane consta in compactarea materialului depozitat si acoperirea acestuia cu un strat de material vegetal.

Arderea deseurilor menajere reprezinta o solutie aplicata in prezent pentru ca ofera cel putin doua avantaje:

reduce volumul efectiv al deseurilor ce trebuie depozitate;

se recupereaza o parte din energia inmagazinata in aceste deseuri.

Cenusa obtinuta prin arderea rezidurilor urbane reprezinta cea. 10-15% din volumul rezidurilor supuse arderii. Continutul elementelor toxice in cenusa rezultate este, in consecinta, de cca. 5-6 ori mai mare decat in deseul nears. Compozitia chimica a cenusei difera dupa natura materialelor supuse arderii, principalele elemente chimice identificate fiind: fierul (sub forma de hematit, Fe₂O₃), siliciul (sub forma de cuart sau silicat), calciul (in calcit sau gips), sodiul (sub forma de sare - halit) etc. [96].

Pentru evitarea poluarii mediului cu gazele rezultate la arderea deseurilor menajere, acestea sunt epurate cu ajutorul electrofiltrelor [127], [148].

Lixivierea metalelor din cenusa de la arderea reziduurilor menajere. Epurarea gazelor de ardere rezultate la incinerarea deseurilor menajere este necesara pentru retinerea metalelor, din care deosebit de toxice sunt metalele grele (cadmiu, cupru, nichel, plumb, zinc). Odata retinuta, in electrofiltre, cenusa este tratata in scopul eliminarii impactului metalelor grele: depozitarea controlata, imobilizarea in ciment sau lixiviere.

Acest din urma procedeu ofera avantajul recuperarii metalelor dintre care prezinta importanta economica prin continutul lor in cenusa aluminiul, zincul, cuprul si fierul.

Lixivierea metalelor continute in cenusa obtinuta prin arderea reziduurilor menajere poate fi efectuata pe cale chimica sau biologica.

Biolixivierea este un procedeu ce consta in extractia prin solubilizare a metalelor din cenusa datorita activitatii bacteriene.

Compostarea reziduurilor organice. Reziduurile organice constituie o sursa de energie secundara, prin valorificarea carora se obtin avantaje importante: reducerea poluarii si recuperarea unei proportii importante din energia inmagazinata in aceste reziduuri.

Principalele surse de reziduuri organice sunt reprezentate de industria alimentara, complexele de crestere a animalelor, agricultura si gospodariile individuale.

Procesul compostarii reziduurilor organice este realizat fie in sistem gospodaresc. Fie in sistem industrial [87], [89].

Prin compostarea reziduurilor organice se asigura obtinerea unui ingrasamant - compostul - valoros pentru agricultura. Exista mai multe metode de compostare a reziduurilor organice (metoda biodinamica, procedeul Indore, metoda Krantz, metoda Wurtemberg) [89].

Metoda biodinamica elaborata inca din 1921 de catre Steiner [89] consta in depozitarea reziduurilor organice in gramezi cu sectiunea trapezoidala (fig.1.) in care baza are 2,5÷4 m, latimea gramezii la varf fiind de cca. 1 m, iar inaltimea initiala de max. 2m.

Fig.1. Dimensiunile gramezii trapezoidale in cazul compostarii reziduurilor prin metoda biodinamica

Peste gramada astfel construita din reziduurile organice se dispune un strat de pamant care are rolul de a proteja gramada in timpul fermentarii.

Principalele elemente, (carbonul si azotul) ale amestecului supus fermentarii se afla intr-un raport ce variaza de la 11/1÷20/1 [C/N].

Compostarea poate fi intensiva si/sau extensiva si implica ambele procese aerobe/anaerobe in primul caz sau aerobe in cazul compostarii extensive.

