Curtea Europeana a Drepturilor Omului

Curtea Europeana a Drepturilor Omului

1). Distinctia dintre diferitele organisme europene[1]

Deseori se face confuzie intre anumite organisme europene a caror denumire apropiata nu inseamna nici pe departe aceleasi functii, atributii sau rol de jucat.

Prima deosebire care se cere a fi facuta este intre Consiliul Europei si Consiliul European. Consiliul Europei este organizatia internationala cu sediul la Strasbourg si care in prezent reuneste 47 de state democratice ale Europei, pe cand Consiliul European este o reuniune periodica (de cel putin doua ori pe an) a sefilor de stat si de guvern ai tuturor statelor membre ale Uniunii Europene pentru a discuta si orienta politica comunitara.

In al doilea rand trebuie inteleasa limpede diferenta dintre Adunarea Parlamentara si Parlamentul European. Adunarea Parlamentara este organul deliberativ al Consiliului Europei si se compune din reprezentanti ai statelor membre alesi de catre parlamentele nationale, iar Parlamentul European este organul parlamentar al Uniunii Europene care reuneste un numar de parlamentari europeni ai statelor membre, alesi prin vot direct de catre cetatenii Uniunii Europene, exercitand puterea de supraveghere democratica asupra Comisiei Europene.

De asemenea, nu trebuie confundate Comisia Europeana si Comisia Europeana a Drepturilor Omului. Cea de-a a doua nu mai functioneaza din momentul intrarii in vigoare a Protocolului nr. 11, in noiembrie 1998, adica de la crearea Curtii Unice a Drepturilor Omului. In lunga sa perioada de existenta, acest organism international a examinat admisibilitatea oricarei cereri particulare sau a unui stat impotriva unui stat membru, conform Conventiei Europene a Drepturilor Omului.

Comisia Europeana este organul executiv al Uniunii Europene, cu sediul la Bruxelles, a carui rol este de a supraveghea corecta aplicare a prevederilor tratatelor si ale hotararilor luate de institutiile Uniunii, iar actele acesteia sunt obligatorii nu numai pentru statele membre ale Uniunii Europene, dar si pentru persoanele fizice si juridice aflate sub jurisdictia lor.

O ultima distinctie ce se impune a fi precizata este aceea dintre Curtea Europeana a Drepturilor Omului si Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene. Aceasta din urma are sediul la Luxembourg si asigura respectarea dreptului comunitar, interpretarea unitara si aplicarea tratatelor Uniunii Europene. In schimb, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, cu sediul la Strasbourg, este "singurul organism juridic autentic", creat de Conventia Europeana a Drepturilor Omului si compus dintr-un numar de 47 de judecatori. Acesta asigura, in ultima instanta, respectarea de catre statele parti a obligatiilor rezultand din Conventie. Din noiembrie 1998, Curtea functioneaza in permanenta.

2). Diverse acceptiuni date Curtii Europene a Drepturilor Omului

Din punctul de vedere al juristilor, Curtea este "singurul organ judiciar autentic creat de Conventie, pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale".[2]

Istoricii privesc organismul international ca pe "prima jurisdictie internationala de protectie a drepturilor si libertatilor fundamentale".[3]

Initial, unii autori vedeau in Curte "tara fagaduintei, unde nu ajungi decat rar, dupa un maraton de procedura".[4]

In fine, oamenii politici se refera la acesta ca la "ultimul bastion al democratiei pe batranul continent".[5]

"Misiunea pe care i-au incredintat-o statele democratice ale Europei ii priveste pe toti aceia - nationali, straini, apatrizi care tin de jurisdictia acestor state".[6]

Pe langa rolurile consfintite in Conventie, Curtea are si un "salutar rol formator de valori universale."[7]

3). Statutul Curtii europene a Drepturilor Omului anterior intrarii in vigoare a Protocolului nr.11

Conventia Europeana a Drepturilor Omului a stabilit mecanismul de control al aplicarii obligatiilor asumate, ce au fost, initial, incredintate Comisiei Europene a Drepturilor Omului, Curtii Europene a Drepturilor Omului si Comitetului de Ministri al Consiliului Europei.

In versiunea originara a Conventiei, reclamatiile puteau fi aduse impotriva statelor parti la Conventie de catre alte state sau chiar de catre indivizi, grupuri de persoane sau organizatii non-guvernamentale. Recunoasterea dreptului la plangere individuala era optionala, acesta putand fi indreptat numai impotriva statelor care l-au acceptat.

Petitiile erau mai intai supuse examinarii preliminare facute de Comisie, care se pronunta asupra admisibilitatii lor. In cazul in care o declaratie era declarata admisibila, Comisia incerca prin caile existente din punct de vedere legal, sa determine partile sa ajunga la o intelegere amiabila. Daca acest demers nu avea rezultatul scontat, Comisia intocmea un raport in care pe langa descrierea faptelor trebuia sa isi exprime pozitia fata de caz inainte de a-l trimite Comitetului de Ministri spre rezolvare. In cazul in care o cauza nu era adusa spre dezbaterea Curtii, Comitetul de Ministri decidea daca a fost sau nu o situatie de violare a Conventiei si tot Comitetul raspundea si de supravegherea executarii hotararilor Curtii.

Prin protocoalele care amendeaza Conventia au fost modificate doar mecanismele judiciare strasbourgheze, nu si continutul drepturilor si libertatilor consacrate de Conventie.

Protocolul nr 2 atribuie Curtii Europene a Drepturilor Omului competenta de a da avize consultative. Acest protocol, desi nu amendeaza Conventia, prevede faptul ca este parte integranta a acesteia.

In continuare, vom analiza Statutul Curtii Europene a Drepturilor Omului, asa cum reiese el din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, amendata prin Protocoalele nr 3,5 si 8 si completata prin Protocolul nr.2.

Articolul 19 al acestui document prevedea ca, pentru a se asigura respectarea angajamentelor care decurg pentru inaltele parti contractante sunt instituite o Comisie Europeana a Drepturilor Omului si o Curte Europeana a Drepturilor Omului.

Se prevedea, in articolul 38, ca numarul de judecatori al Curtii trebuie sa fie egal cu cel al membrilor Consiliului Europei, fiecare stat avand dreptul la un singur judecator. Judecatorii erau alesi de Adunarea Consultativa cu majoritatea voturilor exprimate, mandatul acestora fiind de 9 ani cu posibilitatea de a fi realesi. In privinta membrilor desemnati, la prima alegere, mandatele a patru dintre acestia luau sfarsit la implinirea a 3 ani, iar cele ale altor patru membri se incheiau la implinirea a 6 ani. Secretarul general al Consiliului Europei era competent sa efectueze tragerea la sorti a acestor judecatori cu "termen redus". Pentru a fi asigurata reinnoirea unei treimi a Curtii la fiecare 3 ani, Adunarea Consultativa era abilitata sa decida ca unul sau mai multe mandate ale membrilor ce urmau sa fie alesi, sa aiba alta durata decat cea de 3 ani, fara a putea cobori sub 6 ani si fara a putea depasi 12 ani.

Curtea isi alegea presedintele si unul sau doi vicepresedinti, pentru o durata de 3 ani, acestia putand fi realesi.

O prevedere extrem de importanta era regasita in articolul 43, conform caruia pentru examinarea fiecarei cauze care era adusa inaintea sa, Curtea se constituia intr-o Camera compusa din 9 judecatori. Din aceasta facea parte, din oficiu, judecatorul cetatean al statului interesat sau in lipsa acestuia, o persoana aleasa de el pentru a exercita calitatea de judecator. Numele celorlalti judecatori erau trase la sorti, prin grija presedintelui, inainte de inceperea examinarii cauzei.

Articolul 44 excludea posibilitatea petitionarilor individuali de a se adresa Curtii, dreptul de a se prezenta in fata acestuia apartinand in exclusivitate Comisiei si inaltelor parti contractante.  Articolul 48 completa aceasta prevedere, in sensul ca o cauza putea fi deferita Curtii cu conditia ca statul membru interesat sau, daca erau mai multe, inaltele parti contractante interesate, sa fie supuse jurisdictiei obligatorii a Curti.

