Beet
leaf curl virus, BLCV - Virusul incretirii frunzelor
sfeclei, Nucleorhabdovirus, Rhabdoviridae, sinonime Beet leaf crinkle virus, Beta virus 3, Rübenkräusel-Virus,
Sugarbeet leaf curl virus, (Pop,
2009, TVV, II, 582). Nu
se cunoaste daca BLCV este inrudit sau
nu cu Sugar beet savoy virus (Coons
s.a., 1958, Pl. Dis. Reptr. 42, 502) transmis prin Piesma cinereum in America de Nord. Boala a fost
observata la Beta vulgaris
inca din 1903 in Germania, unde a fost descrisa de Wille (1928, Arb. biol. Bundesanst. Land. Forstw. În prezent, este
raspandita in unele zone cu soluri usoare nisipoase
din Germania, Polonia si Cehia, unde
exista conditii optime pentru iernarea insectei vectoare. Dupa unii autori, virusul apare sporadic si in
Turcia si in fosta URSS. Desi in ultima
perioada importanta economica a bolii a scazut, poate
produce pagube mari in anii favorabili dezvoltarii
vectorului (Proeseler, 1983,
CMI/AAB Descr. Pl. Viruses No. 268, 3 pp). În natura, boala apare numai la Beta vulgaris. La circa 21 de zile de la infectie,
nervurile frunzelor plantelor atacate devin sticloase,
translucide si mai groase decat normal. Acestea
crescand mai incet decat restul suprafetei limbului,
frunzele sunt puternic incretite si curbate spre centrul
rozetei. Cresterea plantelor inceteaza, dar activitatea
coletului este stimulata, formandu-se un
numar mare de frunze
mici, rozeta luand aspectul unei capatani de
salata. Mai tarziu, frunzele se usuca,
incepand cu cele mai batrane. Radacinile
plantelor bolnave sunt de dimensiuni reduse, iar continutul lor in
zahar scazut. Semincerii infectati in faza de
butasi manifesta simptome asemanatoare si
formeaza tulpini florifere slab dezvoltate.
În cazul unui atac
puternic, productia de radacini poate fi micsorata cu
pana la 50 %.
Experimental, virusul a fost transmis si la Beta macrocarpa, Spinacia oleracea, Chenopodium album, C.
amaranticolor, C. capitatum, C. foliosum, C. murale, C. quinoa si Tetragonia expansa (Proeseler, 1966, Phytopath. Z. 56, 213). Inoculat experimental,
virusul produce clarifierea nervurilor, incretirea limbului,
curbarea frunzelor spre interior, formand o
capatana asemanatoare cu cea de
salata, piticirea plantelor si incetarea cresterii
radacinilor la Beta vulgaris si
clarifierea nervurilor, contorsionarea frunzelor si piticire grava la Chenopodium quinoa (Proeseler, 1983, l.c.). Virionii
s-au gasit in mezofilul si parenchimul vascular din frunze
si radacini, acumulandu-se preponderent in
spatiul perinuclear si in cisternele reticolului endoplasmatic,
in citoplasma fiecare grup de particule fiind inconjurat de o
membrana (Eisbein, 1976,
Arch. Phytopath. PflSchutz 12, 299). Virusul nu poate fi transmis prin inoculare de suc. În
natura, este transmis, persistent propagativ, de plosnita Piesma quadratum, perioada minima de hranire pentru achizitionare
fiind de 30 minute (optimum 7 zile), latenta in vectori 7-35 zile
(media 21-28 zile), iar perioada de inoculare de 40 minute, virusul
multiplicandu-se in insecte, care raman infectioase
toata viata, fiind retinut la naparlire dar
netransmisibil la urmasi prin ou. În
primavara, sursele de infectie sunt semincerii bolnavi si
insectele infectate care au supravietuit peste iarna (Proeseler, 1983, l.c.). În
maceratul obtinut din insectele vectoare, temperatura de inactivare este
intre 54-58°C, dilutia limita 10-4-10-5,
rezistenta in vitro 24 h la
temperatura camerei si 4 saptamani la -20ºC, iar
in frunze uscate virusul rezista timp de 7 zile (Proeseler, 1966, l.c.). Eisbein si Proll (1978, Arch. Phytopathol. Pflanzenschutz. 14, 81) purifica
virusul folosind metoda elaborata de P.E. Lee pentru virusul mozaicului
striat al graului (Wheat striate
mosaic virus).
În sectiuni ultrafine, virionii
sunt baciliformi sau in forma de cartus, avand 80 nm
in diametru, lungimea medie de 225 nm in frunze si de 350 nm
in radacini, un miez electrondens cu canal central si o
membrana anvelopa cu mici proiectiuni (Eisbein, 1976, l.c.). La ultracentrifugarea in
gradiente de zaharoza apar doua zone fine, cea de sus
continand particule baciliforme intacte de c. 186 x 75 nm si
cea inferioara particule agregate (Eisbein
si Proll, 1978, l.c.). Masurile de prevenire sunt indreptate spre distrugerea
insectei vectoare. La sfarsitul lunii martie, se
insamanteaza cu sfecla o banda de 2-3 m
latime in jurul parcelei ce se va
cultiva cu aceasta planta. Odata cu
aparitia primelor plosnite, banda se trateaza cu
insecticide, tratamentul repetandu-se dupa 8-10 zile. Fara a mai intoarce cultura din banda, se
insamanteaza apoi toata suprafata din
interiorul acesteia. Dupa rasarire, se
trateaza din nou banda respectiva impreuna cu o
fasie din cultura, lata de 2-3 m.
.com