Agricultura biologica promoveaza o noua abordare pentru mentinerea si cresterea fertilitatii solurilor prin reducerea sau chiar eliminarea substantelor chimice organice si utilizarea compostului ca ingrasamant [145]

Avantajele agriculturii biologice sunt certe si constau in urmatoarele:

sporirea fertilitatii solurilor;

obtinerea unor produse vegetale cu rezistenta mai mare la alterare;

valoarea nutritiva superioara mai mare a produselor vegetale;

reducerea cheltuielilor legate de combaterea bolilor plantelor ca urmare a starii mai bune de sanatate a vegetatiei;

posibilitatea combaterii buruienilor fara a apela la substante chimice. Gunoiul de grajd rezultat dupa compostare, aplicat pe sol in strat subtire uniform, este un ingrasamant adecvat pentru culturile perene (vii, livezi), culturile de cartofi, sfecla, tomate sau pentru pasuni si fanete [43].

Recultivarea terenuriior degradate datorita haldelor si iazurilor de decantare. Exista mai multe cai de ameliorare a terenurilor si de redare a acestora in circuitul agricol 0]. Recultivarea biologica sau refertilizarea solurilor degradate este un procedeu ce implica mai multe etape [62]:

analize fizico-mecanice si chimice ale terenurilor supuse refertilizarii, constand in determinarea granulometriei particulelor, pH-ul, continutul in elemente esentiale (S, Ca, P - in special) a permeabilitatii solului inclusiv ponderea humusului;

testari la nivel de laborator privind cultivarea unor plante pe solul respectiv, cu si fara ameliorare;

analiza factorilor de mediu naturali, pentru a verifica, sansele de succes ale cultivarii plantelor;

cultivarea etapizata a solurilor ameliorate in prima etapa fiind cultivate plante ce pot constitui ingrasamant verde.

PROCEDEE FIZICE DE ELIMINARE A POLUANTILOR DIN SOL Poluantii ajunsi in sol pe diverse cai constituie o problema grava, pentru solutionarea careia au fost propuse mai multe procedee de epurare.

Solul poate fi contaminat cu hidrocarburi si produse petroliere, pesticide, metale grele, etc., iar pentru eliminarea acestora din sol, cele mai cunoscute procedee fizice sunt spalarea, extractia cu ajutorul curentilor de aer, excavarea si flotatia.

Excavarea solului poluat Acest procedeu foarte simplu si eficient consta in indepartarea stratului de sol contaminat pe intreaga suprafata poluata accidental, cum ar fi de exemplu poluarea cu produse petroliere din conductele de transport si/sau rezervoare.

Pamantul contaminat este excavat si transportat la o statie de epurare, unde se folosesc procedee de extractie a poluantilor ca flotatia, spalarea, biodegradarea. Poluantii extrasi din solul supus tratarii trebuie distrusi prin diverse metode chimice, termice sau biologice iar solul epurat trebuie din nou transportat la locul initial sau in alte zone unde se executa lucrari de ameliorare a solurilor.

Flotatia. Procedeul de decontaminare a solurilor prin flotatie este eficient dar mult mai scump decat alte procedee.

In primul rand, solul contaminat trebuie excavat si transportat la locul unde se afla statia de epurare. In al doilea rand, solul excavat trebuie supus unor operatii de maruntire si clasare inainte de a fi supus flotatiei. In al treilea rand procesul flotatiei consta in separarea poluantilor din suspensia formata de solul macinat si apa la o dilutie medie de cea. 3/1 (L/S), deci implica un volum de apa considerabil, proportional cu volumul solului supus epurarii. In al patrulea rand flotatia implica un consum de reactivi chimici modificatori de mediu si spumanti care au rolul de a asigura selectivitatea procesului de flotatie si respectiv realizarea unei spume pentru prelungirea duratei de existenta a bulelor de aer. Bulele de aer introduse in celula de flotatie (fig.2) au rolul de a se atasa de particulele hidrofobe si a le transporta la suprafata suspensiei, in spuma, sub actiunea fortei ascensionale.

Daca particulele de poluanti ce trebuie colectate in spuma nu sunt hidrofobe, atunci se recurge la introducerea reactivilor colectori care au rolul de a hidrofobiza suprafetele poluantilor pentru a inlesni atasarea lor de bulele de aer si astfel sa fie ridicate la suprafata, in spuma, de unde sunt apoi evacuate.