Totodata, Curtea nu poate fi sesizata cu o cauza decat dupa consultarea de catre Comisie a nereusitei unei rezolvari prin buna intelegere si in termenul de 3 luni prevazut de art.32 din statutul Curtii[8]

Daca hotararea Curtii declara ca o decizie luata sau o masura dispusa de o autoritate judiciara sau de orice alta autoritate a unei parti contractante este in intregime sau partial in opozitie cu obligatiile ce decurg din Conventie si daca dreptul intern al acelei parti nu permitea decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei decizii, prin hotararea Curtii se acorda partii lezate o reparatie echitabila.

Pentru a fi evitate orice fel de discutii sau indoieli cu privire la impartialitatea si buna credinta a judecatorilor, orice hotarare a Curtii trebuia motivata. In cazul in care hotararea nu exprima total sau partial opinia unanima a judecatorilor, orice judecator avea dreptul sa adauge acesteia expunerea opiniei sale individuale.

Ca urmare a faptului ca hotararea Curtii era definitiva si pentru a da forta juridica specifica unui organism international, statele semnatare ale Conventiei se angajau sa se conformeze hotararilor Curtii, in litigiile in care aveau calitatea de parti. Pentru a supraveghea punerea in executare a unei hotarari emise de Curte, aceasta era transmisa Comitetului Ministrilor, care era unicul organ insarcinat cu exercitarea acestei atributii.

4). Statutul Curtii Europene a Drepturilor Omului dupa intrarea in vigoare a Protocolului nr.11

Cu prilejul desfasurarii celei de-a opta reuniuni a Comitetului de experti pentru ameliorarea procedurii Conventiei Europene a Drepturilor Omului, s-a ridicat pentru prima data problema fuzionarii Comisiei si Curtii. Ca urmare a punerii la punct de catre Comitetul director pentru drepturile omului a unui proiect de protocol a carui scop era amendarea Conventiei, la data de 11 mai 1994, la Strasbourg a fost deschis pentru semnare de catre statele membre ale Consiliului Europei, Protocolul nr. 11. Dar, din cauza ca pentru a putea intra in vigoare acest act era necesar consimtamantul tuturor statelor parti, acesta a putut capata forta juridica doar la 1 noiembrie 1998.

Importanta acestui document rezida in schimbarile radicale pe care le aduce:

- sunt desfiintate Comisia Europeana a Drepturilor Omului si Curtea Europeana a Drepturilor Omului, locul acestora fiind luat de o noua Curte Europeana a Drepturilor Omului care functioneaza permanent, cu sediul la Strasbourg;

- toate plangerile privind incalcarea drepturilor omului si libertatilor fundamentale se adreseaza doar Curtii;

- Comitetul Ministrilor pierde aptitudinea functionala de a se pronunta asupra fondului cauzei, dar isi pastreaza si pe mai departe competenta de a asigura punerea in executare a hotararilor Curtii;

- dreptul la recurs individual devine obligatoriu pentru statele parti;

- Curtea capata competenta jurisdictionala asupra tuturor cauzelor juridice interstatale. Prin urmare, noua Curte este un organ jurisdictional, creat printr-un tratat international.

a)     Judecatorii Curtii Europene a Drepturilor Omului

Vechea Curte a Drepturilor Omului si-a incheiat existenta in noiembrie 1998.

Noua Curte se compune, asemenea vechii reglementari, dintr-un numar de judecatori egal cu cel al inaltelor parti contractante. Judecatorii sunt alesi de catre Adunarea Parlamentara in numele fiecarei inalte parti contractante, cu majoritatea voturilor exprimate, de pe o lista de trei candidati prezentati de inalta parte contractanta. De remarcat este faptul ca nu exista nici o restrictie cu privire la numarul de judecatori de aceeasi nationalitate. Aceasta stare de lucruri este explicata de conditiile de exercitare a functiilor statuate in prezentul protocol. Astfel, judecatorii trebuie sa aiba o reputatie morala nestirbita, sa intruneasca in mod cumulativ cerintele pentru exercitarea unor inalte functiuni judiciare sau sa fie juristi cu o competenta recunoscuta. Executarea mandatului se face individual si cerintele de impartialitate, independenta si disponibilitate asigura din partea judecatorilor o conduita detasata fata de orice cauza care este propusa spre analiza si dezbatere.

Mandatul judecatorilor dureaza 6 ani, iar reinnoirea mandatului a jumatate dintre acestia se realizeaza la fiecare 3 ani. Judecatorii al caror mandat se va incheia la implinirea perioadei initiale de 3 ani, sunt desemnati prin tragere la sorti de catre secretarul general al Consiliului Europei imediat dupa alegerea lor. Pentru a se asigura pe cat posibil reinnoirea mandatelor unei jumatati din numarul judecatorilor la fiecare 3 ani, Adunarea Parlamentara poate, inainte de a proceda la orice alegere ulterioara, sa decida ca unul sau mai multe mandate ale judecatorilor ce urmeaza a fi alesi sa aiba o alta durata decat cea de 6 ani, fara sa poata depasi 3 ani.

In cazul in care trebuie atribuite mai multe astfel de mandate, acesta se face prin tragerea la sorti facuta de secretarul general al Consiliului Europei, imediat dupa alegere.

In cursul primei sedinte a Curtii tinuta in plen, deci imediat dupa alegerea acestora, judecatorii au obligatia de a depune juramantul sau sa faca declaratie solemna ce urmeaza a fi consemnata intr-un proces-verbal prin care se obliga sa respecte cele patru principii care guverneaza si orienteaza activitatea in calitatea in care primesc investitura, si anume: integritate, impartialitate, confidentialitate si independenta.[9]

O prevedere extrem de importanta este aceea conform careia judecatorul ales in locul unui judecator al carui mandat nu a expirat este obligat sa duca la sfarsit mandatul predecesorului sau. In acest sens, Regulamentul Curtii statueaza ca "judecatorul ales spre a inlocui un judecator al carui mandat nu a expirat incheie mandatul predecesorului sau pana la expirarea termenului acestuia" (art. 2).

Demna de luat in atentie este si prevederea faptului ca judecatorii raman in functie pana la inlocuirea lor, insa continua si dupa ce mandatul inceteaza, sa se ocupe cu cauzele cu care au fost deja sesizati. Astfel, "judecatorul ales ramane in functie pana la momentul in care succesorul sau a depus juramantul sau face declaratia" (art. 3).

Activitatea judecatorilor se desfasoara cu titlu individual si pentru ca principiul impartialitatii sa fie respectat, ei nu trebuie sa reprezinte interesele nici unui stat.[10] De asemenea, ei au obligatia de a face declaratie in fata presedintelui Curtii cu privire la orice activitate suplimentara exercitata, in vederea asigurarii integritatii si independentei in desfasurarea mandatului.

Incheierea mandatului judecatorilor are loc de drept cand acestia implinesc 70 de ani. In privinta posibilitatii de a fi revocati, art. 24 al Conventiei, prevede ca un judecator nu poate fi revocat din functiile sale, decat daca ceilalti judecatori decid, cu majoritate de doua treimi, ca el a incetat sa corespunda cerintelor legale. Inainte insa, de a se lua decizia revocarii unui judecator, acesta va trebui audiat de catre Curtea reunita in plen.

Procedura revocarii poate fi initiata de catre orice judecator care este indreptatit sa creada ca unul dintre ceilalti judecatori nu mai indeplineste cerintele impuse de exercitarea mandatului in conditii de impartialitate, integritate, independenta sau confidentialitate.

De asemenea, functia de judecator al Curtii poate sa inceteze prin demisie care se inainteaza presedintelui Curtii, care, la randul sau, o transmite secretarului general al Consiliului Europei. In urma demisiei unui judecator, postul acestuia devine vacant.

