Virusul mozaicului galben al orzului

Barley yellow mosaic virus BaYMV - Virusul mozaicului galben al orzului, Bymovirus, Potyviridae, tulpini: virusul se caraterizeaza printr-o variabilitate pronuntata, in literatura fiind descrise mai multe tulpini, dintre care mai importante sunt doua (BaYMV-1 si BaYMV-2) europene (Bendiek s.a., 1993 si mai multe tulpini (BaYMV-I-1; BaYMV II-1, BaYMV II s.a.) japoneze (Iida si Konish, 1994). Este asemanator si apare adesea asociat cu Barley mild mosaic virus, (Pop, 2009, TVV, II, 46). Descris prima data la Hordeum vulgare in Japonia, de Ikata si Kawai (1940, Noji Kairyo Shiryo 154, 1) si apoi de alti cercetatori japonezi, virusul a fost identificat ulterior in Asia de Est, Eurasia, China, Koreea, Anglia, Germania, Grecia, Spania si alte tari europene, fiind extins pe suprafete mari si producand scaderi de productie de pana la 50 % (Lapierre si Hariri, 1985, Phytoma 368, 24). Infectate natural cu acest virus sunt numai plantele de orz (Hordeum vulgare), care manifesta simptome variabile in functie de temperatura. Boala apare in camp, de regula, spre sfarsitul iernii sau inceputul primaverii, in conditiile din Germania in jur de 15 martie. Privit de la distanta, atacul poate fi recunoscut prin prezenta unor vetre cu plante ingalbenite, contrastand evident cu cele sanatoase din jur. Examinate de aproape, pe limbul si tecile frunzelor tinere se observa pete sau dungi mici de culoare galbuie adesea insotite de pete necrotice brune. Uneori, frunzele tinere sunt rasucite in lungul limbului luand forma de tepi. Frunzele mai batrane se ingalbenesc incepand cu varful limbului si apoi se necrozeaza. Intensitatea simptomelor este mai pronuntata la temperaturi scazute. La temperaturi de peste 18°C, plantele formeaza frunze verzi pe suprafata carora sunt insa prezente unele dungi verzi deschis cu marginile bine delimitate. În cursul veriilor cu temperaturi mai scazute decat normal, plantele infectate sunt mai mici decat cele sanatoase, iar productia poate fi redusa cu 50 %. Boala apare in vetre, ale caror suprafete se mareste de la un an la altul. Virusul infecteaza numai plantele de orz (H. vulgare), nefiind transmisibil la Avena sativa, Lolium multiflorum, Oryza sativa, Triticum aestivum, Zea mays, Chenopodium amaranticolor, C. quinoa si Nicotiana tabacum. Particulele virale au fost identificate in frunze si radacini, fiind localizate in citoplasma celulelor infectate din mezofil, epiderma, parenchimul vascular si celulele adiacente. În celulele infectate se gasesc incluziuni sub forma de corpuri-X amorfi, corpuri membranosi si "pinwhels", care nu contin virioni. Virusul este transmisibil cu o oarecare dificultate prin inoculare de suc. Pentru obtinerea de rezultate satisfacatoare este necesara utilizarea de inocul cu infectiozitate ridicata, extras rapid si la rece in 0 M K₂HPO₄, plante test crescute la 10°C, iar dupa inoculare 12 ore fara lumina la 8°C si 12 ore cu lumina la 10°C, perioada de incubatie fiind aproximativ dubla fata de cea inregistrata la Barley mild mosaic virus (BaMMV) (Foroughi-Wehr, 1998, Nachrichtenbl. d. Pflanzenschutzd. 50, 161). În natura, virusul se transmite prin zoosporii ciupercii Polymyxa graminis (Adams s.a, 1988, Ann. Appl. Biol.112, 133), in solul uscat la aer virusul ramanand activ timp de peste 5 ani. Sucul extras din frunzele infectate contine putini virioni, iar dilutia limita este 10^-2. Se pot obtine preparate virale pure folosind metodele utilizate de Huth s.a. (1984, Phytopath. Z. 111, 37). Virionii sunt filamentosi, de regula flexuosi, cu doua lungimi modale clare, de 270-290 si 570-600 nm si o grosime de 12-15 nm, canalul central si structura helicoidala neobservandu-se la microscopul electronic. Genomul este format din doua parti de ARN monocatenar, linear. Avand in vedere modul de transmitere, masurile culturale de prevenire constau in necultivarea orzului pe suprafetele contaminate, cultivarea acestei specii intr-o rotatie de 4 ani cu alte culturi rezistente, insamantarea orzului spre sfarsitul epocii optime si evitarea imprastierii solului din focarele de infectie pe terenurile neinfestate. Masura principala de combatere consta insa in crearea si cultivarea soiurilor rezistente, utilizand diferite gene existente in cadrul sortimentelor de orz. În prezent, se cunosc trei gene care determina comportarea soiurilor de orz la virusurile ingalbenirii orzului. Una dintre acestea este gena recesiva ym4 situata pe bratul lung al cromozomului 3, derivand probabil, din soiul iugoslav Ragusa. Aceasta gena majora determina o rezistenta totala (calitativa) fata de BaYMV-1 si BaMMV. A doua gena majora recesiva importanta este ym5 care asigura imunitate fata de BaYMV-1, BaYMV-2 si BaMMV. Spre deosebire de acestea susceptibilitatea soiurilor de orz la BaYMV-1, BaYMV-2 si BaMMV este data de alela dominanta Ym. Genele de rezistenta mentionate au fost utilizate masiv in ameliorare, in Europa de vest cea mai mare suprafata fiind cultivata in prezent cu soiuri rezistente (Huth, 1989, Dtsch. Pflanzenschutzd. (Berlin) 41, 67).