Fig. 2 Reprezentarea schematica a unei celule deflotatie:

1) celula deflotatie: 2) suspensie de sol poluat; 3) ax cu palete; 4) colectarea spumei ce contine poluanti; 5) vaiete colectare spuma; 6) tub de introducere a aerului in celula; 7) actionare ax. cu palete.

Dupa extragerea poluantilor acestia trebuie distrusi sau anihilati prin diverse procedee fizico-chimice. Metalele grele si substantele grase pot fi eliminate cu succes din sol prin procedeul fiotatiei.

Spalarea solurilor. Procedeul spalarii solurilor poluate se bazeaza pe transferul poluantilor din sol in apa prin solubilizarea, adsorbtia acestora de catre lichidul (apa sau apa plus solvent) cu care vin in contact.

Tehnologiile de spalare a solului poluat excavat constau in operatii de maruntire a solului, spalarea acestuia pe ciururi, flotatie, desecarea solului epurat, separarea poluantilor.

Spalarea solurilor poluate direct la locul contaminat, adica spalarea "in situ' este aplicata cu succes daca solul prezinta carateristicile necesare, permeabilitatea fiind cel mai important factor in acest caz.

Fenomenul de transfer al poluantilor din sol in apa se produce prin utilizarea unei infiltratii in solul poluat si colectarea, cu ajutorul unei pompe (fig.3) a apei poluate. Eficienta acestui procedeu implica cunoasterea precisa a naturii poluantilor (pentru obtinerea randamentului optim de transfer), dispunerea adecvata a puturilor de colectare a apei poluate fata de zona contaminata pentru a evita pierderile de poluanti prin migrarea acestora in alte zone.

Fig.3 Reprezentarea schematica a procedeului de spalare a solului in situ

Exista si alte variante de spalare a solurilor ce constau fie in utilizarea apei calde si a aburului sau prin injecatrea apei la presiuni ridicate (procedeul Kolzmarin) de nivelul a 0,5 10³ bari [130].

Extractia poluantilor cu ajutorul curentilor de aer. Procedeul este aplicabil in cazul solurilor cu permeabilitate aeraulica adecvata si se utilizeaza pentru epurarea solurilor contaminate cu compusi organici volatili (COV). Eficienta procedeului este conditionata de continutul de coloizi din sol care trebuie sa fie cat mai redus iar umiditatea solului sa fie de asemenea redusa.

Procedeul este similar cu cel descris anterior la spalarea solurilor, in sensul ca aerul patrunde in sol sub actiunea presiunii atmosferice si este apoi vehiculat prin sol in directia putului de aspiratie. Aerul poluat extras din sol este supus in continuare epurarii la o statie de tratare.

Extractia poluantilor cu ajutorul curentilor de aer se poate realiza si prin introducerea aerului sub presiune, existand mai multe variante aplicate in Germania, Franta. [130].

Printre procedeele fizice de depoluare a solurilor sunt incluse de catre unii mtori [130] etansarea, blocarea hidraulica si inertarea.

Toate aceste trei procedee au ca obiectiv impiedicarea extinderii zonei poluate, a migrarii poluantilor in zonele invecinate.

Poluantii sunt doar impiedicati sau fixati pentru a nu contamina si alte zone in afara celei contaminata deja. Etansarea presupune utilizarea unor materiale argiloase care au permeabilitatea foarte redusa, care se dispun in straturi in jurul zonei contaminate pentru blocarea migrarii poluantilor.

PROCEDEE DE EPURARE A SOLURILOR PE CALE CHIMICA Procedeele chimice de epurare se bazeaza pe eliminarea poluantilor din sol sau anihilarea caraterului toxic prin reactii de oxido-reducere si de schimb.

Extractia poluantilor prin solubilizare. Eliminarea din sol a poluantilor prin extractie cu ajutorul solventilor organici, a acizilor sau bazelor este un procedeu eficient ce se aplica cu succes pe plan international. Prin modul de extractie a poluantilor, acest procedeu se aseamana cu procedeul spalarii descris anterior.