In art. 51 al Conventiei se statueaza faptul ca "judecatorii se bucura pe timpul exercitarii functiilor lor, de privilegiile si imunitatile prevazute de art. 40 din Statutul Consiliului Europei si de acordurile incheiate in virtutea acestui articol." In acest articol se precizeaza ca membrii Curtii "nu pot fi, in special, nici arestati si nici urmariti pe teritoriul tuturor membrilor, pentru opiniile sau voturile exprimate in cursul dezbaterilor."

Totodata, judecatorii au imunitati de arestare sau detentie si de retinere a bagajelor personale si nici nu sunt supusi dispozitiilor care reglementeaza imigrarea si formalitatile de inregistrare a strainilor.

b)     Presedintele si vicepresedintele Curtii

Curtea reunita in plen isi alege, pentru o durata de 3 ani, presedintele, doi vicepresedinti si doi presedinti de sectie cu posibilitatea ca acestia sa fie realesi. Alegerea presedintelui si a vicepresedintilor se face prin vot secret, fiind necesar a se intruni majoritatea absoluta a celor care voteaza. Durata mandatului sau ca presedinte, nu poate depasi pe cea de judecator al Curtii, iar in cazul in care presedintele demisioneaza inainte ca mandatul sau sa fi ajuns la termen, Curtea in sedinta plenara alege un succesor pentru perioada pana la incheierea mandatului.

Principalele atributii ale presedintelui sunt de conducere si de reprezentare. In virtutea competentelor sale de conducere, presedintele conduce lucrarile si serviciile Curtii, prezideaza sedintele plenare, sedintele Marii Camere si ale Colegiului compus din 5 judecatori.[11] Functia de reprezentare o exercita prin obligatia si dreptul, totodata, de a reprezenta Curtea si de a-i asigura relatiile cu autoritatile Consiliului Europei.

Prin Regulamentul CEDO (art.9 alin. 9) se prevede faptul ca presedintele "nu participa la examinarea cauzelor tratate de camere, decat daca este judecatorul ales din partea uneia dintre partile contractante in cauza respectiva."

Vicepresedintii au, in primul rand, rolul de a-l asista si sprijini pe presedinte in exercitarea atributiilor si chiar sa il inlocuiasca atunci cand, din motive obiective, presedintele nu isi poate indeplini functiile ori se afla in vacanta, precum si atunci cand acesta ii cere in mod expres.

In subsidiar, dar nu in ultimul rand, vicepresedintii indeplinesc si functia de presedinti de sectie, in virtutea careia sunt indrituiti sa conduca sedintele sectiilor si ale camerelor din care fac parte.

c)     Organizarea structurala a Curtii Europene a Drepturilor Omului

Curtea este organizata in doua categorii de formatiuni: cele administrative si cele jurisdictionale[12].

Formatiunile administrative sunt: Adunarea Plenara a Curtii, presedintele, vicepresedintii, sectiunile, iar cele jurisdictionale sunt: Comitetele, Camerele si Marea Camera. Dupa intrarea in vigoare a Protocolului 14, se va adauga si formatiunea judecatorului unic.

In virtutea Regulamentului sau, Curtea este impartita in patru sectiuni. Compunerea fiecarei sectiuni este fixata pentru un termen de trei ani si o cerinta esentiala avuta in vedere la formarea acestora, o reprezinta faptul ca acestea trebuie sa fie echilibrate din punct de vedere geografic, dar si din cel al reprezentarii pe sexe. Trebuie, de asemenea, sa se aiba in vedere diferentele existente intre sistemele juridice interne ale statelor membre ale Consiliului Europei.

- Fiecare sectiune este condusa de catre un presedinte astfel: cei doi vicepresedinti ai Curtii indeplinesc, fiecare dintre ei, si calitatea de presedinte de sectiune, iar celelalte doua sectiuni au in fruntea lor pe presedintii de sectiune.

Pe langa acestia mai exista si vicepresedintii de sectiune al caror rol este de a-i asista pe presedintii de sectiune si chiar sa ii inlocuiasca, atunci cand situatia o impune. Ei sunt alesi de catre fiecare sectiune in parte pentru o perioada de trei ani.

- In cadrul fiecarei sectiuni, se constituie comitete formate din cate trei judecatori pentru o perioada de 12 luni. Rolul acestor comitete este de a verifica si a filtra din numarul mare de petitii, pe acelea care au cele mai mari sanse de reusita.

Anterior intrarii in vigoare a Protocolului 11, aceasta functie era indeplinita de catre Comisia Europeana a Drepturilor Omului. Comitetul poate, prin votul unanim, sa declare inadmisibila sau sa radieze de pe rol o cerere individuala (conform art. 34 din Regulament), o asemenea decizie putand fi luata fara o examinare complementara. Intr-un astfel de caz, decizia este definitiva .

Protocolul 14, odata cu introducerea formatiunii judecatorului unic, va modifica si completa competenta comitetelor. Astfel, pe langa competenta actuala, ce va fi mentinuta, comitetele vor putea declara o cerere individuala ca admisibila si sa o solutioneze pe fond, atunci cand problema pusa de respectiva cerere "face obiectul unei jurisprudente bine stabilite a Curtii". In acest caz, prin "jurisprudenta bine stabilita", se va intelege o jurisprudenta constanta a acesteia, in materia data, privind interpretarea Conventiei si a protocoalelor sale.

Tot potrivit Protocolului 14, este necesara unanimitatea de voturi in cadrul comitetului, pentru a se emite o hotarare referitoare la toate aspectele cauzei: admisibilitate, fond, satisfactie echitabila[14].

In aceste cauze, desi judecatorul statului parat nu face parte de drept din comitet, el poate, potrivit art. 28 par. 3 modificat, sa fie invitat sa ia parte la examinarea respectivei cereri, in orice stadiu al judecarii acesteia, caz in care el va lua locul unui membru al comitetului.

- Tot in cadrul fiecarei sectiuni, functioneaza camere de cate 7 membri, care se rotesc permanent. La dezbaterea si deliberarea intr-un caz deferit Curtii sunt prezenti de drept presedintele sectiunii si judecatorul ales de statul in care a luat nastere litigiul. Atunci cand acesta din urma nu face parte din sectiunea careia i-a fost repartizata cauza, el primeste calitatea de membru de drept al acelei camere si judeca in calitate de membru supleant al camerei. In practica actuala a Curtii, s-a impus principiul potrivit caruia o Camera se pronunta atat asupra admisibilitatii cererii, cat si asupra fondului cererii (cu exceptia cererilor interstatale).

- Marea Camera. Aceasta se compune dintr-un numar de 17 judecatori si 3 supleanti. Durata mandatului Marii Camere este de 3 ani. Ca membri de drept ai acesteia sunt presedintele, vicepresedintii si presedintii de sectie. Ceilalti membri sunt alesi de asa maniera incat sa se pastreze echilibrul geografic, avandu-se, totodata, in vedere si diferentele dintre diversele sisteme de drept.

Intr-un termen de 3 luni de la data hotararii unei camere, orice parte in cauza poate cere retrimiterea in fata colegiului Marii Camere.

- Un colegiu de cinci judecatori ai Marii Camere accepta cererea doar cand cauza ridica o problema grava referitoare la interpretarea sau la aplicarea Conventiei sau protocoalelor sale, sau o alta problema grava cu caracter general.

In cazul in care colegiul accepta cererea, Marea Camera se pronunta printr-o hotarare.[15] Nici un judecator al Camerei care a emis hotararea nu poate face parte din Marea Camera, in afara de Presedintele Camerei si a judecatorului national.

In privinta colegiului de 5 judecatori, acesta se compune din presedintele Curtii, presedintii sectiilor (altele decat cele pornind de la care a fost constituita Camera care s-a ocupat de cauza respectiva) si un judecator suplimentar care nu s-a ocupat de cauza in cadrul camerei.