Extractia poluantilor cu ajutorul solventilor organici se realizeaza exclusiv in instalatii de tratare in afara situiui sau pe sit. Poluantii ce pot fi extrasi astfel sunt pesticidele, hidrocarburile aromatice, polieiclice si hidrocarburile grele.

Extractia cu ajutorul acizilor si bazelor poate fi realizata si direct prin introducerea solutiei in solul contaminat.

Poluantii extrasi cu ajutorul acizilor si bazelor sunt metalele grele si respectiv cianurile, aminele, fenolii etc. [130], [202].

Decontaminarea se realizeaza frecvent prin utilizarea acidului clorhidric, acidului sulfuric si acidului azotic si respectiv a hidroxidului de sodiu.

Oxido-reducerea Oxidarea poluantilor din sol se bazeaza pe distrugerea sau alterarea structurii acestora astfel incat sa poata fi eliminate ulterior prin alte procedee. Reducerea poluantilor organici are loc prin reactii, de obicei cu metale, in urma carora rezulta produsi de reactie netoxici.

Epurarea solurilor prin reactii de schimb. Procedeul este aplicat indeosebi pentru tratarea poluantilor clorurati, avand drept obiectiv inlocuirea ionului Cl^- prin OH^-, utilizand hidroxizi de tipul NaOH sau KOH.

Instalatia de tratare cuprinde reactoare in care se introduc solul poluat si reactivul si coloane de tratare a gazului rezultat din reactie.

EPURAREA SOLULUI PRIN PROCEDEE ELECTROCINETICE. Procesele electrocinetice de epurare a solurilor contaminate se bazeaza pe transportul particulelor fine si coloidale sub actiunea campului electric generat in zona contaminata. Procedele electrocinetice pot fi aplicate direct in situ, ceea ce constituie un avantaj din punct de vedere al simplitatii executiei. Una din aplicatiile importante ale epurarii prin procedee electrocinetice este eliminarea unor metale foarte toxice cum este, de exemplu, mercurul in care caz migrarea mercurului este facilitata de utilizarea unei solutii de lixiviere cu iod pentru solubilizarea Hg [40], [127].

Electroosmoza. Solul constituie in acest caz stratul poros prin care se deplaseaza lichidul sub actiunea campului electric. Deplasarea lichidului spre unul din electrozi este functie de carateristicile acestuia. Apa are o constanta dielectrica ridicata, ε_r=81 si in prezenta campului electric se incarca pozitiv si va migra spre catod.

Cu ajutorul electroosmozei pot fi eliminate din sol substantele chimice organice cum ar fi benzenul, toluenul si xilenul toate trei fiind colectate la catod. Pentru aplicarea electroosmozei in scopul epurarii in situ a solurilor, trebuie efectuate foraje in sol (fig. 4) in care se plaseaza electrozii alimentati de la o sursa de curent continuu [161], [193].

Avantajul procedeului electroosmozei consta in faptul ca poate fi aplicat pentru epurarea solurilor cu permeabilitate hidraulica scazuta, care sunt saturate cu o solutie apoasa, iar curgerea electroosmotica nu depinde de marimea porilor.

Electroosmoza in soluri saturate are loc prin aplicarea unui camp electric care actioneaza asupra unui dublu strat, cu grosimea de cca. 1,0 10^-10m (pentru un electrolit monovalent cu concentratia de 1 mol/m³) la nivelul interfazic particula solului/apa.

Fig.4 Reprezentarea schematica a dispunerii electrozilor in sol in vederea eliminarii poluantilor prin electroosmoza [176].

sursa de tensiune; putul de introducere solutieapoasa; anozi; 4) catozi; 5) put de colectare a lichidului poluat

Epurarea solurilor prin intermediul electroosmozei se realizeaza practic prin introducerea apei in sol, in zona anozilor si sub influenta campului electric apa va migra spre catozi. Substantele poluante care contamineaza solul sunt spalate si antrenate in zona catodului de unde sunt evacuate prin pompare. Procedeul electroosmozei prezinta avantajul ca pot fi controlate directia si sensul curgerii apei si in plus consumul energetic este redus. Durata operatiei de epurare prin electroosmoza este insa destui de importanta, deoarece viteza de curgere osmotica este foarte redusa fiind de ordinul a 2,9 10^-7 m/s in solurile argiloase.

Exista de asemenea alte dificultati care conditioneaza eficienta procedeului, cum ar fi modificarea pH-ului solului, compactarea si fisurarea solului care influenteaza negativ stabilitatea procesului electroosmozei.

De aceea in practica electroreabilitarii solului se aplica adesea procedeul Lasagna ce consta in utilizarea procesului electrocinetic pentru a deplasa poluantii din zona contaminata in asa numitele "zone de tratament' unde sunt aplicate procedee de adsorbtie sau degradare pentru a fi eliminati din apa de transport [77].

In cazul aplicarii acestui procedeu se realizeaza initial zone permeabile in interiorul regiunii contaminate si in imediata vecinatate a acesteia (fig. 5) pentru a introduce apoi in aceste zone materialele necesare distrugerii (oxidanti, agenti biologici, adsorbanti etc).

Prin aplicarea procedeului electroosmozei, electrozii fiind plasati de o parte si de alta a zonelor de degradare, poluantii sunt transportati la locul degradarii acestora.

Fig. 5. Reprezentarea scehmatica a procesului Lasagna de epurare in situ solurilor [771].

Electroforeza. Procedeul electroforezei este aplicat in scopul eliminarii particulelor foarte fine, coloidale de poluanti din sol.

Prin dispunerea unor electrozi in sol, alimentati de la sursa de tesniune continua se creaza un camp electric in zona aflata intre cele doua perechi de electrozi, anozii si catozii, iar particulele coloidale incarcate cu sarcina electrica vor migra spre electrodul cu polaritatea de semn opus (fig.5)

Fig.5 Reprezentarea schematica a migrarii electroforetice a particulelor sub actiunea campului eletric generat intre electrozii alimentati de la sursa de curent continuu (SCC)

PROCEDEE TERMICE. Degradarea poluantilor pe cale termica este aplicabila in special celor de natura organica, avand in vedere produsele finale ale degradarii acestora: CO₂ si H₂O. Eliminarea compusilor organici volatili din soluri poate fi realizata si printr-o incalzire rapida a solurilor contaminate pana la 500°C, in cuptoare rotative.

Distrugerea unor compusi organici necesita temperaturi mai ridicate si se realizeaza prin incinerarea solurilor poluate cu astfel de compusi.

In cele ce urmeaza se vor prezenta doua procedee de degradare a solurilor, desorbtia termica si incinerarea. Ambele implica excavarea solului contaminat, transportul la instalatia de tratare termica si prelucrarea materialului in vederea decontaminarii (maruntire, clasare).

Desorbtia termica. Aplicarea acestui procedeu a fost posibila pe baza studiilor privind cunoasterea aprofundata a proceselor fizice si chimice, adsorbtia si desorbtia poluantilor de natura organica de catre particulele solului in timpul incalzirii.

Suprafata particulelor si marimea microporilor influenteaza asupra desfasurarii procesului de adsorbtie/desorbtie. Pierderea poluantului prin incalzire (eliminarea lui) variaza aproape liniar cu temperatura. Studiile au relevat de asemenea, influenta vitezei de incalzire si a duratei tratamentului termic precum si a concentratiei initiale a poluantului in sol, asupra eliminarii acestuia [29].

Astfel, pentru viteze de incalzire de cea. 1000°C/sec si temperatura finala de 700°C, poluantul a fost eliminat in proportie de cea. 100% in mai putin de o secunda, concentratia initiala fiind de 7%. Majoritatea poluantilor sunt eliminati prin desorbtia termica in intervalul de temperatura cuprins intre 300°C si 500°C, cu durata de tratare de cca. 25 sec. Dupa eliminarea din sol urmeaza faza de tratare-distrugere a poluantilor pentru a nu polua atmosfera, iar solul dupa racire, este apt de a fi redat utilizarii agricole.