- Judecatorii ad- hoc. Daca judecatorul ales in numele unuia dintre statele parti interesate nu poate sa-si exercite functia, din diverse motive, presedintele Camerei invita statul respectiv sa comunice in termen de 30 de zile, daca intelege sa desemneze un alt judecator ales, fie in calitate de judecator ad- hoc, o alta persoana ce indeplineste conditiile prevazute de Conventie si sa indice numele persoanei respective.

Daca statul parte interesat nu raspunde in termenul indicat, de 30 de zile, este considerat ca a renuntat. Acelasi efect il are si desemnarea, de doua ori, a aceleiasi persoane care nu intruneste conditiile prevazute de Conventie.

Curtea stabileste, la propunerea presedintelui perioadele de sesiune pentru fiecare an, avand in vedere faptul ca, potrivit Protocolului 11, Marea Camera, camerele si comitetele isi desfasoara activitatea in mod permanent.

Prin urmare, Curtea este formata din cel putin patru sectiuni care sunt constituite de plenul Curtii pentru o perioada de trei ani si fiecare judecator trebuie sa fie membru al unei sectii.

d)     Modul de functionare a Curtii Europene a Drepturilor Omului

Curtea Europeana a Drepturilor Omului si Consiliul Europei isi au fiecare, sediul stabilit la Strasbourg. Competenta Curtii de a-si indeplini functiile in vederea indeplinirii scopurilor propuse se intinde asupra teritoriilor statelor membre ale Consiliului Europei. Aceasta dispozitie isi gaseste aplicabilitatea practica, atunci cand pe durata desfasurarii analizei unei petitii, Curtea decide sa se efectueze anumite verificari, anchete sau alte activitati specifice a caror rezolvare reclama prezenta unuia sau mai multor membri pe teritoriul unui stat parte.

Orice hotarare a plenului Curtii se ia doar cu o majoritate de 2/3 din judecatori, iar in cazul in care acest cvorum nu este intrunit presedintele amana sedinta.

De asemenea, in cazuri speciale impuse de anumite urgente, presedintele poate convoca sedinta diferitelor camere sau chiar Marea Camera si in afara perioadelor de sesiune stabilite pentru functionarea Curtii.

In vederea emiterii unei hotarari, Curtea delibereaza in secret in Camera Consiliului. La aceste deliberari singurii care iau parte sunt judecatorii, iar pe langa acestia sunt prezenti grefierul sau acela pe care grefierul l-a numit pentru a-l inlocui, ceilalti agenti ai grefei si interpretii. Orice alta persoana poate fi martora la deliberari doar in baza unei decizii speciale a Curtii.

Presedintele ii invita pe judecatori sa-si exprime pozitia fata de o anumita problema inainte ca aceasta sa fie supusa la vot. Deciziile se iau cu majoritatea voturilor celor prezenti, iar in caz de egalitate se repeta votarea. Daca situatia de egalitate intervine si a doua oara votul presedintelui este decisiv. In cazul votutrilor definitive prin care se stabileste admisibilitatea unei cauze sau care priveste fondul acesteia abtinerea nu este admisa.

e)     Desfasurarea procedurii inaintea Curtii

Sesizarea Curtii cu o cerere de catre subiectele cu drept de sesizare

Atunci cand exista o situatie de incalcare a unui drept sau libertati fundamentale ori alte dispozitii din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, statul membru al Consiliului Europei lezat prin aceasta, ori, dupa caz, o persoana fizica, un grup de persoane sau o organizatie neguvernamentala avand nationalitatea unui astfel de stat trebuie in primul rand sa introduca plangerea statala sau individuala.

Deci, ca reclamant poate figura un particular, iar din economia textului nu rezulta ca acesta ar trebui sa aiba o deplina capacitate de exercitiu; asadar, incapabilii si cei cu capacitate de exercitiu restransa pot sesiza instanta europeana[16].

In privinta calitatii de victima a celui care sesizeaza Curtea , conform art. 34 din Conventie, au existat numeroase dezbateri doctrinare si jurisdictionale. Astfel, s-a admis ca prin notiunea de "victima", se intelege nu numai victima directa, care a suferit o atingere a drepturilor sale, fiind "afectata de actul sau omisiunea litigioasa"[17], dar si victima potentiala, care a fost definita ca fiind "acea persoana care poate proba ca exista o legatura personala si suficienta intre ea si victima directa a incalcarii denuntate, ce i-a cauzat un anumit prejudiciu, sau ca are un interes personal in a cere ca aceasta incalcasera sa inceteze" .

Calitatea de victima nu este, asadar, subsumata existentei unui prejudiciu efectiv. Chiar in ipoteza unei decizii favorabile reclamantului nu inlatura intotdeauna calitatea sa de victima, daca autoritatea emitenta a acelei decizii nu recunoaste si nu repara violarea dispozitiilor Conventiei.

Urmatorul pas il reprezinta stabilirea de contacte preliminare a partilor implicate cu grefa Curtii si inregistrarea plangerii. In vederea dezbaterii, plangerea este repartizata unei camere, care desemneaza un judecator-raportor indrituit conform statutului, sa adune probe in baza carora va intocmi un raport care este adus la cunostinta camerei in care isi exprima punctul de vedere. Etapa imediat urmatoare o reprezinta examinarea cererii de catre un comitet format din trei judecatori. Urmeaza comunicarea plangerii catre guvernul inaltei parti contractante implicate si se trece la depunerea observatiilor de catre cei in drept s-o faca si stabilirea faptelor. Se trece la audierea partilor care are ca principii directoare contradictorialitatea si nemijlocirea. In urma audierii camera decide asupra admisibilitatii cererii. Curtea este obligata ca in prealabil sa incerce reglementarea pe cale amiabila. Atunci cand acest demers esueaza Curtea ia o hotarare definitiva si obligatorie pentru partile implicate in conflict.

2). Conditiile pe care orice sesizare trebuie sa le indeplineasca pentru a fi admisa in fata Curtii.

Asa cum am mai aratat anterior in prezenta lucrare, pentru a putea sa fie adusa spre dezbatere si solutionare o cerere, ea trebuie sa indeplineasca anumite conditii, prevazute de Regulamentul Curtii Europene a Drepturilor Omului.

Conventia prevede ca orice stat membru al Consiliului Europei poate sa sesizeze Curtea asupra oricarei pretinse incalcari a prevederilor Conventiei sau a protocoalelor sale de catre o alta parte contractanta.[19]

In continuare, se statueaza ca orice persoana fizica, orice organizatie neguvernamentala sau orice grup de particulari care se pretind victime ale unei incalcari de catre una dintre inaltele parti contractante a drepturilor recunoscute in Conventie sau in protocoalele sale, poate sesiza Curtea printr-o cerere individuala. Totodata, pentru a se garanta neingradirea acestei dispozitii, inaltele parti contractante se angajeaza sa nu impiedice prin nici o masura exercitiul eficace al acestui drept.[20]

Din prevederile mai sus prezentate, rezulta impartirea facuta de Regulamentul Curtii a conditiilor de admisibilitate in doua categorii: conditii generale si conditii speciale.

Conditiile generale sunt obligatorii de a fi indeplinite de catre toti petitionarii, adica sunt aplicabile atat cererilor individuale cat si celor facute de catre un stat membru.

Prin urmare, o cerere nu poate face obiectul dezbaterii Curtii decat daca:

- in prealabil au fost epuizate toate caile de recurs interne. Aceasta conditie protejeaza suveranitatea statului impotriva procedurilor internationale intempestive si confirma caracterul subsidiar al sistemului european de protectie a drepturilor individului . Regula epuizarii tuturor cailor de recurs interne "se bazeaza pe necesitatea acordarii in primul rand, statului a posibilitatii de remedia situatia litigioasa, prin propriile resurse din ordinea juridica interna" . Dovada epuizarii tuturor cailor de recurs interne, ii revine reclamantului, dar aceasta obligatie se refera numai la folosirea normala a recursurilor accesibile si adecvate, nu si la cele inadecvate si ineficiente; prin "recurs ineficient", in doctrina se intelege "acel recurs ce tinde doar sa atenueze efectele unei violari a drepturilor omului prin acordarea unor despagubiri, dar fara a inlatura cauza violarii" .

- termenul de prescriptie a dreptului la actiune de 6 luni, care incepe sa curga de la data ramanerii definitive si irevocabile a deciziei interne. Aceasta conditie are ca scop limitarea in timp a posibilitatii de contestare a unor hotarari interne si se calculeaza de la data comunicarii motivarii hotararii respective. Termenul de 6 luni este un "termen specific de decadere, nesusceptibil de suspendare sau intrerupere" .

Conditiile speciale sunt acelea pe care trebuie sa le indeplineasca suplimentar pe langa cele generale, cererile individuale. Acestea sunt cuprinse deopotriva in Conventie cat si in Regulamentul CEDO si sunt urmatoarele:

- cererea sa fie semnata pentru a i se putea identifica autorul.

- cererea sa fie diferita fata de orice alta cerere examinata anterior de catre Curte sau sa nu fie deja supusa unei alte instante internationale de ancheta sau de reglementare, daca ea nu contine fapte noi. In acest fel, Conventia enunta si da putere de reglementare juridica principiului autoritatii de lucru judecat, de larga raspandire in sistemele de drept intern ale statelor lumii.

- cererea sa fie compatibila cu dispozitiile Conventiei si ale protocoalelor sale si sa nu fie in mod vadit nefondata sau abuziva. O cerere poate fi considerata ca fiind abuziva, daca reclamantul urmareste un scop contrar Conventiei sau foloseste dreptul de recurs in fata instantei europene in mod sicanatoriu sau provocator. Referitor la conditia ca cererea sa nu fie in mod vadit nefondata, trebuie sa existe macar un inceput de dovada ca faptele pretinse ar putea sa constituie o incalcare a drepturilor prevazute in Conventie .

Conditii speciale de admisibilitate sunt prevazute si in Regulamentul Curtii, prima dintre ele cerand ca in petitie sa fie numele, data nasterii, sexul, profesia si adresa petentului. Acolo unde este cazul se cere sa se precizeze si numele, profesia si adresa reprezentantului.

De asemenea, trebuie indicat statul membru al Consiliului Europei reclamat a fi incalcat una sau mai multe dispozitii ale Conventiei sau protocoalelor aditionale. Se cere, totodata, sa se faca o prezentare succinta a faptelor reclamate precum si o expunere a violarii normelor Conventiei, deci aratarea motivelor de drept si a argumentelor pe care acestea se intemeiaza.

Obiectul petitiei trebuie sa apara in mod vadit si distinct anuntat de catre reclamant. Acesta va trebui sa anexeze si copii ale tuturor documentelor si a deciziilor care privesc solutiile date de sistemele judiciare interne ale statelor parti.

f) Reprezentarea partilor in fata Curtii

Persoanele fizice, organizatiile neguvernamentale si grupurile de persoane pot trimite petitiile ele insele, insa este recomandabil si chiar necesar ca in faza audierilor sau odata ce petitia a fost declarata ca admisa sa fie reprezentate printr-un avocat abilitat sa pledeze in fata Curtii. In cazul reclamantilor cu resurse insuficiente a fost creat un sistem de asistenta judiciara de catre Consiliul Europei, reglementat de articolele 35 si 36 din Regulamentul Curtii.

In cazul litigiilor aparute, statele membre ale Consiliului trebuie sa fie reprezentate de catre agenti, acestia din urma putand fi asistati de catre consilieri sau consultanti.

Conform Regulamentului Curtii, limbile oficiale in care trebuie redactate cererile sunt engleza si franceza. De la aceasta regula se poate deroga prin utilizarea in redactarea petitiei a unei limbi oficiale a statelor membre ale Consiliului Europei; dupa ce a fost admisa cererea, trebuie folosita una din cele doua limbi oficiale ale Curtii in faza contradictorie, exceptand situatia in care presedintele camerei in fata careia are loc judecarea cauzei da autorizare de a folosi si pe mai departe limba in care cererea a fost redactata.[26]

Persoanele fizice, organizatiile neguvernamentale si grupurile de particulari pot sa se adreseze Curtii prin petitii fie in mod direct, fie apeland la serviciile unui reprezentant. Reprezentantul petitionarului trebuie sa fie un consultant abilitat sa-si indeplineasca functia pentru oricare dintre statele membre ale Consiliului Europei si avand resedinta pe teritoriul unuia dintre acestea. De asemenea reprezentant poate fi si o alta persoana agreata de presedintele camerei. In cazurile in care conform procedurii statuate in regulament reprezentarea este obligatorie, presedintele camerei il poate autoriza pe petitionar sa isi formuleze singur apararea propriilor interese, cu asistenta unui consultant sau a unui alt reprezentant legal in masura sa ii acorde sprijinul juridic de specialitate de care are nevoie.

g) Admiterea unei cereri de catre Curte

Dupa ce a fost admisa orice petitie individuala se trimite spre analiza unei sectiuni. In vederea examinarii, presedintele sectiunii in cauza, numeste un judecator raportor. Acesta din urma este cel care decide in urma analizei pe care o face daca cererea este de competenta examinarii de catre un comitet format din 3 membri sau se impune trimiterea cererii spre examinare uneia dintre camerele Curtii. Conform Regulamentului Curtii (art. 34), modul de desfasurare a procedurii inaintea acesteia se bazeaza pe principiile contradictorialitatii si publicitatii.[27]

Memoriile si celelalte documente depuse la grefa Curtii de catre partile implicate sunt puse la dispozitia publicului interesat. Audierile sunt publice in general, iar in situatii exceptionale, camera care judeca are dreptul sa decida ca desfasurarea acestora sa aiba loc in secret, limitand accesul publicului.

In regulament se prevede ca un comitet poate in unanimitate sa declare o cerere inadmisibila sau sa o stearga din registrul Curtii radiind-o astfel de pe rol atunci cand se poate lua o astfel de decizie, fara vreo alta examinare.

Prin urmare, camerele judeca cererile care le sunt atribuite nemijlocit de catre raportori. Alte cauze se atribuie in mod direct raportorilor fiecarei camere in vederea pronuntarii lor asupra admisibilitatii acestora. Pe langa acestea, camerele judeca si cererile individuale care nu au fost declarate inadmisibile de catre un comitet format din trei membri.

Cererile statale fac, de asemenea, obiect al judecatii de catre camere, care sunt obligate sa se pronunte asupra admisibilitatii cat si asupra fondului cererilor. In general acest lucru se face prin decizii separate si in multe cauze. Atunci cand o cauza priveste o problema grava referitoare la interpretarea Conventiei sau atunci cand solutionarea unei cereri ar putea conduce la o contradictie cu o hotarare anterior pronuntata de Curte, camerele pot, in orice moment pe durata desfasurarii procesului, sa isi decline competenta in favoarea Marii Camere.

In prima etapa, procedura se desfasoara in scris, insa in cadrul camerei se poate decide sa aiba loc audienta publica in cadrul careia se vor face referiri privitoare la fondul cauzei. Sunt considerate ca fiind abuzive acele cereri care se intemeiaza pe dorinta de propaganda sau de publicitate a celui de la care emana cererea, precum si acelea in al caror cuprins se intalnesc termeni injositori, defaimatori, provocatori sau injuriosi cu privire la statul membru al Consiliului Europei impotriva caruia s-a adresat plangerea.

Deciziile fiecarei camere cu privire la admisibilitate trebuie motivate si se vor face publice. Dupa ce s-a decis in favoarea retinerii spre analiza si dezbatere a cererii, camera va solicita partilor sa depuna probe suplimentare, sa faca observatii in scris si chiar sa ia parte in mod direct si nemijlocit la desfasurarea audierii publice, reclamantul avand dreptul sa inainteze o cerere de satisfactie echitabila.