Incinerarea poluantilor din sol. Arderea poluantilor, ca mijloc de depoluare a solurilor contaminate este un procedeu mai scump decat desorbtia deoarece temperaturile de lucru depasesc 1000°C pentru a asigura distrugerea poluantului organic si obtinerea produselor finale ale degradarii sub forma CO₂ si H₂O.

In cazul poluarii solului cu produse policlorurate de bifenili (PCB) la arderea acestora apar aceleasi probleme cala arderea reziduurilor menaj ere: dioxinele si furanii (PCDD si PCDF).

Instalatia de incinerare a solurilor trebuie prevazuta cu coloane de denoxare si electrofiltre pentru retinerea metalelor grele, similare cu cele realizate la epurarea gazelor de ardere a reziduurilor menajere [56], [74], [95].

Pierderea poluantilor prin ardere este insotita de distrugerea componentilor organici ai solului astfel ca dupa decontaminare solul nu mai este apt pentru utilizari agricole.

PROCEDEE BIOLOGICE DE EPURARE A SOLULUI Poluarea solului cu substante organice si anorganice toxice pentru mediu poate fi combatuta si prin aplicarea procedeelor biologice.

Biodegradarea este un proces complex care include o serie de procese biochimice cum ar fi: mineralizarea, detoxicarea, cometabolismul, activarea etc. [196].

Microorganismele reprezinta vectorii degradarii substantelor organice naturale si sintetice, cele mai active bacterii privind transformarea acestor substante fiind Psendomonas, Acinetobacter, Brevibacter etc.

Impreuna cu bacteriile la degradare participa si alte microorgani sme, de exemplu, ciupercile din randul carora se remarca Aspergillus, Penicillium si Trichoderma [196].

Solul, prin microorganismele pe care le contine realizeaza o biodegradare a componentilor organici insa viteza de transformare - distrugere este scazuta deoarece pentru o distrugere totala este necesara prezenta oxigenului si a unor nutrienti (azot, fosfor).

Biodegradarea ca procedeu aplicat pentru depoluarea mediului reprezinta o stimulare a activitatii microorganismelor prin asigurarea regimului de temperatura, constituentii necesari etc. pentru transformarile succesive pana la CO₂ si H₂O.

Depoluarea solului prin procedee biologice este realizata cu ajutorul bioreactoarelor sau prin metode in situ.

Biodegradarea substantelor organice in bioreactoare. Solul poluat trebuie excavat din zona contaminata si transportat la statia de epurare. Prepararea solului in vederea biodegradarii poluantilor cuprinde maruntirea, clasarea volumetrica si realizarea unei suspensii apoase in care fractia solida sa reprezinte 50-70% din masa suspensiei.

La alegerea bioreactorului utilizat pentru tratarea suspensiei se ia in calcul necesarul de energie pentru mentinerea suspensiei pentru un volum si o concentratie a solului optime (50-70% solid in suspensie).

Din acest punct de vedere, in practica epurarii biologice, s-au impus bioreactoarele rotative si cele cu pat fluidizat actionat hidraulic.

in functie de substanta poluanta se alege combinatia de culturi microbiene care sa asigure biodegradarea substantei organice, stiut fiind ca exista o specializare a activitatii microbiene.

Biodegradarea directa in sol (in situ). In cazul poluarii unor zone intinse, excavarea si transportul solului la statia de epurare implica cresterea semnificativa a cheltuielilor fara a mai lua in considerare operatia de degradare propriu-zisa (numarul de bioreactoare, durata tratarii intregului volum excavat etc).

In acest context este remarcabila tratarea poluantilor direct in sol, chiar daca operatia este pretentioasa in sensul ca necesita un control al procesului biologic.

Functie de natura poluantului trebuie aleasa cultura microbiana suplimentara fata de cea existenta curent in zona poluata.

Pentru obtinerea unor viteze de degradare acceptabile in sol sunt introduse solutii apoase in care sunt dizolvati nutrientii (pe baza de azot si fosfor) si oxigenul, prin intermediul puturilor practicate in vecinatatea zonei contaminate (in amonte) iar in partea opusa (in aval de zona contaminata) se realizeaza puturi pentru colectarea apei poluate.