Tot in ideea unei eficiente desfasurari a procesului, presedintele camerei poate sa invite sau sa autorizeze unul sau mai multe state membre ale Consiliului Europei si chiar pe toate, in afara acelora implicate in conflict, sa participe in anumite cazuri exceptionale la audiere si sa depuna observatii scrise. Daca acest mod de a interveni este unul optional lasat la latitudinea Curtii, trebuie precizat ca singurul abilitat sa intervina de drept intr-un litigiu deferit justitiei europene este statul al carui resortisant este reclamantul, cu conditia ca acest stat sa fie semnatar al Conventiei. [28]

h) Dispozitii referitoare la modul de sesizare a Curtii

Asa cum am aratat anterior, termenul de prescriptie poate fi intrerupt doar prin adresarea unei scrisori Curtii, sau a formularului de cerere completat. La primirea acestei scrisori sau a formularului, grefa Curtii deschide un dosar in numele petitionarului pe care il inregistreaza cu un numar unic. Acest numar unic de inregistrare va trebui de indata adus la cunostinta reclamantului si va fi mentionat in toata corespondenta care urmeaza.

Obligatia reclamantului este de a pune la dispozitie, la solicitarea grefei, documentele, actele doveditoare din care sa reiasa incalcarea dreptului sau drepturilor si libertatilor fundamentale, informatii si orice alte explicatii suplimentare.

Diligenta ceruta reclamantului in sustinerea petitiei sale este una speciala, sanctiunile neglijentei celui care si-a adresat plangerea Curtii Europene a Drepturilor Omului, incepand de la considerarea unui raspuns expediat cu intarziere grefei, ca o manifestare a dezinteresului cu privire la examinarea cauzei si ajungand la distrugerea dosarului provizoriu daca reclamantul nu trimite formularul de cerere completat conform prevederilor procedurale in materie - in termen de un an de la sesizarea facuta initial .

Formularul de cerere trebuie completat lizibil si cu grija, fiind in mod obligatoriu trimis grefei Curtii. Formularul va trebui sa fie semnat de reclamant personal sau de catre reprezentantul acestuia.

Curtea poate sa permita petitionarului sa isi pastreze anonimatul atunci cand acesta, pe langa manifestarea expresa a dorintei de a nu-i fi dezvaluita identitatea, arata care sunt motivele care in opinia sa, impun o derogare de la publicitatea comuna majoritatii cazurilor cu care este sesizata aceasta instanta internationala.

Tot Regulamentul Curtii arata si care este continutul formularului de cerere, astfel ca acesta trebuie sa cuprinda in primul rand un rezumat al faptelor pe care reclamantul pretinde a-i fi ingradit exercitiul liber al drepturilor sau dreptului invocat. Totodata, trebuie precizat in mod explicit dreptul sau drepturile garantate de Conventie sau de unul din protocoalele sale aditionale pe care petitionarul le considera incalcate.

Nu in ultimul rand, reclamantul trebuie sa indice remediile juridice la care a apelat in statul al carui resortisant este in vederea rezolvarii cauzei si de asemenea lista deciziilor pronuntate ca urmare a exercitarii acestor remedii. Pentru fiecare decizie trebuie sa se faca vorbire despre data, continutul pe scurt si autoritatea de la care emana aceste decizii la care trebuie anexata o copie a acesteia. [30]

Regulamentul Curtii arata faptul ca daca reclamantul sesizeaza Curtea apeland la serviciile unui avocat sau ale unui alt reprezentant, alaturi de formularul despre care am facut vorbire anterior mai trebuie sa existe o procura in favoarea acestuia. Aceasta procura ii este necesara celui care reprezinta interesele unei persoane juridice sau ale unui grup de particulari pentru a proba in fata Curtii dreptul de reprezentare cu care a fost investit. Este admis, pentru inaintarea scrisorii initiale sau a formularului, ca acest reprezentant sa nu fie avocat, insa ulterior, cu exceptia cazului cand Curtea acorda o dispensa, acesta trebuie sa aiba specializarea de consultant abilitat sa-si exercite activitatea in unul dintre statele membre ale Consiliului Europei.

In redactarea plangerii initiale de catre reprezentant, reclamantul este tinut sa suporte cheltuielile ocazionate de efectuarea acestui serviciu. Doar dupa ce Curtea a comunicat cererea guvernului statului reclamat si doar daca reclamantul nu are suficiente resurse financiare, acesta va putea sa beneficieze de asistenta juridica gratuita pe care Curtea o acorda in asemenea cazuri, in scopul unei bune administrari a justitiei. Tot gratuita este si examinarea cererii, limbile oficiale in care se desfasoara procedura fiind engleza respectiv franceza.

Foarte important de mentionat este faptul ca trimiterea petitiei prin telefon sau curier electronic ori deplasarea la sediul Curtii din Strasbourg[31] pentru a face o expunere orala a reclamatiei sunt inutile, procedura de urmat fiind cea anterior aratata.

i) Procedura referitoare la fond

In urma faptului ca retine petitia in vederea analizei, camera sesizata cu scrisoarea sau, dupa caz, asa cum am vazut, cu formularul completat poate, si chiar este indicat, sa pretinda partilor sa depuna probe concludente in apararea pozitiei pe care o dobandesc, precum si observatii scrise. Atunci cand nu a avut loc o audiere in faza preliminara de examinare a admisibilitatii cererii, camera va putea hotari ca o asemenea audiere privitoare la fondul cauzei sa se desfasoare. In acest sens, presedintele camerei are rolul de a conduce dezbaterile si pe acela de a stabili ordinea in care vor lua cuvantul agentii, consultantii si consilierii partilor.

Grefierul este acela care convoaca martorii, expertii precum si orice alte persoane a caror audiere este decisa de catre camera sau de catre presedintele acesteia. Pentru a fi valabil intocmita si completa din punct de vedere procedural, in convocare trebuie aratate cauza despre care e vorba, obiectul anchetei, expertizei sau al altei masuri ordonate de camera sau de presedintele acesteia.

Regulamentul prevede si faptul ca martorul depune juramantul sau face o declaratie solemna dupa ce in prealabil identitatea sa a fost verificata si inainte de a fi audiat. In vederea unei bune administrari a justitiei si pentru ca intreg completul camerei sa poata hotari in conditii de maxima impartialitate, orice judecator are dreptul sa puna intrebari agentilor, consultantilor si consilierilor partilor, petentului, martorilor, expertilor ca si oricarei persoane care se prezinta in fata camerei.[32] Totodata, camera poate asculta, doar cu titlu de informatie, o persoana imposibil de audiat ca martor.

Tot in interesul unei bune administrari a actului de justitie, presedintele camerei are dreptul sa invite sau sa autorizeze orice alt stat contractant care nu este implicat in cauza, sa depuna observatii scrise sau in cazuri cu totul exceptionale, sa ia parte la audieri.

Pe parcursul desfasurarii procedurii in fond, negocierile care se poarta pentru a se ajunge la o reglementare pe cale amiabila, pot avea loc prin intermediul grefierului, orice date referitoare la aceste negocieri fiind confidentiale.

k) Hotararile pronuntate de catre camera si Marea Camera

Solutiile pronuntate de catre o camera sau de catre Marea Camera pot fi urmatoarele: respingerea cererii ca inadmisibila; radierea de pe rol daca respectiva cauza s-a rezolvat pe cale amiabila sau daca reclamantul nu mai doreste sa o mentina; radierea de pe rol daca, din orice motiv, Curtea considera ca examinarea cauzei nu se mai justifica; admiterea cauzei si acordarea de reparatii echitabile partii lezate, daca este cazul.

Retrimiterea in fata Marii Camere

Conventia Europeana a Drepturilor Omului prevede ca 'in cazul in care cauza adusa inaintea unei camere ridica o problema grava privitoare la interpretarea Conventiei sau a protocoalelor sale, sau daca solutionarea unei probleme poate conduce la o contradictie cu o hotarare pronuntata anterior de Curte, Camera poate, atat timp cat nu a pronuntat hotararea sa, sa se desesizeze in favoarea Marii Camere, in afara cazului in care una dintre parti se opune la aceasta."(art. 30)

Tot Conventia statueaza faptul ca 'intr-un termen de trei luni de la data hotararii unei Camere, orice parte poate, in cazuri exceptionale, sa ceara retrimiterea in fata Marii Camere.'(art. 43). Regulamentul Curtii completeaza aceasta dispozitie, in sensul ca cererea de retrimitere trebuie sa arate problema grava cu privire la interpretarea sau aplicarea Conventiei sau a Protocoalelor sale ori problema grava de ordin general care in opinia partii necesita examinarea de catre Marea Camera.

In Conventie se mai arata ca un colegiu de cinci judecatori ai Marii Camere accepta cererea pentru a o examina in lumina probelor existente la dosar.

Conditia pentru acceptarea retrimiterii cererii, este ca respectivul colegiu sa estimeze ca petitia ridica intr-adevar, o problema grava referitoare la interpretarea Conventiei sau o alta problema grava de ordin general, iar in cazul in care se pronunta respingerea, decizia luata nu trebuie motivata. Atunci cand colegiul retine cererea, Marea Camera statueaza printr-o hotarare.

Rezumand, hotararile Marii Camere, precum si ale unei camere, devin definitive in urmatoarele situatii:

-a) atunci cand partile declara ca nu vor cere retrimiterea cauzei in fata Marii Camere ;

-b) la trecerea unui termen de trei luni de la data hotararii, daca retrimiterea in fata Marii Camere nu a fost ceruta;

-c) atunci cand colegiul Marii Camere respinge cererea formulata potrivit art. 43 din Regulament.

-d) atunci cand, cererea este admisa de catre colegiul Marii Camere si este apoi solutionata pe fond de catre Marea Camera, ce emite o hotarare motivata in acest sens.

Hotararile definitive trebuie publicate

In activitatea desfasurata in cadrul camerelor, inclusiv in Marea Camera, hotararile se adopta pe baza majoritatii de voturi. Cand nu se intruneste unanimitatea si sunt judecatori care au luat parte la examinarea si judecarea cauzei care manifesta o pozitie contrara majoritatii opiniilor exprimate acestia (sau acesta daca este unul singur), au dreptul sa anexeze hotararii o declaratie de dezacord sau chiar parerea lor separata.

In Conventie se mai prevede faptul ca 'in orice stadiu al procedurii, Curtea poate hotari scoaterea de pe rol a unei cereri, atunci cand circumstantele permit sa se traga concluzia ca solicitantul nu doreste sa o mai mentina, sau litigiul a fost rezolvat, sau pentru orice alt motiv, constatat de Curte, continuarea examinarii cererii nu se mai justifica. Totusi, Curtea continua examinarea cererii daca necesitatea respectarii drepturilor omului garantate prin Conventie si prin protocoalele sale o cere. Curtea poate hotari repunerea pe rol a unei cereri atunci cand considera ca imprejurarile o justifica."[33]

In Conventie se mai prevede faptul ca inaltele parti contractante se angajeaza sa se conformeze hotararilor definitive ale Curtii in litigiile in care ele sunt parti.

In continuare, hotararea definitiva a Curtii este transmisa Comitetului Ministrilor care supravegheaza executarea ei.[34] Tot Comitetul de Ministri trebuie sa se asigure de faptul ca statele care au fost gasite vinovate de incalcarea prevederilor Conventiei sau ale protocoalelor sale de catre Curte au luat masurile reparatorii necesare in vederea indeplinirii obligatiilor asumate din momentul in care au devenit membre ale Consiliului Europei.

In situati in care un stat refuza sa se conformeze unei hotarari a Curtii, Comitetul Ministrilor nu are la dispozitie alte sanctiuni decat cele puse la dispozitie de catre Statutul Consiliului Europei, adica decizia de suspendare a calitatii de membru sau invitarea respectivului stat de a se retrage din organizatie. Practica recenta a Comitetului Ministrilor este si in sensul supravegherii evolutiei legislative din statul condamnat de Curte, acest fapt avand un rol de prevenire a producerii pe viitor a unor incalcari de aceeasi natura.

5.) Modificarea mecanismului european prin Protocolului nr.14 al Conventiei Europene

Cu toate modificarile aduse de Protocolul 11, tot nu s-a reusit atingerea scopului principal urmarit si anume acela de a face ca reclamatiile inaintate sa fie rezolvate intr-un termen cat mai apropiat de momentul in care au fost depuse. Nu putine au fost cazurile in care o cauza a trebuit sa astepte pana la 5 ani pentru a ajunge pe rolul acestei instante internationale.

Prin urmare, trebuia eficientizata in primul rand procedura de admisibilitate a cererilor. Comitetul de lucru convocat de Consiliul Europei in vederea imbunatatirii eficientei Curtii a elaborat si a propus spre semnare la Strasbourg in data de 13 mai 2004 cel de-al 14-lea Protocol care aducea o serie de schimbari importante. Avand in vedere ca Duma de Stat a Federatiei Ruse a ratificat Protocolul nr. 14, in luna martie 2010 (Rusia fiind ultima tara care nu ratificase acest document), Protocolul nr.14 va intra in vigoare in iunie 2010.

Principalele modificari aduse de acest document sunt urmatoarele:

1) - prin articolul 7 al acestui Protocol, Conventiei Europene a Drepturilor Omului ii este adaugat articolul 27 care poarta denumirea de 'competenta unui singur judecator'.

Modificarea majora adusa prin acesta fata de reglementarea anterioara din Protocolul nr.11 este aceea ca, daca anterior erau necesari trei judecatori pentru a se pronunta asupra admisibilitatii unei cereri, prin Protocolul 14 examinarea petitiei se va face de catre un singur judecator. Acesta "o poate declara inadmisibila sau retrage de pe lista de cazuri inaintate Curtii o cerere facuta in considerarea articolului 34 ('cereri individuale') si o asemenea decizie poate fi luata fara a fi necesare alte examinari. Decizia va fi definitiva. Daca judecatorul unic nu declara o cerere inadmisibila sau nu o retrage, acel judecator o va inainta unui comitet sau unei Camere pentru examinari suplimentare."[35] De asemenea, se prevede faptul ca 'atunci cand judeca in formula judecatorului unic, Curtea va fi asistata de raportori care isi vor exercita atributiile sub autoritatea Presedintelui Curtii. Acestia vor construi o parte a grefei Curtii.'(art. 4 prin care se modifica art. 14 al Conventiei). Judecatorul unic nu poate examina o cerere impotriva statului care l-a ales.

2) - se mai statueaza situatia ca, atunci cand cazurile sunt similare celor deferite anterior Curtii si sesizarea facuta se datoreaza in principal neintroducerii de catre statul membru, a unei schimbari in legislatia sa interna pentru a o armoniza prevederilor Conventiei, stare de fapt anterior evidentiata printr-o decizie a Curtii, un complet format din trei judecatori va putea stabili admisibilitatea.

Demna de remarcat este si aceasta simplificare, reglementarea anterioara obligand la supunerea unei asemenea petitii spre dezbaterea unei Camere alcatuita din sapte judecatori.

3) - un criteriu nou privind admisibilitatea unei cereri, se refera la conditia ca petentul sa fi suferit un dezavantaj major. Deci, o cerere individuala va putea fi declarata ca inadmisibila daca se considera ca "reclamantul nu a suferit un prejudiciu important, cu exceptia cazului in care respectarea drepturilor omului garantata de Conventie si de Protocoalele sale, cere un examen pe fond al cererii".

4) - Comitetul Ministrilor este indreptatit sa aduca in fata Curtii pe acele state care refuza sa se supuna deciziilor CEDO si, de asemenea, poate cere acesteia interpretarea unei hotarari.

Articolului 46 denumit 'Forta obligatorie si executarea hotararilor' ii sunt adaugate trei alineate noi, din care primul prevede ca atunci cand Comitetul Ministrilor considera ca supravegherea punerii in executare a unei hotarari definitive este impiedicata de o problema de interpretare a hotararii, acesta se va putea adresa Curtii pentru limpezirea semnului de intrebare ridicat de interpretare. O asemenea decizie cere intrunirea unei majoritati a voturilor de doua treimi dintre cei care au acest drept.

Urmatorul aliniat statueaza ca atunci cand Comitetul Ministrilor considera ca o inalta parte contractanta refuza sa faca aplicarea unei hotarari definitive intr-un caz in care este implicata ca parte, se poate, dupa adresarea de note oficiale acelui stat membru si prin votul majoritatii de doua treimi, sa fie pusa in fata Curtii problema daca statul a esuat in indeplinirea obligatiei asumate prin alineatul 1 ('inaltele parti contractante se angajeaza sa se conformeze hotararilor definitive ale Curtii in litigiile in care ele sunt parti').

In fine, in ultimul alineat se arata ca atunci cand Curtea descopera o violare a alineatului 1, aceasta se va adresa Comitetului Ministrilor pentru luarea masurilor care se impun. In cazul in care Curtea nu gaseste nici o violare a primului alineat, aceasta va adresa cazul Comitetului de Ministri care va pune capat examinarii. Este, prin urmare, lesne de inteles interesul sporit pe care Curtea il acorda prin reglementarile anterior aratate, punerii in executare a hotararilor sale definitive.

Totodata, un caz nu poate fi admis in fata Curtii daca cel care inainteaza plangerea nu este considerat a fi suferit o lezare majora, "un dezavantaj semnificativ". Consideram ca aceasta cerinta formulata de prezentul protocol nu face decat sa lase la latitudinea Curtii in mod subiectiv, posibilitatea de a se desesiza de judecarea unor cauze prin taxarea acestora ca lipsite de interes, datorita urmarilor minore produse.

5) durata numirii in functie a judecatorilor CEDO, va fi de noua ani, fara posibilitatea reinnoirii mandatului.

6) Uniunea Europeana poate adera la Conventie.

Protocolul 14, prin prevederile sale, simplifica foarte mult procedura de admisibilitate a cererilor in fata Curtii, lucru pozitiv pentru aceasta, intrucat filtrul care se creeaza prin acest mecanism este unul care va reduce in mod considerabil volumul de munca in fata caruia este pusa in prezent.

Curtea desfasoara o activitate foarte intensa, primind zilnic circa 136 de telefoane internationale si 757 de scrisori; numai in anul 2005, Curtea a pronuntat 958 de hotarari definitive si a solutionat 27.600 de plangeri pe care le-a declarat inadmisibile sau radiate de pe rol, iar 14.300 plangeri au fost inchise pe cale administrativa.[36]

Aspectul negativ al acestei selectii drastice pe care o stabileste Protocolul 14, este acela daca in conditiile si in lumina acestui protocol, Curtea isi va mai indeplini cu adevarat rolul pentru care a fost creata si anume acela de a apara si garanta respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale din Conventia Europeana a Drepturilor Omului si din protocoalele sale.

In privinta relatiilor Romaniei cu CEDO, numai in perioada 2000-2007, statul roman a fost condamnat in 221 de cauze, fiind obligat la plata a zece milioane de euro, 150.000 de dolari si 298.000 franci francezi, situandu-se pe locul doi la numarul de plangeri admise, dupa Federatia Rusa.

In Codul de procedura penala roman, abia in 2004 a fost introdus articolul nr. 408, care prevede posibilitatea revizuirii hotararilor judecatoresti interne, ca urmare a pronuntarii unei hotarari a Curtii Europene a Drepturilor Omului prin care aceasta a constatat o incalcare a drepturilor omului. In materie civila, potrivit art. 322 pct. 9 din Cod, se poate cere revizuirea unei hotarari definitive si irevocabile, daca CEDO a constatat o incalcare a drepturilor omului datorata unei hotarari judecatoresti, iar consecintele grave ale acestei incalcari continua sa se produca si nu pot fi remediate decat prin revizuirea hotararii pronuntate.

De asemenea, trebuie sa mentionam si Ordonanta Guvernului nr. 94 din 30.08.1999, care la articolul 12 preciza ca "statul are drept de regres impotriva persoanelor care, prin activitatea lor, cu vinovatie, au determinat obligarea sa la plata sumelor stabilite prin hotarare a Curtii sau prin conventie de rezolvare pe cale amiabila" .

La toate acestea, se adauga si prevederile art. 96 alin. 7, din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, care se refera doar la posibilitatea statului de a declansa o actiune in regres pentru recuperarea sumelor platite "impotriva judecatorului sau procurorului care , cu rea-credinta sau grava neglijenta, a savarsit eroarea judiciara cauzatoare de prejudicii".

Se poate observa ca statul avea doar facultatea de a se indrepta cu o actiune in regres impotriva magistratilor vinovati de eroarea judiciara cauzatoare de prejudicii, nu si obligatia de a face acest demers. Mai mult, reprezentantii Ministerului Finantelor care au in competenta declansarea actiunii in regres, au aratat ca este necesar ca, anterior declansarii actiunii in regres, sa existe o hotarare definitiva de raspundere disciplinara sau penala a magistratului respectiv, cu toate ca Legea nr. 303/2004 modificata si republicata, nu prevede aceasta conditie.

Odata cu intrarea in vigoare a Legii 356/2006 pentru modificarea si completarea Codului de procedura penala, dreptul statului de a porni actiunea in regres impotriva magistratului vinovat, s-a transformat in obligatia acestuia de a face demersul respectiv. Astfel, art. 507 din Legea nr. 356/2006 prevede ca: "In cazul in care repararea pagubei a fost acordata potrivit art. 506, cat si in situatia in care statul roman a fost condamnat de catre o instanta internationala, actiunea in regres impotriva aceluia care, cu rea-credinta sau din grava neglijenta, a provocat situatia generatoare de daune, este obligatorie".

Mai mult, conform art. 96 alin. 8 al Legii nr. 303/2004, termenul de prescriptie a actiunii in regres este de un an de la data sentintei de obligare a statului la plata . Se poate observa ca acest termen este foarte scurt, mai ales ca el curge de la data sentintei de obligare la plata si nu de la data cand statul roman a efectuat plata efectiva, prin Ministerul Finantelor. Desi plata trebuie sa se realizeze in termen de trei luni de la ramanerea definitiva a hotararii CEDO, dupa cum am vazut anterior, acest lucru nu se intampla, pentru ca statul roman a achitat in ultimii sapte ani mai putin de jumatate din sumele la care a fost condamnat (4.622.327 de euro).[37]

Este necesara, de lege ferenda, o modificare a termenului de prescriptie a actiunii in regres, in sensul de a fi mai mare si, eventual, sa fie conditionata actiunea in regres, de existenta, in prealabil, a unei hotarari definitive care sa stabileasca raspunderea penala sau disciplinara a magistratului respectiv.

In formularea actuala a Legii 303/2004, nu exista aceasta conditionare de a se stabili in prealabil vinovatia magistratului respectiv printr-o hotarare definitiva, ceea ce i-ar putea incalca, drepturile.

Toate aceste aspecte au determinat situatia ca pana acum, sa nu se fi recuperat nici o suma de bani, de la magistratii respectivi, prin intermediul Ministerului Finantelor; credem ca daca s-ar elimina aceste disfunctionalitati si s-ar armoniza reglementarile prezentate anterior, acest lucru ar fi de natura sa-i responsabilizeze mai mult pe magistrati in procesul de administrare a justitiei, astfel incat statul roman sa nu mai ocupe primele locuri in tristele statistici ale numarului de plangeri adresate Curtii Europene a Drepturilor Omului.